Decizia nr. 83/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgiliu Cralea în Dosarul nr. 2.616/2001 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001. În ceea ce privește dispozițiile art. 334 și 374 din Codul de procedură penală, se invedereaza ca posibilitățile procesuale ale procurorului sunt identice cu cele ale celorlalte părți, astfel încât acestuia nu i se creează nici un privilegiu de natura sa încalce dreptul la apărare al inculpatului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.616/2001, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Virgiliu Cralea, intimați în apelul declarat împotriva unei sentințe a Judecătoriei Tulcea prin care autorul excepției fusese achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție referitoare la dreptul la apărare, precum și celor ale art. 49 referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, considerând ca este supus unei restrangeri nejustificate a drepturilor sale. De asemenea, autorul excepției susține ca textele legale criticate aduc atingere și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Autorul excepției arata, de asemenea, ca este inechitabil ca în fața instanței de apel reprezentantul Parchetului să poată cere schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 din Codul de procedură penală, articol care nu stabilește nimic cu privire la limitele și ratiunea unei astfel de cereri, cu toate ca, atât în faza de urmărire penală, cat și în faza judecații în prima instanța, Ministerul Public a susținut în mod constant aceeași încadrare juridică, cu privire la care a fost prezentat materialul de urmărire penală și s-a desfășurat cercetarea judecătorească și în funcție de care inculpatul și-a făcut apărările. Procedând la judecarea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în calea de atac a apelului, instanța își margineste independenta și își pierde imparțialitatea, deoarece devine titularul acțiunii penale relative la noua încadrare, având totodată și competența de a judeca. În momentul în care procurorul cere schimbarea încadrării juridice, lasă fără conținut acuzarea concretă care a făcut obiectul activității sale până în acel moment, refuza propriul act de încadrare juridică și de sustinere a acțiunii publice și transfera judecătorului aceste prerogative. Toate acestea echivaleaza cu o autosesizare a judecătorului, care, insusindu-și cererea de schimbare a calificării juridice și judecand în raport cu aceasta noua calificare, încetează să fie impartial. De aici autorul excepției de neconstituționalitate trage concluzia ca art. 317 din Codul de procedură penală, care prevede că instanța este legată sa judece fapta în calificarea data mai mult ori mai puțin explicit prin rechizitoriu, încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și restrânge exercițiul acestui drept, contravenind art. 49 din Constituție. În acest context procesul nu este echitabil, iar instanța nu este independenta și impartiala, deoarece ea se autosesizeaza și tot ea judeca. Se susține ca prin reglementarea cuprinsă în art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală inculpatul este supus unui proces judiciar arbitrar, la discretia Ministerului Public și cu participarea instanței pe poziție de acuzator, în cazul în care schimbarea calificării este însușită de către aceasta.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată arata ca aceasta este nefondata datorită caracterului devolutiv al apelului, astfel încât motivele de apel pot viza orice aspecte ale cauzei, nefiind expres prevăzute de lege, ca în cazul recursului, și pot fi formulate și oral, în ziua judecații, fără a se face excepție în raport cu calitatea apelantului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază argumentele invocate de autorul excepției de neconstituționalitate ca fiind neintemeiate. Se arata ca, întrucât procurorul constituie un apărător al intereselor generale ale societății, al ordinii de drept, neavând atribuțiile judecătorului, competența lui se limitează la acte procedurale care intervin înainte de activitatea de deliberare a instanței. Procurorul nu judeca, nu emite hotărâri judecătorești. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. 4 din Codul de procedură penală, atât procurorul, cat și părțile au posibilitatea de a cere administrarea de probe noi în cursul cercetării judecătorești, fapt ce poate duce la schimbarea încadrării juridice, în deplina concordanta cu principiile dreptului penal și procesual penal. Efectul devolutiv al apelului și faptul ca motivele de apel pot viza orice aspect al cauzei reprezintă argumente în susținerea constituționalității textelor de lege criticate. Legea da dreptul procurorului ca până la încheierea dezbaterilor sa formuleze și alte motive de apel, în afară celor arătate în actul de sesizare a instanței, chiar în condițiile în care motivele susținute oral nu coincid cu cele formulate în scris. În concluzie, se apreciază ca dispozițiile art. 334 și 374 din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca "încadrarea juridică a unei fapte are o importanța vitala pentru soluționarea echitabila a unui conflict de drept penal", în timp ce "condițiile prevăzute în art. 334 din Codul de procedură penală impun instanței dubla obligație pe care o are în legătură cu schimbarea încadrării juridice, încălcarea acesteia atragand nulitatea actului astfel efectuat", ceea ce reprezintă o reflectare a dreptului la apărare.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Curtea retine ca instanțele judecătorești au competența ca, în condițiile legii, să se pronunțe printr-o încheiere motivată asupra admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața lor și să constate dacă cererea unei părți sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepții este "admisibilă" sau "inadmisibila". Sub acest aspect Curtea constata ca în prezenta cauza instanța a respins în mod neîntemeiat, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură penală, cu motivarea ca prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001 Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestui text de lege și a respins excepția ridicată la acea data. Hotărârea instanței de a sesiza Curtea Constituțională doar cu excepția de neconstituționalitate a art. 334 și 374 din Codul de procedură penală este contrară dispozițiilor

