Decretul nr. 234/1981
privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru construcții în străinătate, precum și stabilirea unor măsuri privind activitatea de construcții în străinătate
prezumat în vigoare
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Pe data prezentului decret se înființează, în subordinea Consiliului de Miniștri, Departamentul pentru construcții în străinătate, care răspunde, pe ansamblul economiei naționale, de executarea prin unitățile românești a lucrărilor de construcții în străinătate. Departamentul conduce, coordonează și răspunde de executarea, în condiții de eficienta, a lucrărilor de construcții-montaj industriale, construcții de locuințe, social-culturale și edilitare, care se realizează în străinătate prin unitățile proprii, precum și de executarea lucrărilor de construcții în domeniile transporturilor rutiere, feroviare, navale și aeriene, telecomunicatiilor, energiei electrice, imbunatatirilor funciare și hidroamelioratii, agrozootehnic, foraje, petrol, mine și geologie, care se realizează în străinătate prin unitățile de construcții din subordinea ministerelor.
Articolul 2
Departamentul pentru construcții în străinătate are sediul în municipiul București, este persoana juridică și se organizează și funcționează pe baza principiului autogestiunii economico-financiare și valutare. Ca organ lucrativ, departamentul îndeplinește funcția de antreprenor general, furnizor general sau antreprenor de specialitate, în condițiile legii.
Articolul 3
Departamentul pentru construcții în străinătate este titularul planului pe ansamblul economiei naționale în domeniul construcțiilor în străinătate, care cuprinde atît sarcinile de construcții ce se executa prin unitățile sale, cît și sarcinile ce revin în acest domeniu ministerelor, în calitate de titulare de plan. Departamentul elaborează proiectul planului cincinal și anual pe ansamblul economiei naționale privind activitatea de construcții în străinătate, repartizează indicatorii de plan pe unitățile din subordine, participa la desfășurarea, potrivit legii, a sarcinilor de plan pe furnizorii interni, avizează balantele materiale corespunzătoare și asigura raportarea, pe întreaga economie, a realizarilor din activitatea de construcții în străinătate.
Articolul 4
Departamentul pentru construcții în străinătate organizează, în condițiile legii, pe baza principiului autogestiunii economico-financiare și valutare, reprezentante, filiale, secții, grupuri de santiere, stații de utilaj și transport și alte asemenea unități pentru efectuarea de lucrări în străinătate. Numărul de personal și dotarea tehnico-materială a unităților din străinătate ale departamentului se stabilesc prin nota de fundamentare a lucrărilor, în funcție de volumul acestora, de prevederile contractelor externe și alte criterii specifice, în condiții de eficienta economică, ținînd seama și de normele și normativele care se aplică pentru activități similare din țara. Retribuirea personalului muncitor care își desfășoară activitatea la unitățile din străinătate ale departamentului se face în acord global.
Articolul 5
Activitatea de construcții în străinătate se desfășoară cu respectarea legislației române în domeniile organizării și retribuirii muncii, executării lucrărilor de construcții-montaj, comerțului exterior și cooperării economice internaționale, a celorlalte dispoziții legale.
În realizarea acestei activități se va tine seama și de prevederile din acordurile și înțelegerile încheiate cu țările partenere, precum și de legislația locală.
