Decizia nr. 510/2025

Articolul XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a )- i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

–

Dispozițiile

art. 94 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 134/2010 , la care se referă textul criticat, au următorul cuprins: „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: [...] c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;“.

12.

Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea reiterează cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudența sa, în sensul că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006;

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012;

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție ( Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , precitată).

13.

Prin urmare, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, care privește, în esență, lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă , Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. c) [...] din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată“ din cuprinsul

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .

14.

Normele de referință invocate în motivarea excepției sunt dispozițiile constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi și ale

art. 21

- Accesul liber la justiție.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, dintr-o perspectivă similară, prin

Decizia nr. 111 din 16 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 13 iunie 2023,

Decizia nr. 152 din 4 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 10 mai 2021, și

Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.

16.

Referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16

privind egalitatea în drepturi, prin

Decizia nr. 111 din 16 martie 2023 , precitată, paragraful 15, Curtea a reținut că, în sistemul

actualului Cod de procedură civilă , recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz, precum și cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, aflate în competența de primă instanță a judecătoriilor, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit

art. 476 din Codul de procedură civilă .

17.

Astfel, la paragraful 16 al deciziei precitate, Curtea a reținut că materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opțiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv și rezonabil, respectiv dacă este justificată de natura cauzelor, de un anumit grad de tipicitate, de un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susținerea privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16

privind egalitatea în drepturi.

18.

De asemenea, prin aceeași decizie, la paragraful 17, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate să exercite căile de atac prevăzute de lege. Totodată, Curtea a mai reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13).

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 – 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația de Proprietari „Iancu Nicolae 103“ din ... în Dosarul nr. 4.059/94/2016 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. c) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată“ din cuprinsul

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.