Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 184/2001

pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995

prezumat în vigoare

Data actului
20 decembrie 2001
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 849 din 29 decembrie 2001
Aprobat
prin Legea nr. 520/2002
Citat de
4 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 3.641 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 520/2002 17 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 184/2001 pentru modificarea și co…

Ce face acest act

Modifică 1

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Alineatele (4^1)-(4^3) ale articolului 166 vor avea următorul cuprins:

"(4^1) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale (primare și gimnaziale), licee, grupuri școlare, seminarii teologice, școli profesionale și școli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietate a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

(4^2) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale ale unităților de învățământ special de stat sunt de drept proprietate a acestora.

(4^3) Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației și cercetării. Înstrăinarea sau schimbarea destinației bunurilor din baza materială a învățământului, fără avizul ministrului educației și cercetării, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale. Actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor din baza materială a învățământului, fără avizul ministerului educației și cercetării sunt nule. Administrarea procesului educațional din unitățile de învățământ preuniversitar și special de stat prevăzute la alin. (4^1) și (4^2) se face de către inspectoratele școlare județene, respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București."

2. Articolul 167 se completează după alineatul (2) cu alineatul (2^1) cu următorul cuprins:

"(2^1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii realizate, în condițiile legii, din: activitatea de producție (ateliere-școala, ferme agricole etc.), prestări de servicii, taxe de la persoane fizice și juridice, venituri din închirieri de spații, donații, sponsorizări și alte venituri realizate din activitatea de învățământ, activități cultural-educative, ale internatelor și cantinelor pentru preșcolari și elevi. Veniturile astfel realizate vor fi utilizate exclusiv de către aceste unități."

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul educației
și cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Președintele Autorității Naționale
pentru Protecția Copilului și Adopție,
Gabriela Coman,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.