Regulamentul din 5 februarie 2001
de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 188/2000 1 octombrie 2000 privind executorii judecătorești
Capitolul 1 Organizarea activității executorilor judecătorești
Secțiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Executorii judecătorești sunt investiti sa îndeplinească un serviciu de interes public constând în executarea silită a dispozițiilor civile din titlurile executorii, precum și alte atribuții date prin lege în competența lor.
Articolul 2
Actul îndeplinit de executorul judecătoresc în limitele competentelor legale, purtând ștampila și semnatura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forta probanta prevăzută de lege.
Articolul 3
Executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile cu respectarea și în limitele competentelor prevăzute de
privind executorii judecătorești, denumita în continuare lege, de prezentul regulament de aplicare a legii, de prevederile Statutului profesiei de executor judecătoresc, de Codul de procedură civilă și de alte legi aplicabile în materie.
Secțiunea 2 Constituirea și funcționarea birourilor de executori judecătorești
Articolul 4
Executorii judecătorești își exercită activitatea în cadrul unor birouri, individual sau prin asociere în baza unui contract de societate civilă.
În circumscripția unei judecătorii pot funcționa unul sau mai multe birouri de executori judecătorești.
Competența teritorială a executorului judecătoresc se întinde în întreaga circumscripție a judecătoriei în care își are sediul biroul sau, cu excepția municipiului București unde sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din lege.
Articolul 5
Numărul executorilor judecătorești și al birourilor de executori judecătorești din localitățile aflate în circumscripția fiecărei judecătorii și din municipiul București se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în funcție de cerințele locale determinate de întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul de activitate și numărul executorilor judecătorești stagiari care au promovat examenul de capacitate.
Ministrul justiției va actualiza numărul executorilor judecătorești și al birourilor de executori judecătorești în fiecare an, de regula în primul trimestru, la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică executorilor judecătorești cărora le-a încetat suspendarea exercitării funcției și persoanelor care au cerut în condițiile art. 63 alin. (2) din lege sa devină executori judecătorești.
La numire pe locurile declarate disponibile în condițiile alin. (2) vor avea prioritate executorii judecătorești stagiari care au promovat examenul de capacitate.
Pe locurile de executori judecătorești care rămân vacante după acordarea prioritatilor prevăzute la alin. (4) se va organiza anual examen de admitere în profesie pentru cei care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 15 lit. g) din lege.
Articolul 6
Executorul judecătoresc este numit la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin ordin al ministrului justiției, pe baza referatului întocmit de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind îndeplinirea condițiilor de numire prevăzute de lege.
În ordinul de numire se va specifică judecătoria în a carei circumscripție își va avea sediul biroul de executor judecătoresc, precum și obligația acestuia ca în termen de 90 de zile să își înregistreze biroul individual sau, după caz, în asociere cu alt executor judecătoresc, în condițiile art. 17 alin. (1) din lege.
Prelungirea termenului de 90 de zile pentru înregistrarea biroului poate fi încuviințată de ministrul justiției, pentru motive temeinice, la cererea executorului judecătoresc. Cererea, cuprinzând motivele justificate care l-au împiedicat să își înregistreze biroul în termenul prevăzut de lege, se depune la Camera executorilor judecătorești, care o înaintează ministrului justiției, împreună cu punctul sau de vedere.
Articolul 7
Înregistrarea biroului se face, la cererea executorului judecătoresc, într-un registru special ținut de primul-grefier al curții de apel în a carei circumscripție își are sediul biroul, pe numele executorului judecătoresc sau, după caz, al executorilor judecătorești asociați. Obligația înregistrării exista și în cazul executorului judecătoresc care renunța la asociere și își deschide birou individual.
La cererea de înregistrare se vor atașa:
- ordinul de numire a executorului judecătoresc;
- dovada existenței sediului biroului - act de proprietate, contract de închiriere sau alt act;
- confirmarea colegiului director al Camerei executorilor judecătorești cu privire la faptul ca biroul dispune de spațiul corespunzător desfășurării activității și conservării arhivei în bune condiții.
La înregistrarea biroului executorul judecătoresc va prezenta ștampila și specimenul de semnatura.
Documentația prezentată la înregistrare se păstrează în dosare distincte pentru fiecare birou. Dosarul va cuprinde și câte un exemplar al procesului-verbal încheiat cu ocazia depunerii jurământului conform art. 18 alin. (4) din lege.
Primul-grefier va elibera în termen de cel mult 3 zile un certificat care atesta efectuarea înregistrării, pe care executorul judecătoresc îl va prezenta de îndată Camerei executorilor judecătorești, iar aceasta îl va comunică Ministerului Justiției și Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Articolul 8
În registrul special prevăzut la art. 7 alin. (1) se vor înscrie și următoarele operațiuni:
- modificări în modul de desfășurare a activității în cadrul biroului;
- schimbarea sediului biroului;
- radierea biroului executorului judecătoresc;
- alte operațiuni prevăzute de prezentul regulament și de statutul profesiei.
Operațiunile prevăzute la alin. (1) se vor inregistra la cerere, atașându-se confirmarea colegiului director al Camerei executorilor judecătorești care, după caz, poate solicita direct înregistrarea lor.
Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești va avea acces permanent la registrul special prevăzut la art. 7 alin. (1), având obligația de a-l înștiința pe ministrul justiției și Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești despre toate înregistrările.
Articolul 9
Ștampila executorilor judecătorești cuprinde stema României, numele, prenumele și calitatea de executor judecătoresc, precum și localitatea în care își are sediul biroul. Modelul ștampilei este propus de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și aprobat de ministrul justiției.
Pierderea sau dispariția ștampilei se înscrie în registrul special prevăzut la art. 7 alin. (1) din prezentul regulament, inregistrandu-se în termen de 5 zile un nou model de ștampila, care va conține elemente distinctive față de cea pierdută sau disparuta.
Articolul 10
Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești întocmește și actualizează anual tabloul executorilor judecătorești, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se transmite curților de apel, care au obligația sa îl comunice instanțelor din circumscripția lor. Tabloul executorilor judecătorești se transmite și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Acest tablou conține numele și prenumele tuturor executorilor judecătorești care au depus jurământul, precum și sediul biroului în care aceștia funcționează.
Articolul 11
Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va întocmi și liste cuprinzând:
- executorii judecătorești incompatibili, indicandu-se temeiul incompatibilitatii;
- executorii judecătorești care sunt suspendați din funcție în temeiul art. 23 lit. a) și lit. b) teza a doua, lit. c), d) și e) din lege;
- executorii judecătorești a căror calitate a încetat;
- executorii judecătorești stagiari, indicând biroul în care sunt angajați.
Secțiunea 3 Executorii judecătorești stagiari
Articolul 12
Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calității de executor judecătoresc și are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei.
Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă.
Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii stagiari care se remarca în activitatea profesională pe baza rezultatelor obținute la conferințele de stagiu și a referatului executorului judecătoresc îndrumător, în condițiile prezentului regulament.
Articolul 13
Durata stagiului se suspenda pe timpul serviciului militar sau al concentrarii ori în alte cazuri prevăzute de lege.
Perioada de stagiu efectuată anterior suspendării intră în calculul perioadei de stagiu prevăzute la art. 12 alin. (2).
Suspendarea prevăzută la alin. (1) se constata de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.
Articolul 14
Colegiul director va solicita trimestrial executorilor judecătorești din cadrul fiecărei Camere a executorilor judecătorești să își exprime opțiunea privind angajarea unor executori judecătorești stagiari în cadrul birourilor lor.
După centralizarea optiunilor colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătorești propune spre aprobare Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești numărul executorilor judecătorești stagiari ce pot fi angajați în anul respectiv în birourile de executori judecătorești.
Cel care a promovat examenul de admitere în profesie devine executor judecătoresc stagiar prin încheierea unui contract individual de muncă cu executorul judecătoresc în al cărui birou își va desfășura activitatea. Contractul de muncă se încheie pe durata determinata, egala cu durata stagiului.
Angajarea executorului stagiar în cadrul unui birou în care funcționează mai mulți executori judecătorești asociați se face de executorul judecătoresc împuternicit prin contractul de societate civilă.
Articolul 15
În perioada de stagiu Camera executorilor judecătorești va verifica lunar stadiul de pregătire și formare profesională a executorului judecătoresc stagiar, precum și modul în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile care i-au fost delegate de executorul judecătoresc îndrumător.
Conferințele de stagiu reprezintă o formă de pregătire profesională a executorului stagiar și sunt organizate de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești potrivit tematicii orientative comunicate de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Conferințele de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești, care cuprinde cunoașterea legislației la zi, dezbateri de spete, expuneri asupra problemelor ivite în activitatea executorilor, studiul doctrinei.
Constatările verificărilor periodice vor fi consemnate în procese-verbale semnate de reprezentantul Camerei executorilor judecătorești și de executorul judecătoresc în al cărui birou își exercită activitatea executorul judecătoresc stagiar și vor fi aduse la cunoștința celui verificat.
Secțiunea 4 Organizarea și desfășurarea examenului de admitere în profesie și a examenului de capacitate
§1. Organizarea
și desfășurarea examenului de admitere în profesie pentru executorii judecătorești stagiari
Articolul 16
Selecția candidaților pentru admiterea în profesie se face pe baza unui examen organizat anual de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu avizul Ministerului Justiției.
Articolul 17
Se pot înscrie la examen pentru ocuparea posturilor de executori judecătorești stagiari persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 15 lit. a)-f) din lege.
Articolul 18
Cererea de înscriere împreună cu dovezile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 17 din regulament se depun, cu cel puțin 30 de zile înainte de data sustinerii examenului, la Camera executorilor judecătorești din localitatea în a carei circumscripție se afla postul disponibil pentru care candidează.
După expirarea termenului de mai sus cererile vor fi considerate ca tardiv formulate și nu vor mai fi primite.
Articolul 19
În termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea dosarului colegiul director al Camerei executorilor judecătorești va verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru înscrierea la examen și pentru dobândirea calității de executor judecătoresc stagiar, întocmind pentru fiecare candidat referatul de admitere sau, după caz, de respingere a cererii de înscriere la examen.
În caz de respingere a cererii de înscriere colegiul director va comunică avizul negativ și o copie de pe referat candidatului în termen de 24 de ore de la întocmirea acestuia.
Împotriva avizului negativ candidatul poate formula contestație în termen de 48 de ore de la comunicare comisiei constituite în scopul verificării dosarelor pe lângă Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești. Comisia va examina contestația în termen de 48 de ore de la primirea acesteia. Hotărârea comisiei este definitivă și se comunică atât candidatului, cat și colegiului director al Camerei executorilor judecătorești.
Articolul 20
Cu 10 zile înainte de data examenului colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătorești va depune toate cererile, împreună cu dovezile anexate, la comisia pentru verificarea dosarelor.
O dată cu dosarele candidaților Camera executorilor judecătorești va inainta situația centralizata privind datele de identificare a candidaților și circumscripția pentru care candidează.
Articolul 21
Data examenului va fi stabilită de Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești, cu acordul ministrului justiției, și va fi comunicată Camerelor executorilor judecătorești cu 60 de zile înainte de această dată, în vederea înștiințării candidaților, și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. În aceleași condiții va fi publicată și lista cuprinzând posturile vacante.
Cu cel puțin 15 zile înainte de data examenului Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va stabili locul și ora începerii examenului, cu precizarea adresei exacte, făcând comunicarea și dispunând afișarea la sediul tuturor Camerelor executorilor judecătorești în a căror circumscripție exista locuri disponibile.
Articolul 22
În vederea sustinerii examenului Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Ministerul Justiției vor stabili tematica cu caracter teoretic din materiile: drept civil, drept procesual civil, drept comercial, drept internațional privat și organizarea profesiei de executor judecătoresc.
Tematica va fi transmisă Camerelor executorilor judecătorești cu cel puțin 60 de zile înaintea datei examenului și va fi afișată de îndată la sediul acestora.
Articolul 23
Comisia prevăzută la art. 28 lit. c) va elabora subiectele și procedura de notare a lucrărilor.
Subiectele vor fi stabilite cu 24 de ore înaintea datei examenului și vor fi redactate astfel încât sa acopere întreaga tematica, formulandu-se câte 20 de subiecte din fiecare materie.
După redactare subiectele se introduc în plicuri sigilate și se păstrează la sediul Ministerului Justiției.
Articolul 24
În ziua examenului, cu 30 de minute înainte de ora începerii acestuia comisia care a redactat subiectele va proceda la alegerea, prin tragere la sorți, a unui set de 10 subiecte, intocmindu-se un proces-verbal constatator semnat de membrii comisiei.
Extragerea, prin tragere la sorți, se va face de către președintele comisiei.
Durata examenului este de 4 ore începând cu ora și minutul în care a fost dictat ultimul subiect, aceasta consemnându-se în procesul-verbal semnat de cei desemnați cu organizarea și supravegherea desfășurării regulamentare a examenului.
Articolul 25
Repartizarea candidaților pe sali, acolo unde este cazul, se va afișa la locul desfășurării examenului.
Apelul candidaților la locul desfășurării examenului se va face cu cel mult 30 de minute înaintea orei stabilite în vederea îndeplinirii măsurilor prealabile (verificarea identității, primirea foilor pentru examen).
