Decizia nr. 171/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.256/2000 al Tribunalului București - Secția I penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 mai 2001 în prezenta autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 mai 2001 și apoi la 23 mai 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.256/2000, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală), excepție ridicată de Anton Sommert.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 2 alin. (3) și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, precum și dispozițiile art. 48 lit. d), art. 52 alin. 2, art. 63 alin. 2, art. 183 alin. 1 și 2, art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), art. 284^1 , art. 291 alin. 2 și 3, art. 346 alin. 2 și art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 1 alin (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 22 alin. (1) și (2), art. 24, art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (7), art. 48 alin. (3), art. 50, art. 123 și ale art. 130 alin. (1) din Constituție. Se mai arata ca sunt incalcate și prevederile art. 6 pct. 1 teza întâi, ale art. 13 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția I penală, exprimandu-și opinia, arata ca "în cauza sunt incidente numai dispozițiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, întrucât doar de acestea depinde soluționarea cauzei", dispoziții pe care le apreciază ca fiind constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, întrucât textele procedurale penale criticate nu contravin nici unei dispoziții și unui unui principiu prevăzut în Constituție. Astfel acestea: a) nu împiedica cetățenii sa beneficieze de drepturile și libertățile conferite de Constituție și de alte legi; b) nu încalcă principiul egalității în drepturi și al nediscriminarii, fiind deopotrivă aplicabile tuturor cetățenilor aflați în aceeași situație; c) nu ingradesc accesul liber la justiție; d) nu aduc atingere dreptului la viața și dreptului la integritatea fizica și psihică ale persoanei; e) nu ingradesc exercițiul dreptului la apărare; f) nu au nici o legătură cu înfăptuirea justiției în numele legii și nici cu independenta judecătorilor; g) nu vizează rolul și atribuțiile Ministerului Public. În concluzie, se retine ca toate dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2000 autorul excepției a ridicat în fața Tribunalului București - Secția I penală excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (3) și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, precum și a dispozițiilor art. 48 lit. d), art. 52 alin. 2, art. 63 alin. 2, art. 183 alin. 1 și alin. 2, art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), art. 284^1, art. 291 alin. 2 și alin. 3, art 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2000 Tribunalul București - Secția I penală, constatând ca soluționarea cauzei nu depinde de întregul ansamblu al dispozițiilor legale criticate, a sesizat Curtea Constituțională numai cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Potrivit

art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți". Totodată, în cazurile în care excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale articolului menționat, în temeiul art. 23 alin. (6) din aceeași lege "instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională".

Curtea constata, prin urmare, ca obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie numai dispozițiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, cuprinse în încheierea de sesizare, iar nu și celelalte prevederi legale cu privire la care instanța de fond a considerat ca excepția este inadmisibila. Sub acest din urma aspect autorul excepției are posibilitatea de a ataca încheierea de sesizare o dată cu declararea caii de atac prevăzute de Codul de procedură penală împotriva sentinței pronunțate în cauza.

Dispozițiile art. 63 alin. 2, art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituționale, au următorul conținut:

- Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și conducandu-se după constiinta lor.";

- Art. 192 alin. 2: "În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.";

- Art. 346 alin. 2: "Când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1) ori pentru ca instanța a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau pentru ca lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile.";

- Art. 392 alin. 4: "Sentinta data în contestație este supusă apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului."

Normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate au următorul conținut:

Normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate au următorul conținut:

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 15 alin. 1: "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 18 alin. (1): "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 26 alin. (1): "Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.";

- Art. 48 alin. (3): "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.";

- Art. 50 alin. (2): "Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credința a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.";

- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.";

- Art. 131 alin. (1): "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției."

Dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, prevăd:

- Art. 6 pct. 1 teza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]";

- Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.";

- Art. 17: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de aceasta convenție."

I. Referitor la dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală autorul excepției susține ca sintagmele "convingerii lor" și "conducandu-se după constiinta lor", din partea a doua a acestui text de lege, contravin cu deosebire dispozițiilor art. 123 din Constituție, conform cărora: "Justiția se înfăptuiește în numele legii.", iar "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca în Adunarea Constituantă, în cadrul dezbaterilor pe articole a proiectului de Constituție și a Raportului Comisiei de redactare (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 35 din 13 noiembrie 1991 și, respectiv, nr. 36 din 14 noiembrie 1991) a fost discutata propunerea de amendament referitoare la completarea tezei finale a alin. (2) al art. 123 din Constituție cu sintagma "[...] și intimei lor convingeri". După dezbateri Adunarea Constituantă a respins cu majoritate de voturi acest amendament, exprimandu-și în acest fel, în mod expres, voința ca judecătorii să se supună "numai legii", iar nu și "intimei lor convingeri".

Asa fiind, Curtea constata ca dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, în temeiul cărora "Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor [...]", contravin dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Constituție, dispoziții potrivit cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".

În consecința, excepția de neconstituționalitate privind aceste dispoziții legale urmează să fie admisă.

II. Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură civilă Curtea constata ca suportarea cheltuielilor judiciare în caz de respingere sau de retragere a apelului, recursului sau altei cereri nu contravine nici unei dispoziții constituționale.

III. Examinând prevederile art. 346 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea retine ca acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în baza art. 144 lit. c) din Constituție, prin susținerea încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, care este reiterata în cadrul dosarului ce face obiectul prezentei decizii.

Astfel, prin Decizia nr. 30 din 1 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, Curtea a reținut ca "dreptul instanței penale de a rezolva pretențiile părții vătămate, constituită parte civilă, și în cazurile în care achitarea s-a pronunțat în temeiul art. 10 lit. b^1) ori pentru existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii nu numai că nu încalcă dreptul la apărare al părții vătămate, ci, dimpotriva, permite acesteia sa continue procesul penal sub aspectul rezolvarii acțiunii civile (deși instanța pronunțase achitarea pentru motivele indicate). Totodată este evident ca textul criticat nu încalcă nici dreptul oricărei persoane la un proces echitabil prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece judecarea procesului se continua tocmai pentru a se "hotărî asupra încălcării drepturilor" de către "o instanța independenta și impartiala, instituită de lege".

IV. În sfârșit, Curtea constata ca și dispozițiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 și art. 48 din Constituție, precum și la cele ale art. 6, art. 13 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 261 din 5 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001, s-a statuat ca:

- accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și extraordinare de atac, este de competența exclusiva a legiuitorului;

- legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac;

- instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, nu este contrară principiului egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice atâta timp cat aceste reguli asigura egalitatea cetățenilor în utilizarea lor;

- nu exista nici o legătură între prevederea legală ce face obiectul excepției și obligația statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale;

- prevederile legale criticate sunt în concordanta și cu dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- este nefondata susținerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece conținutul dispozițiilor legale criticate nu are nici o legătură cu obiectul de reglementare a acestei norme juridice internaționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.256/2000 al Tribunalului București - Secția I penală și constata ca sunt neconstituționale dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora "Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor [...]".

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 192 alin. 2, art. 346 alin. 2 și ale art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2001.