Decizia nr. 723/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 190 alin. (4)

-

(6) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gabriel Dorin Cioancă în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1 al Judecătoriei Cluj-Napoca și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.235D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că, anterior modificărilor aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, dispozițiile

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală

nu operau nicio distincție, în privința ordonanței emise de organul de urmărire penală, între situația în care persoana supusă examinării fizice își exprima consimțământul și cea în care acest consimțământ lipsea. În această reglementare anterioară prezenta relevanță exclusiv caracterul urgent al examinării, în scopul evitării unei posibile întârzieri a urmăririi penale sau chiar a pierderii, alterării ori distrugerii unor probe. Cu referire la procedura validării examinării în ipoteza în care nu există consimțământul persoanei supuse acestei proceduri, se arată, în esență, că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că

art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu interzice intervenția organelor judiciare, chiar și împotriva voinței persoanei, în vederea obținerii unei probe, atunci când există urgență, măsura fiind justificată prin raportare la circumstanțele cauzei. Totodată, se apreciază că norma criticată instituie garanții suficiente și efective împotriva eventualelor abuzuri, întrucât validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în lipsa consimțământului persoanei vizate este realizată de judecătorul de drepturi și libertăți. Mai mult, în temeiul

art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală , inculpatul supus examinării obligatorii are oportunitatea de a formula cereri și excepții cu privire la procedura examinării fizice în fața judecătorului de cameră preliminară.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința penală nr. 868 din 15 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 190 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gabriel Dorin Cioancă într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de

art. 336 alin. (1) din Codul penal , cauză în care, în temeiul

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală , s-a dispus, prin ordonanță, prelevarea unor mostre biologice de sânge.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la dispozițiile

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală , se arată că acestea contravin prevederilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 26 alin. (2) din Constituție , astfel cum acestea se interpretează potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma exigențelor

art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și prevederilor

art. 53 din Constituție . În fundamentarea pretinsei neconstituționalități se arată că restrângerea exercitării unui drept sau a unei libertăți este permisă doar dacă aceasta este prevăzută printr-o lege care îndeplinește exigențele constituționale și convenționale referitoare la calitatea actului normativ. Se susține că norma prevăzută la

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală

este lipsită de claritate, întrucât sintagma „persoana care urmează a fi examinată“ nu determină clar destinatarii normei juridice. De asemenea, se apreciază că sintagma „de îndată“ - reprezentând termenul în care ordonanța prin care s-a dispus examinarea fizică și procesul-verbal în care s-au constatat activitățile se trimit judecătorului de drepturi și libertăți -, precum și expresia „fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale“ sunt caracterizate de imprecizie și lipsă de previzibilitate.

6.

Cu privire la pretinsa contrarietate față de dispozițiile

art. 53 din Constituție

se arată că, deși măsura prevăzută la

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală

urmărește un scop legitim, aceasta nu respectă cerințele proporționalității și necesității ingerinței în exercitarea dreptului la viață privată. Se susține, de asemenea, că motivul „urgenței“, care conferă organului de urmărire penală dreptul de a dispune efectuarea examinării fizice fără consimțământul persoanei vizate, nu oferă suficiente garanții, existând riscul unor dispuneri arbitrare.

7.

Cu referire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 190 alin. (4)

și

(6) din Codul de procedură penală , autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevăzute de

art. 21 alin. (1)

și

(3) din Constituție , astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și a dispozițiilor

art. 24 din Constituție . Se arată că procedura prevăzută de

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , care face trimitere la dispozițiile

art. 190 alin. (4)

din același cod, potrivit cărora judecătorul de drepturi și libertăți soluționează cererea de efectuare a examinării fizice în cameră de consiliu, fără participarea persoanei vizate de examinare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă dispozițiile constituționale și convenționale în materie, întrucât nu asigură egalitatea armelor în procesul penal. Se susține că, deși dispozițiile legale criticate nu prevăd prezența procurorului la ședința de soluționare a cererii de efectuare a examinării fizice sau a validării examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în lipsa consimțământului persoanei vizate, acesta participă în temeiul

art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală , care reprezintă regula în materie. Or, exigențele unui proces echitabil sunt încălcate, de vreme ce nu se respectă egalitatea de arme între acuzare și apărare.

