Ordin · Ministerul Apelor și Protecției Mediului - Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare

Ordinul nr. 192/2002

pentru aprobarea Normelor de securitate radiologica privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

prezumat în vigoare

Data actului
26 septembrie 2002
Emitent
Ministerul Apelor și Protecției Mediului - Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 867 bis din 2 decembrie 2002
Citat de
3 acte
Citează
5 acte
Structură
151 de articole, 10 anexe · 239.653 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 4

  • Legea nr. 111/1996 10 octombrie 1996 (prevederi anume) privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților n…
  • Legea nr. 111/1996 10 octombrie 1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților n…
  • HG nr. 17/2001 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Protecției Mediului
  • Ordinul nr. 86/2002 30 august 2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea carnii de pasare

ANEXĂ

Capitolul I

Considerații generale

Articolul 1

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 111/1996, republicată, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, denumită în continuare CNCAN , emite prezentele norme de dezafectare a obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Articolul 2

Termenii și expresiile utilizate în prezentele norme sunt definite în anexa nr. 1.

Articolul 3

Prezentele norme se aplică dezafectării următoarelor tipuri de obiective și instalații nucleare:

a) reactori nucleari de cercetare; b) ansambluri subcritice; c) stații de tratare deșeuri radioactive; d) depozite intermediare de combustibil nuclear ars; e) depozite intermediare de deșeuri radioactive.

Articolul 4

Prezentele norme stabilesc condițiile și etapele necesare dezafectării obiectivelor și instalațiilor nucleare prevăzute la art. 3, în scopul eliberării de sub regimul de autorizare.

Articolul 5

Prezentele norme nu se aplică dezafectării centralelor nuclearoelectrice.

Capitolul II

Etapele procesului de dezafectare

Articolul 6

Pentru obiectivele și instalațiile nucleare prevăzute la art. 3, etapele procesului de dezafectare sunt, după caz:

1. întocmirea și aprobarea planului de dezafectare; 2. emiterea deciziei de oprire definitivă a obiectivului/ instalației nucleare; 3. obținerea autorizației de evacuare a combustibilului nuclear din clădirea obiectivului nuclear; 4. evacuarea combustibilului din clădirea obiectivului nuclear; 5. întocmirea și transmiterea la CNCAN a documentației de autorizare, conform anexei nr. 2; 6. obținerea autorizației de dezafectare; 7. implementarea activităților de dezafectare în conformitate cu autorizația de dezafectare; 8. întocmirea raportului final de dezafectare, la finalizarea lucrărilor de dezafectare, în conformitate cu prevederile anexei nr. 4; 9. întocmirea raportului final de evaluare radiologică, în conformitate cu cerințele anexei nr. 5; 10. solicitarea către CNCAN și obținerea certificatului de îndeplinire a condițiilor de eliberare de sub regimul de autorizare, în conformitate cu cerințele anexei nr. 7.

Capitolul III

Cerințe de autorizare pentru dezafectare

Articolul 7

Începând cu data publicării prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, Partea I, planul de dezafectare devine parte componentă obligatorie a documentației de autorizare a oricărui obiectiv/instalații nucleare prevăzute în art. 3.

Articolul 8

Titularul de autorizație, denumit în continuare titular , are obligația de a întocmi planul de dezafectare în conformitate cu cerințele anexei nr. 3.

Articolul 9

Pentru obiectivele/instalațiile nucleare care sunt în faza de proiectare, construcție și operare, titularul va întocmi și va transmite planul de dezafectare către CNCAN, spre evaluare și aprobare, în termen de maximum

3 ani de la data publicării prezentelor norme.

Articolul 10

Pentru obiectivele/instalațiile nucleare care sunt oprite și se află în conservare sau la sfârșitul duratei de viață, titularul are obligația de a transmite planul de dezafectare către CNCAN, spre evaluare și aprobare, în termen de 6 luni de la publicarea prezentelor norme.

Articolul 11

Titularul va actualiza și va transmite la CNCAN, la interval de 5 ani, planul de dezafectare revizuit. Art. 12. - Titularul va întocmi raportul final de securitate, denumit în continuare RFS , privind depozitarea combustibilului nuclear, inclusiv soluționarea depozitării combustibilului pe termen lung, ca documentație suport pentru planul de dezafectare, în conformitate cu anexa nr. 8. Art. 13. - Titularul va întocmi programul de suprave-

ghere radiologică pentru procesul de dezafectare, ca documentație suport pentru planul de dezafectare.

Articolul 14

Titularul va întocmi manualul de asigurare a calității pentru dezafectare, în conformitate cu normele de asigurare a calității în vigoare, ca documentație suport pentru planul de dezafectare în vigoare.

Articolul 15

Titularul va întocmi planul de intervenție în caz de urgență radiologică, inclusiv în caz de incendiu, la obiectivul nuclear/instalația nucleară, pe durata dezafectării, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Articolul 16

Titularul va transmite la CNCAN, pe suport hârtie și în format electronic, spre evaluare și aprobare:

a) planul de dezafectare; b) RFS privind depozitarea combustibilului nuclear, inclusiv soluționarea depozitării pe termen lung; c) programul de supraveghere radiologică a personalului, publicului și mediului pe durata desfășurării activităților de dezafectare; d) manualul de asigurare a calității pentru dezafectare; e) planul de intervenție în caz de urgență.

Articolul 17

După aprobarea planului de dezafectare de către CNCAN și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei privind oprirea definitivă a obiectivului/ instalației nucleare, titularul are obligația de a solicita la CNCAN autorizația de dezafectare.

Articolul 18

Pentru obținerea autorizației de dezafectare titularul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să transmită către CNCAN documentele de autorizare în conformitate cu cerințele anexei nr. 2; b) să evacueze combustibilul nuclear din clădirea obiectivului nuclear; c) să facă dovada asigurării finanțării activităților de dezafectare.

Capitolul IV

Evaluarea și aprobarea planului de dezafectare de către CNCAN

Articolul 19

CNCAN va evalua în termen de 60 de zile de la data primirii planul de dezafectare.

Articolul 20

CNCAN va transmite titularului observațiile și cerințele de completare a planului de dezafectare.

Articolul 21

Titularul are obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea observațiilor să aducă completările și

clarificările solicitate de către CNCAN asupra planului de dezafectare, în forma cerută.

Articolul 22

În urma evaluării planului de dezafectare completat, dacă se constată că acesta este întocmit în conformitate cu anexa nr. 3 și îndeplinește toate cerințele formulate conform art. 20, CNCAN va transmite titularului aprobarea planului de dezafectare.

Capitolul V

Oprirea definitivă a instalației

Articolul 23

În baza unei justificări tehnico-economice temeinice, titularul poate lua decizia de oprire definitivă și de sistare a operării obiectivului nuclear sau a instalației nucleare.

Articolul 24

La propunerea titularului, forul tutelar respectiv va obține hotărârea Guvernului privind oprirea definitivă a obiectivului/instalației nucleare și intrarea în faza de dezafectare.

Articolul 25

Titularul va transmite către CNCAN dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 24.

Articolul 26

În termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 24, titularul va lua toate măsurile astfel încât în clădirea obiectivului nuclear sau a instalației nucleare să se permită accesul numai persoanelor direct implicate în activitatea de dezafectare.

Capitolul VI

Stadii de dezafectare

Articolul 27

Stadiile de dezafectare, respectiv deținerea obiectivului/instalației nucleare aflate în dezafectare, sunt definite în anexa nr. 1.

Articolul 28

Dezafectarea oricărui obiectiv sau oricărei instalații nucleare se va face obligatoriu până la finalizarea stadiului 3 de dezafectare.

Articolul 29

CNCAN poate autoriza stadii intermediare de dezafectare, în baza unei justificări documentate.

Articolul 30

Pentru fiecare stadiu de dezafectare, în cazuri justificate, CNCAN poate emite autorizații parțiale de dezafectare pentru anumite părți ale obiectivului/instalației nucleare.

Articolul 31

În planul de dezafectare poate fi prevăzută deținerea obiectivului/instalației nucleare.

Articolul 32

Autorizația de dezafectare se poate emite pentru o perioadă de cel mult 5 ani.

Articolul 33

La expirarea termenului de valabilitate a autorizației de dezafectare, prevăzut la art. 32, titularul poate solicita reînnoirea autorizației de dezafectare.

Articolul 34

În cazul în care dezafectarea obiectivului nuclear sau a instalației nucleare nu se realizează până la nivelul de eliberare de sub regimul de autorizare, la finalizarea lucrărilor de dezafectare autorizate titularul are obligația de a solicita autorizație de deținere a obiectivului/instalației nucleare parțial dezafectate.

Articolul 35

(1)

Pentru a obține autorizație de deținere conform prevederilor art. 34, titularul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să transmită la CNCAN documentele de autorizare în conformitate cu cerințele anexei nr. 6; b) să nu existe depozitat combustibil nuclear în clădirea obiectivului nuclear; c) să facă dovada asigurării finanțării activităților de deținere și dezafectare până la stadiul 3, ulterioare deținerii.

(2)

În cazuri justificate CNCAN poate autoriza deținerea obiectivului și în situația existenței combustibilului în clădirea obiectivului nuclear, cu respectarea cerințelor RFS pentru depozitarea combustibilului. Art. 36. - Autorizația de deținere prevăzută la art. 34 se poate emite pe o perioadă de maximum 5 ani. Art. 37. - La expirarea termenului de valabilitate a autorizației de deținere, prevăzut la art. 36, titularul poate solicita reînnoirea autorizației de deținere sau poate solicita obținerea autorizației de dezafectare. Art. 38. - La finalizarea perioadei de deținere stabilite titularul trebuie: a) să efectueze caracterizarea radiologică a obiectivului/ instalației nucleare și să întocmească raportul de evaluare radiologică corespunzător anexei nr. 5; b) să actualizeze planul de dezafectare pe baza raportului de evaluare radiologică întocmit conform lit. a); c) să reia procesul de dezafectare până la atingerea nivelurilor de eliberare de sub regimul de autorizare conform prevederilor prezentelor norme.

Capitolul VII

Implementarea activităților de dezafectare

Articolul 39

Titularul trebuie să efectueze activitățile de dezafectare prin personalul propriu specializat, calificat și autorizat pentru dezafectare, sau prin organizații autorizate pentru activitatea de dezafectare, inclusiv manipulare, în conformitate cu prevederile legale.

Articolul 40

Titularul are obligația să înceapă și să finalizeze activitățile de dezafectare la termenele stabilite conform autorizației de dezafectare obținute.

Articolul 41

Titularul are obligația să desfășoare activitățile de dezafectare a obiectivului nuclear sau a instalației nucleare, cu riscuri minime, în condiții de securitate radiologică, de protecție a personalului expus profesional, a populației, a mediului și a proprietății, cu respectarea obligațiilor ce decurg din reglementările în vigoare.

Articolul 42

Titularul va dezafecta numai acele părți din obiectivul/instalația nucleară pentru care are capabilitate de decontaminare, tratare a deșeurilor și depozitare, în conformitate cu autorizația de dezafectare obținută.

Capitolul VIII

Cerințe de raportare și păstrare a înregistrărilor

Articolul 43

Titularul va organiza și va menține arhiva tuturor înregistrărilor și a documentelor specifice activităților de dezafectare, corespunzătoare cap. 7 din anexa nr. 3, pe toată durata dezafectării și pentru o perioadă de minimum

30 de ani după obținerea certificatului de eliberare de sub cerințele de autorizare.

Articolul 44

Titularul va întocmi și va transmite către CNCAN rapoarte trimestriale privind stadiul executării lucrărilor de dezafectare.

Articolul 45

Titularul va întocmi și va transmite către CNCAN, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, raportul anual privind starea obiectivului/instalației nucleare și situația executării activităților de dezafectare conform autorizației de dezafectare în vigoare.

Articolul 46

La apariția evenimentelor neprevăzute în desfășurarea activităților de dezafectare titularul va notifica de îndată CNCAN apariția evenimentului, iar în scris, în termen de 48 de ore de la sesizarea evenimentului respectiv.

Capitolul IX

Modificări ale planului de dezafectare

Articolul 47

Titularul are obligația de a notifica la CNCAN în termen de 48 de ore cazul în care constată că în activitatea de dezafectare apar factori semnificativi care nu corespund reglementărilor în vigoare sau sunt în afara limitelor autorizate și care impun modificări ale planului de dezafectare.

Articolul 48

Titularul care solicită modificarea planului de dezafectare în baza art. 47 are obligația de a transmite către CNCAN completările și analizele implicate de modificarea planului de dezafectare, în forma și la termenele stabilite de către CNCAN.

Articolul 49

CNCAN va evalua solicitarea de modificare a planului de dezafectare și va transmite solicitantului observațiile la document în termen de 30 de zile de la primirea solicitării de modificare.

Articolul 50

Titularul are obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea observațiilor să aducă completările și clarificările solicitate de către CNCAN, în forma cerută, asupra planului de dezafectare.

Articolul 51

Dacă se constată că observațiile, completările și solicitările stabilite în baza art. 49 sunt îndeplinite, CNCAN va transmite titularului aprobarea de modificare a planului de dezafectare.

Articolul 52

Titularul va opera modificări ale planului de dezafectare numai după ce a obținut aprobarea CNCAN.

Articolul 53

Prevederile art. 47-52 se aplică și în cazul în care titularul constată apariția unor situații care implică modificări ale autorizației de dezafectare.

Capitolul X

Încheierea stadiului de dezafectare autorizat

Articolul 54

Titularul va efectua monitorizarea radiologică conform procedurilor de măsurare aprobate de CNCAN. Art. 55. - La finalizarea lucrărilor de dezafectare titularul are obligația de a efectua și de a transmite către

CNCAN, după caz:

1. raportul final de dezafectare, întocmit în conformitate cu cerințele anexei nr. 4; 2. raportul final de evaluare radiologică, întocmit în conformitate cu cerințele anexei nr. 5. 3. RFS privind situația combustibilului nuclear.

Capitolul XI

Eliberarea de sub regimul de autorizare

Articolul 56

Titularul va solicita eliberarea de sub regimul de autorizare dacă dezafectarea obiectivului/instalației nucleare este completă și demonstrează prin monitorizarea radiologică finală că în toate incintele clădirii sau pe amplasament s-au atins nivelurile de eliberare de sub regimul de autorizare.

