Decizia nr. 270/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Studio Forma Group" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.607/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. Se arata ca prevederile legale criticate nu restrang exercitarea dreptului de proprietate, ele constituind o măsura de protecție a acestuia. Or, alin. (6) al art. 41 din Constituție obliga proprietarul la respectarea unor sarcini care sunt prevăzute de lege, precum și la exercitarea cu buna-credința a drepturilor și libertăților.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 7.607/1999, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și a celor ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Studio Forma Group" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.607/1999 al Tribunalului București - Secția comercială, având ca obiect judecarea cererii formulate de autorul excepției împotriva Băncii Comerciale Albina, intemeiata pe dispozițiile

Legii nr. 64/1995 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca dispozițiile art. 10 lit. d) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, contravin prevederilor art. 41 alin. (1) și (2), ale art. 49, ale art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (6) din Constituție, deoarece nu garantează dreptul de proprietate, restrangand exercițiul acestuia și contravenind obligației statului de a asigura libertatea comerțului, prin aceea ca i se ia debitorului dreptul de a-și conduce activitatea.

Tribunalul București - Secția comercială, exprimandu-și opinia, considera ca excepția nu este intemeiata, întrucât "susținerile debitoarei nu-și găsesc reflectarea în textele legii".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca textele criticate nu contravin prevederilor constituționale, ele având ca scop evitarea fraudarii creditorilor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 10 lit. d) și cele ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, texte care au următorul cuprins:

- Art. 10 lit. d): "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;"

- Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condițiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerț și industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-și conduce activitatea.

(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o ședința la care vor fi citați debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor și camera de comerț și industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rațional de activitate.

(3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune și aplicarea de îndată a dispozițiilor prezentei secțiuni."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (1) și (2), ale art. 49, ale art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (6).

Se considera în esenta ca prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul debitorului de a-și conduce activitatea.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate retine criticile formulate de autorul acesteia.

Prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea pentru debitorul față de care s-a declansat procedura de reorganizare și faliment și care suferă pierderi continue din averea sa ori se afla în situația în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate. În contextul procedurii speciale de executare silită instituită prin

Legea nr. 64/1995

sunt reglementate tocmai acele condiții în care creditorii să poată fi plătiți, iar prin aceasta să fie asigurată buna funcționare a creditului și respectarea obligațiilor contractuale, esențiale desfășurării comerțului și concurentei loiale. În consecința, Curtea constata ca debitorul care, cu reacredinta, refuza adoptarea măsurilor prevăzute de lege pentru salvgardarea intereselor creditorilor săi nu poate pretinde încălcarea dreptului de proprietate.

Referitor la invocarea art. 49 din Constituție Curtea constata ca acesta nu are nici o legătură cu cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-și conduce activitatea nu este unul dintre drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituție, la care se referă art. 49. De altfel, ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea poate interveni, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 79 din lege, numai după declanșarea procedurii complexe prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, în caz de încetare de plati timp de cel puțin 30 de zile, deci de insolventa comercială, situație în care debitorul și-a încălcat obligația de a-și plati datoriile pe care le are față de creditori, conform obligațiilor contractuale asumate. În aceste condiții ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea de către debitorul aflat în încetare de plati, pronunțată de judecătorul-sindic în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) și ale art. 79 din lege, este consecința deschiderii procedurii falimentului, reglementată de capitolul III secțiunea a 6-a din

Legea nr. 64/1995 , republicată, aplicabilă când nu mai exista posibilitatea reorganizării activității debitorului. Aceasta procedura extrema presupune, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor din averea debitorului, tocmai în vederea garantarii posibilității de plată a creanțelor creditorilor.

Pierderea dreptului de a-și conduce activitatea de către debitorul aflat în încetare de plati, în conformitate cu dispozițiile

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, nu contravine dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, care prevăd obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Măsura ridicării dreptului debitorului de a-și conduce activitatea, prin finalitatea ei, răspunde în realitate cerinței asigurării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, ceea ce vizează pe toți agenții economici, inclusiv debitorul și creditorii, precum și funcționarea creditului.

De asemenea, Curtea retine ca prevederile art. 10 lit. d) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, nu încalcă dispozițiile art. 135 alin. (6) din Constituție, care consacra inviolabilitatea proprietății private "în condițiile legii".

De altfel, dispozițiile art. 10 lit. d) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicată, au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea stabilind prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 241 din 10 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, ca aceste dispoziții sunt constituționale.

Soluția pronunțată și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și ale

art. 79 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de S.C. "Studio Forma Group" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.607/1999 al Tribunalului București - Secția comercială.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2001.