Decizia nr. 155/2000

Lucian Mihai - președinte

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. din București în dosarele nr. 6.841/1999, nr. 6.842/1999, nr. 6.844/1999 și nr. 6.846/1999 ale Tribunalului București - Secția comercială, precum și în Dosarul nr. 429/2000 al Curții de Apel București - Secția comercială.

La apelul nominal se prezintă avocat Mihai Constantinescu pentru Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, lipsind celelalte părți (autorul excepției și Banca Comercială Română - S.A.), față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții ca autorul excepției solicita, prin cerere aflată la dosar, amânarea cauzei la data de 26 septembrie 2000 în vederea discutarii conexarii cu dosarele nr. 137C/2000 și nr. 140C/2000, aflate pe rol la acea data, dosare având aceleași părți și același obiect.

Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Agenției de Valorificare a Activelor Bancare se opune amânării cauzei, solicitată de autorul excepției, care, în calitate de debitor, urmărește tergiversarea soluționării cauzei și amânarea plății datoriei. Totodată, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, solicita conexarea dosarelor nr. 117C/2000, nr. 122C/2000, nr. 138C/2000 și nr. 139C/2000 la Dosarul nr. 116C/2000, toate aflate pe rolul Curții la termenul din 19 septembrie 2000, deoarece au aceleași părți și același obiect.

Reprezentantul Ministerului Public solicita, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, admiterea ambelor cereri formulate de părți, și anume a cererii de conexare a dosarelor aflate pe rolul Curții la acest termen, având aceleași părți și același obiect, iar după conexare, a cererii de amânare a cauzei la data de 26 septembrie 2000, în vederea discutarii conexarii la acest dosar și a dosarelor aflate pe rol la acel termen.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei, formulată de autorul excepției, considerând ca este nejustificată amânarea în vederea discutarii conexarii cu alte dosare care au termen ulterior, o asemenea amânare determinând tergiversarea soluționării excepției de neconstituționalitate în dosarele care au termen fixat pentru data de astăzi. Examinând cererea de conexare formulată de partea prezenta, Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și al art. 164 din Codul de procedură civilă, pentru o mai buna administrare a justiției dispune conexarea dosarelor indicate mai sus la Dosarul nr. 116C/2000.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Agenției de Valorificare a Activelor Bancare solicita respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

ca fiind inadmisibila, invocand excepția autorității de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, pronunțată de Curtea Constituțională în dosare conexate având aceleași părți, același obiect și aceeași cauza juridică, decizie prin care excepția a fost respinsă. Se considera ca exista tripla identitate de părți, obiect și cauza juridică, întrucât identitatea de obiect nu trebuie raportată la cauzele concrete, ci numai la contestarea legitimitatii constituționale a

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999 . Totodată se arata ca atât în sens material, cat și în sens formal sunt îndeplinite cerințele art. 1201 din Codul civil referitoare la autoritatea de lucru judecat, precum și prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție referitoare la puterea și obligativitatea deciziilor Curții.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata, considerând ca

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 16, 21, 24, 125 și 128. Se invoca în acest sens Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, prin care Curtea Constituțională a respins o excepție având același obiect, aceleași părți și care este raportată la aceleași texte constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierile din 11 ianuarie 2000 și din 29 februarie 2000, pronunțate în dosarele nr. 6.841/1999, nr. 6.842/1999, nr. 6.844/1999 și, respectiv, nr. 6.846/1999 ale Tribunalului București - Secția comercială, precum și prin Încheierea din 21 februarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 429/2000 de Curtea de Apel București - Secția comercială, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a ansamblului dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna și, în special, a dispozițiilor art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) și (2) și ale art. 40. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "G.C.P. - General - Consulting and Procurement" - S.A. din București.

