Decizia nr. 330/2025

Dosarul nr. 1.233/103/2024 (Sesizarea nr. 2.920/1/2025)

20.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ la 11.06.2023, cu nr. de Dosar 1.233/103/2024, reclamanta AAA a chemat în judecată pârâta unitatea administrativ-teritorială comuna „BB“, județul Neamț (UAT BB) și a solicitat instanței de judecată să dispună: (i) anularea Deciziei nr. aa/13.03.2024; (ii) obligarea pârâtei la stabilirea în favoarea reclamantei a dreptului de natură salarială reprezentat de indemnizația lunară în cuantum brut de 500 lei și achitarea acesteia lunar de la data devenirii executorie a hotărârii judecătorești; (iii) obligarea pârâtei la achitarea unei despăgubiri egale cu indemnizația de 500 lei lunar, aferentă perioadei august 2023 și până la data la care se va pune în executare hotărârea judecătorească, sumă actualizată la data plății cu rata inflației; (iv) achitarea cheltuielilor de judecată.

21.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este angajată din anul 2016 pe postul de asistent medical comunitar în cadrul UAT BB, pe un post în afara numărului de posturi al aparatului de specialitate al primarului.

22.

În drept, au fost invocate prevederile

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2017

privind asistența medicală comunitară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2017 , cu modificările și completările ulterioare ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2017 ), cele ale

capitolului II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023 , reclamanta susținând, în esență, că pârâta nu a pus în aplicare dispozițiile legale care îi dădeau dreptul reclamantei la indemnizația lunară în cuantum brut de 500 lei, cu toate că avea această obligație, eludând, astfel, timp de aproape un an de zile, o normă imperativă.

23.

Pârâta UAT BB a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii, invocând, în esență, neîndeplinirea condițiilor legale pentru ca reclamanta să beneficieze de dreptul invocat, respectiv nedepunerea, de către petentă, a declarației obligatorii prevăzute de

Ordinul nr. 3.301/791/2023 .

24.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

Dosarul nr. 2.215/90/2024 (Sesizarea nr. 130/1/2025)

25.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă la 19.08.2024 cu nr. 2.215/90/2024, Sindicatul „Drepturile Copilului“ Râmnicu Vâlcea, în numele membrilor de sindicat CC, DD ș.a.m.d., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea (DGASPC Vâlcea), ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la: (i) plata sumei de 500 de lei lunar pentru tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora, începând cu luna august 2023 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată; (ii) plata sumei de 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar pentru membrii de sindicat reprezentați, începând cu luna august 2023 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată; (iii) achitarea sumelor de mai sus actualizate și indexate, de la data scadenței pentru fiecare sumă și până la data plății efective; (iv) plata cheltuielilor de judecată.

26.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat prevederile

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 , în cuprinsul căruia, pentru mai multe categorii de salariați, se prevăd anumite drepturi bănești, membrii de sindicat reprezentați încadrându-se în ipotezele articolului indicat.

27.

Se precizează că sumele datorate membrilor de sindicat nu provin nici de la ordonatorul de credite Consiliul Județean Vâlcea și nici din alte fonduri proprii ale angajatorului, ci sunt asigurate prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI - Transferuri între unități ale administrației publice [art. 32 alin. (2) din

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 ], iar aceste indemnizații lunare nu se iau în calcul la determinarea limitei prevăzute la

art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 .

28.

În drept, au fost invocate și dispozițiile

art. 159 ,

160 ,

161

și

162 ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 53/2003

sau

Codul muncii ), alături de

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 .

29.

Pârâta DGASPC Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii introduse de către reclamant ca neîntemeiată, susținând, în esență, că salarizarea personalului care lucrează în cele trei sectoare principale, ce rezultă din dispozițiile

capitolului I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

[unități sanitare reglementate prin

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 95/2006 ); unități de asistență medico-socială -

Normele

privind organizarea, funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico-sociale, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 412/2003

( Normele

aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 412/2003 ), și unități de asistență socială/servicii sociale potrivit dispozițiilor cuprinse în

Legea asistenței sociale nr. 292/2011 , cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 292/2011 )], este aplicată în mod diferit.

30.

Reclamanții din dosar sunt angajați în cadrul centrelor de plasament aflate în subordinea DGASPC Vâlcea.

31.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

Dosarul nr. 1.483/40/2024 (Sesizarea nr. 320/1/2025)

32.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția I civilă la 20.08.2024, reclamanții EE prin Sindicatul „Impact“ Botoșani au chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani (DGASPC Botoșani), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la: (i) acordarea, începând cu luna august 2023, a indemnizației lunare stabilite în cuantum brut de 500 de lei, prevăzută de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum a fost modificat prin articolul II al

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023 , asistenților medicali indiferent de studii și asimilaților acestora; (ii) acordarea, începând cu luna august 2023, a indemnizației lunare stabilite în cuantum brut de 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum a fost modificat prin

articolul II

al

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023

pentru toate categoriile de personal; (iii) calcularea diferențelor între drepturile cuvenite și cele efectiv acordate și actualizarea acestor sume cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate și a dobânzii legale calculate conform

Ordonanței Guvernului nr. 13/2011

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin

Legea nr. 43/2012 , cu completările ulterioare ( Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 ), începând cu data introducerii acțiunii la instanță și până la data plății efective; (iv) plata cheltuielilor de judecată.

33.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar două răspunsuri ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale adresate federațiilor sindicale, din care rezultă că respectivele reglementări se aplică și în sectorul de asistență socială și medico-socială.

34.

Pârâta DGASPC Botoșani a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de Sindicatul „Impact“ Botoșani pentru membrii de sindicat, personal contractual din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități X din cadrul DGASPC Botoșani, ca neîntemeiată.

35.

În motivare, pârâta a susținut, în esență, că personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar la care face referire

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru 153/2017 , așa cum a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 , salarizat potrivit acestei anexe, nu se regăsește în structura DGASPC Botoșani.

36.

Personalul din cadrul DGASPC Botoșani (inclusiv asistenți medicali, infirmieri, instructori de ergoterapie, maseur, bucătar din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități X) este reîncadrat și salarizat potrivit

pct. 3

- Instituții și unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare,

subpct. 3.1 . - Salarii de bază pentru funcții de conducere și

3.2 . - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituțiile și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică din

capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , în aceste subcapitole neregăsindu-se personal medico-sanitar și auxiliar sanitar.

37.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

Dosarul nr. 587/62/2024* (Sesizarea nr. 1.345/1/2025)

38.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - Secția I civilă cu nr. 587/62/2024*, reclamantul Sindicatul Salariaților din Administrația Publică din Județul Brașov (Sindicatul SAP Brașov), în numele și pentru membrii de sindicat EE ș.a.m.d., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Asistență Socială Făgăraș (DAS Făgăraș), a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la: (i) plata indemnizațiilor lunare în valoare de 500 de lei, prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 , începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2023, actualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății; (ii) plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale neacordate, de la data scadenței și până la plata efectivă a sumelor datorate.

39.

În fapt, membrii de sindicat reprezentați au calitatea de personal de specialitate medico-sanitar în cadrul DAS Făgăraș, deservind cabinetele medicale școlare din municipiul Făgăraș.

40.

Reclamanții invocă reglementările cuprinse la

pct. 4 al notei de la pct. 2 lit. c) anexa c.4. din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și arată că legea nu distinge între asistenții medicali care beneficiază de dreptul prevăzut de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II

la legea-cadru anterior menționată în funcție de unitatea angajatoare și nu condiționează sub acest aspect acordarea indemnizației care face obiectul litigiului, fapt confirmat prin precizările Ministerului Sănătății cuprinse în Adresa emisă la 1.09.2023. Prin urmare, refuzul pârâtei de a acorda această indemnizație este nejustificat și încalcă dispozițiile

art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii .

41.

Pârâta DAS Făgăraș a depus întâmpinare, prin care a solicitat, pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că cererea reclamanților este neîntemeiată inclusiv din perspectiva neîndeplinirii condițiilor prevăzute la

art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 .

42.

