Decizia nr. 231/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și a celor ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului București - Secția a II-a penală, având ca părți pe autorul excepției, precum și Ziarul "Curierul Național", Gheorghe Mocuta și Valentin Paunescu.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, având în vedere și jurisprudenta Curții Constituționale, deoarece dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.992/2000, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și a celor ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează pentru persoana vătămată, în raport cu inculpatul, o situație privilegiată. Se arata totodată ca, la simpla cerere a persoanei vătămate, acțiunea penală este pusă în mișcare împotriva persoanei chemate în judecata, creandu-se astfel pentru persoana vătămată posibilitatea exercitării abuzive a dreptului sau procesual. În felul acesta drepturile procesuale ale persoanei vătămate sunt mult mai largi decât ale presupusului făptuitor, devenit inculpat în cauza, deși legea îl prezuma nevinovat. Se infrange totodată dreptul inculpatului la un proces echitabil, acest drept fiindu-i încălcat tocmai prin acțiunea persoanei vătămate.

Autorul excepției mai susține ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 22 alin. (1) din Constituție, deoarece prin formularea și depunerea plângerii prealabile o persoană este expusă riscului de a suporta consecințele unei acțiuni penale sicanatoare fără sa existe împotriva sa indicii sau probe de vinovăție.

Cu privire la dispozițiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba verității, se considera ca acestea sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, care consacra prezumția de nevinovatie. În opinia autorului excepției, "în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie, se pleacă de la o prezumție de vinovăție a persoanelor care au făcut afirmații sau imputatii și numai prin răsturnarea acestei prezumții se poate face dovada nevinovăției, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratica".

Se mai arata ca prin condiționarea generica a dreptului inculpatului de a produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului constituțional la apărare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constituție. Condiționand admisibilitatea probei verității de existenta unui interes legitim, textul limitează dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmațiilor sale. Menținerea în conținutul art. 207 din Codul penal a notiunii "interes legitim" ingradeste dreptul la apărare, deoarece, în ipoteza respingerii probei verității, persoana inculpata pentru insulta sau calomnie nu mai are posibilitatea de a-și dovedi nevinovatia.

Exprimandu-și opinia, Tribunalul București - Secția a II-a penală a apreciat ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Critica adusă art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi reținută. Plângerea prealabilă "este, din punct de vedere al dreptului penal, o condiție de pedepsibilitate, iar din punctul de vedere al dreptului procesual penal, o condiție de procedibilitate". Cu privire la dispozițiile art. 207 din Codul penal instanța arata ca în opinia sa critica în sensul căreia aceste dispoziții ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, este, de asemenea, neîntemeiată. Dispozițiile art. 207 din Codul penal, privind proba verității, instituie posibilitatea inculpaților de a dovedi veridicitatea afirmațiilor făcute, aceasta fiind un caz de inlaturare a caracterului penal al faptei. De asemenea, instanța de judecată apreciază ca nici condiționarea admisibilității probei verității de existenta interesului legitim nu contravine art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece, în caz contrar, ar fi incalcate dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, referindu-se la critica dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, apreciază ca procedura plângerii prealabile constituie o excepție de la principiul oficialitatii, având ca temei dispozițiile Codului penal. Legiuitorul, din ratiuni de politica penală, a condiționat punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale pentru unele infracțiuni de manifestarea de voința a persoanei vătămate. Susținerea autorului excepției în sensul că prin dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală s-ar aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constituție este considerată, de asemenea, ca neîntemeiată. Dispozițiile constituționale invocate trebuie interpretate în legătură cu art. 4 din Constituție, în care sunt prevăzute criteriile egalității în drepturi. În raport cu acestea art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalității în drepturi, enumerate la art. 4 din Constituție. Critica formulată de autorul excepției, în sensul că dispozițiile art. 207 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, este, în opinia Guvernului, neîntemeiată, deoarece până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, inclusiv pentru infracțiunile de insulta sau de calomnie, persoana este considerată nevinovată, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa. Când exista probe de vinovăție inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, asa cum prevede art. 66 din Codul de procedură penală. Proba verității constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, un mijloc pus la dispoziție inculpatului pentru a dovedi ca fapta săvârșită de el nu constituie infracțiune, deoarece afirmarea sau imputarea a fost facuta pentru apărarea unui interes legitim. Astfel, atât în cazul infracțiunii de insulta, cat și în cazul celei de calomnie, revine acuzarii sarcina de a face proba existenței faptei și a vinovatiei, inculpatul putând utiliza proba verității pentru a infirma existenta caracterului penal al faptei. În ceea ce privește critica în sensul căreia dispozițiile art. 207 din Codul penal ar aduce atingere dreptului la apărare, consacrat în art. 24 din Constituție, Guvernul o considera, de asemenea, neîntemeiată. În sens larg dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva invinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovatia sa și de a fi asistată de un avocat. Or, în cazul unui proces care are ca obiect o infracțiune de insulta sau de calomnie inculpatul beneficiază de toate drepturile și garanțiile menționate, proba verității constituind numai unul dintre mijloacele prin care se poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Guvernul mai arata ca nici dreptul la integritatea psihică nu este încălcat atâta timp cat inculpatul beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul procedurii plângerii prealabile, și dispozițiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba verității în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

