Decizia nr. 134/2026

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 451 din Codul de procedură penală , excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. 123/739/2020* al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.110D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției. În acest sens, arată că excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea, în rejudecare, ulterior admiterii recursului în casație, a unei cauze privind stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni. Susține că recursul în casație este specific fazei de judecată, iar cazurile în care acesta poate fi exercitat privesc exclusiv această fază procesuală. Pe de altă parte, procedura camerei preliminare, astfel cum este reglementată de legiuitor, vizează aspecte distincte, circumscrise verificării legalității trimiterii în judecată. Arată că legiuitorul a prevăzut în mod expres situațiile în care procedura de cameră preliminară poate fi reluată, acestea fiind reglementate în prezent în cuprinsul

art. 386^1 din Codul de procedură penală , introdus prin

art. I pct. 47 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. În consecință, apreciază că obiectul camerei preliminare nu se circumscrie dispoziției legale criticate, rejudecarea cauzei după casare vizând exclusiv faza de judecată. Totodată, susține că motivele de neconstituționalitate formulate privesc, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legii, respectiv la competența stabilită de procuror în faza de urmărire penală și la modul în care actele de urmărire penală au fost verificate de judecător în primul ciclu procesual.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 123/739/2020*, Tribunalul Militar Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 451 din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Tribunalul Militar Iași întro cauză având ca obiect soluționarea, în rejudecare, ulterior admiterii recursului în casație, a unei cauze penale privind stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de

art. 336 alin. (1) din Codul penal .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală

contravin prevederilor

art. 24 din Constituție , întrucât norma legală impune instanței învestite cu rejudecarea cauzei reluarea acesteia fie din momentul judecății în primă instanță, fie din apel, fiind astfel exclusă posibilitatea reluării procedurii de cameră preliminară. Se susține, în acest sens, că reluarea unei cauze dintr-un moment procesual care limitează exercitarea dreptului la apărare, fără existența unor mijloace procesuale compensatorii, afectează echilibrul dintre acuzare și apărare, fiind încălcate prevederile constituționale anterior menționate. Se arată că, în cauza de față, inculpatul, având gradul de plutonier major, a fost cercetat de un organ necompetent material și funcțional - respectiv de un organ de urmărire penală în loc de procuror și de un organ de urmărire penală cu grad de judecătorie în loc de tribunal -, iar actele de urmărire penală au fost verificate sub aspectul legalității de către judecătorie în loc de tribunal și de o instanță civilă în loc de o instanță militară. Se susține că, având în vedere dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală , orice control de legalitate al actelor de urmărire penală, indiferent dacă se referă la acte procesuale, procedurale sau la probe, are o forță procesuală absolută, întrucât rejudecarea nu poate avea loc din faza de cameră preliminară. Or, reglementarea actuală înfrânge dreptul la apărare al inculpatului și al celorlalți subiecți procesuali, întrucât aceștia nu au posibilitatea de a exercita o apărare completă, având în vedere că reluarea procedurii de cameră preliminară este exclusă prin reglementarea prevăzută în cuprinsul

art. 451 din Codul de procedură penală . Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019 ,

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017

și

Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019 .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale. În acest sens, arată că excluderea procedurii camerei preliminare în cazul rejudecării cauzei după casare și posibilitatea reluării judecării numai în fața primei instanțe ori a instanței de apel încalcă dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la apărare. Susține că

art. 451 din Codul de procedură penală

permite menținerea unor acte procedurale lovite de nulitate, având efecte asupra soluției în cauză, inclusiv din perspectiva stabilirii vinovăției sau nevinovăției inculpatului. Limitarea rejudecării cauzei după casare, doar la judecată în primă instanță sau în fața instanței de apel, poate lăsa nesoluționate aspecte specifice procedurii camerei preliminare, precum legalitatea competenței organului de urmărire penală și a instanței competente să verifice legalitatea administrării probatoriului. Așadar, având în vedere importanța deosebită a fazei camerei preliminare, îndeosebi sub aspectul asigurării caracterului echitabil al procedurii și al excluderii probelor nelegale, întrucât probele excluse de judecător în această etapă nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 ,

Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019

și

Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019 .

