Plan din 31 iulie 2002

Capitolul 1 Obiective strategice

PNAinc își defineste obiectivele strategice în doua orizonturi de timp:

- obiective strategice pe termen mediu/lung, într-un orizont de timp de 10 ani: 2002-2012;

- obiective strategice imediate, pe durata actualei guvernari: 2002-2004.

1. Ce fel de societate vrem sa construim?

Pentru a fixa cadrul formulării obiectivelor strategice ale PNAinc este nevoie mai întâi sa definim societatea pe care România vrea sa o construiasca.

Obiectiv: crearea unei societăți prospere, activa economic, social și politic, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectiva și individuala, coeziva social, cu un nivel ridicat de oportunitati pentru toți.

Activa: capabila să se dezvolte economic și social, sa fructifice oportunitatile și sa faca fața constructiv și eficient riscurilor, să își dezvolte continuu capacitatile și sa activizeze segmentele sociale excluse, pasivizate, cu risc de involutie și de dependenta.

Coeziva social: un grad ridicat de solidaritate sociala, în care segmentele excluse social, traind în condiții de deprivare sociala accentuata, să fie minimizate:

● eliminarea surselor de excluziune sociala, discriminare, promovarea unor mecanisme puternice de incluziune sociala;

● asigurarea pentru fiecare a unui standard minim decent de viața și a accesului la serviciile sociale fundamentale;

● o societate fără polarizari sociale și economice, în care diferentele sunt echitabile și stimulative, iar nu generatoare de tensiuni și conflicte sociale.

Oportunitati pentru toți: o societate în care fiecarui membru sa i se acorde sanse reale de a lua parte activ în toate sferele vietii sociale:

● oportunitati economice - participare activa și profitabila la viața economica;

● oportunitati de dezvoltare sociala și personala: acces la sistemul scolar, la serviciile medicale, la cultura, oportunitati de pregatire profesionala;

● acces la bunurile și serviciile fundamentale: locuinta, în primul rand, bunurile și serviciile necesare unei vieti civilizate, mediu social-comunitar civilizat și sigur, natura nepoluata;

● oportunitati de participare sociala și politica.

Rezumand aceste trei caracteristici - activa, coeziva social și oportunitati pentru toți -, putem spune ca modelul de societate pe care vrem sa îl construim este o societate incluziva.

2. Obiectivele-direcții de actiune stabilite de Consiliul European la Nisa

La Conferinta de la Nisa (2000) Consiliul European a stabilit ca toate statele membre ale Uniunii Europene sa realizeze în 2001 strategii antisaracie și de promovare a incluziunii sociale. Cu aceasta ocazie au fost formulate 4 obiective globale, reprezentand directiile generale de actiune, care să structureze conceptia planurilor naționale de actiune:

1. Facilitarea ocuparii și accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri și servicii

2. Prevenirea riscului de excluziune

3. Ajutorarea celor mai vulnerabili

4. Mobilizarea tuturor instituțiilor relevante.

Aceste 4 obiective-direcții globale de actiune reprezinta infrastructura PNAinc al României.

Ținând seama de situația speciala a României în perioada tranzitiei, PNAinc românesc cuprinde un set de obiective strategice, exprimand o conceptie specifică asupra prioritatilor, pentru urmatorii 10 ani.

3. Direcții strategice prioritare pe termen mediu/lung: 2002-2012

Considerand modelul de societate în care am dori cu totii sa traim, urmatoarele obiective strategice în sfera combaterii saraciei și a promovarii incluziunii sociale vor fi avute în vedere:

Obiectivul 1: Eradicarea completa a saraciei extreme

Obiectivul 2: Eradicarea unor situații sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizata: copiii strazii, copiii abandonati în institutii, traficul cu fiinte umane, violenta domestica, copiii neglijati și/sau abuzati în familie; dezvoltarea unui sistem de suport pentru victime

Obiectivul 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor active și a celor care și-au incheiat ciclul vietii active (pensionarii)

Obiectivul 4: Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, revitalizarea zonelor defavorizate și prevenirea aparitiei unor noi dezechilibre zonale

Obiectivul 5: Promovarea unei societăți incluzive cu un grad ridicat de coeziune sociala

Obiectivul 6: Asigurarea accesului tuturor membrilor societatii la serviciile sociale fundamentale: sănătate, invatamant, ocupare și asistența sociala

Obiectivul 7: Investiție în noua generatie: asigurarea condițiilor decente de viața pentru copii și a accesului lor la oportunitatile de dezvoltare

● Eradicarea saraciei copiilor într-o perioadă de 15 ani (2017)

● Acces egal la educatie: pentru copiii din mediul rural, din zonele sociale defavorizate

Obiectivul 8: Suport sustinut pentru integrarea tinerilor în viața matura: tinerii trebuie priviti nu ca o problemă, ci ca o resursa cruciala a dezvoltării social-economice

● Cresterea oportunitatilor de participare scolara și de formare profesionala

● Cresterea oportunitatilor ocupationale

● Suport pentru obtinerea unei locuinte

● Oportunitati pentru participare sociala și politica

Pentru realizarea fiecaruia dintre obiectivele strategice menționate este necesar să fie urmarita atingerea unor obiective specifice în sfera capacităților individuale și colective.

Obiectivul 9: Completarea și dezvoltarea sistemului de protecție sociala

● Implementarea sistemului național de asistența sociala

● Trecerea decisiva de la protectia sociala de tip pasiv la activizarea capacităților individuale și colective

Obiectivul 10: Dezvoltarea capacității autorităților publice naționale, judetene și locale de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare și implementare de politici și programe sociale, de evaluare și monitorizare a politicilor și programelor

Obiectivul 11: Activizarea fortelor comunitare, a initiativelor colective și dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social

4. Prioritati pentru guvernarea 2002-2004

Pentru urmatorii doi ani și jumătate, în cadrul PNAinc se propun urmatoarele 14 prioritati în vederea:

- eradicarii saraciei extreme produse de contingentele vietii;

- absorbtiei accentuate a excluziunii sociale severe și lichidarii unor probleme sociale extrem de grave, cu impact moral devastator: situația copiilor din institutii, copiii strazii, copiii abandonati, varstnicii lipsiti de orice suport social și economic;

- lansarii procesului de absorbtie progresiva a stării de saracie, caracteristica difuza a unei mase mari a populatiei.

Obiectivul 1: Lichidarea formelor celor mai dure ale saraciei extreme: lipsa unui venit minim și a oricarei locuinte

Obiectivul 2: Absorbtia semnificativa a saraciei persoanelor active prin cresterea ocuparii și îmbunătățirii veniturilor primare, provenite din activitățile economice

● Crearea de noi locuri de muncă atât prin relansarea economiei, cat și prin investitii în infrastructura

● Suport pentru activități economice pe cont propriu, generatoare de bunastare

● Relansarea activităților agricole și a activităților nonagricole din mediul rural

● Asigurarea unui raport echilibrat între salariul minim și salariul mediu

Obiectivul 3: Corectia dezechilibrelor din sistemul de pensii și lansarea procesului de reabilitare a pensiilor

Obiectivul 4: Diminuarea impactului social al restructurarii economice, cu accent prioritar pe dezvoltarea de oportunitati ocupationale

Obiectivul 5: Îmbunătățirea substantiala a accesului la serviciile sociale publice fundamentale:

● Sănătate: asigurarea accesului tuturor la serviciile de sănătate de baza; refacerea sistemului de asistența medicală primara, mai ales în zonele rurale

● Invatamant: cresterea sanselor educationale ale zonelor și segmentelor sociale defavorizate educational mediu rural, saraci sever, romi

● Asistența sociala: asigurarea unei acoperiri substantiale cu servicii de asistența sociala în familie și comunitate

● Ocupare: cresterea ponderii finantarii programelor active de ocupare a forței de muncă (22% din Fondul de șomaj în anul 2003) și îmbunătățirea eficientei lor

Obiectivul 6: Reglementarea definitivă a problemei copiilor abandonati, prin prevenirea abandonului și prin absorbtia copiilor abandonati în sisteme de tip familial. Reglementarea procedurii de adoptie și promovarea, în mod accentuat, a adoptiilor naționale

Obiectivul 7: Lichidarea completa a problemei copiilor strazii

Obiectivul 8: Constituirea unui sistem nou de prevenire și tratare a delincventei juvenile

Obiectivul 9: Constituirea la nivel național și local a unui sistem de suport pentru tinerii care parasesc sistemul de suport pentru copiii abandonati

Obiectivul 10: Implementarea noului sistem național de asistența sociala

Obiectivul 11: Implementarea sustinuta a Strategiei naționale de imbunatatire a condițiilor social-economice de viața a populatiei de romi

● Cresterea accentuata a accesului la serviciile medicale și la planificarea familiala a copiilor și tinerilor

● Cresterea participării scolare la toate nivelurile sistemului educational

● Solutionarea problemei lipsei identității legale

● Solutionarea cazurilor de locuire fără forme legale de proprietate

● Identificarea unor modalități de acces la pamant al romilor din mediul rural

Obiectivul 12: Constituirea unui mecanism de monitorizare a implementarii PNAinc

Obiectivul 13: Elaborarea de planuri judetene antisaracie și de promovare a incluziunii sociale

Obiectivul 14: Inițierea, la nivelul fiecarei localități, a planurilor de reabilitare a locuintelor sever degradate și de productie a utilitatilor publice necesare, la costuri acceptabile

Capitolul 2 Principiile PNAinc

19 principii pentru construirea unei societăți prospere și incluzive

Principiile se referă la optiunile tehnice ale strategiei: ce tipuri de abordari structurale sunt utilizate pentru a realiza obiectivele propuse. Ele reprezinta acele modalități de actiune care asigura un nivel ridicat de eficienta și sustenabilitate a programului antisaracie și de incluziune sociala.

1. Principul activizarii. O mare parte a saraciei și a excluziunii sociale, mai ales în formele lor extreme, devine autoreproductiva nu numai prin lipsa de condiții minime, dar și prin starea de pasivitate și resemnare, care sunt subproduse ale dificultatilor vietii: adaptarea prin acceptare la situația de marginalitate și de saracie; degradarea capacităților de a infrunta constructiv dificultatile și de a evita riscurile.

Activizarea trebuie să aibă loc pe mai multe planuri: reabilitarea capacităților de functionare sociala, reinsertia în sistemul de activități economice, stimularea participării la viața publică, dezvoltarea capacităților și a implicarii în construcția propriei vieti, cat și a familiei.

O aplicatie a acestui principiu consta în cerința combinarii suportului pentru persoanele și grupurile în saracie cu acțiuni de promovare a incluziunii sociale.

Activizarea trebuie să aibă ca subiect atât persoana, cat și familia și colectivitatea. Este vitala dezvoltarea capacităților colectivitatilor, în mod special a autorităților publice, de a identifica și de a diagnostica în mod corect natura problemelor și a riscurilor și de a dezvolta raspunsuri eficace.

Politica fiscala poate reprezenta un instrument important al activizarii. Acordarea prin intermediul fiscalitatii a unor beneficii sociale (de exemplu reduceri mai accentuate ale impozitarii pentru familiile de copii) poate incuraja activizarea economica în forme legale.

2. Principiul responsabilizarii. Nu exista orientare activa fără asumarea de responsabilității. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active și înalt motivate, dar și responsabile față de sine, față de familie, față de prieteni, colegi, vecini, față de comunitate.

O noua morala publică este vital a fi consolidata; responsabilizarea fiecaruia pentru problemele celorlalți, complementar cu responsabilizarea colectivitatii față de propriile probleme și față de dificultatile cu care membrii săi se confrunta. Persoanele susținute social nu sunt scutite de asumarea responsabilitatilor normale ale membrilor colectivitatii. Ele trebuie să contribuie, în raport cu propriile lor resurse, la solutionarea problemelor colectivitatii.

3. Suportul social ca instrument al incluziunii sociale. Aplicarea principiilor activizarii și responsabilizarii rezida intr-o abordare specifică a acordarii suportului social. Acesta este acordat în raport cu existenta nevoii de suport, dar totodata trebuie conceput ca instrument al activizarii și responsabilizarii. Suportul social nu trebuie să adanceasca excluziunea și marginalizarea sociala, ci trebuie să reprezinte un instrument și un factor motivant al incluziunii sociale. Cel asistat nu trebuie tratat ca un copil caruia i se da, ci ca un adult care este sprijinit sa devina autonom, să se sustina singur, dar totodata să își asume și responsabilității.

Dezvoltarea capacității de asumare a responsabilitatilor reprezinta o componenta esențială a politicii sociale antisaracie. Din acest motiv, în evaluarea oricarei forme de suport social trebuie examinata, pe lângă acoperirea eficienta a nevoilor, și capacitatea de incluziune sociala. Diferentierea dintre forme pasive și active de suport social trebuie să fie depasita sau considerata doar ca o simplificare. Mai degraba avem de a face cu un continuum în care formele pur pasive și active reprezinta limite, fiecare măsura având în fapt grade diferite de activ/pasiv. Este important a regandi intregul sistem de suport social pentru a include în fiecare element al său mecanisme de activizare și responsabilizare.

4. Principiul diversificarii formelor de suport sub forma de pachete complementare. Experienta de până acum a aratat ca toate formele de suport prezinta limitari structurale, dincolo de care adecvarea lor descrește rapid. Cea mai eficientă abordare este dezvoltarea unui pachet de măsuri complementare: forme de suport financiar direct, de tip contributiv și noncontributiv, forme indirecte prin avantaje de tip fiscal, forme de tip financiar combinate cu servicii.

5. Principiul abordarii integrate a sistemului de protecție sociala. Una dintre limitele statului clasic al bunastarii o reprezinta abordarea fragmentara: acumularea unui numar mare de drepturi, mai ales în termeni financiari, formand un sistem rigid de "drepturi acumulate", care cu greu pot fi modificate și care prin rigiditatea lor creeaza risipa, nedreptati, paralizeaza posibilitatile de a stabili prioritati flexibile. Locul abordarii fragmentare trebuie să îl ia treptat abordarea integrativa, centrata pe problema, cu posibilitati de planificare flexibila a suportului, prin prioritati contextuale.

Fragmentarea suportului își găsește expresia și intarirea în fragmentarea instituțională. Sistemul nostru este excesiv de fragmentat instituțional. Cresterea eficientei sale este condiționată de identificarea cailor de reintegrare instituțională.

6. Principiul suportului personalizat. De la masurile de suport indistinct universal trebuie trecut treptat la pachete de suport înalt personalizate, dezvoltate diferentiat pentru grupuri și pentru persoane.

7. Deplasarea accentului de la tratare la prevenire. Tratarea este costisitoare și prezinta riscul perpetuarii problemei. A preveni înseamnă a dezvolta de la inceput capacitatile de viața autosuficienta și a infrunta constructiv riscurile, dar și a ataca sursele majore ale saraciei și excluziunii sociale: criminalitatea, dependenta de alcool și droguri, exploatarea fiintei umane (economica, sexuala etc.), corupția. Corupția s-a dovedit a reprezenta un factor global de saracire a masei populatiei și de debilitare a sistemului economic performant. Reinsertia sociala a delincventului trebuie completata cu actiunea asupra condițiilor care produc delincventa.

8. Principiul abordarii incluzive: suport pentru cei în dificultate, simultan cu dezvoltarea societatii prezente intr-o societate incluziva. Situațiile de saracie și excluziune sociala nu trebuie tratate ca accidente, având surse exogene. Ele sunt, într-un mod direct sau indirect, produse ale configuratiei actuale a organizarii sociale. Riscul de a lupta fără speranta cu efecte generate în mod continuu de factori structurali trebuie depasit printr-o actiune asupra societatii insesi. O societate mai incluziva înseamnă o societate care produce tot mai puțin saracie și excluziune sociala și care are capacitati în continua dezvoltare de a preveni și a absorbi situațiile de excluziune.

În locul abordarii punctuale a problemelor constituite, reprezentand mai degraba o lupta slab eficienta cu efectele unor procese mai complexe, politica sociala trebuie să se deplaseze tot mai hotarat spre o abordare strategica de schimbare și dezvoltare sociala. Ajutorul persoanei care nu are loc de muncă trebuie completat și substituit treptat cu o politica a cresterii ocuparii, de creare de locuri de muncă.

9. Evitarea discriminarii celor mai puțin saraci în favoarea celor mai saraci. Este important ca acordarea variatelor beneficii sociale celor foarte saraci (beneficiarii de venit minim garantat, de exemplu) sa nu duca la distorsiuni în defavoarea celor care se confrunta la randul lor cu greutati dar prin efort propriu au o situație economica ceva mai buna. O politica sociala centrata excesiv doar pe ajutorarea "celor mai saraci dintre saraci" risca sa accentueze excluziunea sociala a acestora și să contravină moralei muncii și a contributiei la bunastarea colectiva. Din acest motiv este necesară balansarea între suportul social necontributiv și cel contributiv, cresterea legarii în diferite forme de contribuție.

10. Principiul investitiei în dezvoltarea sociala și umana. Dezvoltarea societatii românești depinde de capacitatile fiecaruia. Mai ales copiii și tinerii trebuie să primeasca o atenție speciala, ei fiind poate cei care au fost cel mai advers afectati de criza tranzitiei. Investitia în capacitati include în mod special investitia în educatie, sănătate și incluziune sociala. Investitia în dezvoltarea sociala și umana reprezinta instrumentul cel mai eficace al luptei împotriva saraciei și excluziunii, constituind componenta de preventie și de recuperare prin reinsertie.

11. În suportul pentru copii depășirea abordarii exclusive adultocentrice: de la suportul pentru supravietuire, la suport pentru dezvoltare, prin multiplicarea oportunitatilor. Restrangerea politicii sociale la obiectivul reducerii saraciei, definit ca oferire a unui minim necesar supravietuirii adultului, nu face decat sa permanentizeze saracia prin reproducerea ei de către noile generatii. Saracia copilului înseamnă nu numai lipsa condițiilor de supravietuire, dar mai ales a celor de dezvoltare. Deficitul de dezvoltare a copilului îl transforma pe acesta într-un adult cu multiple handicapuri de functionare sociala normala. Centrarea pe obiectivul reducerii saraciei este o abordare care își conserva propria problema. Scoaterea din saracie înseamnă a oferi capacitati cuplate cu oportunitati.

12. Principiul eliminarii disparitatilor social-economice prin egalizarea sanselor de dezvoltare. Societatea românească a cunoscut în ultimul deceniu o accentuare a polarizarii: la grupurile sociale traditional defavorizate (romi, persoane cu handicap etc.) s-au adaugat disparitati geografice: zone cazute economic, judete cu un grad accentuat de saracie. În mod special, disparitatile sat/oras s-au accentuat. Este nevoie de o radiografiere a comunitatilor rurale în scopul cristalizarii unui program complex de relansare a satului.

13. Imbinarea politicii economice cu cea sociala. Este în curs de depasire modul simplist de a gandi politica sociala în adversitate cu politica economica care a dominat primii ani ai tranzitiei. Convergenta dintre ele trebuie promovata.

O politica de crestere economica sanatoasa și viguroasa reprezinta fundamentul oricarei politici sociale de tip incluziv, sustenabila și capabila să asigure o crestere continua a bunastarii.

Totodata, politica sociala trebuie gandita ca o investiție intr-o economie performanta și sustenabila social și uman și este tot mai evident ca exista largi posibilitati de programe economice în care să fie incluse și obiective de incluziune sociala.

Este ceea ce se cheama tot mai insistent economia sociala, inclusa ca mod de abordare în politica sociala a unor tari precum Danemarca.

Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei să fie organizate în asa fel încât, fără a scadea performantele economice propriu-zise, sa devina și un instrument al integrarii sociale, al absorbtiei excluziunii și saraciei.

Acest principiu sugereaza ca de cate ori este posibil, programele de dezvoltare economica sa includa și obiective sociale.

Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu menținerea/crearea artificiala de locuri de muncă, ci programe de tip activ: absorbtia în sistemul ocupational a somerilor cronici, a persoanelor cu dizabilitati. În acest din urmă caz este necesară uneori crearea unor condiții speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate - ateliere protejate și chiar completarea veniturilor de la bugetul social.

În acest context s-ar putea imagina programe sociale care să nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar care chiar sa produca resurse, la randul lor: participarea la lucrari de interes public a beneficiarilor de suport social, oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu exista resursele necesare (servicii de ingrijire pentru varstnici și persoane cu dizabilitati, ingrijirea copiilor, contribuția la crearea unui mediu social mai sigur etc.). Legea venitului minim garantat ofera o resursa importanța comunitatilor pentru dezvoltarea unor asemenea programe.

Principiul economiei sociale se regaseste și intr-o orientare sociala tot mai pronunțată a agentilor economici. Intreprinderea economica își asuma o gama tot mai larga de responsabilității sociale, contribuind și pe aceasta cale la construirea unei societăți incluzive.

Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 stabileste ca prioritate relansarea cresterii economice simultan cu combaterea saraciei și a somajului. La baza noii politici este pus principiul echilibrului între imperativele economiei de piața și cele ale protectiei și solidaritatii sociale.

14. Principiul solidaritatii cu cei în situație de dificultate. Solidaritatea sociala, mai ales cu persoanele care se confrunta cu dificultati, reprezinta fundamentul moral și valoric al unei acțiuni eficace antisaracie și promovare a incluziunii sociale. Nu numai motivatia morala trebuie să fundamenteze solidaritatea, dar și constiinta dependentei bunastarii fiecaruia de bunastarea celorlalți. Numai o societate solidara poate oferi o bunastare individuala durabila și de calitate.

15. Principiul folosirii integrale a resurselor de dezvoltare. Ca o corectie a sprijinirii aproape exclusive pe resursele financiare publice, prin natura lor sever limitata, politica sociala actuala se caracterizeaza printr-o orientare activa de diversificare a resurselor. Noi tipuri de resurse sunt incluse: resursele financiare ale colectivitatii și ale diferitilor actori sociali, resursele noneconomice sub forma de suport pentru dezvoltare și creare de oportunitati. Nu trebuie neglijate nici resursele persoanelor și grupurilor aflate în dificultate. În toate strategiile de dezvoltare social-economica comunitara mobilizarea resurselor comunitare reprezinta o componenta-cheie. Resursele sub forma de oportunitati și de capacitati devin cruciale în procesul de promovare a incluziunii sociale.

16. Principiul oferirii dezvoltării progresive a suportului social pe măsura constituirii resurselor economice necesare. PNAinc trebuie să tina seama de limitarea severa a resurselor, atât a celor financiare, cat și a celor instituționale și a capacităților de actiune colectiva. Din acest punct de vedere prezentul plan trebuie vazut totodata ca un program de actiune desfășurat în timp, care urmeaza a se amplifica pe măsura cresterii resurselor.

17. Principiul parteneriatului/participării. Pentru a maximiza efectele politicii sociale PNAinc trebuie să includa, în toate palierele sale, mecanisme parteneriale: grupurile și organizațiile reprezentative (sindicate, organizații ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor sociale; comunitatea locala, organizații neguvernamentale și, nu în ultimul rand, beneficiarii vor fi implicati într-un larg proces participativ. Beneficiarul nu este un simplu client, ci un partener care, în calitatea sa de membru al colectivitatii, trebuie activizat și împreună cu care trebuie proiectat procesul de suport social. Experienta actuala indica faptul ca un sistem de suport social eficace trebuie să se bazeze pe un multiplu parteneriat, în care rolul central îl are colectivitatea insasi, reprezentata prin autoritatea publică, centrala și locala. Asocierea persoanelor care se confrunta cu dificultati sociale pentru a putea intră în dialog cu celelalte segmente ale colectivitatii reprezinta o direcție de actiune care trebuie promovata cu toata taria.

Punand în centrul programului de reorganizare administrativa cresterea substantiala a atribuțiilor autorităților locale, pentru România, în faza actuala, este vitala dezvoltarea în forme multiple a parteneriatului local pentru dezvoltare social-economica.

18. Promovarea unei culturi a eficientei în politica sociala. Constiinta publică este adesea socata de discrepanta dintre amploarea unor programe sociale, cu o finanțare substantiala, și caracterul modest al rezultatelor. Existenta programelor și finantarea lor, adesea impresionanta, nu mai reprezinta o garantie pentru solutionarea problemelor. Accentul trebuie pus tot mai mult pe dezvoltarea de mecanisme de testare a eficientei programelor, în toate fazele desfășurării acestora. O noua cultura a gestionarii eficiente a resurselor este vitala în acest domeniu, cu atât mai mult cu cat resursele sunt sever limitate.

În momentul de fața cresterea eficientei programelor sociale include doua schimbari organizaționale majore. Pe de o parte, eliminarea rigidităților induse de fetisizarea drepturilor castigate. Politica sociala tinde adesea să se reduca la administrarea mai mult sau mai puțin birocratica a unor drepturi acumulate istoric, fapt care restrange drastic orientarea flexibila în functie de prioritati și dezvoltarea de programe. Pe de altă parte, dezvoltarea fragmentara a sistemului a devenit o piedica esențială în gandirea sa eficienta.

19. Principiul promovarii valorii muncii. O societate activa este în primul rand o societate a muncii, care promovează pe toate caile demnitatea muncii și recompenseaza în mod echitabil munca. Dacă colectivitatea își asuma responsabilitatea pentru a sustine persoanele în dificultate, este o datorie complementara a fiecarei persoane să depună o munca utila care să contribuie la propria sa bunastare, precum și la bunastarea colectiva.

10 criterii pentru stabilirea corecta a prioritatilor

Este o idee larg acceptata ca lipsa unui sistem clar de prioritati care să ghideze optiunile reprezinta o sursa structurala de pierderi de eficienta.

Este însă extrem de dificil, mai ales în situații de mare complexitate, cum este un plan național antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, a identifica proceduri satisfăcătoare de stabilire de prioritati.

Lipsa unor prioritati explicite face ca optiunile sistemului, și o asemenea situație este excelent ilustrata de evolutia politicilor sociale din România ultimilor 12 ani, să fie modelate de factori mai mult sau mai puțin conjuncturali: presiunile diferitelor grupuri de interese, presiunile diferitilor actori interni sau externi, optiunile trecute care limiteaza libertatea optiunilor prezente, rivalitati parohiale etc. Rezultatul este o atribuire departe de orice optimalitate a resurselor sever limitate.

Stabilirea de prioritati este, în ultima instanța, un act politic. Dar actorii politici trebuie sprijiniti în optiunile pe care le opereaza de un suport tehnic cat mai elaborat cu putinta. Din acest motiv analiza tehnica are ca obiectiv oferirea unei baze pentru evaluarea comparativa a utilitatii, legitimitatii, dezirabilitatii, fezabilitatii și adecvarii programelor/obiectivelor sociale.

1. Fezabilitatea realizării unui obiectiv este un criteriu deosebit de important în selectarea unei prioritati. În evaluarea fezabilitatii realizării unui obiectiv, spre deosebire de fezabilitatea unui program social, importante devin costurile directe și indirecte în raport cu efortul depus până în acel moment, în raport deci cu structura spatiului legislativ-instituțional. Obiectivele sunt deci raportate la un statusquo, fără a tine cont de importanța lor valorica, dezirabilitatea colectiva sau legitimitatea acestora.

Un astfel de indice agregat reflecta costurile financiare și structurale în raport cu un context dat, fără însă a raporta în vreun fel aceste costuri la beneficiile asteptate sau costurile negative asociate cu nerealizarea acestor obiective.

2. Vizibilitatea și concretetea unor rezultate imediate. Duce adresarea unui obiectiv la rezultate palpabile, imediate? Dacă alocam fonduri anul acesta va fi ceva vizibil la sfârșitul anului? Un astfel de criteriu devine fundamental atunci când planificarea acțiunilor nu este posibila dincolo de un orizont mediu de timp sau atunci când legitimitatea unui obiectiv depinde de rezultatele imediate ale unei acțiuni/unui program social.

3. Existenta unor costuri sociale ridicate asociate neadresarii unui obiectiv poate conferi prioritate acestuia, dacă accentul cade pe dezvoltare sociala durabila și nu pe acțiuni curative, remediatorii. Neadresarea unui obiectiv poate avea consecinte importante sau mai puțin importante asupra configuratiei viitoare a sistemului.

4. Dacă un obiectiv implica o abordare de tip preventiv, adresarea acestuia ducand la scaderea probabilitatii de saracire sau excluziune sociala a diferitelor categorii de risc, acesta poate deveni prioritar în raport cu altul, ce vizeaza doar remedierea unei situații sau probleme. Aplicarea acestui criteriu nu implica o alegere clara între remediere și prevenire; adesea a remedia este la fel de important, din punctul de vedere al consecintelor sau din punct de vedere financiar pe termen lung, ca și a preveni. Alegerea în favoarea uneia dintre abordari sau în favoarea utilizarii unor mecanisme atât de natura curativa, cat și preventiva se fundamentează în primul rand valoric. Este corect ca o societate să investească în viitorul sau ignorand prezentul? De aici se desprinde un alt criteriu:

5. Impactul direct, nemediat asupra unor fenomene considerate la nivelul societatii ca inacceptabile. Dacă realizarea unui obiectiv are un impact direct, nemijlocit asupra unui fenomen considerat de societate ca inacceptabil, ca de exemplu saracia extrema și/sau excluziunea sociala, remediind o situație considerata injusta, atunci prioritare vor deveni acele obiective restauratorii, corective în raport cu diverse dezechilibre și inechitati sociale.

6. Activizarea comunitatilor și cresterea capacităților individuale de a face fața situațiilor extreme/de risc. A preveni nu înseamnă neaparat și a crește capacitatea individului și/sau comunitatilor de a face fața - prin strategii specifice de actiune - unui fenomen considerat inacceptabil, de exemplu saracia extrema, sau de a face fața riscului de saracie. A activa comunitati și a crește capacitatea individului de a dezvolta strategii de viața mai eficace în raport cu aceasta stare sau cu riscul de saracie poate deveni - în condiții financiare mai restrictive - mai important decat a preveni. A preveni nu implica un activism și o asumare a costurilor de preventie de către individ sau comunitate, în timp ce aceasta abordare se poate dovedi mai eficace, dar și mai eficienta din perspectiva costurilor și a responsabilitatii impartasite în raport cu acestea.

7. Un obiectiv care se adreseaza unui segment semnificativ al populatiei sarace sau cu risc crescut de saracie/excluziune sociala poate deveni important atunci când aspectul cantitativ prevaleaza. Din acest punct de vedere pot fi formulate doua criterii:

a) Ponderea saracilor în grupul caruia i se adreseaza respectivul program. Sa presupunem ca un program vizeaza o populatie mai larga, având în acelasi timp și un impact ridicat, de exemplu, asupra saraciei extreme. Acest lucru nu înseamnă neaparat ca cei aflati în nevoie sunt majoritari în cadrul acestui grup-ținta, de aceea un astfel de criteriu poate deveni relevant.

Acest criteriu se asociaza mai degraba cu acțiuni de tip corectiv, și mai puțin preventiv, desi, aplicat grupurilor de risc, el se poate asocia și cu acțiuni preventive.

b) Adresarea multidimensionala a cumulului de privatiuni. Un obiectiv devine prioritar dacă adreseaza probleme asociate mai multor dimensiuni ale privatiunilor multiple, ducand astfel la o protecție, respectiv preventie crescuta. Dacă realizarea obiectivului presupune furnizarea unei securitati minime sau accesul la servicii sociale fundamentale în mai multe domenii (sănătate, educatie, venituri, locuire, ocupare), atunci el poate deveni prioritar.

8. Se adreseaza simultan mai multor grupuri de risc (șomeri, copii, varstnici dependenti, tineri, locuitori din mediul rural, romi, persoane cu handicap). O astfel de abordare duce la scaderea inechitatii între diferitele grupuri de risc în ceea ce priveste tratarea egala a indivizilor în fața aceluiasi risc.

9. Vizeaza corectarea unor dezechilibre instituționale existente, care tind să se perpetueze. De exemplu "dezvoltarea unor măsuri active" poate deveni un criteriu semnificativ în condițiile în care sistemul românesc de protecție sociala dezvolta cu precadere măsuri pasive de adresare a problemelor și nevoilor sociale. La fel, criteriul "implica dezvoltarea/cresterea capacităților administrației publice locale" poate fi deosebit de relevant avandu-se în vedere disfunctionalitatile induse de procesul de descentralizare și, în special, în domeniul protectiei și asistentei sociale. "Presupune alinierea legislativ-instituțională la standardele impuse de Comunitatea Europeana" devine un criteriu deosebit de relevant atunci când este necesară alegerea între acțiuni și obiective diferite în contextul procesului de integrare europeana.

10. Se adreseaza unor grupuri sociale a caror situație este greu îmbunătățită prin cresterea economica. Conform estimarilor pe anul 2002, an în care s-a produs o imbunatatire a situației celor mai multe segmente ale populatiei, situația a doua grupuri a continuat să se deterioreze: familiile cu 3 sau mai mulți copii și taranii. Aceasta constatare sugereaza ca este nevoie de măsuri speciale de suport social în privinta acestor doua grupuri sociale.

"Mainstreaming" ca instrument al promovarii prioritatilor

Conceptul des utilizat de "mainstreaming" se referă la un instrument de promovare a unor obiective prioritare pentru o colectivitate în toate programele, activitățile sale; la insertia unor obiective în intregul complex de activitate colectiva.

În condițiile societatii românești actuale, acest plan considera ca obiectivul strategic al prevenirii/absorbtiei saraciei și excluziunii sociale trebuie să fie inserat ca un cadru de referința global pentru întreaga activitate a guvernarii în perioada urmatoare. În mod special, trei categorii trebuie avute în vedere cu prioritate în acest proces de "mainstreaming":

- Copiii în situație de risc (abandonati, victime ale neglijentei, ale violentei domestice, ale exploatarii sexuale, confruntati cu saracia extrema)

- Femeia confruntata în mod special cu riscul violentei domestice, al exploatarii sexuale

- Populatia saraca de romi, lipsita cronic de oportunitati și nu de puține ori victima a discriminarii.

Capitolul 3 Contextul economic al PNAinc: factori de risc

Strategia reformei ca factor de risc

Situația sociala critica a României este generata în mod fundamental de evolutia economica defavorabila din ultima perioadă a regimului socialist, accentuata de tranzitie. O caracteristica majoră a economiei românești în deceniul precedent a fost incapacitatea acesteia de a menține un ritm de crestere suficient, care să permită recuperarea și depășirea nivelului produsului intern brut din 1989. În anul 2000 toate tarile central-europene, cu excepția Cehiei, au depasit, din punct de vedere al produsului intern brut, nivelul pe care îl aveau în 1989. Comparativ, nivelul produsului intern brut actual din România este de aproximativ 80% din nivelul anului 1989.

Strategiile de reforma și capacitatea de schimbare a societatii reprezinta un context extrem de important al problemelor sociale cu care ne confruntam.

Saracia în România nu este produsul exclusiv al subdezvoltarii, ci mai degraba al crizelor succesive cu care societatea noastra s-a confruntat. Criza actuala este produsul combinarii a doi factori distincti. Pe de o parte, mostenirea unei economii dezvoltate irational, greu de restructurat, și, pe de altă parte, incapacitatea de restructurare a respectivelor domenii, fapt care a facut ca resursele atrase să aibă efecte mai degraba reduse sau chiar negative: indisciplina financiară aproape generalizata, intarzierea privatizarii, complementar cu privatizari distructive, faramitarea proprietății agrare cu blocarea relansarii agriculturii, criza locuintelor de la oras și, mai recent, criza sistemului de producere a utilitatilor publice (energie electrica, termica, apa, curățenie).

