Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 64/2025

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025

prezumat în vigoare

Data actului
28 noiembrie 2025
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1107 din 28 noiembrie 2025
Lege de aprobare
neidentificată în baza de date
Citat de
11 acte
Citează
35 de acte
Structură
32 de articole, 4 anexe · 258.671 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

Are ca temei 1

Având în vedere:

a)

analiza execuției bugetare derulate pe parcursul primelor zece luni ale anului 2025;

b)

corelarea planificării bugetare cu execuția bugetară pe primele zece luni ale anului;

c)

asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării normale a activității acestora până la finele anului;

d)

reflectarea în bugetele ordonatorilor principali de credite a influențelor determinate de forma revizuită a Planului național de redresare și reziliență al României;

e)

alocarea de fonduri pentru asigurarea continuității în acordarea materialelor și prestărilor de servicii cu caracter medical;

f)

asigurarea fondurilor pentru plata influențelor salariale pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice și pentru acordarea și decontarea concediilor medicale și a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate;

g)

alocarea de fonduri pentru plata ajutoarelor de încălzire cu combustibili solizi și petrolieri în baza

Legii nr. 226/2021

privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare;

h)

alocarea de fonduri, sub formă de subvenții, decontare de facilități și majorări de capital, pentru asigurarea bunei funcționări a operatorilor economici din domeniul transporturilor;

i)

asigurarea fondurilor necesare pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, datorită creșterii numărului acestor beneficiari;

j)

crearea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorilor principali de credite;

k)

prevederile

Legii nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare,

și ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative următoarele:

a)

riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activității ordonatorilor principali de credite, care nu își vor putea îndeplini rolul, atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare;

b)

riscul necorelării planificării bugetare cu execuția bugetară pe primele zece luni ale anului;

c)

riscul necorelării bugetelor ordonatorilor principali de credite aprobate pe anul 2025 cu necesarul fondurilor pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acestora prin Planul național de redresare și reziliență al României, revizuit;

d)

riscul nealocării de fonduri pentru asigurarea continuității în acordarea materialelor și prestărilor de servicii cu caracter medical;

e)

riscul blocajelor generate prin neasigurarea fondurilor pentru plata influențelor salariale pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice și pentru acordarea și decontarea concediilor medicale și a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate;

f)

riscul nealocării de fonduri pentru plata ajutoarelor de încălzire cu combustibili solizi și petrolieri în baza

Legii nr. 226/2021

privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare;

g)

riscul perturbării activității operatorilor economici din domeniul transporturilor, în situația nealocării de fonduri reprezentând subvenții, cheltuieli pentru decontarea de facilități acordate potrivit legislației în vigoare și pentru majorarea de capital;

h)

riscul imposibilității efectuării de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorilor principali de credite;

i)

riscul neasigurării fondurilor necesare pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, datorită creșterii numărului acestor beneficiari,

în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Bugetul de stat pe anul 2025, aprobat prin

Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 și nr. 118 bis din 10 februarie 2025, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 2

(1)

Influențele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2025, detaliate pe capitole și subcapitole, sunt prevăzute în

anexa nr. 1 .

(2)

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite este prevăzută în

anexa nr. 2 .

(3)

Bugetul de stat pe anul 2025 se diminuează la venituri cu suma de 2.113,6 milioane lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 1.726,5 milioane lei credite de angajament și se diminuează cu suma de 2.740,3 milioane lei credite bugetare, iar deficitul se diminuează cu suma de 626,7 milioane lei.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în anexa nr. 3/15/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sumele alocate pentru activități

finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 106.600 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.

Articolul 4

În cadrul influenței prevăzute în

anexa nr. 2 , în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, este cuprinsă suma de 222.855 mii lei, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare, la alineatul 51.01.07 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat“.

Articolul 5

În cadrul influenței prevăzute în

anexa nr. 2 , în bugetul Ministerului Sănătății, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, sunt cuprinse următoarele sume:

a)

plus 979.295 mii lei, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare la alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate“;

b)

plus 699.652 mii lei, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare la alineatul 51.01.69 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate“.

Articolul 6

Se autorizează Ministerul Culturii să efectueze modificări în anexa nr. 3/2701/02 - „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate după caz pe anii 2025-2028“ (sume alocate de la bugetul de stat) - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la nivel de ordonator principal de credite pe anul 2025.

Articolul 7

Se autorizează Serviciul Român de Informații să efectueze în anexa nr. 3/31/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sumele alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, în cadrul capitolului 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, următoarele modificări:

a)

să majoreze subcapitolul 33.10.16 „Venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexa“ cu suma de 2.000 mii lei;

b)

să diminueze subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“ cu suma de 2.000 mii lei.

Articolul 8

Se autorizează Serviciul de Protecție și Pază, în anexa nr. 3/33/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 20 mii lei la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“.

Articolul 9

(1)

Se autorizează Academia Română, în anexa nr. 3/37/02a „Sume pentru Consiliul Fiscal și categoriile de cheltuieli finanțate din acestea pe anul 2025“, să diminueze creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute la capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare“, cu suma de 1.051 mii lei la titlul 10 „Cheltuieli de personal“, cu suma de 26 mii lei la titlul 20 „Bunuri și servicii“ și cu suma de 60 mii lei la titlul 71 „Active nefinanciare“.

(2)

Se autorizează Academia Română să efectueze, în anexa nr. 3/37/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, următoarele modificări la partea de venituri:

a)

să diminueze capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 110 mii lei;

b)

să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri“ cu suma de 110 mii lei.

(3)

Se autorizează Academia Română să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la

alin. (2) , inclusiv prin introducerea de subcapitole noi și redistribuiri între subcapitole.

Articolul 10

Influența aprobată în

anexa nr. 2 , în bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, în sumă de 21.000 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, la cap. 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, este destinată asigurării finanțării contribuției statului la salarizarea personalului de cult până la sfârșitul anului.

Articolul 11

Se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare, în anexa nr. 3/54/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de coeziune a UE, a programelor aferente politicilor comune agricolă și de pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare, precum și a finanțării reformelor/investițiilor din PNRR prin Mecanismul de redresare și reziliență“, să majoreze creditele de angajament aferente anului 2025 la componenta 0101 „Finanțare din FEN postaderare“ cu suma de 1.481.000 mii lei.

Articolul 12

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2025 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București cu suma de 170.141 mii lei, potrivit

anexei nr. 3 , destinată finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor

art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în limita prevăzută la

art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin

Legea nr. 28/2014 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor comunicate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Articolul 13

Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în

anexa nr. 4 .