Capitolul 2 Atribuții
Articolul 6
Departamentul pentru construcții în străinătate are următoarele atribuții principale:
a) asigura executarea și predarea la termen a lucrărilor, precum și realizarea celorlalte obligații asumate prin contractele externe; stabilete împreună cu ministerele interesate măsuri pentru executarea contractelor la termen și în condiții de eficienta;
b) ia măsuri pentru aprovizionarea tehnico-materială a santierelor din străinătate, dotarea corespunzătoare a acestora și asigurarea forței de muncă necesare, inclusiv prin angajarea de personal străin prin unitățile din străinătate, în condițiile aprobate la contractarea lucrărilor;
c) coordonează și controlează activitatea de construcții în străinătate, realizată de unitățile din subordinea ministerelor, și răspunde, împreună cu acestea, de executarea în bune condiții a lucrărilor, în cadrul indicatorilor de eficienta stabiliți;
d) ia măsuri obligatorii pentru folosirea eficienta a dotărilor și capacităților de producție existente în zonele geografice în care activează mai multe unități de construcții-montaj românești, indiferent de subordonarea acestora;
e) urmărește creșterea eficientei activității prin utilizarea de tehnologii noi și perfectionate, folosirea rațională a mijloacelor de producție, reducerea continua a consumurilor, asigurarea calității lucrărilor, creșterea productivitatii muncii, reducerea costurilor interne și externe, obținerea de prețuri și de condiții de plată avantajoase și încasarea la timp a drepturilor cuvenite;
f) stabilește măsuri de protecția muncii, precum și pentru asigurarea în străinătate a condițiilor de muncă și de trai ale personalului, organizează activitatea de elaborare, aplicare și urmărire a normativelor și normelor de muncă, ținînd seama de specificul diferitelor tari sau zone geografice;
g) elaborează, în condițiile legii, împreună cu organele centrale de resort, norme cu conținut tehnic, de planificare, financiar, de muncă și acord global, specifice activității de construcții în străinătate;
h) organizează în țara evidența contabilă pentru partea română potrivit reglementărilor în vigoare, precum și în străinătate potrivit legislației locale; întocmește conform legii, bilanțurile contabile;
i) îndeplinește orice alte atribuții ce îi revin în calitate de organ central și ca unitate economică.
Articolul 7
Ministerele care au în subordine unități proprii de construcții-montaj în străinătate îndeplinesc, în domeniul construcțiilor în străinătate, următoarele atribuții principale:
a) răspund de realizarea lucrărilor în termen, în condițiile stabilite la aprobarea contractării acestora, precum și de asigurarea bazei tehnico-materiale și a personalului muncitor necesar, în conformitate cu graficele de realizare a lucrărilor;
b) iau măsuri pentru dezvoltarea activității de construcții-montaj în străinătate, promovarea și perfecționarea tehnologiilor românești și asigurarea unei competitivitati sporite în domeniile lor de specialitate;
c) aduc la îndeplinire măsurile stabilite de Departamentul pentru construcții în străinătate privind folosirea judicioasă a bazei tehnico-materiale și realizarea lucrărilor în condițiile de eficienta stabilite.
Articolul 8
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale împreună cu Departamentul pentru construcții în străinătate și celelalte ministere care au în subordine unități proprii de construcții-montaj în străinătate sînt obligate să asigure prospectarea piețelor externe, întocmirea de proiecte și oferte pentru construcții în străinătate, participarea la licitații, negocierea și încheierea contractelor externe, urmărind promovarea de tehnologii, proiecte, instalații, utilaje, mașini și materiale românești.
Articolul 9
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale asigura încheierea de acorduri, convenții și alte înțelegeri internaționale privind dezvoltarea activității de construcții în străinătate, elaborează și supune spre aprobare, potrivit legii, documentele de fundamentare a lucrărilor, controlează modul de utilizare a bazei tehnico-materiale și a fondurilor aprobate, răspunde împreună cu Departamentul pentru construcții în străinătate și ministerele economice de executarea construcțiilor la termen și în condițiile de eficienta stabilite, exercita celelalte atribuții prevăzute de lege privind coordonarea și conducerea întregii activități de comerț exterior și cooperare economică internationala.
Capitolul 3 Organizare și funcționare
Articolul 10
Departamentul pentru construcții în străinătate este condus de consiliul de conducere, care hotărăște în problemele generale privind activitatea departamentului. Conducerea colectivă a activității operative a departamentului și asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărîrilor consiliului de conducere se realizează prin biroul executiv al acestuia.
Consiliul de conducere al departamentului și biroul executiv al acestuia se organizează și funcționează potrivit
privind conducerea ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat pe baza principiului conducerii colective.
Articolul 11
Departamentul pentru construcții în străinătate are în conducerea sa șeful departamentului, membru al guvernului avînd grad de ministru, doi adjuncți ai ministrului și un secretar de stat, care se numesc prin decret prezidential, iar atribuțiile acestora se stabilesc de consiliul de conducere al departamentului.
Articolul 12
În cadrul Departamentului pentru construcții în străinătate se organizează și funcționează, potrivit legii, consiliul tehnico-economic și comisia de eficienta economică.