8.

Totodată, se arată că reglementarea criticată nu respectă exigențele constituționale referitoare la accesul liber la justiție, întrucât nu este prevăzută o cale de atac la care persoana supusă examinării să poată accede pentru remedierea unei eventuale nelegalități sau netemeinicii a actului jurisdicțional. Se susține că, având în vedere ingerința semnificativă pe care procedura o are asupra exercitării dreptului la viață privată, se impune reglementarea unei căi de atac împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care este validată examinarea fizică a persoanei în lipsa acordului acesteia, potrivit procedurii prevăzute la

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , cu atât mai mult cu cât, fiind o procedură ulterioară examinării, nu poate fi reținut argumentul că o astfel de cale de atac ar îngreuna desfășurarea urmăririi penale.

9.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare se arată că, întrucât procedura nu asigură persoanei supuse examinării beneficiul consultării unui apărător desemnat din oficiu, dreptul la apărare este încălcat. Prin comparație, se susține că normele de drept procesual penal impun cerința asistenței juridice obligatorii în cazul luării măsurilor preventive, precum și în cel al internării nevoluntare, motiv pentru care se impune desfășurarea procedurii prevăzute de

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală

în prezența unui apărător desemnat din oficiu. Totodată, se arată că acest regim de reglementare neunitar încalcă prevederile

art. 16 din Constituție , întrucât nu este garantat un tratament uniform aplicabil cetățenilor aflați în situații similare. Pe de altă parte, sunt formulate critici referitoare la opțiunea legiuitorului de a nu reglementa un tratament distinct în funcție de motivul pentru care examinarea fizică (recoltarea unor probe biologice) se face fără consimțământul persoanei supuse examinării. Se apreciază că, asemenea cazului din speța dedusă judecății, persoanele care se află în imposibilitate obiectivă de a consimți la recoltarea probelor biologice ar trebui să beneficieze de un regim diferit față de cele care se opun voluntar examinării fizice.

10.

Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, printre care

Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015 ,

Decizia nr. 543 din 14 iulie 2015 ,

Decizia nr. 243 din 16 aprilie 2019 , precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 2015, pronunțată în Cauza Roman Zakharov împotriva Rusiei, Hotărârea din 14 aprilie 2020, pronunțată în Cauza Dragan Petrović împotriva Serbiei, și

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României.

11.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile

art. 190 din Codul de procedură penală

instituie garanții adecvate și suficiente împotriva abuzurilor, fiind reglementate norme clare privind condițiile în care poate fi dispusă examinarea fizică în lipsa consimțământului, modul de prelevare, precum și obligația judecătorului de drepturi și libertăți de verificare a caracterului necesar și proporțional al ingerinței. Se arată că procedura este în acord cu caracterul preponderent necontradictoriu al fazei de urmărire penală și asigură, totodată, eficiența și operativitatea activității de strângere a probelor.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 190 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală .

16.

Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , paragrafele 16 și 17). De asemenea, potrivit jurisprudenței anterior amintite, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție.

17.

Din examinarea criticilor de neconstituționalitate formulate, precum și a considerentelor actului de sesizare, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate vizează, în realitate, numai prevederile

art. 190 alin. (5)

și

(6) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(5)

În cazul în care persoana examinată nu își exprimă în scris consimțământul și există urgență, iar obținerea autorizării judecătorului în condițiile

alin. (4)

ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmărire penală poate dispune, prin ordonanță, efectuarea examinării fizice. Ordonanța organului de urmărire penală, precum și procesul-verbal în care sunt consemnate activitățile desfășurate cu ocazia examinării fizice sunt înaintate de îndată judecătorului de drepturi și libertăți. În cazul în care judecătorul constată că au fost respectate condițiile prevăzute la

alin. (2) , dispune, prin încheiere motivată, validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală. Încălcarea de către organele de urmărire penală a condițiilor prevăzute la

alin. (2)

atrage excluderea probelor obținute prin examinarea fizică.

(6)

Validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se efectuează potrivit

alin. (4) .

18.