Articolul 57

La atingerea nivelurilor de eliberare de sub regimul de autorizare, titularul are obligația de a întocmi și de a implementa programul de reconstrucție ecologică a zonei.

Articolul 58

În cazul în care CNCAN constată că în clădire/amplasament s-au atins nivelurile de eliberare de sub regimul de autorizare și zona nu mai prezintă pericol de expunere la radiații, va emite certificatul de încheiere a activităților nucleare și de eliberare de sub regimul de autorizare.

Articolul 59

Pentru obținerea certificatului de încheiere a activităților nucleare și de eliberare de sub regimul de

autorizare, titularul va înainta la CNCAN documentele specificate în anexa nr. 7.

Capitolul XII

Dispoziții tranzitorii

Articolul 60

Pentru obiectivele/instalațiile nucleare aflate în conservare la data emiterii prezentelor norme, decizia de oprire definitivă a operării obiectivului nuclear sau a instalației nucleare poate fi luată de titular înaintea aprobării planului de dezafectare.

Articolul 61

În cazuri justificate CNCAN poate autoriza stadiul 1 de dezafectare în condițiile în care nu s-a evacuat în totalitate combustibilul nuclear din clădirea obiectivului nuclear.

Articolul 62

În condițiile art. 60, titularul trebuie:

1. să asigure depozitarea combustibilului în condițiile prevăzute în RFS; 2. să desfășoare numai acele activități de dezafectare care nu pun în pericol securitatea combustibilului nuclear proaspăt și uzat; 3. să întreprindă toate acțiunile necesare pentru îndepărtarea combustibilului din clădirea obiectivului nuclear. Art. 63. - Pe toată durata dezafectării materialele nucleare din clădirea obiectivului/instalației nucleare se supun prevederilor Normelor de protecție fizică și control

de garanții în domeniul nuclear.

Articolul 64

(1)

În cazul în care depozitul de combustibil nuclear se află pe amplasamentul obiectivului nuclear ce urmează a fi dezafectat, titularul are obligația asigurării depozitării combustibilului în condiții de securitate nucleară, conform RFS pentru depozit.

(2)

Pentru cazul prevăzut la alin. (1) titularul are obligația de a asigura funcționarea sistemelor și echipamentelor comune - ventilație, sisteme de semnalizare, sisteme de alimentare cu energie electrică, sisteme de alimentare și purificare a apei etc. - care deservesc atât obiectivul nuclear care urmează a fi dezafectat, cât și depozitele de combustibil nuclear. (3) Nici unul dintre sistemele sau echipamentele prevăzute la alin. (2) nu va fi scos din uz sau dezasamblat atâta vreme cât în depozit există combustibil nuclear. CAPITOLUL XIII Dispoziții finale Art. 65. - Întreaga responsabilitate revine în exclusivitate titularului pentru: a) întocmirea planului de dezafectare; b) întocmirea RFS privind depozitarea combustibilului nuclear proaspăt și uzat și soluționarea depozitării pe termen lung; c) întocmirea manualului de asigurare a calității pentru dezafectare; d) oprirea definitivă a instalației nucleare; e) soluționarea îndepărtării combustibilului nuclear din clădirea obiectivului nuclear; f) implementarea și administrarea planului de dezafectare; g) efectuarea lucrărilor de dezafectare; h) efectuarea lucrărilor specifice deținerii obiectivului/ instalației nucleare, dacă este cazul; i) finalizarea dezafectării și întocmirea raportului final de dezafectare; j) monitorizarea radiologică finală și întocmirea raportului final de monitorizare radiologică; k) obținerea certificatului de eliberare de sub regimul de autorizare; l) reconstrucția ecologică a amplasamentului obiectivului/ instalației nucleare dezafecate.

Articolul 66

(1)

În cazul desființării organizației titulare, arhivele acesteia vor fi predate de titular la Arhivele Naționale.

(2)

Titularul va notifica CNCAN, cu cel puțin 90 de zile înainte, despre intenția menționată la alin. (1). (3) Termenele de păstrare a documentelor sunt cel puțin cele prevăzute la art. 43.

Articolul 67

Încălcarea dispozițiilor prezentelor norme atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă,

civilă sau penală, după caz, în conformitate cu Legea nr. 111/1996, republicată.

Articolul 68

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele norme.

Articolul 69

Prezentele norme nu exclud respectarea cerințelor celorlalte norme în vigoare privind securitatea radiologică, securitatea nucleară, garanțiile nucleare, protecția fizică, asigurarea calității, protecția la incendiu etc., aplicabile activităților desfășurate.

Articolul 70

Prezentele norme intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa 1

D E F I N I Ț I I

Sunt valabile definițiile din Legea nr. 111/1996, republicată, și definițiile din Normele fundamentale de securitate radiologică, la care se adaugă următoarele:

1. activitatea de dezafectare - totalitatea activităților necesare a se desfășura la un obiectiv nuclear sau instalație nucleară oprită definitiv, în vederea atingerii nivelului de eliberare de sub cerințele de autorizare; 2. caracterizare radiologică - totalitatea acțiunilor de: - identificare, localizare, măsurare și estimare a activității surselor radioactive existente în clădirea unui obiectiv/instalații nucleare; - identificare și localizare a zonelor contaminate, precum și de măsurare și estimare a dozelor în aceste zone; - identificare, localizare, măsurare și estimare a activității deșeurilor radioactive existente în clădirea unui obiectiv/instalații nucleare; 3. contractant - persoana fizică sau juridică angajată de către titular prin contract să efectueze anumite activități specifice; 4. CNCAN - Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, care, în baza Legii nr. 111/1996, republicată, reprezintă autoritatea competentă în domeniul nuclear și care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control prevăzute de lege; 5. deținere - în înțelesul prezentei reglementări, deținerea unui obiectiv/instalații nucleare aflate în dezafectare constă în păstrarea în siguranță a obiectivului/instalației nucleare, în stadiul în care s-a oprit dezafectarea, după ce combustibilul nuclear a fost evacuat din clădirea obiectivului; 6. evaluare radiologică - interpretarea și prelucrarea rezultatelor obținute în urma caracterizării radiologice a unui obiectiv/instalații nucleare, prin evaluarea acceptabilității măsurătorilor efectuate, prin comparații între rezultatele obținute și valorile limită specificate în reglementări și concluzii asupra măsurătorilor efectuate; 7. etapele procedurii de dezafectare - faze obligatorii pentru obținerea autorizației de dezafectare și atingerea nivelului de eliberare de sub cerințele de autorizare; 8. operare - utilizarea obiectivului/instalației nucleare pentru scopul în care a fost proiectată și construită sau modificată; 9. oprire definitivă a unui obiectiviinstalații nucleare - încetarea definitivă a activităților de operare a obiectivului/instalației nucleare; 10. principiul ALARA - luarea tuturor măsurilor și acțiunilor posibile pentru a asigura optimizarea radioprotecției, astfel încât toate expunerile, inclusiv cele potențiale, din cadrul practicii desfășurate să fie menținute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil, luând în considerare factorii economici și sociali; 11. programul de protecție radiologică - stabilirea și declararea politicii prin justificarea, optimizarea și limitarea dozelor pe baza principiului ALARA; 12. reconstrucție ecologică - totalitatea acțiunilor de refacere a solului și vegetației pe amplasamentul unui obiectiv/instalații nucleare dezafectate; 13. subcontractant - persoana fizică sau juridică care furnizează servicii și produse contractantului; 14. stadiu de dezafectare - stare în care se aduce obiectivul/instalația nucleară în urma efectuării activităților specifice de dezafectare; 15. stadiul 1 de dezafectare - starea în care obiectivul nuclear este oprit definitiv și supravegheat sistematic; combustibilul nuclear poate fi depozitat în clădirea obiectivului nuclear; nu se efectuează lucrări de demontare sau îndepărtare a componentelor obiectivului/instalației nucleare; din clădirea obiectivului/instalației nucleare se pot evacua materiale, echipamente și structuri nenucleare; 16. stadiul 2 de dezafectare - starea în care combustibilul nuclear este evacuat în totalitate din clădirea obiectivului nuclear; se execută majoritatea lucrărilor de dezafectare: decontaminare, demontare, tratare, condiționare, îndepărtare a componentelor din obiectivul nuclear în conformitate cu planul de dezafectare aprobat; obiectivul nuclear nu atinge nivelurile de eliberare de sub cerințele de autorizare; 17. stadiul 3 de dezafectare - starea în care combustibilul nuclear nu se mai află pe amplasamentul obiectivului nuclear; obiectivul/instalația nucleară este adusă la nivelul de eliberare de sub cerințele de autorizare.

DOCUMENTE

necesare obținerii autorizației de dezafectare a unui obiectiv nuclear sau a unei instalații nucleare

Anexa 2

În vederea obținerii autorizației de dezafectare titularul trebuie să transmită către CNCAN următoarele documente:

1. cerere din partea solicitantului; 2. decizie din partea solicitantului de autorizație privind persoana responsabilă cu obiectivul/instalația nucleară pe timpul dezafectării; 3. documente care să ateste capabilitatea tehnică și autorizațiile prevăzute de lege pentru organizațiile și persoanele implicate în activitățile de dezafectare; 4. demonstrarea asigurării resurselor materiale și financiare prevăzute în planul de dezafectare; 5. planul de dezafectare aprobat de CNCAN; 6. decizia forului tutelar privind oprirea definitivă a obiectivului/instalației nucleare, în vederea dezafectării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I; 7. documentul de transfer al combustibilului nuclear din clădirea obiectivului nuclear; 8. lista unităților autorizate de CNCAN, implicate în activitatea de dezafectare, cu responsabilitățile și interfața dintre acestea și titularul autorizației de dezafectare; 9. lista aparaturii dozimetrice existente în obiectivul/instalația nucleară; 10. lista cu sursele de radiații deținute; 11. dovada gestionării în siguranță a deșeurilor radioactive; 12. programul de supraveghere radiologică a lucrătorilor, publicului și a mediului pe durata desfășurării activităților de dezafectare, inclusiv procedurile aferente; 13. plan de intervenție în caz de urgență, inclusiv în caz de incendiu, la obiectivul nuclear sau instalația nucleară pentru care se solicită autorizația de dezafectare; 14. manual de asigurare a calității pentru faza de autorizare solicitată; 15. proceduri aprobate privind controlul de garanții în conformitate cu Normele de control de garanții în domeniul nuclear; 16. programul de protecție fizică și procedurile aprobate privind reglementarea accesului în obiectivul/instalația nucleară în conformitate cu Normele de protecție fizică în domeniul nuclear; 17. procedurile aprobate privind raportările către CNCAN; 18. procedurile de măsurare pentru efectuarea monitorizării radiologice finale; 19. acord/autorizație de mediu; 20. avizul sanitar și alte avize prevăzute de lege; 21. dovada achitării taxelor și tarifelor pentru dezafectare.

Anexa 3

1. Considerații generale 1.1. Introducere P L A N D E D E Z A F E C T A R E b) obiectivul/instalația nucleară, sistemele și echipamentele acestora; În acest capitol titularul trebuie să prezinte: a) tipul obiectivului/instalației nucleare; b) proprietarul, administratorul obiectivului/instalației nucleare; c) amplasarea geografică a obiectivului/instalației nucleare; d) parametrii tehnici și de funcționare, nivelul maxim de putere pentru care a fost autorizat obiectivul/instalația să funcționeze, după caz; e) limitele și condițiile tehnice impuse de autorizația de funcționare; f) raționamentele și obiectivele dezafectării instalației; g) autorul planului de dezafectare - personalul obiectivului/instalației nucleare sau un alt contractant care a elaborat planul de dezafectare; h) date despre instituția/organizația/societatea - denumire, cod fiscal, număr de înregistrare la registrul comerțului, autorizații CNCAN deținute - care va implementa planul de dezafectare, inclusiv supravegherea radiologică finală; i) un rezumat al planului de dezafectare. 1.2. Prezentarea generală a obiectivului/instalației nucleare În acest capitol titularul va prezenta: a) aspecte hidrologice: nivelul pânzei de apă freatică sub amplasamentul clădirii, condiții meteorologice etc., la momentul întocmirii planului de dezafectare; c) clădirea, inclusiv zonele cu acces limitat aferente obiectivului/instalației nucleare; d) poziționarea clădirii; e) tipul, mărimea și amplasarea tuturor camerelor din clădire și utilizarea lor; f) informații despre titularul obiectivului/instalației nucleare; g) organizarea operării obiectivului/instalației nucleare; h) istoria operării. 1.2.1. Prezentarea generală a dezafectării obiectivului/ instalației nucleare În acest capitol titularul va face prezentarea generală pentru: a) procesul de dezafectare a obiectivului/instalației nucleare; b) metodele selectate pentru dezafectare; c) situația radiologică generală a obiectivului/instalației nucleare pentru orice obiecte aflate în interiorul clădirii: sisteme, aparate, echipamente, coturi, armături, unelte, cabluri, deșeuri etc.; d) principalele componente care vor fi dezmembrate și programul dezasamblării acestora; pentru fiecare reper se vor specifica: data calendaristică estimată pentru începerea demontării, respectiv finalizarea demontării, durata lucrărilor de demontare, modul de tratare, decontaminare, depozitare etc.; e) programul de monitorizare a radiațiilor; f) doza colectivă echivalentă preconizată pentru toată durata activităților de dezafectare până la finalizarea lucrărilor de dezafectare. 1.2.2. Estimarea costurilor 1. Titularul trebuie să prezinte: a) costul estimativ al tuturor lucrărilor de dezafectare; b) costul condiționării, transportului și depozitării deșeurilor; c) costul monitorizării radiologice finale. 2. Estimarea trebuie să se bazeze pe situația obiectivului/instalației nucleare - clădire, sisteme, echipamente etc. - așa cum rezultă la momentul transmiterii planului de dezafectare spre aprobare la CNCAN. 1.2.3. Disponibilitatea fondurilor financiare

1. Titularul trebuie să facă dovada capabilității dezafectării obiectivului/instalației nucleare din punct de vedere financiar. 2. Titularul trebuie să declare și să demonstreze cum va obține fondurile financiare estimate în corelare cu programul lucrărilor de dezafectare propuse.