Obiectivul major al Guvernului trebuie să fie promovarea unei cresteri economice sustenabile pe termen mediu și lung, care să permită sporirea bunastarii cetatenilor tarii și cresterea resurselor private și publice în vederea absorbtiei saraciei și diminuarii riscurilor sociale pentru grupurile cele mai defavorizate. O rata de crestere economica ridicata este o prioritate absoluta și din perspectiva reducerii decalajului economic care ne desparte de tarile din Uniunea Europeana.

Este necesară însă indeplinirea catorva condiții prealabile care să creeze cadrul dezvoltării economice sustenabile.

Un prim factor este reprezentat de infrastructura, investițiile aici constituind un element-cheie al relansarii. Fără o dezvoltare substantiala a infrastructurii România nu va putea atrage fluxul de investitii necesare sustinerii unei rate de crestere economica suficient de mare.

Mediul de afaceri trebuie îmbunătățit. Lipsa de coerenta a legislației, precum și instabilitatea acesteia au avut consecinte extrem de negative asupra dezvoltării întreprinderilor. Costurile tranzactionale ale acestora au fost crescute substantial, iar competitivitatea pe piețele externe a fost afectată negativ. Acest factor a descurajat și investitorii straini care și-au orientat atenția către tarile central-europene caracterizate de o legislatie și medii de afaceri mai propice dezvoltării.

Este nevoie ca mediul de afaceri să fie simplificat, iar stabilitatea legislativa să fie îmbunătățită. Imaginea și credibilitatea internationala trebuie îmbunătățite cu scopul de a atrage un flux suplimentar de investitii straine. La ora actuala volumul de investitii straine directe atrase de România în ultimii 10 ani este extrem de scăzut. Între anii 1988 și 1999 România a atras un flux de investitii straine cifrat la 5,5 miliarde de dolari. Comparativ, Cehia a atras 16,5 miliarde de dolari, iar Polonia 32,1 miliarde de dolari.

O explicatie majoră este viteza scazuta a procesului de privatizare și mediul de afaceri incoerent și instabil.

Un factor esential este și motivarea forței de muncă. Ținând cont de nivelul scăzut al salariilor la ora actuala, este natural ca sindicatele și celelalte asociații salariale sa ceara o crestere substantiala a acestora. Pe de altă parte însă, o crestere a salariilor într-un ritm mai accelerat decat câștigurile de productivitate va conduce la cresterea presiunii asupra importurilor și la accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Masurile corective impuse în aceste condiții de nevoia atenuarii dezechilibrului extern și limitarii presiunilor inflationiste vor conduce la reducerea ritmului de crestere economica și la menținerea tiparului de crestere "avant-prabusire" pe care economia românească l-a cunoscut în ultimul deceniu. Din acest motiv este important a se crea condițiile sustinerii unei cresteri a salariului mediu în corelatie cu cresterea productivitatii. Un alt aspect care afectează motivatia este cel al nivelului beneficiilor sociale. Nivelul acestora nu trebuie să încurajeze mentalitatea de asistat social și sa reduca gradul de participare pe piața muncii. Astfel nivelul, dar și durata pentru care se acordă asistența de natura salariilor compensatorii și a beneficiilor de șomaj ar trebui să fie foarte bine gandite. Un nivel generos al acestora, corelat cu acordarea pe o perioadă relativ lunga, va conduce la reducerea gradului de participare pe piața muncii și la cresterea artificiala a componentei structurale a somajului. În felul acesta vor crește costurile de oportunitate ale resurselor bugetare care au fost irosite în aceste direcții și care ar fi trebuit mai degraba să fie alocate în domenii relativ neglijate, ca sănătatea sau educatia. De asemenea, trebuie luate în calcul și costurile legate de deprecierea capitalului uman și de scaderea abilitatilor persoanelor care nu participa pe piața muncii o perioadă lunga. Beneficiile sociale ar trebui mentinute la un nivel rezonabil pentru persoanele care au sanse de integrare pe piața muncii și ar trebui majorate la persoanele care sunt excluse datorita unor ratiuni obiective.

Principalii factori care la ora actuala constrang cresterea economica sunt: ritmul scăzut de restructurare a economiei românești, o anumita intarziere a procesului de privatizare, dublata de o strategie confuza de privatizare, care a generat numeroase cazuri de privatizari care au produs distrugerea întreprinderilor, în loc de a le asigura restructurarea și relansarea, gradul scăzut de restructurare a utilitatilor, situația financiară a sistemului de pensii și starea agriculturii. La acestia se adauga un factor suplimentar: indisciplina financiară. Masurile incoerente de reforma luate după 1989, dublate de amestecul logicii protectiei sociale cu politica economica, au fost de natura a genera o crestere rapida a indisciplinei financiare, cu efecte dezorganizante în intregul sistem economic și social.

Lipsa disciplinei financiare a permis întreprinderilor să își conserve ineficienta structurala prin neplata facturilor pentru utilitati și prin acumularea de arierate către bugetul de stat. Mai grav este faptul ca neplata datoriilor către buget s-a extins într-un mod alarmant și la firme private extrem de profitabile. Experienta celorlalte state mai avansate din punctul de vedere al tranzitiei demonstreaza ca intreprinderile privatizate care se dezvolta într-un mediu caracterizat de disciplina financiară au performante financiare superioare în raport cu cele care evolueaza în medii caracterizate de indisciplina.

Relansarea economiei reprezinta factorul critic al absorbtiei exploziei saraciei. În mod special, o atenție deosebită trebuie acordată continuarii accelerate a reformelor, dar a unor reforme de calitate, care să asigure cresterea economica, nu dezagregarea economiei.

Actuala guvernare este dedicata relansarii restructurarii economiei, accelerarii privatizarii, paralel cu asigurarea calității ei. Programul economic de preaderare (PEP), adoptat în septembrie 2001, prevede pentru perioada 2001-2005 o crestere a PIB în ritm sustinut, cu o medie anuală de 5,1%. Rezultatele din ultimii doi ani sunt incurajatoare.

După trei ani de declin economia românească a reusit sa creasca cu 1,4% în anul 2000. În anul 2001 aceasta tendinta s-a consolidat, produsul intern brut înregistrând o crestere reala de 5,3%. Consumul privat a crescut în această perioadă cu 7,6%, iar investițiile au crescut cu 4,2%. După cum se observa, factorul principal de crestere a fost consumul.

Faptul ca ciclul restructurarii economiei nu s-a incheiat inca este de natura a produce în viitorul imediat numeroase efecte sociale negative: restructurarea energica a unor sectoare ale economiei va genera o crestere a somajului, care nu va fi decat probabil parțial resorbit de relansarea economiei pe ansamblu. În plus, restructurarea agriculturii va elibera o forta de muncă importanța mentinuta inca într-un sistem agrar de supravietuire, din cauza lipsei de oportunitati de la oras și din economia nonagricola. Din acest ultim motiv, pe măsură ce se vor crea noi oportunitati economice, pe piața muncii vor aparea tot mai activ cei care sunt inca mentinuti intr-o stare de subocupare în agricultura.

Se pot formula trei direcții critice ale relansarii economiei: sprijinul dezvoltării industriei în direcții strategice pentru care oportunitatile sunt favorabile, restructurarea și eficientizarea utilitatilor publice și relansarea agriculturii.

Relansarea industriei poate avea loc doar printr-o crestere a mobilizarii investitiilor, atât externe, cat și interne, susținute de o politica industriala coerenta și suportiva. Investițiile în infrastructura reprezinta un factor-cheie al unei asemenea relansari.

Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii va trebui să fie o prioritate a Guvernului și pentru urmatorii ani. Acestea au, de regula, un rol esential în dezvoltarea serviciilor și permit reabsorbtia forței de muncă disponibilizate în urma accelerarii procesului de restructurare la nivel microeconomic. Aceasta politica va permite și crearea unor alternative de ocupare, mai diversificate în mediul rural, și va conduce la o realocare a forței de muncă de la activitățile agricole, care au o productivitate mai scazuta, către activități care aduc o valoare adăugată superioara.

A devenit tot mai clar ca pentru a sustine o crestere economica rapida și durabila este necesară o crestere a efortului de protecție sociala. Pe termen scurt relansarea economiei nu este nici pe departe suficienta pentru a resorbi saracia grava instalata în ultimul deceniu. PEP prevede că, efect al cresterii economice, se poate astepta ca salariul real sa creasca într-un ritm anual de 3,8% până în 2005. O asemenea crestere este, după cum se poate observa, mai degraba modesta, dacă o cuplam cu predictia ca numărul de salariati va crește doar cu 1% anual. În consecința, presiunile de ocupare din zona rurala nu vor putea fi satisfacute decat modest. O politica activa antisaracie și de promovare a incluziunii sociale este vitala pentru absorbtia deteriorarilor grave ale mediului social.

O noua sursa de saracie: criza utilitatilor publice

În ultima perioadă criza utilitatilor publice a devenit un factor-cheie. Managementul deficitar este agravat de invechirea tehnologiei, fapt care face din producerea utilitatilor publice o activitate structural ineficienta, care nu poate fi corectata de cresterea pretului lor.

Cresterea rapida a pretului utilitatilor publice a devenit în ultimul timp un factor suplimentar cu efect dezastruos asupra standardului de viața, agravand saracia și, ceea ce este și mai periculos, crescand riscul saraciei extreme. Devine tot mai evidenta necesitatea unei regandiri structurale atât a sistemului tehnic care îi sta la baza, cat și a formei de proprietate și a managementului lor. Pericolul unor monopoluri private trebuie evitat mai degraba prin trecerea lor, intr-o măsura cat mai mare posibila, în proprietatea comunitatilor. Trecerea în subordinea autorităților locale a 16 unități desprinse din Compania Termoelectrica, la care se adauga în scurt timp alte 10, este o evolutie decisiva în sensul solutionarii unei componente importante a problemei.

România nu va putea să se inscrie pe o traiectorie de crestere ridicata sustenabila dacă sectorul utilitatilor nu este restructurat.

Agricultura - factor major de constrangere a cresterii

Agricultura prezinta o stare extrem de precara. Doi factori sunt în principal responsabili de aceasta situație:

- în primul rand, gradul foarte ridicat de faramitare a exploatatiilor agricole. Coexistenta a peste 4 milioane de mici exploatatii de tipul gospodariei taranesti, cu o suprafața medie de 2,3 ha, și a catorva exploatatii de mari dimensiuni, între care și fostele ferme de stat (cele mai multe neprivatizate), nu este de natura incurajatoare pentru cresterea competitivitatii produselor agricole românești și restructurarea acestui sector;

- în al doilea rand, subcapitalizarea severa. O mare parte din acumularile tehnologice obtinute în regimul socialist au fost distruse, dispersate sau pur și simplu s-au erodat fără a fi inlocuite. În consecința, productivitatea în agricultura este foarte scazuta, mentinand o parte excesiv de mare a populatiei active intr-o stare de subocupare cronica sau de ocupare care asigura o simpla supravietuire precara. La aceasta se adauga o foarte scazuta profesionalizare a noii taranimi. Deficitul masiv de infrastructura, cumulat cu celelalte cauze enumerate mai sus, face ca satul să fie foarte puțin diversificat din punctul de vedere al activităților economice, agricultura, și ea slab diversificata, reprezentand de departe activitatea dominantă.

Piața funciara, care ar trebui să aibă un rol foarte activ în constituirea unor ferme cu dimensiuni rentabile, este sever subdezvoltata. Sistemul de impozitare care avea unele ratiuni istorice a devenit o puternica frana. La ora actuala sunt impozitate numai suprafetele mai mari de 10 ha, care reprezinta, conform statisticilor oficiale, mai puțin de 0,3% din numărul total al exploatatiilor. O asemenea măsura descurajeaza consolidarea fermelor mijlocii și mari, putand stimula formarea unor exploatatii cu suprafete mai mici de 10 ha. O măsura importanța, care ar putea forta consolidarea proprietății terenurilor, ar fi impozitarea accentuata și a terenurilor cu suprafete mai mici de 10 ha aparținând celor care locuiesc la oras. În acest fel s-ar putea incuraja constituirea unor ferme mijlocii și mari. Impactul unei asemenea măsuri ar putea fi important, din moment ce 40% dintre proprietari nu locuiesc în proximitatea geografica a exploatatiilor agricole, mulți dintre acestia fiind stabiliti în orașe și având ocupatii alternative. Veniturile obtinute dintr-o asemenea taxa ar putea fi canalizate direct în bugetele locale pentru a finanta programe de dezvoltare comunitara.

Politica actuala de a sprijini nu exploatatiile agricole de supravietuire, ci pe cele relativ mari, care au sanse de dezvoltare, va avea probabil efecte pozitive. Este nevoie, de asemenea, de alocarea unor resurse bugetare suplimentare cu scopul cofinantarii imprumuturilor pentru dezvoltare rurala atrase de la Uniunea Europeana.

Agricultura trebuie considerata în cadrul mai larg al mediului rural. Este nevoie tot mai acuta a se promova un concept integrat al mediului rural, ca un spatiu complex de activități agricole și nonagricole, dar și ca mediu de viața. Mediul rural are o nevoie acuta de investitii. Investitii suplimentare sunt necesare în infrastructura rurala (apa potabila, canalizare, distributia gazelor naturale, retele de transport și comunicatie).

Cresterea investitiilor în dezvoltarea rurala va conduce la diversificarea alternativelor de ocupare a forței de muncă din mediul rural, care la ora actuala este în marea majoritate absorbita de agricultura.

Un efort special trebuie facut în domeniul educatiei și sănătății. Majoritatea populatiei din mediul rural (trei sferturi din total) are o pregatire scolara care se limiteaza la învățământul primar sau cel mult gimnazial: o treime din populatie (33,1%) poseda numai instruire de nivel primar, inca o treime (33,7%) având un nivel de pregatire gimnazial, iar o proportie inacceptabil de ridicata (7,4%) nu a absolvit nici o formă de scolarizare. Doar 1 din 100 de locuitori ai satelor a absolvit o institutie de invatamant superior. Marea majoritate a tinerilor din mediul rural care au urmat învățământul superior se stabilesc la orașe, numai 10% optand pentru o eventuala reintoarcere în mediul rural.

În ceea ce priveste asistența sanitara de care beneficiaza locuitorii satelor, aceasta este cu mult sub nivelul calitativ al celei asigurate în mediul urban. Calitatea actului medical din mediul rural este relativ scazuta, în principal din cauza slabei dotari cu aparatura medicală și a lipsei de personal de specialitate.

Efectele situației în care se afla satul românesc sunt multiple: activitățile economice sunt puțin diversificate, agricultura practicata este neperformanta, starea de sănătate este precara, iar mortalitatea este ridicata.

Sistemul de pensii - factor major de risc fiscal

La ora actuala nivelul pensiilor este extrem de redus, presiunile sociale fiind, în consecința, ridicate în acest sector.

Fireasca ar fi o crestere a acestora mai ales din perspectiva ajustarilor de prețuri la utilitatile publice.

Pe de altă parte, starea sistemului de pensii este extrem de precara, iar deficitul la bugetul asigurarilor sociale are o tendinta de crestere accentuata.

De-a lungul anilor '90 pozitia financiară a sistemului românesc de pensii s-a deteriorat în mod rapid. Principalul factor al acestei evolutii a fost diminuarea substantiala a numarului contribuabililor, complementar cu cresterea rapida a numarului pensionarilor, prin abuzul de pensionari anticipate. În anul 2000 numărul contribuabililor la sistemul public de pensii a fost de 4,6 milioane, comparativ cu aproximativ 8,2 milioane platitori cu 10 ani în urma. În acelasi timp numărul pensionarilor a crescut continuu de la 2,4 milioane în 1990 la 4,4 milioane în 2000, la care se adauga 1,7 milioane de beneficiari din fostele scheme de pensii ale agricultorilor. Condițiile nefavorabile ale pieței, cresterea somajului și concedierile din intreprinderile de stat au motivat o crestere puternica a cererilor pentru pensionare atât înainte de limita de vârsta, cat și pe caz de boala. Cererea pentru pensionarea timpurie a fost incurajata și de penalitatile extrem de scazute impuse asupra pensionarii anterioare limitei de vârsta. Numărul domeniilor de activitate și al salariatilor care au beneficiat legal de tratament preferential în ceea ce priveste pensionarea s-a extins continuu pe parcursul anilor '90. Cresterea dramatica a ratei de dependenta a sistemului a condus la cresterea dezechilibrelor. Ca măsura compensatorie, rata medie a contribuțiilor sociale a crescut de la 14% la inceputul anilor '90 până la o medie de 37,5% în 2000, totalitatea impozitelor aplicate asupra salariilor ajungand la un nivel de aproximativ 57%.

Este necesar ca reforma sistemului de pensii să fie continuata și finalizata, iar în paralel nivelul contribuțiilor de asigurări sociale să fie diminuat.

Capitolul 4 Resursele PNAinc

Pentru reusita accelerarii reducerii saraciei și a promovarii incluziunii sociale PNAinc trebuie să prevada în mod necesar resursele suplimentare pe care se bazeaza.

Contextul lansarii acestui PNAinc este în mod special critic: pe fondul unor condiții economice sever dificile am mostenit o subfinantare cronica a sectorului social, chiar raportata la capacitatile limitate ale economiei românești, cuplata cu un anumit deficit instituțional. Trebuie însă sa fim constienti ca fără o corectie substantiala a subfinantarii și a deficitului instituțional nu poate fi vorba de o reusita semnificativa a acestui plan național de actiune.

Trei tipuri de resurse ale amplificarii programelor sociale trebuie luate în considerare:

a) Cresterea finantarii sectorului social. Acest lucru se poate realiza în primul rand prin cresterea efortului public, a cheltuielilor sociale publice. Complementar trebuie stimulata o mai mare contribuție financiară a societatii civile, dar și a organismelor internationale (în primul rand UE).

b) Realizarea unei cresteri susținute și semnificative a PIB;

c) Cresterea eficientei utilizarii resurselor deja disponibile;

d) Îmbunătățirea rapida și decisiva a capacităților instituționale, culturale și profesionale ale sectorului social.

Obiectivul 1: Cresterea finantarii sectorului social

Pentru orice societate resursele destinate programelor sociale sunt structural limitate. Provenind din taxe, impozite, contribuții, peste o anumita limita ele afectează advers procesul primar de producere economica a bunastarii. Intr-un context social-economic, în care trebuie inclusa și voința politica a colectivitatii, exista un punct de echilibru între resursele economice totale produse și resursele atribuite pentru programe sociale.

România ocupa din acest punct de vedere o pozitie speciala: comparativ cu toate celelalte state europene, excepție facand doar cele care se confrunta cu situații speciale (Albania, statele din fosta Iugoslavie), efortul social se plaseaza la nivelul cel mai scăzut (cap. XVI). Din acest motiv putem estima ca, indiferent de controversele politice și de argumentele pro sau contra, efortul financiar pentru susținerea politicii sociale va crește inevitabil, sub presiunea problemelor sociale, dar și a imperativelor integrarii europene. Trebuie sa ne asteptam ca la un moment dat al procesului de integrare europeana a României, se va formula ca cerința expresa cresterea cheltuielilor sociale publice.

Este util, din acest motiv, ca aceasta crestere să fie proiectata inca de acum, ritmurile ei fiind, evident, în functie de voința politica dominantă.

Consideram ca pe termen mediu/lung, cel puțin la nivelul conceptiei actuale europene asupra interventiei sociale a statului, obiectivul nostru legitim în acest domeniu este sa atingem un nivel al cheltuielilor sociale publice de 25% din PIB.

Putem lua în considerare 3 scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice:

A. Scenariul conservator: cheltuielile sociale publice vor rămâne și pe termen scurt/mediu constante ca procent din PIB; ele vor crește însă în valoare absoluta ca efect al cresterii economice.

B. Scenariul unui angajament social ferm, cu o crestere în doua trepte a efortului:

● 2003-2005 - crestere anuală cu 0,5% din PIB

● 2006-2010 - crestere anuală cu 1,5%

● atingerea obiectivului: 2010.

C. Scenariul conservator, cu o crestere mai lenta a efortului, determinata în special de presiunile conjuncturale:

● crestere anuală în medie de 0,5% din PIB

● atingerea obiectivului: 2016.

Primul scenariu nu presupune o schimbare structurala a interventiei sociale a statului. Acest scenariu nu este însă probabil a se materializa. Doua presiuni se vor exercita în viitor pentru cresterea și relativa, nu doar absoluta, a efortului social public: nevoia tot mai acuta de a absorbi problemele sociale acumulate și presiunea integrarii europene prin asimilarea configuratiei de politica sociala promovata de UE. Este deci probabil ca în urmatorii ani guvernarea va trebui sa mareasca efortul public social.

Cel de-al doilea scenariu este bazat pe o voința politica accentuata de solutionare rapida a problemelor sociale produse de tranzitie. Desi curajos, acesta este realist din perspectiva cadrului economic și fiscal pe termen mediu/lung pe care ne-am angajat sa îl respectam prin PEP. În prima etapa de 3 ani, ținând seama de multiplele dificultati ale economiei, precum și de nivelul ridicat al impozitarii, este prevăzută o crestere medie anuală moderata de 0,5% din PIB. Pe termen lung, datorita schimbarilor structurale economice și intaririi administrației fiscale vom fi capabili sa sustinem o crestere a cheltuielilor sociale cu o medie anuală de 1,5%. În acest fel vom fi capabili ca până în 2010 sa atingem o pondere comparabila a cheltuielilor sociale cu tarile UE. Acest scenariu se integreaza și în procesul de aderare la UE. Până în momentul 2007 România va fi facut deja un efort semnificativ de aliniere la standardele europene, în urmatorii 3 ani de după admisie acest efort fiind în linii generale finalizat. Datorita acumularii explozive a problemelor sociale este foarte posibil ca în viitorul apropiat efortul social sa creasca într-un ritm mai înalt. Principala dificultate în implementarea acestui scenariu o reprezinta identificarea capitolelor bugetare a caror pondere va trebui inevitabil sa scada.

Cel de-al treilea scenariu, conservator, pare a fi mult mai puțin probabil. Prin presiunea combinata a celor doi factori - agravarea problemelor sociale și presiunile procesului aderarii la Uniunea Europeana - cresterea efortului social va fi mai rapida decat cea prevăzută în acest scenariu. Cel mai probabil este ca presiunea interna se va declansa prima. Aceasta presiune combinata, în condițiile unei amanari excesive a deciziei politice de schimbare, este foarte probabil ca va motiva la un moment dat cristalizarea unei vointe politice ferme de reorientare, printr-o crestere rapida. În acest fel se poate intra brusc în patternul primului scenariu, ceva mai tarziu însă și cu costuri sociale și politice ridicate.

Resursele cresterii efortului bugetar

Cresterea impozitarii (incluzând aici și contribuțiile sociale) nu mai reprezinta o sursa disponibila. Nivelul principalelor taxe și impozite este comparabil cu media internationala. Excepție face nivelul contribuțiilor de asigurare sociala, care este printre cele mai ridicate din lume. România are la ora actuala cel mai mare nivel al contribuțiilor de asigurări sociale din Europa (57%). Pentru a diminua dezavantajul de competitivitate fiscala pe care îl avem în acest domeniu este evidenta necesitatea reducerii sale. Deja din acest an el a scăzut usor și Guvernul urmareste sa incerce o reducere accentuata a lui în urmatorii ani, spre 45%.

Dacă fiscalitatea pe individ se afla la limita superioara, nu acelasi lucru este valabil pentru rata fiscalitatii în ansamblu, ca procent al veniturilor fiscale din PIB, care este substantial mai redusa decat în celelalte state europene.

Pentru cresterea veniturilor la buget este necesar să se ia în considerare urmatoarele direcții de actiune:

1. o mai buna colectare a taxelor și contribuțiilor sociale;

2. o largire a bazei de impozitare;

3. redresarea ratei de dependenta: numărul de pensionari care revine la numărul de contribuabili la sistemul de asigurări sociale.

Exista însă în momentul actual și alte surse importante de crestere a resurselor financiare publice care ar putea fi orientate spre programe sociale.

În primul rand cresterea economica prezumata, precum și eliminarea, de dorit într-un ritm cat mai rapid, a zonelor economice bolnave, consumatoare de resurse bugetare, vor crește atât în termeni absoluti, cat și relativi (ca procent din PIB) resursele disponibile pentru programele sociale.

În al doilea rand trebuie mentionat volumul scăzut al veniturilor publice ca procent din PIB. În prezent România are un nivel al veniturilor publice, ca pondere în PIB, de numai 31,8% în 2001. Comparativ, tarile central-europene mai avansate din punct de vedere al procesului de tranzitie au un nivel mediu al veniturilor publice de circa 40% din PIB. Multe state din UE au venituri bugetare și mai mari.

Principala cauza a acestei situații, pe lângă baza ingusta de impozitare, este slaba colectare a taxelor și contribuțiilor sociale. Chiar dacă ajutorul direct al întreprinderilor de la bugetul public s-a redus ca volum, sprijinul indirect prin tolerarea acumularii de arierate a continuat neincetat. Neplata impozitelor a fost incurajata și de acordarea a numeroase reesalonari și scutiri neconditionate, care au creat asteptari artificiale și au condus atât la pierderea de venituri substantiale la bugetul de stat, cat și la diminuarea credibilitatii sistemului fiscal și au creat imaginea unei lipse de corectitudine cu privire la distributia efortului fiscal din punct de vedere social.

Aditional la cresterea efortului bugetar este vital a se mobiliza resursele financiare ale societatii civile. Pe măsura cresterii standardului de viața exista premise favorabile pentru susținerea și stimularea cresterii contributiei directe a colectivitatilor la programe de interes social. Din acest punct de vedere guvernarea actuala a marcat o schimbare de atitudine. A devenit evident ca transferul responsabilitatii primare în sfera socialului către societatea civila reprezinta o abdicare a autorităților publice de la propriile responsabilității și, în acelasi timp, un act a cărui consecința este agravarea problemelor sociale. Asumarea deplina a responsabilitatilor în sfera politicii sociale cuprinde însă și obiectivul construirii unui complex și eficient parteneriat social. Doua liniamente esentiale ale unui asemenea parteneriat trebuie promovate:

- atragerea partenerilor sociali, a societatii civile la realizarea programelor sociale, autoritatea publică asumandu-și, în numele colectivitatii, rolul de centru organizator;

- completarea programelor publice cu initiative private.

În fine, pentru implementarea Planului este important să se identifice și să se atraga o serie de resurse externe disponibile, mai ales cele ale Uniunii Europene.

Obiectivul 2: Cresterea eficientei sectorului social

Eficienta programelor sociale, desi slab finantate, poate fi totusi semnificativ îmbunătățită. Urmatoarele direcții pot fi luate în considerare:

1. Cresterea ponderii programelor active de promovare a ocuparii, care reprezinta cea mai importanța modalitate de a activa direct pe cei în dificultate: crearea de locuri de muncă, incurajarea angajarii persoanelor cu risc ridicat de șomaj cronic, formarea profesionala și reabilitarea capacităților de angajare ocupationala, medierea muncii, susținerea activităților aducatoare de venit. Tot acest domeniu crucial pentru cresterea eficientei politicilor antisaracie face obiectul Planului național de actiune pentru ocuparea forței de muncă, motiv pentru care aici aceasta direcție va fi doar mentionata.

Investițiile în reabilitarea capacităților și dezvoltarea de oportunitati vor usura în viitorul imediat presiunea nevoilor de suport social. Programele de creare de locuri de muncă sunt din acest punct de vedere centrale. Dar și reabilitarea capacităților de ocupare și de functionare sociala normala este foarte importanța.

Un loc important îl poate ocupa, de asemenea, extinderea economiei sociale. Prin economie sociala înțelegem doua lucruri distincte:

a) activități economice care, în subsidiar și cu condiția mentinerii performantei economice, includ obiective de tip social. Condiționarea acordarii contractelor publice de absorbtia unor categorii sociale cu probleme de integrare economica sau în vederea reducerii disparitatilor regionale este o practica al carei succes este dovedit. O asemenea extensie nu va fi desigur contabilizata în cadrul cheltuielilor sociale publice, dar poate avea un efect pozitiv asupra problemelor sociale, scazand nevoia de programe sociale;

b) lansarea de largi programe de amenajari de infrastructura și teritoriale, inclusiv de mediu. Investițiile din aceste domenii pot fi atât investitii economice (parte a dezvoltării economice a tarii), cat și investitii sociale propriu-zise, în infrastructura calității vietii (scoli, spitale etc.).

Toate aceste activități economice, pe lângă efectul lor direct, prezinta un efect indirect, de activizare economica a populatiei, de producere de venituri și, în consecința, de scadere a presiunii asupra nevoilor de cheltuieli sociale publice.

2. Eliminarea progresiva a fragmentarii programelor sociale. În ultimii ani analizele sistemului de protecție sociala au cazut de acord asupra existentei unei fragmentari excesive, ca o sursa importanța a eficientei scazute. De problemele sociale, care sunt mereu globale și interconectate, se ocupa institutii guvernamentale diferite, cu programe care sunt mai degraba competitive și rivale decat coordonate și puse reciproc de acord. În mod special este necesară reducerea drastica a programelor redundante/paralele. Fragmentarea instituțională duce la:

- eficienta scazuta din cauza concentrarii pe o componenta sau alta a unei probleme și a ignorarii unei abordari globale a acesteia;

- paralelisme instituționale: institutii diferite, care nu se afla în relatii de cooperare, se ocupa de componente ale problematicii sociale. Pe lângă efectele negative asupra eficacitatii, paralelismele instituționale genereaza o crestere artificiala a costului administrarii.

Exista doua evolutii care ofera o perspectiva buna de depasire a fragmentarii sistemului de protecție sociala:

a) descentralizarea activităților de suport social. Faptul ca în special noua lege a sistemului național de asistența sociala prevede că sistemul de servicii de asistența sociala este realizat la nivelul autorităților locale, celelalte niveluri ale sistemului (judetean și național) reconstruindu-se în acord cu aceasta optiune, face posibil ca la nivel local să se realizeze unificarea sistemului. Aici se pot stabili servicii complexe de diagnoza și adresare a nevoilor individuale. Ar fi însă absolut necesar ca o parte din beneficiile financiare stabilite de lege să poată fi oferite în mod flexibil și diferentiat de către serviciile sociale locale, în raport cu nevoile efective și în formele cele mai adecvate. De exemplu, 10% din bugetul dedicat tuturor programelor sociale să fie lasat la dispoziția autorităților locale pentru forme de suport flexibil decise, pentru susținerea experimentarii inovative și pentru a face fața problemelor sociale care pot aparea.

Ar fi eficient ca și bugetul alocat venitului minim garantat să aibă o asemenea prevedere. Forma actuala a ajutoarelor de urgenta, înalt centralizate, este greoaie, costisitoare și în plus nu este capabila de a opera efectiv o ierarhie a urgentelor.

Este important ca la nivel național sa existe un fond pentru finantarea unor programe naționale sau pilot; este util, de asemenea, ca aici să fie incluse pentru o perioadă și fonduri de sustinere a unor beneficii de urgenta individuale cu totul și cu totul speciale, ca de exemplu tratamentele medicale în strainatate. La nivelul autorităților locale trebuie să existe în mod complementar un buget care să fie utilizat pentru nevoile locale urgente, stabilite pe baza prioritatilor locale;

b) constituirea comisiei interministeriale de asistența sociala, care are ca obiectiv concertarea tuturor programelor sociale de suport;

c) constituirea comisiilor judetene antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, bazate pe principiul parteneriatului. Aceste comisii vor fi în pozitia de a putea prelua în managementul județului unele programe naționale, de a consolida functia de coordonare a tuturor programelor care se desfășoară în judet.

3. Orientarea mai ferma a resurselor spre prioritati explicit adoptate. Exista mecanisme care în mod sistematic blocheaza procesul de identificare a prioritatilor sau chiar îl viciaza. Datorita fragmentarii instituționale, în locul utilizarii cat mai flexibile a resurselor disponibile limitate în raport cu prioritatile contextual determinate, exista o preferinta excesiva pentru acordarea prin lege de drepturi rigide, pe categorii de probleme. De exemplu, pentru persoanele cu handicap - dreptul la un însoțitor în locul dreptului la servicii de suport, care pot fi mult mai variat determinate în raport cu nevoile concrete. Datorita costului mare al acoperirii acestui drept, alte forme de suport, poate mai eficiente, practic sunt excluse în momentul actual. Este un caz tipic în care un drept parțial oferit exclude alte drepturi, posibil mai adecvate.

Este contraproductiva și, în ultima instanța, o sursa de eficienta scazuta, legiferarea unor mijloace ca drepturi în loc ca dreptul să fie definit la nivelul satisfacerii unei nevoi complexe, care poate fi realizata cu o combinație de mijloace, în functie de contextul concret. Efectul unei asemenea abordari este un sistem de drepturi rigid definite, cu spatiu aproape nul de flexibilitate. În plus, este micsorata sansa de a se acordă resurse fie pentru programe mai flexibile, fie pentru a face fața noilor probleme, chiar mult mai grave.

Fixarea în legislatie a unor drepturi partiale, care funcționează ca drepturi deja castigate, greu de modificat, ingreuneaza procesul de stabilire de prioritati în politica sociala. Prioritatile care orienteaza procesul sunt mai degraba efectul neintentionat al unor presiuni trecute care au avut succes.

Incompletitudinea sistemului de asistența sociala reprezinta o sursa importanța de distorsiune a sistemului de prioritati. Nedezvoltarea unor servicii de suport social face ca nevoile respective sa ramana, indiferent de gravitatea lor, neacoperite. Nedezvoltarea sistemului de servicii de asistența sociala comunitara a dus, de exemplu, la axarea sistemului pe tratarea efectelor în detrimentul prevenirii. Inexistenta unui sistem de venit minim garantat a dus la ignorarea unui segment de populatie care se zbate în condiții de saracie extrema.

4. Mutarea accentului pe prevenire și suport preventiv, mult mai ieftin și mai eficient, față de tratarea problemelor sociale deja consolidate, greu de resorbit. Din acest punct de vedere sistemul de securitate sociala, axat pe beneficii financiare, trebuie completat radical cu un larg complex de servicii de asistența sociala, care să sustina prevenirea și recuperarea sociala.

5. Cresterea calității tuturor serviciilor, inclusiv prin elaborarea de standarde minime de calitate, și dezvoltarea unui sistem de monitorizare a calității. În prezent, complementar cu o inspecție predominant financiar-administrativa, exista un deficit sever de monitorizare a calității propriu-zise a serviciilor sociale furnizate la nivel local. Lipsa de competența a personalului și lipsa standardelor de calitate reprezinta un factor inhibitor pentru cresterea eficacitatii și eficientei acestor servicii.

6. Reducerea drastica a programelor excesiv de scumpe în raport cu rezultatele. Este important să fie evitate urmatoarele tipuri de programe:

a) programe excesiv de scumpe, care, cel puțin în momentul actual, nu pot fi extinse datorita costurilor.

Adesea programe nefezabile din punct de vedere financiar sunt lansate, din surse extrabugetare, sub forma unor programe-pilot, fără nici o sansa de a fi generalizate la nivelul administratiilor publice locale din bugetele locale;

b) programe fragmentate, cu costuri instituționale ridicate, în locul unor programe globale. Sunt notorii insuccesele unor programe de suport pentru copiii strazii, care, în final, nu au facut decat, pe lângă o anumita ameliorare trecatoare a situației lor, să-i fixeze și mai mult în strada;

c) orientarea resurselor spre variabilele mai accesibile, dar nu neaparat cele mai eficiente: programe de evaluare a nevoilor, programe de promovare de informații și atitudini în lipsa resurselor financiare și instituționale de a sustine efectiv respectivele comportamente; programe de formare a personalului, în lipsa structurilor organizaționale în care respectivele persoane sa lucreze.