Dispozițiile legale la care

art. 190 alin. (5)

și

(6) din Codul de procedură penală

fac trimitere sunt prevederile

art. 190 alin. (2)

și

(4)

din același cod, care au următorul conținut:

(2)

În lipsa consimțământului scris al persoanei care urmează a fi examinată, al reprezentantului legal ori a încuviințării din partea ocrotitorului legal, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului, examinarea fizică a persoanei, dacă această măsură este necesară pentru stabilirea unor fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecință a infracțiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia. [...]

(4)

Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac.

19.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind calitatea legii, ale

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

privind dreptul la apărare și ale

art. 26 alin. (2)

privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 20 din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și ale

art. 53 alin. (2)

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală , din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 1 alin. (5) din Constituție , cu privire la sintagma „de îndată“, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a reținut că locuțiunea adverbială criticată are sensul de imediat, numaidecât (a se vedea

Decizia nr. 665 din 19 octombrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 4 aprilie 2022, paragraful 21). Cât privește sintagma „persoana care urmează să fie examinată“, Curtea constată că aceasta este redactată cu suficientă precizie, nefiind de natură să genereze confuzie în aplicare și făcând referire la orice persoană față de care organul judiciar dispune efectuarea unei examinări corporale sau prelevarea de mostre biologice, în scop probator, atunci când aceasta este necesară pentru constatarea unor urme, stări sau caracteristici ale corpului relevante pentru cauza penală. În final, cu privire la criticile referitoare la înțelesul noțiunilor de „fapte“ și „împrejurări“ din sintagma „fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale ori pentru a se determina dacă o anumită urmă sau consecință a infracțiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului acesteia“, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale criticate, rezultă că acestea fac referire atât la elementele concrete care descriu conduita presupus infracțională, cât și la ansamblul circumstanțelor în care aceasta s-a produs, relevante pentru stabilirea existenței infracțiunii, vinovăției, pericolului social ori necesității luării unei măsuri procesuale.

21.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la viața intimă, familială și privată, Curtea reiterează că

art. 26 din Constituție

protejează viața privată a oricărei persoane și impune autorităților publice atât obligații negative, de abținere de la orice ingerință în sfera vieții intime, familiale sau private, cât și obligații pozitive, și anume aceea de a asigura cadrul normativ necesar protejării acestui drept fundamental. În continuarea acestor considerații, Curtea reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, în mod constant, asupra naturii relative a drepturilor consacrate de

art. 8 din Convenție . Se reiterează că drepturile consacrate de

art. 8 din Convenție

nu sunt drepturi absolute, ele putând fi supuse anumitor limitări ori restricții din partea autorităților. Între componentele dreptului protejat de

art. 8 din Convenție

se regăsește respectarea dreptului la viață privată, care însă poate fi supus anumitor ingerințe cu condiția ca acestea să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să apară ca necesare într-o societate democratică, să privească un drept apărat de

Convenție

și să fie proporționale cu scopul urmărit (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la

art. 8 din Convenție , respectiv Hotărârea din 29 iunie 2006, pronunțată în Cauza Panteleyenko împotriva Ucrainei, paragrafele 50 și 51, Hotărârea din 7 iunie 2007, pronunțată în Cauza Smirnov împotriva Rusiei, paragraful 40, și Hotărârea din 16 decembrie 1997, pronunțată în Cauza Camenzind împotriva Elveției, paragraful 47).

22.

Analizând dispozițiile

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală , Curtea constată că acestea reprezintă, într-adevăr, o limitare a exercitării dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăși. Ca atare, Curtea reține că problema care se impune să fie analizată, din punctul de vedere al constituționalității măsurii reglementate prin textul de lege criticat, este aceea a proporționalității limitării exercițiului dreptului prevăzut de

art. 26 alin. (2) din Constituție . Prin urmare, Curtea reține că este necesară analiza măsurii în care ingerința etatică asupra acestui drept reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor, având în vedere „testul“ de proporționalitate structurat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28,

Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013,

Decizia nr. 589 din 21 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 ianuarie 2018, paragraful 26,

Decizia nr. 198 din 8 aprilie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2025, paragraful 35).

23.