Prin Sentința civilă nr. 725/CA din 18 septembrie 2024, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a Tribunalului Brașov, dispunând trimiterea dosarului secției specializate competente. Astfel, s-a format, pe rolul Secției I civile a Tribunalului Brașov, Dosarul nr. 587/62/2024*.

43.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

IV.

Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Dosarul nr. 1.233/103/2024 (Sesizarea nr. 2.920/1/2025)

44.

Prin Încheierea de ședință din 7 noiembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , respectiv: a) litigiul are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale, b) reclamanta are calitatea de asistent medical comunitar, fiind plătită din fonduri publice; c) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

45.

Instanța de trimitere a apreciat că, odată verificată îndeplinirea acestor condiții, sesizarea devine obligatorie, fără a se mai impune analiza condiției existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit

art. 519 din Codul de procedură civilă , invocând în susținerea acestei concluzii preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

Dosarul nr. 2.215/90/2024 (Sesizarea nr. 130/1/2025)

46.

Prin Încheierea de ședință din 11 noiembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

și de

art. 519 din Codul de procedură civilă , respectiv:

a)

instanța de trimitere este învestită cu soluționarea, în primă instanță, a unei cauze ce are ca obiect drepturi de natură salarială pretinse de o categorie de personal plătit din fonduri publice - indemnizația prevăzută la

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

constituie un drept salarial sau de natură salarială, câtă vreme acordarea acesteia este reglementată în considerarea raporturilor de muncă ale personalului vizat și reprezintă o contraprestație a muncii desfășurate de acesta (gărzi efectuate de personalul medical, activitate desfășurată în zilele de repaus săptămânal etc.);

b)

condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei este îndeplinită, dat fiind faptul că există cel puțin o aparentă divergență între scopul declarat de legiuitor la adoptarea dispozițiilor

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și conținutul normativ propriu-zis al acestora;

c)

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Dosarul nr. 1.483/40/2024 (Sesizarea nr. 320/1/2025)

47.

Prin Încheierea de ședință din 13 decembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , respectiv:

a)

reclamanții sunt angajați ai DGASPC Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, finanțarea drepturilor salariale fiind astfel asigurată din fonduri publice [ art. 116

raportat la

art. 127 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 272/2004 )];

b)

instanța de trimitere argumentează dificultatea chestiunilor de drept de care depinde soluționarea fondului cauzei cu care a fost învestită, arătând că, deși sunt salarizate în cadrul aceleiași anexe, modul de salarizare este reglementat diferit pentru diferitele categorii de personal.

Prima chestiune de drept ce formează obiectul Sesizării nr. 320/1/2025

Analizând dispozițiile normative cuprinse la

pct. 2

și

3 din cap. I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , precum și pe cele ale

pct. 2 lit. a) subpct. a.1

nr. crt. 33, 35 și 36 și ale

pct. 3, subpct. 3.2 nr. crt. 25, 26 și 27 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

prin raportare la

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru 153/2017 , potrivit tribunalului, ar părea că legiuitorul delegat a avut în vedere, la redactarea

art. 3^1 , modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 , doar personalul salarizat conform

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , nu și pe cel de la

pct. 3 din capitolul I

al aceleiași anexe.

Însă, se arată mai departe, analizând comparativ

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

cu

art. 7 din capitolul II

al aceleiași anexe, rezultă că există o diferență între stabilirea sferei destinatarilor normelor juridice. Din acest punct de vedere pare că, prin

art. 3^1

anterior menționat, legiuitorul delegat a avut în vedere întreg personalul din anexa în cauză, și nu doar pe cel de la

pct. 2 .

Cea de-a doua chestiune de drept ce formează obiectul Sesizării nr. 320/1/2025

Tribunalul invocă faptul că, în cazul acestei chestiuni de drept, dificultatea stabilirii sferei subiecților cărora li se aplică prevederile rezidă din modalitatea de determinare a personalului ce ar trebui să primească indemnizația de 500 lei, respectiv întreg personalul salarizat conform

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum se arată la

alin. (1)

al

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , sau doar categoria de personal menționată la

lit. f) a alin. (1)

menționat.

Cea de-a treia problemă de drept ce formează obiectul Sesizării nr. 320/1/2025

În justificarea dificultății problemei de drept, tribunalul a arătat că din prevederile

pct. 3

al

capitolului I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

nu rezultă în mod explicit în ce măsură funcțiile îndeplinite de personalul din sistemul public de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare, salarizat conform

subpct. 3.2

și

3.3 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , fac parte din cele aferente personalului medico-sanitar sau auxiliar sanitar. Însă, la

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II

la aceeași lege-cadru, în cadrul funcțiilor auxiliare sanitare, se regăsește și cea de infirmieră, dar nu și cea de bucătar.

c)

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Dosarul nr. 587/62/2024* (Sesizarea nr. 1.345/1/2025)

48.

Prin Încheierea de ședință din 10 ianuarie 2025, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , apreciind că: sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecății în cauzele care se încadrează la

art. 1

din ordonanța de urgență; Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar această chestiune nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

V.

Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Dosarul nr. 1.233/103/2024 (Sesizarea nr. 2.920/1/2025)

49.

Reclamantul, prin reprezentant convențional, a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. În ceea ce privește fondul chestiunii de drept, punctul de vedere exprimat de reclamant este în sensul că asistenții medicali comunitari sunt salarizați conform

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , fiind îndreptățiți să primească indemnizația de 500 de lei.

50.

Pârâta a apreciat că sesizarea instanței supreme cu problema de drept în discuție este admisibilă, UAT BB fiind, de altfel, cea care a formulat această solicitare adresată instanței de trimitere, în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 . Pârâta nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

Dosarul nr. 2.215/90/2024 (Sesizarea nr. 130/1/2025)

51.

Potrivit punctului de vedere exprimat de reclamant prin notele scrise depuse la dosar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , nefiind, astfel, îndeplinite condițiile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul acestui act normativ, deoarece indemnizația prevăzută de

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

nu ar constitui un drept salarial sau de natură salarială. Pe fondul chestiunii de drept, reclamantul consideră că dispoziția normativă se aplică și personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile de asistență socială/servicii sociale.

52.

Potrivit punctului de vedere formulat de pârâtă,

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

este aplicabil doar personalului din unitățile sanitare, fapt ce ar rezulta din dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2023

și ale

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023 .

Dosarul nr. 1.483/40/2024 (Sesizarea nr. 320/1/2025)

53.

Părțile au apreciat că sesizarea instanței supreme în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024

este admisibilă.

54.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la fondul chestiunilor de drept.

Dosarul nr. 587/62/2024* (Sesizarea nr. 1.345/1/2025)

55.

Potrivit punctului de vedere formulat de către reclamant, prezenta sesizare este admisibilă, fiind îndeplinite în acest sens condițiile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

56.

Prin punctul de vedere exprimat la 13.12.2024, pârâta a apreciat că asistenții medicali, reprezentați de Sindicatul SAP Brașov, în calitate de reclamanți, nu sunt îndreptățiți la plata indemnizațiilor lunare solicitate, întrucât: aceștia nu își desfășoară activitatea într-o unitate sanitară aflată în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, ci în cadrul cabinetelor medicale din unitățile de învățământ, unde nu efectuează gărzi sau ore suplimentare și nu lucrează în zilele de repaus sau sărbători legale; sunt angajați ai DAS Făgăraș care nu se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și nu au depus declarațiile prevăzute de

Ordinul nr. 3.301/791/2023 .

VI.

Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Dosarul nr. 1.233/103/2024 (Sesizarea nr. 2.920/1/2025)

57.

Tribunalul nu a expus punctul său de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuție.

Dosarul nr. 2.215/90/2024 (Sesizarea nr. 130/1/2025)

58.

Tribunalul apreciază că prevederile

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

nu fac distincție între categoriile de personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar încadrat în unități sanitare și, respectiv, în unități medico-sociale sau unități de asistență socială, ci, dimpotrivă, menționează că se aplică personalului salarizat potrivit

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , care include și angajații unităților de asistență socială. De asemenea, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2024

privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 ), ce a adus o nouă modificare

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , se face referire expresă și la personalul din domeniul asistenței sociale și la dificultățile cu care se confruntă acest sistem, ce au impus intervenția legiuitorului.