2. Activitățile de dezafectare 2.1. Alternative de dezafectare Titularul trebuie: 1. să justifice procesul de dezafectare propus; 2. să prezinte factorii luați în considerare la alegerea metodei de dezafectare respective; 3. să analizeze posibilitatea utilizării viitoare a amplasamentului și posibilitatea reutilizării diverselor componente sau tehnologii dezvoltate pe parcursul dezafectării. 2.2. Situația radiologică a obiectivului/instalației nucleare 2.2.1. Istoria funcționării instalației nucleare Titularul trebuie: 1. să efectueze analiza cantitativă și detaliată a istoriei tuturor activităților de utilizare a obiectivului/instalației nucleare, din care va obține informații radiologice relevante pentru activitatea de dezafectare, ca de exemplu: locația dispozitivelor de iradiere și materialelor iradiate existente în obiectivul/instalația nucleară, zonele contaminate etc.; 2. să prezinte istoria evenimentelor din exploatare, ca de exemplu: orice depășiri sau eliberări radioactive peste limitele impuse de normele aplicabile, care au contribuit semnificativ la nivelul de radioactivitate și contaminare al obiectivului/instalației nucleare; 3. să identifice sistemele și componentele care cauzează niveluri de activitate peste valorile de eliberare de sub regimul de autorizare; 4. să identifice zone ale instalației care pot conține părți intens radioactive. 2.2.2. Caracterizarea radiologică a obiectivului/instalației nucleare 1. Titularul trebuie să caracterizeze în întregime radioactivitatea componentelor obiectivului nuclear sau a instalației nucleare, inclusiv a clădirii, bazându-se pe: a) datele înregistrate în rapoartele și registrele de exploatare, întreținere, reparații, utilizare, pe toată durata de viață a obiectivului/instalației nucleare; b) măsurători; c) calcule; d) mostre; e) istoria tuturor experimentelor și activităților desfășurate în instalație; f) înregistrările monitorizării radiologice a obiectivului/ instalației nucleare pe toată durata de viață. 2. Caracterizarea radiologică va fi utilizată pentru: a) planificarea operațiilor de dezafectare; b) estimarea dozelor; c) caracterizarea deșeurilor radioactive; d) estimarea volumului deșeurilor radioactive. 3. Caracterizarea radiologică trebuie să includă: a) lista principalelor componente radioactive; b) lista tuturor surselor, indicând tipurile de radiații emise, activitatea în bequerel și geometria sursei; c) localizarea surselor radioactive și desenele tehnice care să indice această localizare; d) modelele și parametrii utilizați pentru calculul activității fiecărei surse, inclusiv pentru sursele produse prin activare cu neutroni; e) lucrări de curățare sau decontaminare deja efectuate în vederea dezafectării; f) sursele de radiații semnificative pentru radioprotecția și monitorizarea radiațiilor în obiectivul/instalația nucleară; g) niveluri de expunere la radiații estimate pentru sisteme, structuri și componente evaluate pentru momentul la care se întocmește planul de dezafectare. 2.2.3. Criterii de eliberare a efluenților radioactivi Titularul trebuie să specifice modul în care respectă nivelurile de eliberare a efluenților radioactivi, aprobate de CNCAN. 2.3. Obiectivele dezafectării 2.3.1. Activități și obiective 1. Titularul trebuie să prezinte în detaliu activitățile și obiectivele necesare pentru următoarele două faze: a) pregătirea obiectivului/instalației pentru dezafectare; b) dezasamblarea și decontaminarea instalației. 2. Activitățile trebuie planificate prin determinarea cu exactitate a tipului și localizării materialelor radioactive care urmează a fi îndepărtate din instalație. 3. Pe baza cap. 2.2 titularul trebuie: a) să prezinte metodele, tehnicile și echipamentele necesare pentru a dezasambla componentele și sistemele obiectivului/instalației nucleare; b) să analizeze și să stabilească toate activitățile efectuate în obiectivul/instalația nucleară, privind: (i) decontaminarea; (ii) condiționarea; (iii) împachetarea componentelor în vederea transportului; (iv) stocarea; c) să prezinte metodele și operațiile necesare pentru a realiza toate activitățile de dezafectare planificate; d) să analizeze fiecare activitate din planul de dezafectare din punct de vedere al securității nucleare, radiologice și al protejării sănătății lucrătorilor. 2.3.2. Programarea activităților Titularul trebuie: 1. să întocmească programarea secvențială a activităților necesare realizării dezafectării, inclusiv a supravegherii radiologice finale; 2. să explice scopul, durata și modul de lucru pentru fiecare acțiune; 3. să întocmească graficul lucrărilor, cu evidențierea interconectării acestora; 4. să utilizeze metoda grafurilor prin care să elaboreze diagramele de planificare a activităților și să stabilească drumul critic, să indice clar timpul estimat pentru executarea lucrărilor și modul de alocare a resurselor pentru activitățile principale, inclusiv acțiunile de radioprotecție și securitate nucleară, pentru activitățile propuse de dezasamblare și decontaminare; 5. să identifice în mod realist și practic locurile de depozitare a deșeurilor radioactive; 6. să estimeze data propusă pentru transmiterea la CNCAN a raportului de monitorizare radiologică finală; 7. să compare costul de dezafectare estimat inițial conform documentării programării activităților corespunzător pct. 1-6 cu costul dezafectării altor obiective similare. 2.4. Responsabilități și organizare pentru dezafectare Titularul trebuie: a) să prezinte organigrama pentru planificarea și implementarea completă a dezafectării; b) să precizeze pozițiile-cheie în organizarea dezafectării și funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare poziție din organigramă; c) să stabilească și să prezinte liniile de autoritate și rolul de conducere ale personalului cu răspundere pe linie de radioprotecție; d) să întocmească diagrama liniilor de autoritate de la poziția cea mai înaltă a managementului la muncitori; e) să precizeze cerințele de pregătire, calificare și instruire minime, precum și experiența pentru toate pozițiile importante din punct de vedere al securității nucleare și radiologice din schema organizatorică; f) să prezinte modul în care instituie și menține un sistem de protecție contra radiațiilor ionizante, conform art. 80 din Normele fundamentale de securitate radiologică; g) să demonstreze că sunt întreprinse toate măsurile/acțiunile pentru a asigura optimizarea radioprotecției în sensul că toate expunerile, inclusiv cele potențiale, din cadrul activităților de dezafectare sunt menținute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil - principiul ALARA. 2.5. Programul de pregătire Titularul trebuie: a) să prezinte programul de pregătire pentru activitatea de dezafectare pentru: (i) personalul operator; (ii) contractanți; (iii) subcontractați; (iv) oricare alte persoane care vor desfășura activități legate de dezafectare; b) să demonstreze că pregătirea personalului acoperă: (i) cerințele formulate în planul de dezafectare; (ii) principiile și tehnicile activităților de dezafectare; (iii) igiena industrială; (iv) sănătatea personalului expus profesional; (v) utilizarea și întreținerea sculelor și echipamentelor; c) să stabilească calificarea, experiența și responsabilitățile persoanelor care au datoria de a implementa și de a menține programul de pregătire a personalului implicat în dezafectare; d) să prezinte modul de înregistrare și păstrare a documentelor privind situația instruirii și pregătirii pentru întregul personal utilizat în dezafectare; e) să stabilească cerințe de instruire pentru personalul nou-angajat; f) să stabilească frecvența cursurilor de reinstruire; g) să prezinte modul în care se va face certificarea personalului. 2.6. Asistarea contractanților

1. Responsabilitatea pentru toate aspectele dezafectării revine în exclusivitate titularului autorizației de dezafectare. 2. Titularul poate utiliza contractanți și/sau subcontractați pentru a executa anumite lucrări sau toate lucrările de dezafectare. 3. În cazul în care utilizează contractanți sau subcontractați, titularul trebuie: a) să se asigure că aceștia se supun tuturor condițiilor de autorizare și reglementare; b) să prezinte sistemul administrativ de control utilizat pentru a asigura Normele de securitate radiologică, sănătate și protecția muncii; c) să prezinte modul în care va asigura implementarea programului de asigurare a calității pentru dezafectare; d) să prezinte pentru fiecare contractant sau subcontractant: tipul, domeniul și scopul activității care urmează a fi realizată și relația dintre lucrările lor și alte activități de dezafectare; e) să prezinte nivelul de calificare și experiența solicitată de la contractanți și angajații acestora; f) să prezinte experiența anterioară a contractanților și subcontractanților în dezafectarea obiectivelor/instalațiilor nucleare de același tip, lucrările prestate și calitatea acestora.

3. Protecția radiologică a personalului, a publicului și a mediului

3.1.1. Justificarea, optimizarea și limitarea dozelor pentru practicile de dezafectare - asigurarea îndeplinirii principiului ALARA Titularul trebuie: a) să prezinte programul de protecție radiologică existent la momentul opririi definitive a obiectivului/instalației, precum și modificările acestuia pentru dezafectare; b) să stabilească, să demonstreze și să declare politica pentru implementarea principiului ALARA pe toată durata procesului de dezafectare; c) să stabilească și să declare politica pentru justificarea, optimizarea și limitarea dozelor pentru toate activitățile de dezafectare pe tot parcursul dezafectării; d) să stabilească modul în care persoanele cu funcții de conducere și responsabilitate pe linie de radioprotecție asigură implementarea programului de protecție radiologică pe durata procesului de dezafectare; e) să stabilească clar modul în care se administrează criteriile programului de protecție radiologică și cum acestea se integrează în structura globală de administrare a dezafectării. 3.1.2. Protecția radiologică a personalului expus profesional Titularul trebuie să prezinte în detaliu programul de radioprotecție a personalului expus profesional și a populației pe toată durata procesului de dezafectare, în care să includă: a) managementul global, ierarhizarea, subordonarea responsabilităților și îndatoririlor pentru fiecare post; b) organigrama pentru structura organizatorică a radioprotecției personalului, în care să se reflecte legătura și modul de subordonare, comunicare și raportare a persoanelor cu responsabilități pe linie de radioprotecție cu celelalte sectoare, departamente și servicii implicate în programul de dezafectare; c) prezentarea modului în care responsabilii cu radioprotecția pot opri sau interzice lucrările și practicile care sunt nesigure din punct de vedere al securității radiologice; d) metodele de radioprotecție operațională a personalului expus profesional, a lucrătorilor implicați în activitățile de dezafectare și a populației, privind: (i) protecția în câmpurile de radiații; (ii) metode de decontaminare; (iii) constrângerile de doză; (iv) căile de expunere posibile prin lucrările și practicile de dezafectare corespunzătoare planului de dezafectare stabilit; (v) informații despre supravegherea și echipamentul de monitorizare a lucrătorilor, incluzând criteriile pentru selectarea echipamentului de radioprotecție adecvat practicii și cerințele pentru întreținere, depozitare și calibrare; e) politica, frecvența și procedurile pentru realizarea securității radiologice, a monitorizării efluenților, a monitorizării personalului, evaluarea și documentarea expunerii la radiații. 3.1.3. Estimarea dozelor

1. Pentru majoritatea practicilor stabilite în programul de dezafectare titularul trebuie să estimeze valorile maxime individuale și colective pentru: a) dozele echivalente; b) dozele efective; c) dozele echivalente angajate; d) dozele efective angajate, pe care le vor primi lucrătorii pentru realizarea completă a fiecărei activități din procesul de dezafectare. 2. Titularul va face comparații între propriile estimări și estimările de doză ale altor obiective/instalații nucleare dezafectate.

3.2. Managementul deșeurilor radioactive 3.2.1. Îndepărtarea combustibilului 1. Titularul trebuie să stabilească programul de evacuare a combustibilului nuclear proaspăt și uzat din incinta obiectivului nuclear înaintea începerii activităților de dezafectare. 2. Titularul trebuie să includă în planul de dezafectare data la care va realiza transferul combustibilului nuclear în afara obiectivului nuclear și locul unde se va transfera. 3. În cazul în care combustibilul nuclear rămâne pentru o anumită perioadă în clădirea obiectivului nuclear, titularul trebuie: a) să analizeze orice posibilitate de accident nuclear care poate avea loc; b) să stabilească și să detalieze activitățile de dezafectare care se pot desfășura până la nivelul la care nu pun în pericol securitatea nucleară a combustibilului nuclear proaspăt și uzat; c) să stabilească acțiunile de îndepărtare a combustibilului de pe amplasament sau din depozite; d) să stabilească strategia soluționării depozitării combustibilului pe termen lung. 3.2.2. Tratarea deșeurilor radioactive Titularul trebuie: 1. să analizeze și să estimeze: a) activitatea deșeurilor; b) volumul de deșeuri radioactive; 2. să prezinte sistemele și procedurile utilizate pentru identificarea, măsurarea și tratarea deșeurilor radioactive, generate în timpul decontaminării sau al altor activități specifice de dezafectare, înaintea depozitării; 3. să stabilească și să prezinte: a) modul de tratare a deșeurilor radioactive estimate la pct. 1; b) procesele tehnologice de tratare și condiționare a deșeurilor radioactive; c) programul de control al proceselor de tratare; d) programul de depozitare a deșeurilor tratate; e) sistemul de control al activității deșeurilor necesar realizării cerințelor și principiilor programului de protecție radiologică. 3.2.3. Depozitarea deșeurilor radioactive 1. Titularul trebuie să estimeze cantitățile și tipurile de materiale radioactive care vor fi eliminate din obiectivul/instalația nucleară pe durata procesului de dezafectare, pe baza situației radiologice realizate în conformitate cu cap. 2.2.2, și care vor rezulta din activitățile de dezafectare. 2. Pentru estimările de mai sus titularul va trebui să stabilească și să prezinte: a) locul și modul în care vor fi depozitate materialele radioactive; b) modul în care materialele radioactive vor fi transportate din obiectivul/instalația nucleară la stația de tratare a deșeurilor radioactive; c) modul de depozitare finală a deșeurilor radioactive. 3. Titularul va prezenta măsurile tehnice și administrative prevăzute pentru a respecta reglementările în vigoare privind tratarea și depozitarea deșeurilor. 3.2.4. Protecția muncii Titularul trebuie să întocmească programul de protecție a muncii astfel încât: 1. să demonstreze că sunt întrunite toate prevederile normelor de protecție a muncii în vigoare; 2. să prezinte: a) protecția muncii complementare radioprotecției, pentru activitățile de dezafectare; b) instrucțiunile de protecție a muncii; c) controlul demolării, avertizarea zonelor în care se execută lucrări sau există găuri în pardoseală, pereți, inhalări de praf, solvenți etc.; 3. să nominalizeze persoanele responsabile cu activitatea de protecție a muncii; 4. să stabilească organigrama integrării activităților de protecție a muncii în toate departamentele și serviciile implicate în procesul de dezafectare; 5. să stabilească modalitățile de efectuare a instructajului de protecție a muncii și implementarea normelor de protecție a muncii; 6. să specifice criteriile de selecție a metodelor și echipamentelor de protecție pentru evitarea expunerii la pericole complementare celor radiologice; 7. să prezinte metodele de prevenire a accidentelor neradiologice și planul de urgență pentru evenimente neradiologice. 3.3. Analize de accidente/incidente posibile 1. Titularul va postula accidentele/incidentele posibile în procesul de dezafectare și va stabili scenariile posibile pentru acestea, cu un grad de detaliere suficient pentru a permite analize independente. 2. Titularul va evidenția scenariile de accidente/incidente care sunt direct legate de procesul de dezafectare și diferă de accidentele postulate pentru faza de întreținere și operare normală a obiectivului/instalației nucleare. 3. Titularul va efectua analizele accidentelor/incidentelor postulate și va prezenta concluziile acestor analize. 4. Titularul va stabili criteriile pentru acceptabilitatea rezultatelor analizelor în caz de accident. 3.4. Evaluarea impactului asupra mediului Titularul va întocmi analizele privind evaluarea impactului asupra mediului pentru procesul de dezafectare a obiectivului/instalației nucleare. 3.5. Specificații tehnice