7. Identificarea și mobilizarea variatelor resurse potentiale ale diferitelor sisteme. Cateva exemple sunt edificatoare pentru asemenea disponibilitati. Utilizarea serviciului militar alternativ în folosul colectivitatii ar putea fi o asemenea resursa extrem de importanța: pentru furnizarea unor servicii de ingrijire sociomedicala în comunitate, pentru susținerea unor programe sociale, ca de exemplu, constructii de locuinte pentru persoanele sarace. Armata poate aduce, de asemenea, în momentul de fața cateva contribuții majore prin transformarea unor cazarmi dezafectate în centre de plasament pentru minori, camine pentru batrani, centre de instruire a personalului care urmeaza sa lucreze în sistemul național de asistența sociala.

8. Utilizarea tineretului ca resursa cruciala a dezvoltării

Gestionarea inadecvata a tranzitiei este responsabila de producerea unor deficite importante de pregatire profesionala și scolara a tinerei generatii, de dificultati accentuate de angajare a acesteia pe piața muncii, în fine, de o stare larga de demoralizare, exprimata în comportamente deviante, dar și în tentatia emigrarii.

Pentru mobilizarea tineretului ca resursa a dezvoltării sociale este necesară însă o politica speciala de suport pentru tranzitia tinerilor la condiția adulta: diminuarea deficitului de resurse economice, obtinerea unor condiții decente de locuit, oportunitati ocupationale atractive, posibilitati de participare social-politica.

9. Integrarea și compatibilizarea programelor cu finanțare internationala în sistemul serviciilor publice sociale

Unele programe cu finanțare externa nu sunt suficient integrate și concertate cu directiile de dezvoltare a sistemului global de protecție sociala.

● Managementul acestor programe trebuie inclus/subordonat responsabilului guvernamental în domeniul respectiv.

● Trebuie introduse, ca obligatorii, preevaluarea eficientei acestor programe și monitorizarea lor continua din punctul de vedere al încadrării în procesul global de dezvoltare instituțională.

Obiectivul 3: Dezvoltarea instituțională și a capacităților

Eficacitatea atingerii obiectivelor de reducere a saraciei și de promovare a incluziunii sociale depinde crucial de un proces rapid de dezvoltare instituțională și, în mod special, de consolidare a capacităților de a dezvolta programe sociale eficiente.

1. Definitivarea reformei instituționale a sistemului de protecție sociala

a) Completarea sistemului cu elementele lipsa sau dezvoltarea celor care sunt doar la inceputul lor.

Desi contine aproape toate componentele principale ale unui stat modern al bunastarii, sistemul actual de protecție sociala contine inca unele pete albe, a caror acoperire trebuie să reprezinte o prioritate pentru politica sociala actuala. În anul 2001 s-au luat deja măsuri legislative, care urmeaza a fi implementate, cruciale din acest punct de vedere:

- venitul minim garantat, introdus din ianuarie 2002, trebuie să se cristalizeze ca un sistem functional și sustenabil;

- sistemul de servicii de asistența sociala și de ingrijire sociomedicala la nivel comunitar reprezinta un obiectiv ce urmeaza a fi initiat inca din anul 2002. Este rezonabil sa consideram ca implementarea sa completa se va intinde pe perioada 2002-2004;

- implementarea unor dispozitive de răspuns la o serie de probleme sociale grave, inadecvat adresate: traficul cu fiinte umane, copii neglijati și/sau maltratati în familie, violenta domestica, dependenta de drog, persoane fără locuinta, acumularea de datorii la întreținere.

b) Dezvoltarea sistemului prin definitivarea procesului de descentralizare. Din acest punct de vedere, 4 obiective distincte trebuie avute în vedere:

b) 1. Dezvoltarea unei retele de servicii de asistența sociala la nivelul comunitatilor, în cadrul autorităților publice locale:

- dezvoltarea capacităților de asigurare a desfășurării programelor de asistența sociala (furnizarea beneficiilor sociale și a serviciilor sociale)

- capacitati de promovare de programe de dezvoltare comunitara, pe baza unui larg parteneriat cu actorii locali,

b) 2. Regandirea functiilor și structurilor la nivel național și judetean

La nivel național:

- intarirea capacității de dezvoltare de politici sociale și de planificare strategica;

- dezvoltarea capacităților de sustinere tehnico-metodologica a programelor sociale ale autorităților locale;

- intarirea capacităților de formulare a standardelor de calitate în activitățile de suport social și de monitorizare a indeplinirii lor;

- promovarea unor mecanisme integrative la nivelul guvernamental al politicii sociale, pentru a se evita paralelismele și dublarile, lipsa de coordonare;

- promovarea unor proceduri care să asigure un proces de identificare și promovare a prioritatilor.

La nivel judetean:

- crearea unui sistem integrat de promovare a programelor sociale;

- intarirea capacității judetene de a dezvolta și implementa planuri antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, de a elabora strategii proprii de dezvoltare sociala;

- capacitati de a sustine tehnic și metodologic programele sociale comunitare.

b) 3. Din punctul de vedere al distributiei resurselor pe categorii de cheltuieli:

- cresterea ponderii fondurilor a caror utilizare este decisa în functie de prioritatile prezente, atât la nivel național, cat și local;

- cresterea ponderii fondurilor alocate pe programe, a caror utilizare este decisa în mod flexibil, la nivel național și local, în raport cu fondurile alocate rigid pe beneficii.

b) 4. Crearea unor mecanisme de definire clara, respectiv de localizare/atribuire a responsabilitatilor administrației locale și centrale, în vederea cresterii transparentei decizionale, prevenirii abuzurilor instituționale și cresterii legitimitatii discretionaritatii structurilor locale.

2. Asigurarea unui nivel ridicat de calificare a cadrelor care lucreaza în sistem

Lipsa calificarii blocheaza activitatea, induce perturbari, scade eficienta individuala și colectiva.

În prezent, în sistemul de securitate sociala lucreaza persoane cu calificarile cele mai diverse, prezentand adesea deficite substantiale de pregatire în domeniul de activitate. Mai multe tipuri de măsuri sunt necesare din aceasta perspectiva:

- politica noilor angajari trebuie să mearga ferm pe linia selectării persoanelor cu formare profesionala adecvata;

- elaborarea unor modalități de formare profesionala de specialitate a celor care, desi nu au calificarea formala necesară, lucreaza în sistem și au capatat o anumita experienta profesionala în domeniu. Din acest punct de vedere trebuie evitata formarea amatoristica și fragmentara. Este necesară o pregatire de specialitate sistematica, inclusiv prin obtinerea de diplome universitare în sistem de IDD. Un fond special trebuie prevăzut pentru a sustine o asemenea formare compensatorie;

- elaborarea unui plan național de formare profesionala continua în domeniu, pentru a suplini deficitul general de formare profesionala.

3. Dezvoltarea capacităților administrației locale și centrale de preevaluare și monitorizare continua a programelor sociale

Pentru a evita risipa trebuie dezvoltata capacitatea de preevaluare (evaluare anticipativa, ex ante) a programelor sociale și de evaluare/monitorizare continua a derularii lor.

În acest fel crește sansa de a se evita adoptarea programelor ineficiente și de a le corecta/abandona din timp pe cele cu probleme de eficienta.

Pentru a spori capacitatea de monitorizare este util a se introduce în fiecare program un set de indicatori de cost/beneficiu: cat costa realizarea unui serviciu oarecare. De asemenea, aici trebuie inclus un indicator de costuri administrative pe serviciu sau pe total program.

4. Mobilizarea resurselor comunitare, prin promovarea parteneriatului

Parteneriatul nu trebuie privit doar ca o modalitate de creare a consensului și de obtinere a suportului colectiv pentru deciziile politice, dar și de construcție împreună a noi solutii, de crestere a eficientei utilizarii resurselor publice, complemetar cu identificarea și mobilizarea unor noi resurse comunitare.

Atât la nivel național, cat și local principiul parteneriatului trebuie să stea la baza coagularii programelor de dezvoltare sociala. Largirea parteneriatului prin includerea, alaturi de patronat și sindicate, a bisericii, a organizațiilor neguvernamentale, mai ales a celor care exprima în mod direct segmentele de populatie aflate în situație de risc/dificultate.

Datorita specificului sistemului de organizare a administrației publice este vitala dezvoltarea unui nou tip de parteneriat: autoritățile publice locale/autoritățile publice judetene/autoritățile publice naționale.

Prioritati pentru utilizarea resurselor financiare suplimentare

Cresterea cheltuielilor sociale publice, raspunzand unor presiuni sociale tot mai accentuate, va trebui să fie canalizata spre un grup de 5 direcții prioritare:

1. Cresterea suportului financiar pentru sănătate și invatamant este absolut esențială. Existenta unei populatii care nu corespunde standardelor de sănătate cerute va limita rata de crestere pe termen mediu și lung a economiei. Educatia insuficienta va reduce sansele de integrare pe piața muncii și va conduce la aparitia unei rate structurale mari a somajului. Acest lucru va genera presiune asupra cheltuielilor de protecție sociala și va crește în mod artificial costurile bugetare. O asemenea evolutie este de natura sa creeze probleme foarte mari și din perspectiva sustenabilitatii pe termen lung a situației financiare a sistemului de pensii, crescand în mod substantial rata de dependenta a acestuia.

2. Cresterea cantitativa și calitativa a oportunitatilor de ocupare prin multiplicarea programelor active. Susținerea relansarii economiei și crearea de noi locuri de muncă reprezinta o direcție prioritara. Cronicizarea somajului este o problemă extrem de grava, care poate conduce la dezagregarea vietii personale, a familiei și la izolarea sociala. O crestere rapida a numarului locurilor de muncă salariale este vitala pentru atingerea unor echilibre fundamentale pentru o societate moderna.

În acelasi timp o atenție speciala trebuie acordată inca de la inceput cresterii calității ocuparii. Politica de crestere economica trebuie să se orienteze spre stimularea acelor activități care ofera resursele pentru o viața prospera. Eliminarea saraciei persoanelor active economic este un obiectiv care va trebui să fie urmarit în mod special.

O atenție speciala trebuie acordată satului. Saracia care atinge grav taranimea poate fi absorbita în principal prin cresterea oportunitatilor de ocupare:

- condiții care să faca activitatea în agricultura sursa a prosperitatii personale;

- stimularea de activități economice nonagricole în mediul rural.

3. Cresterea transferurilor sociale. Având în vedere declinul economic din perioada 1997-1999, care a accentuat deteriorarea condițiilor de viața pentru categoriile de populatie cele mai expuse, transferurile sociale ar trebui sa inregistreze o crestere substantiala. Somajul nu va mai crește semnificativ, cu toate ca economia românească nu a parcurs complet ciclul restructurarii. Numărul de salariati în sferele productive propriu-zise a scăzut deja la un nivel alarmant: din cei peste 8 milioane de salariati în 1989, în prezent au ramas 4,4 milioane de salariati, din care aproape 2 milioane apartin sectorului bugetar.

Trei programe vor solicita masiv un surplus de resurse.

● În primul rand venitul minim garantat, introdus din luna ianuarie 2002, va trebui să fie sustinut cu un efort bugetar considerabil.

● În al doilea rand sistemul de pensii care s-a erodat în mod accentuat în ultimii ani va trebui să fie readus la un nivel acceptabil.

● În al treilea rand este urgenta cresterea suportului pentru copiii aflati în situații de risc ridicat și mai ales pentru copiii din familiile cu mulți copii.

4. Interventia decisiva pentru lichidarea în linii generale a unor situații de saracie extrema și de excluziune sociala:

- copiii abandonati;

- copiii care nu au condiții minime de dezvoltare în propriile familii, victime ale saraciei extreme și degradării sociale;

- copiii abandonati în strada;

- persoane fără locuinta sau cu risc ridicat de a pierde locuinta;

- segmentul populatiei de romi care se confrunta cu un cumul grav de lipsa de oportunitati.

5. Cresterea rapida a capacităților instituționale din sectorul social. Aici doua obiective sunt urgente:

a) în urmatorii 2 ani, un efort special trebuie facut pentru implementarea sistemului național de servicii de asistența sociala, sector grav ignorat în ultimii 12 ani;

b) cresterea capacității, la nivel național și local, de a dezvolta programe sociale. Politica de protecție sociala este inca centrata pe suportul financiar al segmentelor largi de populatie. Capacitatea de a dezvolta programe sociale orientate spre solutionarea unor probleme delimitate grave (copiii strazii, copiii abandonati etc.) este în continuare subdezvoltata. Din acest motiv probleme grave s-au acumulat, iar eforturile financiare, adesea apreciabile, au avut o eficienta mai degraba modesta.

Capitolul 5 Program de implementare a obiectivelor strategice

Obiectivul strategic 1: Eliminarea saraciei extreme

Obiectivul 1.1. Garantarea unui venit minim pentru fiecare cetatean

1.1.1. Asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului venitului minim garantat (VMG) și a funcționarii sale normale

1.1.2. Menținerea VMG la valoarea reala actuala și cresterea sa în perspectiva pentru asigurarea unui minim de subzistenta

Obiectivul 1.2. Asigurarea de adaposturi temporare pentru persoanele/familiile fără locuinta

1.2.1. Elaborarea și implementarea unui program de construire a unei retele de locuinte de necesitate/temporare pentru persoanele fără locuinta sau care traiesc în condiții de mizerie (Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, termen: 30 septembrie 2002);

Etapa I: Construirea unor locuinte de necesitate/temporare pentru aproximativ 80 de persoane în fiecare judet (termen: noiembrie 2002)

Etapa a II-a: Completarea numarului de locuinte de necesitate/temporare la nivelul necesarului (termen: octombrie 2003)

1.2.2. Prevenirea evacuarii din locuinte a familiilor sarace

● accentuarea masurilor de protecție a chiriasilor împotriva evacuarii abuzive

● suport pentru familiile sarace supraindatorate la plata intretinerii locuinței, pentru a se evita situațiile de evacuare

● protectia juridica împotriva escrocheriilor

Obiectivul 1.3. Reducerea numarului de locuinte ce ofera condiții de locuit inumane/degradante

1.3.1. Identificarea locuintelor care prezinta condiții inumane/degradante

1.3.2. Lansarea unui program de sprijinire a construirii unor locuinte ieftine, chiar de tip provizoriu, pentru cei care au condiții de locuit inumane/degradante (termen: iunie 2003)

1.3.3. Reducerea cu un sfert a numarului acestor locuinte până în decembrie 2004

Obiectivul 1.4. Constituirea unui mecanism de suport financiar de urgenta pentru situații individuale și colective de dezastru

1.4.1. Elaborarea unei metodologii clare de interventie în situații de dezastru individual și colectiv (Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale, Ministerul Administrației Publice, termen: decembrie 2002)

1.4.2. Dezvoltarea unui sistem național, cu reprezentare la nivel național/judetean/local, pe baza unei filozofii reconsiderate a fostului Fond de solidaritate, care să asigure interventii în situații sociale de urgenta

Obiectivul strategic 2: Eliminarea situațiilor de excluziune sociala severa și promovarea incluziunii sociale

Obiectivul 2.1. Îmbunătățirea accesului la servicii de asistența medicală

2.1.1. Acces universal la un pachet minimal de servicii de asistența medicală

2.1.2. Acces universal la servicii de sănătate a reproducerii și de planificare familiala

2.1.3. Asigurarea sustinerii medicale a mamelor pe tot parcursul perioadei prenatale și postnatale

2.1.4. Asigurarea accesului la asistența medicală al tuturor copiilor

2.1.5. Acoperirea cu servicii medicale a zonelor și colectivitatilor insuficient acoperite

2.1.6. Reducerea imbolnavirilor și a deceselor evitabile (reducerea mortalitatii materne, a mortalitatii infantile etc.)

Obiectivul 2.2. Asigurarea accesului universal la educatia primara și gimnaziala

2.2.1. Eliminarea completa a cazurilor de neinscriere scolara

2.2.2. Reducerea rapida a abandonului scolar în ciclul primar și gimnazial prin:

- activizarea rolului scolii în comunitate;

- asistența sociala a familiilor cu probleme;

- acordarea de gratuitati și facilități pentru cei mai saraci în achizitionarea de materiale scolare;

- oferirea de servicii educationale secundare: o masa/o gustare gratuita/subventionata în școala, internate și semiinternate etc., focalizate în comunitati cu probleme

2.2.3. Absorbtia deficitului educational al generatiilor tinere și adulte prin alfabetizare/completare a studiilor

2.2.4. Cresterea relevantei personale, sociale și profesionale a scolii printr-o reforma accelerata a continutului învățământului

Obiectivul 2.3. Generalizarea treptata a participării la educatia profesionala și liceala

2.3.1. Diversificarea ofertei de formare profesionala preuniversitara (licee cu profil tehnologic și vocational, scoli profesionale și de ucenici)

2.3.2. Un program agresiv de atragere în activități de completare a studiilor, focalizata pe tinerii de 20-29 de ani care nu au incheiat decat educatia obligatorie (sau chiar mai puțin). Reducerea acestor cazuri de la 5% către 2-3% până în 2010

2.3.3. Cresterea relevantei ocupationale și sociale a învățământului vocational

2.3.4. Cresterea oportunitatilor de participare scolara postgimnaziala a copiilor din grupurile defavorizate

2.3.5. Definitivarea reformei sistemului de invatamant vocational și a sistemului de invatare permanenta

Obiectivul 2.4. Asigurarea accesului la serviciile de asistența sociala a tuturor celor aflati în situație de dificultate

2.4.1. Implementarea sistemului național de servicii de asistența sociala comunitara care va oferi servicii de prevenire/consiliere/recuperare în familie și comunitate: 2002-2003

2.4.2. Dezvoltarea de servicii specializate de asistența sociala, cu atenție speciala pe probleme ca: abandon scolar, delincventa juvenila, dependenta de droguri, violenta, abuzul sexual etc.

Obiectivul 2.5. Cresterea oportunitatilor de ocupare

2.5.1. Asigurarea accesului efectiv la serviciile de angajare, formare profesionala a tuturor celor care doresc sa devina economic activi

2.5.2. Crearea de locuri de muncă prin relansarea economica, dar și prin investitii în lucrari publice și prin stimularea activităților economice pe cont propriu, precum și a întreprinderilor nou-înființate

2.5.3. Promovarea unor măsuri speciale în vederea oferirii de oportunitati ocupationale grupurilor defavorizate: romi, persoane cu handicap, femei, tineri fără experienta în munca, șomeri peste 45 de ani

Obiectivul 2.6. Eradicarea fenomenului "copiii strazii" (termen: decembrie 2003)

2.6.1. Identificarea copiilor strazii și preluarea lor în sisteme de protecție sociala

2.6.2. Crearea unor centre de integrare/reintegrare sociala/familiala a copiilor strazii

2.6.3. Monitorizarea preluării și integrarii/reintegrarii familiale/sociale a copiilor strazii și a activităților instituțiilor responsabile de fiecare copil al strazii

2.6.4. Prevenirea parasirii familiei/abandonului copiilor în strada

Obiectivul 2.7. Eradicarea cazurilor de lipsa a identității legale (lipsa actelor de identitate)

Termen: iunie 2003

Obiectivul 2.8. Asistarea copiilor aflati în situație de risc major (victime ale abuzurilor, neglijarii, violentei, exploatarii) în familie/comunitate (termen: decembrie 2002)

2.8.1. Constituirea unui sistem de identificare/interventie/asistare a copiilor în situație de risc major în propria familie, la nivelul comunitatilor - servicii de asistența sociala comunitara

2.8.2 Elaborarea unei strategii naționale de prevenire/asistare a copiilor în situație de risc major în propria familie

2.8.3. Dezvoltarea cadrului juridic de tratare a copiilor în situație de risc major în propria familie. Dezvoltarea capacităților instituționale (juridice, politie, asistența sociala) de tratare a acestor cazuri

Obiectivul 2.9. Asistența sociala pentru varstnici

2.9.1. Dezvoltarea sistemului de servicii sociale pentru varstnici, în familie și comunitate (servicii în familie, centre de zi)

● Etapa I: elaborarea unei strategii naționale (termen: martie 2003)

● Etapa a II-a: implementarea sistemului la nivelul minim de servicii la 25% din necesar (termen: decembrie 2004)

● Etapa a III-a: sistemul la nivel minim de servicii, 99% din necesar (termen: 2012)

2.9.2. Îmbunătățirea sistemului de servicii în centre de tip rezidential

● Etapa I: reconsiderarea conceptiei de organizare a instituțiilor rezidentiale pentru varstnici

● Etapa a II-a: aducerea instituțiilor existente la un nivel minim de finanțare și de calitate a serviciilor

● Etapa a III-a: completarea numarului de institutii, la nivel de 75% din necesar (termen: decembrie 2010)

Obiectivul 2.10. Îmbunătățirea și diversificarea formelor de suport pentru persoanele cu handicap

2.10.1. Diversificarea și personalizarea serviciilor destinate persoanelor cu handicap

● Servicii specializate la domiciliu sau în centre de zi

● Dezvoltarea retelelor de centre de zi, plasament în sistem privat

● Includerea în infrastructura publică a facilitatilor pentru persoane cu handicap

2.10.2. Integrarea în viața normala a comunității

● Dezvoltarea vocationala: ocuparea, formarea și angajarea persoanelor cu handicap în unități de terapie ocupationala sau în unități economic protejate

2.10.3. Extinderea principiului educatiei inclusive prin cresterea participării la învățământul obisnuit

2.10.4. Reforma sistemului de institutii rezidentiale pentru persoane cu handicap grav

● Asigurarea unei finanțări corespunzătoare asigurarii unor condiții normale de viața și a unor servicii la nivelul standardelor de calitate

● Organizarea instituțiilor pe principii similare cu cele ale comunitatilor umane naturale

● Accentuarea mobilitatii familie/centre rezidentiale temporare/institutii rezidentiale de lung termen

Obiectivul 2.11. Prevenirea traficului de persoane, a exploatarii sexuale a copiilor și a adulților și dezvoltarea capacității de recuperare a victimelor

2.11.1. Cresterea eficacitatii interventiei politiei în prevenirea și pedepsirea actelor de trafic cu persoane

2.11.2. Examinarea oportunitatii de marire a pedepselor pentru infractiunile de trafic de persoane și exploatare sexuala

2.11.3. Dezvoltarea cooperarii cu organismele publice din tarile care atrag traficul cu persoane pentru a identifica infractiunile, dar și a descuraja exploatarea sexuala a persoanelor traficate

2.11.4. Dezvoltarea serviciilor de asistența sociala/terapie și reinsertie sociala a victimelor traficului de persoane

Obiectivul 2.12. Prevenirea excluziunii sociale datorate criminalitatii

2.12.1. Identificarea cauzelor criminalitatii în România și dezvoltarea unui sistem legislativ și instituțional eficient de prevenire a acesteia prin elaborarea și implementarea, în colaborare cu Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii, a unui plan național împotriva criminalitatii

2.12.2. Program agresiv de prevenire a consumului de droguri și de recuperare a dependentilor de drog

2.12.3. Dezvoltarea serviciilor de suport pentru victime

2.12.4. Dezvoltarea sistemelor de recuperare a delincventilor prin dezvoltarea serviciilor de reintegrare sociala și supraveghere, cu accent special pe copii și tineri

2.12.5. Extinderea spectrului de măsuri neprivative de libertate, în mod special a formelor de executare a pedepselor în comunitate și de eliberare condiționată

2.12.6. Reforma în domeniul regimului penitenciar în vederea largirii oportunitatilor de pregatire și calificare a detinutilor

Obiectivul 2.13. Instituirea unei noi legislatii cu privire la delincventa juvenila, bazata pe principiul incluziunii sociale: prevenire/recuperare/reinsertie sociala

2.13.1. Modificarea legislației privind tratarea delincventei juvenile

2.13.2. Dezvoltarea activităților de prevenire a delincventei juvenile

2.13.3. Programe comunitare de supervizare și reinsertie sociala a tinerilor delincventi

2.13.4. Introducerea în cadrul programelor scolare a unor ore de pregatire juridica (cultura legislativa)

Obiectivul 2.14. Suport pentru populatia de romi în vederea cresterii oportunitatilor acestora de acces la o viața social-economica moderna și prospera

2.14.1. Monitorizarea implementarii strategiei guvernamentale privind populatia de romi și extinderea programelor ocupationale, scolare, de locuire

2.14.2. Reabilitarea din punctul de vedere al condițiilor de locuire, serviciilor sociale și oportunitatilor ocupationale a zonelor locuite de romi

2.14.3. Suport pentru afirmarea culturala a romilor și pozitivarea imaginii lor colective

Obiectivul 2.15. Program de prevenire și combatere a violentei domestice

● Elaborarea programului (termen: 2003)

● Implementarea programului: iunie 2003-decembrie 2004

Obiectivul 2.16. Combaterea tuturor formelor de discriminare a femeilor și promovarea în toate domeniile și în toate situațiile a egalitatii de sanse

2.16.1. Susținerea participării femeilor pe piața muncii la un nivel ridicat

2.16.2. Prevenirea tendintei de discriminare salariala a femeilor

2.16.3. Prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de hartuire sexuala la locul de muncă, a formelor de violenta în familie și societate împotriva femeii, de traficare și exploatare sexuala

Obiectivul 2.17. Combaterea tuturor formelor de discriminare etnica și prevenirea disruptiilor pe temeiuri etnice a relatiilor sociale

Obiectivul 2.18. Suport pentru tinerii care ies la 18 ani din sistemul de institutii/plasament familial, în vederea integrarii în viața sociala normala

Obiectivul 2.19. Cresterea accesului segmentelor sociale sarace și marginalizate la actul justiției

● Introducerea, în urma consultării și acceptului prealabil, a unor prevederi specifice obligatorii în legislatia privind exercitarea activității avocatiale și notariale, constand în acordarea de consultații gratuite sau cu tarif redus pentru categoriile de persoane defavorizate

Obiectivul strategic 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor economic active și a pensionarilor

Obiectivul 3.1. O politica economica orientata activ spre relansarea economiei și cresterea competitivitatii

3.1.1. Reducerea inflatiei; controlul dezechilibrelor bugetare

3.1.2. Cresterea competitivitatii

3.1.3. Scaderea fiscalitatii

3.1.4. Cresterea ratei investitiilor

3.1.5. Stimularea productiei autohtone prin dezvoltarea pieței interne, mai buna valorificare a resurselor interne, inclusiv de forta de muncă, incurajarea întreprinderilor mici și mijlocii

3.1.6. Exploatarea posibilității de lansare a unor programe de lucrari publice ale caror rezultate pot fi îmbunătățirea infrastructurii, cresterea numarului locurilor de muncă, stimularea productiei orizontale

3.1.7. Intarirea disciplinei financiare

Obiectivul 3.2. Stimularea cresterii ocuparii de calitate, producătoare de bunastare

3.2.1. Cresterea numarului de locuri de muncă salariale care să asigure atingerea nivelului din 1990 într-o perioadă cat mai scurta

3.2.2. Absorbtia rapida a ocuparii din economia subterana (reducerea ei cu cel puțin 50% până în 2004)

3.2.3. Programe complexe de absorbtie a zonelor cu deficit sever de posibilitati ocupationale: relansarea economica a zonelor, complementar cu drenarea surplusului de populatie activa și orientarea ei spre zonele în dezvoltare

3.2.4. Reinsertia ocupationala a somerilor pe lung termen

3.2.5. Transformarea agriculturii de subzistenta intr-o agricultura productiva, care să asigure un standard decent de viața

3.2.6. Cresterea calității activităților economice pe cont propriu, cu atenție speciala pe activitățile neagricole din mediul rural

3.2.7. Cresterea oportunitatilor de ocupare pentru tineri: relansarea sistemului de formare ocupationala, preuniversitara/vocationala

● Definitivarea strategiei pentru învățământul profesional/vocational de tip secundar și implementarea ei (termen: iulie 2003)

● Accentuarea formarii profesionale pentru agricultori: asigurarea prezentei intr-o maniera satisfăcătoare în programa de invatamant de la sate a disciplinelor și modulelor referitoare la agricultura (termen: iunie 2003)

● Relansarea învățământului profesional/agricol secundar (licee cu profil agricol, cu profil de servicii în agricultura și domeniile colaterale)

● Oferirea unui numar mai mare de burse pentru învățământul rural

Obiectivul 3.3. O politica salariala orientata spre scaderea saraciei și cresterea ocuparii

3.3.1. Cresterea în ritm mai rapid a salariului minim în vederea atingerii unui raport între salariul minim și salariul mediu care să asigure motivarea angajarii în munca, respectul pentru demnitatea muncii, precum și diminuarea riscului de saracie salariala

3.3.2. Micsorarea costurilor unui loc de muncă, pentru susținerea relansarii economice, dar și pentru diminuarea muncii la negru

Obiectivul 3.4. Absorbtia saraciei pensionarilor

3.4.1. Cresterea treptata, în termeni reali, a pensiei

3.4.2. Eliminarea dezechilibrelor/inechitatilor mostenite din sistemul de pensii, prin accelerarea recorelarii pensiilor

Obiectivul 3.5. Control asupra factorilor care afectează advers costul vietii

3.5.1. Prevenirea impunerii preturilor de monopol

3.5.2. Intarirea și extinderea controlului calității bunurilor și serviciilor

3.5.3. Interventia energica în blocarea mecanismelor care afectează negativ prin abuz viața cetatenilor:

- corupție;

- abuzurile administrației;

- justiție lenta, scumpa și incorecta;

- forme de escrocare a cetatenilor

Obiectivul 3.6. Prevenirea riscurilor ecologice pentru evitarea degradării calității vietii

3.6.1. Inventarierea surselor de riscuri ecologice, elaborarea planificarii predezastru

3.6.2. Conceperea unui sistem de monitorizare și avertizare privind eventualitatea producerii unor dezastre naturale

3.6.3. Măsuri de prevenire și absorbtie a efectelor negative ale catastrofelor naturale (cutremure, inundații, surpari și alunecari de teren, fenomene meteorologice extreme etc.)

3.6.4. Eliminarea riscurilor tehnologice (explozii, incendii, poluare, accidente de mina complexe) în asezarile urbane/rurale

3.6.5. Monitorizarea zonelor critice (zone pe teritoriul cărora se înregistrează depășiri repetate ale indicatorilor de calitate a mediului față de normele standardizate)

Obiectivul 3.7. Reducerea energica a criminalitatii și corupției, ca factori de saracie

3.7.1. Reducerea micii coruptii care îi afectează direct pe cei saraci

3.7.2. O mai buna protecție a proprietății

3.7.3. Reducerea delincventei și suport pentru victime

3.7.4. Eliminarea marii coruptii care afectează advers atât bugetul, cat și bunastarea colectiva

Obiectivul strategic 4: Promovarea coeziunii și dezvoltării sociale

Obiectivul 4.1. Evitarea polarizarii sociale excesive cu accent prioritar pe asigurarea pentru toți a unor venituri minime decente în raport cu venitul mediu

4.1.1. Eliminarea polarizarii salariale excesive

4.1.2. Oportunitati de angajare pentru toate persoanele active

4.1.3. Absorbtia decorelarilor în sistemul de pensii

4.1.4. O politica de protecție sociala care să fie atât echitabila, cat și stimulativa pentru evitarea dependentei de suportul social

4.1.5. Eliminarea rapida a formelor extreme de saracie

Obiectivul 4.2. O politica de egalizare a sanselor sociale prin cresterea oportunitatilor de dezvoltare a grupurilor defavorizate

4.2.1. Prevenirea oricăror forme de discriminare a femeii pe piața muncii

4.2.2. Prevenirea discriminarii ocupationale a varstnicilor, tinerilor la inceput de cariera, romilor, persoanelor cu handicap

Obiectivul 4.3. Cresterea investitiilor în educatie și sănătate, ca factori ai dezvoltării sociale

4.3.1. Cresterea fondurilor, ca procent din PIB, alocate pentru educatie și sănătate

4.3.2. Cresterea semnificatiei sociale a scolii (reforma sistemului scolar, cresterea increderii în sistemul educational)

Obiectivul 4.4. Promovarea coeziunii sociale prin egalizarea sanselor educationale

4.4.1. Diminuarea esecului scolar

4.4.2. Cresterea oportunitatilor educationale a copiilor din familiile sarace, mediul rural, romi

Obiectivul 4.5. Îmbunătățirea condițiilor de acces al tinerilor în viața adulta

4.5.1. Asigurarea unui nivel de educatie adecvat cerințelor contextului societatii moderne

4.5.2. Calificarea cu care fiecare tanar trebuie să termine ciclul scolar

4.5.3. Crearea de oportunitati de ocupare atractive pentru tineri

4.5.4. Suport pentru obtinerea unei locuinte

4.5.5. Oportunitati pentru participarea sociala și politica

Obiectivul 4.6. Absorbtia treptata a deficitului de locuinte, precum și reabilitarea locuintelor precare și îmbunătățirea condițiilor de locuit

4.6.1. Suport accentuat pentru implementarea programului național de construire de locuinte sociale/sprijin pentru construcția de locuinte, indeosebi pentru tineri. În subsidiar programul va afecta pozitiv economia, va contribui la flexibilizarea pieței muncii și la drenarea demografica

4.6.2. Identificarea la nivel național, indeosebi în mediul urban, a terenurilor publice disponibile pentru construcția de locuinte, în vederea concesionarii acestora

4.6.3. Reorientarea construcției de locuinte către mediul urban. Implicarea autorităților locale în construcția de locuinte, în vederea atingerii unui ritm de construire de locuinte care să asigure o acoperire satisfăcătoare a nevoilor până în 2012

4.6.4. Stimularea și susținerea populatiei de a construi locuinte, indeosebi în mediul urban, prin oferirea unui pachet complex de facilități și instrumente financiar-bancare, astfel încât raportul urban-rural să se echilibreze

4.6.5. Corelarea programului de construire de locuinte cu oportunitatile de crestere a ocuparii, ca o baza pentru stimularea orientarii tinerilor din zonele cu deficit cronic de activitate economica spre zonele în dezvoltare

4.6.6. Reducerea accentuata a condițiilor precare de locuire prin dezvoltarea de programe locale de reabilitare/inlocuire a locuintelor substandard: reducerea cu 50% a locuintelor precare până în 2012

Obiectivul 4.7. Asigurarea accesului la electricitate al populatiei defavorizate și electrificarea localitatilor rurale izolate

4.7.1. Racordarea la reteaua de curent electric a tuturor locuintelor aflate în zonele urbane defavorizate, degradate, astfel încât până în luna decembrie 2004 toate locuintele urbane sa dispună de curent electric

4.7.2. Cvasieliminarea numarului de localități rurale neracordate la reteaua de curent electric și cresterea până la 98% a numarului de gospodarii care beneficiaza de curent electric, până în luna decembrie 2004

Obiectivul 4.8. Asigurarea accesului la apa potabila și apa curenta

4.8.1. Asigurarea accesului la apa potabila pentru întreaga populatie, cu accent pe comunitatile sarace/zonele deprivate

4.8.2. Asigurarea accesului la apa curenta pentru cvasitotalitatea gospodariilor în comunitatile deprivate din mediul urban

4.8.3. Aplicarea Strategiei naționale pentru utilizarea durabila a resurselor de apa în interesul generatiilor prezente și viitoare

Obiectivul 4.9. Cresterea accesului la utilitatile publice pentru categoriile defavorizate

4.9.1. Reabilitarea sistemelor de furnizare a utilitatilor publice și cresterea gradului de acces al gospodariilor sarace din mediul urban la utilitatile publice

4.9.2. Reducerea numarului persoanelor cu datorii la întreținere

4.9.3. Usurarea poverii suportate de populatia saraca din mediul urban, dependenta de sistemul centralizat/colectiv de furnizare a utilitatilor publice prin:

- restructurarea și eficientizarea sistemului de producere și distribuție a energiei termice către populatie;

- identificarea unor forme de suport al segmentului sarac în vederea acoperirii cheltuielilor asociate furnizarii apei calde și incalzirii

Obiectivul 4.10. Programe de suport pentru zone defavorizate și de absorbtie a pungilor de saracie

4.10.1. Stimularea activităților economice pentru care exista o piața locala, naționala sau internationala, prin facilități fiscale și împrumuturi nerambursabile pentru activități aducatoare de venit

4.10.2. Stimularea programelor de dezvoltare comunitara prin oferirea de facilități și granturi, în special pentru proiecte initiate local, care raspund nevoilor comunității

4.10.3. Absorbtia pungilor de saracie din zonele urbane și rurale

Obiectivul 4.11. Revitalizarea activităților economice din mediul rural

4.11.1. Incurajarea activităților nonagricole în mediul rural în special pentru reintegrarea în munca a tinerilor șomeri sau disponibilizati prin facilități fiscale și granturi

4.11.2. Eficientizarea și restructurarea activităților agricole

● Incurajarea cooperatiilor agricole

● Utilizarea echipamentelor moderne în agricultura

● Difuzarea tehnicilor moderne de agricultura și management

Obiectivul 4.12. Asigurarea oportunitatilor de dezvoltare prin îmbunătățirea infrastructurii bunastarii colective

4.12.1. Reabilitarea infrastructurii de transport și comunicatii pentru înscrierea tuturor localitatilor într-un circuit social-economic normal

● Finalizarea studiului de reclasificare a drumurilor naționale și judetene, identificarea prioritatilor de investitii în domeniu și a surselor de finanțare pentru acestea

● Modernizarea retelei de telefonie prin asigurarea racordarii la reteaua naționala a localitatilor izolate și prin modernizarea centralelor telefonice actuale

4.12.2. Dezvoltarea infrastructurii de scoli, spitale și institutii culturale

4.12.3. Eliminarea decalajelor dintre comunitati în ceea ce priveste infrastructura comunitara, prin îmbunătățirea infrastructurii deficitare

4.12.4. Dezvoltarea capacităților de planificare urbana

4.12.5. Dezvoltarea infrastructurii comunicationale (televiziune, radio, telefonie, Internet)

Obiectivul strategic 5: Asigurarea condițiilor decente de viața pentru copii și a accesului la oportunitatile de dezvoltare

Obiectivul 5.1. Suport mai accentuat pentru familiile cu copii

5.1.1. Marirea alocatiei spre 10% din salariul mediu (termen: 2004)

5.1.2. Diversificarea serviciilor de suport pentru familiile cu copii care prezinta o vulnerabilitate ridicata: familii cu mulți copii, familii monoparentale, familii cu probleme de dezorganizare sociala, familii sarace de romi, familii care traiesc în condiții inumane/precare

Obiectivul 5.2. Cresterea participării copiilor la învățământul prescolar

5.2.1. Generalizarea participării la educatia prescolara obligatorie: 90-95% în 2004

5.2.2. Largirea oportunitatilor de participare la formele de ingrijire a copilului mic începând cu vârsta de 2 ani

Obiectivul 5.3. Cresterea participării scolare la toate nivelurile a copiilor proveniti din medii defavorizate: mediul rural, familiile sarace și/sau dezorganizate, familiile de romi, a fetelor din segmentele sociale care opereaza discriminari la nivelul participării scolare a acestora

Obiectivul 5.4. Cresterea stării de sănătate a copiilor și tinerilor

5.4.1. Scaderea mortalitatii infantile

5.4.2. Scaderea morbiditatii evitabile la nivelul societatii moderne a copiilor

5.4.3. Cresterea accesului copiilor la serviciile medicale

5.4.4. Promovarea condițiilor de viața sanatoase pentru dezvoltarea copiilor

5.4.5. Educatie pentru un stil de viața sanatos și cresterea accesului la sport

Obiectivul 5.5. Reducerea numarului de copii abandonati

5.5.1. Prevenirea sarcinilor nedorite (prin educatie sexuala, servicii de planificare familiala și distribuire de contraceptive gratuite în zone cu risc)

5.5.2. Sporirea suportului pentru familiile care prezinta risc ridicat de abandon (familii în saracie extrema, familii monoparentale, familii sarace etc.)