Dosarul nr. 1.483/40/2024 (Sesizarea nr. 320/1/2025)

59.

Tribunalul nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunile de drept în discuție.

Dosarul nr. 587/62/2024* (Sesizarea nr. 1.345/1/2025)

60.

Instanța de trimitere a apreciat că asistenții medicali din dispensarele medicale școlare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația lunară în cuantum de 500 de lei, ce formează obiectul dosarului, în condițiile în care angajarea și stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților se fac în baza

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , conform pct. 4 al notei de la

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 .

61.

În plus, reclamanții beneficiază de sporul pentru condiții deosebite de muncă acordat în temeiul prevederilor

art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și

pct. 3 lit. A din anexa nr. 8 la regulamentul-cadru

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 .

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

62.

Instanțele consultate au comunicat hotărâri judecătorești relevante (trei tribunale) și puncte de vedere teoretice (două curți de apel și șase tribunale) cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

63.

Din datele comunicate s-au conturat mai multe opinii.

64.

Într-o opinie s-a considerat că prevederile

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

se aplică exclusiv personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, așa cum reiese în mod expres din prevederile acestui text legal și din coroborarea dispozițiilor de la

subpct. 2

și

3 din capitolul I al anexei nr. II la legea-cadru

(o sentință nedefinitivă, atacată cu apel, a cărui judecată a fost suspendată la 6.06.2025 până la soluționarea sesizării privind dezlegarea chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ce face obiectul Dosarului nr. 2.920/1/2024; o sentință definitivă ca urmare a respingerii apelului).

65.

S-a arătat că în cadrul

capitolului I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt reglementate, pentru fiecare categorie în parte, atât drepturile salariale pentru personalul din sistemul de sănătate, cât și pentru personalul din sistemul de asistență socială, în timp ce

capitolul II

al acestei anexe cuprinde, așa cum se specifică expres în titlul său, reglementări specifice pentru anumite categorii de personal dintre cele menționate la

capitolul I , cu consecința că drepturile salariale reglementate în capitolul II nu se aplică tuturor categoriilor de personal descrise în capitolul I, ci doar categoriilor strict prevăzute în reglementările specifice ale capitolului II.

66.

Un argument suplimentar în sprijinul acestor opinii a vizat expunerea de motive a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2023 , în care, a precizat tribunalul, se face referire exclusiv la necesitatea acordării unor drepturi salariale suplimentare angajaților din sistemul sanitar, respectiv celor din spitale și unități sanitare, fără a exista vreo referire la angajații din instituțiile și unitățile de asistență socială.

67.

Printr-o decizie definitivă pronunțată de o curte de apel s-a stabilit că de indemnizația prevăzută de

art. 3^1 alin. (1) lit. g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază atât personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare, cât și cel din unitățile de asistență medico-socială, categorii de personal menționate la

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 .

68.

În considerentele deciziei evocate s-a reținut că din statul de funcții a rezultat cu evidență faptul că salariații vizați au fost încadrați în muncă potrivit

pct. 2 lit. c), anexa c.4 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , astfel că se justifică acordarea indemnizației prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II

la aceeași lege-cadru.

69.

În altă opinie s-a considerat că, deși, prin

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul a avut în vedere întreg personalul din anexa în cauză, și nu doar pe cel de la

pct. 2 , totuși, a individualizat în mod expres atât funcțiile care beneficiază de indemnizațiile lunare de la

lit. f)

și

g) ale alin. (1) al art. 3^1 , cât și activitățile desfășurate, astfel încât prevederile textului de lege anterior indicat se aplică și personalului din sistemul public de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare, salarizat conform

pct. 3 subpct. 3.2

și

3.3 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , însă doar categoriilor profesionale menționate expres la lit. f) sau asimilate potrivit legii (potrivit punctelor de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, comunicate de două curți de apel și de trei tribunale).

70.

A treia opinie exprimată este în sensul că prevederile

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

se aplică întregului personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit

anexei nr. II

la aceeași lege-cadru, având în vedere faptul că textul de lege nu prevede excepții (punctul de vedere teoretic exprimat de un tribunal).

71.

Particularizat, conform punctelor de vedere teoretice comunicate de trei dintre tribunale, s-a exprimat opinia că de indemnizația reglementată de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază inclusiv asistenții medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ-teritoriale.

72.

Opinia contrară, rezultată din punctele de vedere teoretice exprimate de alte două tribunale, este însă în sensul că indemnizația reglementată de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

nu se acordă și asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ-teritoriale, ci se limitează la personalul angajat într-o unitate sanitară, cu condiția îndeplinirii obligației de depunere a declarației pe propria răspundere prevăzute de

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 .

73.

Nu în ultimul rând, o curte de apel a exprimat opinia potrivit căreia Sesizarea nr. 2.920/1/2025 este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept susceptibile a fi dezlegată prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

și de

art. 519 din Codul de procedură civilă , întrucât norma de drept nu comportă dificultăți de interpretare, iar instanța de trimitere nu a identificat problema de drept.

74.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII.

Jurisprudența Curții Constituționale

75.

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță directă cu privire la soluționarea prezentelor sesizări conexate.

IX.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

76.

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie ce poate prezenta relevanță asupra dezlegării chestiunilor de drept care fac obiectul sesizărilor conexate.

77.

Prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 17 din 27 ianuarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 10 martie 2025:

–

a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.768/99/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 7 alin. (1) lit. h) de la capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, respectiv ale

articolului unic lit. A pct. 3 din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru

privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 , cu modificările și completările ulterioare, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de sporul de 12-15% din salariul de bază se interpretează în sensul că se aplică și personalului care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor școlare din instituțiile de învățământ special?

–

a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea conexă formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 12.095/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă de sporul pentru condiții deosebite de muncă prevăzut de

art. 7 alin. (1) lit. h) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

pot beneficia și reclamanții - personal medical din cabinetele medicale organizate în unități de învățământ.

X.

Opiniile specialiștilor

78.

În conformitate cu dispozițiile

art. 520 alin. (11)

raportat la

art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă , au fost solicitate opiniile mai multor specialiști din cadrul unor facultăți de drept și al Institutului Național al Magistraturii, precum și opinia Ministerului Sănătății asupra chestiunilor de drept supuse examinării.

79.

Până la momentul redactării prezentului raport au fost transmise puncte de vedere de către Institutul Național al Magistraturii, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Ministerul Sănătății, Direcția managementul resurselor umane și structuri sanitare, Serviciul drepturi salariale.

80.

Potrivit opiniei comunicate de Institutul Național al Magistraturii:

–

de indemnizațiile lunare prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază numai personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în unitățile sanitare, salarizat potrivit

pct. 2 din capitolul I

al aceleiași anexe, nu și personalul de specialitate care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de asistență socială, salarizat potrivit

pct. 3 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 ;

–

în interpretarea

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , personalul asimilat funcțiilor de „tehnicieni de radiologie și imagistică licențiați, asistenți medicali de laborator clinic licențiați, asistenți medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenți medicali dentari licențiați, asistenți medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenți medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenți medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor“ este cel prevăzut la

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 ;

–

în interpretarea

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 , numai personalul unităților sanitare are obligația depunerii declarației pe propria răspundere prevăzute de actul administrativ, nu și personalul care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială.

81.

Prin opinia comunicată de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara s-a apreciat, cu prioritate, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , impunându-se respingerea ca atare a sesizărilor.

82.

Astfel, nu este îndeplinită condiția existenței unor chestiuni de drept veritabile, dat fiind faptul că problemele de drept invocate nu prezintă un grad de dificultate care să justifice intervenția instanței supreme, având în vedere faptul că acestea își găsesc soluționarea prin însuși textul legal invocat în cuprinsul sesizării, cu trimitere la actele normative care reglementează calificarea și încadrarea categoriilor de personal prevăzut în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , respectiv specificul activității acestora dat de felul muncii îndeplinite. În acest sens, textul de lege al

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

permite o interpretare unitară, nu este incomplet, lacunar, susceptibil de interpretări diferite.

