Procedură · Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului Ministerul Energiei

Procedura din 7 august 2026

privind acordul prealabil pentru încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței

prezumat în vigoare

Data actului
7 august 2026
Emitent
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului Ministerul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 658 din 7 august 2026
Citează
7 acte
Structură
8 articole, 2 anexe · 19.342 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 1.237/896/2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 7 august 2026.

Aprobată prin

Articolul 1

(1)

Prezenta procedură reglementează cerințele necesare pentru emiterea de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei a acordului prealabil pentru încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței.

(2)

Scopul emiterii acordului prealabil pentru încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței este asigurarea continuității aprovizionării la nivel național pe durata situației de criză stabilită potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 162/2026

privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate, precum și pentru stabilirea unor măsuri de protecție a economiei, populației și de funcționare a pieței energiei.

(3)

Încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței de către operatorii economici se realizează exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei, cu excepția operațiunilor de reexport, precum și a celor de aprovizionare a navelor și aeronavelor. Prezenta procedură vizează numai mărfurile cu statut unional.

(4)

Scopul prezentei proceduri este:

a)

garantarea existenței, în mod continuu, pe piața internă a cantităților de motorină și țiței necesare pentru consumatorii finali;

b)

protejarea funcționării neîntrerupte a economiei și a serviciilor publice esențiale.

Articolul 2

(1)

Pe durata situației de criză, fiecare operator economic are obligația de a notifica prin mijloace electronice atât Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cât și Ministerul Energiei asupra intenției:

a)

de încheiere și executare a unor contracte de export de motorină și/sau țiței;

b)

de executare a unor contracte de export și/sau livrări intracomunitare de motorină și/sau țiței încheiate;

c)

de realizare a unei livrări intracomunitare de motorină și/sau țiței încheiate.

(2)

Notificarea privind încheierea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței se realizează, de regulă, cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită de părți pentru semnarea contractului de export sau de livrare intracomunitară de motorină și/sau țiței.

(3)

Notificarea privind executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței încheiate, aflate în curs de executare, se realizează în termen de o (1) zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei proceduri, iar pentru contractele de export și/sau de livrare intracomunitară încheiate, cu termen de executare ulterior intrării în vigoare a prezentei proceduri, notificarea se realizează cu minimum o (1) zi înainte de data executării acestora.

(4)

Notificarea prevăzută la

alin. (2)

și

(3)

trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

a)

cerere pentru emiterea acordului prealabil pentru încheierea și executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței, conform modelului din

anexa nr. 1

care face parte integrantă din prezenta procedură;

b)

copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal al operatorului economic;

c)

certificatul constatator, în format electronic emis/semnat cu o semnătură electronică de către oficiul registrului comerțului, cu respectarea prevederilor

Legii nr. 214/2024

privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal și toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, emis cu cel mult 15 zile anterior datei de depunere a cererii;

d)

documente relevante considerate utile de către operatorul economic, prin care se face dovada originii produselor exportate/ livrate, a punctelor vamale prin care se efectuează exportul, destinației exportului/livrării intracomunitare și destinatarului/ scopului utilizării finale;

e)

proiectul de contract/extras din contractul de export/livrare, care va conține cel puțin următoarele informații: părțile contractante, tipul de produs - motorină sau țiței (coduri tarifare), cantități de produse, perioada contractuală și termene/grafic de livrare;

f)

datele de contact ale persoanei/persoanelor desemnate de către operatorul economic care poate/pot oferi date/informații sau clarificări raportat la documentația depusă;

g)

declarație pe propria răspundere privind asigurarea portofoliului național - combustibilul pentru stațiile de distribuție de carburanți proprii sau partenere, precum și cel din depozitele de carburanți, potrivit modelului din

anexa nr. 2

care face parte integrantă din prezenta procedură.

(5)

Documentele depuse vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul legal sau de către un împuternicit în acest scop.

(6)

Notificările și documentația aferentă se pot depune, de luni până joi, între orele 8:30-17:00, și vinerea, între orele 8:30-14:30, prin mijloace electronice, la adresele de e-mail publicate pe website-ul fiecărei instituții publice. O notificare realizată în afara zilelor și a orelor menționate se consideră a fi realizată la începutul primei zile lucrătoare care urmează după data depunerii cererii.