Capitolul II Dispoziții finale

Articolul 14

Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 și 118 bis din 10 februarie 2025, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.

La

articolul 47, alineatele (2)

și

(3)

se abrogă.

2.

Articolul 55

va avea următorul cuprins:

Articolul 55

(1)

Din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 72 «Active financiare», articolul 72.01 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale», se alocă fonduri pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Carpatica Feroviar România - S.A., cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(2)

Fondurile alocate potrivit alin. (1) se utilizează de către Societatea Carpatica Feroviar România - S.A. în vederea acoperirii cheltuielilor curente și de capital.

(3)

Din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 72 «Active financiare», articolul 72.01 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale», se alocă fonduri, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al Societății «Compania națională de transporturi aeriene române - TAROM» - S.A.

(4)

Fondurile alocate potrivit alin. (3) se utilizează de Societatea «Compania națională de transporturi aeriene române - TAROM» - S.A pentru reducerea deficitului de finanțare necesară în anul 2025 pentru acoperirea cheltuielilor curente și de capital, cu respectarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2024) 2.968 final/29.04.2024.

(5)

Din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 72 «Active financiare», articolul 72.01 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale», se alocă fonduri pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Companiei Naționale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(6)

Fondurile alocate potrivit alin. (5) se utilizează de către Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. în vederea acoperirii cheltuielilor curente.

(7)

Din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 72 «Active financiare», articolul 72.01 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale», se alocă fonduri pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. - Călători» - S.A., cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(8)

Fondurile alocate potrivit alin. (7) se utilizează de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. - Călători» - S.A. în vederea acoperirii datoriilor către bugetul de stat.

(9)

Repartizarea pe operatori economici a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 72 «Active financiare», articolul 72.01 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale», potrivit alin. (1), (3), (5) și (7), se realizează de către ordonatorul principal de credite cu respectarea prevederilor legale aplicabile în domeniul ajutorului de stat.

3.

La

articolul 60, alineatul (1)

va avea următorul cuprins:

Articolul 60

(1)

Suma de 900.000 mii lei prevăzută în bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la capitolul 82.01 «Industria extractivă, prelucrătoare și construcții», titlul 72 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăților comerciale» poate fi utilizată pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al operatorilor economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea acestuia.

Articolul 15

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2025

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 1 octombrie 2025, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La

articolul 12, alineatul (2)

se abrogă.

2.

Articolul 19

se abrogă.

3.

La

articolul 28, alineatele (1)

și

(2)

se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 28

(1)

Contractele/Deciziile/Ordinele de finanțare, după caz, aferente reformelor/investițiilor sau părți ale acestora pentru care sursa de finanțare a fost modificată prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2025

pentru modificarea

anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2022

privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții, se finanțează din noua sursă, fără a fi necesară modificarea prin acte adiționale a respectivelor contracte/decizii/ordine de finanțare.

(2)

Coordonatorii de reforme și/sau investiții notifică beneficiarii cu privire la modificarea sursei de finanțare, notificare care ia forma unui angajament legal.

4.

La

articolul 28, după alineatul (2)

se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)

Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), coordonatorii de reforme și/sau investiții, respectiv beneficiarii contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare sunt autorizați să modifice în bugetele proprii și în anexele la acestea creditele de angajament și creditele bugetare aferente anului 2025.

Articolul 16

Prin derogare de la prevederile

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital, precum și pentru operațiuni financiare ale ordonatorilor principali de credite.

Articolul 17

(1)

Prin derogare de la prevederile

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile

art. 265 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

(2)

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Sănătății și în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului potrivit

alin. (1) .

Articolul 18

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2025, ca urmare a diminuării bugetului Ministerului Sănătății cu sume reprezentând transferuri din bugetul de stat către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, altele decât cele de echilibrare, disponibilizate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului în conformitate cu prevederile

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 19

(1)

În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 19 din Legea nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii, ale

art. 91 din Legea nr. 346/2002

privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 24 din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile

art. 5 din Legea nr. 200/2006

privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, prin hotărâri ale Guvernului, sume pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj.

(2)

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit dispozițiilor

alin. (1) .

Articolul 20

(1)

Prin derogare de la prevederile

art. 47 alin. (8) ,

(9)

și

(11) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, cu excepția sumelor alocate din aceste fonduri.

(2)

Prin derogare de la prevederile

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, sumele rămase neutilizate în anul 2025 în bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din cele prevăzute la

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 369/2025

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea bugetului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor rămân la dispoziția ordonatorului principal de credite și se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale acestuia.

Articolul 21

(1)

În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile

art. 25 alin. (15) din Legea nr. 9/2025 , cu modificările și completările ulterioare, și de la

art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021

privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020

privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, sumele prevăzute în bugetul ordonatorilor principali de credite la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, cu respectarea prevederilor

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările determinate de aplicarea prevederilor prezentului articol în anexele la bugetele acestora.

Articolul 22

(1)

Prin derogare de la prevederile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 9/2025 , cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009

privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 11 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015

privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021

privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 231/2023 , cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015

privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 56/2016 , cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023

privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările și completările ulterioare, de la

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2024

privind gestionarea financiară a alocărilor din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură aferente politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027, precum și pentru stingerea unor obligații fiscale datorate de beneficiarii Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2017-2020, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 197/2024 , și de la

art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2022

privind gestionarea financiară a fondurilor europene dedicate Afacerilor interne alocate României pentru perioada de programare 2021-2027, aprobată prin

Legea nr. 268/2023 , în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sumele prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, reprezentând cofinanțare publică, pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, cu respectarea prevederilor

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările determinate de aplicarea prevederilor prezentului articol în anexele la bugetele acestora.

Articolul 23

Prin derogare de la prevederile

art. 47 alin. (8) ,

(9)

și

(13)

și ale

art. 47^1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2025, se autorizează ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate.

Articolul 24

Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 ale instituțiilor publice subordonate finanțate integral sau parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificației bugetare pe partea de venituri și titluri noi pe partea de cheltuieli, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la cheltuieli de personal, respectiv de la cheltuielile de investiții, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data aprobării modificărilor.

Articolul 25

(1)

Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiții în continuare“ și „Obiective/proiecte de investiții noi“ la poziția „Alte cheltuieli de investiții“, cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate, cu respectarea prevederilor

art. 43^2 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările prevăzute la

alin. (1)

corespunzător și în celelalte anexe la bugetul acestora.