5.5.3. Dezvoltarea sistemului de consiliere familiala

Obiectivul 5.6. Organizarea unui sistem coerent și eficient de suport pentru copiii abandonati, care să le asigure acestora o dezvoltare normala

5.6.1. Promovarea activa și prioritara a adoptiei naționale

5.6.2. Dezvoltarea și perfectionarea sistemului de plasament familial ca sistem tranzitoriu spre reintegrarea în familia naturala sau spre adoptie

5.6.3. Promovarea instituțiilor de tip familial, în special pentru copiii mai mari de 10 ani, copiii cu handicap sever, copiii cu probleme comportamentale

Obiectivul 5.7. Suport special pentru copiii care traiesc în condiții de saracie extrema

Capitolul 6 Sistemul de monitorizare și evaluare

De ce este nevoie de monitorizare și evaluare?
Monitorizarea și evaluarea activității de implementare a politicilor de combatere a saraciei și promovare a incluziunii sociale permit urmarirea modului de desfășurare a activității și masurarea impactului politicilor implementate. Diferite institutii și organizații implicate în implementarea politicilor vor furniza date pe măsură ce contribuie la desfășurarea procesului.
Monitorizarea și evaluarea presupun:
● urmarirea reperelor deja stabilite, dar și
● verificarea constanta a indeplinirii lor.
În general se urmaresc aspecte referitoare la:
● rezultatele dorite, dar și la
● procesul prin care aceste rezultate sunt obtinute.
În cazul PNAinc, monitorizarea și evaluarea urmaresc:
● dinamica proceselor sociale specifice saraciei și grupurilor sociale excluse
● implementarea PNAinc.
Obiective principale
● Îmbunătățirea capacității Institutului Național de Statistica (INS) de a oferi informații relevante pentru dinamica saraciei și a incluziunii sociale. Institutii implicate: CASPIS, INS. Termen: până la sfârșitul anului 2002.
● Dezvoltarea capacității consiliilor judetene de monitorizare a dinamicii indicatorilor relevanti la nivel judetean și a planurilor judetene. Institutii implicate: CASPIS, consiliile judetene, oficiile judetene de statistica. Termen de inițiere a procesului: până la sfârșitul anului 2002.
● Constituirea de fluxuri informationale care urmaresc implementarea planului național antisaracie. Institutii implicate: CASPIS - grupul de monitorizare, Guvernul României, prin ministerele de resort. Termen de inițiere a procesului: până la sfârșitul anului 2002.
● Finantarea de programe/proiecte de preevaluare și evaluare a programelor sociale pentru care se vor contracta echipe de specialisti. Institutii implicate: grupuri de specialisti și institutii de cercetare care s-au specializat în analiza proceselor și grupurilor sociale ținta ale PNAinc. Termen: anul 2003 pentru evaluarea intermediara. Pentru evaluarile finale și ex post termenele se vor decide la nivelul CASPIS, în functie de informațiile existente în baza de date și de nevoile asociate implementarii PNAinc.
Cine monitorizează și evalueaza?
În cadrul CASPIS se creeaza un grup de monitorizare compus din 4 specialisti, cu atribuții specifice pe cele doua componente ale activității:
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Componente
Numar
ale activității
de specialisti
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Dinamica saraciei, grupurilor sociale
excluse și fenomenelor adiacente
2
Implementarea PNAinc
2
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pentru desfășurarea activităților de monitorizare și evaluare este necesară planificarea clara a activităților de desfășurat, a mijloacelor și informațiilor necesare. Pentru a urmări sistematic evolutia saraciei, incluziunii sociale, deprivarii sociale, precum și a rezultatelor și a modului de a ajunge la ele au fost definiti indicatori și au fost identificate instituțiile furnizoare de date. Grupul de monitorizare urmeaza sa gestioneze baza de date cu indicatorii care ilustreaza dinamica de stare a saraciei, precum și implementarea PNAinc. Seturile de indicatori vor fi definitivate în cadrul procesului consultativ cu actorii relevanti.
Calitatea datelor oferite în vederea monitorizarii și evaluării PNAinc este deosebit de importanța pe tot parcursul activității. Cooperarea dintre CASPIS și instituțiile implicate în culegerea și furnizarea datelor este cruciala pentru a asigura buna înțelegere și definire a indicatorilor, precum și pentru definirea unor metodologii comun agreate de culegere a datelor.
Sistemul de monitorizare și evaluare va fi verificat și reactualizat periodic, anual, pentru a ingloba noile schimbari sociale sau reorientari strategice, de plan ori de politici.
Actori și responsabilității
Actorii cu rol managerial vor fi implicati la diferite niveluri în procesul de monitorizare și evaluare. Succint, rolurile fiecaruia pot fi schitate astfel:
● CASPIS monitorizează implementarea PNAinc și dinamica saraciei prin grupul de monitorizare. În mod concret CASPIS se va concentra pe monitorizarea indicatorilor specifici acestor doua aspecte. INS va avea un rol deosebit de important, urmand sa furnizeze majoritatea datelor pentru aceasta. Vor fi folosite și date din cercetarile sociologice globale, sectoriale și pe grupuri-ținta (exemplu: Barometrul de opinie publică, anchete speciale).
● La nivelul ministerelor vor fi monitorizate acele aspecte acceptate și inglobate în strategiile sectoriale. Astfel, ministerele și agentiile care se vor implica în mod concret în implementarea Planului au responsabilitatea culegerii indicatorilor specifici care le permit o buna desfășurare a activității. Datele de cules și periodicitatea culegerii și raportarii sunt stabilite de comun acord cu reprezentantii CASPIS pentru sectorul respectiv. Aceste date trebuie raportate către CASPIS astfel încât să se asigure o alimentare periodica a bazei de date.
● Pentru programele implementate de administratia publică locala primariile și consiliile locale sau prefecturile și consiliile judetene vor constitui și implementa programele de monitorizare judetene. Se va implementa constituirea de baze de date relevante la nivel judetean pentru monitorizarea dinamicii saraciei și a implementarii Planului, pe baza metodologiei elaborate de CASPIS.
La toate nivelurile se va avea în vedere corespondenta prioritati-acțiuni/probleme și date de cules, asa cum este ea surprinsa și de tabelul următor:
Tabelul FP - Formular de planificare
┌───────────┬──────────┬──────────┬───────────┬─────────┬─────────────────────┐
│
│Problema/ │
│
Sursa
│ Metoda -│ Când se colecteaza
│
│Prioritati │Actiune
│Indicator │ de date - │
cum
│și când se raporteaza│
│
│
│
│
cine
│
│
către CASPIS
│
├───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼─────────┼─────────────────────┤
└───────────┴──────────┴──────────┴───────────┴─────────┴─────────────────────┘
Fiecare nivel care implementeaza una sau mai multe măsuri are propriul formular, iar la nivelul CASPIS exista tabelele pentru toate tipurile de indicatori, astfel încât să fie asigurată alimentarea bazei de date.
Raportare
Procesul de raportare referitor la saracie și implementarea PNAinc consta în:
- Rapoarte generale anuale privind saracia și incluziunea sociala, redactate de CASPIS la sfârșitul lunii aprilie a anilor 2003, 2004, 2005, pe baza datelor oferite de INS în luna martie a fiecarui an pentru anul anterior (de exemplu: în martie 2003 INS va oferi datele referitoare la saracie, deprivare, grupuri excluse pentru anul 2002, astfel încât CASPIS va produce raportul în luna aprilie a aceluiasi an)
- Rapoartele sectoriale/de grup vor fi realizate anual de către toate instituțiile implicate în implementarea Planului, care vor furniza date către CASPIS în luna martie a fiecarui an referitoare la activitatea anului anterior
- Raportul final de activitate la incheierea unui mandat, privind implementarea Planului, va fi finalizat pe data de 30 ianuarie 2004.
Indicatori
A. Pentru monitorizarea stării saraciei și a incluziunii sociale se au în vedere urmatorii indicatori agreati la nivelul Uniunii Europene:
Indicatori primari
1. Procentul de persoane cu venituri relativ scazute, după acordarea transferurilor/beneficiilor sociale (pragul pentru veniturile relativ scazute este definit ca 60% din venitul median), cu detaliere în functie de:
1.1. grupuri de vârsta și sexe
1.2. ocupatia principala
1.3. tipurile de gospodarii
1.4. regimul de proprietate al locuinței
2. Distributia veniturilor
3. Distanta dintre venitul median al persoanelor cu venituri relativ scazute și pragul veniturilor relativ scazute (pe total și pe sexe)
4. Disparitatile regionale din perspectiva somajului
5. Rata somajului de durata (mai mare de 12 luni)
6. Numărul persoanelor care traiesc în gospodarii de șomeri (inregistrati sau neinregistrati)
7. Rata abandonului scolar (pe total și pe sexe)
8. Speranta de viața la nastere
9. Starea de sănătate autoperceputa în functie de nivelul venitului
Indicatori secundari
10. Dispersia în jurul pragului venitului relativ mic
11. Procentul persoanelor cu venituri relativ scazute, utilizand un prag cu baza anuală fixa
12. Procentul persoanelor cu venituri relativ scazute înainte de transferuri (pe total și pe sexe)
13. Coeficientul Gini
14. Ponderea somerilor pe termen lung (definiție data de Biroul International al Muncii - BIM) în total șomeri (pe total și pe sexe)
15. Ponderea somerilor pe termen foarte lung (24 de luni și peste) în total șomeri (pe total și pe sexe)
16. Rata de participare la educatia primara (pe total și pe sexe)
Sursa de date pentru indicatorii 1-3 și 10-13 este INS, prin Ancheta bugetelor de familie. Indicatorul 9 va fi exprimat din Ancheta condițiilor de viața în gospodarii a INS. Pentru indicatorii 4, 5, 6, 14, 15 datele sunt colectate și raportate de INS, prin Ancheta asupra forței de muncă în gospodarii și din datele înregistrate de Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale. Indicatorii 7 și 16 sunt raportati, de asemenea, de INS, pe baza datelor Ministerului Educatiei și Cercetarii. Indicatorul 8 va fi raportat pe baza datelor Ministerului Sănătății și Familiei.
Complementar cu lista de indicatori prezentată mai sus (adoptata de Consiliul European în anul 2001), sistemul de indicatori pentru monitorizarea saraciei și a excluziunii sociale va cuprinde și un set de indicatori care să surprinda specificul acestor fenomene în România. Acesti indicatori vor fi construiti pe baza metodologiei de măsurare a saraciei, elaborata în anul 2001 de CASPIS în parteneriat cu INS, Banca Mondiala, Institutul de Economie Naționala, Institutul de Cercetare a Calității Vietii și Universitatea București. Sistemul final de indicatori va fi definitivat prin consultare cu actorii relevanti. Nucleul setului suplimentar de indicatori, specific pentru România, cuprinde:
- rata saraciei, pe total populatie și cu detaliere pe medii de rezidenta, regiuni, sexe, tipuri de gospodarii și grupe de vârsta;
- rata saraciei severe, pe total populatie și cu detaliere pe medii de rezidenta, regiuni, sexe, tipuri de gospodarii și grupe de vârsta;
- profunzimea saraciei, pe total populatie și cu detaliere pe medii de rezidenta, regiuni, sexe, tipuri de gospodarii și grupe de vârsta;
- profunzimea saraciei severe, pe total populatie și cu detaliere pe medii de rezidenta, regiuni, sexe, tipuri de gospodarii și grupe de vârsta;
- severitatea saraciei, pe total populatie și cu detaliere pe medii de rezidenta, regiuni, sexe, tipuri de gospodarii și grupe de vârsta;
- nivelul lunar al indicelui preturilor de consum, pe total și defalcat;
- nivelul lunar al principalelor tipuri de venituri ale populatiei (veniturile salariale medii, pe total economie și pe ramuri, nivelul mediu al pensiilor etc.);
- starea autoperceputa de saracie (indicatori subiectivi);
- indicatori ai inegalitatii;
- rata mortalitatii infantile.
B. Pentru monitorizarea implementarii Planului indicatorii specifici sunt prezentati în cadrul cap. VIII pentru fiecare componenta sectoriala în parte, rezultatele efective urmand să fie raportate anual către CASPIS, în vederea completarii bazei de date, în luna martie a fiecarui an, cu datele pentru anul anterior. Seturile finale de indicatori vor fi definitivate prin consultare cu actorii relevanti.
Culegerea datelor: surse și furnizori
Principalele surse de culegere a datelor sunt anchetele periodice efectuate de INS - Ancheta bugetelor de familie (ABF), Ancheta asupra forței de muncă în gospodarii (AMIGO), Ancheta asupra condițiilor de viața în gospodarii (ACOVI), precum și alte anchete efectuate de INS. În completarea datelor obtinute din anchetele INS vor fi utilizate și alte tipuri de date, printre care: Baza de date a localitatilor (BDL), date sectoriale, date de la autoritățile locale, date locale din reteaua de asistența sociala și anchete speciale de preevaluare de programe sau de evaluare de impact a masurilor specifice Planului.
Anchetele speciale sunt realizate pe anumite grupuri excluse, precum romii, persoane/familii fără locuinta, "copiii strazii", copiii abuzati. Pentru a asigura o mai buna acuratete a datelor aceste studii detaliate vor avea loc o dată la 3 ani.
Datele sectoriale sunt cele deja raportate periodic în ministere, asa cum sunt datele din domeniile educatiei, sănătate, locuire și ocupare. Indicatorii culesi periodic sunt completati cu alti cativa indicatori agreati în urma procesului de consultare referitor la actiunile sectoriale.
Datele de la administratia publică locala și din reteaua de asistența sociala se referă la informațiile raportate lunar privind persoanele eligibile și beneficiarii masurilor/programelor sociale care au ca ținta indivizi, familii și grupuri multiplu excluse. Astfel de programe sunt venitul minim garantat (tintind problema saraciei extreme) și programele educationale secundare cu impact asupra sănătății și educatiei (subventii/cupoane pentru masa la cantina scolii) etc. Aceste date urmeaza sa alimenteze bazele de date judetene.
Institutul Național de Statistica este principalul furnizor de date, prin anchetele sale. Toate anchetele existente ale gospodariilor adreseaza intrebari despre gospodarie și indivizi în măsuri diferite. Noi indicatori vor fi adaugati la anchetele periodice pentru a acoperi mai bine gama larga de aspecte cuprinsa în Plan. În momentul de fața anchetele Institutului Național de Statistica furnizeaza date insuficiente pentru monitorizarea saraciei și a implicatiilor sectoriale ale acesteia. Capacitatea acestuia de a furniza date relevante pentru dinamica saraciei și incluziunii sociale trebuie îmbunătățită. Este necesară suplimentarea cu secțiuni și indicatori a anchetelor sale astfel încât să se ofere o mai buna măsurare a veniturilor și a consumului, să se diversifice modalitatile de evidențiere a veniturilor și a cheltuielilor prin includerea de indicatori care să acopere specific aceste aspecte (venituri și cheltuieli) pentru categorii particulare, dar relevante de actori - intreprinzatori din agricultura, intreprinzatori din alte ramuri. În plus, datele oferite de INS trebuie să permită analize relevante pe regiuni și grupuri-ținta, care să ia în considerare aspecte relevante din domeniul ocuparii și sănătății. În mod concret, actualele instrumente de măsurare a saraciei sufera de urmatoarele deficiente:
- Informatia culeasa prin anchete nu coreleaza cu indicatorii agregati, estimati în Conturile naționale. Acest aspect sugereaza faptul ca informatia culeasa prin anchete se referă numai la o mica parte a consumului gospodariilor (circa 50-55% din consumul populatiei estimat în Conturile naționale).
- Informatia asupra consumului și veniturilor populatiei este puternic afectată de sezonalitate și de nepotrivirea dintre perioada de referința pentru culegerea datelor și frecventa veniturilor/cheltuielilor respective. Acest aspect poate conduce la erori de includere și excludere în categoria saracilor și deci la estimari eronate.
- Trebuie îmbunătățită metoda de culegere a informatiei privind: a) chiriile și valoarea locuintelor; b) valoarea de închiriere și valoarea de piața a stocului de bunuri durabile; c) autoconsumul nealimentar.
- La ora aceasta România nu dispune de un instrument care să permită corelarea veniturilor/consumului populatiei cu aspecte care țin de condițiile de viața, ocupare și aspecte legate de piața muncii, accesul la servicii, precum educatia și sănătatea.
- Metodele de esantionare utilizate până în prezent nu sunt foarte eficiente. Volumul esantionului este foarte mare, dar datorita metodologiei utilizate estimarile sunt supuse unor erori relativ mari. În aceeasi ordine de idei, în ciuda marimii esantionului nu pot fi efectuate analize statistice subregionale.
- Sondajele în gospodarii nu sunt acompaniate de instrumente care să permită culegerea de informații privitoare la preturile din aria în care se desfășoară interviurile și nici la condițiile comunitare din respectivele arii.
- Datorita modului în care au fost concepute sondajul și esantionul acestuia datele sunt disponibile pentru analiza cu o intarziere mare față de momentul culegerii lor. Deoarece reprezentativitatea este asigurata numai de esantionul anual, rezultatele sunt disponibile abia în primavara-vara anului următor.
- Inexistenta unei practici regulate de diseminare a datelor primare către un grup permanent de utilizatori, format din reprezentanti ai academia (universitati, institute de cercetare) și factori de decizie (ministere etc.) Aceste grupuri de utilizatori sunt o practica bine institutionalizata în toate tarile din Europa (Anglia, Franța, Germania) și în multe dintre tarile Europei Centrale și de Est (Bulgaria, Ungaria).
- Instrumentele existente nu sunt suficient de flexibile pentru a incorpora masurarea efectelor unor noi măsuri de protecție sociala (de exemplu, ajutorul social introdus în 1995 a fost masurat cu ajutorul Anchetei integrate în gospodarii începând abia cu 1997).
În concluzie, CASPIS considera ca necesară elaborarea unui nou instrument mai adecvat masurarii corecte și la timp a saraciei, simultan cu îmbunătățirea instrumentelor existente. Proiectarea noului instrument va fi realizata prin colaborarea dintre CASPIS, INS, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale și reprezentanti ai academia și va lua în considerare lipsurile enumerate anterior și necesitatea analizei dinamicii saraciei.

Capitolul 7 Ocupare

Evolutia ocuparii în perioada 1990-2002

În anii '90 structura ocuparii populatiei s-a schimbat esential față de perioada anterioara. Tranzitia la economia de piața a influentat puternic gradul de ocupare a populatiei sub aspectul volumului și structurii și a determinat adaptarea unei noi politici a ocuparii. Ocuparea forței de muncă a devenit una dintre zonele cele mai tensionate ale tranzitiei. România s-a confruntat cu o criza a ocuparii forței de muncă, în condițiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea și restructurarea economiei românești au influentat semnificativ piața muncii, determinand masive disponibilizari și aparitia fenomenului de șomaj. Involutiile din economie au restrans posibilitatile de ocupare; numărul populatiei active și ocupate și, respectiv, rata de activitate și de ocupare s-au redus, iar somajul s-a cronicizat.

● Scaderea dramatica a numarului de salariati: din 1990 până în 2000 numărul de salariati s-a redus la aproape jumătate.

● Persoanele eliberate din sistemul salarial s-au distribuit în urmatoarele direcții:

- Au trecut în șomaj. Intr-o perioadă scurta a aparut un nivel substantial al somajului, ajungand în 1999 la 11,8%, iar în 2000 la 10,5%, scazand însă în 2001 la 8,6%.

- Au iesit la pensie, adesea înainte de limita legala, fapt care a incarcat sistemul de asigurări sociale, fără ca intotdeauna să se fi produs și o detensionare corespunzătoare a pieței muncii: mulți pensionari cumuleaza pensia cu salariul.

- Destul de mulți, în lipsa locurilor de muncă "adevarate" cauta o sursa de castig în economia subterana, cu costurile și riscurile specifice ale acesteia.

- În fine, unii s-au retras în ocupatii agricole, practicand însă mai degraba o agricultura de supravietuire.

● Somajul la tineri este relativ ridicat, datorita lipsei de locuri de muncă disponibile. În ultimii ani (1996-2000) s-a produs chiar o reducere a ocuparii grupelor foarte tinere de vârsta (15-24) de ani la 13,8% la 11,8%, paralel cu cresterea ponderii, până aproape de 10%, a persoanelor care au depasit vârsta de 65 de ani.

● Aparitia unui larg segment de șomeri cronici. Datele statistice furnizate de Biroul International al Muncii indica faptul ca durata medie a somajului tinde sa creasca, fiind diferita pe grupe de vârsta. În anul 2000 aceasta a fost de 18 luni, în crestere cu 2 luni față de 1999; în acelasi an 51,5% din numărul somerilor BIM erau în șomaj de mai mult de un an, iar peste 24% de mai mult de 24 de luni.

● Rata totala de ocupare a populatiei (numărul persoanelor ocupate la 1.000 de locuitori) a scăzut continuu.

● La sfârșitul anului 2000 rata de activitate, respectiv proportia populatiei active civile în populatia de 15 ani și peste, era de 52,4% și rata de ocupare a populatiei, respectiv proportia populatiei ocupate civile în populatia de 15 ani și peste, era de 46,9 %.

● Sporul natural negativ a avut efecte negative asupra resurselor de muncă. La 1 ianuarie 2001 populatia activa era cu circa 1.200 mii mai mica decat la sfârșitul anului 1990, când numara 10.840 mii persoane.

● Nu se înregistrează discrepante grave între sexe din punctul de vedere al ocuparii. Populatia ocupata este usor majoritar masculina (circa 54,0% sunt barbati). În ultimii 5 ani ai deceniului trecut a crescut însă rolul forței de muncă feminine în activitățile economice.

● Reducerea populatiei ocupate a fost un fenomen prezent pe intreg teritoriul tarii, diferentiat însă ca amploare și profunzime de la o regiune la alta, de la un judet la altul.

● Ca urmare a reducerii ratei de activitate a populatiei s-a înregistrat o crestere a sarcinii economice ce revine pe o persoană ocupata, exprimata prin raportul de dependenta economica, calculat ca raport dintre numărul persoanelor neocupate (inactive și în șomaj) ce revin la 1.000 de persoane ocupate.

● Și calitativ s-a deteriorat forta de locuri de muncă. A crescut rapid ponderea locurilor de muncă care nu cer vreo calificare. Cel mai mult a scăzut ponderea locurilor de muncă care cer o calificare medie. Astfel, somerii cu studii medii reprezentau 24,7% în 2000, dublandu-se ponderea acestora față de 1991. Ponderea somerilor cu studii superioare a fost destul de schimbatoare în această perioadă, osciland între 1,5% și 3,2%.

● Deteriorarea calitativa a locurilor de muncă a dus la o erodare și mai accentuata a veniturilor provenite din ocupatii economice.

Politica de crestere a ocuparii populatiei în perioada 2002-2005

Sursele demografice ale cresterii cantitative a forței de muncă vor fi limitate. Populatia totala se va reduce. În continuare rata de activitate va crește usor, ca urmare a intrarii în vigoare a

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prin care perioada de viața activa se va prelungi treptat, pentru femei de la 57 la 60 de ani și pentru barbati de la 60 la 65 de ani. Guvernul României acorda o atenție deosebită valorificarii superioare a capitalului uman, atât prin perfectionarea profesionala a salariatilor, cat mai ales prin cresterea productivitatii muncii.

Evolutia ocuparii va fi influentata de cativa factori. Pe de o parte, fluxul de investitii straine va genera noi locuri de muncă. Se asteapta ca intreprinderile mici și mijlocii să aibă, de asemenea, o contribuție pozitiva asupra cresterii gradului de ocupare, localizata mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare și privatizare va induce presiuni asupra ocuparii, generand noi disponibilizari. De asemenea, în ciuda unei cresteri economice relativ ridicate, piața locurilor de muncă rămâne tensionata, în principal din cauza structurii pe varste și profesii a somerilor, care nu este identica cu cererile din economie. Din aceste considerente Guvernul României acorda o atenție deosebită recalificarii și reconversiei forței de muncă. Ca un rezultat agregat al acestor factori și ca urmare a politicii Guvernului, prognoza macroeconomica evidentiaza posibilitatea reducerii pronuntate a ratei somajului, de la 10,5% în anul 2000 la 8-9% în 2005. În acelasi timp este posibil ca productivitatea muncii sa sporeasca, ritmul sau de crestere putand fi, începând cu anul 2003, chiar peste ritmul de crestere a produsului intern brut, situandu-se constant la circa 5,5%.

Obiective PNAinc în domeniul ocuparii

Obiectivul 1: Cresterea accesului la și a calității serviciilor de ocupare și formare profesionala a tuturor celor care doresc sa devina activi pe piața muncii

Principalele servicii oferite solicitantilor de locuri de muncă în vederea cresterii sanselor de ocupare sunt:

● informarea și consilierea privind cariera;

● medierea locurilor de muncă vacante;

● formarea profesionala, care să răspundă solicitarilor de pe piața muncii;

● completarea veniturilor salariale ale angajatilor;

● stimularea mobilitatii forței de muncă;

● stimularea angajatorilor pentru incadrarea în munca a somerilor.

În vederea atingerii acestui obiectiv, urmatoarele acțiuni sunt avute în vedere:

a) extinderea numarului de centre de informare și consiliere din cadrul retelei Agentiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, modernizarea și dotarea acestora cu noi instrumente de lucru specifice;

b) organizarea anuală, la nivel național, a patru tipuri de burse de locuri de muncă: bursa generală adresata tuturor persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, bursa pentru absolventii instituțiilor de invatamant, bursa pentru femeile aflate în cautarea unui loc de muncă și o bursa pentru persoanele cu handicap;

c) intocmirea unui plan de mediere pentru fiecare persoana aflata în cautarea unui loc de muncă;

d) medierea electronică a muncii, prin intermediul Internet, respectiv prin Serviciul electronic de mediere a muncii, accesibil la adresa www.semm.ro, unde agentii economici își pot anunta locurile de muncă vacante, iar cei ce doresc să se angajeze pot consulta lista ofertelor disponibile;

e) dezvoltarea și modernizarea intregului sistem informational al pieței muncii;

f) organizarea cursurilor de formare conform planurilor anuale de formare profesionala, elaborate în baza studiilor pe termen scurt privind necesitatile de forta de muncă pentru anumite sectoare/ocupatii;

g) acordarea unei sume lunare neimpozabile persoanelor care primesc indemnizatie de șomaj și care se angajează înainte de expirarea perioadei de șomaj. Aceasta suma lunara neimpozabila se acordă din bugetul asigurarilor pentru șomaj, în cuantum de 30% din indemnizatia de șomaj primita în luna anterioara încadrării, până la sfârșitul perioadei pentru care persoanele erau indreptatite sa primeasca indemnizatie de șomaj;

h) promovarea mobilitatii ocupationale și geografice prin acordarea unor prime, astfel:

● prima de încadrare neimpozabila, egala cu nivelul a doua salarii minime brute pe tara în vigoare la data acordarii, pentru persoanele care se încadrează în munca intr-o localitate situata la peste 50 km de localitatea în care își au domiciliul;

● prima de instalare, egala cu nivelul a 7 salarii minime brute pe tara, pentru persoanele care, în perioada în care beneficiaza de indemnizatia de șomaj, se încadrează în munca intr-o alta localitate, schimbandu-și domiciliul;

i) stimularea angajatorilor pentru incadrarea în munca a somerilor prin:

● subventionarea locurilor de muncă;

● acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea crearii de noi locuri de muncă;

● acordarea de diferite facilități.

Obiectivul 2: Crearea de locuri de muncă prin relansarea economica, dar și prin investitii în lucrari publice și stimularea activităților economice pe cont propriu

● Alocarea unor sume importante pentru activitatea de creditare în condiții avantajoase a micilor întreprinderi; programe de training și consultanță în vederea cresterii capabilitatii tehnice și organizatorice de a subcontracta activități de productie și servicii de la marile întreprinderi sau pentru inițierea unei afaceri

● Acordarea unor granturi pentru dezvoltarea sectorului privat în agricultura, industrie, turism, implementarea unor servicii de consultanță și asistența în afaceri reprezinta măsuri menite să asigure crearea de noi locuri de muncă pentru absorbtia persoanelor neocupate.

● Subventionarea din bugetul asigurarilor pentru șomaj a mai multor categorii de servicii, printre care:

- servicii publice de refacere și întreținere a infrastructurii, de ecologizare și de realizare a unor lucrari edilitare, organizate de autoritățile publice locale, de firme private sau organizații neguvernamentale, cu avizul administrației publice locale, în functie de necesitatile și de cerințele înregistrate la momentul respectiv;

- servicii care cuprind activități de ingrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autoritățile publice locale, organizații neguvernamentale și alte organisme în condițiile legii.

Obiectivul 3: Eliminarea de pe piața muncii a tuturor formelor de discriminare și stimularea încadrării în munca a unor categorii de persoane vulnerabile (romi, persoane cu handicap, femei, tineri absolventi ai instituțiilor de invatamant fără experienta în munca, șomeri în vârsta de peste 45 de ani)

● Sporirea participării tinerilor la viața economica prin demararea Programului pentru inițierea unor incubatoare de afaceri (proiecte-pilot), vizand acordarea de sprijin sub diverse forme (consiliere, informare) pentru tinerii intreprinzatori

● Acordarea de sanse egale tuturor tinerilor pe parcursul procesului educational și restructurarea sistemelor de educatie și instruire pentru tineret; dezvoltarea și diversificarea ofertei educationale nonformale pentru tineret

● Facilitarea accesului tinerilor la informatie. Proiectul Ministerului Muncii și Solidaritatii Sociale "Informare și consiliere privind cariera" consta în crearea retelei naționale de centre de informare și consiliere profesionala: 227 de centre la nivelul agentiilor judetene și locale pentru ocuparea forței de muncă, 500 de centre la nivelul unităților scolare și centrelor judetene de asistența psihopedagogica și 47 de centre în cadrul direcțiilor pentru tineret și sport judetene, respectiv a municipiului București.

● Adaptarea planului de scolarizare la cerințele de perspectiva ale pieței forței de muncă

● Începând cu anul 2001 se deruleaza la nivel național Bursa locurilor de muncă destinata absolventilor de invatamant, organizata de Agentia Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă. Prin Bursa locurilor de muncă organizata în anul 2001 (atât prin bursa generală, cat și prin bursa pentru absolventi) au fost incadrati în munca un numar de 14.761 de tineri.

● Absolventii pot beneficia, în mod gratuit, de programe de instruire, precum și de alte măsuri din programe de asistența internationala adresate cu precadere tineretului sau care vizeaza prevenirea și combaterea somajului (Leonardo, PAEM, RICOP, Programul PHARE 2000 "Coeziune economica și sociala" etc.).