În sala în care are loc examenul și pe toată durata desfășurării acestuia candidaților le este permis să aibă pe masa numai colile de hârtie și instrumentele de scris.
Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (3) va avea drept urmare eliminarea din examen a candidatului și anularea lucrării.
După verificarea identității candidaților ieșirea din sala a acestora, sub orice motiv, atrage eliminarea din examen.
După începerea comunicării subiectelor accesul candidaților în sala de examen este interzis.
Candidatul are obligația sa predea lucrarea comisiei de coordonare și supraveghere din acea sala, semnand în borderoul special întocmit.
După predarea lucrării este interzisă revenirea în sala a candidatului.
Articolul 26
Notarea lucrărilor se face de comisia de examinare, în componenta prevăzută la art. 28 lit. c).
Notarea fiecărui subiect se face prin punctaj conform baremului întocmit de comisia pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor.
La fiecare proba nota se va stabili prin însumarea punctajului obținut pentru tratarea fiecărui subiect al probei.
Media lucrării constituie media aritmetica a notelor obținute la fiecare materie.
Media minima de promovare este 7,00, nota obținută la fiecare materie neputând să fie mai mica de 5,00.
Lucrările candidaților care au fost surprinsi copiind sau lucrările cu însemnări vadit efectuate în scopul identificarii candidatului nu se mai noteaza, făcându-se mențiunea "anulat" pe lucrare și în borderou.
Lucrările apreciate ca având însemnări conform alin. (6) nu se deschid decât după examinarea și aprecierea acestei situații cu majoritatea de voturi a membrilor comisiei pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen.
Articolul 27
Pentru buna desfășurare a examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției își vor desemna reprezentanți în condițiile prevăzute în prezentul regulament.
Reprezentanții Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești vor fi desemnați în compunerea comisiilor dintre executorii cu vechimea, experienta și autoritatea necesare pentru o astfel de activitate, recomandați de Camerele executorilor judecătorești.
Articolul 28
În vederea organizării și desfășurării examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc se vor constitui și vor funcționa următoarele comisii:
a) Comisia pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere la examen și rezolvarea contestațiilor împotriva avizului negativ dat de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești la cererea de înscriere și pentru verificarea centralizatoarelor, formată din executori judecătorești și un reprezentant al Ministerului Justiției.
Comisia verifica dosarele candidaților și hotărăște cu majoritatea voturilor membrilor săi, comunicând cu cel puțin 4 zile înainte de data examenului situația centralizata, care se va afișa de îndată la sediul fiecărei Camere a executorilor judecătorești;
b) Comisia pentru organizarea și supravegherea examenului, compusa din 2 reprezentanți ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și un reprezentant al Ministerului Justiției.
La activitatea acestei comisii vor putea fi cooptati pe lângă membrii ei, după caz, și executori judecătorești sau personal angajat la Camera executorilor judecătorești și la Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.
Pe lângă activitatea de supraveghere aceasta comisie asigura verificarea identității candidaților, distribuirea colilor de examen în condițiile prezentului regulament, respectarea de către candidați a condițiilor regulamentare cu privire la desfășurarea examenului, preluarea lucrărilor predate de candidați și predarea lor pe bază de proces-verbal comisiei pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen. La primirea lucrărilor și, respectiv, la predarea lor se verifica dacă este sigilată partea de lucrare pe care candidatul și-a înscris datele de identificare. Lucrările predate de candidați vor fi semnate, spre neschimbare, de 2 membri ai comisiei, dintre care unul va fi reprezentantul Ministerului Justiției.
Suportul de scris va fi pregătit de aceasta comisie în seturi de câte 5 coli, având pe fiecare fila sigiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiției;
c) Comisia pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen, formată din: un membru al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, desemnat de președintele acestuia; 2 reprezentanți ai Ministerului Justiției; doua cadre didactice universitare de la facultățile de drept din țara; 2 executori judecătorești desemnați de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești dintre cei propuși de Camerele executorilor judecătorești în condițiile art. 27 alin. (2), cu vechime minima în profesia de executor judecătoresc de 5 ani, care s-au remarcat prin probitate și competența profesională.
Președintele comisiei este reprezentantul Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și nu participa nemijlocit la notarea lucrărilor, având ca atribuții sa vegheze la desfășurarea activității comisiei în conformitate cu prezentul regulament;
d) Comisia pentru soluționarea contestațiilor, formată din: 3 executori judecătorești numiți prin hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești; un cadru didactic universitar de la o facultate de drept; un reprezentant al Ministerului Justiției numit prin ordin al ministrului justiției, alții decât cei care au alcătuit comisia prevăzută la lit. c).
Articolul 29
După comunicarea subiectelor comisia pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen, cu participarea obligatorie a tuturor membrilor săi, se întrunește în ședința, stabilind baremul de notare, având în vedere complexitatea și gradul de dificultate al fiecărui subiect și aptitudinea de a reflecta capacitatea de înțelegere și de sinteza a candidatului.
Baremul de notare se va întocmi, în condițiile alin. (1), în timpul desfășurării examenului și va fi afișat pentru consultarea de către candidați.
Fiecare membru al comisiei va primi câte un exemplar al baremului de notare.
Articolul 30
Comisia pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen primește, pe bază de proces-verbal, prin președintele sau, lucrările de examen de la comisia prevăzută la art. 28 lit. b) și procedează la notarea acestora.
Înainte de începerea notarii lucrările se numeroteaza, fără să fie desfăcut coltul unde sunt înscrise datele de identificare a candidaților.
Articolul 31
După terminarea notarii se va proceda la desigilarea lucrărilor de către președintele comisiei, în prezenta tuturor membrilor acesteia.
La fiecare lucrare se citesc numărul acesteia, numele și prenumele candidatului, notele și media obținute.
Datele prevăzute la alin. (2) se înscriu în centralizatorul final care constituie lista cuprinzând rezultatele examenului. Fiecare pagina a acestei liste va fi semnată de toți membrii comisiei.
Articolul 32
Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va proceda la comunicarea către Camerele executorilor judecătorești a centralizatoarelor finale cu rezultatul examenului pentru candidații din fiecare Cameră a executorilor judecătorești.
Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătorești va afișa la sediul acesteia lista cuprinzând rezultatele examenului în termen de 24 de ore de la primirea acestora, întocmind procesul-verbal de afișare, cu precizarea datei.
Lista cuprinzând rezultatele finale va fi afișată și la sediul Ministerului Justiției.
Articolul 33
După afișarea rezultatelor candidații nemultumiti pot face contestație, în termen de 3 zile de la data afișării rezultatelor la sediul Camerei executorilor judecătorești, sub sancțiunea decăderii.
Contestațiile se depun la Camera executorilor judecătorești în a carei circumscripție se afla locul pentru care a candidat contestatarul și se centralizează la sediul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în termen de doua zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).