1. O prima critica de neconstituționalitate consta în susținerea ca prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere", contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate". În opinia autorului excepției, prin dispozițiile legale criticate, în baza cărora, la simpla plângere a persoanei vătămate, se pornește procesul penal și are loc punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva presupusului făptuitor, acesta este pus în condiții de inferioritate față de persoana vătămată.

Se considera totodată ca inculpatul este obligat sa suporte consecințele unei acțiuni penale sicanatoare fără sa existe împotriva sa probe de vinovăție, ceea ce aduce atingere dreptului sau la integritate psihică.

Analizând criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate. Nu se poate susține ca prevederile legale criticate ar încalcă principiul egalității în drepturi, deoarece ele nu creează privilegii sau discriminări și nu contravin vreunuia dintre criteriile egalității în drepturi, enumerate la art. 4 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială". Totodată nu se pot retine nici afirmatia privind primejduirea integrității fizice sau psihice a persoanei chemate în judecata în urma plângerii prealabile a părții vătămate și nici teza ca ar fi mai puțin stresanta trimiterea în judecata a făptuitorului prin rechizitoriul procurorului. Dreptul la integritate fizica și psihică al inculpatului nu este încălcat atâta vreme cat atât persoanele judecate în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară plângerea prealabilă, cat și cele trimise în judecata prin rechizitoriu beneficiază fără diferentieri de toate garanțiile unui proces echitabil.

2. Cea de-a doua critica de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile art. 207 din Codul penal, care prevăd ca "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie". Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", deoarece condiționeaza proba verității de dovedirea existenței unui interes legitim, ceea ce înseamnă o prezumție de vinovăție. Totodată se afirma ca prevederile criticate contravin și dispozițiilor art. 24 din Constituție, potrivit cărora "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", avându-se în vedere ca în cazul calomniei dovedirea nevinovăției se poate face numai dacă s-a dovedit existenta unui interes legitim.

Analizând aceste sustineri, Curtea retine ca sunt, de asemenea, neintemeiate. Art. 207 din Codul penal nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie. În realitate acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor atunci când acestea au fost săvârșite pentru apărarea unui interes legitim, proba verității constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei. Totodată inculpatul este considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și nu poate fi obligat să își dovedească nevinovatia, sarcina de a dovedi vinovăția revenind acuzarii. Nu se poate retine nici încălcarea dreptului la apărare, deoarece inculpatul beneficiază și în acest caz de toate drepturile și garanțiile care dau conținut dreptului fundamental la apărare, iar proba verității nu este unica modalitate de apărare a celor care ar putea fi inculpați pentru afirmarile sau imputarile făcute.

În sensul celor de mai sus Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum și prin Decizia nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului București Secția a II-a penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2000.