Decizia nr. 601/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 386 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 3.378/270/2016 al Judecătoriei Onești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.855D/2021.

2.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției și, totodată, răspunde, pentru partea Societatea RO Construct Holding -

S.R.L. din București, domnul consilier juridic Ghigea Vasile, cu delegație aflată la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părților prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând susținerile cuprinse în notele scrise, atașate la dosar. Totodată, autorul excepției depune, în ședința publică, concluzii scrise prin care extinde criticile formulate în fața instanței de judecată, în sensul că prevederile

art. 386 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală

sunt contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 11

și

20 , precum și prevederilor

art. 13 ,

14

și

17 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

4.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens

Decizia nr. 633 din 7 noiembrie 2024 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 6 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.378/270/2016, Judecătoria Onești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 386 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Constantin Petcu într-o cauză în care instanța judecătorească a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute prin rechizitoriu în sarcina autorului excepției din infracțiunea de folosire în interes propriu a creditului de care se bucură societatea, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea societăților nr. 31/1990 , cu aplicarea

art. 35 alin. (1) din Codul penal , în infracțiunea de delapidare prevăzută de

art. 295 alin. (1) din Codul penal

cu referire la

art. 308 din Codul penal , cu aplicarea

art. 35

și

art. 5 alin. (1) din Codul penal .

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât dau posibilitatea instanței judecătorești să modifice încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, în speță, rechizitoriu, în condițiile în care realizarea actului de incriminare și sesizare a instanței revine exclusiv procurorului, conform

art. 327 ,

328

și

329 din Codul de procedură penală , judecătorul neputând emite dispoziții cu încălcarea competenței legale a altor organe judiciare.

7.

Judecătoria Onești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că dispozițiile

art. 386 din Codul de procedură penală

impun instanței de judecată obligația de a pune în discuție contradictorie noua încadrare juridică a faptei. Mai mult, inculpatului i se atrage atenția că poate cere amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea față de noua încadrare juridică. Reține că obiectul judecății se limitează la fapta și la persoana reținute în rechizitoriu, nu însă și la încadrarea juridică a faptei. Dacă încadrare juridică a faptei, reținută în sarcina inculpatului, ține de justa aplicare a legii penale, de respectarea principiului legalității în cursul procedurilor judiciare, în vederea respectării acestor principii și a dreptului părților la un proces echitabil, pe parcursul procesului penal acuzația penală poate fi modificată din perspectiva încadrării juridice a faptei. Menționează că, în situația în care instanța de judecată dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, va reține ca săvârșită aceeași faptă prevăzută în actul de sesizare, fără a schimba conținutul ei. Se realizează astfel o concordanță între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia, cu reținerea aceleiași laturi obiective, dar cu urmări sau cu împrejurări identice ori diferite, despre care se face ori nu se face vorbire.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită intervenția Curții Constituționale în scopul eliminării soluției legislative criticate, iar, în subsidiar, neîntemeiată, având în vedere considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 250 din 16 aprilie 2019 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 386 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală . Curtea observă că din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că autorul acesteia are în vedere, în mod expres, numai neconstituționalitatea normelor procesual penale ale

art. 386 alin. (1) , care circumscriu obligația instanței de judecată de a pune în discuția părților noua încadrare juridică dată faptei în cursul judecății, iar nu

art. 386 din Codul de procedură penală , în ansamblul său. Or, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate. Astfel, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 45,

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, sau

Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006). Totodată, Curtea reține că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin

art. I pct. 46 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea va examina constituționalitatea prevederilor

art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 201/2023 , reglementare în vigoare la data sesizării instanței de control constituțional, având următorul conținut: „(1) Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.“

13.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele procesual penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul român și ale

art. 21 alin. (3) teza întâi

referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma dispozițiilor

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. 371 din Codul de procedură penală , „Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței“. Cu alte cuvinte, obiectul judecății se limitează la fapta și la persoana reținute în actul de sesizare a instanței - rechizitoriul sau încheierea de începere a judecății, după caz -, nu însă și la încadrarea juridică a faptei. În condițiile în care corecta încadrare juridică a unei fapte pentru care o persoană este inculpată ține de corecta aplicare a legii penale, de respectarea principiului legalității în cursul procedurilor judiciare, în vederea respectării acestor principii și a dreptului părților la un proces echitabil, pe parcursul procesului penal acuzația penală poate fi modificată din perspectiva încadrării juridice a faptei, fără ca, în acest fel, să se aducă atingere dispozițiilor

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Legea fundamentală .

15.

Așadar, dacă fapta reținută în actul de sesizare în sarcina persoanei acuzate nu se regăsește perfect în norma care o incriminează, atunci instanța judecătorească este obligată - din oficiu sau la cererea participanților la procesul penal, indiferent de procedura de judecată pe care o aplică - să îi găsească corespondentul în cadrul normativ, potrivit

art. 386 din Codul de procedură penală . Încadrarea juridică a faptei semnifică stabilirea textului de lege care o prevede și o sancționează și caracterizarea ei ca infracțiune potrivit acestui text și presupune realizarea de către organele judiciare a unei relații corespunzătoare între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia. Prin încadrarea juridică a faptei se statuează asupra textului din legea penală, a tiparului incriminator ce prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă ce constituie obiectul cauzei penale, în sensul

art. 371 din Codul de procedură penală .

16.

De altfel, Curtea reține că schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reținut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecății apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanței. Inițiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în fața primei instanțe sau în judecarea căilor de atac, aparține instanței de judecată, părților,

precum și procurorului. Schimbând încadrarea juridică, instanța reține ca săvârșită aceeași faptă prevăzută în actul de sesizare, așadar, conținutul faptei imputate nu se schimbă.

17.

În acest sens, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia. De pildă, se poate schimba încadrarea juridică dintr-o infracțiune în altă infracțiune, însă cu reținerea aceleiași laturi obiective, dar cu urmări sau cu împrejurări diferite. Așadar, schimbând încadrarea juridică a faptei, instanța constată ca săvârșită aceeași faptă prevăzută în actul de sesizare, însă cu reținerea sau înlăturarea unor împrejurări de care nu/se face vorbire în rechizitoriu ( Decizia nr. 253 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, paragraful 30). În acord cu

Decizia nr. 253 din 25 aprilie 2017 , precitată, Curtea reține că datele care ar putea conduce la concluzia că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată pot să apară doar în cursul cercetării judecătorești ca urmare a readministrării probelor din urmărirea penală ori a administrării de probe noi. Așadar, necesitatea recalificării în drept a faptelor reținute în sarcina inculpatului poate să reiasă din cercetarea judecătorească, având în vedere materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.

18.