Articolul 34
Contestațiile vor fi soluționate de comisia prevăzută la art. 28 lit. d) în cel mult 5 zile de la înregistrare, comisia fiind ținuta să se pronunțe doar cu privire la materia invocată în contestație.
Comisia nu poate diminua nota obținută inițial, în astfel de situații contestațiile urmând să fie respinse.
Comisia decide pentru fiecare contestație, pe baza baremului.
Articolul 35
În termen de 5 zile de la soluționarea contestațiilor Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va proceda la validarea rezultatelor, pe care le va inainta Ministerului Justiției în termen de 10 zile de la validare.
Articolul 36
Ocuparea posturilor de executori judecătorești stagiari se va face în ordinea mediilor candidaților, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere.
În cazul în care au fost exprimate mai multe optiuni pentru același post, are prioritate candidatul care a obținut cea mai mare medie, iar la egalitate de medii, candidatul care are titlul de doctor în drept sau activitate mai îndelungată de la obținerea licenței.
Articolul 37
În termen de 20 de zile de la validarea rezultatelor se va proceda la încheierea contractului de muncă în condițiile art. 19 din lege și ale art. 14 din prezentul regulament.
§2. Organizarea
și desfășurarea examenului de capacitate
Articolul 38
După expirarea perioadei de stagiu executorii judecătorești stagiari sunt obligați să se înscrie pentru susținerea examenului de capacitate.
Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești organizează cel puțin o dată pe an examenul de capacitate pentru executorii stagiari care au împlinit durata de stagiu, în condițiile prezentului regulament.
Respingerea sau, după caz, neprezentarea executorului stagiar la doua examene de capacitate consecutive atrage încetarea contractului sau de muncă și pierderea calității de executor stagiar. Cel în cauza nu se va mai putea înscrie la examenul de admitere în profesie prevăzut la art. 5 alin. (5) din prezentul regulament.
Articolul 39
Examenul de capacitate va consta într-o proba teoretică, în condițiile prevăzute la art. 22 din prezentul regulament, și o proba practica ce va consta în întocmirea unui act procedural.
Notarea la proba practica se face prin acordarea unei note de la 0 la 10, media examenului de capacitate urmând să fie stabilită pe baza mediei aritmetice a notelor obținute la cele doua probe.
Articolul 40
Cererile candidaților, împreună cu dovezile de îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 15 din lege și cu referatul executorului judecătoresc îndrumător se vor depune cu 30 de zile înainte de data examenului la Camera executorilor judecătorești în a carei circumscripție candidatul a efectuat stagiul.
Referatul executorului judecătoresc angajator va cuprinde:
a) data angajării stagiarului;
b) conduita executorului stagiar pe durata stagiului;
c) preocuparea pentru pregătirea profesională;
d) volumul de activitate pe categorii de operațiuni;
e) comportamentul executorului stagiar;
f) propunerea motivată de admitere sau de respingere a avizului de înscriere la examenul de capacitate.
Colegiul director, primind cererile, împreună cu referatele executorilor judecătorești angajatori și cu celelalte dovezi prevăzute la alin. (1) le va examina în termen de 5 zile de la înregistrare și va aviza, prin decizie motivată, cererea de înscriere la examenul de capacitate, înaintând toată documentația Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești cu cel puțin 10 zile înainte de data examenului.
În caz de respingere a cererii de înscriere colegiul director va comunică avizul negativ executorului stagiar solicitant, în termen de 24 de ore de la întocmirea avizului motivat.
Dispozițiile art. 19 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Camera executorilor judecătorești va comunică, o dată cu dosarele candidaților, situația centralizata a acestora, datele de identificare, localitatea și circumscripția pentru care candidează, precum și opțiunile în caz de redistribuire.
Fiecare candidat poate formula expres în cerere ordinea optiunilor în cazul obținerii unei medii de promovare care nu îi permite ocuparea postului pentru care a candidat în principal. Opțiunile se pot face numai cu privire la posturile cuprinse în lista de actualizare.
Articolul 41
Comisia de examinare este comisia constituită în condițiile prezentului regulament pentru elaborarea subiectelor și notarea lucrărilor de examen.
Dispozițiile art. 28 lit. b)-d) și ale art. 29-36 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 42
Candidatul care a obținut media de promovare, dar inferioară față de alt candidat care a concurat pentru același loc, va comunică, în termen de 15 zile de la afișarea rezultatelor finale, Camerei executorilor judecătorești menținerea optiunilor din cererea de înscriere, pentru posturile neocupate, atunci când este cazul.
Redistribuirea locurilor vacante se face de către Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, întrunit în plen, în ședința de validare a rezultatelor.
Articolul 43
Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va proceda, în termen de cel mult 5 zile de la soluționarea contestațiilor sau de la redistribuire, la validarea rezultatelor examenului de capacitate.
Articolul 44
În termen de 20 de zile de la validarea rezultatelor Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va inainta ministrului justiției propunerile de numire a executorilor judecătorești în condițiile art. 16 din lege și ale art. 6 alin. (1) din prezentul regulament.
§3. Organizarea
și desfășurarea examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică
Articolul 45
Pe locurile vacante, în condițiile art. 5 alin. (5) din regulament, Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești va organiza anual examen de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică.
Articolul 46
Dispozițiile art. 18-36 și 44 din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător.
Secțiunea 5 Încetarea și suspendarea calității de executor judecătoresc
Articolul 47
Încetarea calității de executor judecătoresc se constata sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, după cum urmează:
a) în cazul prevăzut la art. 22 alin. (1) lit. a) din lege, pe baza cererii celui interesat, care se depune la Camera executorilor judecătorești și se înaintează ministrului justiției prin Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești;
b) în cazul prevăzut la art. 22 alin. (1) lit. b), la data pensionării, respectiv a constatării incapacității de muncă, potrivit procedurii legale;
c) în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c)-g) din lege, la sesizarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau din oficiu.
Articolul 48
Suspendarea exercitării funcției de executor judecătoresc se dispune sau se aproba, după caz, de ministrul justiției, după cum urmează:
a) în cazurile prevăzute la art. 23 lit. a), b) și c) din lege, la solicitarea motivată a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau din oficiu;
b) în cazul prevăzut la art. 23 lit. d) din lege, la solicitarea Camerei executorilor judecătorești;
c) în cazul prevăzut la art. 23 lit. e) din lege, pe baza cererii executorului judecătoresc, avizată de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care va cuprinde motivele justificate ce l-au determinat să solicite suspendarea.
Articolul 49
Încetarea suspendării executorului judecătoresc se dispune de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau a Camerei executorilor judecătorești, dacă au dispărut împrejurările care au determinat-o.
