Decizia nr. 102/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Decizia nr. 73/1996 4 iunie 1996 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, …
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 1998 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 9 iulie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 25 februarie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 128 și 130 din Constituție. Se susține ca, din moment ce declararea recursului în anulare constituie o prerogativa a procurorului general, este firesc ca retragerea acestei cai de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exercițiu al acelorași atribuții, la indemana aceluiași subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala, deoarece transfera în competența părților litigante atribuții care, potrivit art. 130 din Constituție, reprezintă apanajul exclusiv al Ministerului Public și se exercită prin procurorii constituiți în parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept. Prin aceasta se permite părților din proces sa ceara continuarea judecații unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze și care aparține în exclusivitate unei autorități publice. Se precizează totodată ca art. 16 alin. (1) din Constituție nu are în vedere egalitatea de tratament juridic al cetățenilor în raport cu cea care se aplică autorităților publice și nici preluarea de către cetățeni a atribuțiilor ce revin respectivelor autorități.
Popescu Cartianu Ana Sofia motiveaza excepția de neconstituționalitate invocată sustinand ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 16, 21, 54, 128 și 130 din Constituție.
Se arata ca principiul constituțional prevăzut la art. 16 alin. (1) este încălcat, deoarece, permitandu-se părților sa ceara continuarea judecații unui recurs a cărui declarare este de competența Ministerului Public, se contureaza o categorie de cetățeni privilegiați, care beneficiază de un al patrulea grad de jurisdicție, artificial creat. Prin prerogativa unor cetățeni de a-și exercită dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească, chiar și după epuizarea căilor legale, se legifereaza un abuz de drept, incalcandu-se și dispozițiile art. 21 și 54 din Constituție.
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, textul atacat fiind constituțional.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă ar urma să fie respinsă, având în vedere practica constanta a Curții Constituționale, în care s-a statuat ca dispozițiile legale menționate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și ale părții prezente, precum și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.
Potrivit prevederilor art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor, procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile în proces pot cere continuarea judecații".
Împotriva acestui text s-a invocat de mai multe ori excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. S-a reținut, în considerente, ca "art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției."
Ulterior, a mai fost invocată excepția de neconstituționalitate a aceluiași text și în alte cauze, însă Curtea Constituțională a menținut, prin deciziile pronunțate, soluția de constituționalitate.
Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, se constată că nu contravin prevederilor art. 128 din Constituție. Dispoziția constituțională nu este incalcata prin faptul ca o cale de atac ce se poate exercita numai de către procurorul general este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, deoarece este în sarcina legiuitorului sa stabilească condițiile de exercitare a căilor de atac.
Cat privește încălcarea dispozițiilor art. 130 din Constituție, este de observat ca autorul excepției de neconstituționalitate considera ca textul de lege criticat transfera în competența părților din proces atribuții care, potrivit dispozițiilor constituționale, reprezintă apanajul exclusiv al Ministerului Public.
Acest text constituțional reglementează participarea Ministerului Public la activitatea judiciară în general, fără a distinge între procesele penale și civile. Procesul civil fiind o cauza a intereselor private, părțile își apara, în primul rând ele, drepturile, iar instanța, aplicând legea, veghează la apărarea ordinii de drept. În aceste condiții nu se poate susține ca apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a ordinii de drept constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public.
Textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 16 și 21 din Constituție. Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca, prin continuarea judecații de către părți a recursului în anulare, declarat de procurorul general, se creează un al patrulea grad de jurisdicție.
Prin aceasta prevedere nu se creează nici un privilegiu părților care pot cere continuarea judecații recursului în anulare, deoarece acestea nu beneficiază de un al patrulea grad de jurisdicție în defavoarea altor cetățeni. Declanșarea caii de atac nu se face la inițiativa părții, ci a procurorului general, iar participarea acesteia la activitatea de judecată este, asa cum s-a mai arătat, în interesul ei.
În concluzie, posibilitatea părții de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituționale.
Asupra dispozițiilor criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin deciziile nr. 67 și 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, constatând constituționalitatea prevederilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă.
Motivele invocate în susținerea excepției nu sunt de natura să facă necesară reconsiderarea practicii jurisdicționale a Curții, urmând ca excepția privind dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă să fie respinsă.
Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și de Popescu Cartianu Ana Sofia în Dosarul nr. 2.366/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 iulie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.