Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 17/2002

cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 3 și ale art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 104 din 7 februarie 2002
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
1 articol · 29.785 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

I. Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, în vederea declanșării controlului de constituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, de către un grup de 58 de deputați, și anume: Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ștefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader, Adriean Videanu, Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Victor Babiuc, Cornel Boiangiu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasoti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Ioan Mogos, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Catalin Popescu-Tariceanu, Dan-Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica și Radu Stroe.

Sesizarea a fost transmisă prin Adresa nr. 51/1.093 din 27 decembrie 2001 a secretarului general al Camerei Deputaților și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 4.427 din 27 decembrie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 442A/2001.

Prin sesizare se solicită să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 și ale

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, întrucât contravin dispozițiilor art. 139 alin. (4) din Constituția României.

Autorii sesizării arata ca prin art. 9 din legea criticata pentru neconstituționalitate "se prevede că numărul consilierilor de conturi care alcătuiesc plenul Curții de Conturi să se reducă de la 25 la 18, în timpul exercitării mandatului". În același timp se arata ca dispozițiile art. II din aceeași lege stabilesc ca "În vederea încadrării în numărul de posturi prevăzut de art. 9, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, Parlamentul va proceda la numirea noilor membri ai Curții de Conturi potrivit procedurii prevăzute la

art. 104-105 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată."

În motivarea sesizării adresate Curții Constituționale se menționează că "actuala conducere a Curții de Conturi a fost numita de Parlament, la sfârșitul lunii martie a anului 1999, pentru un mandat de 6 ani, respectându-se întocmai prevederile legii". Se susține, de asemenea, ca "situațiile și motivele care determina încetarea mandatului de membru al Curții de Conturi sunt prevăzute la

art. 104 din Legea nr. 94/1992 , neexistand - până în prezent - nici un element care să conducă la o asemenea decizie".

Se considera ca dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate afectează inamovibilitatea și independenta magistraților Curții de Conturi, prevăzute la art. 139 alin. (4) din Constituție, "prin încălcarea principiului competentelor autorităților publice, reglementate prin Constituție, și a atribuțiilor organelor abilitate cu competența specifică în domeniul controlului financiar-fiscal". Potrivit aprecierii autorilor sesizării de neconstituționalitate se va crea "un precedent extrem de periculos în baza căruia legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi va fi modificată ori de câte ori interesele partidului aflat la putere pot fi satisfacute în acest fel", întrucât situația actuala, determinata de prevederile criticate, "va duce la numirea pe criterii politice a conducerii Curții de Conturi, în timpul exercitării mandatului parlamentar, prin încălcarea Legii fundamentale și poate insemna manipularea controalelor Curții de Conturi în scop politic".

În conformitate cu prevederile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Președintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciază ca sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

- Autorii sesizării pretind ca ar fi trebuit să fie menținute "forme și funcții care nu se mai regăsesc și nu au baze de organizare în noua structura organizatorică a Curții de Conturi", fără sa țină seama de faptul ca legea criticata a reconsiderat integral organizarea și funcționarea acesteia, a structurilor sale centrale și din teritoriu.

- Desfiintandu-se, prin lege, secția de control financiar preventiv, au rămas doar Secția de control financiar ulterior și Secția jurisdicțională, astfel încât se impunea ca aceste secții să aibă numai numărul necesar de consilieri de conturi, adică 18, stabilit de art. 9 din legea criticata. Prevederile art. 11 alin. (2) și (3) stabilesc repartizarea numerică pe secții, după cum urmează: 9 consilieri la Secția de control financiar ulterior și 7 consilieri la Secția jurisdicțională, "la care se adauga președintele și vicepreședintele Curții de Conturi".

- Dispozițiile constituționale ale art. 58 alin. (1) și (2) din Constituție "consacra dreptul absolut și de necontestat al Parlamentului de a legifera și de a reglementa prin lege toate instituțiile statului", iar cele ale art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală prevăd ca structura și competența Curții de Conturi se reglementează prin lege organică, cele ale alin. (2) și (3) ale aceluiași articol stabilesc subordonarea față de Parlament a Curții, iar cele ale alin. (4) prevăd statutul membrilor Curții de Conturi numiți de Parlament.

- Constituția nu prevede numărul membrilor Curții de Conturi și nici modul de organizare și repartizarea lor pe secții. Stabilirea numărului consilierilor de conturi și reglementarea structurii organizatorice și functionale a Curții de Conturi reprezintă atributul exclusiv al Parlamentului. Atunci când legiuitorul constituant a vrut sa reglementeze structura organizatorică a unei instituții a făcut-o în mod expres, ca de exemplu în cazul Curții Constituționale.