Articolul 50
În toate cazurile de încetare și suspendare a calității de executor judecătoresc, în lipsa unui executor judecătoresc asociat sau a unui alt executor judecătoresc în aceeași circumscripție, colegiul director al Camerei executorilor judecătorești poate delega un executor judecătoresc din circumscripția altei judecătorii situate în raza aceleiași curți de apel, pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 7 din lege.
Executorul judecătoresc delegat va putea funcționa, dacă este posibil, în sediul biroului de executor judecătoresc căruia i-a încetat aceasta calitate sau, în caz contrar, colegiul director al Camerei executorilor judecătorești va stabili pe perioada delegării un nou sediu pentru birou.
Articolul 51
Arhiva executorului judecătoresc care și-a încetat activitatea va fi inventariata și sigilată de către o comisie formată din 2 reprezentanți desemnați de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.
În situația în care în circumscripția respectiva nu mai funcționează nici un executor judecătoresc, arhiva va fi preluată de Camera executorilor judecătorești până la numirea unui executor judecătoresc în acea circumscripție conform art. 48 din lege.
În situația în care în aceeași circumscripție funcționează alt executor judecătoresc, arhiva va fi predată acestuia.
În situația în care în circumscripție rămân sa funcționeze mai mulți executori judecătorești, colegiul director la Camerei executorilor judecătorești va desemna executorul judecătoresc care va prelua arhiva.
Capitolul 2 Drepturile, îndatoririle și răspunderea executorului judecătoresc
Secțiunea 1 Drepturile executorilor judecătorești
Articolul 52
Executorii judecătorești se bucura de stabilitate în funcție, neputând fi mutati în alta localitate fără acordul lor.
Articolul 53
Executorul judecătoresc are dreptul la concediu de odihnă anual, în condițiile stabilite prin statut.
Executorii judecătorești beneficiază de drepturi de asigurări sociale, pe baza contribuției la sistemele de asigurări sociale, în condițiile prevăzute de legea specială.
Articolul 54
Dacă în circumscripția unei judecătorii funcționează un singur birou de executori judecătorești și executorul judecătoresc se afla în concediu de odihnă sau absentează mai mult de 5 zile, fără a depăși 6 luni, în lipsa unui executor judecătoresc asociat Camera executorilor judecătorești va delega un alt executor judecătoresc pentru a asigura funcționarea acestui birou, în afară de cazul în care executorul judecătoresc titular se îngrijește personal de substituirea sa, incunostintand în acest scop Camera executorilor judecătorești.
În situația în care în circumscripția acelei judecătorii funcționează mai multe birouri de executori judecătorești, pentru cazurile arătate la alin. (1) Camera executorilor judecătorești va lua măsuri pentru a se asigura continuarea lucrărilor de către un alt birou din aceeași circumscripție.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și în situația în care executorul judecătoresc nu își poate exercita profesia pe o perioadă mai mare de 6 luni, dar numai pentru motive apreciate de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești ca fiind întemeiate.
Articolul 55
Executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, stabilit în condițiile art. 33 lit. c) din lege.
Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești propune ministrului justiției, în vederea aprobării, onorariile minimale pentru activitatea executorilor judecătorești.
Pentru propunerea onorariilor minimale Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești va avea în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului pentru actul îndeplinit.
Onorariile minimale se actualizează în aceleași condiții prevăzute de lege pentru stabilirea lor.
Secțiunea 2 Îndatoririle și răspunderea executorilor judecătorești
Articolul 56
Obligația executorilor judecătorești de a păstra secretul profesional le impune interdicția de a da informații cu privire la actele și faptele despre care au luat cunoștința în cadrul activității lor, precum și de a permite accesul la actele din arhiva biroului a altor persoane, în afară părților, succesorilor și reprezentanților acestora, precum și acelora care justifica un drept sau un interes legitim.
Aceeași obligație revine și personalului angajat la biroul executorului judecătoresc.
Executorul judecătoresc chemat ca martor în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de urmărire penală poate fi scutit de păstrarea secretului profesional numai de cei interesați în apărarea secretului sau în condițiile prevăzute de lege.
În condițiile legii, înscrisurile originale aflate în arhiva biroului executorului judecătoresc pot fi cercetate de un magistrat, delegat în acest scop de autoritatea judiciară competența, iar dacă acestea sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate și rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate false, cu obligația comunicării hotărârii sau a ordonanței procurorului; în caz contrar actul se va restitui.
Articolul 57
Prestigiul profesional îi impune executorului judecătoresc interdicția de a-și face reclama prin orice mijloace, în afară de cazurile în care se recurge la anunțuri referitoare exclusiv la existenta și sediul biroului, programul de lucru și conținutul activității.
Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești este indreptatita să facă publicitate prin mass-media asupra întregii activități a executorilor judecătorești.
Articolul 58
Este interzis executorilor judecătorești sa dobândească direct sau prin persoane interpuse, pentru ei sau pentru alții, bunurile ce au făcut obiectul activității de executare silită.
Articolul 59
Răspunderea civilă a executorului judecătoresc pentru prejudiciile cauzate prin modul în care își exercită obligațiile profesionale ce îi revin este garantată prin casa de asigurări constituită în condițiile art. 34 din lege.
La începutul activității sale executorul judecătoresc devine membru al casei de asigurări pentru garantarea răspunderii civile, care funcționează în cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești potrivit statutului propriu.
Articolul 60
În cazul abaterilor disciplinare prevăzute de lege colegiul director al Camerei executorilor judecătorești sau ministrul justiției exercita acțiunea disciplinară în termen de 1 an de la data când au luat cunoștința de existenta unei abateri, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii ei.
Articolul 61
Acțiunea disciplinară se judeca de Consiliul de disciplina ales de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești pentru o perioadă de 3 ani, care este format din 3 membri.
După confirmarea de către colegiul director al Camerei Consiliul de disciplina își desemnează președintele și vicepreședintele.
Consiliul de disciplina își desfășoară activitatea în mod independent și nu se subordonează colegiului director al Camerei.
Articolul 62
Ședințele de judecată se țin la sediul Camerei executorilor judecătorești.
La ședințele de judecată poate asista orice executor judecătoresc din cadrul Camerei respective.
Articolul 63
Evidenta lucrărilor Consiliului de disciplina va fi ținuta de un secretar.
Articolul 64
Nu pot fi membri ai Consiliului de disciplina membrii Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, președinții și vicepreședinții colegiilor directoare ale Camerelor executorilor judecătorești.
Articolul 65
Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care le revin în calitate de membri ai Consiliului de disciplina executorii judecătorești pot fi revocați de adunarea generală a Camerei.
Articolul 66
Consiliul de disciplina are competența de a judeca orice executor judecătoresc pentru abaterile prevăzute la art. 44 din lege.
Articolul 67
Titularul acțiunii disciplinare este ministrul justiției sau colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.