● Adoptarea în anul 2002 a Legii privind prevenirea și combaterea marginalizarii sociale. Prin aceasta inițiativa legislativa este reglementat accesul la un loc de muncă al persoanelor marginalizate social. Angajatorii care încadrează tineri, în condițiile unui contract de solidaritate, denumiti angajatori de insertie, incheie conventii cu Agentia Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care aceasta se angajează sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistica

● Adoptarea de măsuri ce privesc formarea profesionala prin programele de educatie compensatorie sau de a doua sansa pentru cei care au parasit temporar sistemul formal al educatiei de baza.

Obiectivul 4: Cresterea ponderii masurilor active Pentru anul 2002 se prevede cresterea ponderii masurilor active de stimulare a ocuparii forței de muncă în totalul cheltuielilor la 22,9%.

Obiectivul 5: Dezvoltarea parteneriatului social în promovarea ocuparii

În vederea evaluării și monitorizarii acțiunilor privind ocuparea forței de muncă, în România a fost constituit un parteneriat social cuprinzator, partenerii sociali fiind implicati în elaborarea politicilor și strategiilor pentru punerea în aplicare a diferitelor programe din domeniul ocuparii.

Obiectivul 6: Perfectionarea formarii profesionale

● Îmbunătățirea învățământului profesional și tehnic

- Generalizarea profesionalizarii ca finalitate a tuturor formelor și structurilor de invatamant

- Dezvoltarea unui sistem de consiliere și orientare scolara și profesionala

- Adoptarea unor programe de educatie compensatorie sau de acordare a unei a doua sanse pentru cei care au parasit temporar a sistemul formal al educatiei de baza

- Implementarea societatii informationale prin sistemul educational: informatizarea învățământului

- Dezvoltarea parteneriatului sistem educational-sistem profesional, în contextul descentralizarii sistemului educational

- Anticiparea necesarului de competente, corespunzător schimbarilor care se previzioneaza pe piața muncii

● Îmbunătățirea formarii profesionale continue

- Înlăturarea blocajelor din activitatea de formare profesionala a adulților

- Asigurarea calității furnizorilor de formare (elaborarea de standarde ocupationale, autorizarea programelor de formare, evaluarea rezultatelor formarii)

- Elaborarea de către patronate, împreună cu sindicatele, a planurilor anuale de formare profesionala la nivel de intreprindere, prin care se va da posibilitatea salariatilor sa participe la diferite forme de pregatire profesionala

- Incurajarea instituțiilor de invatamant superior de a multiplica oferta de pregatire continua prin programe de tip postuniversitar

Obiectivul 7: Reducerea somajului de lunga durata

● Pentru anul 2002 se prevede stimularea încadrării în munca a minimum 42% din numărul somerilor în primele 6 luni de la data intrarii în șomaj.

● Persoanele disponibilizate colectiv, care prezinta un risc mare de a deveni șomeri de lunga durata, beneficiaza de urmatoarele tipuri de măsuri active: cursuri de calificare/recalificare; servicii de ocupare-mutare; creare de locuri de muncă în activități în folosul comunității; asistența și consultanță pentru începerea unei afaceri; servicii de dezvoltare economica locala; incubatoare de afaceri.

● Stimularea persoanelor pentru a se incadra în munca înainte de expirarea perioadei de acordare a indemnizatiei de șomaj

● Stimularea angajatorilor, prin subventionare directa, pentru crearea de locuri de muncă pentru somerii din categoriile cele mai defavorizate. Astfel, pentru persoanele din randul somerilor de peste 45 de ani sau pentru somerii intretinatori unici de familie angajatorii primesc din bugetul asigurarilor de șomaj, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe tara pentru fiecare persoana angajata din această categorie, cu obligația mentinerii contractului individual de muncă pe o perioadă de minimum 2 ani.

● Susținerea financiară a încadrării persoanelor din randul somerilor în vederea realizării unor lucrari de interes comunitar

● Determinarea angajatorilor de a identifica forme flexibile de muncă, cu norme partiale de lucru și cu posibilitatea mentinerii în munca a persoanelor varstnice, precum și a retragerii progresive a lor de la locurile de muncă pe care le-au ocupat

● Subventionarea angajatorilor care încadrează în munca, pe perioada nedeterminata, șomeri în vârsta de peste 45 de ani și șomeri intretinatori unici de familie. Angajatorul va primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe tara în vigoare, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, cu obligația de a o menține în munca cel puțin 2 ani.

● Urmarirea aplicarii de către angajatori a legislației existente privind excluderea discriminarii pe criterii de vârsta prin înlăturarea oricăror restrictii de vârsta la angajarea de noi lucrători.

Obiectivul 8: Cresterea ocuparii persoanelor din categoriile defavorizate, cu risc de a fi obiect al discriminarii: persoane cu handicap sau în incapacitate de muncă; persoane de etnie roma

Obiectivul 9: Combaterea muncii fără forme legale

Capitolul 8 Educatie

Educatia reprezinta un element-cheie al prevenirii riscului saraciei și al excluziunii sociale, al asigurarii dezvoltării umane și al promovarii unei societăți incluzive.

Sistemul scolar românesc este relativ bine inchegat instituțional, organizat pe baze moderne, dar a fost afectat sever în perioada de tranzitie, pe de o parte, de menținerea unei subfinantari cronice, iar pe de altă parte, de socul transmis de procesele de dezorganizare care au afectat întreaga societate românească. Suplimentar, el face fața provocarii adaptarii la o societate aflata în rapida schimbare. La confluenta dintre o societate aflata sub puternicul stres al multiplelor crize și o școala care își găsește inca cu greutate resursele de răspuns la multiplele provocari, s-a produs o erodare a semnificatiei participării scolare, caracteristica tocmai segmentelor sarace ale societatii. La randul sau, aceasta este un factor important al perpetuarii saraciei și excluziunii sociale.

Problemele-cheie ale sistemului scolar din perspectiva prevenirii saraciei și excluziunii sociale

1. Un numar de copii inacceptabil de ridicat nu sunt cuprinși deloc în sistemul de invatamant. Ei sunt copii lipsiti de acte de identitate (mai ales din unele comunitati de romi), copii traind în familii dezorganizate social și confruntate cu saracia extrema sau copii cu handicap.

2. Nefinalizarea ciclului scolar obligatoriu din cauza abandonului și/sau esecului scolar. Rata de participare în gimnaziu a fost de 94% pentru 1999/2000. După o scadere substantiala a participării la ciclul elementar și gimnazial în anii 1990-1996, în ultima perioadă s-a produs o redresare a situației. Saracia extrema și dezorganizarea sociala, ca surse principale ale abandonului și esecului, sunt amplificate de deficientele interne ale procesului scolar.

3. Degradarea performantei sistemului de invatamant obligatoriu. În anul 1997, la testele internationale pentru elevii din ultima clasa de gimnaziu România se plasa pe penultima pozitie în Europa, inaintea Turciei, în ceea ce priveste cunoștințele elevilor din ultima clasa a învățământului obligatoriu.

4. Un decalaj inca departe de a fi absorbit între pregătirea oferita de școala și cerințele societatii românești în schimbare rapida. Dacă sistemul universitar s-a adaptat mai rapid la noile nevoi ale pieței muncii, învățământul secundar, mai ales cel vocational, nu a reusit inca să ofere un răspuns adecvat la cerințele unei piete a muncii aflate ea insasi într-un stres urias generat de caderea economiei. Și mai puțin însă școala a reusit să ofere pregătirea necesară unei participari sociale active, evitarii angajarii în ciclul saraciei și excluziunii sociale, confruntarii eficace cu noile provocari: cresterea violentei și a delincventei, drogurile.

5. O criza a pregatirii profesionale preuniversitare, ca reflectare a scaderii cererii pe piața muncii a cadrelor cu calificare medie. Dacă criza actuala a economiei nu a stimulat pregătirea profesionala la nivelurile medii, acest deficit de pregatire scolar-profesionala va afecta relansarea economiei. Neparticiparea la învățământul postobligatoriu se menține inca ridicata. Proportia tinerilor care nu reusesc să obțină o alta diploma decat cea de capacitate se plaseaza în jurul a 15-16% dintr-o generatie.

6. Accentuarea polarizarii educationale care va deveni unul dintre factorii cei mai importanti ai polarizarii sociale viitoare. Dacă, pe de o parte, participarea la învățământul superior a crescut rapid (aproximativ 25% dintr-o generatie urmeaza astazi cursuri universitare), a crescut în acelasi timp proportia tinerilor care se retrag din procesul scolar înainte de a obtine o pregatire scolar-profesionala finala. Se prefigureaza riscul fragmentarii generatiilor tinere în doua segmente: cei care urmeaza studii universitare și cei care nici macar nu ajung la liceu sau școala profesionala.

7. Accentuarea inegalitatii oportunitatilor de participare scolara. Accentuarea polarizarii social-economice a adancit inevitabil inegalitatea de sanse educationale. O sursa suplimentara a cresterii inegalitatii sanselor o reprezinta adancirea decalajului rural/urban. Școala în mediul rural se confrunta în mod special cu probleme grave: starea precara a cladirilor, dotarea rudimentara cu material didactic, lipsa cadrelor didactice calificate în multe zone rurale, distante mari până la școala, dificultati de a participa la formele secundare de invatamant, plasate predominant la oras, în lipsa unor facilități suficiente de camine.

8. Deficit în interactiunea dintre școala și comunitate. Pe de o parte, școala și-a redus capacitatea de a influența familia și comunitatea, pentru a dezvolta o atitudine suportiva pentru participarea scolara, iar pe de altă parte, comunitatea sustine inca intr-o măsura insuficienta școala.

Grupuri vulnerabile

Un punct tare al sistemului nostru de invatamant îl reprezinta inexistenta unor disparitati de gen. Participarea scolara a fetelor tinde chiar, la anumite niveluri, să fie superioara celei a baietilor.

Principalele grupuri de risc scolar sunt:

- populatia de romi, datorita cumularii unor condiții adverse ca saracia severa și persistenta unor strategii traditionale de a face fața dificultatilor care au ca rezultat nesustinerea participării scolare;

- familiile care se confrunta cu o saracie extrema, lipsite de cele mai elementare condiții de viața, inclusiv de locuinta;

- familii din zonele sarace caracterizate totodata de importante procese de dezorganizare/degradare sociala;

- zonele rurale izolate și sarace cu acces scăzut la o educatie de calitate, cu acces dificil la învățământul secundar;

- copiii cu handicap: neinscriere scolara (cazuri mai rare), intarzieri în inscriere (cazuri de inscriere de abia după vârsta de 9-10 ani), educatie scolara insuficienta în raport cu propriile posibilitati.

Obiectivele PNAinc în domeniul educatiei

Obiectivul 1: Asigurarea inscrierii cvasitotale a copiilor de vârsta scolara în sistemul scolar

● Identificarea tuturor copiilor de 7-8 ani cu risc de a nu fi inscrisi la școala și asigurarea inscrierii lor, precum și a copiilor care au depasit deja vârsta de inscriere (termen: octombrie 2003 - Ministerul Educatiei și Cercetarii și autoritățile publice locale)

● Solutionarea rapida a cazurilor de lipsa a actelor de identitate ale copiilor (termen: decembrie 2002 - autoritățile publice locale și Ministerul de Interne)

Obiectivul 2: Scaderea spre zero a abandonului scolar în ciclul obligatoriu în urmatorii 5 ani

● Susținerea în continuare a programului pentru asigurarea manualelor și rechizitelor gratuite pentru copiii din familiile sarace

● Asigurarea transportului în zonele cu distante casa-școala mari și acolo unde nu exista cadre didactice calificate

● Explorarea posibilitatilor de a oferi servicii sociale și educationale secundare pentru copiii cu risc ridicat de abandon/esec: masa gratuita, suport suplimentar pentru pregătirea scolara

● Cresterea eficientei acordarii burselor scolare

● Activizarea relatiei școala/comunitate:

- Cresterea implicarii profesorilor în relația cu parintii și comunitatea

- Angajarea de asistenti sociali în scolile din mediile sociale cu risc ridicat

- Dezvoltarea relatiei școala-autorități publice locale

- Cresterea implicarii serviciilor comunitare de asistența sociala în susținerea participării scolare

● Îmbunătățirea continutului învățământului pentru a-l face mai relevant pentru functionarea sociala performanta a copiilor

- Cresterea ponderii și calității disciplinelor aplicative pentru oportunitatile economice ale zonei și pentru viața moderna

- Formarea pentru sectoarele vietii sociale devenite înalt relevante: calculatoare cu principalele lor aplicații, limbi straine

- Accentuarea pregatirii copiilor pentru functionarea intr-o societate incluziva

- Modernizarea rapida a metodelor de invatare

- Program special de crestere a atractivității activităților scolare

- Cresterea gradului de "democratizare" a scolii

● Cresterea sanselor de participare în formele de invatamant postobligatoriu a copiilor din mediile defavorizate, ca mijloc de crestere a motivatiei participării scolare

Obiectivul 3: Relansarea învățământului postobligatoriu, cu un accent special pe conceptia învățământului tehnic și profesional

● Reconsiderarea filozofiei examenului de capacitate: el nu trebuie să devina o bariera pentru continuarea educatiei și nici o formă de accentuare a diferentelor de oportunitati, ci o încheiere a ciclului obligatoriu care deschide angajarea în formele de invatamant secundar și superior, inclusiv pentru educatie continua și deschisa (termen: ianuarie 2003 - Ministerul Educatiei și Cercetarii)

● Elaborarea unei strategii a învățământului tehnic și profesional, cu accent special pe suportul pregatirii pentru profesiile agricole și invecinate (termen: ianuarie 2003 - Ministerul Educatiei și Cercetarii)

● Cresterea ponderii învățământului profesional în cadrul învățământului postobligatoriu

● Dezvoltarea unor componente importante ale curriculumului în parteneriat cu comunitatile locale. Acest lucru trebuie să fie practicat atât în învățământul gimnazial, cat mai ales în învățământul tehnic și profesional, dar și în cel liceal.

● Cresterea relevantei pentru functionarea sociala a învățământului postobligatoriu: capacitati pentru participare sociala activa, promovarea valorilor unei societăți incluzive, pentru prevenirea riscurilor societatii moderne: violenta, alienare, delincventa, consum de droguri

● Formarea capacităților necesare unei economii bazate pe cunoastere

● Cresterea sanselor de acces la învățământul secundar a copiilor din zone defavorizate (din mediul rural, populatia de romi, segmentele sarace, persoanele cu handicap)

- O politica special orientata a burselor sociale

- Camine pentru copiii din zone geografice indepartate, dar și pentru cei care provin din familii confruntate cu lipsa condițiilor elementare de viața

Obiectivul 4: Intr-o perioadă de 10 ani va trebui sa ne apropiem de situația în care toți tinerii sa fi parcurs un ciclu scolar finalizat cu o specializare profesionala

Obiectivul 5: Reabilitarea sistemului scolar din mediul rural

● Reabilitarea cladirilor

● Modernizarea condițiilor de invatamant

● Asigurarea unui corp profesoral calificat și motivat

● Asigurarea transportului pentru copiii care locuiesc la distante mari de școala

Obiectivul 6: Asigurarea accesului la formarea continua

● Dezvoltarea unor programe de corectare a deficitului de scolarizare a generatiei tinere (în mod special cea de 16-30 ani) generat de criza tranzitiei

● Programe continue de corectie a deficitului de educatie produs de functionarea normala a sistemului de invatamant

Obiectivul 7: Cresterea functiei scolii de orientare scolara și profesionala

Orientarea scolara și profesionala eficienta are un rol cheie în stimularea motivatiei invatarii și în formarea unor rute scolare stimulative. Ea este, în consecința, un puternic antidot al polarizarii educationale.

Obiectivul 8: Promovarea egalitatii de sanse educationale ca instrument esential al diminuarii polarizarilor sociale

● Cresterea sanselor de acces la educatie al copiilor din mediile sociale defavorizate

● Dezvoltarea unui sistem de invatamant deschis, cu sanse educationale pe tot parcursul vietii

● Sprijin pentru accesul la învățământul secundar al copiilor proveniti din mediile defavorizate: gratuitati la manuale și rechizite, burse sociale, internate pentru copiii veniti din alte localități

Obiectivul 9: Generalizarea participării la anul de pregatire pentru școala din învățământul prescolar (termen: cresterea participării către 90-95% în 2004)

Obiectivul 10: Promovarea educatiei incluzive pentru copiii cu handicap

Obiectivul 11: Cresterea capacității scolii de a promova incluziunea sociala

● Prezenta în curriculum a elementelor de formare pentru o societate incluziva

● Organizarea în cadrul scolii a unor programe de activitate orientate special pentru formarea capacităților de incluziune sociala

Obiectivul 12: Cresterea semnificatiei personale și profesionale a scolii

● Îmbunătățirea continutului scolar și a tehnicilor de predare în asa fel încât activitatea invatarii sa creasca

● Cresterea implicarii scolii în activități de timp liber

● Cresterea implicarii parintilor în conducerea scolii și în activități de suport pentru școala

Capitolul 9 Sănătate

Probleme ale stării de sănătate

Programul guvernamental în acest domeniu porneste de la faptul ca ingrijirea sănătății trebuie să fie un bun social colectiv, accesibil tuturor cetatenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plati, pe fondul asigurarii unui acces liber și echilibrat la serviciile de sănătate.

Indicatorii stării de sănătate a populatiei exprima o situație critica, România aflandu-se la mulți dintre ei pe ultimele locuri din Europa:

● Mortalitate infantila, mortalitate materna, incidența anemiei la copii și la mame, boli cu transmisie sexuala sau cu alte forme de transmisie (sifilis, hepatita, SIDA)

● Stare de sănătate advers afectată de cumularea de boli insuficient tratate și de condiții nesanatoase de viața

● Starea proasta a dentitiei, în mod special la tineri

● Frecventa mortii evitabile (înainte de 65 de ani)

● Frecventa ridicata a accidentelor datorate neglijentei personale, lipsei de supraveghere a copiilor, deficitului de control asupra factorilor de risc: calitatea produselor, condiții naturale și sociale de risc

● Neimplicarea medicului de familie în controlul preventiv al pacientilor în localitățile din provincie și în zonele puțin accesibile.

Patternul stării de sănătate exprima efectul combinat al unor factori distincti:

● Saracia, prin lipsa de resurse financiare, genereaza alimentatie deficitara, condiții mizere de locuit, lipsa de acces la condiții de igiena elementara, inclusiv la apa potabila.

Incidența bolilor produse direct de saracie - tuberculoza, anemii - a cunoscut o crestere exploziva.

● Dezorganizarea sociala genereaza abandonul grijii față de propria sănătate și mai ales de sănătatea copiilor, stiluri nesanatoase de viața, deficit de cultura și educatie sanitara.

În ultimele decenii a crescut incidența bolilor generate de dezorganizarea sociala și de deficitul de cultura a unei vieti sanatoase: boli transmisibile sexual, boli datorate lipsei de respectare a regulilor de igiena, alcoolism, consum de droguri, tutun, accidente insuficient prevenite.

● Deficitul de acces la serviciile medicale

Exista trei mari surse ale limitarii accesului la serviciile medicale:

- costurile economice directe sau colaterale implicate care nu pot fi susținute de resursele financiare precare ale unui segment foarte larg al populatiei. În mod special costul medicamentelor reprezinta o sursa importanța a deficitului de ingrijire medicală;

- o anumita confuzie în aplicarea legislației privitoare la sistemul de asigurări de sănătate, precum și deficitul de mediatizare a modului de acces la asistența medicală fac ca persoane din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze în mod practic de serviciile de asistența sanitara necesare. La acestea se adauga și anumite neclaritati în definirea pachetului minimal de servicii sanitare la care întreaga populatie ar trebui să aibă acces;

- ambiguitatile de organizare ale sistemului de asistența medicală, cuplate cu resursele limitate, genereaza inegalitati accentuate în acoperirea cu servicii medicale a unor zone geografice (localități departate) sau sociale (concentrarile de saracie).

● Deficitul serviciilor de preventie și tratament ambulatoriu

Reforma sistemului de sănătate a pus la baza sa obiectivul schimbarii accentului de la spitalizare și tratament scump înalt specializat la preventie și tratament ambulatoriu. Acest obiectiv nu a putut fi însă atins. Era de asteptat ca în alocarea resurselor, sever limitate, castig de cauza a avut segmentul înalt specializat al sistemului medical, care fusese ignorat sever în trecut și care, suplimentar, contine specialistii cu prestigiu din sistem. Asa se face ca tocmai tratamentul în comunitate, preventiv și curativ, a fost neglijat, intrand chiar intr-o rapida degradare.

● Dispariția sistemului de ingrijire medicală bazat pe teritorialitate a lasat slab sau deloc acoperite o serie de zone: zonele rurale, mai ales cele izolate, zonele sarace și mai ales cele dezagregate social, zonele locuite de romi. Introducerea sistemului medicului de familie a agravat situația, distrugand sistemul teritorialitatii.

Grupuri sociale cu deficit de acces la serviciile medicale

● Familii a caror saracie este accentuata de dezorganizarea sociala

● Familiile cu mulți copii

● Romi

● Locuitori saraci ai zonelor rurale izolate care nu au bani nici să se deplaseze la sistemul medical de la oras

● Persoanele fără loc de muncă și lipsite de un venit constant

● Persoane fără locuinta (homeless).

Servicii de asistența medicală critice cu deficit de acces

● Femei insarcinate/mame/nou-nascuti

● Copii din familii sarace, dezorganizate, inclusiv din familiile de romi

● Lipsa de acces la mijloacele de planificare familiala

● Insuficienta acoperire cu servicii medicale a situațiilor de boala cronica.

Obiective strategice

Obiectivul 1: Dezvoltarea unor servicii medicale integrate

Asistența primara și de prevenire, de specialitate în ambulator, în spital și de urgenta, în scopul cresterii calității ingrijirilor, precum și realizării unui raport cost-eficienta corespunzător

Obiectivul 2: Asigurarea accesului tuturor cetatenilor la un pachet minimal de servicii de sănătate atât prin solutionarea clara a situației persoanelor neasigurate, cat și a zonelor slab acoperite

Obiectivul 3: Reconstruirea unor forme de asistența sociala teritoriala

● Dezvoltarea unor retele coordonate de ingrijiri medicale, sociale și comunitare la nivel local, prin asistentul comunitar (social), moase, infirmiere

● Crearea de centre sociomedicale în intampinarea persoanelor aflate în situație de risc: pensionari, persoane cu handicap, persoane fără adapost, victime ale violentei în familie

Obiectivul 4: Ameliorarea indicatorilor de mortalitate și morbiditate

În mod special vor fi derulate 32 de programe naționale și se va dezvolta reteaua serviciilor de sănătate publică prin schimbarea raportului sectoarelor spitalicesc-extraspitalicesc și crearea cadrului legal de control privind utilizarea banilor din programele naționale de sănătate.

Obiectivul 5: Cresterea accesului la asistența medicală pentru segmentele de populatie defavorizate: populatia din mediul rural, din segmentul sarac, persoanele neasigurate etc.

Obiectivul 6: Elaborarea unei politici naționale în domeniul medicamentului: înscrierea prioritara a medicamentelor românești pe lista medicamentelor gratuite și compensate

Obiectivul 7: Susținerea dezvoltării culturii sanitare printr-o larga varietate de mijloace

Obiectivul 8: Accesul universal la planificarea familiala

Obiectivul 9: Prevenirea imbolnavirilor transmisibile și netransmisibile cu caracter de masa

Obiectivul 10: Supravegherea medicală activa a mamei, copilului, familiilor-problema și a persoanelor fără locuinta

Obiectivul 11: Înființarea unor centre (servicii) teritoriale de ingrijiri preventive și medico-sociale cu caracter de asistența publică destinate grupelor de persoane cu risc înalt de boala, incapacitate sau dependenta

Obiectivul 12: Dezvoltarea ingrijirilor destinate persoanelor vulnerabile la domiciliu, în stationare/camine de zi, prin retele sociale și în institutii cu paturi devenite disponibile prin reorganizarea teritoriala a unităților subordonate Ministerului Sănătății și Familiei

Obiectivul 13: Reinfiintarea specialitatii de asistent medical de ocrotire/asistența sociala, cuprinzand 2 poli: ocrotire copii și geriatrie

Capitolul 10 Locuire

Asigurarea accesului la o locuire adecvata reprezinta o preconditie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană. A nu avea o locuinta și/sau acces la o locuire adecvata este sinonim cu saracia extrema, reprezentand un deficit cronic de mijloace și oportunitati, o manifestare a excluziunii sociale severe. Asigurarea accesului la locuire reprezinta un element esential al incluziunii sociale.

Locuirea adecvata se referă atât la faptul ca orice individ/familie trebuie să aibă o locuinta, cat și la calitatea și confortul asigurate de locuinta, precum și la spatiile, utilitatile și bunurile publice adiacente locuinței.

Problemele sociale ale locuirii

1. Prefigurarea unei crize a locuintelor în mediul urban Dacă în anii '70 România se apropiase de lichidarea crizei locuintelor, scaderea dramatica a construcției de locuinte în mediul urban, mai ales după 1989, prefigureaza aici o noua criza a locuintelor. În condițiile scaderii masive a veniturilor populatiei, retragerea statului din susținerea construirii de locuinte face ca cea mai mare parte a populatiei urbane care are nevoie de o locuinta sa nu dispună de sursele financiare necesare. Începând cu 1993, pe fondul scaderii finantarii acestui sector de la bugetul de stat ponderea locuintelor construite din fonduri publice a scăzut la 19,4% (în medie/an), iar în intervalul 1997-2001, la circa 7,5%. Pe acest fundal și ca urmare a costurilor mari de realizare a unei locuinte noi în mediul urban (300-400 dolari S.U.A./mp și prețul mare al terenului) s-a produs o scadere semnificativa a construcției de locuinte din mediul urban, în raport cu mediul rural: de la 14,6% în 1990 la aproape 6,5% în 2000. Drept urmare, locuintele construite din fondurile populatiei în intervalul 1990-1999 s-au realizat predominant în mediul rural (în medie în jur de 75%).

În aceste condiții, persoanele care au nevoie (tineri, persoane venite din mediul rural, cei care datorita unor împrejurări și-au pierdut locuinta) se gasesc adesea în imposibilitatea cumpararii/construirii unei locuinte.

Datorita unei migratii mai accentuate spre mediul rural, caracteristica ultimului deceniu, presiunea lipsei de locuinta în mediul urban a fost intr-o oarecare măsura relaxata. Relansarea economiei va crește însă presiunea cererii de locuinte în mediul urban.

Criza locuirii în mediul urban ia doua forme. În primul rand, supraaglomerarea. Densitatea locuirii este în România mai mare decat în celelalte tari în tranzitie, mai ales în mediul urban. O tendinta pozitiva se contureaza însă: suprafața locuibila a locuintelor nou-construite a crescut de la 47 mp în 1994 la 57,9 mp în 1999. Trebuie însă sa tinem seama ca cele mai multe constructii de locuinte au fost realizate de către segmentul prosper al populatiei. În al doilea rand, cresterea rapida a numarului de persoane fără locuinta, traind în strada sau în condiții improvizate, de mizerie. După 1989 s-a declansat un proces necontrolat de pierdere a locuinței prin evacuare/expropriere: familii aruncate în strada datorita restitutiei proprietății, confiscarea locuinței pentru a acoperi datoriile acumulate la întreținere, dar și deposedarii prin infractiunile de inselaciune și abuz. Aceste fenomene se datorează lipsei unei legislatii ferme care să protejeze interesele chiriasilor.

2. Accesul la locuinta a segmentului sarac este, în mod special la oras, extrem de scăzut.

Desi nevoia de locuinte este foarte mare, depasind de 20 de ori actualul ritm anual de construire, cererea efectiva este destul de redusa datorita atât veniturilor scazute ale populatiei, cat și unor scheme functionale de creditare puțin fezabile pentru populatia saraca, dar nu numai. Costurile achizitionarii unei noi locuinte sunt exorbitante în raport cu posibilitatile populatiei. În luna ianuarie 2001 exista un numar total de 206.882 cereri, din care 36,5% pentru închiriere, 35,0% locuinte sociale și doar 23,9% locuinte proprietate; aproximativ 60% dintre cereri erau formulate de persoane căsătorite care aveau cel puțin un copil în întreținere*1).

Accesul populatiei sarace la o locuinta este paralizat și de lipsa unui fond de locuinte sociale. Programul de constructii de locuinte sociale este foarte modest în raport cu nevoile, mai ales datorita limitarii fondurilor disponibile. La aceasta se adauga și absenta unor locuinte ieftine și a unui program de construire de locuinte ieftine, accesibile categoriilor salariale de nivel mediu/submediu și tinerilor, care a agravat criza sociala a locuirii la orașe.

În 1998 a fost creata Agentia Naționala pentru Locuinte (ANL) ca institutie de interes public, în scopul stimularii construcției de noi locuinte, dar și a procesului de reabilitare și consolidare a cladirilor existente. Gandita ca motor al relansarii construcției de locuinte, initial scopul agentiei a fost de a oferi locuinte de calitate înaltă la prețuri accesibile, prin utilizarea unor linii de credit cu dobânda subventionata. Desi ANL nu a vizat indeosebi grupul celor saraci, grupul-ținta gandit initial l-a constituit clasa mijlocie/salariala. Impactul programelor ANL este însă unul marginal, adresabilitatea lor fiind deturnata către cei care au mijloace financiare consistente.

------------

*1) Inventariere realizata de MLPTL-DGCL în ianuarie 2001.

3. Degradarea fondului locativ

Originea principalelor deficiente ale cladirilor de locuit provine din calitatea slaba a construcției și din neglijarea indelungata a intretinerii lor. Cele mai mari probleme le ridica blocurile de locuinte: circa 2,5 milioane locuinte (aproximativ 35% din totalul locuintelor ocupate, reprezentand însă marea majoritate a locuintelor urbane) necesita reabilitarea infrastructurilor. Presupunand ca intregul fond de locuinte va mai supravietui inca 20 de ani, majoritatea acestora va servi doar ca adapost și nu va corespunde unei locuinte decente, dacă nu se vor face eforturi considerabile și nu vor fi mobilizate resursele necesare renovarii și intretinerii, consecutiv cu realizarea de noi locuinte.

Proportia condițiilor precare de locuire este ridicata și, predictibil, intr-o crestere rapida. Deconectarea de la utilitatile publice reprezinta un factor de deteriorare rapida a locuintelor.

Managementul deficitar, mai ales al spatiilor comune, și slaba implicare în reabilitarea ansamblurilor de locuinte colective sunt factori care au accentuat degradarea locuintelor.

4. Criza costului utilitatilor publice

În ultimii ani a aparut o noua problema: accesul dificil la utilitatile publice. Doi factori au generat aceasta problema:

- degradarea infrastructurii sistemului de furnizare ori falimentul companiilor furnizoare (situație intalnita în orașele mici), caz în care sunt afectati atât saracii, cat și nonsaracii;

- capacitatea financiară scazuta a unei importante părți a populatiei de a acoperi costurile pentru utilitatile publice, ca urmare atât a scaderii veniturilor reale după 1989, cat și a cresterii excesive a costurilor de productie și distribuire a utilitatilor publice (acoperirea ineficientei de către populatie).

Scaparea de sub control a costurilor de furnizare a utilitatilor publice a aruncat pe umerii populatiei sarace o povara greu suportabila. Desi veniturile reale ale populatiei au scăzut dramatic după 1990, cheltuielile de întreținere (achitarea utilitatilor publice indeosebi) au crescut cu circa 40% din 1990 până în 2000. În aceasta situație, o parte importanța a populatiei se confrunta cu mari datorii la plata cheltuielilor de întreținere, sporind atât riscul evacuarii fortate (în cazul unor datorii foarte mari și greu rambursabile), cat și riscul de deconectare a intregului bloc/asociație de locatari de la furnizarea unor utilitati, datorita sistemului colectiv de furnizare a utilitatilor publice.

În luna mai 2000 23,9% (≈'98 820.000) din familiile care locuiau la acea data în blocuri aveau datorii la întreținere pe mai mult de 3 luni*2). Aproximativ 68% din familiile "datornice" locuiesc în orașe mari, de peste 100.000 locuitori. Venitul mediu al gospodariilor cu datorii la întreținere a fost de circa 135 dolari S.U.A. Aceeasi situație o regasim și la nivelul anului 2002*3). Cheltuielile medii de întreținere a locuinței pentru o familie de 4 persoane (apartament cu doua camere, confort 1, București) au fost de aproximativ 2 milioane lei în ianuarie 2001 (≈'98 65 dolari S.U.A.). În București 75% din cei aproximativ 100.000 restantieri (18,2% din totalul proprietarilor) au datorii cuprinse între 1 și 5 salarii medii nete.

-----------

*2) Barometrul de opinie realizat de OSF în luna mai 2000.

*3) Conform datelor Federatiei Asociațiilor de Proprietari din România.

5. Finantarea politicilor de locuire după 1990 a fost una marginala, atât în ceea ce priveste angajarea de fonduri publice, cat și a altor surse private. În afara sumelor din fonduri publice alocate pentru construcția de locuinte, anual mai sunt realizate și alte cheltuieli relative la locuire*4), însă și acestea sunt mici și accidentale.

------------

*4) Cifre pentru anul 2000, continute în Legea bugetului de stat pe anul 2000.

Structurile administrației publice locale au avut o implicare slaba și un impact marginal în ameliorarea problemelor de locuire. Între 1996-1999 cheltuielile legate de sectorul locuintelor și al lucrărilor publice în bugetele locale au fost în medie de circa 39,1%, însă o foarte mica parte dintre aceste fonduri au mers către locuire, cea mai mare parte fiind destinata reparatiei și intretinerii drumurilor.

Grupuri de risc

Riscul de a nu avea o locuinta (adecvata) este generat indeosebi de urmatorii doi factori:

1. venituri reduse pe membru de familie, ca urmare a somajului/somajului cronic, a lipsei oricarei ocupatii, situație generata atât de factori structurali, cat și individuali; o asemenea situație poate merge de la lipsa locuinței (persoane/familii care niciodata nu au avut o locuinta) și inadecvarea acesteia (supraaglomerare sau locuinta degradata) și până la pierderea locuinței, ca urmare a evacuarii datorita imposibilitatii achitarii cheltuielilor asociate cu întreținerea (și/sau chiria) sau deposedarii criminale;

2. deficit de protecție sociala și politica de locuire neadecvata în raport cu cerințele tranzitiei au generat o vulnerabilitate crescuta a unor grupuri sociale (unele dintre ele fiind traditional vulnerabile).

Drept urmare a actiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectati de lipsa unei locuinte, locuinta și locuire inadecvata indeosebi indivizii și familiile din mediul urban (dar nu numai) care au venituri mici și foarte mici, drept pentru care:

- nu își pot permite schimbarea locuinței, în condițiile în care actuala locuinta devine inadecvata;

- nu pot beneficia de locuinta sociala din cauza numarului redus al acestor locuinte;

- nu își pot achita cheltuielile de întreținere, situație în care risca să fie evacuati sau să le fie întreruptă furnizarea unor utilitati publice, caz în care (datorita sistemului colectiv de furnizare) sufera de cele mai multe ori și locatarii (vecinii) care își platesc întreținerea;

- nu sunt asistati atunci când vor sa vanda locuinta actuala (inaccesibila datorita costurilor de întreținere) și să se mute intr-una accesibila.