- Reducerea numărului de consilieri de conturi s-a impus întrucât numărul acestora este strâns legat de structura organizatorică și de competentele stabilite. Se precizează ca în mod similar s-a procedat și în cazul Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 151 alin. (2) din Constituție.

- Se apreciază ca sesizarea este motivată "de pe poziție politica", iar din punct de vedere juridic nu este fondată, deoarece nu se precizează principiul sau textul din Constituție încălcat prin modificarea art. 9 din lege și prin introducerea art. II, motivarea sesizării de neconstituționalitate întemeindu-se pe încălcarea dispozițiilor art. 104 și 105 din lege.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca sesizarea este neîntemeiată, invocandu-se, în esenta, următoarele motive:

- Prevederile art. 9 din legea criticata, referitoare la reducerea numărului consilierilor de conturi de la 25 la 18, nu contravin dispozițiilor art. 139 din Constituție, deoarece acestea nu prevăd numărul de membri ai Curții de Conturi, ci se limitează doar la a le stabili statutul, care le conferă independenta și inamovibilitate, în condițiile legii. Legea în ansamblul ei a urmărit, în concordanta cu modificarea și completarea competentelor de control și jurisdicție, revizuirea structurii organizatorice a Curții de Conturi, în general, precum și a plenului sau, în special.

- Reducerea numărului consilierilor de conturi trebuie să fie privită în corelatie cu modificările operate în lege în ceea ce privește "modul de lucru al organelor de conducere, în scopul eficientizarii procesului decizional al plenului Curții de Conturi și, respectiv, al comitetului de conducere".

- Dispozițiile

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi nu încalcă prevederile art. 139 alin. (4) din Constituție, pentru argumentele prezentate în susținerea constituționalității art. 9 din lege, ale cărui prevederi se corelează cu cele ale art. II, iar acestea din urma sunt corelate cu dispozițiile art. 104 și 105 din aceeași lege.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecția de neconstituționalitate este nefondata, argumentand după cum urmează:

- În ceea ce privește dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, se arata ca era necesar ca modificările aduse în structura Curții de Conturi, impuse de eliminarea unor atribuții, să se reflecte în reducerea corespunzătoare a numărului consilierilor de conturi de la 25 la 18. Astfel, în forma sa inițială,

Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi prevedea ca numărul consilierilor de conturi era de 24, iar Curtea era compusa din "secția de control preventiv, secția de control ulterior, colegiul jurisdicțional al curții, camerele de conturi județene și secretariatul general (art. 9). Activitatea Curții de Conturi se desfășura pe trei direcții: control financiar preventiv, control financiar ulterior și activitate jurisdicțională. Structura Curții de Conturi a fost modificată prin

Legea nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, care, printre altele, a desființat secția de control preventiv ( art. XII pct. 3), abrogand totodată prevederile din Legea nr. 94/1992

referitoare la aceasta activitate (art. XII pct. 11)". Atribuțiile de control preventiv ale Curții de Conturi au fost preluate de către Ministerul Finanțelor, în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 119/1999

privind auditul public intern și controlul financiar preventiv. Nu a fost însă redus corespunzător și numărul consilierilor de conturi, ci, dimpotriva, a fost mărit la 25 prin

Legea nr. 204/1999

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Pentru a justifica menținerea acestui număr mare de consilieri, s-a prevăzut ca în componenta Curții să între doua secții de control ulterior în loc de una și, cu toate ca diviziunile structurale ale Curții de Conturi au fost stabilite după criteriul tipului de activitate desfășurată, totuși cele doua secții aveau atribuții identice. Aceasta "situație inacceptabila" este remediata prin legea criticata pentru neconstituționalitate, care prevede în structura Curții de Conturi o singura secție de control financiar ulterior, reducand, asadar, și numărul consilierilor de conturi în mod corespunzător. Aceasta reducere nu contravine prevederilor constituționale, prevederi care nu fac referire nici la structura interna a Curții de Conturi și nici la numărul consilierilor de conturi și care pot fi modificate prin lege organică.

- Cu privire la critica ce vizează dispozițiile art. II din legea criticata se susține ca aceasta ar putea fi privită ca fiind justificată numai în situația în care s-ar fi "stirbit", prin lege, statutul constituțional al consilierilor de conturi, potrivit căruia aceștia sunt independenți și inamovibili. În cazul în care se dispune prin lege întreruperea mandatului, "invocarea inamovibilității nu prezintă nici o relevanta, deoarece, aceasta se dobândește prin actul de numire a membrilor Curții de Conturi de către Parlament, în limita locurilor stabilite prin lege".

- Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia actul normativ afectează inamovibilitatea și independenta magistraților Curții de Conturi prin încălcarea principiului competentelor autorităților publice, reglementate prin Constituție, și a atribuțiilor organelor de control financiar fiscal, deoarece, potrivit art. 58 din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, "iar măsura încetării mandatului nu este dispusă de Guvern sau de Președinte". Soluția legislativă a dispozițiilor art. II este echitabila și constituțională, deoarece, dacă s-ar proceda la o eliberare din funcție pe cale administrativă a consilierilor ale căror posturi s-au desființat, aceasta ar putea da naștere unor suspiciuni privitoare la criteriul selecției. În condițiile

art. 104 din Legea nr. 94/1992 , republicată, care permite reînnoirea mandatului membrilor Curții de Conturi, noii membri ar putea fi numiți și dintre cei care au exercitat anterior aceasta funcție.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 2, 12 și 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să se pronunțe asupra sesizării de neconstituționalitate.

Prin sesizarea formulată sunt criticate pentru neconstituționalitate dispozițiile

art. 9 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, întrucât prevăd reducerea numărului consilierilor Curții de Conturi de la 25 la 18, precum și dispozițiile art. II ale aceleiași legi.

Curtea, examinând Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, observa ca autorii sesizării au indicat eronat articolul 9 din lege, deși aceasta este structurată numai pe doua articole, numerotate cu cifre române. În realitate, critica de neconstituționalitate se referă la dispozițiile

art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prin care s-a stabilit noul cuprins al

art. 9 din Legea nr. 94/1992 .

Asadar, obiectul sesizării de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 3 și ale

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, și anume:

- Art. I. pct. 3: "Articolul 9 va avea următorul cuprins:

<<Art. 9. - Membrii Curții de Conturi sunt consilieri de conturi, în număr de 18. Aceștia alcătuiesc plenul Curții de Conturi>>";

- Art. II: "(1) În vederea încadrării în numărul de posturi prevăzut la art. 9, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, Parlamentul va proceda la numirea noilor membri ai Curții de Conturi, potrivit procedurii prevăzute la

art. 104 și 105 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

(2) Pe data numirii noilor membri mandatul actualilor membri ai Curții de Conturi încetează de drept."

În motivarea sesizării de neconstituționalitate se apreciază ca aceste prevederi legale încalcă dispozițiile art. 139 alin. (4) din Constituție, conform cărora "Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sunt independenți și inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători".

Critica de neconstituționalitate se bazează, în esenta, pe susținerea ca măsura reducerii numărului de membri ai Curții de Conturi, cu consecința imediata a numirii de către Parlament a noilor membri ai Curții de Conturi și a încetării de drept a mandatului actualilor membri, stabilite prin legea care face obiectul controlului de constituționalitate, în timpul exercitării mandatului membrilor în funcție, "afectează inamovibilitatea și independenta magistraților Curții de Conturi, prin încălcarea principiului competentelor autorităților publice, reglementate prin Constituție, și a autorităților organelor abilitate cu competența specifică în domeniul controlului financiar fiscal".

Fața de aceste sustineri Curtea Constituțională observa ca pentru soluționarea sesizării care formează obiectul prezentului dosar este esențial să se stabilească dacă măsurile prevăzute prin cele doua texte criticate ale Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 139 alin. (4) care consacra inamovibilitatea și independenta membrilor Curții de Conturi.

În legătură cu sesizarea de neconstituționalitate Curtea retine ca, de principiu, inamovibilitatea constituie garanția de independenta recunoscută pentru magistrați, precum și pentru unele categorii de funcționari publici, de natura sa dea acestora siguranța că nu vor fi demisi din funcție sau mutati, chiar prin promovarea în funcții superioare, fără acordul lor. În același sens, chiar pentru tragerea la răspundere disciplinară a celor pentru care este prevăzută aceasta garanție, sunt stabilite, prin lege, proceduri speciale, de natura sa îi pună la adapost de arbitrariu și de încălcarea independentei lor, proceduri care prevăd condiții diferite față de cele ale dreptului comun disciplinar.

