Decizia nr. 106/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 și 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată, excepție ridicată de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 martie 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27 martie 2001 și apoi la 11 aprilie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.178/1999, Curtea Suprema de Justiție Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 și 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată, excepție ridicată de Mircea Bleher.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține în esenta ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor art. 23 din Constituție privind libertatea individuală, precum și ale art. 4 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca "textele invocate nu sunt neconstituționale".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, deoarece textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 25 alin. (1), referitoare la dreptul la libera circulație, precum și ale art. 49 alin. (2), referitoare la proportionalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin încheierea instanței de judecată Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 și 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 27: "Strainul invinuit sau inculpat într-o cauza penală nu poate părăsi țara decât numai după scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, încetarea procesului penal sau achitare, iar în caz de condamnare, numai după executarea pedepsei.

În cazul în care condamnarea a fost pronunțată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, strainul poate părăsi țara după ce hotărârea a rămas definitivă.

Strainul care nu are domiciliul în România și este invinuit sau inculpat într-o cauza penală poate părăsi țara chiar și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute în alin. 1, dacă a depus cauțiunea prevăzută de lege.

Strainului care are de îndeplinit o obligație de întreținere sau o obligație rezultată din prestarea unor servicii publice i se poate permite ieșirea din țara, dacă exista garanții corespunzătoare ca acestea vor fi îndeplinite.";

- Art. 28: "În cazurile prevăzute la art. 27, organele competente sau persoanele interesate vor înștiința Ministerul Afacerilor Interne despre obligațiile ce revin strainului, comunicând și actele doveditoare."

Textele a căror încălcare este invocată sunt art. 23 din Constituție, referitor la libertatea individuală, precum și art. 4 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 23 din Constituție: "(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată.

(5) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.

(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.";

- Art. 4 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitudine; sclavia și traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepția, autorul acesteia contesta constituționalitatea numai a primelor 3 alineate ale art. 27 din lege, precum și a art. 28 din aceeași lege, iar nu și constituționalitatea alin. 4 al art. 27, text de care nu depinde soluționarea cauzei. Prin urmare, Curtea va analiza numai critica de neconstituționalitate referitoare la alin. 1, 2 și 3 ale art. 27, precum și pe cea referitoare la

art. 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată.

În acest scop Curtea observa ca

Legea nr. 25/1969 , care reglementează, printre alte materii, condițiile exercitării de către cetățenii străini a dreptului la libera circulație, este preconstitutionala, astfel încât, potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție, dispozițiile sale "[...] rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții".

Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 23 din Constituție, prevederi invocate de autorul excepției în motivarea cererii, Curtea retine ca dispozițiile art. 27 alin. 1, 2 și 3 aduc atingere libertății individuale, garantate prin art. 23 din Constituție, numai în măsura în care interdicția de a părăsi România, interdicție ce îl vizează pe strainul invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală, nu s-a dispus de către un magistrat. Totodată Curtea constata ca în aceeași măsura textele de lege criticate încalcă și prevederile art. 25 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept", precum și pe cele ale art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi potrivit cărora "Orice persoană este libera sa părăsească orice țara, inclusiv pe a sa".

Pe de altă parte, Curtea retine ca restrangerea exercițiului dreptului la libera circulație trebuie dispusă de magistrat cu respectarea prevederilor art. 49 din Constituție, conform cărora "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății".

Prin urmare, exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrângeri decât al celor care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare pentru apărarea valorilor unei societăți democratice, pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, desfășurarea instrucției penale, restricțiile trebuind să fie proporționale cu scopul pentru care au fost prevăzute, în anumite limite și fără a se aduce atingere insesi existenței dreptului sau a libertății.

Astfel, în măsura în care strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală îi este restrâns exercițiul dreptului la libera circulație, drept fundamental prevăzut și garantat de art. 25 alin. (1) din Constituție, de către un alt organ decât de către un magistrat care să se pronunțe asupra legalității acestei măsuri, precum și în condițiile în care restrangerea nu este proporțională cu situația care a determinat-o ori atinge substanța dreptului sau a libertății, dispozițiile art. 27 alin. 1, 2 și 3, precum și, în mod corespunzător, cele ale art. 28, aflate în directa conexiune cu cele ale

art. 27 din Legea nr. 25/1969 , republicată, sunt contrare prevederilor constituționale invocate.

De altfel, într-o materie similară, și anume aceea privind regimul pașapoartelor și al călătoriilor în străinătate, reglementat de

Decretul-lege nr. 10/1990 , Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 25 iunie 1996), constatând ca dispozițiile art. 16 lit. a) teza întâi din decretul menționat, privitoare la urmărirea penală, "sunt constituționale în măsura în care refuzul eliberării sau retragerea pasaportului sunt consecința unei măsuri preventive sau de eliberare condiționată dispuse de magistrat, în temeiul prevederilor Codului de procedura penală, precum și dacă magistratul considera ca interdicția părăsirii tarii se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, în orice faza s-ar afla". În considerentele deciziei Curtea Constituțională a reținut ca, atunci "când instructia penală nu ar fi stanjenita de exercitarea de către invinuit sau inculpat, după caz, a dreptului la libera circulație, refuzul eliberării pasaportului sau retragerea acestuia nu se mai justifica față de exigențele principiului proportionalitatii. O asemenea măsura, în astfel de împrejurări, nu mai apare ca fiind necesară instrucției penale, ci ca o sancțiune neconstitutionala ce afectează dreptul la libera circulație".

Curtea constata ca aceste considerente își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, deoarece, chiar dacă este contestată constituționalitatea altor texte de lege (și anume cea a art. 27 alin. 1, 2 și 3, precum și a

art. 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată), situația reglementată este similară, aceasta referindu-se la învinuiți, inculpați ori condamnați într-o cauza penală, cărora le este restrâns exercițiul dreptului la libera circulație, contrar prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1) și ale art. 49 din Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. 1, 2 și 3, precum și ale

art. 28 din Legea nr. 25/1969

privind regimul străinilor în România, republicată, excepție ridicată de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ și, în consecința:

Constata ca aceste dispoziții legale sunt neconstituționale în măsura în care restrangerea exercițiului dreptului la libera circulație, prevăzut la art. 25 alin. (1) din Constituție, al strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală nu se dispune de către un magistrat și nu se respecta prevederile art. 23 și 49 din Constituție.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2001.