Decizia nr. 219/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Petrus în Dosarul nr. 6.883/2001 al Tribunalului Dambovita și de Gheorghe Rafira în Dosarul nr. 11.165/2001 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal răspunde autorul excepției Ioan Petrus, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 120C/2002 la Dosarul nr. 114C/2002, având în vedere ca obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic în cauzele enumerate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispune conexarea dosarelor anterior menționate.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 6.883/2000 de Tribunalul Dambovita - Secția civilă, respectiv prin Încheierea din 4 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 11.165/2001 de Judecătoria Targoviste, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Ioan Petrus și Gheorghe Rafira în cauze aflate pe rolul acelor instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile legale criticate prevăd dreptul procurorului de a dispune luarea unor măsuri precum neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, care sunt acte de infaptuire a justiției și constituie atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, singurele care realizează justiția potrivit art. 125 alin. (1) din Constituție. Autorul excepției considera ca termenul "dispune" folosit de legiuitor în cuprinsul art. 11 din Codul de procedură penală, atunci când stabilește atribuțiile procurorului când se constata existenta vreunuia dintre cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, este neconstitutional. Se apreciază ca procurorul trebuie "sa propună", iar nu "sa dispună", pentru ca aceasta ar echivala cu înfăptuirea justiției.

Tribunalul Dambovita apreciază textele de lege criticate ca fiind constituționale. Judecătoria Targoviste arata ca în cauzele în care procesul penal cunoaște și faza urmăririi penale procurorul poate dispune, după caz, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) și ale art. 242-249 din Codul de procedură penală. Orice persoană nemultumita de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale poate să facă plângere împotriva acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, inclusiv la instanța de judecată, după epuizarea căilor de atac ierarhice prevăzute de lege, chiar în lipsa unei reglementări explicite, întrucât Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 486/1997, a statuat ca art. 278 din Codul de procedură penală este neconstitutional în măsura în care oprește persoana nemultumita de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din Constituție. În concluzie, instanța arata ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, nefiind contrare nici unuia dintre articolele din Constituție invocate de autorul excepției, actul de justiție fiind infaptuit în final de instanțele judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Președintele Camerei Deputaților arata ca prevederile art. 10, 11, 22, 50 și 126 din Constituție nu au nici o relevanta în cauza. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală se arata ca acestea sunt constituționale, întrucât actul de justiție este realizat, în final, tot de instanțele judecătorești. Se invoca în acest sens Decizia nr. 486/1997, prin care Curtea Constituțională a statuat ca persoana nemultumita de actele sau măsurile luate de procuror se poate adresa justiției. Se propune respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Guvernul arata ca organele judiciare însărcinate cu realizarea urmăririi penale, după ce apreciază ca au efectuat toate activitățile impuse de necesitatea rezolvarii cauzei, se dezinvestesc dând una dintre soluțiile de terminare a urmăririi penale. Urmărirea penală se poate finaliza fără trimiterea în judecata, dacă exista vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 10 din Codul de procedură penală. În aceste situații procurorul dispune clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Aceste soluții, denumite în vocabularul de specialitate soluții de neurmărire, nu trebuie confundate cu rezolvarea propriu-zisa a cauzei penale, cu înfăptuirea actului de justiție. Soluțiile de neurmărire pot fi date numai în faza de urmărire penală, adevarata soluționare a cauzei având loc numai în fața instanței de judecată. De asemenea, soluțiile de neurmărire pot da o rezolvare cauzei numai în sens negativ, în cadrul neurmaririi penale neexistand posibilitatea tragerii la răspundere penală și stabilirea sancțiunilor corespunzătoare. În fine, soluțiile de neurmărire nu produc efecte cu autoritate de lucru judecat. Actionand în temeiul art. 11 pct. 1 din Codul de procedură penală, procurorul nu înfăptuiește un act de justiție, nu soluționează o cauza penală.

Pe de altă parte, persoana nemultumita de soluția data plângerii împotriva actelor sau măsurilor procurorului se poate adresa instanțelor judecătorești în temeiul art. 21 din Constituție, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 486/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998.

În concluzie, se arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției și se conchide ca excepția este neîntemeiată.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, când nu exista invinuit în cauza;

b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;

c) încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), când exista invinuit sau inculpat în cauza."

Întrucât în speta autorul excepției s-a plans împotriva rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală, sunt vizate și dispozițiile art. 228, care sunt următoarele:

- Art. 228: "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b^1).

