Decizia nr. 18/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 și 337 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecătoriei Campina.

La apelul nominal se prezintă avocat Ion Schiopu, pentru Gratiela-Ioana Buldan, lipsind reprezentantul Primăriei comunei Bănești, județul Prahova, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorului excepției solicita admiterea acesteia, sustinand ca dispozițiile art. 317 și 337 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în ceea ce privește dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acțiunea penală atunci când acest drept este exercitat contrar principiilor procesului penal. Având în vedere prevederile art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", scoaterea de sub controlul instanțelor judecătorești a actelor procurorului, precum și "constrângerea" instanței de a se limita doar la investirea ei de către procuror, împotriva oricărei evidente rezultând din cercetarea judecătorească, reprezintă, în opinia autorului excepției, o limitare a infaptuirii justiției, contrară Constituției și scopului legii penale. Același drept exclusiv recunoscut procurorului este contrar prevederilor art. 16 și 21 din Constituție, deoarece lasă la latitudinea acestuia aplicarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, cu posibilitatea de a crea privilegii și de a face discriminări, lipsind de conținut principiul potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege". Se susține ca acest drept exclusiv situeaza poziția procesuala a procurorului deasupra instanței de judecată, paralizand însuși scopul legii penale. Se mai arata ca din examinarea comparativa a prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", și ale art. 337 din Codul de procedură penală, care prevăd ca "În cursul judecații [...] procurorul poate cere extinderea procesului penal [...] ", se constata contrapunerea unei obligații, aceea de a apara ordinea de drept, inclusiv împotriva infracțiunilor, cu un drept de disponibilitate, ilustrat prin "poate", termen sinonim cu "dacă vrea", ceea ce nu poate fi admis. Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acțiunea penală, potrivit art. 317 din Codul de procedură penală, și mai ales dreptul prevăzut la art. 337 din Codul de procedură penală reprezintă prevederi legale care sunt contrare art. 21 alin. (2) din Constituție. În opinia autorului excepției dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală ar fi trebuit sa prevadă ca procurorul nu "poate", ci este "obligat" sa ceara extinderea procesului penal sau restituirea dosarului pentru completarea urmăririi penale. Numai astfel norma legală ar corespunde obligației prevăzute la art. 130 alin. (1) din Constituție și prevederilor art. 316 din Codul de procedură penală, referitoare la rolul procurorului în desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece, pe de o parte, instanța este obligată să soluționeze cauzele în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare și nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacă în cauza nu este angajata și răspunderea altor persoane, iar pe de altă parte, persoana nemultumita poate face plângere la organul ierarhic superior împotriva soluției date de organul judiciar.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.925/2000, Judecătoria Campina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 și 337 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpata Gratiela-Ioana Buldan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca dispozițiile art. 317 și 337 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât, pe de o parte, obliga instanța să se limiteze la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, numai la fapta și la persoana la care se referă extinderea, și, pe de altă parte, numai procurorul are dreptul exclusiv de a cere extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, drept pe care acesta îl poate exercita contrar principiilor procesului penal. Prin urmare, textele legale menționate sunt considerate ca fiind contrare art. 16 din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi, și art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție, prin aceea ca lasă la latitudinea procurorului aplicarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, cu posibilitatea de a crea privilegii și de a face discriminări.

Judecătoria Campina, exprimandu-și opinia în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciază ca excepția ridicată este intemeiata, întrucât lăsarea numai la latitudinea procurorului a posibilității de a extinde procesul penal cu privire la alte persoane evidențiază contrapunerea unei obligații a acestuia, aceea de a apara ordinea de drept, cu un drept de disponibilitate, "poate", sinonim cu "dacă vrea". Totodată instanța arata ca dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acțiunea penală, potrivit art. 337 din Codul de procedură penală, reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a art. 317 și 337 din Codul de procedură penală nu este intemeiata. Instanța desfășoară cercetarea judecătorească în limitele precizate în actul de sesizare. Prin indicarea certa a persoanelor în actul de sesizare se urmărește evitarea unei judecari cu eludarea garanțiilor procesuale. Acest argument justifica competența atribuită procurorului de a decide asupra extinderii procesului penal cu privire la alte persoane. Fără cererea expresă de extindere formulată de procuror, "instanța este obligată să soluționeze cauzele în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare și nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacă în cauza nu este angajata și răspunderea altor persoane".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din Codul de procedură penală:

- Art. 317: "Judecata se margineste la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.";

- Art. 337: "În cursul judecații, când se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanța găsește cererea intemeiata, o admite și procedează potrivit dispozițiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."

Textele constituționale invocate în motivarea excepției sunt următoarele:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.";

- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 și 337, Curtea constata ca în realitate autoarea excepției critica principiul consacrat în procesul penal român, potrivit căruia instanța de judecată nu se sesizează din oficiu, ci acționează numai dacă este sesizată potrivit legii.

Sub acest aspect Curtea retine ca în materie penală sesizarea instanței are loc prin rechizitoriul procurorului, care constituie "actul de sesizare a instanței de judecată" (art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală). Numai în mod excepțional instanțele de judecată pot pune în mișcare acțiunea penală, în cazul în care persoana vătămată se adresează cu plângere instanței de judecată în condițiile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, precum și în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte săvârșite de inculpat.

Cu excepția acestor situații expres și limitativ prevăzute de lege, în toate celelalte cazuri Ministerul Public sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale. Prin urmare, faptul ca o persoană fizica sau juridică nu poate pune în mișcare acțiunea penală nu contravine egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii, drepturile acesteia exercitandu-se în limitele corelării interesului subiectiv cu interesele generale ale societății.

Curtea nu poate retine ca fiind întemeiate nici susținerile autorului excepției în sensul că dispozițiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiție. Exercitarea dreptului la acțiune în justiție pentru apărarea unui "interes legitim" nu este echivalenta cu exercitarea funcției de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal. Astfel, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi și dacă declara ca pune în mișcare acțiunea penală, instanța este obligată sa procedeze la judecarea cauzei și cu privire la aceasta infracțiune, care se include astfel în obiectul judecații (art. 317 teza a doua din Codul de procedură penală). În același sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanța este obligată să soluționeze cauza în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare și nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie inițiativă.

Acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor".

Curtea constata ca dispozițiile procesual penale criticate nu contravin nici art. 125 din Constituție, deoarece, pe de o parte, înfăptuirea justiției prin instanțele judecătorești are semnificatia judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare, iar pe de altă parte, persoana nemultumita de soluția data de un organ judiciar are la dispoziție suficiente modalități de a contesta aceasta în căile de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 și 337 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecătoriei Campina.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2001.