Principalele categorii sociale vulnerabile sunt constituite de:

- grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie și excluziune sociala și indeosebi:

● o parte importanța a celor de etnie roma;

● familiile cu mulți copii;

● familiile dezorganizate;

● familiile monoparentale;

● familiile cu persoane aflate în șomaj de lunga durata;

- grupuri care se confrunta cu situații dificile în ceea ce priveste locuirea, unde cauzele sunt complexe însă nu în mod necesar cvasispecifice locuirii:

● familiile strazii, care traiesc în adaposturi improvizate în parcuri, în apropierea gropilor de gunoi, în ghenele de gunoi, lângă balti și diferite terenuri abandonate (vezi cazurile din București de la lacul Vacaresti și terenul viran din Grozavesti - 2002);

● copiii strazii, care în marea lor majoritate traiesc prin canale sau prin gari;

● copiii care parasesc instituțiile de ocrotire la vârsta de 18 ani;

- un grup masiv, acoperit satisfacator înainte de 1989, dar cvasiabandonat după 1990:

● tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse în vederea achizitionarii unei locuinte.

Desi marea majoritatea a celor ce au peste 35 de ani locuiesc în general în locuinte proprietate, achiziționate în timp, în cazul lor apare adesea problema calității locuirii, data fie de vechimea și lipsa de întreținere a locuinței, fie de absenta sau problemele sistemului de furnizare a unor utilitati publice.

Obiective/direcții de actiune în domeniul locuirii

Obiectivul 1: Eliminarea cazurilor de familii care locuiesc în strada sau în locuinte improvizate, mizere

Program național de constructii de locuinte provizorii

Acest program trebuie să aibă ca obiectiv constituirea unei retele de locuinte de urgenta/temporare/de tranzit, cu noduri în fiecare judet, care să rezolve punctual și prompt, pentru o perioadă determinata, problemele urgente ale celor fără adapost. Pentru a se realiza acest program se poate recurge la o larga gama de solutii: construire de complexe de locuire temporara, cumpararea unor spatii/locuinte și reamenajarea lor. Estimarile asupra numarului de persoane incluse în această categorie se situeaza în jurul a 10.000-15.000 de persoane. Lansarea unui astfel de program prin implicarea masiva a autorităților locale va rezidualiza în scurt timp aceasta problema.

Etapa 1: pentru cei fără locuinta, până în decembrie 2002 fiecare judet, în functie de amploarea problemei, va detine în stoc între 50 și 80 de locuinte de urgenta care să asigure adapost pentru circa 50 familii/80-100 de persoane, urmand ca până la sfârșitul anului 2004 programul să fie extins și problema să fie minimizata.

Etapa a 2-a: pentru cei care locuiesc în condiții accentuat precare: în intervalul 2005-2008 - construirea de locuinte temporare și locuinte sociale.

Promovarea unor solutii complementare, cum ar fi reabilitarea caminelor de nefamilisti prin achizitionarea lor în condițiile legii de către consiliile locale în vederea transformarii lor în locuinte cu destinația de locuinte sociale sau locuinte cu chirie pentru tineri care pot fi realizate în cadrul programelor ce se deruleaza în prezent prin MLPTL, construirea unor adaposturi și cu sprijinul bisericii și realizarea unor adaposturi de noapte (shelters) (echipate cu paturi în dormitoare comune, dusuri, căldură etc.).

Obiectivul 2: Accesul tuturor celor în nevoie la o locuinta ieftina, dar civilizata, fie sociala, fie prin cumparare în condiții avantajoase

Program național de construire de locuinte sociale

Program național de construire de locuinte ieftine, cu suport pentru cumpararea lor

Obiectivul 3: Modernizarea urgenta a fondului de locuinte, prin:

● Asigurarea intretinerii și reabilitarea fondului de locuinte existent; stimularea investitiilor proprietarilor în repararea acestora

● Eliminarea decalajului dintre condițiile de locuire din mediul urban comparativ cu cele din mediul rural. Modernizarea locuintelor și a locuirii în mediul rural, indeosebi prin facilitarea accesului la utilitati publice

● Dezvoltarea capacității de interventie a autorităților centrale și locale în vederea administrarii eficiente a fondului de locuinte existent și furnizarea unor pachete standard de utilitati, la un cost decent, suportabil

● Stimularea proprietarilor de a investi în întreținerea și repararea propriei locuinte, dar și a spatiilor comune (în cazul apartamentelor de blocuri). Refuzul de a intretine și de a colabora la întreținerea locuinței și a spatiilor comune ar putea atrage după sine o serie de sancțiuni.

● Autoritățile locale pot oferi asistența în vederea identificarii tipului de locuinta pe care respectivul proprietar o poate achizitiona în functie de posibilitatile sale de a o intretine sau, dacă este cazul (nu poate intretine o proprietate imobiliara), pe care o poate prelua în chirie. Proprietarii sau asociațiile de proprietari care vor investi în repararea spatiilor comune vor beneficia de reduceri ale taxelor pe proprietate

● Demararea unui program național de evaluare a costurilor/necesarului de reparare, reabilitare, remodelare și renovare a locuintelor

● Demararea unui program național de evaluare a volumului populatiei care locuieste în zone cu risc ridicat în ceea ce priveste locuirea: zone afectate de inundații, surpari de teren; locuinte dezafectate etc.

● Stimularea proprietarilor în asigurarea propriilor locuinte

● Reducerea taxelor judiciare și usurarea procedurilor de înființare a asociațiilor de proprietari.

Reabilitarea părților comune ce țin de instalatiile prin care se distribuie utilitatile publice trebuie să fie realizata de către companiile furnizoare de utilitati publice, pe baza abonamentelor diferentiate în functie de consumul individual/al asociației de locatari, care să cuprindă și o taxa de service/întreținere.

Obiectivul 4: Asigurarea accesului tuturor cetatenilor la un minim decent de utilitati publice, de o calitate înaltă și la un cost rezonabil

Gradul de acces la utilitati publice poate fi incadrat pe doua dimensiuni:

- gospodariile din mediul rural, unde situația este deosebit de grava, accesibilitatea fiind redusa datorita lipsei infrastructurii necesare. Se urmareste cresterea numarului de gospodarii rurale care dispun de canalizare, apa curenta și gaze naturale, prin lansarea unui program special care să vizeze nevoia de modernizare/reabilitare urgenta a locuintelor și infrastructurii din mediul rural;

- gospodariile din mediul urban: desi aceste gospodarii au acces fizic la diverse utilitati, din punct de vedere al costurilor raportate la venituri, pentru o mare parte dintre ele aceasta reprezinta o problemă greu solutionabila în momentul actual. Va trebui initiat un program și vor trebui propuse solutii adaptate celor cateva cazuri tip existente (centrale individuale și contorizare individuala/centrale de cvartal etc.). Termenul de realizare a acestor propuneri: iunie 2003. Pe baza propunerilor astfel formulate, în luna noiembrie 2003 trebuie incheiata elaborarea unui plan național de actiune, urmand a fi implementat începând cu anul 2004, cu finanțare de la bugetul central și de la bugetele locale. Un asemenea program va genera și cresterea responsabilitatii în consumul de utilitati publice și spiritul de economisire, dar și consumul în functie de posibilitati. În cazul familiilor cu posibilitati financiare sever limitate vor interveni alte programe (cum este în momentul de fața ajutorul pentru căldură pe timpul iernii) care să le permita accesul minimal la consumul de utilitati.

Obiectivul 5: Identificarea unor noi surse de finanțare a construcției locuintelor

● Stimularea autorităților locale și a tuturor actorilor relevanti de a se implica masiv în relansarea construcției de locuinte, care trebuie să vizeze construirea a 3 categorii de locuinte:

- ieftine/de calitate medie; este neaparat necesară cresterea stocului de locuinte accesibile categoriilor salariale și reducerea presiunii/cererii în acest segment cu cel puțin 15% până în anul 2004;

- sociale; este, de asemenea, necesară cresterea stocului de locuinte sociale cu 10% până în anul 2004;

- de inchiriat/destinate vanzarii; revigorarea pieței de constructii de locuinte prin acordarea de diferite facilități firmelor de constructii.

● Dezvoltarea unui mecanism mai eficient de prevenire a inselarii persoanelor sarace care doresc să își vanda locuinta, situație frecvent semnalata.

Obiectivul 6: Restrangerea riscului distrugerii locuintelor de dezastre naturale din zonele cu riscuri previzibile

● Elaborarea unui program național de identificare a zonelor de risc și de amenajari pentru reducerea riscului

● Introducerea unor instrumente financiar-bancare destinate finantarii lucrărilor de reparatii și reabilitare, instrumente accesibile populatiei/asociațiilor de proprietari

● Lansarea și susținerea unui program național de reabilitare și consolidare a acestora pentru evitarea riscurilor în caz de cutremur sau alte calamitati naturale.

Capitolul 11 Copil

Factori agravanti pentru situația copiilor

a) Procesul de saracire și de dezagregare sociala în anumite zone ale colectivitatii, accentuat în mod special după 1989, al cărui efect este amplificat de o polarizare sociala a natalitatii

Copiii se nasc mult mai frecvent în familiile sarace decat în cele prospere. Astfel, ponderea copiilor sub 16 ani în populatia "celor mai sarace 30% familii" era în 1999 de 27%, adica de 3 ori mai mare decat ponderea lor în populatia "celor mai bogate 30% familii" (9%).

O proportie mare de copii traiesc în condiții de saracie severa sau chiar de mizerie, fapt care le pune în pericol nu numai dezvoltarea sociala normala, dar și cea biologica.

Efectul saraciei este agravat adesea de efectele distructive ale dezagregarii sociale și în mod special a familiei. Abandonul copiilor nu este produsul saraciei propriu-zise, ci al dezagregarii familiei care se cupleaza cu și amplifica starea de saracie. Neglijarea și chiar maltratarea copiilor, exploatarea lor sunt, la randul lor, produse ale degradării structurilor sociale ale familiei și comunității, ale dezagregarii stilurilor de viața.

b) Deficitul de suport social pentru copii

● Alocatia pentru copii, care în 1989 se plasa spre 10% din salariul mediu, a fost beneficiul social a cărui valoare s-a erodat cel mai rapid, ajungand în 2000 la aproximativ o treime din valoarea sa cu 10 ani în urma.

● O serie de servicii sociale pentru copii și pentru familiile cu copii s-au erodat și ele: tabere gratuite, facilități de petrecere a timpului liber. Chiar accesul la serviciile medicale a devenit dificil pentru multe familii. Gradinitele și, în mod special, creșele au devenit mai costisitoare, proportia familiilor cu copii care beneficiaza de asemenea facilități fiind inacceptabil de redusa.

● Nu exista nici o formă de suport social special pentru familiile monoparentale.

● Serviciile de asistența sociala pentru familiile cu copii, inexistente în regimul comunist, nu s-au dezvoltat nici în ultimii 12 ani. Practic, singurele servicii de asistența sociala pentru copii sunt oferite în instituțiile rezidentiale pentru copiii abandonati și pentru cei cu handicap. Serviciile judetene de protecție a copilului se centreaza aproape exclusiv pe situația copilului abandonat sau cu risc de abandon. Nu exista decat în mod excepțional o asistența sociala pentru familiile cu copii, cu excepția unui numar restrans de familii care prezinta riscul de abandon.

● Și pentru copiii cu diferite tipuri de handicap serviciile în familie și comunitate sunt mai degraba o excepție, fapt care invita în mod constant la institutionalizarea acestora.

● În ciuda persistentei unui numar mare de copii abandonati, adoptia naționala nu numai că nu a fost stimulata, dar a fost chiar practic descurajata.

Singurul sector în care condițiile de viața ale copiilor s-au îmbunătățit în mod semnificativ este, paradoxal, cel al instituțiilor rezidentiale pentru copiii abandonati sau cu handicap.

Riscuri și vulnerabilitati: grupuri de copii aflati în situații critice

Ca urmare a acestor factori, urmatoarele grupuri de copii se afla în situații accentuat dramatice, în legătură cu care trebuie promovate măsuri energice:

● Copiii care traiesc în condiții de mizerie absoluta: familii fără locuinta sau cu condiții de locuire improvizate, degradate, cu mult sub standardele unei societăți civilizate; lipsiti de o alimentatie minimala; fără acces practic la serviciile de asistența medicală și chiar la serviciile educationale

● Copii care se confrunta cu o saracie severa, fiind lipsiti de multe dintre bunurile și serviciile care să le asigure o dezvoltare biologica și sociala normala

● Copii abandonati, care reprezinta aproape 1,3% din totalul copiilor sub 18 ani. Pe lângă cei abandonati la nastere sunt mulți copii plasati în institutii rezidentiale de către familiile lor, incapabile să le asigure un minim de condiții de viața. Aceasta din urma situație este, de facto, o formă de abandon. Ultimele date furnizate de Ministerul Sănătății și Familiei indica o situație alarmanta în ceea ce priveste abandonul. Departe de a fi fost stopat, numărul de copii abandonati la nastere pare a fi în crestere în acest an, putand atinge nivelul de 2,5% din totalul nasterilor.

● Cazurile de copii fără identitate legala (în special copii din populatia de romi) și care, datorita lipsei actelor de identitate, nu pot beneficia de nici o formă de suport/serviciu social și nu pot fi inscrisi în sistemul scolar

● Un numar mare de copii nedoriti, datorita lipsei de acces la mijloacele de planificare familiala, sau de copii procreati nu ca rezultat al unei angajari responsabile a parintilor

● Persistenta fenomenului "copiii strazii". În ciuda variatelor programe intreprinse de multe organizații neguvernamentale, pe fondul unei reactii inhibate a autorităților publice, numărul copiilor strazii nu pare a se fi diminuat în ultimii ani

● Copii neglijati sau chiar abuzati fizic și emotional în propria familie. Neacordarea de către familie a suportului necesar formarii și dezvoltării copiilor este adesea agravata de expunerea copiilor la acte de violenta din partea parintilor. Saracia, stresul social, dar mai ales procesele de dezagregare sociala accentuate în perioada tranzitiei sunt factori profunzi ai inrautatirii climatului familial în care cresc copii

● Tinerii lipsiti de familie care parasesc instituțiile pentru copii la 18 ani. Lipsa suportului familiei, crucial pentru asigurarea integrarii în viața adulta, dublata adesea de subdezvoltarea capacităților de viața autonoma sunt factori care fac din tinerii iesiti din instituțiile pentru copii un grup cu vulnerabilitate foarte ridicata. Mulți dintre acesti tineri traiesc în strada, lipsiti de sansa de a obtine un loc de muncă stabil.

● Necuprinderea în sistemul scolar a unui numar intolerabil de ridicat de copii. Un grad ridicat de abandon scolar în ciclul obligatoriu, dar și o cuprindere inca scazuta în ciclul secundar care să ofere calificare profesionala. Agravarea inegalitatii sanselor educationale. Grupuri sociale cu oportunitati educationale substantial scazute: populatia de romi, segmentele sarace, mediul rural

● Accesul limitat la serviciile medicale al unor segmente importante de mame și copii. Femeile insarcinate care nu au asigurare medicală nu primesc asistența medicală gratuita la nastere decat în cazuri de urgenta și datorita bunavointei medicilor.

● Prevenirea și tratarea delincventei juvenile este o zona afectată de severe deficite legislative și instituționale. Copilul este insuficient protejat de riscul de a deveni victima sau delincvent, iar consecintele unor asemenea situații pentru dezvoltarea ulterioară a copilului nu fac obiectul unor acțiuni recuperatorii articulate.

Obiective strategice pentru îmbunătățirea situației sociale a copiilor

Obiectivul 1: Reducerea substantiala a saraciei copiilor

● Eradicarea saraciei extreme a copiilor

- Susținerea garantarii venitului minim

- Asigurarea unei locuinte, inclusiv provizorii, pentru toate familiile cu copii lipsite de locuinta

- Examinarea posibilității ca familiile cu copii aflate în condiții de saracie severa, beneficiare ale venitului minim garantat, să poată cumula cu acesta, cel puțin parțial, alocatiile pentru copii, eventual sub forma unor bunuri și servicii

● Reducerea substantiala, cu prioritate, a numarului de copii care locuiesc în condiții precare/mizere

- Marirea numarului de locuinte sociale, cu acces prioritar pentru familiile cu copii

- Cresterea numarului de locuinte temporare care să preia, până la gasirea unor locuinte normale, familiile cu copii care locuiesc în condiții precare/mizere

● Absorbtia rapida a numarului de copii care traiesc în condiții de saracie

- Cresterea alocatiei pentru copii până la valoarea de 10% din salariul mediu net

- Menținerea și extinderea formelor de suport/gratuitati pentru copiii din familiile sarace: manuale și rechizite scolare (programul aplicat în 2001-2002 de Ministerul Educatiei și Cercetarii în aceasta privinta pare a fi produs efecte pozitive), mese la școala, vacante, acces la crese și gradinite, camine pentru copiii din învățământul secundar și superior, acces la cluburi scolare și sportive

● Promovarea unei politici speciale de suport pentru familiile monoparentale

Familiile monoparentale reprezinta aproximativ 10% din familiile cu copii din România, fără a fi însă susținute de vreo forma speciala de suport. În tarile occidentale exista politici articulate de suport pentru aceste familii.

Obiectivul 2: Scaderea riscului de abandon, inclusiv prin asigurarea dreptului copilului de a fi nascut intr-o familie care îl doreste

● Asigurarea accesului la mijloacele moderne de planificare familiala, cu o atenție speciala pentru grupurile defavorizate

● Educatie sexuala, cu accent pe adolescenti și grupurile defavorizate

● Acțiuni de crestere a responsabilitatii deciziei de procreare, în mod special prin acțiuni de asistența sociala a grupurilor cu risc ridicat

● Instituirea unui sistem de servicii de asistența sociala cu o orientare prioritara spre evitarea abandonului: servicii de asistența sociala în comunitate, complementar cu dezvoltarea asistentei sociale în spitale și maternitati.

Obiectivul 3: Reducerea rapida a numarului și gravitatii cazurilor de copii neglijati/abuzati/maltratati/exploatati în propria familie

● Reglementarea juridica a situațiilor de neglijare/ abuz/maltratare/exploatare a copilului în propria familie

● Constituirea unui sistem instituțional de prevenire și interventie în asemenea cazuri: asistența sociala comunitara, politie, justiție

● Dezvoltarea unui sistem instituțional de preluare, de regula temporara, a copiilor din familiile care nu le asigura condiții minime de dezvoltare

● Instituirea unui sistem de servicii de asistența sociala pentru victimele abuzului: centre de zi, plasament familial în regim de urgenta, locuinte provizorii pentru femeile victime ale violentei domestice

● Lansarea unui program de cercetare a dimensiunilor și a factorilor neglijarii/abuzului/maltratarii/exploatarii copiilor în familie

● Program de responsabilizare a parintilor: prin servicii de asistența sociala în situații de risc, intarirea relatiei cu școala, inclusiv prin introducerea printre condiționalitatile diferitelor beneficii sociale (de exemplu VMG) a legaturii cu școala și a sustinerii participării scolare a copiilor.

Obiectivul 4: Reforma radicala a tratarii cazurilor de abandon

● Lansarea unui program agresiv de adoptii naționale

● Promovarea cu hotărâre a programului de dezinstitutionalizare și de dezvoltare a formelor alternative la institutionalizare

● Extinderea în continuare a sistemului de plasament familial, complementar cu dezvoltarea unui sistem de asistența sociala comunitara de suport și monitorizare

● Reforma radicala a instituțiilor rezidentiale pentru copii: aplicarea accelerata a programului de lichidare a instituțiilor de tip vechi, prin dezinstitutionalizare și, acolo unde acest lucru nu este posibil, prin constituirea de institutii de mici dimensiuni, de tip familial. Dacă în anul 1998 doar 7% din instituțiile de tip rezidential aveau mai puțin de 50 de copii, în luna martie 2002 procentul acestora a crescut la 43%.

● Reducerea numarului de adoptii internationale și proceduri eficace de asigurare a promovarii interesului superior al copilului în acest proces

● Dezvoltarea unui program național de suport al integrarii în viața matura a tinerilor care ies din sistemul de suport pentru copiii abandonati (din institutii, dar și din sistemul de plasament familial)

Obiectivul 5: Stimularea și susținerea unei calități ridicate a natalitatii

● Menținerea și extinderea concediului maternal platit

● Cresterea alocatiei pentru copii

● Cresterea numarului de crese și de gradinite, complementar cu cresterea calității lor

● Examinarea posibilității de reducere a varstei de acceptare la grădinița de la 3 ani la 2 ani

● Promovarea unor forme flexibile și imaginative de ingrijire de zi a copiilor mici, ca de exemplu în familii specializate

Obiectivul 6: Diversificarea serviciilor de suport pentru copii în cadrul comunității

● Dezvoltarea sistemului de servicii de asistența comunitara: asistența sociala în familie, centre de zi comunitare pentru copiii cu nevoi speciale, pentru copiii din mediile sociale defavorizate

Obiectivul 7: Cresterea gradului de profesionalizare a personalului antrenat în protectia copilului

● Cresterea ponderii personalului de specialitate cu calificare ridicata, inca deficitar în prezent: asistenti sociali, psihologi, sociologi, pedagogi

● Reciclarea/perfectionarea profesionala a personalului existent, inclusiv prin forme universitare și postuniversitare la distanta/cu frecventa redusa

Obiectivul 8: Eradicarea fenomenului "copiilor strazii" în cursul a 1-2 ani

● Prevenirea abandonului în strada al copiilor, inclusiv prin preluarea imediata a copiilor ajunsi în strada

● Dezvoltarea unui sistem de institutii diferentiate de preluare a copiilor strazii și asigurarea unui proces de resocializare a lor

● Lansarea unei acțiuni ferme de preluare din strada a fiecarui caz, în functie de gravitate, în institutii "deschise" a cazurilor "usoare" (copii veniti de curand în strada, mulți nu consuma inca droguri sau alcool, nu fura, nu au cazier) și în institutii "închise" (centre de dezintoxicare, centre de reeducare) a cazurilor mai dure

Obiectivul 9: Prevenirea delincventei juvenile și recuperarea sociala a delincventilor minori, susținerea sociala a minorilor, victime ale delincventei

● Programe de prevenire a delincventei juvenile, dar și de diminuare a riscului de a deveni victima

● Constituirea unui sistem special de tratare a delincventei juvenile, prin schimbari legislative și instituționale

- Elaborarea unei legislatii speciale

- Tribunale speciale pentru delincventii minori

- Dezvoltarea de sisteme de corectie/reinsertie sociala speciale pentru minori, cu accent pe formele comunitare de corectie și recuperare

● Dezvoltarea de servicii pentru suportul victimelor minore ale infracțiunilor

● Combaterea cu fermitate a traficului de copii și a prostitutiei juvenile

● Elaborarea și implementarea unui program național comprehensiv de prevenire a consumului de droguri și de tratament al dependentei de drog

Capitolul 12 Tineri

Tinerii (categoria de vârsta 14-29 de ani) reprezinta un segment de populatie care, pe de o parte, a beneficiat de noile oportunitati oferite de societatea românească din ultimii 12 ani, dar a suportat masiv, pe de altă parte, costurile tranzitiei.

Problemele cu care se confrunta tinerii (14-29 de ani) din perspectiva prevenirii saraciei și excluziunii sociale

1. Persoanele tinere se confrunta cu o rata a saraciei peste valoarea medie. În ultimii ani saracia tinerilor pare chiar a se fi accentuat. O parte importanța a tinerilor nu au independenta financiară și depind de veniturile familiei.

2. O pondere importanța a populatiei tinere se confrunta cu condiții de locuit precare. Majoritatea tinerilor necasatoriti locuiesc împreună cu parintii, cei căsătoriti nu își pot permite sa cumpere/sa construiasca o locuinta proprie.

3. Unul dintre aspectele cele mai tensionate cu care se confrunta populatia tanara este situația ocuparii: rata somajului în randul tinerilor este mai mare decat rata medie a somajului.

4. Mulți tineri sunt tentati sa caute solutia la numeroasele probleme cu care se confrunta în emigrare. În anul 1998 77,2% din totalul celor care au emigrat erau tineri de până la 40 de ani.

5. Degradarea situației educationale a tinerilor datorita lipsei resurselor familiei pentru susținerea financiară a studiilor, în special pentru tinerii din mediul rural și din segmentele defavorizate

6. Cresterea consumului de droguri, concomitent cu scaderea varstei de la care tinerii incep sa devina consumatori. Ponderea cea mai mare a persoanelor consumatoare de droguri se înregistrează la grupa de vârsta 19-24 de ani.

7. Cresterea delincventei juvenile și reducerea varstei la care debuteaza infractionalitatea. În special prostitutia și proxenetismul, ca forme specifice de delincventa, ameninta în primul rand tinerele fete.

8. Nu exista o politica de stimulare/incurajare a intemeierii familiei în randul tinerilor. Intemeierea unei familii este adesea descurajata de dificultatea procurarii unei locuinte, obstacolele în gasirea unui loc de muncă, sansele scazute de a procura bunuri de folosință indelungata, veniturile nesigure și mici pe care tinerii le pot obtine.

Grupuri vulnerabile de tineri:

● Tinerii saraci - au venituri reduse sau nu au venituri și sunt dependenti de familie. Provin din familii sarace, din zone cu dezvoltare socioeconomica scazuta. Riscul de a fi saraci este mai mare pentru tinerii șomeri, tinerii căsătoriti și tinerii cu o pregatire scolara redusa.

● Tinerii șomeri - sunt mai numerosi printre cei cu calificare scazuta; mulți tineri, după absolvirea studiilor (inclusiv studii superioare), trec printr-o perioadă de șomaj; uneori muncesc "la negru" și sunt exclusi de la drepturile angajatilor în munca; programele de formare vocationala nu sunt corespunzătoare nevoilor de pe piața muncii.

● Tinerii din mediul rural - lucreaza în gospodarie, de cele mai multe ori în familia parintilor; nu au pamant; au sanse reduse pentru calificare și specializari în profesii noi, moderne; au posibilitati reduse de invatare a limbilor straine și de utilizare a calculatorului; absolventii de școala generală nu își continua studiile, rămân necalificati și astfel nu se pot angaja; absolventii de scoli profesionale și liceu de la sate nu reusesc în intregime să se angajeze la oras; nu au facilități de petrecere a timpului liber și au mai puține oportunitati de participare sociala și politica.

● Tinerii cu nivel scăzut de scolarizare - abandonarea scolii în clasele primare sau după absolvirea celor secundare, precum și lipsa calificarii îi pun în situația de a fi exclusi de pe piața muncii.

● Tinerii căsătoriti - se confrunta cu problema locuinței; nu își pot procura bunuri de folosință indelungata; au venituri mici, insuficiente.

● Tinerele fete - sunt supuse mai mult riscului somajului; cad victime "industriei sexului"; sunt din ce în ce mai dependente economic.

● Tinerii proveniti din institutii de asistența sociala - au greutati imense în gasirea unei locuinte și a unui loc de muncă; sunt expusi unui risc ridicat de a fi atrasi în lumea delincventei; nu au familii care să le asigure protecție sau cei care au nu se pot baza pe ele.

● Tinerii cu comportamente deviante și delincvente sunt consumatori de alcool, droguri; fac parte din categoria "tinerilor strazii"; racolati în retele de cersit, prostitutie, pedofilie; delincventii, după ieșirea din penitenciare, nu beneficiaza de programe de resocializare și integrare sociala.

● Tinerii supradotati - sunt vulnerabili datorita greutatilor pe care le intampina în plan material și social, în efortul lor de afirmare a calitatilor excepționale pe care le au; sunt supuși tentatiei de emigrare.

Obiectivele PNAinc în domeniul tineretului

Obiectivul 1: Sporirea participării tinerilor la viața economica

● Dezvoltarea de programe de informare și consiliere profesionala pentru tineri

● Modificarea și completarea legislației actuale cu privire la angajarea tinerilor absolventi. Stimularea angajarii tinerilor

● Promovarea de politici nediscriminatorii cu privire la ocuparea unui loc de muncă de către tinerele femei, cu prioritate de către tinerele mame

● Asigurarea condițiilor necesare recalificarii și reconversiei profesionale a tinerilor aflati temporar în afara pieței muncii

Obiectivul 2: Cresterea participării sociale a tinerilor

Obiectivul 3: Atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizarea și excluziunea sociala a tinerilor

● Construirea de locuinte sociale pentru tineri, inclusiv pentru tinerii din institutii și pentru familiile tinere cu venituri reduse

● Acces gratuit la mijloacele de planificare familiala

● Promovarea programelor de preventie a consumului de alcool, tutun, droguri

● Finantarea de proiecte pentru grupuri de tineri aflati în situație de risc: tineri romi, tineri din mediul rural, tineri din familii defavorizate, tineri proveniti din institutii, tineri cu dizabilitati

Obiectivul 4: Cresterea participării scolare, mai ales la nivelul secundar și postsecundar

Capitolul 13 Persoane cu handicap

Probleme referitoare la protectia sociala a persoanelor cu handicap în familie

1. Serviciile comunitare sistematice care să vina în sprijinul persoanelor cu handicap neinstitutionalizate sunt limitate atât ca numar, cat și ca tip. În toate județele numărul centrelor de zi ce ofera servicii de terapie și programe de integrare sociala persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind plasate în aproape toate cazurile în reședința de judet, spre deosebire de instituțiile rezidentiale care, multe dintre ele, sunt plasate în mediul rural.

2. Serviciile privind plata și contractarea unor ingrijitori/asistenti personali pentru persoanele cu handicap grav sunt deficitare. O problema importanța se referă, în acest context, la calificarea și modul de abordare a semnificatiei asistentului personal. Au existat o serie de încercări de a rezolva aceasta problema, însă calitatea ingrijirii oferite de asistenții personali continua inca sa reprezinte o problemă.

3. Lipsa capacității serviciilor sociale generale, nespecifice de a se adapta nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap. Una dintre problemele existente la nivelul învățământului special este slaba promovare a educatiei incluzive, necesară integrarii sociale a persoanelor cu handicap, ca grup vulnerabil, cu risc ridicat de marginalizare sociala. Chiar în condițiile în care Ministerul Educatiei și Cercetarii a elaborat un plan de promovare a scolarizarii copiilor cu deficiente în scoli normale, pregătirea cadrelor didactice în acest domeniu este o problemă dificila și greu de rezolvat.

4. Lipsa oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap face ca majoritatea acestora, indiferent de gradul de handicap, sa devina dependente de strategii pasive de suport și sprijin, având ca efect cresterea rapida a riscului de saracie. Cadrul legislativ existent pune accentul mai degraba pe stimularea angajatorilor de a angaja persoanele cu handicap (și în special prin penalizarea neangajarii acestora decat prin motivarea pozitiva), și mai puțin pe crearea unor structuri productive protejate, care să ofere persoanelor cu nevoi speciale sansa de a-și spori bunastarea prin munca, și nu de a rămâne beneficiari pasivi ai politicilor sociale. Incurajarea unor forme productive protejate este de natura a reduce costurile sistemului pasiv de protecție sociala a acestor categorii de persoane concomitent cu reducerea riscului de saracie.

5. Inechitatea accesului la servicii sociale fundamentale în raport cu ceilalti indivizi face ca persoanele cu handicap mai sarace să fie și mai dezavantajate decat cele cu posibilitati materiale mai ridicate, ducand la cresterea exponentiala a riscului de excluziune sociala pentru acestea.

6. Inechitatea accesului la servicii/beneficii de protecție sociala în cadrul grupurilor de persoane cu handicap, datorata distantei fizice față de reședința de judet. Lipsa unor structuri intermediare, subjudetene, care să absoarba nevoile din teritoriu, duce la consumul inechitabil de servicii/beneficii de protecție sociala destinate persoanelor cu handicap. Costurile asociate informării și formulării unor cereri pentru diferitele beneficii/servicii de protecție a persoanelor cu handicap sunt foarte mari cu cat distanta între locul de rezidenta și orasul reședința de judet este mai mare.

Probleme referitoare la persoanele cu handicap din institutii de tip rezidential

Problemele instituțiilor rezidentiale pentru persoane cu handicap vizeaza în principal capacitatea acestora de a recupera, cel puțin parțial, respectiv de a crește capacitatea celor asistati de a se integra în mediul social și familial natural, prin asigurarea unor servicii profesionale de o calitate cel puțin acceptabila.

1. Finantarea. Instituțiile rezidentiale s-au confruntat o dată cu accelerarea procesului de descentralizare financiară a acestor servicii - cu probleme serioase datorate subfinantarii, în timp ce primariile pe teritoriul cărora existau astfel de institutii s-au confruntat cu crize bugetare serioase, în special dacă tinem seama de faptul ca majoritatea acestor institutii sunt plasate în mediul rural. În 1999, primul an în care toate cheltuielile asociate intretinerii și funcționarii acestor institutii (inclusiv hrana asistatilor și salariile personalului) au fost trecute în responsabilitatea bugetelor locale, aceste cheltuieli au scăzut în termeni reali în raport cu anul precedent, când ele cuprindeau doar costurile asociate intretinerii cladirilor. Începând cu anul 2000, responsabilitatea financiară a fost împărțită între bugetele locale și Fondul de solidaritate sociala pentru persoanele cu handicap, pentru a preintampina situații disperate, ce îi ameninta pe cei asistati cu lipsa celor mai elementare resurse. Aceasta măsura nu a reusit sa creasca substantial nivelul cheltuielilor destinate instituțiilor pentru persoane cu handicap.

2. Problema personalului calificat. Dualitatea responsabilitatii legate de aceste institutii a avut drept consecința majoră imposibilitatea crearii unei structuri motivationale adecvate pentru îmbunătățirea activităților și cresterea standardelor de viața în aceste institutii. Pe de o parte Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap elaboreaza norme și standarde pentru functionarea acestor institutii (este vorba în primul rand de numărul personalului calificat, tipul de calificare, tipuri de activități recuperatorii). Pe de altă parte însă bugetele locale reduc la minimum cheltuielile acestora, stabilind salariile la nivelul minim posibil și reducand numărul de angajați. Datorita nivelului scăzut al salariilor și condițiilor de muncă precare, dar și datorita amplasarii acestor institutii în mediul rural recrutarea unui personal calificat devine o problemă cruciala.

3. Serviciile în cadrul instituțiilor rezidentiale. În ciuda eforturilor financiare și a costurilor deloc neglijabile asociate intretinerii persoanelor cu handicap în institutii, acestea prezinta un risc mai ridicat de excluziune sociala, în special datorita scaderii progresive a sanselor de a se integra în comunitate, în lipsa unor programe recuperatorii sistematice. Serviciile furnizate în aceste institutii - terapie recuperatorie, monitorizare medicală, programe speciale de reintegrare profesionala și sociala - sunt mai degraba punctuale, nesistematice, lipsite de coerenta, acolo unde ele se desfășoară efectiv. Acest lucru se datorează în primul rand lipsei unui personal calificat angajat în aceste institutii. Atragerea unui personal calificat sau specializat este aproape o imposibilitate, cat timp salariile acestor categorii de angajați sunt dintre cele mai mici (fiind platite de consiliile locale), instituțiile fiind plasate mai toate în mediul rural, iar bugetele alocate acestor institutii fiind mai degraba insuficiente până și în a asigura supravietuirea acestora și a asistatilor. Numărul medicilor lucrand în aceste institutii ajunge - în medie - la doar 65% din numărul de pozitii considerate a fi minimum necesare. Acelasi lucru este valabil și pentru personalul medical calificat auxiliar. Ponderea specialistilor în totalul angajatilor din astfel de institutii nu depășește 8%.