83.

Se precizează că din analiza coroborată a

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023 , a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023

și

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2024

și ale

Ordinului nr. 3.301/791/2023

rezultă următoarele interpretări:

–

voința legiuitorului este aceea ca întreg personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat conform

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

să beneficieze de drepturile salariale prevăzute la

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II

la legea-cadru, cu mențiunea că influențele financiare aferente sunt suportate din banii publici, a căror sursă de proveniență este diferită, după cum angajatorul bugetar se află sau nu în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Dispozițiile

Ordinului nr. 3.301/791/2023

sunt incidente doar unităților sanitare finanțate de CNAS. Angajatorii care nu se află în relație contractuală cu CNAS, dar care au în organigramă funcții/posturi aparținând familiei ocupaționale „Sănătate și asistență socială“, asigură plata drepturilor salariale direct și exclusiv de la bugetul de stat (fără intervenția CNAS, reglementare legală firească);

–

din moment ce dispozițiile

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit acestei anexe, iar

subpct. 3.2

și

3.3

includ atât funcții specifice personalului de specialitate medico-sanitar, cât și personalului auxiliar sanitar, rezultă că dispozițiile

art. 3^1

anterior menționate sunt aplicabile ambelor categorii (personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar), cu condiția de a fi salarizat în temeiul

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 .

84.

Potrivit răspunsului comunicat de Ministerul Sănătății, Direcția managementul resurselor umane și structuri sanitare, Serviciul drepturi salariale:

Sesizarea nr. 2.920/1/2024

–

de indemnizația prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază persoanele care ocupă funcția de asistent medical și altele similare, precum și funcțiile asimilate în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008

privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 53/2014 , cu modificările și completările ulterioare ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 ), personal medico-sanitar salarizat potrivit

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , indiferent de modul de organizare a activității. Având în vedere dispozițiile

art. 17 alin. (4) din Normele metodologice

privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 7 iunie 2019 ( Normele metodologice

aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 ), funcția de asistent medical comunitar nu se asimilează cu funcția de asistent medical, aceasta reprezentând în fapt un program de educație medicală continuă/specializare a asistenților medicali generaliști și a moașelor care dețin un titlu oficial de calificare conform

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 . De asemenea, funcția de asistent medical comunitar nu este prevăzută în

Legea-cadru nr. 153/2017 .

Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea

pct. 3 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , acestea revenind Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare salarizat potrivit

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și care beneficiază de indemnizațiile prevăzute la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , unitățile sanitare angajatoare aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate contractează cu acestea sumă/sume lunară(e) corespunzătoare influențelor financiare determinate de drepturile salariale prevăzute mai sus, astfel cum sunt reglementate la

art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 . Prin urmare, se opinează că depunerea declarației pe propria răspundere este obligatorie pentru unitățile aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Sesizarea nr. 130/1/2025

–

de indemnizațiile prevăzute la

art. 3^1 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat conform

anexei nr. II Ia Legea-cadru nr. 153/2017

din unitățile sanitare publice care asigură continuitatea activității medicale, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Sesizarea nr. 320/1/2025

–

de indemnizațiile prevăzute la

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat conform anexei nr. II Ia legea-cadru încadrat în unitățile sanitare publice și care asigură continuitatea activității medicale, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în

vigoare, nu se lucrează. Între funcțiile de tehnician de radiologie și imagistică licențiat, asistenți medicali de laborator clinic licențiați, asistenți medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenți medicali dentari licențiați, asistenți medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenți licențiați în nutriție și dietetică, asistenți medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, nu există nicio modalitate de asimilare.

XI.

Raportul asupra chestiunii de drept

85.

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au propus:

–

admiterea sesizărilor conexate formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024, de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.215/90/2024 și de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.483/40/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu următoarea dezlegare:

De indemnizația prevăzută de dispozițiile

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, salarizat potrivit

pct. 2

din aceeași anexă, nu și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale, salarizat potrivit

pct. 3

din aceeași anexă;

–

respingerea ca inadmisibile a sesizărilor formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024 și de Tribunalul Brașov - Secția I civilă în Dosarul nr. 587/62/2024*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Dacă acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ-teritoriale, este condiționată de depunerea unei declarații pe propria răspundere potrivit

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 3.301/791/2023

privind stabilirea condițiilor pentru punerea în aplicare a dispozițiilor

art. 3^1 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă, în cadrul familiei ocupaționale sănătate și asistență socială, asistenții medicali din dispensarele medicale școlare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația lunară prevăzută de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

XII.

Înalta Curte de Casație și Justiție

Asupra admisibilității sesizării

86.

Sesizările conexate în prezentul dosar au fost formulate în temeiul prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

87.

Domeniul de aplicare a actului normativ menționat este stabilit prin dispozițiile

art. 1 , ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.

88.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la

art. 1 , completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

89.

Potrivit principiului specialia generalibus derogant („normele speciale derogă de la cele generale“), dispozițiile anterior citate se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile

art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă , urmând a se completa cu prevederile acestui cod,

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

stabilind expres că „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.

90.

În preambulul ordonanței de urgență s-a arătat că, la elaborarea acestui act normativ, s-a ținut seama de „configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România“. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, „în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.

91.

Prin urmare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 :

a)

existența unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;

b)

cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , respectiv să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;

c)

existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

d)

chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

92.

Verificând condițiile de admisibilitate astfel prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că primele două condiții, referitoare la obiectul cauzei în care au fost formulate cererile de pronunțare a hotărârii prealabile și stadiul procedurii, sunt îndeplinite în cazul tuturor sesizărilor.

93.

Instanțele de trimitere sunt învestite cu soluționarea, în primă instanță, a cererilor de chemare în judecată formulate în materia litigiilor de muncă, iar pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

Sesizarea nr. 2.920/1/2025

94.

Obiectul cauzei constă în stabilirea și plata drepturilor salariale ale reclamantei, asistent medical comunitar în cadrul comunei BB, în concret, acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 . Finanțarea cheltuielilor pentru această categorie de personal se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătății, conform

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2017 , iar

art. 12 alin. (3)

din același act normativ prevede că salariul de bază și celelalte drepturi salariale ale asistentului medical comunitar se stabilesc potrivit

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcția de asistent medical, pe grade/trepte profesionale și pe nivel de studii, conform

anexei nr. II

- Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“,

cap. I pct. 3

„Instituții și unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare“ și

cap. II

„Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale“.

Sesizarea nr. 130/1/2025

95.

Reclamanții, angajați în cadrul centrelor de plasament aflate în subordinea DGASPC Vâlcea, au solicitat plata sumelor de 500 de lei/lună și de 100 de lei/lună, în temeiul prevederilor

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 .

Sesizarea nr. 320/1/2025

96.

Reclamanții, personal contractual din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități X din cadrul DGASPC Botoșani, au solicitat: acordarea, începând cu luna august 2023, a indemnizației lunare stabilite în cuantum brut de 500 lei prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , așa cum a fost modificat prin

art. II

al

Ordonanței Guvernului nr. 42/2023 , asistenților medicali indiferent de studii și asimilaților acestora; acordarea, începând cu luna august 2023, a indemnizației lunare stabilite în cuantum brut 100 de lei prevăzute la

art. 3^1 alin. (1) lit. g) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 .

Sesizarea nr. 1.345/1/2025

97.

Reclamanții, personal de specialitate medico-sanitar în cadrul DAS Făgăraș, deservind cabinetele medicale școlare din municipiul Făgăraș, au solicitat plata indemnizațiilor lunare în valoare de 500 de lei prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 , astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 .

98.

De asemenea, în cazul tuturor sesizărilor, este îndeplinită condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept indicate de instanțele de trimitere, iar acestea nu formează obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

99.

Este îndeplinită și condiția existenței unei legături de dependență între soluționarea pe fond a cauzelor și lămurirea problemelor de drept indicate în încheierile de sesizare, fiind pusă în discuție îndreptățirea reclamanților de a beneficia de acordarea sumelor stabilite prin dispozițiile legale care formează obiectul interpretării.

