Decizia nr. 299/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în dosarele nr. 3.247/2002 și nr. 3.353/2002 ale Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 368C/2002 la Dosarul nr. 361C/2002, având în vedere ca obiectul excepției de neconstituționalitate este identic în cauzele enumerate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispune conexarea dosarelor anterior menționate.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituției. Arata ca prin instituirea posibilității atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu se restrang accesul liber la justiție și nici dreptul persoanei la apărare. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 22 august 2002, respectiv din 5 septembrie 2002, pronunțate în dosarele nr. 3.247/2002 și nr. 3.353/2002, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 11, art. 15 alin. (2), art. 20, 21, 24 și ale art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și celor ale art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu contravin nici uneia dintre prevederile constituționale invocate și nici celor ale art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arata ca asupra acestei excepții de neconstituționalitate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, respingând excepția.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece Constituția prevede atributul legiuitorului de a reglementa procedura de judecată și căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, iar procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare este reglementată în temeiul acestor dispoziții constituționale. Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicție, dar face referire numai la hotărârile de condamnare, nu și la încheierile premergătoare soluționării cauzei, acestea putând fi atacate o dată cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001. De asemenea, se mai apreciază ca procedura reglementată în art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare (art. 24 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), deoarece, solutionand cererea de recuzare, instanța nu hotărăște asupra temeiniciei unei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva persoanei care a formulat cererea de recuzare. Dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 150 din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Din motivarea excepției nu rezultă în ce consta contrarietatea dintre dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală și prevederile constituționale invocate sau cele ale convenției. În realitate - se arata în punctul de vedere al Avocatului Poporului - autorul excepției contesta modul în care au fost aplicate dispozițiile legale criticate, dar acest aspect nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții au următorul conținut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Autorul excepției considera aceste dispoziții ca fiind contrare prevederilor constituționale ale art. 11, referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii, ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, și ale art. 150 alin. (1), referitoare la conflictul temporal de legi, întrucât nu prevede posibilitatea atacarii cu recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecată. Totodată, dispozițiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume: art. 6 pct. 1 teza întâi, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, și art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Curtea retine ca, potrivit art. 125 și 128 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste cai.

În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentințele și deciziile. Stabilind prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.

Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

Referitor la susținerile autorului excepției privind încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

De asemenea, Curtea constata ca dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii, deoarece nu se pune problema aplicării în timp a legii. Nepunandu-se problema unui conflict temporal între prevederile constituționale și cele ale art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, prevederile art. 150 alin. (1) nu au incidența în cauza.

Curtea mai constata ca dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 11, referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, recuzarea neformand obiectul unui tratat internațional, nici celor ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, dreptul la recurs separat împotriva încheierilor prin care se rezolva cereri de recuzare nefiind un drept al omului care să fie prevăzut în asemenea tratate. De asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, și nici cele ale art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, respingând excepția ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în dosarele nr. 3.247/2002 și nr. 3.353/2002 ale Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2002.