În cazul arătat în art. 10 lit. b^1), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmărire penală.

Când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.

Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denuntului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b^1), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Dacă procurorul constata că nu sunt întrunite condițiile arătate în alineatul precedent, restituie actele organului de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale.

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirma prin rezoluție motivată și înștiințează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea.

Dacă ulterior se constată că nu a existat sau ca a dispărut împrejurarea pe care se întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirma rezoluția și restituie actele organului de urmărire, dispunând începerea urmăririi penale."

Textul de lege criticat este considerat contrar următoarelor prevederi constituționale: art. 1 referitor la statul de drept; art. 10 cu privire la relațiile internaționale; art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern; art. 15 referitor la universalitatea drepturilor și libertăților; art. 16 care consacra egalitatea în drepturi; art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului; art. 21 referitor la accesul liber la justiție; art. 22 care garantează dreptul la viața și integritate fizica și psihică; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 48 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; art. 50 care reglementează fidelitatea față de țara; art. 51 cu privire la respectarea Constituției și a legilor; art. 123 privind înfăptuirea justiției; art. 124 referitor la statutul judecătorilor; art. 125 cu privire la instanțele judecătorești; art. 126 care statuează caracterul public al dezbaterilor; art. 128 referitor la folosirea căilor de atac și art. 150 privind conflictul temporal de legi.

Autorul excepției susține, de asemenea, încălcarea Convenției europene a drepturilor omului, fără a arata care articol din aceasta convenție este nesocotit de textul de lege criticat.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Actele de neurmărire, între care și neinceperea urmăririi penale, sunt dispuse de procuror în faza urmăririi penale, numai dacă se constata existenta vreunuia dintre cazurile care, potrivit legii, împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale. Aceleași cazuri, dacă sunt descoperite în faza judecații, împiedica exercitarea acțiunii penale, obligând instanța sa pronunțe achitarea sau încetarea procesului penal.

Asadar, asa-numitele soluții de neurmărire: neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale sunt dispuse de procuror nu în mod arbitrar, ci pe baza probelor administrate în cauza și în stricta conformitate cu legea, soluția fiind aceeași dacă ar fi constatată de instanța judecătorească, într-o faza ulterioară a procesului penal.

Pe de altă parte, legea prevede că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală, plângere ce se soluționează conform procedurii speciale prevăzute la art. 275-278 din Codul de procedură penală, împotriva actelor efectuate de procuror, plângerea urmând să fie soluționată potrivit dispozițiilor art. 278 din Codul de procedură penală. Persoana nemultumita de soluția data plângerii sale se poate adresa instanței judecătorești competente, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale ale art. 278 din Codul de procedură penală referitoare la măsurile și actele procurorului în cursul urmăririi penale.

Cu acel prilej, referindu-se la procedura de soluționare a plângerii împotriva actelor și măsurilor procurorului, Curtea Constituțională a constatat ca, fiind vorba de acte și măsuri luate de procuror în cursul urmăririi penale, prin care se pune capăt conflictului de drept penal, acestea trebuie să fie supuse nu numai controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public, dar și controlului din partea instanțelor judecatorersti. Astfel persoana nemultumita de soluția data plângerii sale în cadrul Ministerului Public are dreptul, potrivit art. 21 din Constituție, de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. În consecința, Curtea a decis ca prevederile art. 278 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care inchid calea persoanei nemultumite de soluția data plângerii sale de către Ministerul Public de a se adresa justiției. Acest drept al persoanei este evident în cazul actelor prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, real sau aparent, cum sunt: rezoluția de neincepere a urmăririi penale reglementată de art. 228 alin. 6 din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale prevăzută la art. 11 pct. 1 lit. b) și c) din Codul de procedură penală. Fiind vorba de acte prin care se înfăptuiește justiția, este firesc să fie verificate și confirmate ori infirmate de instanțele judecătorești, singurele autorități prin a căror activitate se realizează justiția conform art. 125 alin. (1) din Constituție.

Soluția adoptată prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 este valabilă și pentru cauza de fața și, prin urmare, dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală nu pot fi considerate ca fiind neconstituționale, întrucât actele sau măsurile luate de procuror pot fi supuse controlului instanțelor judecătorești, fiind astfel garantate drepturile persoanei la un proces echitabil.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Petrus în Dosarul nr. 6.883/2001 al Tribunalului Dambovita și de Gheorghe Rafira în Dosarul nr. 11.165/2001 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 iulie 2002.