Articolul 26

Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță de urgență în bugetele lor și în anexele la acestea pe anul 2025, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între articolele și alineatele titlurilor de cheltuieli pentru care sunt aprobate influențe în

anexele nr. 2

și

4 , să introducă proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile noi și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia.

Articolul 27

Prin derogare de la prevederile

art. 12 alin. (1) lit. b)

și ale

art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. 3 alin. (7) din Legea nr. 8/2025

pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de minus 107.609,5 milioane lei.

Articolul 28

Prin derogare de la prevederile

art. 12 alin. (1) lit. a )- d) ,

art. 17 alin. (2) ,

art. 24

și

art. 26 alin. (4)

și

(5) din Legea nr. 69/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. 3 alin. (1)

și

(5)

și

art. 5 din Legea nr. 8/2025 :

a)

pentru anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 744.969,2 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 157.460,2 milioane lei, pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 82.854,7 milioane lei, pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 58.886,3 milioane lei, iar pentru suma altor bugete componente ale bugetului general consolidat este de 25.146,2 milioane lei;

b)

plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârșitul anului 2025, este de 60% din produsul intern brut.

Articolul 29

Anexele nr. 1-4 *) fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. *) Anexele nr. 1-4 sunt reproduse în facsimil.

PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
p. Secretarul general al Guvernului,
Petru Farago
București, 28 noiembrie 2025.
Nr. 64.

Anexa 1 TOTAL

Influențe asupra veniturilor bugetului de stat

pe anul 2025

detaliate pe capitole și subcapitole

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

0001

01

VENITURI - TOTAL

-2.113.647

0002

01

I. VENITURI CURENTE

-199.253

0003

01

A. VENITURI FISCALE

-435.695

0004

01

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL

-112.758

0005

01

A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE

-40.922

0101

IMPOZIT PE PROFIT

939.682

01

Impozit pe profit de la agentii economici

717.773

02

Impozit pe profit de la băncile comerciale

94.445

03

Sume redirectionate din impozitul pe profit (se scad)

127.464

0201

ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE

-980.604

03

Impozit pe dividende datorat de persoane juridice

-781.343

04

Impozitul pe reprezentante

1.972

06

Impozit pe venitul microintreprinderilor

-201.233

0300

01

A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE

-71.836

0301

IMPOZIT PE VENIT

04

Impozit pe venituri din dividende

-136.641

22

Impozit pe veniturile din jocuri de noroc

64.169

23

Impozit pe venitul realizat de persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlului II-impozit pe profit, care nu genereaza o persoana juridica

852

50

Impozit pe venituri din alte surse

70.399

60

Regularizari

1.221

0401

COTE SI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD)

-71.836

01

Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)

-71.836

0700

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

15.320

0701

IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

15.320

02

Impozit pe terenuri

2

04

Impozit pe constructii

15.318

1000

01

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

-338.257

1101

SUME DEFALCATE DIN TVA

-170.141

02

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului Bucuresti (se scad)

-170.141

1201

ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII

11

Taxa pe venituri suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale.

-48.886

13

Taxa pe monopolul din sectorul energiei electrice si a gazului metan

2.856

21

Impozitul pe cifra de afaceri realizata de institutiile de credit

26.215

22

Impozit specific pe cifra de afaceri realizata de agentii economici din sectoarele petrol si gaze naturale

19.815

1601

TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZARII BUNURILOR SAU PE DESFASURAREA DE ACTIVITATI

-168.116

01

Taxe pentru jocurile de noroc

-168.116

2900

01

C. VENITURI NEFISCALE

236.442

3000

01

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

249.258

3001

VENITURI DIN PROPRIETATE

249.258

01

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome

58

08

Venituri din dividende

249.200

3300

01

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

-12.816

3301

VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE ACTIVITATI

50.000

08

Venituri din prestari de servicii

20.000

26

Venituri din despagubiri

30.000

3401

VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, ELIBERARI PERMISE

24.215

01

Venituri din taxe pentru eliberari de permise si certificate

24.215

3501

AMENZI, PENALITATI SI CONFISCARI

01

Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale

-7.929

02

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intarziere declaratiei de impozite si taxe

151

04

Majorari de intarziere pentru venituri nevarsate la termen

525

08

Penalitati de nedeclarare

7.253

3601

DIVERSE VENITURI

-87.031

01

Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive

30.000

16

Sume reprezentand ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui, produselor lactate si a fructelor in institutiile scolare

-60.000

19

Venituri din recuperarea creantelor fiscale

3.091

50

Alte venituri

-60.122

3901

VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI

01

Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice

1.572

06

Venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor bugetare

-10.920

07

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale

176

08

Venituri obtinute in procesul de cesiune a creantelor fiscale

297

13

Venituri din recuperarea garantiilor aferente Programului de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii – IMM INVEST ROMANIA