Articolul 13
Departamentul pentru construcții în străinătate are următoarea structura organizatorică:
a) Direcția generală de construcții-montaj;
b) Direcția plan-finanțe;
c) Direcția de aprovizionare;
d) Direcția de coordonare, organizare și control;
e) Direcția de personal, social și administrativ.
În cadrul departamentului funcționează Întreprinderea de comerț exterior "Antrepriza română de construcții-montaj - ARCOM", avînd ca obiect de activitate prospectarea piețelor externe, încheierea contractelor externe pentru lucrări în străinătate și asigurarea realizării acestora, încheierea de contracte de colaborare sau asociere cu partenerii străini, în domeniile construcțiilor industriale, de locuințe, social-culturale și edilitare. Întreprinderea are personalitate juridică în cadrul relațiilor externe și poarta, față de partenerii străini, răspunderea patrimonială exclusiva legată de îndeplinirea obligațiilor asumate prin contracte încheiate. Structura organizatorică pe compartimente și numărul maxim de personal în aparatul departamentului sînt cele prevăzute în anexele nr. 1*) și 2*).
Articolul 14
Departamentul pentru construcții în străinătate preia, de sub îndrumarea și controlul Ministerului Construcțiilor Industriale, Întreprinderea specializată de comerț exterior "Antrepriza română de construcții-montaj - ARCOM", care se reorganizează în cadrul departamentului. Preluarea unității de la alineatul precedent se face cu activul, pasivul, indicatorii de plan și cotele de materiale și reparații, contractele în curs de derulare și subunitatile din țara și străinătate.
Articolul 15
Pentru retribuirea personalului încadrat pe funcții de conducere, administrative și funcționari din aparatul Departamentului pentru construcții în străinătate se utilizează retribuțiile aprobate prin anexa nr. VI la
Legea nr. 57/1974 , pentru personalul din aparatul ministerelor și celorlalte organe centrale. Retributia șefului departamentului, adjunctilor ministerului și secretarului de stat se acordă în funcție de realizarea indicatorilor din anexa nr. 3*).
Personalul departamentului se retribuie pe bază de cote, în conformitate cu prevederile
pentru întărirea autoconducerii muncitoresti și autogestiunii economico-financiare și valutare în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internationala.
Articolul 16
Departamentul pentru construcții în străinătate poate deschide conturi și primi credite, în lei și valuta. Creditele în lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării activității de construcții în străinătate se acordă în limita sumelor aprobate prin notele de fundamentare, pe termen de maximum un an de la data cînd mărfurile trec frontiera și, respectiv, de la data efectuării celorlalte cheltuieli.
Articolul 17
Departamentul pentru construcții în străinătate are, în structura sa de producție, reprezentante, filiale, secții, grupuri de santiere, santiere și alte asemenea unități pentru efectuarea de lucrări în străinătate. De asemenea, departamentul are în subordine următoarele unități:
a) Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții în străinătate;
b) Baza de aprovizionare Constanta;
c) Centrul de studii și proiectare pentru construcții în străinătate "Romproiect".
Unitățile prevăzute la lit. a)-c) se înființează prin preluarea unor activități, fonduri fixe și mijloace de la unitățile existente, precum și a numărului de personal prevăzut în anexa nr. 4*). Preluarea personalului se face împreună cu fondul de retribuire aferent, diminuîndu-se în mod corespunzător numărul de personal al unităților de la care acesta se preia. Unitățile ce se înființează potrivit prezentului articol au sediul, obiectul de activitate, gradul de organizare, structura organizatorică și se încadrează pe grupe de ramuri potrivit anexei nr. 5. Aceste unități funcționează pe baza principiului autogestiunii economico-financiare cu personalitate juridică, și se organizează potrivit prevederilor legale cu privire la organizarea și conducerea unităților socialiste de stat.
Articolul 18
Unitățile care realizează lucrări de construcții-montaj în străinătate din subordinea ministerelor trec în subordinea Departamentului pentru construcții în străinătate, care exercită, în ceea ce privește activitatea de construcții-montaj a acestora, atribuțiile prevăzute în prezentul decret.
Articolul 19
Se aprobă încadrarea în grade de organizare a unităților fără personalitate juridică ale Departamentului pentru construcții în străinătate, prevăzute în anexa nr. 6*).