1. Deoarece după ce combustibilul nuclear a fost îndepărtat din clădirea obiectivului nuclear și transportat în afara amplasamentului, majoritatea specificațiilor tehnice de operare nu vor mai fi aplicabile, titularul trebuie să modifice corespunzător toate specificațiile tehnice și procedurile de lucru. 2. Pe durata fazei de dezafectare specificațiile tehnice trebuie să rezulte din: a) analizele de securitate radiologică de protecție a personalului și a mediului; b) analizele de evaluare a impactului asupra mediului pentru dezafectarea obiectivului/instalației nucleare.

4. Garanții nucleare 1. Informațiile din acest capitol au caracter confidențial și trebuie protejate de difuzarea liberă către public. 2. Aceste informații vor fi transmise într-o lucrare separată și identificate în mod adecvat în conformitate cu prevederile Normelor de control de garanții în domeniul nuclear, atât timp cât în clădirea obiectivului nuclear ce urmează a fi dezafectat există depozitat combustibilul nuclear. 5. Planul de protecție fizică

1. Informațiile din acest capitol au caracter confidențial și trebuie protejate de difuzarea liberă către public. 2. Aceste informații vor fi transmise într-o lucrare separată și identificate în mod adecvat în conformitate cu Normele de protecție fizică în domeniul nuclear. 3. Dacă combustibilul a fost transportat în afara amplasamentului obiectivului nuclear, titularul poate solicita modificarea planului de protecție fizică. 4. Titularul va stabili și va prezenta programul de măsuri privind controlul accesului lucrătorilor în zonele cu pericol de expunere la radiații.

6. Modificări ale planului de dezafectare 1. Întrucât nu toate evenimentele care pot apărea în procesul de dezafectare sunt previzibile, titularul trebuie să includă prevederi pentru aprobarea modificărilor planului de dezafectare. 2. Modificarea planului de dezafectare se va face numai cu aprobarea prealabilă a CNCAN. 3. Pentru modificarea planului de dezafectare sau a specificațiilor tehnice de dezafectare titularul trebuie: a) să propună tipurile de modificări pe care le poate efectua fără aprobarea prealabilă a CNCAN; b) să stabilească modul în care titularul va raporta către CNCAN modificările efectuate care nu necesită aprobare prealabilă; c) să stabilească modul în care vor fi înregistrate, gestionate și arhivate modificările în planul de dezafectare și în ce vor consta aceste înregistrări; d) să întocmească procedura de implementare a modificărilor în planul de dezafectare și în specificațiile tehnice. 7. Arhivarea documentelor Titularul trebuie să prezinte modul de arhivare a înregistrărilor generate în acțiunea de dezafectare pentru următoarele documente: a) planul de dezafectare și modificările acestuia; b) rapoartele emise pe parcursul dezafectării, inclusiv raportul final de dezafectare; c) înregistrările de asigurare a calității; d) proiectele și desenele obiectivului/instalației nucleare, așa cum au fost construite (,,as built"); e) fotografiile și înregistrările video; f) înregistrările măsurătorilor dozimetrice efectuate conform programului de supraveghere radiologică; g) detalii ale unor evenimente neplanificate care au avut loc și acțiunile întreprinse; h) documentele referitoare la tratarea, condiționarea, ambalarea, transportul și depozitarea deșeurilor radioactive rezultate; i) registrele de operare și alte documente care să ateste istoria de operare; j) înregistrările monitorizării radiologice finale proprii; k) înregistrările monitorizărilor radiologice finale efectuate de către organisme independente, notificate de CNCAN; l) documentele și avizele autorităților sanitare și de protecție a mediului. 8. Precizări asupra formei de redactare a planului de dezafectare

1. Fiecare capitol va începe cu pagină nouă. 2. Subcapitolele nu necesită pagină nouă. 3. Vor fi numerotate toate paginile, inclusiv anexele, schițele și desenele. 4. Tabelele și anexele vor fi numerotate în ordinea utilizării. 5. Unde este cazul, se pot adăuga în planul de dezafectare fotografii din instalația nucleară la momentul întocmirii planului, ca de exemplu: poze din incinte și încăperi din clădirea reactorului, pentru care se vor menționa data și locul efectuării. 6. Desenele tehnice vor fi realizate la scară, cu respectarea standardelor românești în vigoare. 7. Pe fiecare pagină a planului de dezafectare vor fi incluse în subsolul paginii informații referitoare la: a) persoana care a întocmit subcapitolul sau capitolul: numele și prenumele, funcția conform structurii organizatorice pentru dezafectare, data întocmirii și semnătura; b) persoana care a verificat subcapitolul sau capitolul: numele și prenumele, funcția conform structurii organizatorice pentru dezafectare, data întocmirii și semnătura; c) persoana care a aprobat subcapitolul sau capitolul: numele și prenumele, funcția conform structurii organizatorice pentru dezafectare, data întocmirii și semnătura.

Anexa 4

C O N Ț I N U T U L - C A D R U

pentru raportul final de dezafectare

La finalizarea lucrărilor de dezafectare titularul va întocmi raportul final de dezafectare, în care va include:

1. prezentarea obiectivului/instalației nucleare; 2. scopul procesului de dezafectare; 3. criteriile radiologice utilizate pentru atingerea nivelurilor de eliberare de sub cerințele de autorizare pentru echipamente, clădiri și/sau amplasament sau pentru orice alt regim de control aprobat de către CNCAN; 4. prezentarea activităților de dezafectare; 5. prezentarea oricăror echipamente/clădiri nedezafectate sau parțial dezafectate; 6. raportul final de evaluare radiologică; 7. inventarul materialelor radioactive generate, inclusiv cantitatea și tipurile de deșeuri rezultate în timpul dezafectării, și locul de stocare și/sau de depozitare finală; 8. inventarul de materiale, echipamente și încăperi care au atins nivelul de eliberare de sub cerințele de autorizare; 9. structurile, ariile și echipamentele rămase cu utilizări restrictive; 10. situația oricăror evenimente anormale și incidente apărute în timpul dezafectării; 11. situația dozelor ocupaționale sau pentru public primite în timpul dezafectării; 12. experiența câștigată și concluzii finale.

Anexa 5

C O N Ț I N U T U L - C A D R U

pentru raportul final de evaluare radiologică

Raportul final de evaluare radiologică va include cel puțin următoarele:

1. Denumirea obiectivului/instalației nucleare 2. Prezentarea instalației nucleare: 2.1. tipul și amplasarea instalației; 2.2. prezentarea amplasamentului; 2.3. proprietatea - regimul proprietății; 2.4. prezentarea obiectivului/instalației. 3. Fundamentarea: 3.1. motivele dezafectării; 3.2. administrarea dezafectării. 4. Istoria de operare: 4.1. autorizare și operare; 4.2. activitățile realizate; 4.3. practica de dispunere a deșeurilor. 5. Activitățile de dezafectare: 5.1. obiective; 5.2. rezultatele supravegherilor precedente; 5.3. proceduri de decontaminare și demontare utilizate. 6. Proceduri de monitorizare radiologică: 6.1. rezultatele măsurătorilor probelor prelevate; 6.2. niveluri de fond identificate; 6.3. contaminanții principali identificați; 6.4. niveluri de eliberare stabilite; 6.5. echipamentele și procedurile selectate; 6.6. aparatura și tehnicile de măsură utilizate; 6.7. metodele utilizate. 7. Interpretarea și prelucrarea rezultatelor obținute în urma supravegherii radiologice finale: 7.1. tehnicile utilizate pentru evaluarea datelor; 7.2. evaluarea statistică; 7.3. evaluarea acceptabilității măsurătorilor obținute; 7.4. comparații între rezultatele obținute și valorile limită specificate în reglementări; 7.5. concluziile măsurătorilor efectuate. 8. Concluziile monitorizării radiologice finale 9. Anexe - datele obținute în cadrul monitorizării radiologice finale, harta măsurătorilor efectuate etc.

Anexa 6

D O C U M E N T E

necesare a fi transmise către CNCAN pentru solicitarea obținerii autorizației de deținere a obiectivelor/instalațiilor nucleare aflate în dezafectare

În vederea obținerii autorizației de deținere titularul trebuie să transmită la CNCAN următoarele documente:

1. cerere din partea solicitantului; 2. decizie din partea solicitantului de autorizație privind persoana responsabilă cu obiectivul/instalația nucleară pe timpul deținerii; 3. copia permiselor de exercitare în domeniul nuclear pentru persoanele care efectuează activități specifice fazei de autorizare solicitate, în conformitate cu Normele fundamentale de securitate radiologică; 4. numărul și calificarea angajaților care vor efectua activitățile stabilite în programele prevăzute la pct. 12 și 13, pe durata valabilității autorizației de deținere; 5. demonstrarea asigurării resurselor materiale și financiare pentru faza de autorizare solicitată; 6. RFS pentru depozitarea combustibilului nuclear; 7. raportul final de dezafectare, până la stadiul intrării în faza de deținere, întocmit corespunzător anexei nr. 4; 8. raportul de supraveghere radiologică la momentul solicitării autorizației de deținere întocmit conform cerințelor anexei nr. 5; 9. planul de dezafectare a obiectivului/instalației nucleare după expirarea perioadei pentru care se solicită autorizație de deținere; 10. lista echipamentelor rămase în funcțiune - bariere fizice, sisteme de ventilație, sisteme de securitate, sistem de monitorizare etc. - și programul de funcționare a acestora; 11. lista sistemelor care trebuie reinstalate sau înlocuite pentru a realiza funcțiile anumitor echipamente dezafectate; 12. programul de supraveghere radiologică a clădirii, structurilor și a sistemelor de securitate rămase în funcțiune; 13. programul de întreținere și reparații la clădiri, structuri și sistemele de securitate rămase în funcțiune; 14. planul de intervenție în caz de urgență, inclusiv în caz de incendiu, la obiectivul nuclear sau instalația nucleară respectivă; 15. manual de asigurare a calității pentru faza de autorizare solicitată; 16. planul de protecție fizică și procedurile aferente privind reglementarea accesului în obiectivul/instalația nucleară în conformitate cu Normele de protecție fizică din domeniul nuclear; 17. proceduri aprobate privind raportările periodice către CNCAN; 18. avizul sanitar; 19. acordul/autorizația de mediu; 20. dovada achitării taxelor și tarifelor pentru faza de autorizare solicitată.

Anexa 7

D O C U M E N T E

necesare a fi transmise către CNCAN pentru obținerea certificatului de încheiere a activităților nucleare și de eliberare de sub regimul de autorizare

În vederea obținerii certificatului de încheiere a activităților nucleare și de eliberare de sub regimul de autorizare, titularul trebuie să transmită la CNCAN următoarele documente:

1. cerere din partea solicitantului; 2. raportul final de dezafectare, întocmit corespunzător anexei nr. 4; 3. raportul de supraveghere radiologică, întocmit conform cerințelor anexei nr. 5, prin care trebuie demonstrat că s-au atins nivelurile de eliberare de sub cerințele de autorizare în toate incintele clădirii și pe amplasament; 4. avizul sanitar; 5. avizul/acordul de mediu; 6. evaluarea radiologică finală efectuată de o organizație tehnică suport notificată de CNCAN, care să ateste atingerea nivelurilor de eliberare de sub cerințele de autorizare în toate incintele clădirii și pe amplasament; 7. programul de reconstrucție ecologică a amplasamentului.

