Decizia nr. 91/2001

Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepție ridicată de Vasile Lica și Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecătoriei Buzau.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției, avocat Gheorghe Culicovschi, constatandu-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorilor excepției solicita admiterea acesteia, arătând în esenta ca interpretarea dispozițiilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificată, în sensul că prin titularul cererii se înțelege partea care contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducțiune a liberalităților și cererilor de partaj contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1)-(3) și alin. (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) și ale art. 138 alin. (1) din Constituție.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând ca problema ridicată privește interpretarea și aplicarea legii, iar nu constituționalitatea acesteia. Se mai arata ca legea nu distinge, atunci când se referă la titularul cererii, asupra calității procesuale a părților. Se apreciază ca autorii excepției confunda noțiunea de "cerere" cu cea de "cerere de chemare în judecata", obligația timbrarii fiind în sarcina părții care emite pretenții. Astfel fiind, părților nu le incumba obligația de plată a taxei de timbru atunci când formulează excepții și apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 3.272/2000, Judecătoria Buzau a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepție ridicată de Vasile Lica și Eugenia Lica.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificată, contravin următoarelor prevederi constituționale:
- art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (2), deoarece interpretarea prevederilor legale criticate în sensul că titularul cererii ar fi pârâtul, în cazul în care contesta pretențiile reclamantului, creează o discriminare între drepturile reclamantului și cele ale pârâtului; de asemenea, deoarece aceasta interpretare îl "loveste" pe pârâtul fără mijloace bănești și îl împiedica să se apere;
- art. 24, întrucât obligarea pârâtului la achitarea taxei de timbru judiciar îl lipsește de posibilitatea de a mai putea angaja un apărător;
- art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), precum și art. 135 alin. (6), deoarece nu se asigura o "protecție" egala părților, pârâtul suportand consecințe care "sunt echivalente cu exproprierea fără o dreapta și prealabilă despăgubire, fiind în situația unei confiscari în folosul reclamantului, în pofida stipulatiei conform căreia caracterul licit al dobândirii se prezuma și cu sfidarea normei potrivit cu care proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă";
- art. 54, deoarece prin titularul cererii "înțelegandu-se nu cel ce a făcut-o, ci cel ce o combate, înseamnă ca se instiga reclamantul la a fi de rea-credința";
- art. 123 alin. (2), deoarece prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției, nr. 760/C/1999
privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
Legii nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru se determina o "jurisprudenta gresita" a instanțelor judecătorești;
- art. 138 alin. (1), deoarece stabilirea impozitelor și taxelor, precum și a contribuabililor se face numai prin lege, iar nu prin norme metodologice.
Judecătoria Buzau, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, atunci când pârâtul contesta prin cerere reconvențională calitatea de bun succesoral a unei părți din masa succesorală trecută în acțiunea introductivă, cum este cazul în speta, acestuia îi revine, în temeiul
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificată, și al
art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 , obligația de a achită taxa judiciară de timbru calculată la valoarea bunului contestat.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) și ale art. 138 alin. (1) din Constituție este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale
art. 2, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, modificată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziții al căror conținut este următorul: "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...]
c) cereri pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducțiune a liberalităților și cereri de partaj 150.000 lei Separat de aceasta taxa, dacă părțile contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;"
Legea nr. 146/1997 , ulterior publicării sale, a fost modificată și completată prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu privește dispozițiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificată, în baza cărora a fost obligat la plata taxei de timbru, în condițiile în care în calitate de pârât își exercită dreptul la apărare, încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2), referitoare la liberul acces la justiție, ale art. 24, privind dreptul la apărare, ale art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), privind protecția proprietății private, ale art. 54, referitoare la exercitarea drepturilor și libertăților, ale art. 123 alin. (2), privind înfăptuirea justiției, ale art. 135 alin. (6), referitoare la caracterul inviolabil al proprietății private, și ale art. 138 alin. (1), privind impozitele și taxele.
I. Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, prin raportare la art. 24 și 138 din Constituție, retinand în esenta următoarele:
-
art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997
stabilește numai obligația de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părți care contesta prin cereri bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu și pentru părțile care formulează excepții și apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă în legătură cu cererea reclamantului; acesta este și principiul general înscris în
art. 1 din Legea nr. 146/1997 , modificată, potrivit căruia numai acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege; astfel fiind, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 24 din Constituție;
- potrivit prevederilor constituționale ale art. 138 impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege; or, în speta taxele de timbru la care se referă autorul excepției sunt stabilite prin lege.
Considerentele și soluția din aceasta decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neexistand motive care să determine schimbarea jurisprudenței.
II. Curtea constata, de asemenea, ca dispozițiile
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
modificată, sunt în concordanta și cu prevederile art. 21 din Constituție, deoarece accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrarii acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiției.
Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificată, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece textul de lege examinat nu face nici o diferentiere între titularii cererii.
În legătură cu invocarea încălcării normelor constituționale prevăzute de dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), precum și a celor prevăzute de art. 135 alin. (6), Curtea constata ca aceste critici nu pot fi primite, deoarece instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate și nici protecția acestuia.
Referitor la argumentul adus de autorul excepției cu privire la art. 123 din Constituție, Curtea observa că nu se poate susține ca prin
art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997
(aprobate prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției, nr. 760/C/1999
și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999) "se determina o jurisprudenta gresita a instanțelor". Este evident ca art. 7 din aceste norme nu face decât sa precizeze ca prin titularul cererii se înțelege persoana care formulează cereri în contestare, iar nu numai titularul cererii principale. Aceste dispoziții normative constituie și o măsura de protecție împotriva eventualelor abuzuri procesuale care ar putea avea loc prin contestarea unor pretenții întemeiate ale reclamantului și totodată o aplicare a regulii potrivit căreia cererile adresate instanței judecătorești se timbrează de către titularul acesteia.
În sfârșit, nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 54 din Constituție, care consacra exercitarea cu bunacredinta de către cetățeni a drepturilor și libertăților constituționale, deoarece este fără indoiala ca acestea nu au relevanta în cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, modificată, excepție ridicată de Vasile Lica și Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecătoriei Buzau.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Consideram ca soluția care se impunea în prezenta cauza era aceea de admitere a excepției de neconstituționalitate și, în consecința, de constatare a neconstitutionalitatii prevederilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, modificată, în măsura în care aceste dispoziții legale se interpretează în sensul că "titularul cererii" ce datorează taxa judiciară de timbru la valoarea contestată este pârâtul care nu a formulat acțiune (cerere) reconvențională împotriva cererilor prevăzute de alin. 1 al lit. c) din
art. 3 al Legii nr. 146/1997 .
Fiind întru totul de acord cu considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată sub aspectul neincalcarii prin textul de lege examinat a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 41 alin. (1)-(3) și alin. (7), art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) și ale art. 138 alin. (1), apreciem, pe de altă parte, ca
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , în măsura în care este interpretat în sensul anterior precizat, contravine dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat".
Într-adevăr, este fără indoiala ca dreptul constituțional la apărare este îngrădit în ipoteza în care pârâtul (chemat în judecata într-un proces civil având ca obiect, potrivit alin. 1 al textului de lege examinat: "[...] stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducțiune a liberalităților și cereri de partaj [...]") se opune admiterii pretențiilor părții adverse, formuland, după caz, simple apărări sau ridicand excepții, asadar aparandu-se, dar în acest scop se vede nevoit sa plătească anterior o taxa (și anume, taxa judiciară de timbru). Cu alte cuvinte, consideram ca este împotriva dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Constituție ca exercitarea dreptului la apărare conferit pe aceasta cale să fie condiționată de îndeplinirea anterioară a unei obligații fiscale.
Aceasta concluzie se impune dacă se tine seama de faptul că nu pârâtul a fost acela care a determinat declanșarea procedurilor judiciare și ca, în consecința, povara suportării cheltuielilor aferente trebuie să revină reclamantului. Tot astfel este necesar sa nu se scape din vedere ca una dintre ratiunile instituirii taxei judiciare de timbru este aceea de prevenire a declanșării abuzive a litigiilor, ratiune care, în mod evident, nu este aplicabilă reclamantului care, aflat în fața unui proces pe care nu el l-a declansat, este nevoit să se apere.
