Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 166/2026

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România

prezumat în vigoare

Data actului
26 februarie 2026
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 685 din 19 august 2026
Citează
9 acte
Structură
1 articol · 13.138 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Cristina Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de George Daniel Galamâz în Dosarul nr. 37.078/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 578D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 18 februarie 2020

și arătând că autoritățile implicate în procedurile la care autorul face referire își exercită atribuțiile legale în mod distinct, fiind respectat principiul separației și echilibrului puterilor în stat. Există posibilitatea ca persoana căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce să atace în contencios administrativ legalitatea și temeinicia dispoziției emise de șeful poliției rutiere. Celelalte aspecte învederate de autor țin de aplicarea și interpretarea legii în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 1.416 din 16 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 37.078/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de George Daniel Galamâz într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins cererea de anulare a unei dispoziții emise de șeful serviciului rutier prin care i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia face referire la dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , în temeiul cărora în activitatea de legiferare trebuie asigurată calitatea legislației, respectiv un act normativ trebuie să fie precis și previzibil, să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi și să nu îngrădească posibilitatea de apărare a destinatarilor săi. Se face referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 14 ianuarie 2010, pronunțată în Cauza Vanjak împotriva Croației, prin care s-a stabilit că art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este aplicabil și diverselor proceduri administrative desfășurate în paralel cu procedurile penale sau după terminarea acestora din urmă fără a fi stabilită răspunderea penală a acuzatului. Totodată, autorul face referire la situația concretă din dosar, și anume la faptul că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea dispoziției emise de șeful Brigăzii Rutiere prin care i s-a suspendat dreptul de a conduce, precum și cercetarea de către prima instanță a faptei pentru care a fost sancționat deoarece consideră că nu este vinovat de săvârșirea sa. Aceasta deoarece a fost anterior cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, însă s-a dispus clasarea cauzei pe motivul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate -

art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală . Continuarea procesului penal poate fi cerută de inculpat doar în cazurile prevăzute de

art. 18 din Codul de procedură penală , nefiind inclus între acestea cazul prevăzut de

art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală . În aceste condiții, prin hotărârea pronunțată în primă instanță s-a reținut că avea posibilitatea să conteste starea de fapt doar dacă ataca ordonanța de clasare, și nu actul de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, deoarece instanța de contencios administrativ nu stabilește vinovăția în penal, ci verifică doar legalitatea actelor administrative. În condițiile în care în lipsa plângerii prealabile nu s-a pus în mișcare o acțiune penală, astfel că nu a putut fi probată nevinovăția sa în fața organelor de urmărire penală, cele reținute prin hotărârea instanței de contencios administrativ care a judecat fondul cauzei aduc atingere prezumției sale de nevinovăție.

6.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul supus controlului implicând analiza de către instanța judecătorească a mai multor condiții, ceea ce nu reprezintă o chestiune de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece nu este motivată, așa cum prevede

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , iar argumentele autorului vizează de fapt aplicarea textului criticat, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Curtea observă că, ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a fost modificat fără ca noua reglementare să preia integral soluția legislativă ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reținut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 152/2019

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 81/2000

privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.

12.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

–

Articolul 103

alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : „(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: [...] c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.“

13.

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

referitor la valorile supreme ale statului român și

alin. (5)

sub aspectul criteriilor de calitate ale legii,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24 alin. (1)

privind garantarea dreptului la apărare,

art. 52 alin. (1)

referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și

art. 115 alin. (6)

teza a doua referitor la domeniul de adoptare al ordonanțelor de urgență.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta cuprinde, formal, cele 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivele expuse de către autorul excepției. În cauza de față, aceste motive privesc însă situația de fapt din dosar și constau în critici formulate cu privire la sentința pronunțată de prima instanță de judecată. Totodată, Curtea reține că nici din raportarea textului supus controlului la textele constituționale invocate nu se poate reține, în mod rezonabil, existența unei minime critici de neconstituționalitate, astfel că excepția este inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

15.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării acestora prin

Legea nr. 152/2019

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 81/2000

privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, excepție ridicată de George Daniel Galamâz în Dosarul nr. 37.078/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Pentru magistrat-asistent
Cristina Cătălina Turcu,
În temeiul
art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă
coroborat cu
art. 14 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
semnează
prim-magistrat-asistent,
Benke Károly

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.