4. Acoperirea insuficienta cu servicii rezidentiale devine o problemă serioasa o dată ce instituțiile de asistența sociala sunt descentralizate din punct de vedere financiar, iar consiliile locale nu mai sunt dispuse sa plateasca pentru asistența sociala a persoanelor de pe teritoriul altor judete. Pe de altă parte, sunt judete (ca de exemplu Covasna) care nu au pe teritoriul lor institutii rezidentiale. În plus, unele zone prezinta patologii speciale care duc la cresterea numarului de dizabilitati specifice la care infrastructura instituțională nu are capacitatea structurala sa răspundă.

Alte probleme ce afectează bunastarea persoanelor cu handicap

1. Capacitate instituțională scazuta a agentiilor guvernamentale deconcentrate

Inspectoratele teritoriale de stat pentru persoane cu handicap (ITSPH) sunt structuri mai degraba mici, având un numar foarte redus de angajați, atât în raport cu nevoile și activitățile specifice pe care le presupun, cat și comparativ cu orice alta structura teritoriala administrativa. Acest fapt duce la:

- limitarea și inechitatea de acces la servicii/beneficii pentru persoanele cu handicap.

ITSPH sunt situate în orașele reședința de judet, acestea fiind cu foarte puține excepții singurele locuri în care oamenii se pot adresa pentru informații privitoare la sistemul de protecție existent, pentru intocmirea cererilor și dosarelor necesare diferitelor forme de protecție sociala. Lipsa personalului suficient sau a unor servicii intermediare care să reprezinte o veriga de legătură în teritoriu face ca aceasta problema sa nu poata fi rezolvata local, cel puțin până la crearea unor servicii comunitare de asistența sociala, stipulate în legea asistentei sociale;

- blocarea oportunitatilor de inițiere, monitorizare și evaluare a unor programe sistematice - la nivel local cu scopul recuperării, cresterii abilitatilor de integrare sociala, dar și al protejarii persoanelor cu handicap, prin controlul calității serviciilor de care beneficiaza.

2. Slaba implicare a societatii civile și a comunitatilor locale în integrarea sociala a persoanelor cu handicap. Organizațiile neguvernamentale și fundatiile private actionand în acest spatiu sunt foarte puține comparativ cu alte zone ale asistentei sociale, ca de exemplu copilul în dificultate. Mai active sunt diferitele tipuri de asociații/organizații ale persoanelor cu tipuri specifice de handicap. Unele dintre acestea beneficiaza de suportul asociațiilor de profil ce activeaza la nivel international și care reusesc colectarea externa a unor fonduri destinate organizarii și desfășurării unor programe recuperatorii specifice. Alte asociații de acest tip sunt mai degraba orientate către protectia și susținerea drepturilor membrilor lor. La nivelul comunitatilor locale implicarea este și mai scazuta. Nici macar familiile din care provin persoanele cu handicap nu par a fi sensibile și cooperante în ceea ce priveste îmbunătățirea/cresterea capacităților acestor categorii de persoane, punand accent în primul rand pe beneficii monetare și facilități financiare.

3. Institutionalizarea ca posibilitate de abuz din partea familiei. Abuzurile familiilor sunt adesea cauzele ce duc la institutionalizarea persoanelor cu handicap, în special a celor varstnice. Preintampinarea și penalizarea acestor situații (sanctionarea nerespectarii obligației legale de întreținere prevăzută de art. 86 din Codul familiei), dublate de elaborarea unor servicii comunitare adecvate, ar reduce în mare măsura sansa de a cadea în saracie a unui segment semnificativ al populatiei varstnice.

4. Institutionalizarea, ca lipsa a alternativelor/optiunilor de suport, a persoanelor cu handicap în mediul natural, familial. Lipsa serviciilor de tip comunitar adresate persoanelor neinstitutionalizate și calitatea scazuta a ingrijirii la domiciliu a persoanelor cu handicap grav duc la alegerea institutionalizarii, adesea ca singura solutie viabila pentru persoana cu handicap, precum și pentru familia acesteia. Aceasta optiune, în condițiile relativ proaste oferite de aceste forme rezidentiale, duce adesea la disolutia relatiei asistat-familie, având ca efect abandonul în saracie al persoanelor cu handicap.

O tendinta manifestata atât la nivelul preocuparilor actorilor institutionali implicati, cat și la nivelul legislativ este aceea de a crește protectia acordată persoanelor neinstitutionalizate prin:

a) încercarea de a diminua posibilitatile în ceea ce priveste abuzurile familiilor persoanelor cu handicap, în detrimentul persoanei cu handicap, dar și al comunității locale (de exemplu, prin institutionalizare fortata etc.);

b) cresterea calității serviciilor oferite de către asistenții personali concomitent cu menținerea avantajelor utilizarii forței de muncă din familia proprie a persoanei ingrijite;

c) dezvoltarea unor centre de zi care să ofere programe recuperatorii specializate;

d) nu în ultimul rand, sensibilizarea comunității la nevoile specifice ale persoanelor cu handicap în vederea integrarii acestora intr-o viața normala.

Obiectivele PNAinc în domeniul persoanelor cu handicap

Obiectivul 1: Asigurarea de sanse egale de participare la viața sociala a persoanelor cu handicap, specifice unei societăți incluzive

● Dezvoltarea unei retele comprehensive de centre de zi în vederea recuperării, integrarii și dezvoltării în comunitate a persoanelor cu handicap. În cadrul acestor retele trebuie să existe și centre de informare și consiliere atât pentru persoanele cu handicap, cat și pentru familiile acestora.

● Îmbunătățirea serviciilor la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav neinstitutionalizate, în primul rand prin cresterea capacităților de ingrijire speciala a asistentilor personali ai acestora. Desi o serie de reglementari referitoare la aceasta problema au fost adoptate și programe de formare au fost initiate, exista însă în continuare aspecte deficitare în legătură cu activitatea acestora.

● Asigurarea - pe fondul serviciilor de asistența sociala comunitara (preconizate a se realiza în baza legii asistentei sociale/a serviciilor de asistența sociala) - a unor sistemeexpert locale care să reprezinte veriga de legătură între principalul finantator al serviciilor/beneficiilor (i.e. comunitatea, respectiv primaria) destinate acestor categorii și organizațiile guvernamentale judetene specializate.

● Promovarea accesului persoanelor cu handicap usor la servicii sociale nespecifice (educatie normala, servicii de asistența medicală primara și preventiva), inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii speciale pentru persoanele cu handicap: infrastructura stradala, lifturi speciale pentru accesul la metrou, infrastructura speciala pentru accesul în cladirile instituțiilor publice etc.

● Promovarea educatiei incluzive concomitent cu educatia pentru incluziune a intregii comunitati, prin integrarea valorilor tolerantei și acceptarea diferentelor - în primul rand - în cadrul proceselor educationale, la toate nivelurile sale. Programele scolare trebuie să promoveze o viziune deschisa asupra vietii, care să permită dezvoltarea unui sentiment de înțelegere reciproca și solidaritate sociala. Acest subobiectiv presupune:

- cursuri speciale pentru cadrele didactice în vederea includerii copiilor cu handicap motor și psihic usor în cadrul educational comunitar;

- programe de constientizare a nevoilor specifice a persoanelor cu handicap, a riscurilor pentru întreaga comunitate ale neadresarii acestora și de crestere a solidaritatii sociale cu aceste categorii de persoane; desfășurarea acestor programe trebuie să aibă loc în primul rand în scoli.

● Dezvoltarea serviciilor de pregatire și formare profesionala a persoanelor cu handicap, prin finantarea de către SSPH a unor proiecte (proiecte proprii sau din cadrul unor organizații neguvernamentale)

● Crearea oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap, prin crearea unor structuri productive protejate și acordarea unor noi măsuri stimulative pentru acestea: reduceri semnificative ale costurilor globale destinate acoperirii impozitului pe profit

● Acordarea de măsuri stimulative pentru angajatori (potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru șomaj și stimularea ocuparii forței de muncă)

● Acordarea pentru persoanele cu handicap a unor facilități deja instituite pentru alte categorii sociale vulnerabile și cu risc crescut de saracie, ca de exemplu accesul la magazinele "economat"

Obiectivul 2: Asigurarea unui mediu adecvat în vederea recuperării, cel puțin partiale, a persoanelor cu handicap în cadrul instituțiilor de tip rezidential

● Dezvoltarea și diversificarea surselor de autofinantare la nivelul instituțiilor rezidentiale, având în vedere ca majoritatea sunt plasate în mediul rural ( Hotărârea Guvernului nr. 109/1999

privind valorificarea produselor și serviciilor realizate în cadrul caminelor-atelier și al altor camine din coordonarea SSPH și Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 46/1999 referitor la normele metodologice de aplicare a

Hotărârii Guvernului nr. 109/1999 )

● Dezvoltarea unor programe recuperatorii specifice concomitent cu elaborarea unor indicatori și standarde clare de monitorizare și evaluare a programelor derulate în astfel de institutii

Obiectivul 3: Promovarea dezinstituționalizării prin strategii specifice (neincluzand aici și strategiile referitoare la serviciile din cadrul instituțiilor și pe cele din comunitate) ● Prevenirea/eliminarea abuzurilor familiilor persoanelor cu handicap, în special asupra persoanelor varstnice, prin îmbunătățirea legislației și a sistemului de evaluare a cererilor de internare

● Inlocuirea, cel puțin parțială, a instituțiilor cu case sociale pentru persoane cu handicap, care să asigure acestora vietuirea în condiții de normalitate, dar pe baza cooperarii între aceste persoane și a parteneriatelor cu familiile, comunitatea și sistemele-expert. Casele sociale sunt o formă de gospodarire în comun ce se structureaza în jurul unor ateliere ce dezvolta activități aducatoare de venit. Construcția unor astfel de medii de rezidenta presupune obtinerea unor credite preferențiale, dar și cooperarea cu alte institutii guvernamentale și neguvernamentale

Obiectivul 4: Asigurarea unei finanțări în acord cu necesitatile zonale/locale

● Crearea unui sistem de indicatori care să masoare eficacitatea și eficienta serviciilor de suport pentru persoanele cu handicap, diferentiate pe institutii și servicii oferite la domiciliu

Capitolul 14 Romi

Este specific populatiei de romi faptul ca saracia, care ia adesea forme severe și extinse, este dublata de situații accentuate de marginalizare și excluziune sociala.

O parte importanța a populatiei de romi este prinsa în capcana unui deficit multiplu de resurse personale și familiale: lipsa severa de venituri, condiții de locuire adesea mizere, lipsa de educatie, de calificare, angajare predominanta în activități economice din zona gri/subterana, lipsa actelor de identitate. Datorita acestei pozitii marginale, accentuata de rata sensibil mai ridicata a criminalitatii, romii sunt frecvent obiectul sanctiunilor sociale și nu de puține ori al diferitelor forme de discriminare. La acestea se adauga o imagine publică cel mai adesea negativa. Toate aceste condiții afectează advers accesul la serviciile sociale publice: educatie, invatamant, ocupare, securitate personala și chiar asistența sociala.

Specificul excluziunii sociale la populatia de romi consta tocmai în existenta unor surse de excluziune care la restul populatiei nu exista sau sunt intalnite extrem de rar, precum lipsa unei identitati legale sau situație locativa ilegala.

După un proces de integrare (adesea fortata) în formele de viața moderna, în regimul socialist, dar cu unele efecte cert pozitive (reglementarea situației legale a populatiei, participare scolara, participare în forme legale la activitățile economice), populatia de romi a resimtit cel mai dur socul crizei economiei socialiste și mai apoi socul tranzitiei. Se poate considera ca în ultimii 20 de ani situația populatiei de romi s-a agravat mult mai accentuat decat a restului populatiei. Marea majoritate a populatiei care se confrunta cu saracia extrema în România este de etnie roma.

● Lipsa identității legale, cu efectul excluderii de la orice drept social, afectează un numar important de romi. Acestia sunt exclusi complet de la toate celelalte drepturi derivate din statutul de cetatean: asistența sociala, asigurări sociale, drept de participare politica, angajare legala într-un loc de muncă. Datele sugereaza ca procesele de dezagregare sociala ale tranzitiei au avut ca una dintre consecinte faptul ca populatia tanara este afectată semnificativ mai mult decat populatia adulta și varstnica de lipsa de identitate legala.

Sistemul venitului minim garantat este menit sa sustina segmentul care se confrunta cu condițiile cele mai grave de saracie. Un segment semnificativ din populatia de romi are însă un acces limitat chiar și la aceasta forma de suport social datorita lipsei actelor de identitate și a unei locuinte.

● Deficitul sever de educatie, manifestat inclusiv printr-un grad ridicat de analfabetism, pare a fi fost de asemenea accentuat de tranzitie. Generatia care era la vârsta scolara în perioada 1950-1970 prezinta un nivel mai ridicat de scolarizare decat generatia de vârsta scolara în perioada 1980-2000. Se pare ca saracia severa reprezinta, în ultima instanța, factorul cel mai important al participării scolare scazute. Costul participării scolare este, pentru o larga parte a populatiei de romi, excesiv de mare în raport cu sansele reale de a finaliza, chiar la nivel primar, studiile și de a obtine prin aceasta acces pe piața muncii. Unele date sugereaza ca în cadrul populatiei de romi, datorita unor modele traditionale care sustin căsătoria la o vârsta foarte mica, exista o presiune a comunității exercitata asupra fetelor pentru a abandona studiile înainte de finalizarea ciclului scolar obligatoriu.

● Deficit masiv de calificare profesionala. Meseriile traditionale ale romilor sunt din ce în ce mai puțin operative în economia moderna, segmentul populatiei adulte cu calificare este redus. Marea majoritate a romilor nu au nici o calificare, fapt care îi marginalizeaza pe piața muncii. Tanara generatie, datorita socului ultimelor decenii, prezinta un deficit și mai mare de calificare comparativ cu generatia adulta-varstnica.

● Participarea romilor în activitățile economice legale este limitata. Un segment scăzut al populatiei de romi este incadrat în forme legale de activități economice, substantial mai redus decat al generatiei adulte din perioada 1950-1970. Sunt multe persoane care nu au avut deloc experienta unei activități economice recunoscute legal sau au avut o istorie de participare limitata, întreruptă de lungi perioade de șomaj. Activitățile informale producătoare de resurse, caracteristice pentru o mare parte a populatiei de romi, sunt indirect surse ale saraciei și excluziunii sociale: ele produc mai degraba o supravietuire precara, dar blocheaza orice acces la beneficiile sociale legate de muncă salariala/formala (concedii de boala, asigurare medicală, concediu de maternitate, asigurări sociale); imping la marginea legalității, crescand riscul diferitelor sancțiuni sociale, inclusiv al criminalitatii. În mod special, accesul la sistemul de pensii al viitorilor varstnici este dramatic mai restrans decat al generatiei varstnice actuale. Unele activități economice la care romii au acces sunt în mod special producătoare de condiții mizere de viața, afectand negativ sănătatea și imaginea sociala: exploatarea gunoaielor este un astfel de exemplu.

● În mod special este dramatica situația populatiei de romi din mediul rural. Datorita unor ratiuni istorice, cuplate cu ignorarea completa a problemei după 1989, o mare parte din populatia de romi din mediul rural nu detine pamant (sursa de supravietuire a multor locuitori de la sate); multe familii nu dețin nici proprietatea asupra unor terenuri pentru locuinta.

● Accesul la ingrijirea medicală a scăzut dramatic o dată cu introducerea sistemului de asigurări sociale. Cresterea costurilor colaterale ale ingrijirii medicale, indeosebi a costului medicamentelor, a limitat și mai mult accesul la serviciile medicale. În mod special accesul la serviciile legate de asigurarea sănătății reproducerii are consecinte grave. Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familiala are un dublu efect negativ. Pe de o parte, incidența nasterilor nedorite este foarte mare la populatia de romi, fapt care duce la o rata ridicata a fertilitatii nedorite, sursa a adancirii saraciei. Pe de altă parte, incidența recurgerii la avorturi, inclusiv la avorturi empirice, este de asemenea ridicata. Nesupravegherea medicală a femeilor gravide și în mod special a copiilor face ca morbiditatea și mortalitatea materna și infantila să fie în mod special ridicate în acest segment de populatie.

● Nivelul ridicat al abandonului copiilor, datorat saraciei excesive, dezorganizarii familiei și, poate cel mai important, accesului limitat la mijloacele de planificare familiala care conduce la nasteri nedorite

● Condițiile de locuire sunt deosebit de precare. Situația locuirii unui segment important al populatiei de romi poate fi caracterizata în urmatorii termeni: condiții mizere de locuit, destul de frecvent locuinte improvizate și/sau ilegale, lipsa oricarei locuinte sau locuire cu chirie, fapt care în condițiile actuale semnifica mai degraba condiții mizere de locuit care absorb o parte din veniturile modeste ale familiilor.

● Criminalitatea ridicata, generata de saracia severa și de excluziunea sociala, are un efect social dezorganizator important. Un factor important de risc aici îl reprezinta angrenarea în economia subterana.

Obiective strategice pentru îmbunătățirea situației populatiei de romi

Obiectivul 1: Solutionarea situațiilor de lipsa a identității legale

Termen: decembrie 2003 - Ministerul de Interne, Ministerul Administrației Publice, Ministerul Justiției

Obiectivul 2: Asigurarea accesului la serviciile de sănătate a reproducerii: planificare familiala, sex protejat, sustinere medicală a femeii insarcinate și a copilului

Obiectivul 3: Asigurarea pentru toți a accesului la un pachet minimal de servicii de ingrijire medicală, indiferent dacă au sau nu asigurare medicală

Obiectivul 4: Cresterea participării scolare a copiilor din populatia de romi: în 10 ani să se asigure o participare cvasicompletă în ciclul obligatoriu și o participare ridicata în ciclul secundar și tertiar

● Cresterea participării la formele prescolare, ca mijloc de a pregati participarea sociala, dar și ca forma de suport social pentru copii și parinti

● Asigurarea cuprinderii integrale în învățământul primar a copiilor din populatia de romi

● Utilizarea unor forme complexe de sustinere a participării scolare, de prevenire a abandonului și esecului scolar, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii complementare scolii: masa gratuita, pregătirea lectiilor în cadrul scolii etc.

● Suport masiv pentru participarea la învățământul secundar, în primul rand la cel vocational, dar și la cel liceal care duce spre învățământul superior: burse, camine etc.

● Marirea numarului de studenti romi

Obiectivul 5: Stimularea ocuparii populatiei de romi în economia formala. Un accent special trebuie acordat angajarii tinerilor.

● Lansarea unui program agresiv de formare profesionala și angajare a tinerilor

● Susținerea financiară a unor activități generatoare de venit, dar și a construcțiilor de locuinte

● Atribuirea de teren agricol și pentru locuinte romilor din mediul rural

Obiectivul 6: Reglementarea juridica a situațiilor locuintelor/terenurilor fără acte de proprietate

Obiectivul 7: Combaterea hotarata a oricarei forme de discriminare a romilor și promovarea unei atitudini colective suportive

Obiectivul 8: Reabilitarea imaginii colective de sine și a imaginii publice a populatiei de romi

SECȚIUNEA a III-a: ANEXE

Analiza situației actuale

Capitolul 15 Societatea românească: configuratia saraciei și a excluziunii sociale

O perspectiva istorica

În secolul al XIX-lea România era o tara predominant agrara, subdezvoltata în raport cu standardele europene. Ea era caracterizata mai ales printr-o saracie rurala datorata în mod special structurii proprietății și unui sistem de exploatatie semifeudal.

Prima jumătate a secolului al XX-lea a continuat procesul de dezvoltare moderna a României inceput pe la mijlocul secolului al XIX-lea, diminuand decalajul care o despartea de Europa Occidentala. Societatea românească era în continuare caracterizata prin predominarea ruralului, prezentand un nivel ridicat de saracie mai ales în aceasta zona.

Socialismul s-a axat pe un program de modernizare rapida a societatii, centrat obsesiv pe industrie și urbanizare. A fost incurajata o deplasare masiva a populatiei de la agricultura spre industrie, de la sat la oras. Proportia populatiei ocupate în industrie explodeaza în 25 de ani. Orașele cunosc o dezvoltare rapida, oferind pentru toți condiții de locuit relativ modeste, dar superioare ruralului, bazate pe un sistem de utilitati publice cvasiindustrial. Investițiile în industrie și în dezvoltare urbana au atins un punct de vârf la jumatatea anilor '70. Standardul de viața al populatiei a crescut rapid până în acel moment, mai ales la oras și în sistemul industrial, satul fiind în continuare mai degraba neglijat, dar intr-o restrangere continua. Separati brutal de pamantul lor, tinerii își gasesc oportunitati atractive în oras și industrie. Politica de utilizare completa a forței de muncă, de control strict al diferentierii veniturilor (în 1989 salariul minim era de 66% din salariul mediu), de cuprindere masiva în sistemul scolar a intregii populatii, de suport social pentru acoperirea nevoilor de baza (ingrijire medicală, locuinta) a avut ca rezultat, pe fondul unui standard de viața în general modest, o restrangere spectaculoasa a zonelor de saracie și de excluziune sociala. Chiar și populatia de romi, caracterizata traditional printr-un nivel ridicat de marginalizare/excluziune sociala, datorita politicii de scolarizare și de fortare a ocuparii salariale, a cunoscut un proces rapid de incluziune într-un mod de viața modern.

De la jumatatea anilor '70 sistemul socialist intra intr-o criza economica cronica, care se accentueaza rapid după 1980. Investițiile industriale, proiectate irational, după o logica accentuat politica și mai puțin economica, se dovedesc a fi slab eficiente, suportul statului fiind vital pentru menținerea în functiune a unor zone tot mai largi din economie. În ciuda principiilor politice ale regimului, se produce o scadere substantiala a locurilor de muncă din industrie, în condițiile în care zona serviciilor rămâne cronic subdezvoltata. La oras, mai ales în orașele mici și mijlocii, crește somajul mascat. Populatia de la sat este descurajata să se mai deplaseze spre industrie și spre oras. Datorita scaderii oportunitatilor de la oras se contureaza chiar o migratie inversa spre rural, limitata însă sever de lipsa pamantului disponibil pentru gospodariile private și a locurilor de muncă. Incetinirea programului de industrializare cuplata cu criza economica generata de ineficienta globală a economiei stopeaza și inverseaza sensul procesului de absorbtie a saraciei. Se prefigureaza un nou val de saracie care îi loveste la inceput pe cei mai prost plasati: cei cu nivel scăzut de educatie și lipsiti de calificare, provenind mai ales din segmentul de romi traditional marginalizat, tinerii din mediul rural pe care orasul și industria nu-i mai primesc, dar și locuitorii orașelor mici, care dispun de oportunitati ocupationale tot mai limitate.

Populatia României a fost surprinsa de noul val de saracire tocmai într-un moment critic al tranzitiei spre un mod modern de viața. Datorita cumularii unor multipli factori destabilizatori - dezradacinarea din mediul traditional, lipsa de oportunitati de ocupare și prin aceasta lipsa de acces la multe beneficii sociale condiționate de pozitia de salariat - valul de saracire a afectat în mod accentuat unele zone ale colectivitatii, fiind insotit de un proces rapid de dezagregare sociala, manifestata prin anomie, dezorganizarea familiei, alcoolism, deresponsabilizare față de propria familie, alienare cronica de sistemul ocupational.

Politica agresiva de fortare a natalitatii adoptata de regimul socialist în 1966 a reprezentat un soc puternic mai ales pentru segmentele sociale fragilizate de tranzitia stopata spre o societate moderna prospera. Incapabile de a-și planifica cu mijloace proprii natalitatea, în condițiile presiunii violent pronataliste, segmentele de populatie cele mai sarace, cu un grad ridicat de dezorganizare sociala, sunt victime ale unei cresteri bruste a natalitatii nedorite, fapt care amplifica enorm saracia și dezorganizarea sociala.

Tranzitia: o noua explozie a saraciei și excluziunii sociale

La inceputul tranzitiei economia românească se caracteriza prin distorsiuni structurale majore, cu sectoare artificial dezvoltate, dominata de complexe industriale rigide, care au aglomerat disproportionat populatia în anumite centre economice; largi zone rurale cu infrastructura slab dezvoltata și populatie imbatranita; o populatie al carei consum a fost sacrificat de-a lungul a peste 10 ani pentru a compensa criza cronicizata a economiei.

Perioada de tranzitie de după 1989, care ne apare din perspectiva prezentului în mod special confuza și dezarticulata, a generat un val accentuat de saracire, cu efecte amplificate de terenul social debilizat de 15 ani de criza a sistemului socialist. Factorul cel mai important a fost, cel puțin în prima faza, caderea economiei datorita configuratiei ei irationale, dar și a strategiei politice de restructurare și privatizare care pe de o parte a indus un management dezastruos, impingand intreprinderile de stat spre faliment, angajând masiv suportul statului pentru menținerea lor în functie, iar pe de altă parte s-a dovedit incapabila a asigura o dezvoltare rapida a sectorului privat.

Se poate vorbi despre o adevarata explozie a saraciei, desfășurată în toate directiile:

● Un proces de saracire a majorității populatiei, produs atât prin erodarea veniturilor și prin degradarea acumularilor (în mod special a stocului locativ), dar și prin cresterea aspiratiilor de consum datorita contactului cu piața mondiala și cu societățile occidentale.

Extinderea saraciei severe. Un segment important al colectivitatii se confrunta cu o saracie severa. Persoanele din aceasta zona sunt constant victime ale reasezarii preturilor și ale crizelor din diferite zone ale productiei și consumului. Ele înregistrează un deficit permanent de consum, reusind cu greu și cu sacrificii sa faca fața nevoilor zilnice; stocul de bunuri acumulate se erodeaza, deficitul sever de venituri nepermitand innoirea sau reabilitarea lui. În mod special, nevoia de reparatii a locuinței genereaza cel mai adesea situații grave de criza. Exemplul cel mai elocvent este dificultatea cu care o mare masa a populatiei urbane se confrunta datorita cresterii rapide a costului utilitatilor publice: căldură, apa calda, apa rece, electricitate. Chiar și parțial compensate pentru cei mai saraci, ele vor produce un stres economic considerabil, putand impinge pe mulți în situație de criza.

Probabil ca socul cel mai puternic va fi resimtit de cei cu venituri ceva mai ridicate decat nivelul de compensare și care vor trebui în lunile de iarna sa plateasca mai mult din veniturile lor lunare pentru acoperirea acestor costuri. Riscul este fie acumularea de datorii imense, fie deconectari masive, voluntare sau fortate. Acumularea de datorii, mai ales la întreținere, arunca unele familii în situații disperate, riscul imens fiind pierderea unicei ancore intr-o viața normala: locuinta.

Saracia extrema a cunoscut o explozie grava. Pe lângă situațiile cu impact emotional enorm - copiii strazii, familii fără locuinta, traind în strada sau în preajma gropilor de gunoi ori în locuinte mizere, mai degraba improvizate un numar mare de persoane se afla în situații critice care îi pot arunca în datorii acumulate la întreținere, cu reduceri severe ale alimentatiei, în imposibilitatea de acces la o ingrijire medicală minimala în caz de nevoie. În această categorie probabil ca se plaseaza cateva procente din populatie.

Excluziunea sociala este probabil procesul cu efecte sociale negative, datorita paralizarii capacităților de redresare. Saracia extrema genereaza, prin permanentizare și reproducere la nivelul tinerei generatii, excluziune sociala greu reversibila. Dar și alte procese decat saracia pot duce la excluziune: criminalitatea, atât pentru autori, cat și pentru victime, intrarea în sisteme criminale și degradante uman, copiii strazii, evolutia în colectivitati de tip inchis, bazate pe patternuri de viața mai degraba marginale prin natura lor, care blocheaza capacitatea de a fructifica oportunitatile oferite de o societate moderna. Sunt cateva grupuri cu risc ridicat de excluziune sociala: copiii și tinerii ajunsi în strada, tinerii care ies din casele de copii, familiile care și-au pierdut locuinta, cu sanse minime de a mai obtine o locuinta cu condiții absolut minimale, familiile dezorganizate, familiile cu șomeri cronici, cazurile de alcoolism și dependenta de drog; în fine, o parte semnificativa a populatiei de romi care cumuleaza un manunchi larg de handicapuri sociale: educatie scazuta, lipsa de calificare, o istorie de neparticipare la economia formala, numar mare de copii, lipsa de locuinta, lipsa de pamant în proprietate pentru locuitorii de la tara.

Specificitatea saraciei și excluziunii sociale în România actuala

Saracia și excluziunea sociala în România nu sunt un produs marginal al unui sistem care funcționează rezonabil de eficient, ci rezultatul esecului sistemului: mai întâi criza profunda a proiectului socialist și mai apoi erorile de strategie a tranzitiei, responsabila de caderea dezastruoasa a economiei și de deficitul de politica sociala de compensare.

● O industrie dezvoltata megalomanic și irational, supusă unui proces de restructurare și privatizare care nu a reusit sa produca relansarea, ci mai degraba definitivarea dezagregarii, și care contine largi zone intrate intr-o lunga agonie, cu sanse mici de privatizare reconstructiva

● O agricultura care revine la proprietatea privată, dar cu loturi de teren fragmentat până la absurd, lipsita de tehnologie și necapitalizata, cu demoralizarea și inhibarea incercarilor de cooperativizare. Un sat a cărui activitate economica asigura mai degraba simpla supravietuire, incapabil sa produca eficient și competitiv

● Un sistem de producere a utilitatilor publice care nu a fost nici restructurat, dar nici retehnologizat, a cărui criza a intrat intr-o faza exploziva după 12 ani de tranzitie

● O administratie publică folosita mult timp ca instrument de promovare a modelului falimentar socialist, care își revine cu greu de pe urma complexelor mostenite și a suspiciunilor distructive, supusă atacurilor continue ale grupurilor de interese

● O societate care se elibereaza de iluziile modelului socialist (cate mai ramasesera până în 1989), dar prada a unor noi iluzii generate de modelul naiv al unei societăți în care o economie de piața nereglementata și în fapt slab sustinuta este solutia minune la toate problemele; care a inlocuit iluzia necredibila a unui colectivism primitiv și opresiv cu justificarea unui individualism care nu cunoaste nici lege și nici morala. Saracia și excluziunea sociala în România actuala nu ating grupuri marginale slab integrate intr-o economie bine organizata și eficienta, ci largi segmente ale colectivitatii lovite de caderea economiei. Situația este în mod special grava la nivelul unor grupuri largi, cuprinse în procesul de modernizare în cadrul proiectului socialist, dar oprite la jumatatea drumului și impinse inapoi în dezorganizare sociala.

Persistenta saraciei

Unul dintre avantajele României în tranzitie l-a constituit faptul ca, cel puțin în momentul primului soc, saracia era mai degraba o stare tranzitorie, rezultata din erodarea veniturilor. Marea masa a saracilor se plasa în jurul sau imediat sub pragul de saracie, inviorarea economiei putand rapid sa scoata din saracie o proportie mare dintre ei. Suplimentar, scaderea veniturilor era amortizata de o acumulare anterioara de bunuri. Un factor cu efecte masiv pozitive l-a constituit vanzarea la prețuri modice a locuintelor proprietate de stat chiriasilor lor, cvasitotalitatea populatiei devenind astfel proprietara a locuinței.

Saracia și degradarea capacităților de incluziune sociala

Deficitul de venituri nu era dublat de regula de un deficit de capacitati. Cea mai mare parte a noilor saraci aveau un nivel rezonabil de educatie, de calificare, o istorie de participare în sistemul muncii.

Criza economica prelungita este de natura sa amplifice chiar și un deficit minim de venit, combinandu-l cu cel de capacitati. După 12 ani de soc economic, la deficitul de venituri și la erodarea bunurilor acumulate se adauga efectele negative cumulate, mult mai greu de absorbit, ale degradării/subdezvoltarii capacităților. Mulți dintre șomeri au devenit șomeri cronici, neputand să își reorienteze capacitatile profesionale, pierzand progresiv contactul cu piața muncii. Nu de puține ori a rezultat un proces de dezagregare a vietii personale, a familiei, a contactelor cu viața sociala normala.

Poate cel mai grav, noua generatie a aparut cu un deficit sever de capacitati de insertie eficienta pe piața muncii: educatie scazuta și de o valoare redusa, lipsa de calificare, lipsa experientei de activitate economica sistematica. Saracirea s-a agravat prin convertirea în excluziune sociala persistenta, deficitului de consum asociindu-i-se deficitul de capacitati, fapt care, la randul sau, cronicizeaza saracia.

Polarizarea sociala

Saracirea a fost accentuata de cresterea polarizarii sociale. După primul soc de saracire al tranzitiei, polarizarea sociala a crescut rapid: coeficientul Gini, măsura standard a inegalitatii sociale, a crescut de la 20 la 30.

Polarizarea sociala nu a avut loc numai între diferitele segmente ale colectivitatii, ci și între zone geografice. Au aparut colectivitati cazute economic, zone și judete care au fost afectate mai accentuat de procesul de saracire.

Mecanismele și factorii care au produs explozia saraciei și excluziunii sociale

Pentru conturarea mai clara a naturii saraciei este nevoie să fie trecute în revista pe scurt mecanismele și sursele responsabile de explozia saraciei și a excluziunii sociale.

● Erodarea rapida a veniturilor salariale datorita crizei economiei, atât ca valoare, cat și ca numar. Salariul mediu real a ajuns în anul 2001 la 63,1% din valoarea sa în 1989, apropiindu-se de valoarea nivelului minim decent de trai al unei persoane singure locuind în mediul urban (metodologie ICCV).

● Accentuarea polarizarii salariale, care, de cele mai multe ori, nu exprima diferente de eficienta economica propriu-zisa, reprezinta o sursa importanța a saracirii unui larg segment al salariatilor. Raportul salariului minim față de salariul mediu s-a deteriorat de la 56,5% în 1989 la 24,2% în 2000 și 31% în 2001.

În jur de 25% dintre salariati au un salariu mai mic decat 50% din cel mediu (octombrie 1997-1999, INS).

Ca rezultat al acestor doua procese a aparut saracia salariala: familii cu unul sau chiar doi salariati care au venituri insuficiente. Rata saraciei în randul salariatilor era în anul 2000 de 16,9%, iar rata saraciei severe de 4,7%.

● Reducerea numarului de locuri salariale de muncă

Numărul de salariati a scăzut în 2000 la aproape jumătate din cel al anului 1989 (55,7%). Celelalte forme de ocupare nu au reusit sa compenseze scaderea locurilor de muncă salariale. Rata de ocupare a scăzut astfel în 2000 cu aproximativ 20% față de 1989. O masa mare din veniturile salariale au fost inlocuite cu beneficii sociale mai scazute (ajutor de șomaj, pensii prin pensionari timpurii) sau chiar cu nimic, după epuizarea perioadei de atribuire a ajutoarelor de șomaj. În cazul familiilor cu șomeri rata saraciei atingea valoarea de 47,2%, iar rata saraciei severe 23,3%. Cei mai mulți care nu își gasesc un loc pe piața muncii ingroasa economia subterana, cu toate efectele negative ale acesteia. Sectorul informal a fost intr-o continua crestere: astfel, ponderea lui s-a ridicat doar în 3 ani de la 16,6% (1995) la 20,8% (1998) (date ale INS). Salariile în sectorul informal sunt sensibil mai scazute, iar lucratorii nu au nici un fel de asigurare, fiind adesea supuși abuzurilor de tot felul.

