Decizia nr. 569/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.455/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.404D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând, în acest sens, că, de vreme ce Constituția nu garantează exercitarea tuturor căilor de atac în orice materie, legiuitorul are competența de a reglementa, după caz, existența acestora și modul în care pot fi promovate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 16 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 7.455/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Adriana Păun într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată contestația împotriva unei rezoluții de clasare a plângerii formulate împotriva unui procuror emise de Inspecția Judiciară.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și deci exclusă controlului judiciar, încalcă dreptul de acces liber la justiție, partea interesată fiind lipsită de posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească. Posibilitatea contestării, pe calea contenciosului administrativ, a rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară având ca obiect plângerile disciplinare formulate împotriva judecătorilor și procurorilor a fost recunoscută prin

Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014 , prin care Curtea Constituțională a reținut că, în ipoteza prevăzută de

art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Autoarea excepției precizează că cetățeanul are dreptul ca soluția dată în fond de o instanță să fie supusă și controlului judiciar realizat de o instanță care să îi ofere certitudinea că drepturile sale sunt respectate, în condițiile în care calea de atac împotriva hotărârilor judecătorești reprezintă un remediu posibil și necesar față de erorile judiciare care se pot săvârși. Susține că eliminarea căii de atac împotriva hotărârii date de instanța de fond, această hotărâre rămânând definitivă, este cu atât mai mult abuzivă cu cât favorizează chiar statul și instituțiile acestuia (Inspecția Judiciară, în acest caz), întreținând neîncrederea cetățenilor în obiectivitatea autorităților de control în situații care privesc magistrații.

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu îngrădește accesul liber la justiție, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici nu împiedică înfăptuirea justiției.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, care, la data ridicării excepției, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.“ Textul criticat se referă la hotărârea prin care se soluționează contestația introdusă împotriva rezoluției de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, atunci când se dispune clasarea sesizării în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la

art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 , adică atunci când rezoluția inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-șef, acesta dispunând una dintre soluțiile prevăzute la

art. 47 alin. (1) lit. a)

sau

c)

din aceeași lege, și anume: admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, sau respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

12.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a fost modificat, fără preluarea soluției legislative criticate, prin

art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018. Însă prin

art. I pct. 47 din Legea nr. 234/2018

a fost introdus la

art. 47 în Legea nr. 317/2004

un nou alineat, alin. (8), care a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a hotărârii în discuție. Curtea reține, de asemenea, că, ulterior sesizării sale,

Legea nr. 317/2004

a fost abrogată prin

Legea nr. 305/2022

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022.

13.

Prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Ca atare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea avută la momentul sesizării Curții Constituționale, care stabileau caracterul irevocabil al hotărârii, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 234/2018 .

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum este interpretat, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, precum și în

art. 126 alin. (6)

referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, și în

art. 129

privind dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai format obiect al analizei sale, din perspectiva unor critici similare celor formulate în cauza de față și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală. Prin mai multe decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020,

Decizia nr. 218 din 30 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, sau

Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 29 noiembrie 2023).

16.

Referitor la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația împotriva rezoluției Inspecției Judiciare de respingere a sesizării formulate de o persoană împotriva judecătorilor care au soluționat un dosar în care aceasta avea calitatea de parte, Curtea a amintit, prin

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019 , precitată, paragrafele 22-28, jurisprudența sa potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituționale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac. Curtea a statuat, totodată, că posibilitatea legiuitorului de a determina condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind subsumate obligativității respectării normelor și principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și a celorlalte principii consacrate prin

Legea fundamentală

și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

17.

În ceea ce privește invocarea

art. 21 din Constituție , Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.

18.

În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prevederile

art. 2 din Protocolul nr. 7

la Convenția menționată obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existența unui dublu grad de jurisdicție, instanța de control constituțional a constatat că prevederile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 234/2018 , sunt în concordanță cu dispozițiile

art. 129 din Constituție , potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Partea interesată are la dispoziție posibilitatea de a contesta rezoluția Inspecției Judiciare în fața unei instanțe judecătorești, care se va pronunța în urma unui proces desfășurat în conformitate cu standardele constituționale și convenționale ale procesului echitabil, în care părțile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea propriilor interese procesuale și care se va finaliza cu o soluție pronunțată în condițiile respectării independenței și imparțialității specifice judecătorilor.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.455/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.