În cazul în care ministrul justiției exercita acțiunea disciplinară, acesta poate sesiza colegiul director al Camerei în situația în care se constata abateri disciplinare cu prilejul controlului profesional efectuat de inspectorii de specialitate, în condițiile art. 59 alin. (1) din lege și ale art. 97 din prezentul regulament.
Dacă acțiunea disciplinară este exercitată de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești, acesta se poate autosesiza sau poate fi sesizat de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin președinte sau inlocuitorul acestuia.
Articolul 68
Colegiul director are obligația ca în termen de 60 de zile de la data sesizării, respectiv a autosesizarii, să efectueze cercetarea prealabilă, sa ancheteze executorul judecătoresc în cauza și sa îi aducă la cunoștința conținutul dosarului, urmând a promova sau nu acțiunea disciplinară.
În cazul în care colegiul director a exercitat acțiunea disciplinară la sesizarea unui organ dintre cele prevăzute la art. 60, în cadrul termenului de 60 de zile colegiul director are obligația de a comunică acestora rezultatul cercetării prealabile și măsurile dispuse.
Articolul 69
Executorul judecătoresc împotriva căruia a fost promovata acțiunea disciplinară are dreptul sa cunoască toate actele dosarului, să solicite probe în apărare și să fie asistat de un avocat.
Refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constata prin proces-verbal și nu împiedica finalizarea cercetării.
Articolul 70
Dacă se constată că executorul judecătoresc cercetat a săvârșit una dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 44 din lege, colegiul director sesizează Consiliul de disciplina.
Articolul 71
În cazul în care Consiliul de disciplina este sesizat, președintele acestuia înregistrează cauza, fixează termenul ședinței, citeaza părțile și, după caz, martorii.
În cazul în care, deși legal citat, executorul judecătoresc nu se prezintă la termen, judecarea se face în lipsa.
Articolul 72
La termenul fixat, după ce președintele expune conținutul sesizării se asculta părțile, eventualii martori și se administrează alte probe și dovezi necesare rezolvarii cauzei.
Declarațiile se consemnează în scris și vor fi semnate de părți, precum și de președinte.
Părțile au obligația ca la cererea președintelui completului sa îi pună la dispoziție toate informațiile și actele solicitate.
În caz de amânare a judecații se întocmește un proces-verbal, arătându-se motivele care au determinat amânarea.
Articolul 73
După administrarea probelor președintele da cuvântul părților, iar când considera necesar, poate da cuvântul și altor persoane care asista la dezbateri, după ce se stabilește identitatea acestora.
Articolul 74
Dacă se constată că executorul judecătoresc a săvârșit abaterea, completul dispune aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute la art. 46 din lege.
În cazul în care executorul nu a fost găsit vinovat, completul dispune închiderea dosarului.
Articolul 75
Hotărârea Consiliului de disciplina se ia cu majoritatea voturilor completului și se comunică părților în termen de 15 zile.
Hotărârea cuprinde numărul dosarului, numele membrilor completului și al secretarului, numele și, după caz, domiciliul sau sediul părților, susținerile acestora, descrierea pe scurt a abaterii disciplinare, probele administrate, textele de lege aplicate, soluția și data pronunțării, indicarea caii de atac și mențiunea dacă pronunțarea s-a făcut în prezenta sau în lipsa părților.
Hotărârea se semnează de președintele completului și de secretar și se comunică părților.
Articolul 76
Împotriva hotărârii părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia Superioară de Disciplina a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, formată din reprezentanții camerelor aleși conform art. 31 alin. (1) lit. d) din lege.
Articolul 77
Toate cheltuielile efectuate în legătură cu soluționarea cauzei vor fi suportate de Camera executorilor judecătorești în cazul în care acțiunea este respinsă sau de executorul judecătoresc dacă acțiunea este admisă.
Capitolul 3 Biroul și evidenta activității executorului judecătoresc
Articolul 78
Sediul biroului se stabilește în localitatea în care își are domiciliul sau reședința executorul judecătoresc ori unul dintre executorii judecătorești asociați.
În situația în care într-o anumită perioada este necesară suplimentarea numărului de executori în circumscripția unei judecătorii, Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești poate aproba delegarea pe o perioadă determinata a unor executori din circumscripția altei judecătorii aflate în raza aceleiași Camere a executorilor judecătorești.
Articolul 79
Executorul judecătoresc își poate schimba sediul biroului într-o localitate din circumscripția altei judecătorii, în limita numărului executorilor judecătorești și al birourilor din acea circumscripție.
Cererea va fi avizată de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și aprobată de ministrul justiției în condițiile prezentului regulament.
Executorul judecătoresc a cărui cerere de mutare a fost aprobată are obligația de a face înscrierile corespunzătoare, potrivit prevederilor art. 7 și 8 din regulament; cu privire la arhiva sunt aplicabile dispozițiile art. 51 din prezentul regulament.
Articolul 80
Executorul judecătoresc va tine lucrările de registratura, secretariat și arhiva, precum și o evidenta financiar-contabila pentru activitatea desfășurată de biroul sau.
Biroul va deține spații corespunzătoare pentru desfășurarea lucrărilor. La sediul biroului se va afișa numele executorului judecătoresc sub care a fost înregistrat biroul sau, în caz de asociere, numele stabilit prin contractul de societate civilă.
Articolul 81
În cazul în care în cadrul biroului funcționează mai mulți executori judecătorești asociați, fiecare își exercită personal profesia și răspunde individual pentru activitatea sa.
Articolul 82
Pentru efectuarea lucrărilor executorul judecătoresc poate încheia contracte de muncă cu unul sau mai mulți secretari și, după caz, cu alt personal auxiliar, având și posibilitatea de a încheia contracte civile și cu colaboratori externi.
Angajarea personalului și încheierea contractelor civile cu colaboratori externi în cadrul biroului în care funcționează mai mulți executori judecătorești asociați se vor face de executorul împuternicit prin contractul de societate civilă.
Articolul 83
Biroul funcționează în toate zilele lucrătoare, asigurându-se în cazuri urgente posibilitatea de a efectua actele solicitate și în afară orelor de program, precum și în zilele nelucrătoare. Programul de funcționare va fi afișat la loc vizibil.
Articolul 84
Executorul judecătoresc, pentru buna funcționare a biroului sau, va tine următoarele registre:
1. registrul general;
2. opisul registrului general;
3. registrul de valori;
4. registrul de înregistrare a notificărilor;
5. registrul de corespondenta.
Evidenta fiscală a biroului se va organiza potrivit normelor ce vor fi emise în acest sens de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu avizul ministrului justiției.
Actele întocmite vor fi evidentiate în aceste registre, menționându-se totodată și onorariul stabilit.