Anexa 8

C O N Ț I N U T U L - C A D R U

pentru raportul final de securitate al depozitelor de combustibil nuclear

Raportul final de securitate al depozitelor de combustibil nuclear va include cel puțin următoarele capitole, după caz:

1. Introducere 1.1. Scopul depozitului 1.1.1. Justificarea depozitării combustibilului 1.1.2. Anticiparea duratei de viață a depozitului 1.1.3. Obiective pe termen lung 1.2. Descrierea generală a depozitului 1.2.1. Componentele principale ale depozitului 1.2.2. Descrierea amplasamentului și planul depozitului 1.2.3. Descrierea operațiilor de manevrare a combustibilului 1.3. Indicatori de performanță 1.3.1. Protecția radiologică 1.3.1.1. Protecția radiologică a lucrătorilor 1.3.1.2. Protecția radiologică a publicului 1.3.2. Protecția mediului 1.3.3. Menținerea subcriticității 1.3.4. Îndepărtarea căldurii reziduale 1.3.5. Alți indicatori 2. Descrierea caracteristicilor constructive ale componentelor și echipamentelor depozitului 2.1. Elemente combustibile, fascicule/casete cu elemente combustibile 2.2. Dispozitive de manevrare a combustibilului 2.3. Puțuri/Bazine de stocare 2.4. Containere de manevrare a combustibilului 2.5. Containere de transfer al combustibilului 2.6. Mijloace de transfer/transport 2.7. Structura depozitului 2.8. Structuri auxiliare 2.8.1. Clădiri 2.8.1.1. Clădiri ale serviciilor auxiliare 2.8.2. Fortificări 2.8.3. Echipamente de ridicat, poduri rulante, macarale 3. Caracteristicile amplasamentului 3.1. Geologia amplasamentului depozitului și a regiunii respective 3.1.1. Litologie și stratigrafie 3.1.1.1. Materiale naturale 3.1.1.2. Straturi adăugate artificial 3.1.2. Caracteristici geotehnice 3.1.3. Seismicitate 3.1.3.1. Falii tectonice, zone instabile 3.1.3.2. Istoria cutremurelor din zona amplasamentului 3.2. Geomorfologia și topografia amplasamentului 3.2.1. Stabilitatea amplasamentului 3.2.1.1. Stabilitatea pantei amplasamentului 3.2.1.2. Eroziunea de suprafață 3.2.2. Impactul zonei înconjurătoare 3.2.2.1. Alunecări de teren 3.2.2.2. Avalanșe 3.3. Condițiile meteorologice și clima din regiunea geografică a amplasamentului 3.3.1. Precipitații 3.3.1.1. Cantitatea normală de precipitații - ploi, lapoviță, ninsoare, grosimea stratului de zăpadă, gradul de acoperire cu gheață, grosimea stratului de gheață 3.3.1.2. Înregistrări extreme ale cantităților de precipitații 3.3.2. Mișcarea frontului atmosferic 3.3.2.1. Intensitatea și direcția medie a vântului 3.3.2.2. Valori extreme ale intensității vântului - tornade, cicloane atmosferice 3.3.3. Expunerea la soare 3.3.4. Valorile normale ale temperaturii atmosferice 3.3.4.1. Valori extreme înregistrate 3.3.5. Domeniul normal al presiunii barometrice 3.3.6. Domeniul normal de umiditate 3.3.7. Caracteristici chimice relevante ale atmosferei 3.3.8. Descărcări electrice atmosferice 3.3.8.1. Frecvența furtunilor însoțite de descărcări electrice 3.3.8.2. Frecvența trăsnetelor - pe an, pe kilometru pătrat 3.4. Hidrologia și hidrogeologia amplasamentului și a regiunii respective 3.4.1. Condiții normale ale deversărilor apelor de suprafață 3.4.1.1. Inundații - frecvență și cantitate 3.4.2. Regimul apelor subterane 3.4.2.1. Nivelul și cantitatea pânzei de apă freatică în condiții normale 3.4.2.2. Nivelurile și cantitățile extreme înregistrate 3.5. Surse potențiale naturale de incendiu sau explozie 3.5.1. Incendii forestiere, scurgeri de petrol, scurgeri de gaze 3.6. Fauna și flora terestră a amplasamentului 3.7. Fauna și flora acvatică adiacentă amplasamentului 4. Demografia populației din vecinătatea amplasamentului 4.1. Distribuția populației 4.2. Agricultura 4.3. Vecinătăți rezidențiale și comerciale 4.3.1. Componența și natura activităților comerciale 4.4. Parcuri industriale 4.4.1. Componența și natura activităților industriale 4.5. Rute de transport adiacente amplasamentului 4.5.1. Transport naval și fluvial 4.5.2. Șosele 4.5.3. Căi ferate 4.5.4. Culoare de zbor 4.6. Mine și cariere de exploatare 4.7. Obiective și instalații nucleare 4.8. Centrale electrice, inclusiv nuclearoelectrice 4.9. Construcții care pot deveni surse de pericol, ca de exemplu baraje în amonte de amplasament 5. Bazele proiectării 5.1. Caracteristicile combustibilului nuclear 5.1.1. Descrierea constructivă a casetelor/fasciculelor de combustibil 5.1.1.1. Depuneri pe suprafețele casetelor/fasciculelor de combustibil 5.1.2. Descrierea constructivă a elementelor combustibile 5.1.3. Îmbogățirea inițială a combustibilului 5.1.4. Gradul de ardere, istoria funcționării la putere 5.1.5. Durata minimă de răcire 5.1.6. Compoziția izotopică la momentul depozitării 5.1.7. Intensitatea câmpului de radiații la momentul depozitării 5.1.8. Reactivitatea la momentul depozitării 5.1.9. Căldura reziduală la momentul depozitării 5.2. Încărcarea cu combustibil 5.2.1. Cantitatea de combustibil depozitată pe unitatea de stocare - bazin/puț/container 5.2.2. Capacitatea de stocare totală a depozitului 5.3. Durata de depozitare preconizată 5.4. Operații de manevrare a combustibilului 5.4.1. Operarea puțurilor/bazinelor de stocare: echipamente și proceduri 5.4.2. Operații de transfer: echipamente și proceduri 5.4.3. Operații de încărcare/așezare: echipamente și proceduri 5.5. Criterii de selecție și justificarea materialelor structurale 5.5.1. Caracteristici fizice și chimice 5.5.2. Proprietăți termice 5.5.3. Proprietăți mecanice 5.5.4. Parametri limită 5.5.4.1. Temperatura maximă admisibilă pentru materialele structurale 5.5.4.2. Tensiuni mecanice maxime admisibile pentru materialele structurale 5.5.5. Comportarea în timp a materialelor structurale 5.5.5.1. Viteze de coroziune 5.5.5.2. Fluaj 5.5.5.3. Rezistența la oboseală 5.5.5.4. Coeficient de dilatare termică 5.5.5.5. Modificări structurale induse de expunerea la radiații 5.5.6. Timpul de viață preconizat al depozitului 5.6. Criteriile alegerii amplasamentului: selecția și justificarea 5.6.1. Valori ale parametrilor care au stat la baza proiectării 5.6.2. Cerințe ale valorilor parametrilor externi pentru analize de accident 5.7. Analize de accident 5.7.1. Evenimente de inițiere: selecția și justificarea 5.7.1.1. Evenimente externe naturale 5.7.1.2. Evenimente externe induse de factorul uman 5.7.1.3. Evenimente interne induse de factorul uman 5.7.1.4. Defectări ale echipamentelor și componentelor 5.7.2. Efecte sinergetice 5.7.3. Operare normală: definiții și justificări 5.7.4. Evenimente operaționale anticipate: selecție și justificare 5.7.5. Accidente bază de proiect: selecție și justificare 5.7.6. Accidente severe: selecție și justificare 5.8. Încărcări bază de proiect 5.8.1. Statice 5.8.2. Dinamice 5.8.2.1. Ciclice 5.8.2.2. Impact 5.8.3. Tensiuni induse termic 5.8.4. Presiunea internă 5.9. Indicatori de performanță 5.9.1. Prezentarea indicatorilor de performanță 5.9.2. Valori pentru criteriile de performanță 5.9.2.1. Câmpuri de radiații 5.9.2.2. Niveluri de contaminare 5.9.2.3. Zone pentru controlul contaminării și al nivelului de radiații 5.9.2.4. Eliberări radiologice și neradiologice 5.9.2.5. Temperatura maximă pe teaca elementelor combustibile 5.9.2.6. Altele 5.9.3. Justificarea estimărilor 5.9.4. Justificarea valorilor criteriilor de performanță 6. Justificarea proiectării 6.1. Exploatarea depozitului 6.1.1. Operare normală - referire la subcap. 5.7.3 și 5.8 6.1.2. Anticiparea evenimentelor în exploatare - referire la subcap. 5.7.4 și 5.8 6.1.3. Accidente bază de proiect - referire la subcap. 5.7.5 și 5.8 6.1.4. Accidente severe - referire la subcap. 5.7.6 și 5.8 6.2. Rezultatul analizelor de securitate 6.2.1. Fundamentarea analizelor 6.2.2. Integritatea structurală a componentelor depozitului - referire la cap. 2 6.2.2.1. Pereții bazinelor/puțurilor 6.2.2.2. Fundul bazinelor/puțurilor 6.2.3. Transferul termic 6.2.4. Doze estimate și demonstrarea principiului ALARA 6.2.4.1. Estimarea dozelor maxime individuale, de grup și colective pentru lucrătorii expuși profesional 6.2.4.2. Estimarea dozelor pentru populație, pentru grupul critic și pentru colectiv 6.2.5. Factori de securitate 6.3. Concluziile analizelor de securitate 6.3.1. Protecția biologică 6.3.2. Incinta de siguranță 6.3.3. Geometria dispunerii combustibilului 6.3.4. Modificarea moderării 6.3.5. Disiparea căldurii reziduale 6.4. Intervenția în caz de accident 6.4.1. Resurse disponibile 6.4.1.1. Materiale și echipamente de intervenție 6.4.1.2. Personalul de intervenție 6.4.2. Planul de intervenție în caz de urgență, inclusiv în caz de incendiu 6.4.3. Structura organizatorică pentru intervenția în caz de urgență 6.4.4. Micșorarea efectelor accidentelor ca rezultat al intervenției în caz de urgență 6.5. Evaluări de impact 6.5.1. Impactul radiologic 6.5.2. Impactul asupra mediului 6.5.3. Altele 7. Sistemul de management al combustibilului 7.1. Sistemul de garanții 7.2. Sistemul de protecție fizică 7.3. Controlul recepționării combustibilului 7.3.1. Determinarea acceptabilității: echipamente și proceduri 7.4. Combustibilul defect 7.4.1. Detectarea 7.4.2. Manevrare: echipamente, componente, proceduri de lucru 7.5. Recuperarea combustibilului în cazul manevrării/depozitării defectuoase 7.6. Minimizarea impactului încărcării containerului asupra operării de rutină a bazinului/puțului de stocare 8. Monitorizarea radiologică 8.1. Obiectivele monitorizării 8.1.1. Personalul de exploatare 8.1.2. Câmpurile de radiații 8.1.2.1. La contact 8.1.2.2. În interiorul depozitului 8.1.2.3. În perimetrul amplasamentului 8.1.3. Controlul contaminării 8.1.4. Monitorarea eliberării efluenților 8.1.4.1. Monitorarea aerosolilor 8.1.4.2. Monitorarea efluenților lichizi 8.1.5. Receptori din mediu 8.1.6. Parametrii specifici ai sistemului de monitorizare 8.1.6.1. Selecție și justificare 8.2. Modul de monitorizare 8.2.1. Adecvarea și fiabilitatea sistemului de monitorizare radiologică 9. Programul de inspecții și întreținere 10. Planul de dezafectare conceptual al depozitului de combustibil nuclear 10.1. Opțiuni de dezafectare 10.1.1. Estimarea costurilor 10.1.2. Impactul dezafectării 10.1.3. Beneficiile dezafectării 10.2. Considerații privind dezafectarea 10.2.1. Recuperarea combustibilului din bazinele/puțurile de stocare 10.2.2. Dezmembrarea/decontaminarea/depozitarea echipamentelor 10.2.3. Dezmembrarea/decontaminarea/depozitarea containerelor și structurilor depozitului 10.2.4. Reconstrucția ecologică a amplasamentului 10.3. Programul de revizuire și actualizare periodică a planului de dezafectare 11. Programul de asigurare a calității 11.1. Proiectare și analize 11.2. Construcția depozitului 11.2.1. Fabricarea componentelor 11.3. Operare 11.3.1. Manevrarea combustibilului 11.3.2. Sistemul de management al combustibilului 11.3.3. Monitorizare 11.3.4. Inspecții și întreținere 11.3.5. Asigurarea cu personal 11.3.5.1. Schema organizatorică 11.3.5.2. Necesarul de personal 11.3.5.3. Pregătirea și instruirea personalului 11.4. Dezafectare.

MINISTERUL APELOR ȘI PROTECȚIEI MEDIULUI

COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂȚILOR NUCLEARE

O R D I N

pentru aprobarea Normelor de securitate radiologică privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Protecției Mediului, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 86/2002, precum și ale art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele de securitate radiologică privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Normele menționate la art. 1 vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2003.

Articolul 4

Direcția securitate nucleară, Direcția asigurarea calității și autorizare operatori, Direcția aplicații surse cu radiații ionizante, Direcția supraveghere CNE Cernavodă, Direcția dezvoltare și resurse și serviciile independente din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, dr. ing. Lucian Biro

București, 26 septembrie 2002.

Nr. 192.

N O R M E D E S E C U R I T A T E R A D I O L O G I C Ă

ANEXĂ

privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

Capitolul I

Considerații generale, scop, definiții

Articolul 1

Normele de securitate radiologică privind gospodărirea deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, denumite în continuare norme, sunt emise de Autoritate în baza prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

(1)

Scopul prezentelor norme este de a completa prevederile Normelor fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 și 404 bis din 29 august 2000, cu cerințele privind amplasarea, construcția, funcționarea și dezafectarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

(2)

Cerințele menționate la alin. (1) se instituie în vederea gospodăririi în siguranță a deșeurilor radioactive rezultate de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, în scopul protejării persoanelor expuse profesional, a populației și a mediului înconjurător, în prezent și în viitor. Art. 3. - Termenii și expresiile utilizate în prezentele norme sunt definite în anexa nr. 1. CAPITOLUL II Domeniul de aplicabilitate. Exceptări Art. 4. - Prevederile prezentelor norme se aplică activităților de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate de la următoarele activități din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu: a) prospectarea, explorarea, exploatarea, cercetarea și prepararea în laborator, în stații-pilot și în instalații industriale a minereurilor de uraniu și de toriu; b) conversia concentratelor obținute din minereuri de uraniu și de toriu în uraniu natural, toriu natural, concentrate de uraniu natural și concentrate de toriu natural; c) fabricarea combustibilului nuclear ce conține numai uraniu natural sau numai compuși ai uraniului natural; d) conservarea și dezafectarea minelor și instalațiilor de preparare în care au fost desfășurate activitățile prevăzute la lit. a) și b).

Articolul 5

Se supune prevederilor prezentei norme și gospodărirea deșeurilor radioactive rezultate de la activitățile similare cu cele menționate la art. 4, lit. a) și d), care sunt autorizate în prealabil conform prevederilor art. 28 și 29 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 127/2002, și care se execută pentru alte substanțe minerale utile, în cazul în care aceste substanțe minerale sunt asociate cu uraniu și toriu în conținuturi ce depășesc limitele de exceptare din tabelul 2-B al anexei nr. 2 la Normele fundamentale de securitate radiologică.

