Decizia nr. 7/2026

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Societatea WGS Security Group - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 3.112/111/2020 al Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 965D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece obligațiile stabilite prin textele de lege criticate sunt alternative, iar acestea au fost adoptate pentru protejarea drepturilor garantate de

art. 50 din Constituție .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.112/111/2020, Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea WGS Security Group - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind anularea deciziei de respingere a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, prin care i s-au instituit obligațiile fiscale prevăzute de

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că activitatea îi este îngrădită din cauza instituirii în sarcina sa a obligației de angajare a persoanelor cu handicap, obligație care nu poate fi îndeplinită având în vedere specificul activității desfășurate și condițiile impuse de

Legea nr. 333/2003

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, potrivit căreia activitatea de protecție și pază poate fi exercitată numai de persoane clinic sănătoase.

6.

Totodată, se susține că reglementarea unui tratament juridic distinct și favorabil pentru instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care sunt exonerate de la obligațiile prevăzute de textele de lege criticate, conduce la nesocotirea normelor constituționale referitoare la economie. Astfel, se creează premisa pentru ca asigurarea și protecția de către stat a concurenței loiale să fie lipsite de suport faptic.

7.

Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în măsura în care obligațiile prevăzute la

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

nu se raportează la locurile de muncă ce pot fi efectiv ocupate de persoanele cu handicap, pentru că numai în această ipoteză se poate realiza obiectivul prevăzut de

art. 50 din Constituție . Prin instituirea obligațiilor criticate, indiferent de natura activității, se creează o discriminare între operatorii economici, în funcție de profilul de activitate, întrucât există activități care, prin natura lor și prin condițiile impuse chiar prin lege, nu pot fi exercitate de persoane cu handicap. Chiar legiuitorul recunoaște existența unei astfel de imposibilități prin excluderea instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care desfășoară activități similare cu activitatea desfășurată de reclamantă, conform

alin. (4) al art. 78 din Legea nr. 448/2006 , excludere care nu profită însă și operatorilor din domeniul privat, deși, așa cum s-a reținut și prin considerentele de la paragraful 34 din

Decizia Curții Constituționale nr. 906 din 16 decembrie 2020

cu referire la art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, obligația de a promova angajarea persoanelor cu dizabilități incumbă atât sectorului public, cât și sectorului privat. Dezideratul urmărit de legiuitorul constituțional este realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, iar prin instituirea unei obligații principale de a angaja persoane cu handicap chiar pentru activitățile care, prin natura lor și prin restricții legislative, nu pot fi desfășurate de persoane cu handicap nu se poate susține în mod rezonabil că se asigură realizarea acestui obiectiv, obligația transformânduse în realitate într-o sancțiune pentru anumiți operatori economici.

8.

Instanța judecătorească mai arată că, potrivit

Legii nr. 333/2003 , pot să îndeplinească atribuții de pază sau protecție numai persoanele atestate, atestare care se acordă cu condiția ca persoana să fie aptă medical pentru exercitarea funcției. Rezultă că activitățile care fac parte din obiectul de activitate al autoarei excepției nu pot fi desfășurate de persoane cu dizabilități și nici nu se poate prezuma că obligația prevăzută la

art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006

privind angajarea persoanelor din această categorie ar putea fi integral îndeplinită prin ocuparea funcțiilor administrative, dimensiunea aparatului administrativ și disponibilitatea ofertei de muncă din partea categoriei protejate putând fi apreciate doar în concret, însă legiuitorul nu distinge și nu reglementează aceste aspecte. În concluzie, se ajunge la situația în care operatorii economici, care desfășoară activități care pot fi realizate de persoanele cu handicap, vor plăti salarii în schimbul muncii prestate de persoanele cu handicap angajate, în timp ce alți angajatori sunt obligați să plătească aceleași sume de bani fără a obține ceva în schimb, pentru simplul motiv că profilul activității nu poate fi realizat prin angajarea persoanelor cu handicap, ceea ce evident creează discriminare și o îngrădire în exercitarea activității. Astfel, obligația de protecție ce derivă din

art. 50 din Constituție

și este transpusă prin

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

nu este suportată în mod egal de toți operatorii economici.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006

au fost modificate prin

Legea nr. 81/2021

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 13 aprilie 2021. Având însă în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra dispozițiilor care sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, și anume asupra dispozițiilor

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 81/2021 , dispoziții care au următorul conținut:

(2)

Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

(3)

Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații:

a)

să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b)

să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 135 alin. (1)

și

alin. (2) lit. b)

privind economia de piață și obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile criticate prin

Decizia nr. 615 din 12 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011.

15.

Referitor la critica privind încălcarea libertății economice, garantată de

art. 45 din Constituție , Curtea a constatat că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora se realizează în condițiile prevăzute de lege. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. Sub acest aspect, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate prevăd, cu excepțiile precizate expres, obligația angajatorilor care au un anumit număr de salariați de a încadra persoane cu handicap într-un procent din numărul total de angajați. Rezultă că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligației pe care

Legea fundamentală

o stabilește în sarcina statului prin prevederile

art. 50 , în vederea asigurării unei protecții speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziții constituționale, statul este obligat să adopte o poziție activă, de natură să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității. Totodată, Curtea a observat că același este și sensul pe care îl instituie dispozițiile

art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Reglementări similare se regăsesc și în

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități , adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin

Legea nr. 221/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile

art. 27 lit. g)

și

h) din Convenția

menționată stabilesc obligația statelor părți de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul public și privat, prin politici care să includă programe de acțiune pozitive. În acord cu aceste exigențe, legiuitorul, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea șanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă și, mai exact, pentru integrarea lor socială și profesională.

16.

Referitor la obligația plății sumei lunare pentru autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de

art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006 , Curtea a observat că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menționate în text având posibilitatea să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

17.

Curtea a stabilit că statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze.

18.

În ceea ce privește posibila neconcordanță între

Legea nr. 333/2003

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, și

Legea nr. 448/2006 , Curtea a reținut că susținerea autorului excepției nu poate fi primită, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional asigură controlul constituționalității legilor, adică respectarea prevederilor și principiilor constituționale. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra eventualelor contradicții dintre prevederile a două sau mai multe acte normative.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, în care excepția de neconstituționalitate a fost raportată la dispozițiile

art. 135 alin. (1)

și

alin. (2) lit. b) din Constituție .

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 13 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea WGS Security Group - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 3.112/111/2020 al Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 78 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 81/2021

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026.