Curtea Constituțională constata ca măsura încetării mandatului membrilor Curții de Conturi mai înainte de termen, ca urmare a reorganizării activității și reducerii numărului de membri care compun aceasta Curte, măsuri stabilite prin dispozițiile legii organice de modificare și completare a

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, nu încalcă dispozițiile art. 139 alin. (4) din Constituție cu privire la inamovibilitatea și independenta membrilor Curții de Conturi. În acest caz măsura stabilită prin art. II din lege reprezintă o cauza de încetare a mandatului înainte de termen, care se adauga la cele prevăzute la

art. 116 din Legea nr. 94/1992 , republicată, text care de altfel a și fost modificat și completat în acest sens, conform art. I pct. 39 din legea care formează obiectul controlului de constituționalitate.

Curtea retine în acest sens ca dispozițiile textului constituțional invocat în susținerea sesizării, ca și celelalte dispoziții ale art. 139 din Constituție, nu stabilesc nici numărul membrilor Curții de Conturi și nici durata mandatului acestora. În aceste condiții dispozițiile cu privire la aceste aspecte sunt de nivelul legii organice de organizare și funcționare a Curții de Conturi, prevăzută la art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituție, lege care le și reglementează la

art. 9 și 104. Or, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin (1) din Constituție, care se referă la adoptarea legilor organice, astfel cum rezultă din mențiunea cuprinsă în partea finala a acestei legi.

De altfel, Curtea retine ca însuși textul art. 139 alin. (4) din Constituție trimite la lege, prevăzând ca "Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sunt independenți și inamovibili, potrivit legii. [...]"

Pentru considerentele expuse mai sus Curtea Constituțională constata că nu poate fi reținut nici motivul de neconstituționalitate a textelor criticate ale legii în cauza, constând în "încălcarea principiului competentelor autorităților publice, reglementate prin Constituție, și a atribuțiilor organelor abilitate cu competența specifică în domeniul controlului financiar-fiscal", invocat de autorii sesizării.

În ceea ce privește susținerile cuprinse în sesizarea de neconstituționalitate referitoare la încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a unor prevederi ale

Legii nr. 94/1992 , republicată, se constata, de asemenea, ca nici acestea nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, eventuala necorelare între dispozițiile legii nu poate forma obiect al contenciosului constituțional, iar pe de altă parte, aceasta ar insemna însăși negarea prerogativei Parlamentului de a interveni cu modificări și completări asupra reglementărilor legiferate anterior, ceea ce contravine prevederilor cuprinse în art. 58 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, Curtea nu retine nici argumentele cuprinse în sesizarea grupului de deputați, potrivit cărora se creează "un precedent extrem de periculos în baza căruia Legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi va fi modificată ori de câte ori interesele partidului aflat la putere pot fi satisfacute în acest fel", iar "situația actuala determinata de prevederile art. II va duce la numirea pe criterii politice a conducerii Curții de Conturi, în timpul exercitării mandatului parlamentar, prin încălcarea legii fundamentale și poate insemna manipularea Curții de Conturi în scop politic". Aceste sustineri, cu semnificație în planul disputei politice, nu constituie motive de neconstituționalitate, în realitate ele referindu-se nu la conținutul textelor de lege criticate, prin raportare la dispozițiile art. 139 alin. (4) din Constituție, a căror încălcare se invoca, ci la eventualitati, la posibile consecințe ale activității legislative care ar putea fi contrare literei și spiritului Constituției, situații care însă nu pot constitui, în acest moment, obiect al controlului de constituționalitate.

Conform

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "sunt neconstituționale prevederile actelor normative [....] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției". Or, asa cum rezultă din ansamblul considerentelor expuse, nu se poate retine lipsa de legitimitate constituțională a dispozițiilor art. I pct. 3 și ale

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 107 alin. (2), ale art. 136 alin. (1), art. 137 și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) și ale

art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 3 din legea supusă controlului de constituționalitate,

cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. II din aceeași lege,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispozițiile art. I pct. 3 și ale

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă.

Dezbaterea a avut loc la 23 ianuarie 2002 și la ea au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent șef,

Claudia Miu

OPINIE SEPARATĂ

Formularea prezentei opinii separate este determinata de convingerea ca sesizarea pentru exercitarea controlului a priori asupra unor dispoziții ale Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi este, în parte, fondată și ca se impune constatarea neconstitutionalitatii prevederilor art. II din legea examinata.

Constituția, la art. 139 alin. (1), (2) și (3), stabilește rolul și atribuțiile generale ale Curții de Conturi, obligația acestei autorități publice de a prezenta "anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate", precum și de a controla, la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, "modul de gestionare a resurselor publice" și de a raporta despre cele constatate.

În virtutea și în completarea acestor prevederi constituționale, revine legiuitorului sarcina de a reglementa printr-o lege organică, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. h) din Constituție, "organizarea și funcționarea [....] Curții de Conturi". Aceasta reglementare s-a făcut prin

Legea nr. 94/1992 .

