Decizia nr. 484/2007

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Agafia Țicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei Vișeu de Sus.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 702/336/2006, Judecătoria Vișeu de Sus a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Agafia Țicală într-o cauză penală privind trimiterea în judecată a inculpatului Ileana Andreica pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național și de

art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996

privind Codul silvic.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, partea civilă nu are posibilitatea ca prin intermediul instanței, și nu al procurorului, să ceară extinderea învinuirii și astfel să se pună în mișcare acțiunea penală față de alte persoane. Se mai arată că, din moment ce procurorul, în cursul judecății, declară că nu pune în mișcare acțiunea penală, sesizarea de către instanță a organului de urmărire penală competent ar însemna trimiterea cauzei aceluiași parchet care și-a exprimat anterior punctul de vedere referitor la cauză. Totodată, în susținerea acestei excepții se invocă și considerentele care au stat la baza deciziilor Curții Constituționale nr. 100 din 9 martie 2004 și nr. 482 din 9 noiembrie 2004.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu interzice accesul liber la justiție, nu împiedică soluționarea cauzei în mod imparțial și nu impietează cu nimic asupra drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în situații identice.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cursul judecății, când se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.

Dispozițiile art. 336 se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției susține că textul legal criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 49 (devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 53) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 123 (devenit art. 124) privind înfăptuirea justiției. De asemenea sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Prevederile art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, sub aspectele avute în vedere de autorul excepției. Astfel, spre exemplu, prin

Decizia nr. 257 din 17 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 20 iulie 2004, Curtea a statuat că "procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, reglementată de normele criticate, este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror (în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta având posibilitatea chemării în judecată, în limitele prevăzute la art. 279 din Codul de procedură penală, a persoanei vinovate). Această procedură este în concordanță cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție, republicată, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora, «În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor». Corespunzător acestor atribuții constituționale, Ministerul Public este singurul îndreptățit să ceară extinderea procesului penal, așa cum este singurul care întocmește actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această simetrie juridică respectă accesul liber la justiție, contrar susținerilor autoarei excepției, deoarece împotriva măsurilor și actelor efectuate de procuror se poate formula plângere în justiție potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiție al oricărei persoane.

Curtea mai reține că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, și nici dreptul la apărare, reglementat de prevederile constituționale ale art. 24. Astfel, în cazul în care instanța de judecată găsește întemeiată cererea de extindere a procesului penal și procedează conform dispozițiilor art. 336 din Codul de procedură penală [...], partea nemulțumită poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătorești căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, putându-se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil.

Curtea mai constată că dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât înfăptuirea justiției în numele legii are semnificația, în speță, a judecării cauzei penale în limitele actului de sesizare, persoana nemulțumită de soluțiile adoptate de organele judiciare având la dispoziție suficiente modalități de contestare a acestora, folosind căile de atac.

De altfel, dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind, în repetate rânduri, că aceste dispoziții sunt conforme prevederilor Legii fundamentale ( Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001,

Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001,

Decizia nr. 307 din 15 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002,

Decizia nr. 336 din 29 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002,

Decizia nr. 195 din 27 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 august 2002,

Decizia nr. 221 din 11 iulie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002)".

Mai mult, prin

Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006, Curtea a reținut, în esență, că în situația în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în temeiul art. 221 (Modurile de sesizare), respectiv art. 279 (Organele cărora li se adresează plângerea) din Codul de procedură penală. Se asigură astfel accesul liber la justiție și, în mod corespunzător, toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului la apărare și al îndeplinirii exigențelor privind înfăptuirea justiției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Agafia Țicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei Vișeu de Sus.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2007.