Obiectul dosarelor menționate îl constituie apelul declarat împotriva sentințelor civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București și, respectiv, de Tribunalul București - Secția comercială, prin care s-au respins opozițiile împotriva formelor de executare inițiate de Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

este neconstitutionala în totalitatea ei, pentru ca este "vadit partinitoare", incalcand prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege". Se mai arata ca aceasta ordonanța "a fost emisă într-un domeniu în care exista deja o reglementare", și anume dispozițiile art. 478-489 din Codul comercial, care reglementau regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, lege prin care aceste dispoziții au fost abrogate, prevăzându-se însă la art. 102 alin. (1) ca amanetul sau ipoteca asupra bunurilor, constituite și înregistrate anterior, rămân supuse dispozițiilor legale existente la data constituirii lor. Autorul excepției considera ca sunt aplicabile și prevederile Codului de procedura civilă referitoare la procedura executării silite, inclusiv în materie imobiliară. Totodată se arata ca însăși

Legea nr. 99/1999

prevede dreptul la opoziție la vânzarea bunului gajat al debitorului, creditorului sau proprietarului bunului, drept pe care aceștia îl pot exercita în termen de 5 zile libere de la primirea notificării. Or,

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

"instituie o procedură specială în domeniul executării silite mobiliare și imobiliare, procedura care deroga de la dispozițiile dreptului comun și care este valabilă doar în ce privește Agenția de Valorificare a Activelor Bancare și debitorii acesteia". Astfel, art. 4 stipulează ca titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nici o alta formalitate, iar art. 23 din ordonanța prevede că executarea silită a bunurilor imobile ipotecate și a bunurilor mobile gajate se poate face în termen de 5 zile de la comunicarea titlului executoriu către proprietarul acestora, fără încuviințarea instanței. Potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași ordonanța, prin titlu executoriu se înțelege contractele sau convențiile de credit dintre banca și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate Agenției pentru Valorificarea Activelor Bancare, precum și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru realizarea creanțelor preluate. Se mai arata ca art. 12 din ordonanța criticata prevede un termen de prescripție mai scurt pentru acțiunile îndreptate împotriva Agenției de Valorificare a Activelor Bancare și în acest fel "se creează o inegalitate discriminatorie de tratament juridic între Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, în calitate de creditor, care se supune unei anumite legi -

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

-, și ceilalți creditori aflați în situații asemănătoare și care se supun unei alte legi, cu mult mai dezavantajoase [...]. Pe de altă parte se creează o discriminare între debitorii Agenției de Valorificare a Activelor Bancare și ceilalți debitori", incalcandu-se principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție.

Autorul excepției invoca în motivarea acesteia și încălcarea prevederilor art. 24 referitoare la garantarea dreptului la apărare și a celor cuprinse în art. 128 din Constituție privind folosirea căilor de atac. Se susține în acest sens ca prin art. 11 alin. (2) din ordonanța se prevede o singura cale de atac - recursul, partea interesată fiind lipsită de o cale de atac - apelul, ceea ce în opinia autorului excepției constituie "o atingere grava a dreptului la apărare, mai ales ca apelul este singura cale devolutiva de atac și provoacă o rejudecare a fondului". Totodată se considera ca textul contravine și prevederilor art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. Tot ca încălcare a dreptului la apărare este considerată și dispoziția cuprinsă în art. 9 alin. (3) din ordonanța, prin care se instituie prezumția renunțării de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare și la probele în susținerea acestor apărări, în cazul în care partea nu comunică întâmpinarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire înainte de primul termen de judecată, inlaturandu-se astfel aplicarea dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, se invoca și încălcarea, prin art. 40 din ordonanța, a prevederilor art. 21 din Constituție referitoare la liberul acces la justiție, deoarece, potrivit acestui text, debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare numai cu depunerea unei cauțiuni egale cu jumătate din valoarea activului bancar supus valorificării. Un alt text considerat a fi contrar principiului constituțional al liberului acces la justiție este cel cuprins în

art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 55/1999 , care prevede că reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instanța, sub sancțiunea neprimirii cererii de către judecător, în timp ce Codul de procedură civilă condiționeaza primirea cererii de către judecător doar de îndeplinirea unor condiții de forma pentru cererea respectiva.

Un alt motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

îl constituie, în opinia autorului excepției, încălcarea prevederilor art. 125 din Constituție, care stabilesc ca justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prevăzând în același timp ca este interzisă înființarea de instanțe extraordinare, iar competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Deoarece

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

da în competența Agenției de Valorificare a Activelor Bancare toată procedura executării silite, cu excepția litigiilor, autorul excepției considera ca prevederile ordonanței sunt neconstituționale, executarea silită făcând parte din noțiunea de justiție, "fiind ultima faza a procesului civil".

Curtea de Apel București - Secția comercială, exprimandu-și opinia asupra excepției ridicate în Dosarul nr. 429/2000, considera ca " Ordonanța Guvernului nr. 55/1999 , cu referire specială la articolele amintite, nu constituie o încălcare a principiilor constituționale, legiuitorul având dreptul sa deroge de la alte legi, printr-un act normativ special, în privinta reglementării unor instituții juridice".