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor

cap. II

sau

III din titlul III

al părții speciale, care se aplică în mod corespunzător.“

11.

În opinia instanței judecătorești, autoare a excepției de neconstituționalitate, textele legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 24

privind dreptul la apărare.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu privire la cadrul procesual în care aceasta a fost ridicată, că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 367/RC din 16 octombrie 2020, având în vedere prevederile

art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală , a admis recursul în casație formulat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 249 din 28 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia recurată și Sentința nr. 1.196 din 4 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Botoșani, și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța competentă, respectiv Tribunalul Militar Iași. Prin Sentința penală nr. 10 din 27 ianuarie 2021, Tribunalul Militar Iași a admis excepția nulității absolute a actelor de urmărire penală și a dispus restituirea cauzei Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, apreciind că, potrivit deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Militar Iași trebuia să procedeze la judecarea cauzei. Prin Decizia penală nr. 47 din 7 aprilie 2021, Curtea Militară de Apel București a admis apelul astfel formulat, a desființat sentința penală apelată și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Militar Iași în limitele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

13.

Referitor la recursul în casație, prin

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, paragrafele 24 și 25, Curtea a statuat, având în vedere și literatura juridică de specialitate, că acesta este o cale extraordinară de atac preponderent de anulare și parțial devolutivă, ce are ca scop îndreptarea erorilor, de regulă, din cuprinsul hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de apel. Astfel, prin promovarea recursului în casație se urmărește anularea sau casarea hotărârii judecătorești definitive atacate. Acesta constituie, totodată, o cale de atac de drept, întrucât presupune un control parțial al hotărârii judecătorești atacate, devoluția cauzei în care este invocat fiind doar în drept, aspect care, de altfel, deosebește recursul în casație de apel, care este o cale ordinară de atac, devolutivă atât în fapt, cât și în drept. De asemenea, recursul în casație este o cale de atac exclusivă, fiind adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu pune în mișcare o nouă judecată a cauzei în fond, ci o verificare a hotărârii atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi care sunt prezentate la instanța de recurs în casație.

14.

Motivele pentru care poate fi formulat recursul în casație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv de

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală . Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 , precitată, paragraful 26, că motivele de recurs în casație, potrivit noii reglementări, se limitează la cele prevăzute de

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală . Prin aceeași decizie, Curtea a constatat neconstituționalitatea soluției legislative cuprinse în

art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală , care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care, în mod greșit, nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

15.

În continuare, Curtea reține că dispozițiile

art. 448 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează soluțiile pe care instanța le poate pronunța cu ocazia judecării recursului în casație, după cum urmează: 1. respinge recursul în casație, menținând hotărârea atacată, dacă recursul în casație este nefondat; 2. admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și: a) îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii; b) dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la

art. 438 .

16.

Așadar, Curtea constată că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , care reglementează cazurile în care poate fi exercitat recursul în casație, cu dispozițiile

art. 448 alin. (1) din același cod , care prevăd soluțiile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le poate pronunța în soluționarea cererilor formulate în această cale de atac, soluția legislativă consacrată de

art. 451 din Codul de procedură penală

se integrează într-un cadru normativ coerent, apt să realizeze scopul avut în vedere de legiuitor în reglementarea acestei căi de atac.

17.

Curtea constată că, asemenea situației din cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, în cazul admiterii recursului în casație, în temeiul

art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală , coroborat cu dispozițiile

art. 451 din același cod , se impune ca rejudecarea cauzei să se desfășoare potrivit dispozițiilor capitolului II - Judecata în primă instanță - din titlul III al părții speciale a Codului de procedură penală, întrucât motivul de casare privește situația în care, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei. În continuare, Curtea reține că arhitectura Codului de procedură penală operează o distincție clară între funcțiile judiciare prevăzute de dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală , respectarea acestei împărțiri având caracter imperativ pentru garantarea imparțialității, legalității și echității procesului penal. Prin urmare, Curtea constată că soluțiile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le poate pronunța în cadrul soluționării recursului în casație sunt determinate, în mod necesar, de limitele trasate prin motivele de casare reglementate de legiuitor. Acestea delimitează obiectul examinării instanței supreme, care nu poate depăși cadrul juridic stabilit prin criticile prevăzute și invocate, aceasta fiind chemată să verifice legalitatea hotărârii atacate exclusiv în raport cu aceste motive. În consecință, soluțiile pronunțate vizează, în mod corespunzător, remedierea viciilor de legalitate identificate, în limitele stabilite de dispozițiile

art. 448 din Codul de procedură penală , în cazul de față fiind vorba despre ipoteza în care în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, respectiv când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

18.