Articolul 20
Se aprobă structura organizatorică tip pentru filialele din străinătate ale Departamentului pentru construcții în străinătate, prevăzute în anexa nr. 7*).
Capitolul 4 Asigurarea bazei tehnico-materiale și a personalului muncitor pentru lucrările de construcții în străinătate
Articolul 21
Materialele, instalațiile și aparatura care se incorporeaza în construcțiile realizate în străinătate, fundamentate și specificate de Departamentul pentru construcții în străinătate, se asigura din plan.
Pentru livrările efectuate, unitățile furnizoare au obligațiile și drepturile prevăzute de lege pentru activitatea de export.
Articolul 22
Utilajele de construcții, mijloacele de transport și alte dotări necesare executării lucrărilor de construcții în străinătate se nominalizeaza în nota de fundamentare a lucrărilor de construcții contractate și se asigura prin plan, finanțarea urmînd a se face din surse proprii sau credite. În funcție de necesitați și eficienta economică, aceste utilaje și mijloace se asigura și din fondurile valutare ale lucrărilor respective, aprobate în nota de fundamentare.
Articolul 23
Utilajele de construcții, mijloacele de transport și alte dotări necesare executării lucrărilor de construcții în străinătate, existente la unitățile din țara, vor fi transferate sau închiriate unităților care executa lucrări în străinătate. În cazul în care ministerele, celelalte organe centrale și locale și unitățile de construcții-montaj nu asigura utilajele, mijloacele de transport și celelalte dotări potrivit alineatului precedent, Consiliul de Miniștri va hotărî asupra transferului sau închirierii acestora.
Articolul 24
Ministerele, celelalte organe centrale și unitățile producătoare din subordine răspund de asigurarea mijloacelor tehnico-materiale necesare executării lucrărilor de construcții în străinătate. Omologarea materialelor și produselor românești utilizate la lucrările contractate se face, în condițiile legii, de către organele și unitățile prevăzute la alineatul prcedent, cu acordul Departamentului pentru construcții în străinătate, la termene care să asigure fabricarea și livrarea produselor potrivit graficului aprobat. Unitățile producătoare răspund de asigurarea pieselor de schimb pentru întreaga durata de funcționare a utilajelor, mijloacelor de transport și celelalte dotări ale unităților de construcții-montaj din străinătate, precum și de organizarea activității de service.
Articolul 25
Comitetul de Stat al Planificarii, pe baza fundamentarii Departamentului pentru construcții în străinătate, va prevedea în planurile anuale ale ministerelor economice și consiliilor populare județene și al municipiului București sarcini cu privire la asigurarea personalului muncitor pe structura de calificare, pe meserii și grad de pregătire, precum și fondurile necesare executării lucrărilor la termenele angajate prin contractele externe.
Articolul 26
Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pe baza solicitărilor Departamentului pentru construcții în străinătate, va asigura cote și repartiții, cu termene de livrare corelate cu termenele angajate prin contractele externe, pentru materialele, aparatajelor, utilajelor, mijloacele de transport, echipamentele, piesele de schimb și dotările necesare realizării obiectivelor în străinătate.
Articolul 27
Ministerele, celelalte organe centrale, consiliile populare județene și al municipiului București sînt obligate sa comunice Departamentului pentru construcții în străinătate, în termen de 30 de zile de la data adoptării planului, defalcarea numărului de personal planificat pe unități subordonate și să asigure punerea la dispoziție a personalului, cu acordul Departamentului. Personalul muncitor încadrat la unitățile din țara se considera detașat la departament pe toată perioada cît lucrează în străinătate. Unitățile prevăzute la alineatul precedent au obligația de a încadra personalul detașat la terminarea misiunii, în care scop departamentul va înștiința unitățile respective cu cel puțin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru întoarcerea în țara a personalului.
Capitolul 5 Dispoziții finale
Articolul 28
Preluarea activităților, fondurilor fixe, celorlalte fonduri, obiectelor de inventar, indicatorilor de plan, cotelor, repartitiilor și contractelor de la unitățile Ministerului Construcțiilor Industriale la Departamentul pentru construcții în străinătate și unitățile sale se stabilește prin protocol pînă la data de 30 septembrie 1981. Pînă la data încheierii protocolului, Ministerul Construcțiilor Industriale este obligat să asigure, în continuare, toate mijloacele și condițiile necesare desfășurării activității de construcții-montaj în străinătate.