Tribunalul București - Secția comercială, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate (ridicată în dosarele nr. 6.841/1999, nr. 6.842/1999, nr. 6.844/1999 și nr. 6.846/1999) este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate sunt în concordanta cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, se arata ca, deși executarea silită a creanțelor reglementate prin

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

se face fără participarea instanței, dreptul constituțional la liberul acces la justiție, consacrat de art. 21, nu este încălcat, deoarece debitorul are deschisă calea contestației la executare. Se apreciază, de asemenea, ca dispozițiile art. 8 și 11 din ordonanța, prin care este reglementată competența materială a curții de apel în soluționarea cererilor de orice natura privind realizarea creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, sunt constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata,

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

instituind doar o reglementare specială în materia executării silite pentru realizarea creanțelor bancare neperformante preluate de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, care, conform

Hotărârii Guvernului nr. 387/1999 , este organ de specialitate al administrației publice centrale, subordonat Guvernului. Sumele rezultate din valorificarea activelor sunt destinate acoperirii creditelor acordate de băncile cu capital majoritar de stat și altor plati, iar diferența se virează la bugetul de stat. Se considera ca "activitatea Agenției de Valorificare a Activelor Bancare este de interes general, întrucât are ca scop recuperarea unor fonduri ca resurse pentru bugetul de stat, componenta a bugetului public național, potrivit art. 137 alin. (1) din Constituție". Or, conform art. 1725 din Codul civil, în ceea ce interesează "tezaurul public", reglementările proprii, de excepție de la dreptul comun, sunt de resortul legii speciale. O astfel de reglementare se regaseste în

Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin

Legea nr. 108/1996 , potrivit căreia sunt realizate prin executare silită obligații de plată a unor sume ce reprezintă venituri publice. Se mai arata ca, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul trebuie să asigure "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". În acest scop acesta stabilește măsuri cu caracter economic, prin care se urmărește realizarea politicii financiare specifice reformei în acest domeniu. În continuare se considera ca adoptarea ordonanței ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, prin care se instituie un regim juridic special de urmărire și valorificare a creanțelor preluate de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, se justifica prin faptul ca majoritatea sumelor rezultate din valorificarea activelor bancare se fac venituri la bugetul de stat, ceea ce impune "o recuperare cat mai optima și într-un timp cat mai scurt a sumelor respective". Se apreciază ca prin aceasta ordonanța nu sunt incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (2), deoarece creanțele sunt recuperate potrivit legii speciale, în condiții egale și fără nici un fel de discriminări. De asemenea, nu se încalcă nici dreptul la apărare, întrucât părțile sunt libere să-și angajeze un apărător în litigiile ce se nasc în legătură cu executarea unor astfel de creanțe. Acest drept nu este lezat nici cu privire la reglementarea cuprinsă în ordonanța, potrivit căreia nerespectarea obligației de comunicare prezuma renunțarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare și la probele în susținerea acestor apărări, neacceptandu-se invocarea propriei culpe în neîndeplinirea obligației de comunicare a întâmpinării, precum și a termenului în care trebuie îndeplinită. Referitor la obligația depunerii unei cauțiuni, se considera ca nici aceasta dispoziție nu este neconstitutionala, nefiind vorba de o taxa de timbru, cum se susține în motivarea excepției, ci de o garanție ce ar putea fi dispusă de instanța și în alte litigii privind contestația asupra executării silite, garanție obligatorie în cazul reglementat de ordonanța, datorită specificului acestor creanțe. Se mai arata că nu sunt incalcate nici prevederile art. 128 din Constituție referitoare la căile de atac, ordonanța reglementand prin art. 11 alin. (2) căile de atac pentru aceasta procedura specială. În final se apreciază că nu sunt incalcate nici prevederile art. 125 din Constituție, deoarece litigiile în legătură cu aceste creanțe se soluționează de instanțele judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999. Excepția se referă în primul rând la ansamblul acestei ordonanțe și, în mod special, la dispozițiile art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) și (2) și ale art. 40 din actul normativ menționat.

Ulterior sesizării Curții Constituționale

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

a fost modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 25/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 3 aprilie 2000, însă criticile de neconstituționalitate formulate nu au legătură cu textele modificate.

