Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 34/2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2000

prezumat în vigoare

Data actului
5 februarie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 194 din 21 martie 2002
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 12.375 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 42/1999 8 aprilie 1999 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 62/2000 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Regiollo" - S.R.L. din comuna Tormac, județul Timiș, în Dosarul nr. 10.604/COM/2000 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibila, apreciind ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

au fost modificate prin

Legea nr. 62/2000 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 10.604/COM/2000, Tribunalul Timiș - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 62/2000 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Regiollo" - S.R.L. din comuna Tormac, județul Timiș, într-o cauza de contencios administrativ, în contradictoriu cu Direcția sanitară veterinara Timiș.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

este semnată de către domnul ministru Victor Babiuc, cu mențiunea "pentru Prim-ministru", ceea ce contravine dispozițiilor art. 107 alin. (4) din Constituție care stabilesc ca hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru. Se apreciază, de asemenea, ca actul normativ criticat contravine și art. 114 alin. (4) și art. 63 alin. (1) și (2) din Constituție, prin aceea că nu a fost determinata de existenta unui caz excepțional și întrucât a fost aprobat prin

Legea nr. 62/2000

după 375 de zile de la depunerea sa la Parlament, interval în care acesta a avut doua sesiuni parlamentare. Totodată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

se stabilesc taxe de eliberare a autorizațiilor sanitare veterinare, incalcandu-se astfel prevederile art. 114 alin. (5) și ale art. 138 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora impozitele, taxele și orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege, ceea ce înseamnă ca acestea puteau fi prevăzute doar prin

Legea nr. 62/2000 . În sfârșit, se considera ca alin. 6 al

art. 31 din Legea nr. 60/1974 , introdus prin

art. I pct. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 , care stabilește ca taxele pentru eliberarea autorizațiilor sanitare veterinare se plătesc anticipat, are caracter retroactiv (în speta taxele fuseseră plătite în cuantumul prevăzut de

Legea nr. 60/1974 , nemodificat prin ordonanța criticata) și totodată încalcă și prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2) și ale art. 53 alin. (2) și (3).

Tribunalul Timiș - Secția comercială, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate "este intemeiata, în parte, privind modificarea tarifului perceput pentru eliberarea autorizației sanitare veterinare, dat fiind faptul ca respectiva modificare nu putea fi efectuată în condițiile art. 114 din Constituție, referitor la situații excepționale. De altfel, în mod tacit s-a recunoscut eroarea în modificarea dispozițiilor privind cuantumul tarifului autorizațiilor sanitare veterinare, prin revenirea la tariful inițial de 100.000 lei, prin

Legea nr. 62/2000 ".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 62/2000 , este neîntemeiată. În legătură cu critica referitoare la semnarea ordonanței de urgenta de către ministrul apărării naționale se arata ca actul normativ contestat este o ordonanța de urgență emisă într-un caz excepțional, iar primul-ministru se afla în imposibilitatea de a-și exercită atribuțiile. În ceea ce privește cazul excepțional avut în vedere de Guvern la adoptarea ordonanței de urgenta criticate se arata ca acesta a fost determinat de "apărarea sănătății animalelor și sănătății publice, protecția teritoriului tarii față de bolile transmisibile, precum și crearea condițiilor de derulare optima și de securitate maxima a comerțului de animale și produselor acestora, în conformitate cu convențiile și acordurile internaționale, scopul principal fiind evitarea, cat și stoparea unor fenomene negative care într-o eventuala amploare pot constitui pericol public". Se apreciază totodată ca "excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în anexa la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 , care nu mai sunt în vigoare, apare ca inadmisibila".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42 din 8 aprilie 1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 13 aprilie 1999 și aprobată cu modificări prin

Legea nr. 62/2000 ). Autorul excepției susține, de asemenea, neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 31 alin. 6 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 . Prin

Legea nr. 62/2000

aceasta ordonanța a fost aprobată cu modificări, art. 31 alin. 6 având următorul conținut: "Pentru eliberarea autorizațiilor, avizelor și certificatelor prevăzute la alineatul precedent se stabilesc taxele cuprinse în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezenta lege, care se plătesc anticipat, se constituie ca venit la bugetul de stat și se actualizează periodic, în funcție de rata inflației, prin hotărâre a Guvernului." Ca urmare a modificării, motivul pentru care aceste dispoziții sunt criticate se menține și în actuala redactare a textului, astfel încât, în legătură cu constituționalitatea acestora din urma, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe. Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2), art. 52 alin. (2) și (3), art. 63 alin. (1) și (3), art. 107 alin. (4), art. 114 alin. (4) și (5) și ale art. 138 alin. (1) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 53 alin. (2) și (3): "(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situații excepționale ;

- Art. 63 alin. (1) și (3): "(1) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie [...]

(3) Convocarea Camerelor se face de președinții acestora.";

- Art. 107 alin. (4): "Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.";

- Art. 114 alin. (4) și (5): "(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)";

- Art. 138 alin. (1): "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege"

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.

În legătură cu constituționalitatea prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

prin raportare la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2), art. 52 alin. (2) și (3), art. 63 alin. (1) și (3), art. 107 alin. (4), art. 114 alin. (4) și (5) și ale art. 138 alin. (1), Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002. Prin aceasta decizie Curtea a constatat ca ordonanța a fost adoptată cu respectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile constituționale invocate.

Prin aceeași decizie Curtea Constituțională s-a pronunțat și asupra constituționalității prevederilor alin. 6 al

art. 31 din Legea nr. 60/1974 , introdus prin

art. I pct. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/1999 .

Cu acel prilej s-a statuat ca plata anticipata a taxelor prevăzute de dispoziția legală criticata nu echivaleaza cu aplicarea retroactivă a textului, astfel că nu se poate retine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2), precum și ale art. 53 alin. (2) și (3), s-a arătat că nu exista vreo contrarietate între dispozițiile

art. 31 alin. 6 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , modificate prin

Legea nr. 62/2000

privind aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , și textele constituționale menționate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, atât soluția, cat și considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 299 din 6 noiembrie 2001

își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/1999

pentru completarea

Legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 62/2000 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Regiollo" - S.R.L. din comuna Tormac, județul Timiș, în Dosarul nr. 10.604/COM/2000 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta.
──────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.