100.

Condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, care poate face obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie supusă unei evaluări distincte în raport cu încheierile de sesizare.

101.

În sesizările nr. 2.920/1/2025 și nr. 1.345/1/2025, în mod eronat, instanțele de trimitere au considerat că este obligatorie sesizarea și nu se cere îndeplinirea condiției caracterului dificil al chestiunii de drept.

102.

În cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024

nu se definește noțiunea „chestiune de drept“, însă lămurirea sensului acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței de urgență și de necesitatea completării, conform

art. 4

din ordonanță, a dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în

Codul de procedură civilă , cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a „chestiunii de drept“, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

103.

Astfel, după cum s-a arătat la paragraful 90, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024

s-a făcut referire la existența unor „chestiuni dificile de drept“.

104.

Din contextul legislativ expus rezultă că procedura specială prevăzută de ordonanța de urgență anterior menționată prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din

art. 519-521 din Codul de procedură civilă , la care se adaugă diferențele specifice care rezultă din conținutul dispozițiilor ordonanței de urgență, referitoare la caracterul de noutate și instanța competentă care formulează sesizarea.

105.

Mai mult, eroarea în care s-au aflat instanțele de trimitere rezultă și din împrejurarea că, spre deosebire de dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă , care folosesc noțiunea de „chestiune de drept“, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , legiuitorul delegat folosește chiar sintagma „chestiuni dificile de drept“, intenționând să accentueze astfel că nu orice chestiuni de drept, ci doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept sunt cele care pot forma obiectul procedurii. Potrivit

art. 40 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare („ Legea nr. 24/2000 “), preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticității actului), fiind cel care enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării (conform

art. 43

din aceeași lege).

106.

Această statuare este în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.

107.

Pe de altă parte, rațiunea instituirii condițiilor formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

108.

În consecință, contrar opiniei exprimate de instanțele de trimitere în cadrul sesizărilor nr. 2.920/1/2025 și nr. 1.345/1/2025,

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

nu instituie, în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de

art. 1

din ordonanța de urgență, obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor

art. 519-520 din Codul de procedură civilă , cu care ordonanța de urgență se completează.

109.

În cazul Sesizării nr. 2.920/1/2025 se observă și caracterul inform al încheierii din două perspective.

110.

Pe de o parte, conform

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii.

111.

Din examinarea încheierii instanței de trimitere rezultă că dezbaterile contradictorii au privit sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept referitoare la acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , și asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ teritoriale sau numai celor angajați într-o unitate sanitară.

112.

Nu a fost supusă dezbaterii contradictorii a părților cea de-a doua parte a întrebării care formează obiectul sesizării, și anume dacă acordarea indemnizației în speță este condiționată de depunerea unei declarații pe propria răspundere potrivit

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 .

113.

Pe de altă parte,

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă

impune ca, atunci când se dispune sesizarea, încheierea să cuprindă punctul de vedere al completului de judecată. Încheierea instanței nu respectă această cerință.

114.

Totuși, soluția trebuie nuanțată în privința celor două chestiuni cuprinse în întrebare.

115.

În ceea ce privește prima chestiune - acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , și asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ teritoriale sau numai celor angajați într-o unitate sanitară - din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă circumstanțele esențiale ale litigiului, dar și caracterul veritabil al unei chestiuni de drept, împrejurare în care se apreciază că lipsa opiniei preliminare a completului de judecată nu este în sine de natură a determina inadmisibilitatea sesizării (în acest sens fiind și

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61 din 28 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.274 din 18 decembrie 2024).

116.

Chestiunea de drept astfel formulată are în vedere necesitatea stabilirii interpretării dispozițiilor

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , în vederea aplicării lor prin raportare la distincțiile operate în cuprinsul anexei nr. II între cele trei sectoare principale: unități sanitare, unități de asistență medico-socială și unități de asistență socială.

117.

Stabilirea, în concret, a categoriei de personal în care se încadrează reclamanții reprezintă o chestiune de fapt, ce excedează obiectului mecanismului hotărârii prealabile și nu poate face obiectul dezlegării de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această determinare intră în competența exclusivă a instanței de trimitere, care, în urma administrării probatoriului și a evaluării circumstanțelor cauzei, va aplica norma juridică la situația de fapt reținută.

118.

Cu alte cuvinte, problema esențială de drept care se identifică în cauză, prin reformularea întrebării, este dacă de indemnizația prevăzută de

3^1 alin. (1) lit. f) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale.

119.

În esență, așa cum s-a dezvoltat în punctele VII și X, s-a exprimat opinia că aceste dispoziții sunt aplicabile întregului personal menționat în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , fără nicio distincție, iar în altă opinie,

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

ar fi circumscris doar sferei personalului indicat în

alin. (1) , respectiv personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar medical din unitățile sanitare și din unitățile de asistență medico-sociale din

anexa nr. II

la actul normativ indicat și doar în privința celui menționat în cuprinsul acestui articol ori asimilat lui, cu excluderea personalului din unitățile de asistență socială/servicii sociale.

120.

Acest context relevă caracterul dificil al chestiunii de drept care formează obiectul primei părți a întrebării din cadrul sesizării, ceea ce determină necesitatea intervenției instanței supreme în scopul unei rezolvări de principiu a chestiunii de drept deduse judecății, astfel cum a fost reformulată, întrucât aceasta este susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, în consecință, să creeze practică neunitară.

121.

Existența unei jurisprudențe și a unor opinii teoretice divergente asupra textului de lege menționat, susceptibil a primi interpretări diferite, ce prefigurează generalizarea unei practici neunitare, configurează îndeplinirea condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile și dificile asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o procedură de unificare.

122.

A doua problemă - dacă acordarea indemnizației în speță este condiționată de depunerea unei declarații pe propria răspundere potrivit

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul nr. 3.301/791//2023

- nu reprezintă o chestiune veritabilă de drept, întrucât din aceste dispoziții rezultă cu claritate atât domeniul de aplicare, cât și necesitatea depunerii declarațiilor pe propria răspundere.

123.

Pe de altă parte, viciile procedurale și formale ale încheierii de trimitere nu pot fi surmontate în privința acestei chestiuni, de aceea Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în acest caz, sesizarea este inadmisibilă.

124.

În ceea ce privește Sesizarea nr. 1.345/1/2025 se reține lipsa elementelor care să permită constatarea îndeplinirii condiției existenței unei chestiuni dificile de drept. În identificarea „chestiunii de drept“, instanța de trimitere era ținută, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică, sens în care trebuia să justifice faptul că textele de lege enunțate ca formând obiectul sesizării sunt susceptibile de interpretări diferite și să arate care sunt acestea.

125.

În acest caz, instanța de trimitere a propus o soluție, fără însă a identifica în prealabil diferite interpretări posibile ale textelor legale. S-a apreciat că asistenții medicali din dispensarele medicale școlare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația lunară în cuantum de 500 lei ce formează obiectul dosarului, în condițiile în care angajarea și stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților se fac în baza

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , conform

pct. 4

al notei de la

pct. 2 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , fără ca, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere să identifice o altă posibilă interpretare a normelor legale și fără să se releve caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor a căror interpretare o solicită.

126.

În această situație se constată că instanța de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării, ci urmărește obținerea unei confirmări a soluției care urmează a fi pronunțată în cauza cu care a fost învestită, abordare care are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.

127.

În cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are rolul de a valida soluția propusă de instanța de trimitere, ci acela de a facilita judecătorului eliminarea dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanței supreme soluționarea litigiului.

128.

Legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv ( Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).

129.

Astfel, revine instanței de trimitere identificarea reglementării legale care permite acordarea drepturilor solicitate în virtutea obligației sale de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare a cauzei.

130.

Rațiunea instituirii condițiilor formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

131.

În consecință, prin raportare la prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , Sesizarea nr. 1.345/1/2025 nu respectă cerințele formale necesare unei sesizări valide a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, neconformitatea fiind una esențială care nu poate fi surmontată.

132.

