Decizia nr. 7/2000
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor
art. 26 și 30 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.
Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
Prim-adjunctul procurorului general a susținut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la
art. 23 din Legea nr. 50/1991
se prescrie în termen de 2 ani de la săvârșirea faptei, ca în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșită la data terminării construcției, precum și ca obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:
În aplicarea dispozițiilor
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în legătură cu termenul de prescripție a dreptului de a constata săvârșirea contravenției și de a aplica sancțiunea, cu privire la stabilirea datei săvârșirii contravenției, precum și referitor la efectele obținerii autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora.
Astfel:
1. Potrivit dispozițiilor
art. 1 din Legea nr. 50/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, "construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, eliberata în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor".
În
art. 23 din Legea nr. 50/1991
sunt enumerate faptele care constituie contravenții, iar în art. 24 din lege au fost stabilite organele cărora le revine competența de a constata contravențiile și procedura de aplicare a sancțiunii.
În
art. 26 din Legea nr. 50/1991
s-a prevăzut ca "dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei". Pe de altă parte, potrivit art. 30 din aceeași lege, "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, se aplică prevederile
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor".
Prin nici o dispoziție a
nu este reglementat însă termenul în care trebuie constatată contravenția, ci se prevede numai la art. 13 alin. 1 ca "aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie în termen de 3 luni de la data săvârșirii faptei", fiind exceptate contravențiile la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii și disciplina financiară, pentru care se menționează la alin. 4 al aceluiași articol ca "aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei".
Cu toate acestea au fost instanțe care au considerat ca și în materia contravențiilor prevăzute la
art. 23 din Legea nr. 50/1991
sunt aplicabile dispozițiile
art. 13 alin. 1 din Legea nr. 32/1968 , potrivit cărora termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii este de 3 luni de la data săvârșirii faptei.
Alte instanțe, dimpotriva, s-au pronunțat în sensul că prevederile
Legii nr. 50/1991 , având caracter special, deroga de la dispozițiile
Legii nr. 32/1968 , astfel ca reglementările acesteia referitoare la termenul de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale nu sunt aplicabile în materia contravențiilor la
Aceste din urma instanțe au procedat corect.
Asa cum s-a arătat, în
art. 26 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor (republicată) se prevede că "dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei".
Este adevărat ca, potrivit art. 30 din aceeași lege, în materia stabilirii și sanctionarii contravențiilor sunt aplicabile și prevederile
Legii nr. 32/1968 , dar "numai în măsura în care prezenta lege (nr. 50/1991) nu dispune altfel".
În atare situație, ținându-se seama de caracterul special al reglementărilor
Legii nr. 50/1991 , este evident ca aplicarea prevederilor acesteia are prioritate în raport cu aplicarea prevederilor
Legii nr. 32/1968 , care constituie norma cu caracter general în materia stabilirii și sanctionarii contravențiilor.
2. În legătură cu data săvârșirii contravenției, unele instanțe, luând în considerare dispoziția înscrisă în
art. 17 din Legea nr. 32/1968 , au apreciat ca asemenea fapte se consuma instantaneu și, ca urmare, neconsemnarea datei săvârșirii acestora în procesul-verbal de constatare este sancționată cu nulitatea.
Alte instanțe, dimpotriva, au considerat ca faptele contravenționale reglementate prin
Legea nr. 50/1991 , care este o lege specială, nu se consuma instantaneu, ca în cazul contravențiilor prevăzute de
Legea nr. 32/1968 , întrucât edificarea construcțiilor la care se referă se realizează în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârșind fapta din momentul începerii construcției și până la terminarea acesteia.
Aceste din urma instanțe au procedat corect.
Într-adevăr, spre deosebire de
Legea nr. 32/1968 , care este legea-cadru de stabilire și sancționare a contravențiilor, contravențiile prevăzute de
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor constau în fapte a căror durata de săvârșire în timp este evidenta, depinzand de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor.
Or, în raport cu aceasta modalitate specifică privind săvârșirea faptei, care îi imprima caracter continuu, contravenția trebuie considerată ca se comite pe întregul parcurs al edificarii construcției, astfel ca ea poate fi sancționată din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor finalizate, până la împlinirea termenului înscris în
art. 26 din Legea nr. 50/1991 .
De aceea, este evident ca în cazul construcțiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca data a săvârșirii faptei decât data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării construcției, momente din care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție prevăzut la
art. 26 din Legea nr. 50/1991 .
3. Instanțele nu au procedat unitar nici în situațiile în care autorizația de construire a fost obținută în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora.
Astfel, unele instanțe au considerat ca obținerea autorizației de construire ulterior constatării contravenției atrage nulitatea procesului-verbal întocmit de organele de control, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Mai mult, au fost și instanțe care s-au pronunțat în sensul că se impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și în situația în care petiționarul dovedește ca a efectuat demersuri pentru eliberarea autorizației de construire, concretizate în obținerea certificatului de urbanism după constatarea contravenției.
Alte instanțe, dimpotriva, au considerat ca obținerea autorizației de construire după finalizarea lucrărilor sau chiar în timpul executării acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei și nici efectele procesului-verbal de constatare a contravenției.
Aceste din urma instanțe au procedat corect.
Potrivit
art. 3 din Legea nr. 50/1991 , lucrările de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare sau orice alt fel de lucrări la care se referă acest text de lege pot fi efectuate numai pe baza autorizației de construire, eliberata la cerere, însoțită, conform art. 5 din aceeași lege, de certificatul de urbanism.
Este adevărat ca la
art. 25 alin. 2 din Legea nr. 50/1991
se prevede posibilitatea ca organele care au aplicat amenda sa stabilească prin procesul-verbal de constatare a contravenției un termen în care contravenientul să poată solicita și obține autorizația necesară.
O atare posibilitate însă, lăsată la aprecierea organelor care constata ca lucrările îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru eliberarea unei autorizații, are efecte limitate, circumscrise doar la edificarea construcției, reglementarea din partea finala a alineatului menționat precizând în aceasta privinta ca "măsurile de desființare a construcțiilor vor fi dispuse numai după expirarea termenului stabilit".
Efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire și chiar obținerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea ca persoana contravenienta a fost de buna-credința atâta timp cat procesul-verbal de constatare a nerespectării condițiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei lucrări de construire în sensul prevederilor
este condiționată de obținerea prealabilă a autorizației de construire prevăzute la art. 4 din această lege.
De aceea obținerea autorizației de construire pe parcursul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
În consecința, față de considerentele ce preceda, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii urmează a se admite, statuandu-se ca dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la
art. 23 din Legea nr. 50/1991
se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, ca în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșită la data terminării construcției, precum și ca obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
În aplicarea dispozițiilor
art. 26 și 30 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, stabilește următoarele:
1. Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
2. În cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșită la data terminării construcției.
3. Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
Obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 20 noiembrie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE, PAUL FLOREA Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu ───────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.