2.372

16

Venituri din recuperarea garantiilor acordate din bugetul de stat

926

50

Alte venituri din valorificarea unor bunuri

5.577

4501

SUME PRIMITE DE LA UE / ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI

-244.500

4801

SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

-1.213

4901

SUME AFERENTE ASISTENTEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR

-1.668.681

02

Sume rambursate din PNRR

-1.668.681

Anexa 2 TOTAL

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

Tit: 00

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-1.624.908

II. Credite bugetare

-2.640.305

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.948.127

II. Credite bugetare

-2.992.286

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-255.006

II. Credite bugetare

-255.006

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

11.887

II. Credite bugetare

6.067

30

TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

395.000

II. Credite bugetare

442.000

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

2.094.448

II. Credite bugetare

2.217.009

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-1.022.098

II. Credite bugetare

-629.400

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-228.764

II. Credite bugetare

-336.577

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-525.129

II. Credite bugetare

-525.129

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament

7.910

II. Credite bugetare

-326.590

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

8.822

II. Credite bugetare

59.985

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-112.703

II. Credite bugetare

-2.017.836

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

415.991

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-408.231

II. Credite bugetare

-42.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

323.219

II. Credite bugetare

351.981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

97.219

II. Credite bugetare

125.981

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament

226.000

II. Credite bugetare

226.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-1.726.528

II. Credite bugetare

-2.740.325

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-2.048.147

II. Credite bugetare

-3.092.306

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-255.006

II. Credite bugetare

-255.006

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

11.867

II. Credite bugetare

6.047

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

40

TITLUL IV SUBVENȚII

I. Credite de angajament

395.000

II. Credite bugetare

442.000

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

2.094.448

II. Credite bugetare

2.217.009

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-1.122.098

II. Credite bugetare

-729.400

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-228.764

II. Credite bugetare

-336.577

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-525.129

II. Credite bugetare

-525.129

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament

7.910

II. Credite bugetare

-326.590

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

8.822

II. Credite bugetare

59.985

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-112.703

II. Credite bugetare

-2.017.836

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

415.991

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-408.231

II. Credite bugetare

-42.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

321.619

II. Credite bugetare

351.981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

95.619

II. Credite bugetare

125.981

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament

226.000

II. Credite bugetare

226.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-1.036.208

II. Credite bugetare

-1.694.624

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-935.408

II. Credite bugetare

-1.593.824

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-98.220

II. Credite bugetare

-98.220

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-17.933

II. Credite bugetare

-22.153

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

-1.770

II. Credite bugetare

-1.770

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

6.600

II. Credite bugetare

-1.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-800.775

II. Credite bugetare

-800.775

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-26.423

II. Credite bugetare

-52.690

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-43

II. Credite bugetare

-43

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-50.700

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

3.156

II. Credite bugetare

3.156

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-1.065.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

495.371

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-100.800

II. Credite bugetare

-100.800

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-100.800

II. Credite bugetare

-100.800

5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament

107.910

II. Credite bugetare

116.410

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

107.910

II. Credite bugetare

116.410

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-17.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament

7.910

II. Credite bugetare

33.410

5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament

121.930

II. Credite bugetare

37.045

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

145.930

II. Credite bugetare

61.045

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

30.000

II. Credite bugetare

30.000

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-2.625

II. Credite bugetare

-2.625

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

33.670

II. Credite bugetare

33.670

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-24.000

II. Credite bugetare

-24.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament

-24.000

II. Credite bugetare

-24.000

5501

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I. Credite de angajament

1.901.802

II. Credite bugetare

1.901.802

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

1.901.802

II. Credite bugetare

1.901.802

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

1.901.802

II. Credite bugetare

1.901.802

6001

APARARE

I. Credite de angajament

157.808

II. Credite bugetare

157.808

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-36.400

II. Credite bugetare

-36.400

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-36.400

II. Credite bugetare

-36.400

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

194.208

II. Credite bugetare

194.208

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

194.208

II. Credite bugetare

194.208

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTANATIONALA

I. Credite de angajament

-393.477

II. Credite bugetare

-571.153

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-399.827

II. Credite bugetare

-604.707

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-15.450

II. Credite bugetare

-15.450

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

5.800

II. Credite bugetare

5.800

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

5.000

II. Credite bugetare

5.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-54.947

II. Credite bugetare

-47.696

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-8.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-750

II. Credite bugetare

-750

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-254.480

II. Credite bugetare

-540.811

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-85.000

II. Credite bugetare

-2.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

6.350

II. Credite bugetare

33.554

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

6.350

II. Credite bugetare

33.554

6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament

-155.201

II. Credite bugetare

-155.201

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-155.201

II. Credite bugetare

-155.201

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-134.410

II. Credite bugetare

-134.410

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-20.301

II. Credite bugetare

-20.301

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-90

II. Credite bugetare

-90

6601

SANATATE

I. Credite de angajament

-137.507

II. Credite bugetare

-304.507

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-137.507

II. Credite bugetare

-304.507

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-137.507

II. Credite bugetare

-137.507

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-140.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-12.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare

-15.000

6701

CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament

-382.562

II. Credite bugetare

34.995

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-381.581

II. Credite bugetare

35.976

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-250

II. Credite bugetare

-250

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-2.100

II. Credite bugetare

-2.100

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-74.000

II. Credite bugetare

29.326

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-3.000

II. Credite bugetare

-2.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

21.000

II. Credite bugetare

21.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-323.231

II. Credite bugetare

-10.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-981

II. Credite bugetare

-981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-981

II. Credite bugetare

-981

6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-65.595

II. Credite bugetare

-122.046

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-62.437

II. Credite bugetare

-122.046

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-6.676

II. Credite bugetare

-6.676

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

399.254

II. Credite bugetare

426.089

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-24.394

II. Credite bugetare

-7.191

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-525.086

II. Credite bugetare

-525.086

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-48.164

II. Credite bugetare

2.999

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

141.777

II. Credite bugetare

-10.769

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

-1.412

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-3.158

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-3.158

7001

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

II. Credite bugetare

-16.300

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-16.300

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-1.300

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare

-15.000

7401

PROTECTIA MEDIULUI

II. Credite bugetare

-16.888

01

CHELTUIELI CURENTE

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-16.888

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament

-513.228

II. Credite bugetare

-406.642

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-513.228

II. Credite bugetare

-406.642

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-2.300

II. Credite bugetare

-2.300

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

1.770

II. Credite bugetare

48.770

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-392.698

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-153.112

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-300.000

8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE

I. Credite de angajament

148.800

II. Credite bugetare

90.800

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

148.800

II. Credite bugetare

90.800

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-1.200

II. Credite bugetare

-1.200

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

50.000

II. Credite bugetare

50.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-40.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-13.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-5.000

8401

TRANSPORTURI

I. Credite de angajament

545.000

II. Credite bugetare

545.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

295.000

II. Credite bugetare

295.000

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

295.000

II. Credite bugetare

295.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

250.000

II. Credite bugetare

250.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament

250.000

II. Credite bugetare

250.000

8501

COMUNICATII

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-335.224

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-335.224

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-26.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-248.256

