Decizia nr. 220/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , precum și a Legii nr. 217/2023 , în ansamblul său
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Decizia nr. 683/2014 19 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193, art. 194 alin. …
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , excepție ridicată de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.486D/2023.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 noiembrie 2023, în prezența reprezentantului Avocatului Poporului, doamna Emma Turtoi, șef birou contencios constituțional și recurs în interesul legii din cadrul instituției Avocatului Poporului și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 30 ianuarie 2024. Curtea a dispus succesiv amânarea pronunțării pentru data de 14 februarie 2024, 21 februarie 2024, 13 martie 2024, 20 martie 2024 și, respectiv, 10 aprilie 2024 în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , atunci când a constatat că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, respectiv pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . La termenul din data de 10 aprilie 2024, Curtea a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Adresa nr. 27278 din 5 octombrie 2023, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal .
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit expunerii de motive a
Legii nr. 217/2023 , scopul modificării dispozițiilor
Codului penal
prin legea criticată a fost adoptarea unor măsuri sporite de protecție a minorilor împotriva agresiunilor de natură sexuală, în contextul în care România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește victimele infracțiunilor de trafic de persoane, iar numărul minorilor care devin victime ale actelor de abuz sexual comise în mediul virtual a crescut considerabil începând cu anul 2020. Cu toate acestea, Avocatul Poporului susține că forma
adoptate de Camera Deputaților se îndepărtează de intenția legiuitorului anterior arătată, întrucât
art. I pct. 9
din legea analizată prevede, prin dispozițiile
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , o cauză de nepedepsire care, prin aplicarea diferenței de vârstă de 5 ani între făptuitor și victimă, permite ca un minor cu vârsta de 13 ani și o lună care consimte la un raport sexual cu un major de 18 ani să fie prezumat a exprima un consimțământ valabil. Se susține că, în aceste condiții, soluția legislativă criticată nu poate fi conciliată cu rațiunea adoptării
și se menționează că, în forma inițială a proiectului legii supuse controlului de constituționalitate, cauza de nepedepsire prevedea o diferență de vârstă între făptuitor și victimă de 3 ani.
5.
Este invocat
art. 113 din Codul penal , ce reglementează limitele răspunderii penale, arătând că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, că minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ și că minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii. Se susține că prin discernământ se înțelege atât capacitatea mentală (psihică și intelectuală) a persoanei de a înțelege semnificația socială a faptelor pe care le săvârșește și urmările acesteia, cât și capacitatea acesteia de a-și manifesta voința neconstrânsă de a le săvârși. În acest context, se apreciază că, deși dispozițiile
art. 113 din Codul penal
reglementează o prezumție absolută a lipsei de discernământ a făptuitorului care are o vârstă mai mică de 14 ani, cu atât mai mult se poate aprecia că un minor cu vârsta mai mică de 14 ani, victimă a unei infracțiuni cu caracter sexual, nu are discernământul necesar pentru a conștientiza consecințele unui act sexual și, ca atare, nu poate consimți la un act sexual cu un major. Se susține că diferența de vârstă de 5 ani între făptuitor și victimă, prevăzută de dispozițiile
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , încalcă prezumția absolută reglementată la
art. 113 din Codul penal .
6.
Se face trimitere la
art. 18 din Convenția Consiliului Europei
pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Lanzarote, 25 octombrie 2007), care prevede, printre altele, că fiecare parte semnatară va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina fapte, comise cu intenție, constând în activități sexuale cu minori care, potrivit prevederilor în vigoare ale dreptului național, nu au împlinit vârsta legală pentru viața sexuală.
7.
Se arată că, în legislația penală românească, vârsta minorității a fost modificată/a crescut de la 14 ani, potrivit
art. 198 din Codul penal din 1968 , la 15 ani, conform
Legii nr. 197/2000 . Or, prin
Legea nr. 217/2023 , vârsta consimțământului sexual este majorată la 16 ani, în condițiile în care în cuprinsul expunerii de motive care însoțește
se reține că vârsta consimțământului sexual în România ar fi 14 ani, iar prin aplicarea cauzei de nepedepsire reglementate la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal
se ajunge la prezumarea unui consimțământ sexual al unui copil care are puțin peste 13 ani.
8.
În acest context, se susține că, dacă discernământul este o condiție de validitate a consimțământului, nu se poate concluziona că un copil de 13 ani și câteva zile poate discerne și poate exprima un consimțământ sexual valabil în prezența unui major cu o vârstă de cel puțin 18 ani, astfel că soluția legislativă criticată contravine prevederilor
art. 113 din Codul penal , care instituie o prezumție absolută conform căreia un minor sub 14 ani nu are discernământ.
9.
Pentru toate aceste motive, Avocatul Poporului susține că prevederile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5) .
10.