În continuare, urmează a se observa că este îndeplinită condiția caracterului dificil al chestiunii de drept care formează obiectul sesizărilor nr. 130/1/2025 și nr. 320/1/2025, în care instanțele de trimitere au realizat o analiză a textelor legale incidente și au considerat că dificultățile de interpretare rezultă din conținutul normativ propriu-zis al acestora, aflat în divergență față de scopul declarat de legiuitor la adoptarea dispozițiilor legale în discuție.

133.

Cu privire la chestiunea de drept din Sesizarea nr. 130/1/2025 - dacă de indemnizația prevăzută de

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

beneficiază și personalul medico-sanitar și auxiliar medical din unitățile de asistență socială/servicii sociale - instanța de trimitere a arătat că din titlurile celor două acte normative ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023

și

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 ) ar rezulta că reglementările cuprinse în acestea se referă la unitățile sanitare publice, același lucru reieșind și din expunerea de motive și nota de fundamentare ale ordonanțelor, însă conținutul normativ al

art. 3^1

anterior indicat nu cuprinde vreo distincție expresă, în ce privește domeniul de aplicare, între unitățile sanitare și cele de asistență medico-socială sau de asistență socială/servicii sociale.

134.

Instanța a sesizat o aparentă divergență între scopul declarat de legiuitor la adoptarea dispozițiilor legale în discuție și conținutul normativ propriu zis, aspecte de natură să genereze echivoc.

135.

Punctul de vedere al instanței de trimitere este confirmat de jurisprudența și opiniile teoretice divergente asupra textului de lege, din această perspectivă fiind îndeplinită și condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile și dificile asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o procedură de unificare.

136.

În cazul Sesizării nr. 320/1/2024 se constată că prima și a treia întrebare formulate de instanța de trimitere sunt cvasiidentice, prima întrebare conținând toate elementele celei de-a treia întrebări.

137.

Esența întrebărilor vizează aceeași chestiune de drept, a interpretării

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

în sensul dacă de indemnizația reglementată de aceste dispoziții beneficiază și personalul medico-sanitar și auxiliar medical din unitățile de asistență socială/servicii sociale, cu referire punctuală la prevederile din

anexa nr. II, cap. I, subpct. 3.2

și

3.3 .

138.

În plus, întrebarea a doua vizează lămurirea sferei de incidență a dispoziției de la

litera f) , prin raportare la

subpct. 3.2 din anexa nr. II, cap. I la Legea-cadru nr. 153/2017 , respectiv dacă aceasta cuprinde doar personalul menționat în cuprinsul acestei dispoziții și cel asimilat sau întregul personal din

anexa nr. II , fără distincție, dar și modalitatea în care se face asimilarea funcțiilor.

139.

Dificultatea chestiunilor de drept este justificată de instanța de trimitere cu argumente similare celor deja redate în sesizarea prezentată anterior.

140.

În plus, instanța de trimitere afirmă că în cuprinsul dispoziției nu se regăsesc determinate în mod expres funcțiile de instructor de ergoterapie și masor, întâmpinând dificultăți în asimilarea acestor funcții cu cele de asistent medical, respectiv soră medicală.

141.

În fine, instanța consideră dificil a se stabili dacă indemnizația de 100 lei cuvenită pentru activitatea din zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale se cuvine personalului din sistemul public de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare întrucât apartenența personalului de la

subpct. 3.2

și

3.3 din cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

la personalul medico-sanitar sau auxiliar sanitar nu rezultă în mod explicit din prevederile

pct. 3 al cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , făcând referire expresă la funcția de bucătar.

142.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, pentru argumentele deja redate la paragrafele 110-112, că sesizarea îndeplinește condiția de admisibilitate privind existența unei veritabile chestiuni dificile de drept, constând, prin reformularea întrebărilor, în următoarea chestiune de drept: „dacă de indemnizația prevăzută de

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale.“

143.

Întrebarea astfel reformulată va primi un răspuns integrat pentru toate chestiunile sesizate de instanța de trimitere, după cum se va dezvolta în soluționarea fondului prezentei cauze, cu mențiunea că aspectele de încadrare a reclamanților în categoriile de personal prevăzute de

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , după cum s-a arătat în paragraful 117, reprezintă o chestiune de fapt, ce excedează obiectului mecanismului hotărârii prealabile, fiind de competența instanței de trimitere.

144.

În consecință, se constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

în cazul sesizărilor nr. 2.920/1/2024, nr. 130/1/2025 și nr. 320/1/2025 și se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizărilor, astfel cum a fost reformulată: „dacă de indemnizația prevăzută de

3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale“.

Asupra fondului chestiunii de drept

145.

Astfel cum s-a arătat cu ocazia analizei condițiilor de admisibilitate, chestiunea ce necesită o dezlegare pe fondul cauzei vizează interpretarea

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , cu următorul conținut: „Începând cu luna august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit prezentei anexe beneficiază de o singură indemnizație lunară stabilită în cuantum brut după cum urmează: (...) f) 500 de lei pentru tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum și cei asimilați acestora; g) 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la

lit. a-e ). (...)“

146.

Introdusă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023 , dispoziția a fost modificată în forma actuală prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023 .

147.

Dificultatea interpretării și aplicării în concret a dispoziției rezidă, aparent, din nedefinirea exactă a categoriilor de personal vizate, ceea ce a condus la interpretări divergente, în sensul că, potrivit unei interpretări extensive, domeniul său de aplicare vizează întregul personal salarizat conform prevederilor

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , iar, potrivit unei interpretări restrictive, se circumscrie exclusiv personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar menționat în normă, salarizat în conformitate cu dispozițiile

pct. 2

din aceeași anexă.

148.

În cadrul procedurii judiciare, reclamanții își întemeiază solicitarea de acordare a indemnizației pe o interpretare extensivă a normei raportat la sintagma „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit prezentei anexe“, apreciind că aceasta nu instituie nicio distincție în privința sferei de aplicare.

149.

Introductiv, se observă că

anexa nr. II, cap. I la Legea-cadru nr. 153/2017

cuprinde în cadrul familiei ocupaționale funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ trei sectoare principale:

–

sectorul salariaților unităților sanitare, care asigură populației asistență medicală curativă și profilactică, conform

Legii nr. 95/2006 , cum sunt spitalele și ambulatoriile asociate spitalelor, dispensarele, policlinicile, centrele de diagnostic și tratament, cabinetele medicale, cabinetele stomatologice, punctele farmaceutice etc.;

–

sectorul salariaților unităților de asistență medico-socială, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale și servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale, potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 412/2003 ;

–

sectorul personalului din unitățile de asistență socială, organizate potrivit

Legii nr. 292/2011 .

150.

Salarizarea personalului este distinctă în fiecare dintre cele trei sectoare.

151.

Unitățile sanitare și unitățile medico-sociale sunt reglementate în

cap. I pct. 2 , așa cum rezultă în mod expres din titlul acestuia: „Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială“.

152.

Se observă că, în cadrul acestui punct, subpunctele

a.1 - a.4 ,

b.1 - b.4

reglementează salariul de bază pentru personalul unităților clinice, unităților sanitare (cu excepția celor cuprinse în unități clinice) și unităților de asistență medico-sociale.

153.

Această distincție este menținută și în ceea ce privește personalul auxiliar sanitar,

subpunctele c.1 - c.4 .

154.

Salarizarea personalului din instituții și unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare este reglementată distinct în

pct. 3 , salariile de bază pentru personalul de specialitate fiind menționate în

subpunctul 3.2

(enumerarea cuprinzând asistent medical, fiziokinetoterapeut, soră medicală etc.), iar salarizarea personalului de îngrijire și asistență (infirmier, supraveghetor, îngrijitor, bucătar etc.), în

subpunctul 3.3 .

155.

Așadar, se observă că, deși personal medical și auxiliar medical se regăsește aparent în toate cele trei sectoare, legiuitorul a decis stabilirea unei grile de salarizare a acelorași funcții nu doar conform pregătirii profesionale, dar mai ales potrivit specificului sectorului și unităților în care este prestată efectiv activitatea profesională.

156.

