Decizia nr. 178/2000
privind excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69, 70 și 77 din Legea presei nr. 3/1974
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 3/1974 28 martie 1974 (prevederi anume) Legea presei din Republica Socialistă România
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Mariana Trofimescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 69, 70 și 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicată, excepții ridicate de Corneliu Vadim Tudor și Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, precum și de Corneliu Vadim Tudor și Societatea Comercială "Fundația, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiași instanțe de judecată.
În ședința din 19 septembrie 2000 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 151C/2000 la Dosarul nr. 150C/2000, care a fost primul înregistrat, constatând ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate privesc aceleași dispoziții legale raportate la aceleași prevederi constituționale, iar în ceea ce privește părțile, diferența este nesemnificativa sub aspectul controlului de neconstituționalitate.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 septembrie 2000 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26 septembrie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrărilor dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.331/1999, și prin Încheierea din 20 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.332/1999, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 69, 70 și 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicată. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare și Societatea Comercială "Fundația, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. în cauze civile ce au ca obiect cereri de obligare la repararea daunelor morale.
În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate se susține ca textele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 30 și 49 din Constituție referitoare la libertatea de exprimare și, respectiv, la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, prin Încheierea din 12 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.331/1999, apreciază ca " art. 69 din Legea nr. 3/1974 , republicată, nu contravine art. 30 din Constituție, iar art. 49 nefiind aplicabil". Acest articol poate intra însă sub incidența art. 150 alin. (1) din Constituție "în măsura în care se referă la oranduirea socialistă".
Referitor la art. 77 din aceeași lege, instanța apreciază ca acesta este neconstitutional în raport cu art. 30 alin. (8) din Constituție.
Asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în Dosarul nr. 2.332/1999 Tribunalul București - Secția a III-a civilă nu și-a exprimat opinia nici în urma intervenției Curții Constituționale. Instanța de judecată precizează doar faptul ca, deși preconstitutionale, dispozițiile de lege criticate "dau naștere unor raporturi juridice cat se poate de actuale". În consecința, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția ridicată.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul în punctul sau de vedere apreciază ca excepțiile au rămas fără obiect, deoarece
Legea presei nr. 3/1974 , republicată, a fost abrogată, cu excepția art. 72-75 și a
art. 93, prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000
pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.
Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 69, 70 și 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 3 din 19 ianuarie 1978.
Autorii excepției susțin ca aceste texte de lege sunt contrare dispozițiilor art. 30 și 49 din Constituție, referitoare la libertatea de exprimare și, respectiv, la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta critica a rămas fără obiect, deoarece, ulterior sesizării sale,
Legea nr. 3/1974 , republicată, a fost abrogată prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000
pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000), cu excepția art. 72-75 și a art. 93, texte a căror neconstituționalitate nu a fost invocată în cauza de fața.
În consecința, în temeiul dispozițiilor alin. (1) al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", dispoziții coroborate cu cele ale alin. (6) din același articol, rezultă ca excepțiile de neconstituționalitate au devenit inadmisibile.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 și ale
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenite inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 69, 70 și 77 din Legea presei nr. 3/1974 , republicată, excepții ridicate de Corneliu Vadim Tudor și de Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă, precum și de Corneliu Vadim Tudor și de Societatea Comercială "Fundația, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiași instanțe de judecată.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.