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-60.968

8701

ALTE ACTIUNI ECONOMICE

II. Credite bugetare

-1.600

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-1.600

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-1.600

9901

DEFICIT

626.678

5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

101.620

II. Credite bugetare

100.020

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

100.020

II. Credite bugetare

100.020

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

1.600

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

1.600

6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament

1.620

II. Credite bugetare

20

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

1.600

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

1.600

7010

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

Tit: 01

ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-9.891

II.Credite bugetare

-9.891

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-9.591

II.Credite bugetare

-9.591

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-7.400

II.Credite bugetare

-7.400

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

-43

II.Credite bugetare

-43

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-48

II.Credite bugetare

-48

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-9.891

II.Credite bugetare

-9.891

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-9.591

II.Credite bugetare

-9.591

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-7.400

II.Credite bugetare

-7.400

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

-43

II.Credite bugetare

-43

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-48

II.Credite bugetare

-48

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-9.891

II.Credite bugetare

-9.891

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-9.591

II.Credite bugetare

-9.591

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-7.400

II.Credite bugetare

-7.400

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

-43

II.Credite bugetare

-43

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-48

II.Credite bugetare

-48

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

Tit: 02

SENATUL ROMÂNIEI

Detalierea influentelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

Tit: 03

CAMERA DEPUTATILOR

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

Tit: 04

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.500

II.Credite bugetare

-2.500

Tit: 05

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

600

II. Credite bugetare

600

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

900

II. Credite bugetare

900

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

1.000

II. Credite bugetare

1.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-100

II. Credite bugetare

-100

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

600

II. Credite bugetare

600

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

900

II. Credite bugetare

900

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

1.000

II. Credite bugetare

1.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-100

II. Credite bugetare

-100

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

600

II. Credite bugetare

600

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

900

II. Credite bugetare

900

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

1.000

II. Credite bugetare

1.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-100

II. Credite bugetare

-100

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

Tit: 07

CURTEA DE CONTURI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-43.423

II. Credite bugetare

-43.790

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-41.423

II. Credite bugetare

-41.790

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-13.000

II. Credite bugetare

-13.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-26.423

II. Credite bugetare

-26.790

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-43.423

II. Credite bugetare

-43.790

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-41.423

II. Credite bugetare

-41.790

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-13.000

II. Credite bugetare

-13.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-26.423

II. Credite bugetare

-26.790

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-43.423

II. Credite bugetare

-43.790

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-41.423

II. Credite bugetare

-41.790

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-13.000

II. Credite bugetare

-13.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-26.423

II. Credite bugetare

-26.790

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-2.000

II. Credite bugetare

-2.000

Tit: 13

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-9.400

II. Credite bugetare

-15.197

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-10.150

II. Credite bugetare

-15.947

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-4.000

II. Credite bugetare

-4.000

40

TITLUL IV SUBVENTII

II. Credite bugetare

47.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-5.000

II. Credite bugetare

-5.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-750

II. Credite bugetare

-750

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-52.797

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-9.400

II. Credite bugetare

-15.197

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-10.150

II. Credite bugetare

-15.947

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-4.000

II. Credite bugetare

-4.000

40

TITLUL IV SUBVENȚII

II. Credite bugetare

47.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-5.000

II. Credite bugetare

-5.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-750

II. Credite bugetare

-750

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-52.797

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-5.670

II. Credite bugetare

-58.467

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-5.670

II. Credite bugetare

-58.467

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-3.500

II. Credite bugetare

-3.500

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

-1.770

II. Credite bugetare

-1.770

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-52.797

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament

-250

II. Credite bugetare

-250

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-1.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-250

II. Credite bugetare

-250

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-750

II. Credite bugetare

-750

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

750

II. Credite bugetare

750

6701

CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament

-5.250

II. Credite bugetare

-5.250

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-5.250

II. Credite bugetare

-5.250

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-250

II. Credite bugetare

-250

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

-5.000

II. Credite bugetare

-5.000

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament

1.770

II. Credite bugetare

48.770

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

1.770

II. Credite bugetare

48.770

40

TITLUL IV SUBVENȚII

I. Credite de angajament

1.770

II. Credite bugetare

48.770

Tit: 15

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

7010

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

Tit: 16

MINISTERUL FINANȚELOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-163.200

Il.Credite bugetare

-108.900

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-41.000

Il.Credite bugetare

13.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-71.000

II.Credite bugetare

-71.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-1.000

II.Credite bugetare

-1.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-3.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-700

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

34.000

II.Credite bugetare

34.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-45.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-122.200

II.Credite bugetare

-122.200

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-98.200

II.Credite bugetare

-98.200

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

-24.000

II.Credite bugetare

-24.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-163.200

Il.Credite bugetare

-108.900

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-41.000

II.Credite bugetare

13.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-71.000

II.Credite bugetare

-71.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-1.000

II.Credite bugetare

-1.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-3.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-700

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

34.000

II.Credite bugetare

34.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-45.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-122.200

II.Credite bugetare

-122.200

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-98.200

II.Credite bugetare

-98.200

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

-24.000

II.Credite bugetare

-24.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-170.575

II.Credite bugetare

-116.275

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-72.375

II.Credite bugetare

-18.075

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-71.000

II.Credite bugetare

-71.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-1.000

II.Credite bugetare

-1.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

-375

II.Credite bugetare

-375

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-700

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-45.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-98.200

II.Credite bugetare

-98.200

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-98.200

II.Credite bugetare

-98.200

5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I.Credite de angajament

7.375

II.Credite bugetare

7.375

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

31.375

II.Credite bugetare

31.375

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

-2.625

II.Credite bugetare

-2.625

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

34.000

II.Credite bugetare

34.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-24.000

II.Credite bugetare

-24.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

-24.000

II.Credite bugetare

-24.000

Tit: 17

MINISTERUL JUSTIȚIEI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-54.645

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-54.645

II.Credite bugetare

-24.704

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

30.000

II.Credite bugetare

30.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-8.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament

-89.645

II.Credite bugetare

-48.904

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-2.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare

24.704

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare

24.704

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-54.645

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-54.645

II.Credite bugetare

-24.704

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

30.000

II.Credite bugetare

30.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-8.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament

-89.645

II.Credite bugetare

-48.904

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-2.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare

24.704

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare

24.704

5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I.Credite de angajament

30.000

II.Credite bugetare

30.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

30.000

II.Credite bugetare

30.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

30.000

II.Credite bugetare

30.000

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTANATIONALA

I.Credite de angajament

-84.645

II.Credite bugetare

-30.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-84.645

II.Credite bugetare

-54.704

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare

-8.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament

-89.645

II.Credite bugetare

-48.904

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-2.800

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare

24.704

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare

24.704

Tit: 18

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-194.208

II.Credite bugetare

-194.208

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-194.208

II.Credite bugetare

-194.208

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-194.208

II.Credite bugetare

-194.208

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-194.208

II.Credite bugetare

-194.208

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

6001

APARARE

I.Credite de angajament

157.808

II.Credite bugetare

157.808

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-36.400

II.Credite bugetare

-36.400

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-36.400

II.Credite bugetare

-36.400

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

194.208

II.Credite bugetare

194.208

6501

INVATAMANT

I.Credite de angajament

-20.301

II.Credite bugetare

-20.301

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-20.301

II.Credite bugetare

-20.301

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-20.301

II.Credite bugetare

-20.301

6601

SANATATE

I.Credite de angajament

-137.507

II.Credite bugetare

-137.507

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-137.507

II.Credite bugetare

-137.507

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-137.507

II.Credite bugetare

-137.507

Tit: 19

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-66.500

II. Credite bugetare

-51.500

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-66.500

II. Credite bugetare

-51.500

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-5.000

II. Credite bugetare

-5.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-20.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