Articolul 6

Prevederile prezentelor norme se aplică în toate etapele din existența instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite din activitățile menționate la art. 4 și 5, respectiv în etapele de amplasare, proiectare, construcție, funcționare, conservare și dezafectare.

Articolul 7

Sunt exceptate de la prevederile prezentelor norme activitățile de gospodărire a următoarelor deșeuri provenite de la activitățile menționate la art. 4 și 5:

a) efluenții gazoși și lichizi care au volume, debite și activități pe unitatea de volum mai mici decât limitele derivate de eliberare în mediu, aprobate de Autoritate în cadrul procesului de autorizare; b) materialele solide care în mod obișnuit nu sunt considerate radioactive și care au un nivel al contaminării superficiale cu radionuclizi naturali mai mic decât următoarele niveluri de eliberare: (i) 0,4 Bq/cm 2 pentru emițătorii beta și gama și emițătorii alfa cu toxicitate scăzută; (ii) 0,04 Bq/cm 2 pentru toți ceilalți emițători alfa; c) materialele solide, inclusiv minereurile de uraniu și toriu, precum și rocile mineralizate cu uraniu și toriu, excavate și scoase la suprafață, a căror activitate pe unitatea de masă, dată de Ra-226 aflat în echilibru radioactiv cu ceilalți componenți ai seriei uraniului, nu depășește nivelul de eliberare de 0,2 Bq/g; d) materialele solide, inclusiv minereurile de uraniu și toriu, precum și rocile mineralizate cu uraniu și toriu, excavate și scoase la suprafață, a căror activitate pe unitatea de masă, în cazul seriilor în dezechilibru din punct de vedere radioactiv, nu depășește nivelul de eliberare de 0,2 Bq/g pentru nici unul dintre radionuclizii relevanți (U-238, Th-230, Ra-226, Th-232, Ra-228).

Articolul 8

(1)

Sunt exceptate, de asemenea, de la prevederile prezentelor norme deșeurile radioactive abandonate, rezultate de la activități de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și de toriu sau a altor minereuri asociate cu uraniu și toriu, desfășurate în trecut, în absența unor reglementări legale specifice și fără să fi fost executate adecvat din punct de vedere tehnic.

(2)

Situațiile de tipul celor prevăzute la alin. (1) se tratează ca intervenții în conformitate cu prevederile art. 129 din Normele fundamentale de securitate radiologică.

Articolul 9

Prevederile prezentelor norme nu se aplică la reciclarea și reutilizarea materialelor rezultate de la dezafectarea instalațiilor de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu, dacă acestea îndeplinesc condițiile privind nivelurile de eliberare stabilite prin normele de conservare și dezafectare a instalațiilor de minerit și de preparare.

Articolul 10

Sunt interzise tratarea sub orice formă și depozitarea temporară sau definitivă a deșeurilor care conțin alți radionuclizi decât cei naturali din seriile uraniului și toriului, inclusiv a deșeurilor ce conțin produse de fisiune sau de activare provenite din alte etape ale ciclului combustibilului nuclear, în cadrul instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

Articolul 11

Aplicarea prezentelor norme nu exonerează titularii de autorizație de respectarea normelor specifice de securitate radiologică privind lucrul cu surse de radiații în cazul în care, în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la activitățile menționate la art. 4 și

5 utilizează dispozitive generatoare de radiații ionizante, surse de radiații nucleare și instalații sau aparate care conțin alte materiale radioactive decât radionuclizii naturali din seriile uraniului și toriului.

Capitolul III

Justificarea, optimizarea și limitarea dozelor în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate

de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

Articolul 12

Gospodărirea deșeurilor radioactive rezultate de la activitățile din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și de toriu este parte a activităților respective.

Articolul 13

(1)

Activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la minerit și preparare nu se justifică separat, ci va fi parte componentă a analizei generale de justificare a activității care generează deșeurile respective.

(2)

Analiza preliminară de securitate radiologică prevăzută la alin. (2) al art. 11 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu va trata și consecințele radiologice ce se estimează că vor fi generate de activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive, inclusiv în faza postdezafectare, în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

Articolul 14

Persoana legal constituită, care solicită sau deține autorizație pentru desfășurarea activităților din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu, este obligată să demonstreze că sunt întreprinse toate acțiunile pentru a asigura optimizarea radioprotecției și în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive, în sensul de a asigura că toate expunerile, inclusiv cele potențiale, sunt menținute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil, luându-se în considerare factorii economici și sociali (principiul ALARA).

Articolul 15

(1)

Dozele totale efective pentru persoanele expuse profesional și pentru populație, obținute prin însumarea expunerilor pe toate căile de expunere, specifice activității de gospodărire a deșeurilor, nu trebuie să depășească limitele de doză specificate la art. 22, 27, 28 și 29 din Normele fundamentale de securitate radiologică.

(2)

După caz, în vederea îndeplinirii criteriului de limită de doză prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite constrângeri de doză prin ținerea sub control a următorilor factori ce caracterizează principalele căi de expunere:

a) concentrațiile de gaze și pulberi radioactive la locurile de muncă; b) debitele, volumele și concentrațiile efluenților radioactivi lichizi și gazoși deversați în mediu, astfel încât acești parametri să fie în permanență în conformitate cu limitele derivate de eliberare stabilite de Autoritate în procesul de autorizare.

Articolul 16

În procesul de optimizare a radioprotecției în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate de la activități din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu, ca parte a procesului de optimizare a radioprotecției, se vor calcula și expunerile potențiale și se vor analiza numai variantele care se conformează limitelor de doză efectivă pentru personalul expus profesional și constrângerilor de doză stabilite conform art. 15.

Capitolul IV

Responsabilități

Autorizarea

Articolul 17

Autorizarea activității de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu este parte a autorizării

activităților din domeniul mineritului și preparării și se realizează conform prevederilor art. 26-29 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

Responsabilitățile persoanelor legal constituite, înregistrate

Articolul 18

Persoana legal constituită, înregistrată conform prevederilor art. 27 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, are următoarele responsabilități:

a) să aplice integral prevederile prezentelor norme, dacă sunt îndeplinite condițiile de autorizare a activității conform prevederilor lit. a) a art. 29 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu; b) să verifice anual, printr-un laborator notificat de Autoritate, nivelul de radioactivitate al deșeurilor rezultate din activitățile descrise la art. 5; c) să desemneze și să împuternicească cu autoritate o persoană responsabilă cu implementarea programului de verificare periodică a radioactivității menționate la lit. a); d) anual să raporteze Autorității rezultatul verificării nivelului de radioactivitate al deșeurilor; e) să păstreze o perioadă de minimum 10 ani toate documentele referitoare la verificările radioactivității deșeurilor.

Responsabilitățile titularilor de autorizații

Articolul 19

Titularul de autorizație care amplasează, construiește, utilizează, deține în conservare și dezafectează instalații de gospodărire a deșeurilor de la minerit și preparare este responsabil de îndeplinirea tuturor cerințelor prezentelor norme privind gospodărirea deșeurilor și a celor de securitate radiologică privind persoanele expuse profesional, populația și mediul înconjurător, în relație cu riscurile reprezentate de deșeurile de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

Articolul 20

Pe lângă responsabilitățile generale prevăzute la art. 31-33 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, titularii de autorizații care desfășoară activități de gospodărire a deșeurilor radioactive au următoarele obligații specifice:

a) să ia în considerare încă din faza de proiectare și amplasare întregul ciclu de viață al activităților de minerit și preparare, inclusiv întregul ciclu de viață al activităților de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate; b) să solicite Autorității să elibereze autorizații pentru fiecare dintre următoarele etape specifice din ciclul de viață al instalațiilor de minerit, de preparare și de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente: (i) amplasare; (ii) construcție; (iii) funcționare; (iv) conservare; (v) dezafectare; c) să transmită Autorității, în sprijinul cererilor de autorizare a etapelor precizate la lit. b), documentațiile tehnicesuport menționate în prezentele norme; d) să stabilească modul optim de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, conform schemei de lucru descrise în anexa nr. 2 la prezentele norme, în scopul asigurării unui nivel acceptabil de protecție a stării de sănătate a persoanelor expuse profesional, a populației și a mediului înconjurător; e) să notifice Autorității despre orice intenție de transferare a proprietății terenului afectat de activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive; f) să notifice oricărui viitor cumpărător al terenului afectat de deșeurile provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu despre toate detaliile relevante, referitoare la: (i) natura deșeurilor și gradul de afectare a terenului; (ii) restricțiile impuse utilizării pământului; (iii) obligațiile ce îi revin proprietarului de pământ în privința monitorizării și supravegherii.

Articolul 21

Dacă un titular de autorizație ajunge în stare de faliment sau de dizolvare juridică și prevede că nu își va mai putea îndeplini responsabilitățile prevăzute în prezentele norme privind activitatea de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, acesta are obligația să notifice de îndată Autorității starea reală în care se găsește și să propună acesteia să aprobe preluarea responsabilităților menționate de către organismul legal special desemnat să efectueze controlul tehnic și instituțional în etapa postdezafectare.

Capitolul V

Protecția stării de sănătate și a mediului

Protecția radiologică a persoanelor expuse profesional

Articolul 22

(1)

În vederea asigurării securității radiologice a persoanelor expuse profesional, titularul de autorizație are responsabilitatea să elaboreze și să aplice programul de radioprotecție conceput conform prevederilor art. 38-107 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, în toate etapele activității de gospodărire a deșeurilor radioactive.

(2)

Programul de radioprotecție aplicat în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive este parte a programului de radioprotecție, în baza căruia se autorizează activitatea din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu.

Articolul 23

(1)

Limitele de doză specificate la art. 15 și

16 se aplică sumei dozelor date de expunerea externă și de încorporarea radionuclizilor naturali.

(2)

Îndeplinirea cerințelor privind limitele de doză în activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la activitățile din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu se verifică prin oricare dintre metodele descrise la art. 17 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu. Art. 24. - (1) Întrucât deșeurile radioactive de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu sunt surse deschise de radiații, programul de radioprotecție va conține măsuri concrete de radioprotecție și monitorizare pentru fiecare dintre următoarele căi de expunere: a) iradiere externă gama și beta; b) contaminarea pielii; c) inhalarea aerosolilor, prafului și gazelor radioactive; d) ingerarea materialelor radioactive.

(2) Programul de radioprotecție va conține, de asemenea, măsuri specifice de radioprotecție și monitorizare a tuturor surselor de expunere la radiații ionizante asociate activității de gospodărire a deșeurilor, cum sunt: sursele închise și deschise utilizate la calibrări, sursele închise utilizate în controlul fluxului tehnologic, echipamentele de măsură și echipamentele analitice care conțin dispozitive generatoare de radiații ionizante.

Protecția radiologică a populației și a mediului

Articolul 25

(1)

Deși deșeurile de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu conțin numai radionuclizi naturali, aceștia nu pot fi considerați ca fiind în starea și concentrația inițiale, deoarece forma lor fizică și chimică este substanțial alterată și mărimea expunerii poate fi influențată de modul de funcționare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor.

(2)

Expunerea generată de aceste deșeuri nu se consideră ca expunere produsă de fondul natural de radiații ionizante și expunerile publicului provocate de astfel de deșeuri se tratează conform expunerilor generate în cadrul activităților desfășurate în domeniul nuclear.

Articolul 26

(1)

În doza suplimentară față de fondul natural local, generată de activități din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu și restricționată la 0,3 mSv/an pentru persoane din populație conform alin. (1) al art. 14 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, sunt incluse și influențele activității de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente.

(2)

În cazul persoanelor care sunt permanent rezidente, pe amplasamentul pe care a funcționat și a fost dezafectată o instalație de gospodărire a deșeurilor, se admite o limită a dozei de 1 mSv/an, încasată pe toate căile specifice de expunere, suplimentară față de cea dată de fondul natual local. (3) Limita de doză de 1 mSv/an, precizată la alin. (2), include și contribuția oricăror alte activități de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu efectuate în zonă, precum și contribuția oricăror alte amplasamente de pe care s-au dezafectat instalații de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu. (4) Autoritatea poate stabili constrângeri de doză inferioare limitei de doză de 1 mSv/an pentru persoanele rezidente pe anumite amplasamente pe care au funcționat și au fost dezafectate instalații de gospodărire a deșeurilor radioactive de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, dacă anticipează că se vor înregistra doze relevante generate de alte surse de radiații ionizante.

Articolul 27

În vederea îndeplinirii condițiilor privind limitele de doză pentru populație, prevăzute la art. 25 din Normele fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, eliberarea în mediu a efluenților radioactivi lichizi și gazoși de la instalațiile de gospodărire a deșeurilor radioactive rezultate din activitățile de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu, este permisă numai dacă sunt îndeplinite condițiile de eliminare precizate la art. 140 și 141 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

Articolul 28

Deoarece minele și deșeurile provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu continuă să prezinte un risc potențial pentru starea de sănătate a populației și după închiderea lor, este obligatoriu ca titularii de autorizații, care desfășoară activități de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu, asociate cu utilizarea de instalații de gospodărire a deșeurilor aferente, să aplice măsuri adecvate de protecție încă din fazele de proiectare, construire și funcționare, astfel încât dozele pentru populație să rămână sub constrângerile de doză stabilite conform prevederilor prezentelor norme, în scopul asigurării securității radiologice a generațiilor viitoare. Art. 29. - Verificarea îndeplinirii restricțiilor de doză și controlul amplasamentelor după faza de dezafectare a

instalațiilor de gospodărire a deșeurilor rezultate de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu se realizează printr-o combinație de controale tehnice și instituționale.

Articolul 30

Titularul de autorizație, care deține instalația de gospodărire a deșeurilor, trebuie să propună în documentația de dezafectare mărimea perioadei pentru care este necesar controlul instituțional și programul cu descrierea detaliată a cerințelor de control tehnic.