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevăd că nu pot face obiectul controlului de constituționalitate prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Este evident ca, în cazul dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură penală, cu privire la care Curtea a decis ca sunt constituționale, nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de lege, pentru ca, sub acest aspect, excepția să fie considerată de instanța ca fiind inadmisibila. În consecința, Curtea urmează sa retina ca a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate asa cum aceasta a fost ridicată de către autorul ei, prin cererea aflată la dosarul cauzei, respectiv cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală, texte de lege care au următoarea redactare:

- Art. 317: "Judecata se margineste la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.";

- Art. 334: "Dacă în cursul judecații se considera ca încadrarea juridică data faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată sa pună în discuție noua încadrare și sa atragă atenția inculpatului ca are dreptul sa ceara lăsarea cauzei mai la urma sau eventual amânarea judecații, pentru a-și pregati apărarea.";

- Art. 374: "Motivele de apel se formulează în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanța de apel cel mai târziu până în ziua judecații. Motivele de apel se pot formula și oral în ziua judecații."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale:

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate în motivarea excepției, au următorul cuprins: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. [...]"

Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală, "rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată". Astfel, în materie penală sesizarea instanței se realizează, de regula, prin rechizitoriul procurorului și numai în mod excepțional instanțele de judecată pot pune în mișcare acțiunea penală în cazul în care persoana vătămată se adresează cu plângere instanței de judecată în condițiile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, precum și în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte săvârșite de inculpat. Sub acest aspect obiectul judecații, asa cum acesta este reglementat de art. 317 din Codul de procedură penală, nu contravine dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituție și nici nu reprezintă o restrangere nejustificată a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Astfel, susținerea autorului excepției, conform căreia reglementarea art. 317 este atât de larga încât permite judecătorului aplicarea oricărui text la care face referire, mai mult sau mai puțin explicit, rechizitoriul, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă. Curtea constata ca textul de lege criticat oferă suficiente garanții dreptului la apărare, întrucât limitează judecata la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței sau în actul de extindere a procesului penal, în funcție de aceste acte, cunoscute de părțile în proces, pregatindu-se apărările. De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, retinand constituționalitatea textului de lege criticat.

În ceea ce privește dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reținut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecații apar elemente noi de natura sa determine o alta încadrare juridică decât cea data prin actul de sesizare a instanței.

Inițiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în fața primei instanțe sau în judecarea căilor de atac, aparține instanței de judecată, părților, precum și procurorului. Acest drept al părților și al procurorului de a solicita instanței modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală, norma de aplicație generală, conform cărora, "În cursul judecații, procurorul și oricare dintre părți pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii".

Dispoziția legală criticata impune instanței obligația de a pune în discuție noua încadrare și de a atrage atenția inculpatului ca are dreptul sa ceara acordarea ragazului necesar pentru a-și pregati apărarea. Sub acest aspect Curtea retine ca aceste obligații care incumba instanței judecătorești reprezintă veritabile garanții ale dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, susținerea autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală aduc atingere independentei și imparțialității instanței de judecată, este, de asemenea, neîntemeiată. Curtea constata ca prevederile legale criticate nu numai că nu ingradesc independenta și imparțialitatea instanței, ci, dimpotriva, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 123 alin. (2) din Constituție, conform căruia "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". Astfel, instanța judecătorească, în virtutea rolului sau activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedură penală, are obligația de a pune în discuția părților o noua încadrare juridică, ori de câte ori în cursul judecații se considera ca încadrarea data faptei prin actul de sesizare urmează să fie schimbată. Sub acest aspect imparțialitatea judecătorului nu este afectată atunci când, la propunerea unei părți sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauza. Cu acest prilej instanța nu devine titularul acțiunii penale relative la noua încadrare, asa cum pretinde autorul excepției, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflarii adevărului. Schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluționare corecta a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.

Cu privire la dispozițiile art. 374 din Codul de procedură penală, care au ca obiect de reglementare motivarea apelului, Curtea constata ca argumentele de neconstituționalitate invocate de autorul excepției sunt neintemeiate. Curtea retine ca dispozițiile art. 374 din Codul de procedură penală nu ingradesc dreptul la apărare al inculpatului, nici dreptul la exercitarea căilor de atac, oricare dintre părțile în proces sau procurorul având posibilitatea de a formula motivele de apel, în scris sau oral, până în ziua judecații inclusiv. Prin urmare, părțile și procurorul au dreptul, potrivit legii, ca până la încheierea dezbaterilor sa formuleze și alte motive de apel decât cele comunicate în scris, anterior. În virtutea efectului devolutiv al apelului motivele de apel pot viza orice aspect al cauzei, inclusiv modificarea cadrului procesual prin schimbarea încadrării juridice a faptei. Oricare ar fi momentul solicitării schimbării încadrării juridice, instanța de judecată este obligată să respecte cerințele impuse de lege cu privire la aceasta instituție juridică, respectiv punerea în discuția părților a noii incadrari și atenționarea inculpatului ca are dreptul sa ceara acordarea timpului necesar pentru pregătirea apărării.

În alta ordine de idei, Curtea constata ca, pentru motivele arătate mai sus, nu se poate retine nici încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, textele legale criticate fiind în deplina concordanta cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317, 334 și 374 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgiliu Cralea în Dosarul nr. 2.616/2001 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2002.