Decizia nr. 176/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 200/2006 22 mai 2006 (prevederi anume) privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, excepție ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău în Dosarul nr. 714/114/2020 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.204D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, prin critica formulată, este vizată o omisiune legislativă, aspect ce nu intră în atribuțiile instanței de contencios constituțional. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât
a transpus Directiva Consiliului 80/987/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția salariaților în cazul insolvabilității angajatorului și, astfel cum prevede acest act normativ, pentru ca aceștia să se poată îndestula din fondul de garantare este necesară îndeplinirea unor condiții, printre care se regăsesc și următoarele: să fie deschisă o procedură de declarare a insolvabilității angajatorului, să fie numit un administrator judiciar și să existe un act de autoritate fie de constatare/confirmare a deschiderii unei proceduri de insolvență, fie de constatare a falimentului. Or, în dreptul național, această procedură este reglementată prin
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, iar, în contextul dat, situația salariaților angajatorului aflat în lichidare, în temeiul
Legii societăților nr. 31/1990 , este diferită și excedează cadrului legislativ mai sus menționat.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 714/114/2020, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, excepție ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău într-o cauză întemeiată pe dispozițiile
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că din cuprinsul prevederilor legale criticate rezultă, în mod clar, că de dispozițiile
beneficiază exclusiv salariații angajatorilor împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii de insolvență. Or, prin excluderea din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
a salariaților angajatorilor aflați în procedura de lichidare prevăzută de
Legea societăților nr. 31/1990 , aceștia sunt practic lipsiți de orice măsură de protecție socială, ceea ce contravine
art. 16 alin. (1)
și
art. 41 alin. (2) din Constituție , având în vedere că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Se învederează că, în speță, nu există o egalitate de drepturi între salariații angajatorilor aflați în stare de insolvență și salariații angajatorilor aflați în procedura de lichidare prevăzută de
Legea nr. 31/1990 , aceștia din urmă fiind în mod vădit discriminați.
6.
Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În esență, arată că, deși există premisele ca excepția de neconstituționalitate să fie întemeiată, ținând seama de sensul general al noțiunii privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și de prevederile
Codului muncii
în ceea ce privește acest drept, critica formulată asupra dispozițiilor cuprinse în
nu poate fi reținută. Legea în discuție are rolul de armonizare a legislației naționale cu aquis-ul comunitar, sens în care transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția salariaților în cazul insolvabilității angajatorului, cu modificările și completările aferente, care are o anumită sferă de aplicare. De asemenea, egalitatea în drepturi, astfel cum este consacrată prin
Constituție , presupune că cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, însă nu sunt considerate discriminatorii normele care avantajează sau dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în măsura în care acestea nu se află în aceeași situație juridică. Or, prevederile legale criticate (aplicabile salariaților în cazul insolvabilității angajatorului în coroborare cu normele legale în materia insolvenței) și cele ce reglementează materia societăților nu conțin situații identice, întrucât instituția lichidării determinate de insolvență este diferită de instituția lichidării voluntare reglementată de legislația în materia societăților. Astfel,
prevede cazurile în care, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, iar
stabilește regulile în domeniul prevenirii insolvenței și al insolvenței, insolvența fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
7.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 453 din 25 mai 2006. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile
art. 2
și ale
art. 19 alin. (3) din Legea nr. 200/2006
au fost modificate prin
art. I pct. 1
și
4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2021
pentru modificarea
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 februarie 2021. Însă, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
în redactarea criticată, având următorul cuprins:
–
Articolul 2
: „Din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență.“;
–
Articolul 19
:
Stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și efectuarea plății acestora se realizează de agențiile teritoriale, la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvență.
Agenția teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și la efectuarea plății acestora și în baza cererii formulate de către salariații angajatorului în stare de insolvență sau de organizațiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora.
Cererile prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi însoțite de documente care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenței și a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare.
Înainte de a se adresa agenției teritoriale, salariații sau organizațiile legal constituite ce reprezintă interesele acestora trebuie să notifice în scris administratorul sau lichidatorul angajatorului în stare de insolvență, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru plata creanțelor salariale potrivit alin. (1). O copie a notificării se va atașa la cererea adresată agenției teritoriale, potrivit alin. (2).
11.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale
art. 16 alin. (1)
cu privire la egalitatea în drepturi și ale
art. 41 alin. (2)
privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială.
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că
transpune în dreptul național, cu precădere, Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția salariaților în cazul insolvabilității angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (Uniunii Europene), seria L, nr. 283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 270 din 8 octombrie 2002. În ceea ce privește domeniul de aplicare a legislației europene, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE, aceasta se aplică creanțelor salariaților care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvabilitate. Potrivit directivei [art. 2 alin. (1)], un angajator este considerat a fi în stare de insolvabilitate în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvabilitatea angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător-sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispozițiilor menționate a hotărât instituirea procedurii sau a constatat că întreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.
13.
De asemenea, Curtea observă că:
art. 1 din Legea nr. 200/2006
dispune că această lege reglementează condițiile privind constituirea, gestionarea, utilizarea și controlul Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale (a cărui gestionare se face de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, denumite agenții teritoriale);
art. 2 , în forma criticată, stabilește sfera creanțelor salariale a căror plată se poate realiza din fondul respectiv (creanțele salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare);
art. 19 , în forma supusă controlului de constituționalitate, prevede aspecte legate de procedura privind stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și de efectuarea plății (care se realizează de agențiile teritoriale), persoanele îndrituite să formuleze asemenea cereri și documentele necesare care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenței și a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare.
14.
Având în vedere cadrul legislativ mai sus prezentat, precum și motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este formulată, pe de o parte, din perspectiva unei comparații între situația salariaților ai căror angajatori se află în procedura de lichidare prevăzută de
Legea societăților nr. 31/1990
și situația celor care intră sub incidența
Legii nr. 200/2006 . Pe de altă parte, critica de neconstituționalitate este dedusă din perspectiva unei omisiuni legislative, dorindu-se o completare a dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006 , în sensul că, din Fondul de garantare, pe lângă plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, respectiv angajatori în stare de insolvență, să se plătească și creanțele rezultate din procedura lichidării prevăzută de
Legea societăților nr. 31/1990 , respectiv o completare a dispozițiilor criticate din
în sensul antereferit.
15.
Având în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea constată, pe de o parte, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispozițiile și principiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției
( Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20). Pe de altă parte, dispozițiile
art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală
prevăd expressis verbis principiul potrivit căruia „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării“, ceea ce indică, în mod neechivoc, faptul că actul de legiferare este de competența exclusivă a Parlamentului. Astfel, Curtea Constituțională nu are îndrituirea să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora (în acest sens, a se vedea
Decizia nr. 162 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27).
16.
Prin urmare, ținând seama de considerentele antereferite, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
este inadmisibilă.
17.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2
și
19 din Legea nr. 200/2006
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, excepție ridicată de Societatea Siruba Concept Activ - S.R.L. din Buzău în Dosarul nr. 714/114/2020 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.