Decizia nr. 467/2024

Articolul 27

: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“;

–

Articolul 483

alin. (2):

„Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-j) , [...] precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;

–

Articolul 488

alin. (1) pct. 7 : „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: […] 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;“;

–

Articolul 509

alin. (1) pct. 8 : „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;“.

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale care consacră principiul securității raporturilor juridice, ale

art. 21 alin. (3)

care consacră dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale

art. 78

referitoare la intrarea în vigoare a legii, precum și

art. 6 paragraful 1 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 615 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 4 mai 2023,

Decizia nr. 676 din 28 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 17 iunie 2024, și

Decizia nr. 324 din 30 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023.

15.

Referitor la criticile formulate, Curtea a subliniat că

art. 27 din Codul de procedură civilă

constituie o normă de procedură de natură legală, iar, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (a se vedea

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 64). Astfel, chiar dacă la data pronunțării unei hotărâri judecătorești calea de atac ar fi apelul, potrivit legii în vigoare la acea dată, hotărârea va fi supusă recursului, drept cale de atac stabilită pentru respectiva hotărâre potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, aceasta fiind legea incidentă. De asemenea,

art. 27

nu distinge în funcție de felul hotărârilor, acestea putând fi atât hotărâri judecătorești, cât și hotărâri arbitrale sau chiar hotărâri ale altor organe cu atribuții jurisdicționale. Totodată, acest text legal reglementează legea procesuală aplicabilă atât denumirii căii de atac, cât și motivelor, duratei și momentului curgerii termenelor de declarare și de motivare a căii de atac, prin urmare, întregului regim juridic al acesteia.

16.

În ceea ce privește invocarea încălcării principiului constituțional al accesului liber la justiție, față de împrejurarea că autoarea excepției de neconstituționalitate nu are deschisă calea de atac a recursului, Curtea a reținut că aceasta reprezintă o consecință a legii aplicabile în cauză, conform principiului tempus regit actum. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Prin aceeași decizie, paragraful 39, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă (a se vedea

Decizia nr. 615 din 24 noiembrie 2022 , mai sus menționată, paragrafele 26 și 27).

17.

Referitor la imposibilitatea de a utiliza calea de atac a revizuirii în temeiul

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile definitive potrivnice, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 324 din 30 mai 2023 , mai sus menționată, paragrafele 27 și 28, că

art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă

clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a

Codului de procedură civilă , se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede

art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă , revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform

art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Curtea a mai reținut că

art. 461 alin. (2)

din același cod reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Întro asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluția pronunțată de instanță în cazul încuviințării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri și, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Sub aspectul susținerii autoarei excepției referitoare la faptul că în prezenta cauză, cu toate că și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

și, în mod concret, pe încălcarea autorității puterii de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, instanța de revizuire i-a respins cererea de revizuire în urma analizării și constatării numai a faptului că nu există tripla identitate, Curtea apreciază că aceste aspecte reprezintă o problemă de aplicare a legii la cauză.

20.

În ceea ce privește critica referitoare la

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , așa cum a subliniat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 676 din 28 noiembrie 2023 , precitată, paragrafele 14-16, aceste dispoziții se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, așa cum prevede

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, modificat de

art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016

pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. În speță, astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată că procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate a început în anul 2018. Prin urmare, sub aspectul posibilității formulării recursului, în speță erau aplicabile prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , care au un conținut identic cu cel al

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Diferența constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că aplicarea

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

a fost prorogată pentru procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, așa cum dispune în mod expres

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 , modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016, în timp ce

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

se referă la aceeași regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Așa fiind, dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu au legătură directă cu soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, cerință expres stabilită de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sub aspectul admisibilității unei excepții de neconstituționalitate.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mariana Stan în Dosarul nr. 1.861/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile

art. 27 , ale

art. 488 alin. (1) pct. 7

și ale

art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.