Analizând cadrul procesual prezentat la paragraful 12 al prezentei decizii, Curtea observă că instanța competentă să soluționeze cauza a identificat în momentul rejudecării și alte nulități absolute, distincte de cele analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în casație cu care a fost învestită, cu referire la faza de urmărire penală, constând în necompetența materială a organului de cercetare penală.

19.

În acest context, Tribunalul Militar Iași a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, având în vedere

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală

- care nu include, în categoria nulităților absolute, încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală - este neconstituțională, precum și dispozițiile

art. 281 alin. (2)

și

(3) din același cod , potrivit cărora încălcarea normelor prevăzute la

alin. (1) lit. a)-d)

poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar din oficiu.

20.

În consecință, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate invocate vizează, în realitate, posibilitatea instanței căreia i-a fost trimisă cauza spre rejudecare, după admiterea recursului în casație, de a ridica din oficiu nulități absolute specifice fazei de urmărire penală, în contextul pronunțării

Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 , precitată, coroborat cu prevederile

art. 451 din Codul de procedură penală .

21.

Curtea reține că, în urma pronunțării

Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 , precitată, sancțiunea nulității absolute intervine și atunci când organul de urmărire penală este necompetent, nu doar instanța de judecată. Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , în raport cu

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 , nulității absolute derivate din necompetența materială a organelor de urmărire penală i-a devenit aplicabil regimul prevăzut de

art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală , care permite invocarea nulității absolute prevăzute de

art. 281 alin. (1) lit. b)

în orice stare a procesului, însă această posibilitate trebuie valorificată în cadrul și la momentele procesuale stabilite de lege, cu respectarea arhitecturii procesului penal. În acest sens, dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală , referitoare la nulitățile absolute, trebuie interpretate sistematic cu dispozițiile

art. 450 din același cod , care reglementează limitele rejudecării după admiterea recursului în casație, precum și cu dispozițiile

art. 451 , care stabilesc procedura rejudecării.

22.

De altfel, Curtea observă că inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 358/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, ulterior pronunțării

Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 , precitată, astfel încât avea posibilitatea invocării nulității absolute derivate din necompetența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală încă cu ocazia verificării legalității trimiterii în judecată.

23.

Rațiunea reglementării

art. 451 din Codul de procedură penală

constă în stabilirea cadrului procedural aplicabil rejudecării cauzei după admiterea recursului în casație, prin raportare la faza procesuală în care aceasta trebuie reluată. Astfel, textul criticat nu instituie o procedură distinctă, lipsită de garanțiile specifice dreptului la apărare, ci trimite la regulile judecății în primă instanță sau, după caz, ale judecății în apel. Prin această soluție legislativă, legiuitorul a urmărit asigurarea previzibilității procesului penal, a securității raporturilor juridice și a respectării principiului legalității, oferind părților un cadru procedural clar și cunoscut pentru desfășurarea rejudecării după casarea hotărârii atacate. Așadar, prin trimiterea la regulile generale ale judecății,

art. 451 din Codul de procedură penală

permite părților să își exercite drepturile procesuale și să își formuleze apărările în condițiile legii, potrivit garanțiilor specifice fazei procesuale în care se reia judecata, și nu afectează dreptul la apărare, consacrat de

art. 24 din Constituție , întrucât nu limitează posibilitatea părților de a formula cereri, excepții și apărări, de a pune concluzii, de a participa la dezbateri și de a valorifica mijloacele procesuale recunoscute de lege în faza rejudecării, ci dimpotrivă, prin trimiterea la regulile generale ale judecății, textul criticat asigură exercitarea dreptului la apărare într-un cadru procedural determinat.

24.