Autorul excepției considera ca dispozițiile ordonanței criticate sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21, 24, 125 și 128 din Constituție.

Aceste texte constituționale au următorul cuprins:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.";

- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca asupra conformitatii dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

cu aceleași prevederi constituționale s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, respingând excepția. În considerentele acelei decizii s-a reținut ca

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece "are în vedere o categorie specială de creanțe, pentru care prevede o procedură specială, și anume creanțele bancare neperformante preluate la datoria publică interna, asa cum se precizează în titlul ordonanței, ca și în cuprinsul unor articole ale acesteia (de exemplu, în art. 2, 7, 8 și 42)". S-a mai arătat ca asupra principiului egalității Curtea s-a mai pronunțat, "statuand în mod constant ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel ca, dimpotriva, pentru situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit. Tratamentul juridic diferit se justifica prin natura specială a creanțelor preluate la datoria publică interna". S-a mai constatat, referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (2) din Constituție, ca aceasta sustinere nu este relevanta, deoarece prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. Din aceasta perspectiva "ordonanța nu încalcă normele constituționale, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, «Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege», și anume prin lege ordinară, nu prin lege organică, astfel ca norme în aceste materii pot fi stabilite și prin ordonanțe date de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, asa cum în mod constant Curtea Constituțională a afirmat în jurisprudenta sa". Referindu-se la critica de neconstituționalitate privind încălcarea principiului accesului liber la justiție, Curtea a reținut prin aceeași decizie ca "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiții privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanța, care nu contravin acestui principiu, condiții de natura sa împiedice abuzul de drept și, în același timp, să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanțelor prevăzute de ordonanța și, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiție". S-a precizat ca în realitate cele doua condiții, prevăzute în textele de lege criticate, justificate în contextul măsurilor derogatorii prevăzute de ordonanța, nu constituie îngrădiri ale accesului liber la justiție.

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, Curtea a considerat prin aceeași decizie ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

sunt compatibile cu exercitarea dreptului la apărare pentru părțile interesate, deoarece regulile speciale care prevăd condiții de natura să asigure celeritatea judecării proceselor prin scurtarea unor termene și comunicarea actelor nu împiedica totuși partea interesată să își valorifice drepturile sau sa combata susținerile adversarului și nu aduc atingere dreptului de a-și angaja avocat. Totodată dreptul la apărare nu este încălcat nici prin dispozițiile din ordonanța, potrivit cărora hotărârile instanței nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, ci numai cu recurs, iar instanța competența să soluționeze litigiul în fond este Curtea de Apel, ceea ce atrage competența Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea recursului. Curtea a mai statuat ca dispozițiile din ordonanța, potrivit cărora în anumite categorii de litigii nu este prevăzută și calea de atac a apelului, ci numai aceea a recursului, nu pot fi considerate neconstituționale, deoarece nici o dispoziție constituțională nu limitează dreptul legiuitorului de a reglementa o anumită cale de atac, cu condiția de a nu se aduce atingere altor texte constituționale. De asemenea, Curtea a considerat ca prin dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

nu se încalcă nici prevederile art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", deoarece executarea hotărârilor judecătorești nu reprezintă o activitate de infaptuire a justiției (de soluționare a litigiilor). Prin urmare, nu se poate considera ca prin ordonanța criticata Agenția de Valorificare a Activelor Bancare ar fi dobândit atribuții de infaptuire a justiției. Referitor la critica de neconstituționalitate intemeiata pe argumentul ca ordonanța deroga de la dispozițiile Codului de procedura civilă, Curtea Constituțională a precizat că nu se poate retine neconstituționalitatea acestor prevederi de vreme ce ordonanța - emisă în baza delegării legislative prin lege specială de abilitare - poate să modifice normele de competența și de procedura, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituție.

Curtea constata ca atât considerentele

Deciziei nr. 126 din 4 iulie 2000 , cat și soluția pronunțată își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, deoarece excepția de neconstituționalitate se referă la aceleași dispoziții legale, este raportată la aceleași prevederi constituționale, neinvocandu-se în speta elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, excepție ridicată de Societatea Comercială "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. din București în dosarele nr. 6.841/1999, nr. 6.842/1999, nr. 6.844/1999 și nr. 6.846/1999 ale Tribunalului București - Secția comercială și în Dosarul nr. 429/2000 al Curții de Apel București - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2000.