Articolul 31

(1)

Întrucât, în cazul deșeurilor de la minerit și preparare, necesitatea controlului instituțional se întinde pe o perioadă lungă de timp, alternativele de proiectare și amplasare trebuie astfel gândite încât să reducă cât mai mult necesitatea controalelor instituționale active.

(2)

În acest scop, în evaluările de securitate radiologică din componența documentațiilor tehnice de amplasare-construcție și dezafectare trebuie analizate consecințele eșecului controalelor instituționale și intruziunea umană. (3) Evenimentele care pot provoca eșecul controalelor tehnice și instituționale (cum sunt procesele naturale de tipul eroziunii sau alte evenimente care conduc la mărirea activității radionuclizilor eliberați în mediu) sunt de natură probabilistică, cu o probabilitate de apariție în orice an dat. În evaluările și analizele de securitate, aceste evenimente se tratează ca expuneri potențiale, deși în evaluările pentru perioade foarte lungi de timp se poate presupune că unele dintre aceste evenimente, cum sunt intruziunile în depozitele în care sunt depozitate final deșeuri radioactive ce vor implica expuneri pentru câțiva indivizi, au o mare probabilitate de apariție.

Articolul 32

(1)

În cazul instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aflate în funcțiune sau în conservare la data intrării în vigoare a prezentelor norme, la a căror proiectare și construcție nu au fost prevăzute soluții de dezafectare și nu au fost analizate riscurile radiologice pentru perioada postdezafectare, este obligatoriu ca în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, să se analizeze pentru fiecare instalație stabilitatea pe termen lung a depozitelor de deșeuri și să se evalueze mărimea dozei pentru evenimente de tipul intruziunilor.

(2)

Titularul de autorizație care deține instalațiile de gospodărire a deșeurilor în condițiile descrise la alin. (1) are obligația să propună spre aprobare Autorității, pentru fiecare instalație, un plan cu măsuri de reducere a posibilităților de intruziune sau a consecințelor acesteia, adecvat mărimii dozei potențiale evaluate pentru intruziune, astfel încât expunerea potențială să fie mai mică decât limita de intervenție de 10 mSv/an. (3) Dacă dozele probabile ce sunt asociate intruziunii sunt mai mici de 10 mSv/an, protecția asigurată prin măsurile de dezafectare se consideră acceptabilă. (4) Dacă dozele probabile asociate intruziunii sunt estimate ca fiind mai mari de 10 mSv/an, trebuie propuse și aplicate măsuri suplimentare de reducere a probabilității intruziunii și de reducere a dozelor probabile asociate intruziunii.

Articolul 33

(1)

Limita concentrației medii anuale a Rn-222 provenit din activitățile de minerit, de preparare și de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente în locuințele ce urmează să fie construite în perimetrele actualelor sau fostelor zone controlate și supravegheate, stabilite în procesul de autorizare a activităților de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu, este de 250 Bq/m 3 .

(2)

Limita concentrației medii anuale a Rn-222 prevăzută la alin. (1) se va asigura prin optimizarea radioprotecției și adoptarea de soluții adecvate de proiectare. (3) Titularii de autorizații au obligația să asigure monitorizarea concentrației Rn-222 în locuințele existente în perimetrele zonelor supravegheate la data intrării în vigoare a prezentelor norme și să stabilească măsuri de reducere a concentrației acestuia dacă se constată depășiri ale limitei prevăzute la alin. (1). Protecția populației și mediului față de riscurile neradiologice Art. 34. - (1) În evaluările de securitate radiologică întocmite în etapele de proiectare, amplasare, construcție, funcționare, conservare și dezafectare a instalațiilor de minerit, de preparare și de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente se vor analiza și următoarele riscuri de natură neradiologică, generate de prezența acestor tipuri de deșeuri: a) riscul de poluare a mediului cu diverși contaminanți reprezentați de substanțele chimice de sinteză utilizate în diferite faze ale activităților de minerit și de preparare; b) riscul de poluare a mediului cu metale grele; c) riscul de poluare a mediului cu pulberi neradioactive prezente în efluenții gazoși; d) riscul de afectare a ecosistemelor de nivelul concentrației ionilor de hiodrogen (nivelul pH) în efluenții lichizi; e) riscurile de blocare și de colmatare a rețelei hidrografice, generate de deșeurile solide și lichide.

(2) La evaluarea riscurilor de natură neradiologică se vor analiza și următoarele caracteristici chimice ale unor contaminanți radioactivi: a) unii contaminanți radioactivi au o toxicitate chimică cu impact dăunător asupra mediului la concentrații sensibil scăzute față de cele necesare pentru a avea efecte radiologice; b) concentrațiile care generează toxicitate chimică pot apărea chiar și atunci când eliberările se încadrează în criteriile stabilite în scop de radioprotecție a persoanelor, mai ales dacă grupul critic este amplasat departe de sursă.

Obligații ale titularilor de autorizații, referitoare la riscurile neradiologice

Articolul 35

Referitor la controlarea impactului neradiologic, titularii de autorizații au obligația să țină sub control în permanență:

a) concentrația contaminanților cu toxicitate chimică în toate scurgerile care spală zonele controlate și în efluenții lichizi și gazoși care sunt eliberați în mediul înconjurător de instalațiile de minerit și de preparare; b) pH și conținutul în metale grele al apelor de mină deversate din minele cu minereuri sulfidice și al apelor deversate din instalațiile de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu; c) turbiditatea efluenților lichizi care erodează instalațiile de gospodărire a deșeurilor, întrucât acestea pot produce colmatarea excesivă a apelor curgătoare de la suprafață și periclitarea ecosistemelor din aval.

Capitolul VI

Strategia de gospodărire a deșeurilor

Articolul 36

(1)

Strategia de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu trebuie să aibă ca scop gospodărirea acestora în concordanță cu principiile de gospodărire a deșeurilor radioactive.

(2)

Dezvoltarea strategiei de gospodărire a deșeurilor este un proces complex care trebuie să conducă la atingerea unui echilibru rezonabil între două obiective în general opuse, respectiv reducerea riscului cât mai mult posibil și minimizarea resurselor financiare necesare acestei reduceri a riscului. (3) La stabilirea opțiunilor de gospodărire a deșeurilor trebuie analizate următoarele caracteristici: a) impactul radiologic și neradiologic asupra stării de sănătate a populației și asupra mediului pe timpul funcționării și după dezafectare; b) cerințele de monitorizare, întreținere și control în timpul funcționării și după dezafectare; c) orice restricție pentru utilizarea în viitor a terenurilor și a resurselor de apă; d) costurile financiare ale diverselor opțiuni; e) cantitățile și tipurile deșeurilor ce urmează să fie gospodărite; f) impactul socioeconomic, inclusiv acceptul publicului; g) bunele practici inginerești.

Articolul 37

(1)

Totodată la stabilirea strategiei optime de gospodărire a deșeurilor trebuie să se țină seama de principiul că nu trebuie transferate generațiilor viitoare responsabilități ce decurg din modul de gospodărire a deșeurilor produse în prezent.

(2)

Conform principiului enunțat la alin. (1) o concepție de proiectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor care necesită doar un control pasiv după închidere este preferabilă uneia care necesită un control activ. În general, cerințele de control activ sunt mai restrânse în cazul depozitării în subteran a deșeurilor. Art. 38. - Criteriile de evaluare și procedurile utilizate pentru stabilirea strategiei optime trebuie definite clar, făcute cunoscute publicului și prezentate Autorității în procesele de evaluare și de autorizare. Art. 39. - Activitățile de minerit și de preparare trebuie astfel proiectate încât să reducă cât mai mult posibil cantitatea de deșeuri ce urmează să fie gospodărite, prin alegerea metodelor potrivite de minerit și a proceselor de preparare, precum și prin reciclarea și reutilizarea echipamentelor, materialelor și deșeurilor. Opțiuni pentru gospodărirea deșeurilor Deșeuri de la preparare Art. 40. - La proiectarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu este obligatoriu să se analizeze următoarele caracteristici: a) stabilitatea puțului, a galeriilor sau a altor lucrări miniere, dacă depozitarea deșeurilor are loc în subteran, sau a amenajărilor îndiguite, dacă depozitarea deșeurilor se face la suprafață, în condițiile producerii de fenomene naturale de tipul cutremurelor, inundațiilor și eroziunii; b) hidrologia, hidrogeologia și geochimia amplasamentului; c) caracteristicile chimice și fizice ale deșeurilor de la preparare, în raport cu potențialul acestora de generare și transport al contaminanților; d) utilizarea agenților de neutralizare, aditivilor de precipitare a radiului, barierelor de radon și circuitelor de evaporare.

Articolul 41

(1)

La proiectarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu se vor prevedea sisteme de drenare pentru consolidarea deșeurilor înainte de dezafectare și sisteme de eliminare a apei sub presiune aflate în pori.

(2)

În cazul depozitării în incinte realizate prin îndiguiri de suprafață sau în cazul depozitării în puțuri, consolidarea deșeurilor se realizează prin instalarea unui sistem de drenare înainte de amplasarea acestora, sau folosirea de fitile de drenare care sunt instalate în deșeuri după amplasare. (3) Înainte de a adopta orice strategie care prevede adăugarea de agenți de stabilizare în deșeuri, cum este cimentul adăugat imediat înaintea depozitării acestora, în scopul reducerii semnificative, a permeabilității și încetinirii vitezei de transport al contaminanților trebuie analizate posibilele interacțiuni chimice dintre agentul stabilizator, deșeuri și roca gazdă pentru a se asigura că transportul contaminantului nu va fi sporit cândva în viitor. (4) Nu se admite depozitarea în lacuri naturale a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu. Art. 42. - (1) Proiectarea depozitării în subteran a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu, în puțuri săpate în acest scop sau în galerii ori în alte lucrări miniere subterane amplasate în zone stabile din punct de vedere geologic este preferabilă depozitării în incinte îndiguite de la suprafață, deoarece: a) după închidere necesită mult mai puține lucrări de întreținere; în acest caz, după închidere lucrările de întreținere se reduc la monitorizarea locației pentru o perioadă limitată de timp; b) este în general mai puțin susceptibilă de dispersare în mediu și reduce posibilitățile de intruziune umană, iar închiderea presupune doar izolarea față de suprafață prin blocarea deschiderilor.

(2) Blocarea deschiderilor către suprafață se face prin umplerea lor cu materiale naturale sau prin formarea unui lac permanent deasupra deșeurilor. În cazul aplicării acestei opțiuni, deșeurile se vor izola de apele lacului prin acoperirea acestora cu un strat protector cu permeabilitate scăzută. (3) Puțurile și lucrările miniere subterane destinate depozitării deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu se vor izola prin cimentare sau prin utilizarea altor tehnologii adecvate pentru a preveni infiltrarea apelor subterane.

Articolul 43

(1)

În situațiile în care depozitarea în subteran a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu nu este fezabilă fie datorită anumitor caracteristici geologice sau hidrogeologice ale amplasamentului, fie pentru că nu pot fi aplicate soluții tehnice sau acestea ar avea costuri prohibitive trebuie avută în vedere depozitarea în incinte realizate prin îndiguiri de suprafață.

(2)

Opțiunea de gospodărire la suprafață a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu implică ținerea acestora în structuri amenajate, care au o permeabilitate cât mai scăzută, astfel ca scurgerile și infiltrațiile să fie cât mai reduse. (3) Opțiunea de amplasare la suprafață a instalației de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu implică implementarea unor programe de monitorizare și întreținere mai consistente atât în etapa de funcționare, cât și în etapele de dezafectare și postdezafectare, precum și implementarea unui program de control instituțional mai amplu în etapa postdezafectare. Art. 44. - La amplasarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu în incinte îndiguite situate la suprafață trebuie îndeplinite și următoarele cerințe: a) amplasamentul trebuie să fie situat la o distanță de minimum 2 km de cea mai apropiată localitate și la cel puțin 300 m de uzina de preparare, în direcția vântului dominant, fiind obligatorie alegerea unei zone neinundabile, lipsită de falii și cu o densitate redusă a populației; b) este indicată amplasarea depozitului în cuvete naturale sau văi în formă de U, pe cât posibil fără ape curgătoare sau torenți; c) dacă locația aleasă are o permeabilitate ridicată, înainte de a începe depozitarea deșeurilor trebuie realizată impermeabilizarea amplasamentului; d) pentru impermeabilizare trebuie utilizate argile sau alte materiale minerale cu caracteristici similare argilei și o impermeabilizare artificială, cu geomembrană sau alt material similar care trebuie să asigure un coeficient de permeabilitate K  = 1,0 x 10 -9 m/s și condiții de rezistență fizico-chimică și de stabilitate în timp pentru o perioadă de cel puțin 300 de ani; e) bariera geologică a bazei și taluzului depozitului va consta într-un strat mineral care îndeplinește cerințele de permeabilitate și grosime, cu un efect cel puțin echivalent cu cel rezultat din următoarele condiții: K < = 1,0 x 10 -9 m/s; grosimea  = 5 m; f) suprafața amplasamentului trebuie protejată contra scurgerii apelor de ploaie sau a torenților; g) trebuie avut în vedere că în nici o situație efluenții lichizi sau deșeurile solide nu trebuie să fie antrenate înspre zonele locuite; h) încă din faza de proiectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu trebuie prevăzute foraje de control al infiltrațiilor accidentale în apele subterane, amplasate pe direcția de curgere a apei freatice, în amonte și în aval de locația respectivă; i) forajele de control prevăzute la lit. h) trebuie puse în funcțiune înainte ca instalația de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu să devină operațională; j) transportul deșeurilor de la uzina de preparare la instalația de gospodărire a deșeurilor trebuie efectuat în condiții care să împiedice poluarea atmosferei și contaminarea solului, cel mai indicat fiind transportul hidromecanizat; k) deșeurile transportate prin alte mijloace decât cele hidraulice trebuie umectate permanent pe timpul transportului pentru a împiedica antrenarea lor de către curenții de aer; l) în etapa de funcționare instalația de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu se va proteja față de acțiunea vântului prin menținerea deșeurilor sub oglinda apei și plantarea de perdele de arbori în jurul acesteia; m) amplasamentul de depozitare a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu trebuie împrejmuit în vederea interzicerii accesului persoanelor din populație și al animalelor; n) la terminarea etapei de funcționare instalația de gospodărire a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu trebuie dezafectată conform procedurilor descrise în cap. VII.