Aceasta înseamnă că, pentru aceeași pregătire profesională, legea de salarizare unitară a stabilit grile de salarizare diferite în funcție de specificul unităților în care își desfășoară activitatea: sanitare, medico-sociale sau de asistență socială/servicii sociale.

157.

Observația este esențială pentru interpretarea dispoziției legale ce face obiectul cauzei întrucât lămurirea sensului legii nu se poate desprinde de analiza contextului normativ în ansamblul său, a scopului urmărit de legiuitor și a rațiunilor care au fundamentat tratamentul salarial diferențiat.

158.

În acest sens, trebuie avut în vedere că legiuitorul a urmărit nu doar recompensarea pregătirii profesionale, ci și recunoașterea condițiilor concrete de muncă, specifice fiecărui tip de unitate, astfel încât aplicarea dispoziției legale să reflecte realitatea activității desfășurate și să asigure un echilibru între principiul egalității și cel al echității în salarizare, în raport direct cu obiectul cauzei.

159.

Având ca punct de plecare această observație, sintagma „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit prezentei anexe“ din

alin. (1)

al

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

se referă la personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar remunerat în conformitate cu dispozițiile

pct. 2

din aceeași anexă, formulare care se regăsește, în mod identic, în titlul acestui punct.

160.

Această interpretare rezultă nu doar din exprimarea literală, ci și din coroborarea textului legal menționat cu structura și conținutul anexei, precum și cu intenția legiuitorului de a

delimita categoriile de personal în funcție de specificul unității în care își desfășoară activitatea.

161.

Încadrarea și înțelegerea acestui text nu doar în litera, dar și în spiritul legii necesită analiza contextului și procesului legislativ care a condus la forma actuală a normei.

162.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 30 iunie 2023, care a introdus

art. 3^1 în capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , a stabilit măsuri organizatorice aferente unităților sanitare și a stabilit măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public, așa cum rezultă din titlul actului normativ.

163.

Din nota de fundamentare a ordonanței de urgență menționate rezultă că motivele adoptării sale sunt: îndreptarea deficitului de personal din „sistemul sanitar“, lipsa acută de personal din „unitățile sanitare“ și obligațiile acestuia de a asigura asistența medicală, motivarea angajaților din „unitățile sanitare“, „importanța consolidării sectorului de sănătate, inclusiv prin implementarea propunerilor formulate de partenerii sociali cu ocazia negocierii contractului de muncă la nivel de sector bugetar «Sănătate»“, accesul la serviciile medicale în asistență medicală primară, iminența încheierii contractelor de furnizare de servicii medicale spitalicești cu casele de asigurări de sănătate, necesitatea existenței unor structuri ale „unităților sanitare“ funcționale la momentul contractării serviciilor și, respectiv, pe durata contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

164.

De asemenea, preambulul ordonanței de urgență expune motivele avute în vedere de Guvern: obligația statului de a garanta dreptul la sănătate al populației, deficit major de personal în sistemul sanitar, raportat la necesarul din statele de funcții, atractivitate scăzută a activității de continuitate (gărzi, ture, muncă în zile nelucrătoare), diferențe salariale între funcția de bază și contractele pentru „gărzi suplimentare“, care descurajează personalul, necesitatea acordării voucherelor de vacanță pentru toți angajații din „unitățile sanitare publice“, pentru creșterea motivației și stabilității, asigurarea unui cadru unitar de protecție a angajaților din „Sănătate“, evitând discriminări între unități, negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar „Sănătate“ și integrarea propunerilor partenerilor sociali, acces deficitar la „servicii medicale primare“ în zone rurale și pentru populația neasigurată, mai ales vârstnici cu boli cronice, necesitatea structurilor funcționale ale „unităților sanitare“ la momentul contractării serviciilor cu casele de asigurări, pentru semestrul II al anului 2023.

165.

Din analiza ordonanței de urgență în discuție reiese că domeniul principal de aplicare îl constituie unitățile sanitare publice și alte structuri medico-sanitare aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

166.

Ordonanța de urgență menționată nu a reglementat salarizarea personalului din unități sociale de tip asistență socială/servicii sociale.

167.

Deși în

art. II

se precizează că impactul financiar al măsurilor se ia în calcul la stabilirea grilei de salarizare pentru funcțiile din unitățile sanitare din familia ocupațională „Sănătate și asistență socială“, aplicabilă din 2024, această formulare nu presupune introducerea unor măsuri salariale pentru unități sociale/servicii sociale, ci doar arată familia ocupațională așa cum este denumită de lege.

168.

În concret, în forma sa inițială,

art. 3^1 alin. (1) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

prevedea dreptul la o indemnizație lunară stabilită în cuantum brut pentru „personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea în linia de gardă și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistența medicală“.

169.

Beneficiarii indemnizației, astfel indicați, erau, alături de medici, biologi, chimiști și biochimiști care efectuau gărzi, și „asistenții medicali, tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor“ [enumerarea de la

lit. a)-e) ].

170.

Enumerarea beneficiarilor are corespondent în cea cuprinsă în

pct. 2 subpct. a.1.28 ,

a.3.21-23 ,

a.4.14-16 , fiind omise persoanele care, prin specificul activității, nu au activitate în linie de gradă, spre exemplu tehnicienii de farmacie licențiați, tehnicienii de audiologie și protezare auditivă licențiați.

171.

Această enumerare este diferită de formularea enumerativă din

pct. 3 subpct. 3.2

a salariaților unităților de asistență socială.

172.

Așadar, în categoria beneficiarilor indemnizației reglementate de această dispoziție a fost inclus numai personalul din sistemul sanitar public, avut în vedere din perspectiva salarizării de

cap. I pct. 2 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , nu și personalul din unitățile de asistență socială, salarizat conform

pct. 3

din aceeași anexă.

173.

În continuare trebuie analizat dacă prin modificările legislative aduse prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 31 august 2023), respectiv forma în vigoare supusă interpretării, legiuitorul a înțeles să modifice substanțial contextul reglementării, respectiv dacă a avut în vedere o extindere a sferei beneficiarilor indemnizației și în sectorul unităților de asistență socială/servicii sociale, reglementat de

pct. 3 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 .

174.

În acest scop se observă că formularea inițială a textului „personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea în linia de gardă și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistența medială“ a fost înlocuită cu „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar salarizat potrivit prezentei anexe“ și că, pe de o parte, norma a dobândit o nouă topografie, iar, pe de altă parte, a inclus în sfera beneficiarilor indemnizației reglementate de

lit. f)

și „personalul asimilat“ cu „tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, asistenții medicali, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor“.

175.

Se observă că nu au intervenit modificări în enumerarea beneficiarilor, situație în care argumentul expus în paragraful 170, cu privire la corespondența cu dispoziția cuprinsă în

pct. 2 subpct. a.1.28 ,

a.3.21-23 ,

a.4.14-16 , este în continuare valabil.

176.

Totodată, enumerarea actuală s-a menținut diferită de formularea enumerativă din

pct. 3 subpct. 3.2

a salariaților unităților de asistență socială.

177.

Pe de altă parte, se observă că funcțiile asimilate categoriei de personal indicate expres la

lit. f)

sunt prevăzute, la rândul lor, în

pct. 2 al cap. I , în care sunt cuprinse grilele de salarizare ale personalului din unitățile sanitare și din unitățile de asistență medico-sociale.

178.

La rândul său,

pct. 3 al cap. I

asimilează diversele funcții de personal din unitățile de asistență socială/servicii sociale, putându-se reține, de exemplu, că la

subpct. 3.2

salarizarea funcției de asistent medical se aplică și celei de „asistent de fiziokinetoterapie, asistent medico-social, asistent medical generalist, tehnician de audiologie și protezare auditivă, asistent medical de geriatrie, gerontologie și asistență socială pentru vârstnici, asistent medical de igienă și sănătate publică, fiziokinetoterapeut, nutriționist și dietetician, lucrător social, interpret în limbajul mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, mediator social“.

179.