Astfel, în vederea realizării testului de proporționalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Cu privire la acest prim aspect, Curtea reține că scopul reglementării procedurii examinării fizice, în ipoteza prevăzută de

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală , este constatarea existenței unor urme, leziuni, semne particulare sau alte elemente de fapt relevante pentru aflarea adevărului în cauza penală, scop ce are un caracter legitim, întrucât urmărește înfăptuirea justiției penale.

24.

În ceea ce privește caracterul adecvat al măsurii analizate, Curtea constată că aceasta este, prin natura sa, aptă să atingă scopul legitim urmărit, pe această cale putând fi stabilite acele fapte sau împrejurări care să asigure buna desfășurare a urmăririi penale ori care să determine dacă o anumită urmă sau consecință a infracțiunii poate fi găsită pe corpul sau în interiorul corpului unei persoane.

25.

Cu privire la caracterul necesar al măsurii criticate, Curtea constată că examinarea fizică este indispensabilă, având în vedere că numai pe această cale pot fi obținute informații sau date cu privire la faptele sau împrejurările investigate în regim de urgență și în scopul evitării pierderii, alterării sau distrugerii probelor.

26.

Referitor la existența justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului constituțional prevăzut de

art. 26 alin. (2) din Constituție

și scopul legitim urmărit, acela al asigurării aflării adevărului în cauzele penale, Curtea constată că textul criticat asigură un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general referitoare la înfăptuirea justiției și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Dispozițiile legale criticate limitează exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată, în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăși, doar în ipoteza criticată în prezenta cauză, respectiv în situația în care probele vizate nu pot fi prelevate altfel.

27.

Prin urmare, deși Curtea constată că procedura prevăzută de

art. 190 alin. (5) din Codul de procedură penală

reprezintă o ingerință în dreptul constituțional prevăzut de

art. 26 alin. (2) din Constituție , aceasta este prevăzută de lege, este proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind adecvată și necesară într-o societate democratică, și menține un just echilibru între interesul general al înfăptuirii actului de justiție și respectarea drepturilor individuale ale persoanei. Totodată, Curtea reține că prin intervenția ulterioară a judecătorului de drepturi și libertăți, precum și prin verificările efectuate de judecătorul de cameră preliminară se garantează respectarea principiului legalității și protecția drepturilor fundamentale ale persoanei examinate, aceste etape procesuale având rolul de a asigura un control real și efectiv asupra măsurilor dispuse și de a preveni orice afectare nejustificată a garanțiilor conferite de

Constituție .

28.

Cu referire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , Curtea constată că acestea reglementează procedura de validare, de către judecătorul de drepturi și libertăți, a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală, în cazul în care persoana examinată nu își exprimă în scris consimțământul și există urgență, iar obținerea autorizării judecătorului în condițiile

alin. (4)

al aceluiași articol ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor. Potrivit dispozițiilor

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , validarea examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală se realizează conform procedurii instituite de

art. 190 alin. (4)

din același cod, respectiv în cameră de consiliu, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

29.

Privitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, Curtea reiterează că dreptul la un proces echitabil reprezintă garanția fundamentală prin care se asigură că orice persoană beneficiază de o judecată imparțială, într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe independente și stabilite prin lege. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a arătat că un proces echitabil nu poate fi obiectul unei singure reguli invariabile, ci trebuie să depindă de circumstanțele fiecărei cauze în parte (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza O’Halloran și Francis împotriva Regatului Unit, paragraful 53). Or, așa cum Curtea a reținut, procedura prevăzută de

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , aplicabilă în cauza dedusă judecății, reprezintă o excepție de la regula recoltării probelor biologice cu consimțământul persoanei examinate, reglementată de

art. 190 alin. (1) din Codul de procedură penală , care prevede că examinarea fizică a unei persoane se efectuează cu consimțământul scris al acesteia.

30.

Curtea reține că, având în vedere necesitatea asigurării operativității activității de urmărire penală și în vederea aflării adevărului, legiuitorul a reglementat procedura prevăzută la

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală , fiind asigurate deopotrivă toate garanțiile respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, având în vedere dispozițiile

art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală , inculpatul supus procedurii examinării obligatorii va putea formula cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, care vor fi dezbătute într-o procedură contradictorie, cu citarea părților și participarea procurorului, respectiv în procedura camerei preliminare.

