Decizia nr. 122/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei și Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arata ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu anihileaza dreptul la o cale de atac, ci recunosc acest drept în alte condiții decât cele generale. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție procedura de judecată, precum și modalitățile de exercitare a căilor de atac sunt de competența legiuitorului. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu au legătură cu cauza, întrucât acestea privesc arestarea preventivă, iar nu modalitățile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în general.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 9/2002, Curtea Suprema de Justiție Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei și Rodica Fesiuc, recurenti în cadrul dosarului menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca limitarea, prin dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, a dreptului de recurs împotriva încheierii prin care Curtea Suprema de Justiție Secția penală a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171, art. 172 alin. 1 și art. 224 din Codul de procedură penală este neconstitutionala, deoarece restrânge într-un mod nejustificat accesul la justiție, incalcand astfel și dreptul la un proces echitabil.

Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul a comunicat Curții punctul sau de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este nefondata.

În motivarea acestui punct de vedere arata ca dispozițiile criticate sunt în concordanta atât cu prevederile constituționale, cat și cu cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prin încheierile la care se referă art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu se soluționează fondul procesului. Având un caracter intermediar, aceste încheieri pot fi atacate o dată cu hotărârile prin care se soluționează cauza, astfel ca prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere principiului accesului liber la justiție. De asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 5 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu ingradesc în nici un fel dreptul la libertate, prevăzut la art. 5 din convenție, și nici nu afectează garanțiile legate de existenta unui tribunal independent și impartial, prevăzute la art. 6.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs." Prevederile constituționale invocate de autorii excepției de neconstituționalitate sunt următoarele:

- art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

De asemenea, în susținerea excepției se invoca și prevederile art. 5, referitoare la dreptul la libertate și la siguranța, și ale art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca este neîntemeiată în sensul celor ce se vor arata în continuare.

Stabilirea procedurii de judecată, inclusiv a procedurii recursului, este data, prin art. 125 din Constituție, în competența legiuitorului. La fel, potrivit art. 128 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Vazand și prevederile art. 51 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 20 alin. (1), se înțelege ca legiuitorul are obligația sa reglementeze procedura de judecată și, în acest cadru, exercitarea căilor de atac, în limitele prevăzute de Legea fundamentală și de tratatele internaționale privind drepturile omului. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.

În același mod a procedat legiuitorul în reglementarea apelului, dispunând, prin art. 261 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca încheierile date în prima instanța pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.

Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".

Susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate conform căreia prin dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală se încalcă prevederile art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, precum și cele ale art. 125, privind instanțele judecătorești, este nefondata deoarece textul legal criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate. Dimpotriva, legea asigura accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanța, o dată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate.

Textul criticat nu contravine nici art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la dreptul la libertate și la siguranța, iar nu la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, și nici art. 6 din aceeași convenție, care, prin consacrarea principiului celeritatii procesului judiciar, permite adoptarea de către statele părți la convenție a unor reglementări, ca cea prevăzută de art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, menite sa împiedice prelungirea judecării cauzelor peste limitele unui termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei și Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2002.