(7)

În cazul în care documentațiile depuse sunt incomplete sau se consideră a fi necesară prezentarea de documente suplimentare sau clarificări, acestea se solicită de către reprezentanții desemnați ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Energiei, urmând ca acestea să fie comunicate de către operatorii economici în termen de o (1) zi de la data solicitării.

(8)

Documentele depuse se analizează de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei, iar acordul este emis în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentațiilor complete.

Articolul 3

(1)

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei emit acordul prealabil numai dacă operatorii economici demonstrează că exporturile/livrările intracomunitare de motorină și țiței nu afectează portofoliul național, respectiv combustibilul pentru stațiile de distribuție de carburanți proprii sau partenere, precum și cel din depozitele de carburanți.

(2)

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei emit acordul prealabil scris în urma evaluării documentațiilor depuse de operatorii economici.

(3)

Acordul prealabil va conține datele de identificare ale operatorului economic, tipul de produs, respectiv motorină sau țiței, cantitatea pentru care se emite acordul privind încheierea și/sau executarea unor contracte de export de motorină și/sau țiței sau transferuri intracomunitare, destinația exportului/transferului intracomunitar și destinatarul final. Cantitatea de motorină și/sau țiței pentru care se emite acordul prealabil reprezintă o valoare maximă care nu poate fi depășită.

(4)

Acordul prealabil se emite în format electronic, semnat cu semnătură electronică calificată, cu respectarea prevederilor

Legii nr. 214/2024 .

Articolul 4

Operatorul economic are obligația să respecte condițiile prevăzute în acordul prealabil și să notifice, de îndată, în condițiile

art. 2 alin. (2)

și

(3) , după caz, modificarea acestor condiții, în vederea emiterii unui nou acord, și să notifice Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei realizarea exportului/transferului intracomunitar.

Articolul 5

(1)

Acordul are valabilitate până la epuizarea cantității prevăzute în acesta.

(2)

Condițiile care au stat la baza emiterii acordului trebuie menținute pe durata de valabilitate a acestuia.

(3)

Acordul poate fi utilizat numai de titularul acestuia, în scopurile pentru care a fost eliberat, cu respectarea limitelor și a condițiilor prevăzute în acesta.

(4)

Acordul nu poate fi folosit ca document de bonitate în relațiile comerciale.

Articolul 6

(1)

În vederea emiterii acordului prealabil se constituie o comisie fără personalitate juridică, formată din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Energiei, ca organism deliberativ, în următoarea componență:

a)

doi reprezentanți ai Ministerului Energiei;

b)

un reprezentant al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, nominalizați de către conducătorul fiecărei instituții prin act administrativ.

(2)

Comisia are următoarele atribuții:

a)

verificarea documentelor depuse de operatorii economici;

b)

prezentarea de propuneri conducătorilor celor două ministere în vederea emiterii acordului prealabil;

c)

solicitarea adresată operatorului economic privind comunicarea unor documente suplimentare sau a unor clarificări.

(3)

Pentru fiecare membru titular al comisiei se desemnează prin actul administrativ de la

alin. (1)

câte un membru supleant. Membrul supleant își desfășoară activitatea în absența justificată a membrului titular.

(4)

În baza propunerii comisiei, conducătorii celor două ministere semnează acordul prealabil privind încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței sau refuzul de emitere a acordului.

(5)

Decizia privind refuzul de emitere a acordului poate fi contestată în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

Datele cu caracter personal furnizate în aplicarea prezentei proceduri sunt prelucrate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și de Ministerul Energiei, în calitate de operatori, în temeiul

art. 6 alin. (1) lit. c)

și

e) din Regulamentul (UE) 2016/679

al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), în scopul îndeplinirii obligațiilor legale și exercitării atribuțiilor prevăzute de

Legea nr. 162/2026 , cu respectarea prevederilor

Legii nr. 190/2018

privind măsuri de punere în aplicare a

Regulamentului (UE) 2016/679

al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.

Anexa 1 la procedură

- model -

Numărul și data înregistrării la solicitant

...........................................................................................

Numărul și data înregistrării la Ministerul Energiei/ Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

............................................................................................

