Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 114/2001

privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 105/1997 pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, modificată

prezumat în vigoare

Data actului
24 aprilie 2001
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 293 din 4 iunie 2001
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 7.726 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 105/1997 24 iunie 1997 pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constata…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, modificată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vipet 38" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.050/1999 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal Ministerul Finanțelor Publice este reprezentat de consilier juridic Nicoleta Negut. Lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părții prezente arata ca excepția este inadmisibila, deoarece

Legea nr. 105/1997

a fost abrogată ulterior sesizării, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 .

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere ca legea criticata a fost abrogată expres, solicita respingerea excepției ca fiind inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.050/1999, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, modificată. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Vipet 38" - S.R.L. din București, cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act de control încheiat de Administrația financiară a Sectorului 3 București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11, ale art. 16 alin. (2), ale art. 21, 24, 48 și 49, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate contravin art. 11, 24, 48 și 49 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește critica în raport cu prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2) și ale art. 21, instanța de judecată considera ca excepția este inadmisibila.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, având în vedere și jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, apreciază ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este invocată de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 13/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 29 ianuarie 1999.

În esenta, critica de neconstituționalitate consta în susținerea potrivit căreia procedura administrativ-jurisdicțională prealabilă instituită prin dispozițiile

Legii nr. 105/1997

încalcă prevederile constituționale ale art. 48, 24, 21, ale art. 16 alin. (2), ale art. 49, 11, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția, Curtea constata ca ulterior sesizării sale a fost emisă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001. Potrivit

art. 16 din ordonanța, pe data intrării ei în vigoare se abroga Legea nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, modificată.

Asa fiind, rezultă ca în temeiul dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora aceasta "[...] decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", dispoziții coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeași lege, care prevăd ca "[...] excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1) [...] ", excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 105/1997 , ce face obiectul prezentului dosar, a devenit inadmisibila ulterior sesizării legale a Curții Constituționale prin Încheierea din 27 aprilie 2000 a Curții de Apel București - Secția contencios administrativ. În consecința excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, modificată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vipet 38" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.050/1999 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2001.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.