Articolul 29
În termen de 60 de zile de la data prezentului decret, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, pe baza propunerilor ministerelor și celorlalte organe centrale interesate, vor supune spre aprobare modificările ce decurg din aplicarea prezentului decret în planul național unic de dezvoltare economico-socială pe anul 1981 și pe perioada 1981-1985, precum și în bugetul de stat.
Articolul 30
Anexele nr. 1, 9, 10 și 11 la
Decretul Consiliului de Stat nr. 277/1979
și anexa nr. 5 la
Decretul Consiliului de Stat nr. 468/1977
se modifica potrivit anexei nr. 8*).
Articolul 31
Se suplimenteaza planul de investiții pe anul 1981 al Departamentului pentru construcții în străinătate, conform anexei nr. 9*), în vederea dotării cu mijloace de transport, mașini de scris și calculat, mobilier și alte dotări administrative.
Articolul 32
Personalul muncitor redistribuit în condițiile prezentului decret se considera transferat în interesul serviciului.
Articolul 33
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului decret, Departamentul pentru construcții în străinătate va prezenta propuneri pentru organizarea depozitelor de tranzit și a danelor de încărcare în portul Constanta.
Articolul 34
Art. 5 lit. M din Decretul nr. 650/1969
privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Construcțiilor Industriale, referitor la atribuțiile acestui minister, se modifica și va avea următorul cuprins: "M. Sprijină activitatea de construcții-montaj în străinătate, asigurând, potrivit prevederilor de plan, la solicitarea Departamentului pentru construcții în străinătate, mijloacele și forta de muncă necesară."
Articolul 35
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul decret.
Articolul 36
Pe data intrării în vigoare a prezentului decret se abroga
Decretul Consiliului de Stat nr. 242/1977
privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității de construcții-montaj în străinătate, publicat în Buletinul Oficial nr. 76 din 28 iulie 1977, din
Decretul Consiliului de Stat nr. 76/1978
privind modificarea
Decretului Consiliului de Stat nr. 242/1977
privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității de construcții-montaj în străinătate, publicat în Buletinul Oficial nr. 20 din 16 martie 1978.
*) Anexele se comunică instituțiilor interesate.
Anexa 5 LISTA
unităților ce se înființează în subordinea Departamentului pentru construcții în străinătate
------------------------------------------------------------------------------
Nr.
Denumirea
Sediul
Obiectul de activitate
Gradul și structura
crt.
de organizare
------------------------------------------------------------------------------
1. Întreprinderea
Municipiul
- Executarea mecanizata a
Gradul special
de utilaj greu și
București
lucrărilor de construcții
Grupa IV de ramuri
transport pentru
și montaj pe santierele
Structura organiza-
construcții în
Departamentului pentru
torica stabilită
străinătate
construcții în
prin anexa nr. 3 la
străinătate
Decretul Consiliului
de Stat nr. 273/1977
- Exploatarea și
întreținerea utilajelor
de construcții, sculelor,
dispozitivelor și a
mijloacelor de transport
necesare pentru
mecanizarea lucrărilor
departamentului
2.Centrul de stu-
Municipiul
- Elaborează proiecte
Structura de orga-
dii și proiectare
București
tehnologice de organizare
nizare tip pentru
pentru construcții
de șantier pentru lucra-
centre de proiectare
în străinătate
rile pe care le executa
"Romproiect"
în străinătate Departa-
mentul pentru construcții
în străinătate
- Elaborează studii și
proiecte pentru lucrările
proprii de construcții în
străinătate și pentru
export de proiecte
3.Baza de aprovi-
Municipiul
- Aprovizionarea utilaje-
Gradul I
zionare Constanta
Constanta
lor, mijloacelor de tran-
Grupa IV de ramuri
sport, pieselor de schimb,
Structura organi-
materialelor, prefabrica-
zatorică este de
telor și aparatajelor
tip I.
pentru lucrările de
construcții și montaj ale
Departamentului pentru
construcții în străinătate.
-------------------------------------------------------------------------------
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.