Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 56/2002

privind programul de măsuri de restructurare financiară a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra agenților economici din sectorul agricol

prezumat în vigoare

Data actului
16 mai 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 355 din 28 mai 2002
Aprobat
prin Legea nr. 510/2002
Citat de
5 acte
Citează
3 acte
Structură
12 articole · 6.664 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 510/2002 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 56/2002 privind programul de măsur…

Pus în aplicare prin 1

  • Normele din 3 iulie 2002 3 iulie 2002 de aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 56/2002 privind program…

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Prezenta ordonanță de urgență reglementează restructurarea financiară a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, denumita în continuare A.V.A.B., asupra agenților economici viabili din sectorul agricol, în scopul îndeplinirii obiectivului prioritar al politicii economice privind relansarea agriculturii, inclusiv prin încurajarea integrării producătorilor agricoli cu procesatorii și comercianții de produse agroalimentare.

Articolul 2

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin agent economic viabil din sectorul agricol, denumit în continuare agent economic, se înțelege orice societate comercială, asociație familială sau persoana fizica autorizata sa desfășoare activități independente, care are o obligație de plată către A.V.A.B., nu se afla în procedura de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare, este capabilă sa susțină financiar rambursarea datoriei către A.V.A.B., precum și dezvoltarea activității și care are ca obiect principal de activitate agricultura (cultura vegetala - cod CAEN 011, zootehnia - cod CAEN 012, activități mixte de cultura vegetala și creșterea animalelor - cod CAEN 013 și servicii auxiliare - cod CAEN 014), industria alimentara (cod CAEN 15, cu excepția fabricării băuturilor - cod CAEN 159), precum și comerțul cu produse alimentare (cod CAEN 513 și 522, cu excepția comerțului cu băuturi și tutun - cod CAEN 5134, 5135, 5139, 5225, 5226).

Articolul 3

Restructurarea financiară a creanțelor reprezintă un program de măsuri derulat de A.V.A.B., de care beneficiază agenții economici din sectorul agricol care au o obligație de plată către A.V.A.B., având ca finalitate eșalonarea la plata în lei, pe o perioadă de maximum 5 ani, a valorii nominale a creanțelor exprimate în lei, astfel cum acestea au fost preluate prin contractele de cesiune de creanta sau, după caz, a soldului valorii nominale exprimate în lei, rămas după deducerea încasărilor înregistrate în contul creanței, prin derogare de la prevederile

art. 18^1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Programul de măsuri vizând restructurarea financiară a creanțelor, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, consta în principal în:

a) analiza preliminară a activității agenților economici din sectorul agricol, aflați în portofoliul A.V.A.B.;

b) construirea matricelor, conținând criterii de performanță economico-financiară, privind selecția și calificarea agenților economici viabili;

c) pachet de condiții impuse agenților economici selectați, conținând, între altele, prezentarea de programe cu indicatorii de performanță a activității pe următorii 5 ani;

d) procedura de monitorizare și evaluare semestriala a rezultatelor financiare ale agenților beneficiari ai programului de restructurare financiară.

Articolul 5

Agenții economici calificați în cadrul programului de măsuri vizând restructurarea financiară a creanțelor vor fi notificati în termen de 5 zile de la data aprobării de către A.V.A.B.

Articolul 6

La data transmiterii notificării încetează orice procedura de valorificare initiata de A.V.A.B. până la acea data, precum și orice consecințe decurgând din aplicarea acelei metode, între A.V.A.B. și agenții economici urmând să se încheie convenții de eșalonare la plata în lei a valorii nominale a creanței exprimate în lei.

Articolul 7

Până la îndeplinirea integrală a obligațiilor prevăzute în convențiile de eșalonare la plata de către agenții economici, valoarea nominală a creanțelor, consolidata în dolari S.U.A., va fi reflectată în contabilitatea A.V.A.B. într-un cont de evidenta extrabilantier.

Articolul 8

(1)

La data încheierii convențiilor de eșalonare la plata A.V.A.B. va institui sechestrul în condițiile legii, în scopul garantarii, asupra bunurilor urmaribile ale agenților economici, în limita necesară realizării creanței consolidate în dolari S.U.A., orice act de înstrăinare a acestor bunuri fără acordul A.V.A.B fiind lovit de nulitate.

(2)

A.V.A.B. va putea proceda la eliberarea de sub sechestru a bunurilor numai în măsura în care gradul de garantare a soldului valorii nominale eșalonate la plata este de cel puțin 150%.

Articolul 9

Eșalonarea la plata în lei a creanțelor, acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept în cazul nerespectării de către agenții economici a graficului și condițiilor stabilite prin convențiile încheiate cu A.V.A.B.

Articolul 10

Nerespectarea obligațiilor de către agenții economici atrage încetarea efectelor convențiilor de eșalonare la plata și declanșarea procedurilor de valorificare prevăzute în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , după comunicarea prealabilă de către A.V.A.B. a debitului restant, consolidat în dolari S.U.A., la cursul valutar din data preluării creanței.

Articolul 11

Agenții economici pierd dreptul de a beneficia de prezentele măsuri de restructurare financiară a creanțelor dacă în perioada derulării convențiilor de eșalonare la plata își schimba obiectul de activitate sau veniturile sunt obținute preponderent din alte activități decât cele menționate la art. 2, urmând să se declanseze procedurile de valorificare prevăzute la art. 10.

Articolul 12

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență A.V.A.B. va elabora și va supune Guvernului spre aprobare norme metodologice de aplicare a acesteia.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Președintele Autorității
pentru Valorificarea Activelor Bancare,
Ionel Blanculescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministrul agriculturii,
alimentației și pădurilor,
Ilie Sarbu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.