Decizia nr. 510/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , " din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Cosmin Boncu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
și a dispozițiilor
art. 94 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Asociația de Proprietari „Iancu Nicolae 103“ din ... în Dosarul nr. 4.059/94/2016 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 855D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul are libertatea de a stabili cu privire la căile de atac. Se mai arată că această reglementare vizează litigii care au dificultate redusă și implică un probatoriu lipsit de complexitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.059/94/2016, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
și a dispozițiilor
art. 94 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Asociația de Proprietari „Iancu Nicolae 103“ din .... într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat de autoarea excepției împotriva hotărârii prin care s-a respins apelul introdus împotriva soluției instanței de fond, prin care s-a admis acțiunea în pretenții formulată în contradictoriu cu autoarea excepției de către o societate.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că, în conformitate cu dispozițiile legale criticate, hotărârile date în apel de către tribunale, în cauze având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, sunt supuse recursului, în timp ce acelea pronunțate de tribunal în apel, în litigii având ca obiect raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, indiferent de valoarea lor, nu pot fi atacate pe calea recursului. Se face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017
și se susține că nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru ca asociațiile de proprietari să fie împiedicate să exercite calea legală de atac a recursului.
6.
Se mai arată că prin decizia mai sus precizată Curtea a reținut că stabilirea hotărârilor judecătorești susceptibile de recurs trebuie să țină cont de natura acestui remediu procesual, iar nu de alte criterii artificial create care să excludă de la dreptul de a formula această cale de atac o multitudine de persoane, fără o justificare obiectivă și rațională.
7.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, în conformitate cu decizia Curții Constituționale invocată de autoarea excepției, legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului și că în categoria de cauze din care face parte litigiul în care autoarea excepției este parte, legiuitorul a avut în vedere un criteriu obiectiv, și anume dificultatea redusă a acestei categorii de cauze pe care le-a dat în competența de primă instanță judecătoriei și le-a lipsit de calea extraordinară de atac a recursului. Instanța menționează și
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36. Totodată, se susține că nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit
art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, și ale
art. 94 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care, la data sesizării, aveau următorul conținut:
–
Articolul XVIII
alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. a )- i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“
–
Dispozițiile
art. 94 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 134/2010 , la care se referă textul criticat, au următorul cuprins: „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: [...] c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;“.
12.
Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea reiterează cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudența sa, în sensul că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006;
Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012;
Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție ( Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , precitată).
13.
Prin urmare, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, care privește, în esență, lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă , Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. c) [...] din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată“ din cuprinsul
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 .
14.
Normele de referință invocate în motivarea excepției sunt dispozițiile constituționale ale
art. 16
- Egalitatea în drepturi și ale
art. 21
- Accesul liber la justiție.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, dintr-o perspectivă similară, prin
Decizia nr. 111 din 16 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 13 iunie 2023,
Decizia nr. 152 din 4 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 10 mai 2021, și
Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.
16.
Referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16
privind egalitatea în drepturi, prin
Decizia nr. 111 din 16 martie 2023 , precitată, paragraful 15, Curtea a reținut că, în sistemul
actualului Cod de procedură civilă , recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz, precum și cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, aflate în competența de primă instanță a judecătoriilor, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit
art. 476 din Codul de procedură civilă .
17.
Astfel, la paragraful 16 al deciziei precitate, Curtea a reținut că materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opțiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv și rezonabil, respectiv dacă este justificată de natura cauzelor, de un anumit grad de tipicitate, de un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susținerea privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16
privind egalitatea în drepturi.
18.
De asemenea, prin aceeași decizie, la paragraful 17, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin
Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în
Legea fundamentală
nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit
art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate să exercite căile de atac prevăzute de lege. Totodată, Curtea a mai reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13).
19.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 – 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația de Proprietari „Iancu Nicolae 103“ din ... în Dosarul nr. 4.059/94/2016 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la
art. 94 pct. 1 lit. c) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată“ din cuprinsul
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cosmin Boncu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.