31.

Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 24 din Constituție , motivat de faptul că încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți validează examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea are în vedere că, deși dispozițiile

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală

prevăd că încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este supusă niciunei căi de atac, soluția legislativă nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat. Dreptul la apărare nu implică, prin el însuși, existența unei căi de atac împotriva fiecărei încheieri pronunțate de instanță, ci vizează asigurarea posibilității efective a persoanei de a-și exercita apărarea prin mijloacele procedurale instituite de lege. Astfel, Curtea reține că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așadar, având în vedere că măsura examinării fizice a fost dispusă față de autorul excepției de neconstituționalitate, care în prezenta cauză are calitatea de inculpat, acesta poate formula cereri și ridica excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute în urma examinării fizice, inclusiv prin recoltarea de probe biologice fără consimțământul persoanei examinate, judecătorul de cameră preliminară putând verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale relative la procedura examinării, inclusiv cu privire la caracterul necesar și

proporțional al măsurii dispuse prin ordonanța organelor de urmărire penală. În același sens a reținut Curtea Constituțională și prin

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 38, cu privire la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor referitoare la dispunerea procedurii supravegherii tehnice.

32.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 16

coroborate cu cele ale

art. 24 din Constituție , motivată de lipsa unei reglementări care să prevadă desfășurarea procedurii de validare a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală în prezența unui apărător desemnat din oficiu, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, reține că legiuitorul a reglementat cazurile în care asistența juridică este obligatorie, având în vedere situațiile caracterizate prin vulnerabilitatea persoanei, necesitatea protejării efective a dreptului la apărare și asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Astfel, se reține că asistența juridică obligatorie privește situații diferite de cea reglementată de

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală

și vizează, de regulă, proceduri care antamează aspecte de fond ale unei cauze penale. Or, persoanele vizate de procedura criticată se află în situații diferite, întrucât procedura de validare a examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală reprezintă un mecanism obiectiv care nu implică o apreciere asupra vinovăției sau asupra situației juridice a persoanei, motive pentru care legiuitorul a apreciat că nu se impune reglementarea asistenței juridice obligatorii. De altfel, Curtea constată că autorul excepției își întemeiază susținerile de neconstituționalitate pe o comparație între situația persoanei supuse procedurii examinării fizice și alte proceduri procesual penale în cadrul cărora asistența juridică este obligatorie. Or, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).

33.

În final, cu privire la critica referitoare la necesitatea instituirii unui regim diferențiat pentru persoanele care se află în imposibilitate obiectivă de a consimți la recoltarea probelor biologice și cele care se opun în mod voluntar examinării fizice, Curtea reține că, din perspectiva scopului și a valorii sociale protejate, distincția dintre refuzul motivat și refuzul nemotivat de a consimți la prelevare nu prezintă relevanță juridică. Scopul reglementării

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală

este acela de a preîntâmpina pierderea, alterarea sau distrugerea probelor în situații excepționale, prin instituirea unei proceduri în vederea aflării adevărului în cauzele penale, fără să vizeze incriminarea persoanei examinate sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni. De altfel, Curtea reține că, prin dispozițiile

art. 337 din Codul penal

- Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice -, legiuitorul a prevăzut în mod distinct că reprezintă infracțiune fapta constând în „refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive [...]“. Prin urmare și această critică de neconstituționalitate este neîntemeiată.

34.

Astfel, analizând ansamblul criticilor formulate, Curtea constată că dispozițiile

art. 190 alin. (6) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere prevederilor constituționale și convenționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât cadrul procesual instituit asigură atât exercitarea acestor drepturi, cât și un control efectiv al legalității administrării probelor, inclusiv al celor derivate din efectuarea examinării fizice dispuse de organele de urmărire penală fără consimțământul persoanei vizate.

35.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Dorin Cioancă în Dosarul nr. 984/211/2021/a1.1 al Judecătoriei Cluj-Napoca și constată că dispozițiile

art. 190 alin. (5)

și

(6) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025.