Dacă în biroul respectiv funcționează mai mulți executori judecătorești asociați, în aceste registre vor fi evidentiate separat lucrările și onorariile pe numele fiecărui executor judecătoresc, în afară de cazul în care, potrivit contractului de societate civilă, se prevede că registrele menționate să fie ținute separat de fiecare executor judecătoresc.
Articolul 85
În registrul general se vor inregistra toate lucrările executorului judecătoresc și acesta va cuprinde următoarele rubrici: numărul curent; data înregistrării; organul sau persoana care trimite titlul executoriu, numărul și data sesizării; numele sau denumirea creditorului cu domiciliul/sediul și numele sau denumirea debitorului cu domiciliul/sediul; cuantumul creanței debitorului; natura cauzei (confiscare, sechestru asigurator, evacuare, pretenții etc.); modul de soluționare; observații.
Articolul 86
Opisul alfabetic cuprinde următoarele rubrici: numărul curent; numele și prenumele debitorului; numele și prenumele creditorului; numărul dosarului și data înregistrării; natura cauzei (sechestru asigurator, evacuare, confiscare etc.).
Se opiseaza atât denumirea/numele tuturor creditorilor, cat și denumirea/numele tuturor debitorilor, iar în cazul în care nu se știe cu exactitate care este numele de familie, se opiseaza ambele nume.
Articolul 87
În registrul de valori se vor înscrie, pentru evidenta, recipisele de consemnare a sumelor de bani încasate în contul creanțelor, precum și orice alte valori și acesta va cuprinde următoarele rubrici: numărul curent; numărul dosarului; numărul adresei sau al chitanței de încasare; data înregistrării; numele depunatorului; numărul recipisei; unitatea emitenta; valoarea; ce reprezintă; data eliberării; numele beneficiarului; stabilirea identității; semnatura de primire.
Articolul 88
În registrul de corespondenta se înscrie corespondenta oficială a executorului judecătoresc, neinregistrata în alte registre.
Articolul 89
În afară de aceste registre executorii judecătorești vor păstra dosarele cauzelor executate, în funcție de criteriile stabilite de nomenclatorul indicilor de păstrare a documentelor.
Articolul 90
Înainte de utilizare toate registrele vor fi numerotate, sigilate și semnate de executorul judecătoresc, încheindu-se în acest sens un proces-verbal pe prima pagina a registrului.
La terminarea registrului sau a anului calendaristic se va întocmi, sub ultima înregistrare, un proces-verbal de închidere.
Articolul 91
Înregistrările se fac în momentul și în ordinea primirii lucrărilor.
Erorile de înregistrare se îndreaptă fără a se șterge vechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca acesta să poată fi citit.
Articolul 92
Executorul judecătoresc răspunde de depozitarea și conservarea arhivei biroului în condițiile și la termenele stabilite de dispozițiile legale privind fondul arhivistic național.
Arhiva se afla în păstrarea unui secretar sau, după caz, a arhivarului angajat de executorul judecătoresc.
Capitolul 4 Organele reprezentative ale executorilor judecătorești și controlul activității
Secțiunea 1 Organele reprezentative
Articolul 93
Organele reprezentative ale executorilor judecătorești sunt, potrivit legii, la nivel național, Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești, iar în plan teritorial, în circumscripția fiecărei curți de apel, Camera executorilor judecătorești.
Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești funcționează în baza statutului propriu, care după adoptare va fi comunicat și Ministerului Justiției.
Articolul 94
Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești, denumita în continuare Uniune, este organizație profesională cu personalitate juridică. Sediul Uniunii este în municipiul București.
Organele de conducere ale Uniunii sunt: congresul, consiliul și președintele.
Articolul 95
Congresul Uniunii este constituit din delegați ai fiecărei Camere a executorilor judecătorești, aleși de adunarea generală a executorilor judecătorești din Camera respectiva potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut, din președinții Camerelor și ceilalți membri ai Consiliului Uniunii.
Dacă președintele unei Camere a executorilor judecătorești este și membru al Consiliului Uniunii, atunci Camera respectiva va avea dreptul la un delegat în plus la Congresul Uniunii.
Congresul se întrunește anual la convocarea Consiliului Uniunii, în condițiile art. 29 din lege. La cererea unei treimi din numărul membrilor Camerei sau la cererea majorității colegiilor directoare ale Camerelor Consiliul Uniunii va convoca un congres extraordinar.
Congresul extraordinar al Uniunii este legal constituit în prezenta a două treimi din numărul membrilor Congresului. În cazul în care nu se realizează acest cvorum, următoarea convocare se face în termen de 7 zile. La aceasta convocare Congresul extraordinar este legal constituit indiferent de numărul membrilor prezenți. Congresul extraordinar se va tine în cel mult 30 de zile de la data convocării.
Congresul adopta hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Hotărârile Congresului sunt obligatorii pentru toți membrii Uniunii.
Articolul 96
Consiliul Uniunii este constituit din reprezentanți ai fiecărei Camere a executorilor judecătorești, aleși pentru o durată de 3 ani, de adunarea generală a executorilor judecătorești din acea Camera a executorilor judecătorești, potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut.
Articolul 97
Dintre membrii Consiliului Uniunii, Congresul alege președintele și 2 vicepreședinți; durata mandatelor acestora este de 3 ani, cu posibilitatea de a fi realeși o singură dată.
Președintele reprezintă Uniunea în raporturile cu terții, pe plan intern și internațional.
Atribuțiile președintelui și ale vicepreședinților sunt stabilite prin statutul Uniunii.
Articolul 98
Consiliul Uniunii va inainta ministrului justiției, la începutul fiecărui an, o informare cu privire la activitatea executorilor judecătorești desfășurată în anul precedent, cuprinzând date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, măsurile luate pentru înlăturarea deficiențelor constatate, precum și propuneri de imbunatatire a activității sub aspect legislativ și administrativ.
Evidentele privind numărul executorilor judecătorești, al executorilor stagiari, al birourilor, numirea, suspendarea și încetarea calității de executor judecătoresc, înregistrarea și radierea birourilor sunt îndeplinite sau, după caz, ținute, potrivit legii, de compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Consiliul Uniunii sau, după caz, colegiul director al Camerei executorilor judecătorești va comunică, potrivit atribuțiilor ce îi revin, datele și documentele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor prevăzute la alin. (2).
Articolul 99
În circumscripția fiecărei curți de apel funcționează câte o Camera a executorilor judecătorești, cu personalitate juridică. Sediul Camerei executorilor judecătorești se afla în aceeași localitate în care își are sediul curtea de apel în a carei circumscripție funcționează.
Din Camera executorilor judecătorești fac parte toți executorii judecătorești din circumscripția curții de apel respective.
Camera executorilor judecătorești este condusă de un colegiu director format dintr-un președinte, un vicepreședinte și 3-7 membri, potrivit art. 26 din lege.
