Decizia nr. 684/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 83 alin. (2) din Codul penal , excepție ridicată de Constantin Ciornei în Dosarul nr. 19.132/245/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.677D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorul excepției realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 19.132/245/2020, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 83 alin. (2) din Codul penal , excepție ridicată de Constantin Ciornei cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că situația inechitabilă și tratamentul diferențiat nejustificat al inculpaților reies, în mod evident, atunci când sunt privite în oglindă instituția amânării aplicării pedepsei, incidentă în faza de judecată, și instituția renunțării la urmărire penală, incidentă în faza de urmărire penală. În cazul celei din urmă, astfel cum rezultă din

art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală , ipotezele în care se poate dispune se referă la comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa de cel mult 7 ani, deci inclusiv 7 ani. Prin urmare, inculpatul din faza de urmărire penală cercetat sub aspectul unei infracțiuni al cărei maxim special prevăzut de lege este de 7 ani poate beneficia de renunțarea la urmărirea penală, în condițiile

art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală , dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții. Același inculpat, față de care procurorul a apreciat că nu se justifică dispunerea renunțării la urmărire penală și a sesizat instanța, în faza de judecată, pentru aceeași infracțiune, nu poate primi decât o soluție de condamnare, chiar dacă se judecă în procedura simplificată și prezintă toate garanțiile morale necesare unei corecte reinserții sociale și îndeplinește celelalte condiții pentru a beneficia de dovada de clemență din partea organelor judiciare, mai puțin limita de pedeapsă.

6.

Într-un astfel de litigiu, instanța judecătorească este ținută să dispună condamnarea, singurul impediment fiind limita abstractă a pedepsei. Pe de altă parte, dacă ar fi fost în faza de urmărire penală și procurorul ar fi apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale, acesta ar fi putut dispune renunțarea la urmărirea penală. Un astfel de tratament diferențiat nu este justificat, iar instanța și procurorul nu ar trebui ținuți de limite diferite pentru a dispune soluții care, în esență, reprezintă dovezi similare de clemență. Simpla schimbare a fazei procesuale, parcurgerea unor etape suplimentare și angrenarea unor cheltuieli suplimentare în faza de judecată față de faza de urmărire penală nu sunt elemente apte să conducă la o concluzie contrară.

7.

Judecătoria Iași - Secția penală apreciază că, în principal, inculpatul critică dispozițiile

art. 83 alin. (2) din Codul penal

prin compararea acestora cu prevederile

art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală , solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală. Raportat la aceste susțineri, instanța judecătorească reține că, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele, excepția astfel formulată fiind inadmisibilă, dispoziție ce reprezintă atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional. Instanța judecătorească apreciază că dispozițiile

art. 83 alin. (2) din Codul penal

sunt constituționale. Reține că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, astfel că acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Astfel, dispozițiile legale anterior menționate nu încalcă principiul egalității în fața legii, acestea nu limitează posibilitatea în concret a judecătorului de a aplica o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei, fiind atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească anumite limite de pedeapsă predeterminate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că

art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție

prevede că infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică în virtutea calității Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Acest aspect înseamnă că îi revine legiuitorului infraconstituțional competența să reglementeze care anume fapte constituie infracțiuni și care este regimul sancționator aplicabil acestora - potrivit unor criterii ce țin de politica penală -, cu obligația de a respecta, în același timp, prevederile constituționale. Astfel, competența legiuitorului se extinde inclusiv asupra stabilirii modalităților de individualizare a executării pedepselor și a posibilităților pe care le oferă judecătorului de a aprecia cu privire la acest domeniu. Stabilirea modalităților de individualizare a executării pedepselor și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă o măsură sau alta nu este de natură să afecteze caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acesteia, de vreme ce legea penală prevede în mod expres, prin norme clare, accesibile și previzibile condițiile în care pot fi dispuse renunțarea la urmărirea penală și amânarea aplicării pedepsei. În plus, stabilirea modalităților de individualizare a executării pedepselor și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispuse reprezintă o opțiune de politică legislativă, aceasta constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituțional. Prin urmare, susținerile autorilor nu comportă aspecte de neconstituționalitate întrucât acestea țin de domeniul politicii legislative a legiuitorului și soluțiile adoptate de acesta nu pot fi cenzurate de Curtea Constituțională. Astfel, nu poate fi vorba despre încălcarea

art. 16 alin. (1) din Constituție

deoarece situațiile în care se găsesc persoanele față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv renunțarea la urmărirea penală sunt diferite. Apreciază că instituția amânării aplicării pedepsei capătă natura unui beneficiu recunoscut de lege inculpaților care au săvârșit infracțiuni cu un grad de pericol social redus, beneficiu de care pot avea parte dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Codul penal.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 83 alin. (2) din Codul penal , cu următorul conținut: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.“

13.

Autorul excepției susține că textele legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (2)

referitor la egalitatea în drepturi.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia determină neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate prin compararea lor cu prevederile art . 318 din Codul de procedură penală , solicitând, în esență, ca instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar textele de lege criticate fiind neconstituționale. Or, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată (...)“, așa încât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

15.

Curtea constată, totodată, că a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 80 alin. (2) lit. d) , respectiv ale

art. 83 alin. (2) din Codul penal , motivele de neconstituționalitate fiind formulate din aceeași perspectivă. Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva acestor critici, instanța de control constituțional a apreciat că se realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală și, având în vedere aceste aspecte, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, prin

Decizia nr. 123 din 2 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 19 mai 2021,

Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017,

Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018,

Decizia nr. 207 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019,

Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 17 decembrie 2019,

Decizia nr. 106 din 25 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 18 mai 2020.

16.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 83 alin. (2) din Codul penal , excepție ridicată de Constantin Ciornei în Dosarul nr. 19.132/245/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.