Decizia nr. 185/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Augustin Mircea Vojgan în Dosarul nr. 973/2001 al Tribunalului Maramures - Secția penală.

La apelul nominal răspunde avocat Florin Predescu pentru autorul excepției. În motivarea excepției autorul acesteia arata ca prevederile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 125 din Constituție și celor din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la calea de atac "a recursului efectiv".

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca reglementările privitoare la exercitarea căilor de atac sunt de competența legiuitorului. Se mai arata ca din ansamblul dispozițiilor Protocolului adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot fi considerate ca fiind pertinente în cauza numai prevederile art. 2 pct. 1, însă, deoarece aceste dispoziții se aplică în situația existenței unei hotărâri de condamnare, invocarea acestora este irelevanta în prezenta cauza.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 75/R din 20 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 973/2001, Tribunalul Maramures Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Augustin Mircea Vojgan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 125 din Constituție și celor din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece textul de lege invocat nu prevede nici o cale de atac împotriva încheierii privind abținerea sau recuzarea judecătorilor.

Tribunalul Maramures - Secția penală, exprimandu-și opinia, arata ca excepția este neîntemeiată, deoarece legea nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, aceasta putând fi atacată o dată cu fondul. Acordarea posibilității de a ataca aceasta încheiere separat cu recurs ar duce în cele mai multe cazuri la tergiversarea nejustificată a cauzelor penale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 52 alineatul ultim din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor legale invocate.

Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții au următorul conținut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt:

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de asemenea, considerate a fi incalcate, au următorul conținut:

"1. Orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, asa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în prima instanța de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu sunt contrare art. 125 din Constituție, ci în deplina concordanta cu acestea. În alin. (3) al art. 125 din Constituție se prevede că "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". În acest sens dispozițiile constituționale ale art. 128 prevăd ca "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, este atributul legiuitorului sa stabilească atât căile de atac, cat și condițiile exercitării acestora. Faptul ca încheierea de ședința prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, precum și cea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse separat nici unei cai de atac nu aduce atingere garantarii constituționale a dreptului la apărare sau a posibilității de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurala. Lipsa reglementării privind exercitarea unei cai de atac împotriva unor atare încheieri se justifica prin nevoia de a se evita tergiversarea inutila a soluționării fondului cauzei.

Examinând dispozițiile Protocolului adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, Curtea constata ca numai prevederile art. 2 pot fi considerate ca fiind incidente în cauza. Asadar, examinarea constituționalității textelor de lege criticate urmează să fie facuta cu raportare numai la acest text, celelalte norme nefiind incidente în cauza. Sub acest aspect Curtea constata că nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea se referă la situațiile în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de condamnare; or, în speta încheierea de ședința privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată aparține categoriei de încheieri date în cursul judecații, prin care instanța de judecată soluționează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Augustin Mircea Vojgan în Dosarul nr. 973/2001 al Tribunalului Maramures - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2001.