Decizia nr. 56/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 224/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală privind punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece nu conțin dispoziții discriminatorii sau privilegii. Se considera ca și dispozițiile art. 207 din Codul penal referitoare la proba verității sunt conforme cu prevederile constituționale, întrucât nu se încalcă prezumția de nevinovatie, prevăzută la art. 23 alin. (8), libertatea conștiinței, consacrată prin art. 29, libertatea de exprimare, garantată de art. 30, și nici dreptul la informație, prevăzut la art. 31 alin. (1) din Constituție, libertăți care, potrivit art. 30 alin. (6) și art. 54 din Constituție, trebuie exercitate cu buna-credința, fără a se încalcă drepturile și libertățile celorlalți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 224/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi, întrucât, ca urmare a "plângerii prealabile a persoanei vătămate, acțiunea penală se pune în mișcare, persoana chemată în judecata devenind <<inculpat>>" și pentru ca prin aceste dispoziții legale "se creează posibilitatea, pentru partea vătămată, la exercitarea abuzivă a dreptului sau procesual". Se mai susține ca drepturile procesuale ale părții vătămate sunt mai largi decât ale presupusului făptuitor, "devenit și citat ca inculpat în cauza, deși legea îl prezuma <<nevinovat>> până la momentul în care hotărârea pronunțată de instanța de judecată va deveni definitivă". În ceea ce privește dispozițiile art. 207 din Codul penal autorul excepției considera ca acestea "sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 23 alin. (8), ale art. 29, 30 și 31 din Constituția României". În acest sens se arata ca "proba verității se aplică, în egala măsura, și faptelor și opiniilor, judecaților de valoare", situație în care ea "reprezintă o măsura restrictiva a libertății de exprimare și a libertății presei în egala măsura atunci când se referă la infracțiunea de insulta, dar și în cazul în care vizează infracțiunea de calomnie. Ea este în egala măsura imposibil de realizat, din aceasta perspectiva inutila, și ea își vadeste caracterul demagogic, specific regimului totalitar în care a fost instituită". Se mai arata ca legea nu defineste conținutul "interesului legitim", lăsând astfel o marja de libertate nepermisă, discretionara, autorităților care aplica legea, "atât în ceea ce privește organul de cercetare și urmărire penală, cat și autoritatea judecătorească".

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât "nu se face nici o discriminare a inculpatului pe criterii de rasa, naționalitate, origine etnică, limba, religie, opinie, apartenența politică, avere sau origine socială", iar "punerea în mișcare a acțiunii penale nu echivaleaza cu soluționarea în fond a cauzei". În opinia instanței dispozițiile art. 207 din Codul penal sunt, de asemenea, constituționale, deoarece "Cerința interesului legitim apare în lege tocmai pentru a nu permite o exercitare abuzivă a probei verității".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală este nefondata, întrucât aceste dispoziții nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, "text care trebuie interpretat în legătură cu art. 4 din Constituție, în care sunt prevăzute criteriile egalității în drepturi, și anume: rasa, naționalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenența politică, avere și origine socială. În raport cu aceste criterii constituționale art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalității în drepturi enumerate în art. 4 din Constituție". În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca acest text de lege "nu poate aduce nici o atingere principiului prezumției de nevinovatie, având în vedere obiectul de reglementare diferit". Referitor la criticile privind încălcarea art. 29, 30 și 31 din Constituție se arata, în aceeași opinie exprimată de Guvern, ca acestea sunt nefondate, întrucât "libertatea conștiinței trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și respect reciproc", iar "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, drepturile și libertățile constituționale, inclusiv libertatea de exprimare și dreptul la informație, trebuie să fie exercitate cu buna-credința, fără a fi incalcate drepturile și libertățile celorlalți". Se considera ca, dimpotriva, "art. 207 din Codul penal asigura posibilitatea promovării drepturilor menționate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- art. 279 alin. 1: "Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.";

- art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- art. 29 alin. (1) și (2): "(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.";

- art. 30 alin. (1): "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.";

- art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit."

Autorul excepției considera ca este neconstitutionala instituția plângerii prealabile, prevăzută la art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală ca o condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, deoarece persoana împotriva căreia se formulează o astfel de plângere devine inculpat, fără existenta vreunei probe care să ateste vinovăția sa. Se mai susține ca "drepturile procesuale ale părții vătămate sunt mult mai largi decât ale presupusului făptuitor, devenit și citat ca inculpat în cauza, deși legea îl prezuma nevinovat până în momentul în care hotărârea pronunțată de instanța de judecată va deveni definitivă".

1. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca sub acest aspect nu pot fi reținute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:

Condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate reprezintă o excepție de la regula generală a oficialitatii procesului penal, înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Cazurile în care este necesară plângerea prealabilă se împart în două categorii: în cazul anumitor infracțiuni, prevăzute expres și limitativ de lege, plângerea prealabilă se depune direct la instanța de judecată, iar în cazul altor infracțiuni, determinate, de asemenea, prin lege, plângerea trebuie adresată organului de urmărire penală competent, sesizarea instanței urmând să se facă prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Stabilirea infracțiunilor în cazul cărora este necesară plângerea prealabilă, a acelora în care trebuie efectuată urmărirea penală, precum și a celor în cazul cărora sesizarea instanței de judecată se face prin plângerea prealabilă directa a persoanei vătămate este lăsată de Constituție la libera opțiune a legiuitorului.