Totodată, Curtea observă că prin

Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, dispozițiile

art. 281 din Codul de procedură penală

au fost modificate, astfel că acestea reglementează, printre cazurile care determină întotdeauna aplicarea nulității absolute, atât încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența determinată de calitatea persoanei a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente [ art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală ], cât și încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența determinată de calitatea persoanei a organului de urmărire penală [ art. 281 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedură penală ]. Curtea reține că, deși, ca urmare a modificării dispozițiilor

art. 281 din Codul de procedură penală , încălcarea normelor privind competența materială și competența determinată de calitatea persoanei a organului de urmărire penală este reglementată distinct în categoria nulităților absolute, această intervenție legislativă nu a determinat și modificarea cazurilor de recurs în casație prevăzute de

art. 438 alin. (1) din același cod . Astfel, cazul de casare prevăzut de

art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală

privește nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei în cursul judecății, iar nu necompetența organului de urmărire penală. Prin această opțiune normativă, legiuitorul a menținut arhitectura Codului de procedură penală, păstrând distincția dintre regimul nulităților absolute, pe de o parte, și cazurile limitative de recurs în casație, pe de altă parte.

25.

Curtea reține că dreptul reglementat de

art. 24 din Constituție

conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în susținerea cauzei apărările pe care le consideră necesare. Dreptul la apărare presupune, prin prisma accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, spre exemplu, participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea aplicabilă în materia supusă analizei instanței judecătorești, precum și exercitarea oricăror alte drepturi prevăzute de lege, cu respectarea procedurilor și a condițiilor stabilite de legiuitor (a se vedea

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33), prerogative care au fost pe deplin garantate recurentului.

26.

Recursul în casație reprezintă calea extraordinară de atac aptă să determine casarea hotărârilor judecătorești definitive afectate de viciile de nelegalitate corespunzătoare cazurilor expres și limitativ prevăzute de

art. 438 din Codul de procedură penală . Caracterul adecvat al remediului procesual în raport cu cazul de casare invocat este evidențiat și în prezenta cauză, în care Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând nerespectarea, în cursul judecății, a dispozițiilor privind competența după materie și după calitatea persoanei, a dispus rejudecarea cauzei de către instanța competentă, înlăturând astfel nulitatea invocată prin cererea de recurs în casație.

27.

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală

nu aduc atingere prevederilor constituționale privind dreptul la apărare, întrucât norma criticată are un caracter strict procedural, reglementând modul de desfășurare a rejudecării cauzei după admiterea recursului în casație și casarea hotărârii definitive, în limitele stabilite prin decizia instanței supreme. Aceste limite nu sunt însă determinate în mod autonom de dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală , ci decurg din natura și finalitatea recursului în casație, precum și din cazurile în care poate fi exercitată această cale de atac, astfel cum sunt configurate de

art. 438 din același cod . Astfel, delimitarea motivelor care pot fi examinate în cadrul recursului în casație și, în mod corespunzător, a întinderii rejudecării reprezintă o consecință a caracterului acestei căi extraordinare de atac, iar nu expresia unei restrângeri a garanțiilor procesuale ale părților.

28.

În ceea ce privește invocarea

Deciziei nr. 590 din 8 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 18 decembrie 2019, Curtea reține că, prin această decizie, a constatat că dispozițiile

art. 469 alin. (3) din Codul de procedură penală

- în ceea ce privește faza procesuală de la care se reia procesul în cazul admiterii cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate -, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale.

29.

Curtea constată însă că cele reținute prin

Decizia nr. 590 din 8 octombrie 2019

nu sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză. Astfel, spre deosebire de dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală , dispozițiile

art. 469 alin. (3) din același cod

nu excludeau expressis verbis parcurgerea fazei camerei preliminare, ci prevedeau doar că instanța, constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute la

alin. (1) al aceluiași articol , dispune, prin încheiere, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal. De altfel, Curtea observă că situația persoanei condamnate definitiv, judecată în lipsă și care are posibilitatea de a solicita redeschiderea procesului penal, nu este similară cu cea a titularului cererii de recurs în casație. Acesta din urmă a avut posibilitatea, în cursul procesului penal, să participe la desfășurarea etapelor procesuale anterioare și să exercite toate prerogativele dreptului la apărare.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. 123/739/2020* al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 451 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Militar Iași și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 februarie 2026.