20.000

II. Credite bugetare

20.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

3.500

II. Credite bugetare

3.500

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-50.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-85.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-66.500

II. Credite bugetare

-51.500

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-66.500

II. Credite bugetare

-51.500

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-5.000

II. Credite bugetare

-5.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-20.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

20.000

II. Credite bugetare

20.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

3.500

II. Credite bugetare

3.500

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-50.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-85.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-500

II. Credite bugetare

-500

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-500

II. Credite bugetare

-500

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-4.000

II. Credite bugetare

-4.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

3.500

II. Credite bugetare

3.500

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament

-85.000

II. Credite bugetare

-70.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-85.000

II. Credite bugetare

-70.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-20.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-50.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament

-85.000

6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-1.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-1.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-1.000

6801

ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

20.000

II. Credite bugetare

20.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

20.000

II. Credite bugetare

20.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

20.000

II. Credite bugetare

20.000

Tit: 20

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, TINERETULUI ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-72.740

II. Credite bugetare

-129.191

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-69.582

II. Credite bugetare

-129.191

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-6.676

II. Credite bugetare

-6.676

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

622.109

II. Credite bugetare

648.944

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-24.394

II. Credite bugetare

-7.191

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-755.086

II. Credite bugetare

-755.086

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-48.164

II. Credite bugetare

2.999

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

141.777

II. Credite bugetare

-10.769

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

-1.412

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-3.158

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-3.158

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-72.740

II. Credite bugetare

-129.191

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-69.582

II. Credite bugetare

-129.191

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-6.676

II. Credite bugetare

-6.676

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

622.109

II. Credite bugetare

648.944

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-24.394

II. Credite bugetare

-7.191

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-755.086

II. Credite bugetare

-755.086

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-48.164

II. Credite bugetare

2.999

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

141.777

II. Credite bugetare

-10.769

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

-1.412

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-3.158

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-3.158

5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I. Credite de angajament

222.855

II. Credite bugetare

222.855

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

222.855

II. Credite bugetare

222.855

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

222.855

II. Credite bugetare

222.855

6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-295.595

II. Credite bugetare

-352.046

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-292.437

II. Credite bugetare

-352.046

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-6.676

II. Credite bugetare

-6.676

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

399.254

II. Credite bugetare

426.089

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-24.394

II. Credite bugetare

-7.191

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

-755.086

II. Credite bugetare

-755.086

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-48.164

II. Credite bugetare

2.999

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

141.777

II. Credite bugetare

-10.769

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament

852

II. Credite bugetare

-1.412

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-3.158

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-3.158

Tit: 22

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-1.200

II. Credite bugetare

-1.200

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-13.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-5.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-1.200

II. Credite bugetare

-1.200

40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-13.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-5.000

8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

98.800

II. Credite bugetare

80.800

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-1.200

II. Credite bugetare

-1.200

40

TITLUL IV SUBVENȚII

I. Credite de angajament

100.000

II. Credite bugetare

100.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-13.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-5.000

Tit: 23

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

II. Credite bugetare

-66.300

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-66.300

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-50.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-1.300

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare

-15.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

II. Credite bugetare

-66.300

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-66.300

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-50.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-1.300

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-15.000

7001

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

II.Credite bugetare

-16.300

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-16.300

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-1.300

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare

-15.000

7401

PROTECTIA MEDIULUI

II.Credite bugetare

-16.888

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-16.888

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-16.888

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

II. Credite bugetare

-33.112

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-33.112

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-33.112

Tit: 24

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

750.000

II.Credite bugetare

750.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

500.000

Il.Credite bugetare

500.000

40

TITLUL IV SUBVENȚII

I.Credite de angajament

295.000

II.Credite bugetare

295.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

205.000

II.Credite bugetare

205.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

750.000

II.Credite bugetare

750.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

500.000

II.Credite bugetare

500.000

40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament

295.000

II.Credite bugetare

295.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

205.000

II.Credite bugetare

205.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

6801

ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

205.000

II.Credite bugetare

205.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

205.000

II.Credite bugetare

205.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

205.000

II.Credite bugetare

205.000

8401

TRANSPORTURI

I.Credite de angajament

545.000

II.Credite bugetare

545.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

295.000

II.Credite bugetare

295.000

40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament

295.000

II.Credite bugetare

295.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament

250.000

II.Credite bugetare

250.000

Tit: 25

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-25.500

Il.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-25.500

Il.Credite bugetare

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-133.410

II.Credite bugetare

-133.410

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

100.000

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament

7.910

II.Credite bugetare

33.410

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-25.500

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-25.500

II.Credite bugetare

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-133.410

II.Credite bugetare

-133.410

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

100.000

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament

7.910

II.Credite bugetare

33.410

5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I.Credite de angajament

107.910

II.Credite bugetare

133.410

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

107.910

Il.Credite bugetare

133.410

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament

100.000

II.Credite bugetare

100.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament

7.910

II.Credite bugetare

33.410

6501

INVATAMANT

I.Credite de angajament

-133.410

II.Credite bugetare

-133.410

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-133.410

II.Credite bugetare

-133.410

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-133.410

II.Credite bugetare

-133.410

Tit: 26

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.511.947

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.511.947

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.678.947

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-140.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare

-12.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-15.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.511.947

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.511.947

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.678.947

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-140.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare

-12.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-15.000

5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.678.947

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.678.947

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

1.678.947

II.Credite bugetare

1.678.947

6601

SANATATE

II.Credite bugetare

-167.000

01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare

-167.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare

-140.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare

-12.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II.Credite bugetare

-15.000

Tit: 27

MINISTERUL CULTURII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-398.312

II.Credite bugetare

19.245

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-397.331

II.Credite bugetare

20.226

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-69.000

II.Credite bugetare

34.326

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-2.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament

-323.231

II.Credite bugetare

-10.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-398.312

II.Credite bugetare

19.245

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-397.331

II.Credite bugetare

20.226

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-69.000

II. Credite bugetare

34.326

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-2.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament

-323.231

II.Credite bugetare

-10.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

6701

CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament

-398.312

II.Credite bugetare

19.245

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-397.331

II.Credite bugetare

20.226

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.100

II.Credite bugetare

-2.100

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

-69.000

II.Credite bugetare

34.326

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-2.000

65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament

-323.231

II.Credite bugetare

-10.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

-981

II.Credite bugetare

-981

Tit: 29

MINISTERUL PUBLIC

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-7.700

II. Credite bugetare

-320.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-320.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-7.300