Curtea observa ca în orice proces penal, începând din momentul declanșării sale (începerea urmăririi penale sau sesizarea instanței de judecată), sunt implicate diferite părți: invinuit, inculpat, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente, părți care au drepturi și obligații egale. Norma procedurala penală criticata nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru nici una dintre părțile procesului penal, iar distincțiile făcute între calitatea părților nu înseamnă nici privilegii și nici discriminări. Totodată Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu sunt incalcate nici prin faptul ca textul de lege menționat nu conține privilegii sau discriminări de natura celor prevăzute la art. 4 din Constituție, și anume: de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.

Curtea retine, de asemenea, că nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea, prin art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece calitatea procesuala de inculpat, definită la art. 23 din Codul de procedură penală ca fiind "Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală", nu reprezintă o prejudecare a cauzei și nu rastoarna prezumția de nevinovatie prevăzută de acest text constituțional, în conformitate cu care, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca și oricare parte din procesul penal, își poate exercita dreptul la apărare și poate solicita administrarea oricăror probe legale pentru combaterea susținerilor formulate în acuzare. În vederea apărării împotriva unor inculpari vadit nefondate sau sicanatoare inculpatul are la dispoziție și mijloace de drept penal, existând posibilitatea tragerii la răspundere penală a celor care l-au reclamat, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută la art. 259 din Codul penal.

Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, reținându-se, spre exemplu, prin Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, ca aceasta este neîntemeiată, dispozițiile legale fiind constituționale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementării constituindu-l doar procedura de punere în mișcare a acțiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere".

Considerentele și soluția adoptată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

2. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate sunt conforme cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

Autorul excepției considera ca art. 207 din Codul penal încalcă art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece nu permite proba verității decât în cazul în care "afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim", fără a se defini sintagma "interes legitim", și în acest mod inculpatul nu poate proba lipsa de temeinicie a acuzatiilor.

Curtea constata ca textul de lege criticat nu este de natura să contravină prezumției de nevinovatie prevăzute la art. 23 alin. (8) din Constituție, ci, dimpotriva, oferă posibilitatea efectuării probei verității în cazul în care a existat un interes legitim care să justifice afirmarea sau imputarea adresată persoanei vătămate, caz în care fapta nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie. Textul de lege circumscrie în acest mod însăși latura obiectivă a celor două infracțiuni la acele fapte care nu sunt justificate de un interes prevăzut, ocrotit sau garantat de lege. Totodată Curtea retine ca operează prezumția de nevinovatie, prevăzută de textul constituțional amintit, și cu privire la inculpatii trimiși în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie și insulta, dispozițiile legale criticate nefacand o astfel de distincție.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 29 din Constituție, și anume a alin. (1) și (2), referitoare la libertatea conștiinței și la garantarea acesteia, Curtea constata ca reglementarea probei verității în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce nici un fel de atingere libertății conștiinței, garantată de Legea fundamentală, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credința a libertății gandirii și a opiniilor, fără să se încalce drepturile și libertățile fundamentale ale celorlalți, în spiritul art. 54 din Constituție. În același timp, potrivit alin. (2) al art. 29 din Constituție, libertatea conștiinței "trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc". Or, faptele de insulta și calomnie demonstreaza tocmai o lipsa de respect, care numai în cazul existenței unui interes legitim ce le-a determinat, interes dovedit prin proba verității, nu constituie infracțiuni. Incriminarea unor asemenea fapte este însă în competența legiuitorului, iar nu în competența contenciosului constituțional.

Curtea constata că nu este intemeiata nici critica referitoare la încălcarea art. 30 alin. (1) din Constituție, deoarece libertatea de exprimare, ca orice alta libertate sau drept fundamental, trebuie să fie exercitată cu bunacredinta, potrivit art. 54 din Constituție, "fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți", iar conform art. 30 alin. (6), "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

Referitor la critica privind încălcarea, prin art. 207 din Codul penal, a prevederilor art. 31 alin. (1) din Constituție, referitoare la dreptul la informație, Curtea retine ca nici aceasta critica nu poate fi primită, deoarece nici acest drept fundamental nu este lezat de restricțiile privind admisibilitatea probei verității.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a stabilit ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie. În realitate acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reținut ca "Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor impune, în unele situații, sancționarea penală a afirmarilor și imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție". Prin aceeași decizie Curtea a constatat și faptul ca textul art. 207 din Codul penal "Este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Considerentele și soluția adoptate prin decizia citata își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Curtea considera, de asemenea, ca invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la distincția dintre fapte și judecati de valoare (și anume, hotărârea în cazul "Lingens împotriva Austriei", 1986) nu este concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la judecati de valoare a căror dovedire nu este posibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal, excepție ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 224/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2001.