CERERE

pentru emiterea acordului prealabil pentru încheierea

și/sau executarea contractelor de export

și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței

OPERATORUL ECONOMIC

01. Denumirea

02. Codul unic de identificare (CUI)/Codul fiscal (CF)

03. Numele solicitantului/administratorului/reprezentantului

04. Prenumele solicitantului/ administratorului/ reprezentantului

05. CNP-ul solicitantului/administratorului/reprezentantului

06. Codul de țară și nr. actului de identitate (pentru altă cetățenie)

07. Tipul de organizare

08. Codul CAEN

SEDIUL SOCIAL

09. Județul/Sectorul

10. Localitatea

11. Satul/Strada

12. Nr.

13. Codul poștal

14. Bl.

15. Sc.

16. Apt./Cam.

17. Telefon mobil

18. Telefon/Fax

19. E-mail

PUNCTUL/PUNCTELE DE LUCRU DIN ROMÂNIA

............................................................

În susținerea prezentei cereri anexăm următoarele documente:

a)

copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal al operatorului economic, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit, certificată pentru conformitate cu originalul;

b)

certificatul constatator, în format electronic emis/semnat cu o semnătură electronică de către oficiul registrului comerțului cu respectarea prevederilor

Legii nr. 214/2024

privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, în care să se menționeze următoarele informații: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociații și reprezentanții legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal și toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, emis cu cel mult 15 zile anterior datei de depunere a cererii;

c)

documente relevante considerate utile de către operatorul economic, prin care se face dovada originii produselor exportate/livrate, a punctelor vamale prin care se efectuează exportul, destinației exportului/livrării intracomunitare și destinatarului/scopului utilizării finale;

d)

proiectul de contract/extras din contractul de export/livrare, care va conține cel puțin următoarele informații: părțile contractante, tipul de produs - motorină sau țiței (coduri tarifare), cantități de produse, perioada contractuală și termene/grafic de livrare;

e)

datele de contact ale persoanei/persoanelor desemnate de către operatorul economic care poate/pot oferi date/informații sau clarificări raportat la documentația depusă;

f)

declarație pe propria răspundere privind asigurarea portofoliul național - combustibilul pentru stațiile de distribuție de carburanți proprii sau partenere, precum și cel din depozitele de carburanți, potrivit modelului din anexa nr. 2 la Procedura privind acordul prealabil pentru încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și al ministrului energiei, interimar, nr. 1.237/896/2026 (Procedura).

Vă rugăm să analizați cererea noastră și să ne solicitați eventualele clarificări necesare.

.......................................

(numele reprezentantului legal)

Funcția: .................................

(funcția deținută)

..........................................

(numele companiei)

Am luat cunoștință că datele cu caracter personal cuprinse în prezenta cerere sunt prelucrate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și de Ministerul Energiei, în temeiul

art. 6 alin. (1) lit. c)

și

e) din Regulamentul (UE) 2016/679 , în scopul aplicării Procedurii, în exercitarea atribuțiilor legale ce le revin, potrivit informării puse la dispoziție conform

art. 13 din Regulamentul (UE) 2016/679 .

Data: ............(zz/ll/aaaa)...............

Semnătura

.......................................

Anexa 2 la procedură

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

privind asigurarea portofoliului național - combustibilul

pentru stațiile de distribuție de carburanți proprii

sau partenere, precum și cel din depozitele de carburanți

Prin prezenta, noi ................(denumirea societății)................., cu sediul în ............(adresa societății).............., în calitate de exportator al produsului .............(denumirea produsului).........., cod tarifar, tone ........., în valoare totală de .............., conform Contractului nr. .............. din data , declarăm pe propria răspundere că:

–

circuitul comercial al operațiunii de export este: exportator ...........(denumirea societății).......... - intermediar ...........(denumirea societății)......., destinatar/utilizator/scop utilizare final .........(denumirea societății)....... ;

–

operațiunea de export nu afectează portofoliul național - combustibilul pentru stațiile de distribuție de carburanți proprii sau partenere, precum și cel din depozitele de carburanți.

Declarăm pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta declarație sunt corecte și complete. Totodată înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

Cunoscând prevederile

art. 326 din Codul penal

cu privire la falsul în declarații, declarăm prin prezenta că informațiile prezentate sunt veridice și conforme cu realitatea.

.....................................

(numele reprezentantului legal)

Funcția: ...................................

(funcția deținută)

....................................

(numele societății)

Data: ........(zz/ll/aaaa)............

Semnătura

......................................

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.