Fiind în atributia exclusiva a legiuitorului sa reglementeze, printr-o lege organică, organizarea și funcționarea Curții de Conturi, este evident dreptul exclusiv al autorității legiuitoare de a adopta modificări sau completări, printr-un nou act normativ cu aceeași putere ca și legea inițială de organizare și funcționare. Asemenea modificări sau completări pot viza, inclusiv, și numărul membrilor Curții de Conturi, durata mandatului acestora, condițiile cerute pentru a fi numiți în funcție, cazurile speciale de revocare sau încetare a mandatului și altele.

Același art. 139 prevede la alin. (4) ca "Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sunt independenți și inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători".

Inamovibilitatea membrilor Curții de Conturi este formulată în aceiași termeni ca și inamovibilitatea judecătorilor prevăzută la art. 124 alin. (1) teza întâi din Constituție, potrivit căreia "Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, potrivit legii".

Nu putem accepta ideea ca inamovibilitatea nu are alta semnificație decât o măsura de protecție împotriva eventualelor acte abuzive din partea unor autorități ale administrației publice de inlaturare din funcție sau de imixtiune ilegala în atribuțiile celor care se bucura de inamovibilitate. Principiul inamovibilității este opozabil erga omnes, inclusiv tuturor puterilor în stat. Inamovibilitatea este un atribut al statutului demnitarului ales sau numit într-o funcție prevăzută cu o asemenea protecție constituțională.

Sintagma "potrivit legii" nu înseamnă ca prin lege pot fi anihilate conținutul și efectele inamovibilității. Legea are menirea, în aceasta privinta, de a stabili garanțiile inamovibilității, prin instituirea imunităților necesare, precum și prin stricta reglementare a cazurilor de excepție când o persoană numita într-o funcție în care se bucura de inamovibilitate poate fi revocată sau când încetează mandatul înainte de expirare, fără a leza principiul inamovibilității. Inamovibilitatea prevăzută de Constituție nu poate fi înlăturată nici chiar printr-o lege organică.

Articolul II

din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prevăzând noua numire a tuturor membrilor Curții de Conturi înainte de expirarea mandatului membrilor actuali și încetarea de drept a mandatului membrilor actuali pe data numirii noilor membri, încalcă în mod flagrant principiul inamovibilității membrilor Curții de Conturi, prevăzut de art. 139 alin. (4) din Constituție.

Revocarea din funcție a membrilor Curții de Conturi sau încetarea înainte de termen a mandatului acestora nu poate fi concepută decât ca o măsura individuală luată în situațiile strict reglementate de lege. Consideram ca nici chiar printr-o lege organică nu se poate dispune încetarea înainte de termen a mandatului tuturor membrilor unei autorități publice, compuse din persoane care se bucura, potrivit Constituției, de inamovibilitate.

Este de necontestat dreptul legiuitorului de a modifica prin lege organică numărul membrilor Curții de Conturi ori durata mandatului acestora, dacă aceste probleme nu sunt reglementate de Constituție. Observam însă ca, întrucât, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, "Legea dispune numai pentru viitor", asemenea modificări, vizând chiar și o mai rațională și mai funcțională organizare a autorității publice, nu pot atinge mandatele în curs de exercitare.

Acceptând justificarea și oportunitatea opțiunii legiuitorului pentru noile reglementări de reorganizare, credem ca prin lege se puteau găsi numeroase alte modalități de reglementare a situației, în cadru constituțional. Retinem cu caracter exemplificativ: funcționarea Curții de Conturi cu un număr mai redus de membri începând cu mandatul următor; nenumirea de noi membri pe mandatele devenite vacante din diverse motive; revocarea din funcție a unor membri, până la numărul prevăzut în noua organizare, prin procedura simetrica celei prevăzute de

art. 104-105 din Legea nr. 94/1992

pentru numirea membrilor Curții de Conturi (propuneri din partea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului și votul Parlamentului).

Nu putem omite nici constatarea ca dispozițiile

art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, considerate de noi ca fiind neconstituționale, sunt de natura sa creeze un precedent periculos, deschizand calea pentru a dispune prin lege, ca manifestare a voinței majorității parlamentare date, încetarea mandatelor tuturor membrilor inamovibili ai unei autorități publice ca, apoi, procedându-se la numirea noilor membri, să fie eliminate persoanele considerate indezirabile. Precedentul creat fiind, o procedură similară s-ar putea aplica chiar și în cazul unor organe ale autorității judecătorești.

Judecător,
Kozsokar Gabor
──────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.