Totodată, se arată că o altă ipoteză neclară, reglementată prin legea criticată, este cea în care actul sexual este săvârșit de un făptuitor care mai are câteva zile până la împlinirea vârstei de 18 ani și un minor care urmează să împlinească 14 ani și consimte la actul sexual. Se arată că, până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 217/2023 , fapta anterior menționată constituia infracțiunea de act sexual cu un minor, însă, după data intrării în vigoare a
(1 ianuarie 2024), această faptă nu va mai constitui infracțiune, întrucât
art. 218^1 alin. (3) din Codul penal
incriminează doar raportul/actul sexual comis de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale ( Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014 ), incriminarea sau dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale.
11.
De asemenea, se susține că prin actul normativ criticat se creează un paralelism în reglementare, deoarece
art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal
incriminează faptele de viol comise asupra unui minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, iar
art. 218^1 alin. (2)
și
(3)
din același cod prevede, la rândul său, violul săvârșit asupra unui minor, comis prin constrângere de către un major/minor. Or, pentru victima care este un minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, ar intra în vigoare două texte de lege ce prevăd pedepse diferite.
12.
Pentru toate aceste motive, se susține că modificările și completările aduse dispozițiilor
Codului penal
prin prevederile legale criticate nu îndeplinesc cerințele de previzibilitate a legii, modul acestora de formulare fiind neclar, echivoc și contrar atât jurisprudenței Curții Constituționale, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității incriminării, principiu prevăzut la
art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale. Se menționează că, potrivit acestui principiu, legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.
13.
Totodată, se susține că dispozițiile legale criticate încalcă
art. 22 din Constituție
privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,
art. 26
referitor la viața intimă, familială și privată,
art. 34 , care consacră dreptul la ocrotirea sănătății, și
art. 49
privind protecția copiilor și a tinerilor, potrivit căruia copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. În acest sens, se arată că, potrivit prevederilor
art. 22
și
26 din Constituție , precum și celor ale
art. 3
și
8 din Convenție , în sarcina statului există o obligație pozitivă de a pedepsi violul și de a investiga cazurile de viol. Se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 martie 1985, 21 ianuarie 2003 și 4 martie 2004, pronunțate în cauzele X și Y împotriva Țărilor de Jos, M.C. împotriva Bulgariei și August împotriva Regatului Unit. De asemenea, sunt invocate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 iunie 2009, 15 noiembrie 2011, 20 martie 2012 și
15 martie 2016 , pronunțate în cauzele O’Keeffe împotriva Irlandei, paragraful 144, M.P. și alții împotriva Bulgariei, paragrafele 108 și 153, și C.A.S. și C.S. împotriva României, paragraful 71.
14.
Se susține că obligația de incriminare a faptelor de natură sexuală comise asupra minorilor decurge, de asemenea, din dispozițiile
art. 19
și
34 din Convenția Organizației Națiunilor Unite
cu privire la drepturile copilului.
15.
Potrivit prevederilor
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
16.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile Avocatului Poporului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
17.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10 ,
32
și
33 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
18.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal
prin care se instituie o cauză de nepedepsire a faptei prevăzute la
art. 218^1 alin. (1).
19.
Din analiza excepției de neconstituționalitate rezultă însă că, în realitate, sunt criticate prevederile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , precum și
Legea nr. 217/2023 , în ansamblul său.
20.
Prevederile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
(în forma inițială a legii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023) aveau următorul cuprins:
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)
9.
După articolul 218 se introduce un nou articol, art. 218^1, cu următorul cuprins:
Articolul 218^1
Violul săvârșit asupra unui minor
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta prevăzută la alin. (1) comisă de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsește cu închisoarea de la 8 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)
fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care conviețuiește cu minorul;
b)
minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situație de dependență ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice alt mod;
d)
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
f)
fapta a fost săvârșită de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g)
fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau amenințarea cu aceasta;
h)
victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale;
i)
în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
Dispozițiile alin. (4) se aplică și dacă faptele au fost comise în schimbul unor remunerații, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, precum și în situația în care minorul a fost constrâns la a conviețui cu făptuitorul.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani.
Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(4) se pedepsește.
21.
Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate,
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002
a fost modificată și completată prin
privind modificarea și completarea
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 29 decembrie 2023, astfel încât, în prezent, dispozițiile
art. 218^1 din Codul penal
au următorul cuprins:
Articolul 218^1
Violul săvârșit asupra unui minor
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(1^1)
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancționează potrivit dispozițiilor art. 114.
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)
fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care conviețuiește cu minorul;
b)
minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situație de dependență ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice alt mod;
d)
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
f)
fapta a fost săvârșită de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g)
în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) au fost comise în schimbul unei remunerații, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5^1)
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)
minorul este membru de familie al majorului;
b)
minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c)
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice fel;
d)
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5^2)
Fapta prevăzută la alin. (5^1) se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a)
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
b)
fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani.
Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(5^2) se pedepsește.
22.