În accepțiunea

Legii-cadru nr. 153/2017 , „asimilarea funcțiilor“ este un mecanism juridic prin care anumite funcții care nu sunt enumerate expres în anexele legii sunt încadrate, în scopul salarizării, la nivelul unor funcții deja prevăzute, pe baza echivalenței de atribuții, responsabilități, condiții de muncă și nivel de pregătire profesională.

180.

Prin urmare, doar funcțiile care nu se regăsesc în anexele legii se asimilează cu funcții similare, elementul-cheie al asimilării, rezultat din

art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017

- potrivit căruia „funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă“ -, fiind acela că asimilarea se realizează exclusiv în cadrul aceleiași unități publice.

181.

Având în vedere faptul că funcțiile, precum și asimilarea acestora sunt enumerate expres în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , în capitole și sectoare de activitate distincte, interpretarea potrivit căreia, prin modificarea

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

și includerea în sfera beneficiarilor indemnizației prevăzute la

lit. f)

și a „personalului asimilat“ celui enumerat expres („tehnicienii de radiologie și imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, asistenții medicali licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție și dietetică, moașe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor“) s-ar extinde și asupra funcțiilor asimilate din unitățile sociale/servicii sociale, nu poate fi primită.

182.

O asemenea interpretare ar ignora delimitarea expresă realizată de legiuitor între categoriile de personal, în funcție de specificul sectorului de activitate și de unitățile în care se desfășoară efectiv activitatea profesională.

183.

În concluzie, în interpretarea normei, relevantă este asimilarea funcțiilor din perspectiva salarizării, aceasta operând în cadrul aceleiași categorii de personal care își desfășoară activitatea în același sector bugetar, și nu la nivel transsectorial.

184.

Din interpretarea coroborată a exprimării literale a

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

cu ansamblul contextului normativ și cu scopul și voința legiuitorului, rămase neschimbate de la momentul adoptării inițiale a textului, rezultă că modificarea adusă prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023

nu operează o extindere a dreptului de a obține indemnizațiile prevăzute la

lit. f)

și

g)

pentru întreg personalul prevăzut de

anexa nr. II

la legea-cadru.

185.

Un alt argument care pledează în sensul că

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

vizează personalul din unități sanitare și medico-sanitare, a cărui salarizare este subsumată

pct. 2 din anexa nr. II , este acela rezultat din observarea modului de reglementare a

art. 1 ,

2

și

7

din același

cap. II .

186.

Deși titlul

cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

este „Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale“, aceasta nu înseamnă că toate drepturile de natură salarială cuprinse în acest capitol se acordă întregului personal care își desfășoară activitatea în toate cele trei tipuri de unități bugetare.

187.

Atunci când a dorit ca anumite sporuri să fie acordate întregului personal conform

anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul a reglementat expres în acest sens, cum sunt, de exemplu, situațiile sporurilor prevăzute de

art. 1

și

2 din cap. II , o interpretare contrară, fundamentată exclusiv pe titlul capitolului, făcând redundantă enunțarea din

art. 1

și

2 .

188.

Totodată, atunci când a dorit restrângerea beneficiarilor unor drepturi de natură salarială, fie a reglementat expres această restrângere, cum este situația sporurilor prevăzute la

art. 7 din cap. II , fie a reglementat implicit această restrângere, printr-un alineat, cum este situația indemnizației prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) .

189.

O eventuală extindere a sferei beneficiarilor indemnizațiilor și la salariații unităților de asistență socială/servicii sociale ar fi trebuit să rezulte în mod expres din conținutul ordonanței de modificare.

190.

Or, în cuprinsul acestui act normativ nu se regăsește nicio referire expresă în acest sens, iar nota sa de fundamentare face referire la personalul din sistemul sanitar care asigură continuitatea asistenței medicale prin serviciul de gardă, încadrarea acestei categorii de personal în

anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

neputând fi înțeleasă decât în limitele reglementării explicite, în lipsa unei dispoziții exprese de extindere a sferei beneficiarilor indemnizațiilor și la salariații unităților de asistență socială/servicii sociale.

191.

În plus, dispoziția

art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 , în vigoare de la 27 septembrie 2023, este singura normă de punere în aplicare a dispozițiilor de la

alin. (1) lit. f)

și

g)

ale

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , cu privire la care emitentul actului - Ministerul Sănătății împreună cu CNAS - indică destinatarii normei ca fiind exclusiv personalul din domeniul sănătății, iar un alt ordin de aplicare a acestor prevederi în unitățile de asistență socială/servicii sociale nu a fost emis de autoritatea competentă.

192.

Prin urmare, interpretarea sistematică și teleologică a

art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 3.301/791/2023 , coroborată cu

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 , conduce la concluzia că aceste dispoziții nu se extind asupra personalului din unități de asistență socială.

193.

Suplimentar, se constată că, în privința indemnizației prevăzute de

art. 3^1 alin. (1) lit. g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

- 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la

lit. a)-e)

-, sfera de aplicare a beneficiarilor este circumscrisă categoriei de personal la care face referire

alin. (1) , acesta neputând fi interpretat izolat de această dispoziție.

194.

Alin. (1)

al

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

constituie corpul normei, întrucât determină în mod expres sectorul bugetar în care dispozițiile prevăzute la

lit. a)-g)

își produc efectele.

195.

Aceste litere reprezintă elemente normative subordonate, care își găsesc aplicabilitatea exclusiv în cadrul sectorului bugetar indicat de alineatul menționat.

196.

Prin urmare, ele nu pot fi desprinse de acest cadru și nu pot avea o existență autonomă, raportându-se la alte sectoare bugetare.

197.

Orice interpretare contrară ar conduce la extinderea nejustificată a sferei de aplicare a normei, depășind voința legiuitorului și principiul specialității reglementării.

198.

Argumentul că prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 11 martie 2024) a fost completat

art. 3^1 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

cu un nou alineat,

alin. (1^1) , nu are înrâurire asupra problemei de drept supuse interpretării, întrucât nu este în legătură cu indemnizațiile prevăzute de norma legală.

199.

Dimpotrivă, faptul că acestea privesc „personalul de specialitate medico-sanitar, altul decât cel prevăzut la

alin. (1)“

întărește ideea unei distincții clare între categoriile de personal reglementate de normă.

200.

Nu în ultimul rând, orice modificare parțială a unei dispoziții legale trebuie interpretată și aplicată integrat, prin raportare la scopul și sensul reglementării în ansamblul său.

201.

O asemenea modificare nu poate fi desprinsă nici de contextul normativ general și analizată izolat, ci trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale actului normativ, cu principiile care îl guvernează și cu rațiunea pentru care a fost adoptat.

202.

Așadar, interpretarea sistematică și teleologică impune ca voința legiuitorului să fie dedusă nu doar din textul modificat, ci și din arhitectura normativă în care acesta se integrează, pentru a evita soluții contrare unității și coerenței reglementării.

203.

În lipsa unei asemenea abordări există riscul deturnării sensului legii și al aplicării sale în mod neuniform sau contrar finalității urmărite de legiuitor.

204.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , cu referire la

art. 521 din Codul de procedură civilă ,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizările conexate formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024, de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.215/90/2024 și de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.483/40/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și stabilește că:

De indemnizația prevăzută de dispozițiile

art. 3^1 alin. (1) lit. f)

și

g) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, salarizat potrivit

pct. 2

din aceeași anexă, nu și personalul din unitățile de asistență socială/servicii sociale, salarizat potrivit

pct. 3

din aceeași anexă.

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.233/103/2024 și de Tribunalul Brașov - Secția I civilă în Dosarul nr. 587/62/2024*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Dacă acordarea indemnizației de 500 lei, prevăzută la

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul asistenților medicali comunitari, angajați în aparatul de specialitate al primarului unității administrativ-teritoriale, este condiționată de depunerea unei declarații pe propria răspundere potrivit

art. 3 alin. (3)

și

(4) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 3.301/791/2023

privind stabilirea condițiilor pentru punerea în aplicare a dispozițiilor

art. 3^1 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă, în cadrul familiei ocupaționale sănătate și asistență socială, asistenții medicali din dispensarele medicale școlare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația lunară prevăzută de

art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 42/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2025.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,

Elena-Mădălina Ivănescu

-------