Decizia nr. 635/2023

Articolul 336

alin. (1):

„(1) Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.“;

–

Articolul 339

Articolul 340

alin. (1):

„(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.“

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în fața legii, ale

art. 21 alin. (1) și (2)

privind accesul liber la justiție și ale

art. 132 alin. (1)

referitor la principiul controlului ierarhic în activitatea procurorilor, precum și prevederile

art. 6

în componenta referitoare la accesul la o instanță independentă din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 336 alin. (1) , ale

art. 339

și ale

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție

și ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

13.

Astfel, prin

Decizia nr. 465 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 336 alin. (1)

și ale

art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală , pentru argumentele reținute în paragrafele 17-24 din decizia menționată. De asemenea, prin

Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 14 noiembrie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 339

și ale

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , pentru motivele expuse în paragrafele 14-24 din respectiva decizie.

14.

Prin

Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019 , precitată, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală , legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului fundamental prevăzut de dispozițiile

art. 21 din Constituție . Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Legea fundamentală, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, care sunt ocrotite în egală măsură.

15.

Prin deciziile anterior menționate, Curtea a reținut că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală și plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală și plângerea împotriva actelor procurorului. Astfel, potrivit prevederilor

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală , orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În doctrină s-a arătat că norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce privește plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparține oricărei persoane, nu doar subiecților procesuali. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit dispozițiilor

art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală , procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluționată, potrivit prevederilor

art. 339 din Codul de procedură penală , de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. În conformitate cu dispozițiile

art. 338

și ale

art. 339 alin. (6) din același cod , plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent.

16.

Prin

Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019 , precitată, Curtea a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la îngrădirea accesului la justiție, deoarece, odată rezolvată de către procuror, în condițiile

art. 327 din Codul de procedură penală , cauza penală este, respectiv poate fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară - în funcție de soluția procurorului -, astfel că partea interesată are posibilitatea de a critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția dispusă de către acesta din urmă. Astfel, atunci când procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza ajunge în faza camerei preliminare, în care, potrivit dispozițiilor

art. 342 din Codul de procedură penală , judecătorul verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, pe calea plângerii reglementate de dispozițiile

art. 340

și ale

art. 341 din Codul de procedură penală , la judecătorul de cameră preliminară în fața căruia, în condițiile

art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală , dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot să formuleze cereri și să ridice excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. În sfârșit, atunci când procurorul emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform prevederilor

art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală . Ulterior, această ordonanță se transmite, pentru confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar în fața acestuia persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată pot invoca aspecte de nelegalitate și/sau netemeinicie a soluției pronunțate, în condițiile

art. 318 alin. (12) ,

(14) și (15) din Codul de procedură penală .

17.

De asemenea, prin deciziile precitate, Curtea a constatat că prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept ( Decizia nr. 569 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). Or, astfel cum s-a arătat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanței de judecată în scopul obținerii unui remediu. Așa fiind, rezultă că persoana interesată, pe de o parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală și împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condițiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleași aspecte. Textul de lege criticat nu aduce atingere, așadar, nici accesului la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, posibilitatea formulării la procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiție și a dreptului la un recurs efectiv ( Decizia nr. 398 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, paragraful 16). Mai mult, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare.

18.

În același sens sunt și

Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017,

Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017,

Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017,

Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 10 ianuarie 2019,

Decizia nr. 183 din 28 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 9 mai 2019,

Decizia nr. 247 din 16 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 11 iulie 2019, și

Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 31 mai 2019.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ingrid Luciana Mocanu în Dosarul nr. 4.028/2/2017 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 336 alin. (1) , ale

art. 339

și ale

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2023.