● Veniturile celor care au recurs la activități economice pe cont propriu au stat sub semnul incertitudinii. Insuficienta capitalului de start și mai ales instabilitatea mediului economic au facut dificil de pus în practica/de perfectionat spiritul antreprenorial și inițiativa privată, în ciuda unor deschideri legislative timpurii, astfel încât doar un segment restrans al acestora și-a putut asigura un nivel de trai satisfacator. În cazul intreprinzatorilor pe cont propriu rata saraciei inregistra în anul 2000 o valoare de 43,6%, iar rata saraciei severe de 21,9%. Pentru agricultori rata saraciei era de 44,2%, iar rata saraciei severe de 19%. În fapt, marea majoritate a lucratorilor pe cont propriu se afla în agricultura. În anul 2000 rata de ocupare în agricultura se apropia de 40%, în timp ce contribuția acestei ramuri la realizarea PIB a fost de mai puțin de 15%.

Fragmentarea proprietății pamantului, complementar cu lipsa de mijloace tehnice și a capitalului, face ca imensa majoritate a agricultorilor sa practice o agricultura de supravietuire, fără sanse de a intra într-un ciclu de prosperitate.

● Erodarea mai rapida a beneficiilor sociale decat a veniturilor salariale a dus la o crestere a polarizarii economice între persoanele active economic și cele dependente de suportul social. Aceasta categorie a cunoscut un proces de saracire mult mai accentuat. Între anii 1990 și 2000 pensia medie, ca de altfel și ajutorul de șomaj, a pierdut 10 puncte procentuale față de salariul mediu. Alocatia pentru copii s-a diminuat de trei ori în raport cu anul 1990, ajungand de la 10% (1989) din salariul mediu la 3,2% (2000). Paralel numărul de beneficiari de transferuri sociale a înregistrat un trend crescator. În 1998 numărul pensionarilor, de departe grupul cel mai larg care depinde de suportul social, a depasit numărul de salariati, pentru ca în luna octombrie 2001 raportul salariati/pensionari sa ajunga la 1:1,44. În mod special s-a agravat situația familiilor cu mulți copii, afectate de scaderi mai accentuate ale tuturor veniturilor: riscul ca parintii să fie șomeri sau să aibă salarii apropiate de salariul minim este mai ridicat aici; erodarea accentuata a alocatiei pentru copii de asemenea afectează mai sever familiile cu mulți copii.

● Dezorganizarea controlului social a reprezentat, alaturi de caderea economiei și de diminuarea suportului social pentru cei în dificultate, un factor cu o contribuție masiva la saracirea populatiei, desi imposibil de cuantificat.

Explozia criminalitatii a avut efecte dezastruoase asupra bunastarii colective: a afectat, adesea decisiv, echilibrul bunastarii victimelor și i-a impins în situații de marginalitate, adesea fără cale de intoarcere, și pe autorii infracțiunilor și familiile lor. O pondere cu o crestere rapida a fost reprezentata de diferitele forme de escrocare, ale caror victime preferate au fost cei mai saraci: de la jocurile piramidale la escrocarea prin faliment a băncilor și fondurilor de investitii, până la deposedarea de locuinta prin inselaciune. Reactia extrem de tarzie și sovaielnica a organismelor de stat a incurajat în fapt explozia unor asemenea forme de infractionalitate.

Corupția, care a explodat și ea în perioada tranzitiei, reprezinta un mecanism redistributiv regresiv extrem de important. Ea crește masiv polarizarea sociala: saraceste marea masa a populatiei și imbogateste un grup restrans. Corupția exploziva a afectat direct și indirect bunastarea populatiei: costuri suplimentare pentru servicii publice, impiedicarea funcționarii normale și eficace a economiei și a vietii sociale, mita și comisionul convertindu-se în costuri imense reflectate în prețuri ridicate, ineficienta economica, falimentarea și distrugerea unor întreprinderi. La acestea se adauga scaderea resurselor bugetare prin evaziune fiscala, dar și prin acoperirea, de la buget, a fraudarii băncilor și întreprinderilor.

● Scaderea gradului de acoperire a populatiei cu servicii sociale fundamentale

O reforma incerta și insuficient de coerent gandita a dus la o polarizare accentuata a accesului la serviciile medicale. Un segment al populatiei beneficiaza de servicii medicale de calitate tot mai ridicata, în timp ce alte segmente nu au adesea acces nici la pachetul minim de asistența medicală. În mod special accesul la aceste servicii este dificil la saracii neasigurati medical, la cei din zone geografice izolate cu o acoperire slaba în servicii medicale, la romi.

Degradarea culturii sanitare este un factor important al scaderii capacității de absorbtie a serviciilor de ingrijire medicală.

Accesul la educatie prezinta și el o polarizare accentuata. Dacă participarea la formele universitare de educatie a crescut rapid în ultimii 12 ani, participarea la formele preuniversitare a scăzut. Exista situații din pacate suficient de frecvente de neinscriere în sistemul scolar, de abandon înainte de finalizarea studiilor primare și gimnaziale. Învățământul vocational este insuficient dezvoltat și lipsit de o orientare clara.

Scaderea participării scolare nu se datorează numai saraciei, un factor foarte important de altfel, dar și unei erodari a semnificatiei sociale și personale a învățământului care se continua cu studii universitare.

● Politica de reparatii și, în mod special, de restituire a proprietăților, confuza și adesea cu măsuri disproportionate, a generat un mediu politic tensionat, a afectat relansarea economica, a alimentat din plin corupția și abuzul. La costurile sociale ale restructurarii economiei și ale dezorganizarii inevitabile unui proces de schimbari sociale profunde trebuie adaugate și cele ale reparatiilor pentru nedreptatile facute de regimul socialist, dintre care restitutia proprietăților a reprezentat probabil ponderea cea mai ridicata. Paradoxul moral al politicii reparatorii este ca costurile sale sunt suportate nu de cei care au cauzat nedreptatile, ci de populatia actuala și chiar de generatiile viitoare. Ceea ce este însă mai grav, în absenta unei politici de protecție a chiriasilor, este faptul ca restitutia locuintelor a fost responsabila de impingerea în saracie extrema a unui segment de populatie prin evacuarea fortata din locuinte, fără oferirea de alternative de locuire.

În conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 40/1999 și

Legea nr. 241/2001

referitoare la retrocedarea bunurilor preluate în mod abuziv de către stat, în anul 2004 contractele cu chiriasii (care au fost prelungite pe termen de 5 ani) devin nule, iar proprietarii vor proceda, probabil, în majoritatea cazurilor la evacuarea chiriasilor.

Costul restitutiilor, în natura sau prin compensare, va fi suportat și în viitor de întreaga populatie, prin angajarea resurselor bugetului pe o perioadă nedefinita, în detrimentul programelor sociale.

Grupuri cu risc ridicat de saracie persistenta și excluziune sociala severa

Urmatoarele grupuri sunt în situații de risc ridicat, trebuind sa faca obiectul unei politici concentrate de suport:

● copii aflati în una dintre urmatoarele situații:

- abandonati, în institutii, în familii de plasament sau pur și simplu în strada, cu dificultati accentuate de dezvoltare normala și de insertie în viața adulta;

- neglijati sever/abuzati, victime ale violentei, chiar ale exploatarii, în propria familie;

- traind în condiții de saracie extrema, cu deficite masive de dezvoltare normala;

● familii ai caror membri se confrunta cu somajul cronic, lipsa oportunitatilor de ocupare, traind adesea în locuinte improvizate sau mizere;

● familii cu mulți copii care nu pot asigura un minim de viața pentru copiii lor;

● femei victime ale violentei domestice; victime ale traficului de persoane și exploatarii sexuale, lipsite de accesul la o locuinta minima și la oportunitati de ocupare normala;

● comunitati/zone cazute economic, cu resurse marginale de venit din activități economice;

● populatia roma saraca.

În concluzie, se poate estima ca România nu se confrunta cu o stare de saracie/excluziune produsa de o evolutie în parametrii unei dinamici normale a unei societăți, ci cu o explozie a saraciei și a excluziunii sociale generata de o puternica criza cumulata a socialismului și tranzitiei, intinsa pe mai mult de un sfert de secol. Riscul fundamental nu îl reprezinta extensia saraciei, care în mare parte este mai degraba nu foarte profunda, ci tendinta ei de cronicizare, prin degradare a capacităților și a patternurilor social-culturale de viața.

Problema la care aceasta strategie trebuie să răspundă nu este numai aceea de a face fața unor procese mai mult sau mai puțin marginale de saracire și excluziune, ci aceea de absorbtie a efectelor sociale dezastruoase ale unui regim socialist irational, urmat de o tranzitie confuza, în care nu o dată importante decizii strategice s-au dovedit a fi fost eronate.

Capitolul 16 Evaluarea politicilor antisaracie în România (1990-2002)

Politica sociala din ultimii 12 ani, desi a primit o atenție constanta, constituind unul dintre punctele tari ale procesului confuz al tranzitiei, reprezinta, datorita unor importante dezechilibre, unul dintre factorii care explica explozia saraciei.

Punctele tari ale politicii sociale pot fi sintetizate astfel:

1. Dezvoltarea structurilor legale și instituționale modern-europene

Procesul de reforma a sistemului este practic incheiat: sistemul de asistența a somerilor, sistemul de pensii, sistemul de beneficii sociale, sistemul de asistența sociala. Urmeaza o faza de consolidare a lor și, în cazul serviciilor de asistența sociala, de creare a unui sistem instituțional coerent.

2. Rezistenta față de procesele dezagregative și o anumita voința de a rezolva mai ales problemele presante

În ciuda dificultatilor, principalele sisteme de protecție sociala au functionat cu o anumita coerenta și de regula peste un minim acceptabil.

3. Declanșarea unui proces ferm de descentralizare și de constituire a capacităților locale de a prelua o mare parte a problemelor de protecție sociala

În raport însă cu provocarile dramatice ale tranzitiei, se poate considera ca România s-a caracterizat printr-un deficit de politica sociala. Pe de o parte, resursele alocate programelor sociale au fost reduse, nu numai în raport cu nevoile accentuate ale tranzitiei, dar și cu posibilitatile efective. Din acest punct de vedere, reactia României a fost singulara în raport cu cea a celorlalte state europene în tranzitie care au optat pentru o protecție sociala extraordinara, accentuata. O asemenea optiune de politica sociala a reprezentat o sursa a costurilor sociale și umane excesive ale tranzitiei. Pe de altă parte, politica sociala s-a caracterizat prin dezechilibre și zone rămase neacoperite sau slab acoperite, fapt care a afectat negativ eficienta utilizarii resurselor modeste alocate.

În consecința, un program antisaracie nu poate reprezenta doar adaugari la politica antisaracie existenta, ci va trebui inevitabil să aibă în vedere și unele schimbari de structura în orientarea politicilor sociale. Unele dintre aceste schimbari au inceput să fie operate în ultimul an, ca de exemplu adoptarea legilor venitului minim garantat, a sistemului național de asistența sociala, a prevenirii și combaterii marginalizarii sociale. Ele vor trebui implementate și susținute cu energie.

Din perspectiva promovarii PNAinc politica sociala din ultimii ani inca prezinta cateva puncte vulnerabile, care necesita interventie:

1. Efortul financiar insuficient pentru susținerea politicii sociale, în raport cu standardele Uniunii Europene, dar și cu practica celorlalte tari europene în tranzitie. În momentul de fața România se afla departe de nivelul angajarii sociale al tarilor din Europa Occidentala, precum și al celorlalte tari europene în tranzitie care nu se afla în criza. Chiar și în anul 1999, când efortul financiar destinat sustinerii politicilor sociale a fost cel mai ridicat (18,4%), el s-a situat mult sub efortul pe care îl fac tarile Uniunii Europene.

2. Pe fondul unui deficit cronic de finanțare a tuturor formelor de suport social, a fost caracteristica o evolutie inegala a finantarii acestora. Cresterea modesta a cheltuielilor sociale publice ca procent din PIB, de după 1989, a fost absorbita în mod special de serviciile sociale fundamentale: invatamant și sănătate, și ele masiv subfinantate în regimul socialist.

Pe toate componentele protectiei sociale efortul statului relativ la capacitatea economica a tarii este substantial mai redus comparativ cu celelalte tari europene: atât pentru beneficiile sociale, cat și pentru susținerea serviciilor sociale fundamentale, în special a învățământului și sănătății.

a) În sfera transferurilor sociale financiare (pensii, alocatii pentru copii, ajutor de șomaj, ajutor social), deci a protectiei sociale efective, efortul a ramas relativ la acelasi nivel, doar cu mici variatii anuale. În ciuda exploziei saraciei, nici după 11 ani efortul suplimentar în acest domeniu nu cunoaste o accentuare vizibila: a depasit cu puțin 10% din PIB în ultimii ani. Dar dacă luam în considerare faptul ca după 1990 numărul celor care au nevoie de suport social a crescut semnificativ, putem estima ca efortul pentru asistarea celor aflati în dificultate a scăzut în fapt.

b) Serviciile sociale fundamentale - sănătatea și învățământul - au primit în primii ani ai tranzitiei o atenție mai speciala, după care au fost în mare măsura sacrificate. Efortul bugetar (ca procent din PIB) este mult inferior atât față de celelalte tari în tranzitie care nu se afla în situații de criza severa, cat și față de tarile occidentale: 5-6% din PIB pentru ambele sectoare).

Cheltuielile pentru educatie în ultimii 5 ani variaza în jurul a 3-3,5% din PIB. În acelasi timp, aceste cheltuieli reprezinta în alte tari în tranzitie în medie 4,8% din PIB.

Și pentru sănătate România a alocat fonduri mici, dar în continua crestere în ultimii ani. Începând din 1998, prin introducerea sistemului de asigurări de sănătate finantarea acestui sector a crescut comparativ cu anii precedenti, ajungand la 4,2% din PIB în 2001 față de 2,6% în 1997. Cu toate acestea, aceste sume sunt mici în comparatie cu alte tari în tranzitie - 5% în tarile din Centrul și Estul Europei în 1997.

Este recomandabil ca în prioritatile de politica sociala să se includa cresterea cheltuielilor pentru invatamant și sănătate, cu atât mai mult cu cat investițiile publice în aceste sectoare au fost, în mod sistematic, mult mai mici decat necesitatile. Învățământul și sănătatea reprezinta o sursa esențială a cresterii economice sustenabile.

3. Sistemul de prioritati în distribuirea beneficiilor sociale a ignorat în mod sistematic pe cei mai saraci dintre saraci. Dacă, fără indoiala, a fost corect accentul acordat suportului clasei salariale lovite greu de tranzitie - disponibilizari, pensionari înainte de limita-, ignorarea pe o lunga perioada a celor mai saraci dintre saraci a dus la aparitia unor zone de saracie extrema și de excluziune sociala cronica. Segmente importante ale populatiei celei mai sarace au ramas neacoperite de sistemul de beneficii sociale legate de muncă. Este semnificativ faptul ca sistemul de ajutor social a fost introdus foarte tarziu (la sfârșitul anului 1995), după consumarea primului soc al saracirii, functionand absolut nesatisfacator datorita lipsei de sustinere politica.

De abia din ianuarie 2002 a fost introdus un sistem de venit minim garantat coerent instituțional, asigurat financiar și sustinut de o voința politica ferma. Suportul financiar pentru familiile cu copii, desi a functionat mereu, a fost subminat de indoieli politice, responsabile de erodarea sa semnificativa. O asemenea optiune contravine concluziilor tuturor analizelor conform cărora, mai ales în perioade de saracire, alocatia pentru copii reprezinta un instrument extrem de eficient, puțin costisitor administrativ și destul de bine focalizat de reducere a saraciei.

4. O centrare pe sistemul de furnizare de beneficii sociale individuale, cu ignorarea larga a programelor orientate spre solutionarea unor probleme sociale. Sistemele de administrare a beneficiilor financiare (pensii, ajutor de șomaj, alocație pentru copii) au functionat satisfacator, în comparatie cu alte sisteme.

Guvernarea a avut mereu capacitati mai degraba subdezvoltate de a face fața variatelor probleme sociale grave care au explodat în perioada tranzitiei: lupta împotriva violentei domestice, neglijarea și chiar maltratarea copiilor în familie, exploatarea sexuala a copiilor, explozia fenomenului "copiilor strazii", reforma sistemului de suport pentru copiii abandonati, protectia chiriasilor, suportul pentru persoanele fără adapost, stoparea traficului de persoane, protectia populatiei de escrocherii de tot felul. În tratarea unor asemenea probleme sociale extrem de grave, cu efecte distructive, cel mai adesea ireversibile, guvernarile au demonstrat o paralizie acuta. De cele mai multe ori unele măsuri, de regula sovaitoare și nesustenabile, au fost luate extrem de tarziu, sub presiuni interne, dar și externe.

Problemele sociale grave gasesc o reactie publică cu totul insuficienta, dominata de abordari punctuale, departe de a acoperi intr-o măsura suficienta intinderea acestor probleme, fie ea și la un nivel minimal. Structura aparatului guvernamental nu contine dispozitive organizaționale de identificare precoce a problemelor sociale și de organizare de programe de răspuns.

5. O politica de suport al familiei confuza, fragmentata între mai multe organisme guvernamentale

Dincolo de un set important de măsuri de suport al familiei nu exista nici până în momentul de fața o conceptie coerenta de protecție sociala a acesteia.

Mai mult decat atât, politica sociala a ignorat în mare măsura familia în dubla sa ipostaza: atât ca sursa a unei largi game de patologii sociale (violenta domestica, lipsa de suport social reciproc, abandonul/neglijarea copiilor, perpetuarea culturii saraciei), cat și ca resursa esențială de suport pentru solutionarea problemelor sociale.

Problemele globale ale familiei nu cad în responsabilitatea unui minister anume. Suplimentar, politica familiei este separata de protectia copilului în situație de risc, iar copilul care traieste în familia sa naturala nu reprezinta obiectul de suport explicit al nici unei institutii.

6. Orientarea politicii sociale a fost mai degraba pasiva decat activa.

Resursele utilizate pentru susținerea unor programe active, chiar dacă au înregistrat o evolutie ascendenta în ultimii ani, au avut mai degraba o eficienta modesta. Desi nu exista date sistematice, impresia cea mai raspandita este ca cele mai multe dintre programele care se intentiona să fie de tip activ au avut efecte disproportionat de reduse în raport cu costurile.

În ciuda principiului, tranzitia a fost dominata de o restructurare prin reducerea masiva a locurilor de muncă, crearea de noi locuri de muncă fiind mai degraba marginala. Acest fapt a produs o distorsiune majoră în politica beneficiilor sociale. În contrast cu un sistem normal de stimulente (suport social mai ridicat pentru cei care nu sunt activi economic și mai redus pentru cei disponibilizati, pentru a-i incuraja să se reintegreze activ ocupational), opțiunea de politica sociala de la noi a fost mai degraba inversa: suport social mai ridicat pentru concedierile în masa. Introducerea în 1997 a sistemului de compensatii pentru concedieri în masa a reprezentat în fapt o recunoastere a incapacitatii de a crea noi oportunitati de ocupare, cu scopul de a "cumpara" acceptarea sociala a lichidarii întreprinderilor.

Se poate estima, în concluzie, că nu am reusit inca sa trecem de la un stat care redistribuie resursele financiare la un stat care creeaza și redistribuie oportunitati.

Începând cu anul 2001 s-a facut un efort special de crestere a eficientei masurilor active în domeniul ocuparii. Adoptarea în anul 2002 a Legii privind sistemul asigurarilor pentru șomaj și stimularea ocuparii forței de muncă ofera un cadru mai productiv din acest punct de vedere.

7. Lipsa cvasicompletă a sistemului de servicii de asistența sociala din comunitate, complementar cu obsesia instituțiilor de asistența sociala

Regimul socialist a avut o preferinta politica distincta: ignorarea sistematica a problemelor sociale, complementar cu absorbtia în institutii specializate a celor mai grave dintre ele.

Persoanele cu handicap au fost absorbite în institutii specializate, alternativa fiind menținerea în familie, fără vreun ajutor practic. Copiii abandonati, definitiv sau temporar, erau plasati în institutii. Condiționarea alocatiei pentru copii de pozitia de salariat a parintilor frustra în fapt o zona a colectivitatii, tot mai mult exclusa din sistemul muncii, de acest suport social. Din această categorie fac parte tocmai familiile cu mulți copii, fiind astfel prinse în ciclul saracirii rapide. Politica statului socialist a fost în fapt aceea de a absorbi copiii din zonele cele mai sarace ale societatii în institutii. Degradarea progresiva a standardului de viața din anii '80 a atins puncte extreme în instituțiile de asistența sociala. Dacă populatia a gasit mijloace informale de completare a resurselor, instituțiile sociale au devenit victime totale ale regimului de economii.

Nu este intamplator faptul ca imediat după 1989 Occidentul a gasit cu oroare situații greu de imaginat în multe dintre instituțiile sociale pentru copii și pentru persoane cu handicap. Ca urmare a acestei situații, instituțiile au intrat în centrul atenției guvernarii, precum și a multiplelor programe externe de ajutorare. După '90 s-a produs, paradoxal, un proces de crestere a importantei și a dimensiunilor instituțiilor de asistența sociala.

Mai mulți factori conjugati au dus la acest efect.

Ca urmare a atenției speciale acordate, naționale și internationale, condițiile de viața în special din instituțiile pentru copii s-au îmbunătățit rapid, fiind de regula mult mai bune decat în zonele sarace. Complementar cu aceasta, lipsa de suport social pentru familiile foarte sarace a stimulat pastrarea și amplificarea functiei instituțiilor de asistența sociala de preluare a copiilor din familiile cele mai sarace.

Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familiala a mentinut și după 1989 în zonele sarace și mai ales în cele cuprinse într-un ciclu de dezagregare sociala fenomenul copiilor nedoriti. Copiii nedoriti, nascuti în condiții sociale și economice nefavorabile, au ingrosat randul copiilor abandonati, marind alimentarea instituțiilor de asistența sociala.

Se adauga, ca un efect secundar al atenției și suportului acordat instituțiilor de asistența sociala, și tendinta acestora de a se prezerva și intari.

În ultimii ani s-a declansat un program masiv de dezinstitutionalizare, cu efecte limitate, raportat la voința politica și la resursele angajate, datorita mentinerii factorilor care produc abandonul și institutionalizarea: lipsa de suport pentru segmentul de populatie traind în saracie extrema, accesul limitat al acestui segment la mijloacele de planificare familiala, lipsa serviciilor de asistența sociala preventiva actionand în familie și comunitate. Lipsa acestor servicii este un factor de risc enorm pentru programul de dezinstitutionalizare, ce se bazeaza pe incurajarea integrarii copiilor în familiile naturale sau pe plasamentul în familii substitut.

Afacerile care s-au facut uneori cu adoptiile internationale au constituit un factor de inhibare a lansarii unui program de adoptii naționale, solutie care este cu mult subutilizata.

8. Inexistenta unui sistem public de servicii de asistența sociala care să asigure accesul tuturor celor aflati în nevoie la servicii de asistența sociala, complementar cu resurse importante alocate dezvoltării de programe-pilot dificil de generalizat

Lipsa unui sistem public de servicii de asistența sociala a facut imposibila dezvoltarea unui pachet minimal de servicii de asistența sociala, ca drept universal.

Gradul de acoperire cu servicii a nevoii de asistența sociala a ramas în consecința marginal, adesea intamplator. Mari zone problematice sunt neacoperite de servicii de suport. Multe resurse, mai ales cele externe, au fost dedicate - în locul sustinerii dezvoltării unei retele naționale de servicii publice de baza, care să ofere un pachet minimal de servicii pentru toți cei în nevoie finantarii unor servicii scumpe, imposibil de generalizat și cu un grad scăzut de sustenabilitate, dezvoltate de regula de organizații neguvernamentale. Un efect pervers al acestei abordari l-a constituit subdezvoltarea cronica a abordarii preventive.

În mod special granturile oferite de Occident au fost relativ slab cuplate cu sistemul public și au consumat resurse importante, cu efecte relativ modeste.

9. De la o politica accentuat centralista la o descentralizare mai degraba haotica, nesustinuta nici financiar și nici tehnic

Politica sociala de suport a statului socialist român era puternic centralizata: un sistem de beneficii sociale definit strict prin lege, cu posibilitati practic inexistente pentru autoritățile locale de a dezvolta programe proprii, cu institutii de asistența sociala administrate direct de organismele naționale. După anul 1989 reforma administrației publice locale a oferit libertatea de a dezvolta programe proprii, posibilitate greu de fructificat în condiții de restrictii financiare severe. Fondurile transferate de la nivel central sunt fie rigid dedicate unor drepturi definite strict de lege, fie absolut discretionare, dar insuficiente pentru acoperirea tuturor nevoilor locale. Tehnica finantarii programelor dezvoltate la nivel judetean și local este inca la inceput, desi aceasta ofera posibilitatea practica de promovare a politicii sociale naționale, combinata cu inițiativa inovativa locala.

În anul 1997 instituțiile pentru copii abandonati au fost transferate în administrarea judetelor, dar cu dificultati de sustinere financiară și tehnica, cu puține instrumente de control al calității serviciilor. Descentralizarea responsabilitatilor fără o asigurare a resurselor adecvate, fie printr-o finanțare centrata pe programe, fie prin descentralizare financiară concomitent cu indicarea surselor de venit pentru susținerea acestora, a avut un efect pervers: ea a fost folosita uneori pentru a descarca bugetul de sarcini ridicate, delegandu-se responsabilitatea finantarii la nivel local, stiindu-se că nu exista sursele necesare. Rezultatul a fost subfinantarea multor programe sociale, frecvente crize de finanțare a instituțiilor de asistența sociala.

10. Fragmentarea sistemului de securitate sociala între o multime de organisme guvernamentale care, din acest motiv, au dificultati de a elabora o politica de protecție sociala coerenta. În locul unor prioritati clar definite care să stea la baza distribuirii resurselor, acestea au reprezentat obiectul a numeroase dispute interinstitutionale, blocandu-se procesul de stabilire de prioritati.

11. Vulnerabilitatea sistemului de protecție sociala minimala

Datorita unor procese neprevazute și greu de controlat grupuri mari de oameni care nu se gaseau în situații de dificultate pot deveni vulnerabili, cazand în saracie, intrand într-un ciclu al dificultatilor fără iesire. Cazul tipic îl reprezinta ieșirea în șomaj cu sanse mici de reincadrare. Persoanele care își pierd locul de muncă în zone prabusite economic sau care nu au calificarea/capacitatea necesară reintegrarii facile pe piața muncii cunosc un rapid proces de prabusire social-economica. Datorita procesului de erodare a pensiilor pensionarii cu pensii mici, mai ales în condițiile exploziei costului utilitatilor publice sau în situația instalarii unor probleme de sănătate care impun tratamente costisitoare, sunt cuprinși treptat într-un ciclu de saracire fără sanse de iesire. Cresterea brusca a preturilor utilitatilor de la sfârșitul anului 2001/inceputul anului 2002 a impins în situații de disperare și pe mulți salariati/pensionari care până în acel moment se plasau deasupra pragului de saracie. Legea venitului minim garantat acorda ajutoare de incalzire categoriilor celor mai defavorizate. Rămâne însă problema celor care, desi au venituri modeste, nu se încadrează în criteriile pentru asemenea ajutoare. Este însă departe de a fi solutionata problema sistemelor de producere a utilitatilor publice, intolerabil de ineficiente.

12. Pierderi importante de eficienta în sistem

În condițiile unor nevoi mari și ale orientarii resurselor spre beneficii financiare, sistemul ofera aparenta unei eficiente destul de ridicate. În fapt, datorita lipsei de prioritati și a excrescentelor birocratice exista pierderi de eficienta care, eliminate, ar duce la importante economii:

a) beneficii sociale orientate ineficient (de exemplu, abonamente scumpe pentru transport oferite persoanelor cu handicap care le utilizeaza intr-o măsura redusa) sau cu risc ridicat de fraudare (beneficii pentru persoane care obtin nemeritat certificate de persoane cu handicap);

b) eficienta scazuta prin nefunctionarea sistemului de prioritati. Desi beneficiile par a fi eficiente pentru ca se adreseaza efectiv unor nevoi acute, în lipsa unor mecanisme de stabilire a prioritatilor ele pot fi inechitabile pentru ca ofera mai mult unora și mai puțin altora. Fiind stabilite prin reglementari rigide, greu de modificat, orice beneficiu obținut de o categorie de persoane, în condiții de limitare severa a resurselor, exclude de la beneficii potentiale alte categorii;

c) exista pierderi datorate birocratiei: legi excesiv de complicate, cu schimbari frecvente, fac ca unele beneficii să fie furnizate de birocratii supradimensionate, cu risc ridicat de eroare și cu un nivel ridicat de insatisfactie din partea beneficiarilor. Simplitatea și stabilitatea sistemului de beneficii sunt esentiale pentru o politica sociala eficienta;

d) fragmentarea risipitoare a resurselor limitate în programe care nu s-au inchegat intr-o conceptie strategica clara și care au inghitit o cantitate mare de resurse în fazele preparatorii, fiind apoi abandonate, de regula datorita fie lipsei de eficienta, fie epuizarii resurselor initiale.

Eliminarea acestor pierderi de eficienta ar conduce la importante economii.

13. Evolutii instituționale confuze au fost responsabile de dezechilibre din domeniul beneficiilor sociale și de ineficienta utilizarii fondurilor. Poate cel mai grav caz este cel din domeniul pensiilor. Schimbările frecvente din metodologia de calcul al pensiilor, până la introducerea cu mare intarziere a noii legi a pensiilor în anul 2000, au creat inechitati masive între grupurile de pensionari, fiind nevoie de a se lansa pentru urmatorii ani un program de recorelare a pensiilor pe durata caruia se vor pastra însă disparitati dureroase.

14. Nu a existat decat marginal o preocupare pentru distribuirea cat de cat echitabila a costurilor sociale ale tranzitiei. Deficitul de politica sociala a fost suportat în mod special de segmentele cel mai sarace, fiind din acest motiv responsabil de o accentuare a polarizarii sociale. La costurile sociale ale restructurarii intregii societăți s-au adaugat și costurile impuse de politica confuza de restituire a proprietăților. Inexistenta unei strategii coerente, restitutia proprietăților în lipsa unui suport al celor dezavantajati direct de această măsură au aruncat direct în saracie severa unele segmente ale populatiei. Aceasta politica restauratorie, pe lângă faptul ca a constituit una dintre principalele surse de corupție va afecta și în viitor resursele financiare publice sever limitate.

15. Dificultatea de a absorbi eficient programele externe de suport, fie ca este vorba despre creditele nerambursabile oferite de U.E. sau de imprumuturile de la Banca Mondiala. Datorita deficitului de conceptie interna și de coordonare, confuziei birocratiei interne și externe, lipsei de imaginatie și responsabilitate, lipsei mecanismelor rapide de corectie, resurse importante financiare au fost irosite pe programe cu eficienta scazuta, dezvoltate paralel sau chiar divergent în raport cu cele finantate din bani publici.

Aceste dezechilibre în modul de abordare a protectiei sociale au grave consecinte asupra gradului de acoperire a celor mai elementare nevoi de protecție sociala, asupra accesului la servicii sociale, dar și asupra calității acestora și, în general, asupra echitatii protectiei sociale.

16. Acoperirea insuficienta cantitativ și calitativ a nevoilor cu servicii/beneficii sociale

O serie de nevoi - mai puțin manifeste sau mai articulate în spatiul public - nu au fost adresate prin măsuri și programe sociale. Din categoria acestor nevoi fac parte în special cele asociate grupurilor sociale foarte sarace, aflate într-un proces rapid de excluziune și marginalizare sociala. Unele nevoi de suport au fost acoperite doar formal-legislativ, fără însă a se asigura o acoperire reala (de exemplu, cazul serviciilor comunitare destinate populatiei varstnice).

a) Accesul la servicii, în special la cele de asistența sociala. Accesul la serviciile de asistența sociala - puține, nesistematice și cel mai adesea furnizate numai în municipii sau orașe mari - este foarte inegal, atât în plan geografic (rural/urban, distanta față de reședința de judet), cat și în plan social (între diferite grupuri și categorii socio-economice). Costurile de acces inegal repartizate în plan social, dar și geografic îi afectează, evident, pe cei mai saraci dintre saraci. Mediul rural a fost până în prezent practic exclus de la orice serviciu de asistența sociala.

b) Calitatea precara a multor servicii sociale. Principala cauza o constituie deficitul de pregatire profesionala. Sectorul serviciilor de asistența sociala a fost acoperit foarte slab cu personal de specialitate, a cărui formare a fost reluata în 1990, după o lunga perioada de intrerupere. Lipsa resurselor financiare și a posibilității investitiilor în serviciile sociale de baza a dus la scaderea drastica a calității acestora, în special datorita lipsei unei infrastructuri adecvate (cladiri, aparatura, utilitati etc.). Lipsa unei abordari coerente a problemelor sociale prin servicii de preventie în domeniul sănătății și asistentei sociale a dus la aparitia unor servicii adresate problemelor consolidate în faze critice, în consecința foarte costisitoare și cu rezultate modeste. Pe de altă parte a existat în mod sistematic o preferinta pentru servicii cu o complexitate ridicata și, complementar, cu un cost pe măsura, în raport cu servicii mai simple, mai ieftine, dar care să acopere intr-o mult mai mare măsura nevoile.

Aceasta abordare fragmentara și puțin sustenabila din punct de vedere financiar, imprumutata din sectorul neguvernamental, s-a replicat în sistemul public datorita prezentei unor fonduri externe destinate cresterii capacităților administrative și dezvoltării de programe. Astfel asistam la o polarizare nu numai a accesului la servicii sociale, dar și a calității serviciilor sociale furnizate.

Lipsa unor standarde clare și a unor criterii și indicatori generalizabili la toate nivelurile administrației publice în ceea ce priveste calitatea minima a serviciilor sociale, concomitent cu lipsa unor mecanisme de intarire a raspunderii administrative și penale în raport cu respectarea acestora, fac ca populatia să fie adesea expusa, în mod inegal (și în special în detrimentul celor mai saraci dintre saraci) la servicii sociale de calitate inferioara sau la lipsa completa a acestor servicii, beneficiarul neavand nici un mecanism de control.

Inechitatea în abordare este generata în primul rand de prioritizarea cheltuielilor/programelor sociale după alte criterii decat gravitatea, amploarea sau potentialul de risc al problemelor sociale adresate. Programele cele mai sarace se dovedesc din nou a fi cele destinate saracilor, lipsiti de puterea presiunilor politice.

*

* *

Exista puternice argumente de a considera ca deficitul de politica sociala a avut o contribuție semnificativa la deteriorarea situației sociale, la explozia saraciei și a excluziunii sociale severe în cei 12 ani ai tranzitiei. Costurile sociale și umane ale procesului dificil de schimbare au fost modest compensate de politica sociala. Punctul forte al acesteia a fost salvarea unei largi părți a clasei salariale devenite extrem de vulnerabila (mai ales segmentul ajuns în pragul pensiei), dar a facut foarte puțin pentru un larg segment extrem de sarac și rapid saracit. Nu numai din punctul de vedere al strategiei economice, dar și din cel al politicii sociale o parte importanța a costurilor sociale ale tranzitiei erau evitabile.

Concluzia practica este ca printr-o reconsiderare a politicii sociale se poate resorbi o parte importanța a problemelor sociale acumulate.

Pe lângă necesară relansare economica o revedere a optiunilor de politica sociala reprezinta o resursa importanța a solutionarii problemelor sociale grave acumulate. De aici, necesitatea unei strategii globale care să ofere o abordare unitara și coerenta a fenomenului saraciei cu care se confrunta societatea noastra.

-------