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-13.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-300.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-7.700

II. Credite bugetare

-320.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-320.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-7.300

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-13.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-300.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I. Credite de angajament

-7.700

II. Credite bugetare

-320.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-320.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-7.300

II. Credite bugetare

-7.300

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-13.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-300.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

Tit: 30

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-700

II. Credite bugetare

-700

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-20.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-700

II. Credite bugetare

-700

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-20.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-1.000

II. Credite bugetare

-21.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-700

II. Credite bugetare

-700

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-20.000

Tit: 31

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

1.600

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-6.000

Il.Credite bugetare

-6.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-11.000

II.Credite bugetare

-11.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

7.600

II.Credite bugetare

6.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

7.600

II.Credite bugetare

6.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-6.000

II.Credite bugetare

-6.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-11.000

II.Credite bugetare

-11.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

6.000

II.Credite bugetare

6.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

6.000

II.Credite bugetare

6.000

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I.Credite de angajament

-5.000

II.Credite bugetare

-5.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-11.000

II.Credite bugetare

-11.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-11.000

II.Credite bugetare

-11.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

6.000

II.Credite bugetare

6.000

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

6.000

II.Credite bugetare

6.000

6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament

5.000

II.Credite bugetare

5.000

5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I.Credite de angajament

1.600

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

1.600

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

1.600

6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I.Credite de angajament

1.600

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament

1.600

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament

1.600

Tit: 32

SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Infiuente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

3.400

Il.Credite bugetare

3.400

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

3.400

II.Credite bugetare

3.400

Tit: 33

SERVICIUL DE PROTECTIE ȘI PAZĂ

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

20

II. Credite bugetare

20

Tit: 34

SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-145.103

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-147.603

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

9.000

II. Credite bugetare

9.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-54.947

II. Credite bugetare

-14.696

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-164.835

II. Credite bugetare

-141.907

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II. Credite bugetare

2.500

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II. Credite bugetare

2.500

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-145.103

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-147.603

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

9.000

II. Credite bugetare

9.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-54.947

II. Credite bugetare

-14.696

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-164.835

II. Credite bugetare

-141.907

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II. Credite bugetare

2.500

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II. Credite bugetare

2.500

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-145.103

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-210.782

II. Credite bugetare

-147.603

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

9.000

II. Credite bugetare

9.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-54.947

II. Credite bugetare

-14.696

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament

-164.835

II. Credite bugetare

-141.907

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II. Credite bugetare

2.500

71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II. Credite bugetare

2.500

Tit: 35

MINISTERUL ECONOMIEI, DIGITALIZĂRII, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-146.000

II. Credite bugetare

-499.197

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-146.000

II. Credite bugetare

-499.197

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-5.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-26.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-120.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-248.256

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-99.941

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-146.000

II. Credite bugetare

-499.197

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-146.000

II. Credite bugetare

-499.197

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-5.000

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-26.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-120.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-248.256

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-99.941

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

II. Credite bugetare

-42.373

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-42.373

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-3.400

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-38.973

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-120.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-120.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

-120.000

II. Credite bugetare

-120.000

8501

COMUNICATII

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-335.224

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-335.224

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-26.000

II. Credite bugetare

-26.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-248.256

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-60.968

8701

ALTE ACȚIUNI ECONOMICE

II. Credite bugetare

-1.600

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-1.600

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-1.600

Tit: 37

ACADEMIA ROMÂNĂ

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

II.Credite bugetare

-17.000

01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare

-17.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-17.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

II.Credite bugetare

-17.000

01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare

-17.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-17.000

5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

II.Credite bugetare

-17.000

01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare

-17.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-17.000

Tit: 38

AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

50.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-40.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

50.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-40.000

8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament

50.000

II.Credite bugetare

50.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare

-40.000

Tit: 40

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-3.300

II.Credite bugetare

-3.300

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-3.300

II.Credite bugetare

-3.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-3.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-3.300

II.Credite bugetare

-3.300

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-3.300

II.Credite bugetare

-3.300

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-3.000

II.Credite bugetare

-3.000

6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTANATIONALA

I.Credite de angajament

-1.000

II.Credite bugetare

-1.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-1.000

II.Credite bugetare

-1.000

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-700

II.Credite bugetare

-700

8001

ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

I.Credite de angajament

-2.300

II.Credite bugetare

-2.300

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-2.300

II.Credite bugetare

-2.300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

-2.300

II.Credite bugetare

-2.300

Tit: 42

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

150

II.Credite bugetare

150

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

150

II.Credite bugetare

150

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-150

II.Credite bugetare

-150

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-300

II.Credite bugetare

-300

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament

150

II.Credite bugetare

150

Tit: 47

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-3.580

II. Credite bugetare

-4.480

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-3.580

II. Credite bugetare

-4.480

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-2.630

II. Credite bugetare

-2.630

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-600

II. Credite bugetare

-600

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-900

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-350

II. Credite bugetare

-350

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-3.580

II. Credite bugetare

-4.480

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-3.580

II. Credite bugetare

-4.480

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-2.630

II. Credite bugetare

-2.630

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-600

II. Credite bugetare

-600

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-900

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-350

II. Credite bugetare

-350

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-3.090

II. Credite bugetare

-3.990

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-3.090

II. Credite bugetare

-3.990

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-2.630

II. Credite bugetare

-2.630

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-200

II. Credite bugetare

-200

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-900

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-260

II. Credite bugetare

-260

6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament

-490

II. Credite bugetare

-490

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-490

II. Credite bugetare

-490

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-400

II. Credite bugetare

-400

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-90

II. Credite bugetare

-90

Tit: 48

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-330

II. Credite bugetare

-330

Tit: 49

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Infiuente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

21.000

Il.Credite bugetare

21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

6701

CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

21.000

II.Credite bugetare

21.000

Tit: 52

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/

Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Infiuente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-200

II.Credite bugetare

-200

Tit: 53

AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

-mii lei-

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-440

II.Credite bugetare

-440

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-36

II.Credite bugetare

-36

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-440

II.Credite bugetare

-440

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-36

II.Credite bugetare

-36

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament

-476

II.Credite bugetare

-476

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament

-440

II.Credite bugetare

-440

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament

-36

II.Credite bugetare

-36

Tit: 54

MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.600.570

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.600.570

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-1.750

II. Credite bugetare

-1.750

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-820

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

7.600

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-125.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-350.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-1.000.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-123.000