Prevederile criticate cuprinse în
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, urmau să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, potrivit
art. IV
din aceeași lege. Având în vedere modificările legislative aduse prin
Legea nr. 424/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 29 decembrie 2023, soluțiile legislative care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 sunt cele cuprinse în
23.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 22
- Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale
art. 26
- Viața intimă, familială și privată, ale
art. 34
- Dreptul la ocrotirea sănătății și ale
art. 49
- Protecția copiilor și a tinerilor, precum și prevederilor
art. 3 ,
art. 7 paragrafele 1
și
8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, la principiul legalității incriminării și a pedepsei și la dreptul la respectarea vieții private și de familie.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, având în vedere interesul considerabil pe care îl prezintă dispozițiile legale criticate pentru protecția juridică a valorilor fundamentale referitoare la dreptul la integritate fizică și psihică și la libertatea persoanei, ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate,
a fost modificată și completată prin
Legea nr. 424/2023 , acestea intrând în vigoare, la aceeași dată, respectiv la 1 ianuarie 2024.
25.
Prin
au fost aduse îmbunătățiri soluțiilor legislative prevăzute în
Legea nr. 217/2023 , sfera acestora de aplicare fiind mai bine delimitată, prin reglementarea cu mai multă rigoare a ipotezelor și a dispozițiilor normelor de incriminare din cuprinsul legilor analizate. Totodată, prin
a fost eliminat paralelismul legislativ creat prin
între dispozițiile
art. 218 alin. (3) lit. c) din Codul penal , care incriminau faptele de viol comise asupra unui minor, și cele ale
art. 218^1 alin. (2)
și
(3)
din același cod, care prevăd, la rândul lor, violul săvârșit asupra unui minor, comis prin constrângere de către un major sau de către un minor, paralelism care a existat în cazul ipotezei în care victima era un minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
26.
Așadar, o parte dintre criticile formulate de Avocatul Poporului în prezenta cauză, respectiv cele referitoare la claritatea, precizia și previzibilitatea soluțiilor legislative din cuprinsul
și cele cu privire la paralelismul legislativ anterior menționat, nu mai subzistă, problemele de constituționalitate semnalate prin sesizarea directă a instanței de contencios constituțional cu prezenta excepție de neconstituționalitate fiind soluționate de către legiuitor prin exercitarea de către acesta a rolului său constituțional prevăzut la
art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală .
27.
Astfel, dispozițiile
Legii nr. 217/2023 , în ansamblul său, respectiv prevederile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 , au fost modificate și completate în sensul înlăturării problemelor semnalate de Avocatul Poporului prin prezenta sesizare.
28.
În aceste condiții, Curtea urmează să analizeze criticile de neconstituționalitate referitoare la
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , potrivit cărora nu constituie infracțiune violul săvârșit asupra unui minor, comis în formele prevăzute la
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire la
art. 218^1 alin. (1) din Codul penal , dacă diferența de vârstă dintre făptuitor și victimă nu depășește 5 ani.
29.
Cu privire la norma penală prevăzută la
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , Curtea reține că, anterior datei intrării sale în vigoare, respectiv anterior datei de 1 ianuarie 2024, și, prin urmare, înainte de a-și produce efectele juridice de completare a Codului penal, această normă a fost modificată prin prevederile
art. I pct. 5
din
cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , devenind o normă care reglementează într-adevăr o cauză de nepedepsire [„(7) Faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani“]. Așa fiind, în prezent, critica de neconstituționalitate ce vizează dispozițiile
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , în forma lor anterioară modificării prin
art. I pct. 5
din
Legea nr. 424/2023 , a rămas fără obiect, de vreme ce aceste dispoziții legale, înainte de a intra în vigoare, au fost modificate de legiuitor, primind un nou conținut.
30.
De asemenea, în forma prevăzută la
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
- criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate - dispozițiile
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal
reglementau o normă de dezincriminare, care prevedea că „faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani“. Însă, anterior intrării sale în vigoare, această normă de dezincriminare a fost modificată de legiuitor prin dispozițiile
art. I pct. 5
din
Legea nr. 424/2023 , devenind o cauză de nepedepsire, potrivit căreia „faptele prevăzute la alin. (1) și (1^1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani“.
31.
Or, pentru considerentele anterior menționate, obiectul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal
nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform căruia „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare (...)“, coroborat cu
art. 33
din aceeași lege, potrivit căruia, la soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, dispozițiile
art. 29 - 31 din Legea nr. 47/1992
se aplică în mod corespunzător. În acest sens, prin
Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 44-45, Curtea a condiționat exercitarea controlului de constituționalitate, în temeiul
art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție , de existența în fondul activ al legislației a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, așadar, implicit, a soluției legislative cuprinse în acesta, arătând că, numai în măsura în care soluția legislativă a fost menținută, la data pronunțării Curții, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condițiile textului constituțional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis
Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragrafele 16-22).
32.
Având în vedere aceste considerente, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal
este inadmisibilă.
33.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 33 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , cu referire la
art. 218^1 alin. (7) din Codul penal , excepție ridicată de Avocatul Poporului.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și constată că
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și a
Legii audiovizualului nr. 504/2002 , în ansamblul său, este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 aprilie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.