Secțiunea 2 Controlul activității executorilor judecătorești
Articolul 100
Actele executorilor judecătorești sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, potrivit art. 57 alin. (1) și art. 58 din lege.
Controlul profesional al activității executorilor judecătorești se exercită de ministrul justiției, prin inspectori generali de specialitate, și de Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești, prin consiliul sau de conducere.
Articolul 101
Ministrul justiției exercita controlul activității executorilor prin inspectori generali de specialitate, potrivit legii, oricând considera necesar.
Controlul privește, în principal, respectarea legii în activitatea profesională a executorilor judecătorești, ținerea corecta a registrelor, conservarea arhivei, calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești și conduita executorului judecătoresc în îndeplinirea atribuțiilor sale, în raport cu autoritățile publice, precum și cu persoanele fizice și juridice. În unele situații ce îi sunt sesizate ministrul justiției va putea cere, după caz, informări privind activitatea unor executori judecătorești din partea Consiliului Uniunii sau a colegiului director al Camerei executorilor judecătorești.
Abaterile disciplinare constatate prin actele de control vor fi sesizate colegiului director al Camerei executorilor judecătorești.
Consiliul Uniunii va comunică ministrului justiției măsurile luate și, după caz, modul de soluționare a acțiunii disciplinare.
Articolul 102
Controlul efectuat de Consiliul Uniunii va urmări modul de organizare și funcționare a Camerelor și birourilor executorilor judecătorești, desfășurarea activității executorilor judecătorești, îndeplinirea atribuțiilor de către colegiul director al Camerei executorilor judecătorești, modul de funcționare a birourilor executorilor judecătorești, calitatea lucrărilor, pregătirea executorilor stagiari, gestiunea financiar-contabila a camerelor și a birourilor executorilor judecătorești, precum și orice alte probleme.
Controlul se exercită anual la fiecare Cameră a executorilor judecătorești, iar la birourile de executori judecătorești atunci când se hotărăște de Consiliul Uniunii.
Articolul 103
Consiliul Uniunii poate delega colegiul director al Camerei executorilor judecătorești să efectueze controlul profesional al executorilor judecătorești din cadrul birourilor aflate în circumscripția sa, în condițiile prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. b) și c) din lege.
Controlul se exercită periodic, cel puțin o dată la 2 ani, și privește legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești, conservarea arhivei, gestiunea financiarcontabila și conduita executorilor judecătorești în îndeplinirea atribuțiilor profesionale.
Articolul 104
Executorii judecătorești verificați au dreptul să facă obiecții scrise, care se vor atașa la actul de control.
Articolul 105
Actele de control efectuate de Consiliul Uniunii sau, după caz, de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești se vor comunică și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Articolul 106
Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești verifica sesizările părților împotriva executorilor judecătorești în cel mult 30 de zile de la sesizare și ia măsuri de îndreptare sau, după caz, exercita acțiunea disciplinară, instiintand și Consiliul Uniunii.
Capitolul 5 Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 107
Executorii judecătorești în funcție pot opta pentru continuarea activității ca executor judecătoresc în termenul prevăzut la art. 63 alin. (2) din lege. Opțiunile vor fi formulate în scris și vor fi transmise direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției de către curțile de apel în a căror circumscripție executorul judecătoresc își desfășoară activitatea.
În cel mult 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 63 alin. (2) din lege ministrul justiției numește prin ordin executorii judecătorești în funcție care au optat pentru continuarea activității ca executor judecătoresc; numirea se face cu indicarea judecătoriei în a carei circumscripție urmează să își stabilească sediul fiecare birou.
Executorii judecătorești în funcție, care nu indeplineau vechimea de 2 ani de activitate în aceasta calitate la data intrării în vigoare a legii, dar care îndeplinesc aceasta vechime la data începerii activității în birouri potrivit art. 67 alin. (3) din lege, pot fi numiți executori judecătorești în condițiile alin. (1) și (2), cu dispensa.
Executorii judecătorești în funcție, care nu au 2 ani de activitate în aceasta calitate la data începerii activității birourilor executorilor judecătorești conform art. 67 alin. (3) din lege, devin executori judecătorești stagiari la data angajării lor într-un astfel de birou. Activitatea desfășurată înainte de angajare intră în calculul perioadei de stagiu.
Articolul 108
Executorii judecătorești numiți în condițiile art. 107 alin. (2) și (3), după depunerea jurământului în fața ministrului justiției au obligația de a-și inregistra birourile potrivit dispozițiilor art. 17 din lege.
Registrul de înregistrare a birourilor executorilor judecătorești se deschide la fiecare curte de apel după împlinirea termenului prevăzut la art. 107 alin. (2).
Articolul 109
Executorii judecătorești care au optat pentru continuarea activității ca executor judecătoresc își vor continua activitatea în cadrul birourilor de pe lângă judecătorii și tribunale, până la împlinirea termenului prevăzut la art. 67 alin. (3) din lege. Executorii judecătorești care nu optează pentru continuarea activității ca executor judecătoresc vor fi transferati în interesul serviciului, după împlinirea termenului prevăzut la art. 67 alin. (3) din lege, în alte funcții din subordinea Ministerului Justiției, pentru care îndeplinesc condițiile cerute de lege.
Articolul 110
Adunarea generală a executorilor judecătorești numiți în condițiile art. 107 alin. (2) și (3) va alege organele de conducere ale Camerei executorilor judecătorești, cu votul majorității membrilor prezenți.
Articolul 111
La primul congres vor participa președinții fiecărei Camere a executorilor judecătorești, precum și delegați din fiecare Cameră, aleși de adunarea generală a executorilor judecătorești din Camera respectiva, cu votul majorității simple a celor prezenți. Numărul delegaților care vor fi aleși de adunarea generală a fiecărei Camere este egal cu numărul tribunalelor din circumscripția curții de apel în raza căreia funcționează Camera respectiva, cu excepția Camerei executorilor judecătorești din circumscripția Curții de Apel București din care vor fi aleși 8 delegați, dintre care 3 pentru municipiul București și 5 pentru celelalte tribunale.
Dispozițiile art. 95 alin. (4) și (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Articolul 112
Birourile de executori judecătorești de pe lângă judecătorii și tribunale își încetează activitatea la data prevăzută la art. 67 alin. (3) din lege.
Dosarele de executare silită aflate în curs de rezolvare la data începerii activității executorilor judecătorești, potrivit art. 67 alin. (3) din lege, vor fi repartizate între birourile executorilor judecătorești constituite, de către un judecător delegat de la fiecare instanța, cu respectarea dispozițiilor privitoare la competența.
Predarea și preluarea dosarelor se fac pe bază de proces-verbal semnat de executorul judecătoresc și de judecătorul delegat.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.