Decizia nr. 346/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Piscicolă" - S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) și ale art. 135 din Constituție. Soluția consacrată de

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, este rezultatul opțiunii legiuitorului, fiind o problemă de legiferare, și nu de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.902/1999, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Piscicolă" - S.A. din Macin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , republicată, care prevăd trecerea de drept a terenurilor revendicate în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, fără a se reglementa situația imobilelor din proprietatea societăților comerciale, construite cu bunacredinta și cu toate aprobările necesare și care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate, încalcă prevederile art. 41 alin. (2) și ale art. 135 din Constituție. Se arata, totodată, ca aceste prevederi legale defavorizeaza societățile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, pe care se afla construcții civile și industriale, proprietate a societăților comerciale respective. Autorul excepției apreciază ca din compararea prevederilor

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu cele ale

art. 4 din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere se constată că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție "deoarece consiliile locale sunt tratate diferențiat față de persoanele fizice printr-o ocrotire diferențiată".

Întrucât, astfel cum susține autorul excepției, instanțele de judecată aplica greșit

Legea nr. 18/1991 , republicată, în sensul că "profitând de ambiguitatea art. 44 din lege, asimilează categoriile de heleșteie și lacuri cu amenajările piscicole", prin "dezafectarea și desființarea amenajărilor piscicole" sunt cauzate pagube importante în dăuna societăților comerciale care le dețin.

Tribunalul Tulcea, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, nu este intemeiata. Se arata ca prin reglementările introduse de

Legea nr. 18/1991 , nu sunt defavorizate societățile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de către consiliile locale, motiv pentru care dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, este neîntemeiată. Se apreciază că nu pot fi reținute criticile formulate de autorul excepției deoarece soluția consacrată de art. 44 din lege este rezultatul opțiunii legiuitorului. Prin urmare, acestea nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de legiferare. Se arata, în continuarea punctului de vedere al Guvernului, ca prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 41 și 135 din Constituție, deoarece aceste texte constituționale devin incidente după constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate prin aplicarea Legii fondului funciar. De asemenea, din modul în care este formulată excepția, și anume din susținerea autorului excepției potrivit căreia instanțele de judecată aplica greșit legea, rezultă, potrivit aceluiași punct de vedere, că nu este criticata constituționalitatea art. 44 din lege, ci interpretarea ce urmează a se da textului respectiv și unor termeni ai acestuia în hotărârea instanței de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziții care au următorul conținut:

"(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fanete și arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, orașelor și a municipiilor, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje sau semințe de culturi furajere. Fac excepție suprafețele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleșteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori alta materie prima pentru fabricile de conserve, orezării și câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafața egala cu teren de aceeași calitate de către societățile comerciale pe acțiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Nerespectarea dispozițiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, după caz, a acestor terenuri."

Autorul excepției susține ca aceste prevederi legale contravin dispozițiilor art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituție, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", precum și ale art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, care prevăd ca "Statul ocrotește proprietatea".

Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

Textele legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate au avut ca scop reconstituirea în proprietatea comunelor, orașelor și municipiilor și în administrarea primăriilor a terenurilor provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fanete și arabil pentru a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje sau semințe de culturi furajere. Restituirea nu urma să se facă, potrivit textului de lege, în cazul suprafețelor de teren făcând parte din categorii de folosință superioare pasunilor, fanetelor și arabile, ipoteza în care societățile comerciale deținătoare urmau sa compenseze suprafețele respective cu altele de aceeași calitate. Soluția de restituire a unor asemenea categorii de terenuri cuprinse în art. 44 din Legea fondului funciar este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la baza exercitarea dreptului pe care statul îl avea de a decide asupra modului în care aveau să fie reparate injustitiile și abuzurile săvârșite în trecut cu privire la proprietatea funciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , republicată, ar constitui o expropriere, prin aceea că nu reglementează situația bunurilor din proprietatea societăților comerciale, construite cu buna-credința și cu toate aprobările necesare și care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate. Astfel sunt incalcate prevederile art. 41 alin. (2) și ale art. 135 din Constituție.

Examinând aceasta critica, Curtea observa ca alin. (2) al

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, care prevede trecerea de drept în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor a terenurilor în cazul în care nu sunt respectate reglementările alin. (1), nu încalcă, sub nici o formă, dreptul de proprietate asupra unor bunuri pe care, legal, autorul excepției le-ar fi dobândit. Pretențiile acestuia referitoare la construcțiile și îmbunătățirile pe care le-a făcut sunt aspecte legate de aplicarea și interpretarea textului legii de către instanțele de judecată, și nu de constituționalitatea acestuia. În consecința, numai instanța de judecată poate stabili în ce măsura lacurile și helesteiele pot fi asimilate cu amenajările piscicole, dacă prin restituirea terenurilor sunt cauzate pagube în dăuna societăților comerciale care le dețin ori situația juridică a imobilelor din proprietatea societăților comerciale, construite cu buna-credința și cu toate aprobările necesare și care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate.

În fine, nu poate fi primită nici critica în legătură cu asa-zisa inegalitate ce s-ar crea din compararea prevederilor

art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu cele ale

art. 4 din Legea nr. 1/2000 . În legătură cu acest aspect Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, ca "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din aceasta comparatie la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistenta lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflam în prezenta unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple contrarietati între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare". Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 81/1999 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Piscicolă" - S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2001.