Desigur ca atunci când un pârât supune propriile sale pretenții judecații ocazionate de cadrul procesual declansat prin acțiunea judiciară a reclamantului, formuland în acest scop acțiune (cerere) reconvențională, acel pârât are sub acest aspect - poziția unui reclamant și, de aceea, este natural să fie supus acelorași reguli referitoare la obligația plății taxei judiciare de timbru. Cu alte cuvinte, de această dată, pârâtul-reclamant care a depus o acțiune (cerere) reconvențională nu se mai afla, exclusiv, în situația de a-și exercită dreptul la apărare, ci, dimpotriva, cat privește pretențiile ce fac obiectul acțiunii (cererii) reconventionale, reclamantul-pârât este acela care trebuie să fie ocrotit împotriva eventualelor cereri abuzive ale părții adverse.
Nimic din cele de mai sus nu este, de altfel, contrazis prin considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată.
Ceea ce însă ne desparte de majoritatea care a decis respingerea excepției de neconstituționalitate este relevanta diferita pe care o acordam efectelor produse de interpretarea oficială a textului de lege examinat, interpretare realizată prin
art. 7 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul justiției, nr. 760/C/1999
(publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999). Conform acestui text normativ, "În aplicarea dispozițiilor prevăzute la
art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997 , prin titularul cererii se înțelege partea care contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducțiune a liberalităților și cererilor de partaj".
Din punctul de vedere al majorității completului de judecată, rostul acestor norme este limitat, exclusiv, la indicarea faptului ca prin titularul cererii ce trebuie timbrata nu se înțelege numai persoana care a formulat acțiunea principala, ci și titularul oricărei alte cereri de contestare dintre acelea enumerate de alin. 1 al lit. c) din
art. 3 al Legii nr. 146/1997 .
Dimpotriva, din punctul nostru de vedere, prevederile art. 7 din mentionatele norme metodologice, prin utilizarea expresiei generale "partea care contesta", includ - neîndoielnic - în sfera "părților" supuse obligației de plată a taxei judiciare de timbru și pe pârâtul care, fără sa fi formulat acțiune reconvențională, se opune admiterii pretențiilor părții adverse prin simple apărări sau ridicand excepții.
Interpretarea realizată prin art. 7 din normele metodologice, având caracter oficial (deoarece a fost emisă în baza autorizării exprese dispuse prin
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 ), beneficiază de prezumția de legalitate a actelor emise de autoritățile și instituțiile statului în exercitarea normală a atribuțiilor lor. În consecința, aceasta interpretare devine opozabilă instanțelor judecătorești chemate să facă aplicarea directa, în procesul civil, a prevederilor
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , instanțe care nu ar putea face abstractie de existenta dispozițiilor
art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru (și anume, până la eventuala anulare a acestor dispoziții, dispusă în cadrul contenciosului administrativ, ca urmare a unei acțiuni având un asemenea obiect).
Spre a formula prezenta opinie separată, autorii acesteia au analizat și consecințele, în cadrul acestei cauze, ale prevederilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora aceasta autoritate publică "[...] nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Sub acest aspect retinem însă ca aceasta interdicție se referă la interpretarea realizată de către entitatile cărora le revin atribuții de aplicare directa a legii (în principal, de către instanțele judecătorești), iar nu și la - precum în speta interpretarea oficială, care, prin natura ei, este destinată să se contopeasca în însăși substanța normei legale interpretate.
Fața de cele de mai sus, consideram ca obligația de plată a taxei judiciare de timbru stabilite prin
art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997
revine pârâtului numai în ipoteza în care acesta formulează acțiune (cerere) reconvențională și, în aceasta calitate, devine "titular al cererii" prin care se "[...] contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor" [conform alin. 2 al lit. c) din art. 3 al legii] în cadrul procesual declansat prin "cereri pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducțiune a liberalităților și cereri de partaj" [potrivit alin. 1 al lit. c) din art. 3 al legii]. Dimpotriva, sunt incalcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, ce garantează dreptul la apărare, dacă se instituie o asemenea obligație de plată a taxei judiciare de timbru pentru partea care contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor pe calea unor simple apărări sau prin excepții, asadar pentru partea care își exercită un drept constituțional.
Lucian Mihai Costica Bulai
────────────