Decizia nr. 4/2000

Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor

art. 37 din Legea nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 .

Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

Prim-adjunctul procurorului general a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii, instanța căreia îi revine competența sa o soluționeze are obligația de a cita persoana care a făcut plângerea și organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice altă persoană a carei ascultare o considera utila.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:

În aplicarea dispozițiilor

art. 37 din Legea nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 , instanțele nu au un punct de vedere unitar referitor la persoanele care trebuie citate în vederea soluționării plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii.

Astfel, unele instanțe au considerat ca agentul constatator și organul care a aplicat sancțiunea nu se citeaza, ci doar se asculta dacă sunt prezenți sau dacă instanța considera necesar, iar ca urmare nici nu pot uza de căile de atac prevăzute de lege în cauzele având ca obiect contestarea proceselor-verbale de constatare și de sancționare a contravențiilor.

Alte instanțe, dimpotriva, au apreciat ca în procesele având ca obiect plângeri împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii trebuie să se citeze nu numai persoana care a făcut plângerea, ci și organul care a aplicat sancțiunea, cum este și cel de constatare al Ministerului Finanțelor, ca parte în proces, precum și orice altă persoană a carei ascultare este utila cauzei.

Aceste din urma instanțe au procedat corect.

Prin

art. 31 alin. 1 din Legea nr. 32/1968 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 , se prevede că "împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia", iar potrivit art. 37 din aceeași lege, "plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei competente, care citeaza pe cel care a făcut plângerea, organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice altă persoană în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei".

Or, dacă se are în vedere ca, în redactarea anterioară modificării aduse prin ordonanța menționată, în

art. 37 din Legea nr. 32/1968

se prevedea ca "agentul constatator și organul care a aplicat sancțiunea nu se citeaza", este evident ca prin noul conținut ce s-a dat textului de lege în discuție s-a urmărit înlăturarea acestei interdicții de citare și s-a instituit obligativitatea citarii nu numai a persoanei care a făcut plângerea, ci și a organului care a aplicat sancțiunea, cu menținerea concomitenta a posibilității chemării oricărei alte persoane a carei ascultare instanța o considera utila cauzei.

Înlăturarea interdicției citarii agentului constatator al contravenției și a organului care a aplicat sancțiunea, impusa de necesitatea promovării accesului liber la justiție și a exercitării neîngrădite a dreptului de apărare, asigura în același timp realizarea principiului contradictorialității, esențial pentru desfășurarea procesului în condiții de egalitate pentru toate părțile din proces.

Tot astfel asigurarea participării și a agentului constatator, respectiv a organului care a aplicat sancțiunea contravențională, asigura și acestei părți posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în condiții de egalitate cu partea care a uzat de calea de atac a plângerii.

În același timp principiul aflarii adevărului și necesitatea prevenirii oricăror erori în cunoașterea și în justa apreciere a faptelor impun ca instanța căreia îi revine competența de a soluționa plângerea sa uzeze de posibilitatea de a cita, în vederea ascultării, orice alte persoane în măsura să contribuie la justa rezolvare a cauzei.

În consecința, în temeiul

art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili ca, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii, instanța căreia îi revine competența de a o soluționa are obligația sa citeze persoana care a făcut plângerea și organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice altă persoană a carei ascultare o considera utila cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

În aplicarea dispozițiilor

art. 37 din Legea nr. 32/1968 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 , stabilește ca, după primirea plângerii formulate împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii, instanța căreia îi revine competența de a o soluționa are obligația de a cita persoana care a făcut plângerea și organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice altă persoană a carei ascultare o considera utila cauzei.

Pronunțată în ședința publică la data de 16 octombrie 2000.