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.600.570

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.600.570

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-1.750

II. Credite bugetare

-1.750

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-820

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

7.600

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-125.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-350.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-1.000.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-123.000

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.300.570

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

5.850

II. Credite bugetare

-1.300.570

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-1.750

II. Credite bugetare

-1.750

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare

-820

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

7.600

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-125.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-50.000

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-1.000.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

-123.000

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

II. Credite bugetare

-300.000

01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare

-300.000

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare

-300.000

Tit: 55

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

-583

II. Credite bugetare

-583

Tit: 65

MINISTERUL FINANȚELOR – ACȚIUNI GENERALE

Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2025

pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B

1

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

-3.107.813

II. Credite bugetare

-2.089.859

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-3.107.813

II. Credite bugetare

-2.089.859

30

TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-1.192.698

II. Credite bugetare

-800.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

710.141

5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

-3.107.813

II. Credite bugetare

-2.089.859

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-3.107.813

II. Credite bugetare

-2.089.859

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-1.192.698

II. Credite bugetare

-800.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

710.141

5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament

-800.000

II. Credite bugetare

-89.859

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-800.000

II. Credite bugetare

-89.859

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-800.000

II. Credite bugetare

-800.000

61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare

710.141

5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament

84.885

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

84.885

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament

84.885

5501

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-2.000.000

II. Credite bugetare

-2.000.000

8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament

-392.698

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

-392.698

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament

-392.698

Anexa 3 SUME

defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea

cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor,

municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, pe anul 2025

mii lei

din care, pentru:

Nr. crt.

JUDEȚ

TOTAL INFLUENȚE

Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare

0

1

2=3

3

TOTAL

170.141

170.141

1

ALBA

1.532

1.532

2

ARAD

4.106

4.106

3

ARGEȘ

5.555

5.555

4

BACĂU

5.867

5.867

5

BIHOR

7.999

7.999

6

BISTRIȚA-NĂSĂUD

1.493

1.493

7

BOTOȘANI

3.022

3.022

8

BRAȘOV

3.373

3.373

9

BRĂILA

3.449

3.449

10

BUZĂU

2.913

2.913

11

CARAȘ - SEVERIN

4.140

4.140

12

CĂLĂRĂȘI

3.296

3.296

13

CLUJ

4.933

4.933

14

CONSTANȚA

2.072

2.072

15

COVASNA

1.315

1.315

16

DÂMBOVIȚA

5.118

5.118

17

DOLJ

4.479

4.479

18

GALAȚI

2.931

2.931

19

GIURGIU

3.271

3.271

20

GORJ

2.699

2.699

21

HARGHITA

3.455

3.455

22

HUNEDOARA

2.770

2.770

23

IALOMIȚA

2.172

2.172

24

IAȘI

6.935

6.935

25

ILFOV

5.494

5.494

26

MARAMUREȘ

3.496

3.496

27

MEHEDINȚI

1.386

1.386

28

MUREȘ

3.596

3.596

29

NEAMȚ

4.933

4.933

30

OLT

9.584

9.584

31

PRAHOVA

5.739

5.739

32

SATU MARE

5.106

5.106

33

SĂLAJ

1.093

1.093

34

SIBIU

2.336

2.336

35

SUCEAVA

3.703

3.703

36

TELEORMAN

3.756

3.756

37

TIMIȘ

4.565

4.565

38

TULCEA

1.015

1.015

39

VASLUI

3.225

3.225

40

VÂLCEA

4.555

4.555

41

VRANCEA

2.098

2.098

42

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

15.566

15.566

Anexa 4 CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli

pe anul 2025 al Fondului național unic

de asigurari sociale de sănătate

- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B

1

0001

05

VENITURI - TOTAL

1.596.796

0002

05

I. VENITURI CURENTE

124.694

1205

ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII

124.694

09

Venituri din contribuția datorata pentru medicamente finanțate din Fondul National unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii

62.000

14

Venituri din contributia datorata pentru contractele cost-volum/cost-volum- rezultat

62.694

2005

CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR

23.675

03

Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori

23.385

07

Contributii pentru concedii si indemnizatii

290

2105

CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR

-23.675

03

Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de asigurati

430.625

16

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala

975

17

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/coventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent

14

22

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole

1.383

25

Contributii pentru concedii si indemnizatii datorate de asigurati

58

26

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri obtinute dintr-o asociere cu o persoana juridica

191

49

Contributii de asigurari sociale de sanatate aferente declaratiei unice

-302.125

50

Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati

-154.796

4100

05

IV SUBVENTII

1.678.947

4200

05

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

1.678.947

4205

SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT

1.678.947

26

Subventii primite de bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru echilibrare

979.295

74

Sume alocate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate

699.652

4505

SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI

-7.356

72

Alte programe comunitare finantate in perioada 2021-2027

-7.356

4905

SUME AFERENTE ASISTENTEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR

-199.489

02

Sume rambursate din PNRR

-199.489

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-3.000

II. Credite bugetare

-3.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

1.700.000

II. Credite bugetare

1.700.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-10.000

II. Credite bugetare

-10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI PUBLICE

INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI

I. Credite de angajament

56.000

II. Credite bugetare

56.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-9.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE

REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA

AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-200.000

5005

CHELTUIELI - TOTAL

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-3.000

II. Credite bugetare

-3.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

1.700.000

II. Credite bugetare

1.700.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-10.000

II. Credite bugetare

-10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

56.000

II. Credite bugetare

56.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-9.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE

REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA

AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-200.000

6600

05

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

2.442.700

II. Credite bugetare

2.233.700

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-3.000

II. Credite bugetare

-3.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

1.700.000

II. Credite bugetare

1.700.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-10.000

II. Credite bugetare

-10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

56.000

II. Credite bugetare

56.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-9.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE

REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA

AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-200.000

6605

SANATATE

I. Credite de angajament

1.742.700

II. Credite bugetare

1.533.700

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

1.742.700

II. Credite bugetare

1.533.700

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament

-3.000

II. Credite bugetare

-3.000

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament

1.700.000

II. Credite bugetare

1.700.000

30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament

-10.000

II. Credite bugetare

-10.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament

56.000

II. Credite bugetare

56.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare

-9.000

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament

-300

II. Credite bugetare

-300

60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE

REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA

AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare

-200.000

6805

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament

700.000

II. Credite bugetare

700.000

9905

EXCEDENT(+)/DEFICIT(-)

-636.904

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.