Articolul 45

(1)

Opțiunea de mutare a deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu pe un alt amplasament mai favorabil nu trebuie considerată în general ca strategie optimă de gospodărire, din cauza volumelor mari ce trebuie transportate.

(2)

Totuși, dacă se are în vedere mutarea deșeurilor, este obligatoriu ca în prealabil să se estimeze și să se optimizeze consecințele radiologice și neradiologice semnificative, generate de schimbarea amplasamentului și de transport. Art. 46. - În cazul cantităților mici de deșeuri radioactive provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu poate fi analizată și opțiunea de amplasare a acestora în instalațiile destinate gospodăririi altor deșeuri cu nivel scăzut de activitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de acceptabilitate specifice acelei instalații. Alte deșeuri Art. 47. - Pentru etapa de funcționare a instalațiilor de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu trebuie să fie stabilite opțiuni de gospodărire și pentru următoarele tipuri de deșeuri: a) nămoluri de sedimentare; b) materiale solide contaminate; c) roci sterile; d) roci mineralizate; e) ape industriale; f) ape de mină; g) scurgeri și infiltrații.

Deșeuri reprezentate de roci mineralizate și roci sterile

Articolul 48

(1)

Riscurile radiologice generate de rocile mineralizate și de rocile sterile excavate sunt în general mult mai scăzute decât cele generate de deșeurile provenite de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu, dar riscurile neradiologice sunt semnificative și trebuie analizate în vederea alegerii variantei optime de gospodărire.

(2)

La stabilirea opțiunii de gospodărire a acestor deșeuri vor fi luate în considerare cel puțin următoarele elemente: mineralogia, radioactivitatea, reactivitatea chimică, volumul, proprietățile fizice.

Articolul 49

(1)

Deșeurile solide reprezentate de roci mineralizate și de roci sterile rezultate din fazele de deschidere și de funcționare a unei mine pot și trebuie să fie utilizate ca material de umplutură (rambleiere) a puțurilor și a altor lucrări miniere subterane rezultate de la activitățile de minerit, încă din etapa funcțională a minei.

(2)

La stabilirea soluției de dezafectare a unei mine este obligatoriu să se prevadă utilizarea rocilor mineralizate, excavate și depozitate la suprafață, la rambleierea puțurilor galeriilor și a altor lucrări miniere subterane, situate în special în zonele cele mai adânci ale minei. (3) Rocile mineralizate depozitate la suprafață, care nu mai pot fi utilizate ca materiale de umplutură a golurilor subterane, trebuie consolidate din punct de vedere al stabilității pe termen lung și acoperite cu roci sterile și/sau cu alte materiale de protecție. Art. 50. - Opțiunea aleasă de gospodărire a deșeurilor reprezentate de rocile mineralizate și de rocile sterile trebuie să asigure stabilitatea depozitelor (haldelor) de deșeuri radioactive pe o perioadă de timp cât mai lungă, o rezistență cât mai mare la eroziune și la infiltrarea apelor meteorice și să nu provoace alt impact negativ asupra mediului înconjurător și asupra bazinelor hidrografice locale. Art. 51. - În vederea diminuării riscurilor radiologice și a impactului negativ asupra mediului și bazinului hidrografic local, în opțiunea de gospodărire a deșeurilor de acest tip se vor respecta următoarele cerințe: a) amplasamentul să nu fie situat pe falii sau în perimetre inundabile; b) dacă amplasamentul ales are o permeabilitate care face posibilă infiltrarea apelor contaminate, trebuie luate măsuri de impermeabilizare care se vor aplica înainte de a începe depozitarea deșeurilor; c) impermeabilizarea amplasamentelor haldelor de roci mineralizate și roci sterile se realizează prin utilizarea argilei sau a altor materiale minerale cu caracteristici similare argilei, care trebuie să asigure un coeficient de permeabilitate K  = 1,0 x 10 -9 m/s și condiții de rezistență fizicochimică și de stabilitate în timp pentru o perioadă de cel puțin 300 de ani; d) pentru amplasamentele haldelor cu deșeuri de acest tip bariera geologică a bazei și taluzului haldei va consta dintr-un strat mineral care îndeplinește cerințele de permeabilitate și grosime, cu un efect cel puțin echivalent cu cel rezultat din următoarele condiții: - în cazul haldelor de deșeuri radioactive provenite de la exploatarea minieră: K  = 1,0 x 10 -9 m/s; grosime  = 1 m; - în cazul haldelor de deșeuri provenite de la activitățile de prospectare și explorare minieră: K  = 1,0 x 10 -7 m/s; grosime  = 1 m; e) încă din faza de proiectare a instalațiilor de gospodărire a rocilor mineralizate și a rocilor sterile provenite de la activitățile de exploatare minieră trebuie prevăzute cel puțin două foraje de control al infiltrațiilor accidentale în apele subterane, amplasate pe direcția de curgere a apei freatice, în aval de locația respectivă; f) forajele de control prevăzute la lit. e) trebuie puse în funcțiune înainte ca instalația de gospodărire a deșeurilor provenite de la activitatea de exploatare minieră să devină operațională; g) amplasamentul să nu fie traversat de cursuri de apă permanente, sezoniere sau de torenți ori, când acestea nu pot fi evitate, să fie prevăzute prin proiectarea sistemelor de canalizare care vor colecta acele ape și le vor dirija în afara amplasamentului; h) baza haldei să nu fie spălată de cursuri de apă sau, când condițiile locale sunt de așa natură că această situație nu poate să fie evitată, trebuie prevăzute prin proiectare lucrări de protecție și asigurare a stabilității; i) partea din amonte a haldelor să fie protejată cu lucrări care să preia apele de șiroire de pe versanți și să le dirijeze în afara amplasamentului haldei; j) să rectifice și să mențină încă din etapa de funcționare a haldei unghiuri de taluz care să împiedice alunecarea deșeurilor; k) amplasamentul să fie prevăzut încă din faza de funcționare cu rigole pentru colectarea apelor de scurgere provenite de la halda respectivă; l) sectoarele unei halde care au ajuns la cota finală prevăzută în proiectul de construcție trebuie să fie protejate împotriva eroziunii eoliene și a apelor meteorice prin acoperire cu roci sterile și/sau alte materiale de protecție, înierbare și împădurire; m) să împrejmuiască amplasamentul depozitelor de deșeuri în vederea limitării accesului persoanelor și al animalelor; n) la încheierea etapei de funcționare instalațiile, construcțiile și echipamentele prin care se asigură colectarea, transportul, procesarea, condiționarea și depozitarea finală a rocilor mineralizate neutilizabile și a rocilor sterile, inclusiv haldele de roci mineralizate neutilizabile și roci sterile, să fie dezafectate în conformitate cu procedurile descrise la cap. VII.

Deșeuri lichide

Articolul 52

(1)

Toate deșeurile lichide se gospodăresc în funcție de calitatea și cantitatea lor, avându-se în vedere securitatea radiologică și impactul negativ de natură neradiologică asupra stării de sănătate a populației și asupra mediului înconjurător.

(2)

Sistemul de gospodărire a deșeurilor lichide trebuie astfel proiectat încât să minimizeze volumul de efluenți contaminați prin recirculări în procesul tehnologic, folosirea acestora în activitățile de eliminare a pulberilor și prin îndepărtarea apelor curate de sursele de contaminanți. (3) Deșeurile lichide se eliberează în mediu numai dacă îndeplinesc condițiile de eliberare prevăzute la art. 140 sau,

după caz, la art. 141 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, în caz contrar fiind obligatoriu să fie tratate în vederea îndeplinirii condițiilor de eliberare.

Articolul 53

(1)

În situațiile specifice, când și după dezafectarea și închiderea minei este necesar ca apele de mină să fie tratate pentru reducerea conținutului de elemente radioactive naturale, în scopul respectării constrângerilor de doză impuse de Autoritate, responsabilitatea bunei funcționări a instalațiilor de tratare revine persoanei legal constituite care a desfășurat activitatea minieră respectivă.

(2)

Stațiile de depoluare radioactivă a apelor aflate în situația prevăzută la alin. (1) trebuie considerate instalații de gospodărire a deșeurilor radioactive și după dezafectarea minei și, în consecință, se supun în continuare prevederilor prezentelor norme. (3) Dacă după dezafectarea minei debitul sau/și conținuturile de elemente radioactive naturale în apele de mină scad suficient de mult, astfel încât constrângerile de doză sunt respectate fără a mai fi necesară tratarea acestora, stațiile de depoluare radioactivă vor fi dezafectate în baza unei autorizații eliberate de Autoritate. (4) La terminarea lucrărilor de dezafectare a stațiilor de depoluare radioactivă în condițiile alin. (3) și după îndeplinirea tuturor obligațiilor legale privind gospodărirea deșeurilor rezultate de la mineritul și de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu, titularul autorizației de dezafectare va solicita eliberarea de sub regimul de autorizare și transferarea responsabilităților postînchidere către persoana legal constituită, desemnată prin lege să efectueze controlul instituțional. (5) Dacă după dezafectarea și închiderea minei titularul de autorizație care asigură funcționarea stației de depoluare radioactivă a apelor de mină nu își mai poate îndeplini responsabilitățile referitoare la acea stație, acestea trebuie transferate unui alt organism în condițiile precizate la art. 21. Alte materiale solide contaminate cu radionuclizi naturali Art. 54. - Opțiunile pentru gospodărirea altor materiale solide contaminate cu radionuclizi naturali, în funcție de caracteristicile lor fizice și chimice, pot fi: a) utilizarea acestora ca material de umplutură (rambleu) a puțurilor, a galeriilor și a altor lucrări miniere subterane rezultate de la mineritul uraniului și/sau toriului; b) depozitarea acestora în instalațiile de gospodărire a deșeurilor amenajate la suprafață, la a căror amplasare au fost îndeplinite în totalitate cerințele prevăzute la art. 44; c) amplasarea acestora în instalațiile de gospodărire a altor tipuri de deșeuri cu nivel scăzut de activitate, în condițiile art. 46.

Capitolul VII

Cerințe de securitate pentru instalațiile de gospodărire a deșeurilor de la minerit și preparare

Amplasare

Articolul 55

În cazul activităților de minerit și preparare ce urmează să fie amplasate sau în cazul activităților existente care necesită amplasări de noi capacități de gospodărire a deșeurilor este obligatoriu să se identifice locația optimă a acestora în vederea protejării mediului înconjurător și a stării de sănătate a populației, precum și din considerente de natură economică.

Articolul 56

La selectarea locației optime de amplasare și a conceptului de proiectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor se vor analiza factorii caracteristici care pot

avea implicații importante în reducerea necesităților de control instituțional după închidere, din următoarele domenii:

a) geologie structurală și seismologie; b) geochimie; c) mineralogie; d) geografie și geomorfologie; e) hidrografia și hidrogeologia apelor de suprafață și apelor subterane; f) climatologie; g) demografie și modul de utilizare a pământului; h) floră și faună; i) aspecte arheologice și de moștenire culturală; j) acceptul populației locale.

Articolul 57

(1)

Caracteristicile locației optime de amplasare și proiectare adecvată a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor trebuie să asigure colectarea și reținerea deșeurilor, să prevină orice sustrageri sau răspândiri de la locul de amplasare, altele decât eliberările autorizate, și să prevină scoaterea lor de sub controlul Autorității.

(2)

Evaluarea preliminară a caracteristicilor locațiilor trebuie să identifice factorii relevanți de natură radiologică și de mediu pentru fiecare locație propusă și să selecteze un număr mic de locații și concepte preliminare de proiectare, pentru care impactul poate fi apoi evaluat în amănunt. (3) Conceptul de proiectare a gospodăririi deșeurilor și locația optimă de amplasare se vor stabili pe baza concluziilor evaluării preliminare de securitate radiologică. Art. 58. - (1) Documentațiile tehnice-suport care trebuie transmise Autorității în susținerea cererii de autorizare a amplasării, la care se fac referiri la lit. b) și c) ale art. 20, sunt: (i) planul preliminar de gospodărire a deșeurilor; (ii) evaluarea preliminară de securitate radiologică care va evalua riscurile radiologice pentru persoanele expuse profesional, pentru populație și mediu, reprezentate de practica din domeniul mineritului și/sau preparării și de activitatea de gospodărire a deșeurilor radioactive asociate; (iii) planul preliminar de dezafectare a instalațiilor de minerit și preparare, inclusiv a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor asociate.

(2) Evaluarea preliminară de securitate radiologică se avizează de Autoritate în procesul de autorizare a amplasării. (3) Planul preliminar de gospodărire a deșeurilor și planul preliminar de dezafectare trebuie întocmite concomitent cu evaluarea preliminară de securitate radiologică. (4) Planul preliminar de dezafectare trebuie să conțină o evaluare a mărimii resurselor financiare cerute de opțiunea selectată de dezafectare și de reconstrucție ecologică a mediului înconjurător afectat. (5) Planul preliminar de dezafectare trebuie să identifice acele opțiuni de dezafectare care sunt conforme cu concluziile evaluării preliminare de securitate radiologică și de optimizare a radioprotecției. (6) Planul preliminar de gospodărire a deșeurilor și planul preliminar de dezafectare a instalației de minerit și/sau preparare a minereurilor de uraniu și/sau toriu, inclusiv a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor aferente, se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a amplasării.

Proiectare și construcție

Articolul 59

(1)

După obținerea autorizației de amplasare titularul de autorizație are obligația să solicite autorizația de construcție a instalației de minerit și/sau preparare.

(2)

În susținerea cererii de construcție solicitantul are obligația să transmită Autorității proiectul tehnic detaliat de construcție a instalației de minerit și/sau de preparare, care va include în mod obligatoriu totalitatea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente. (3) Proiectul tehnic detaliat de construcție trebuie să fie însoțit de evaluarea detaliată de securitate radiologică, planul detaliat de gospodărire a deșeurilor și planul revizuit de dezafectare a instalațiilor de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și/sau de toriu, inclusiv a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente.

Articolul 60

(1)

Proiectul tehnic detaliat de construcție trebuie să se sprijine pe date din teren și de laborator, pe studii efectuate în stații-pilot, pe evaluări și analize de securitate radiologică și pe evaluări și analize de impact asupra mediului.

(2)

Proiectul tehnic detaliat de construcție trebuie să țină seama de procedeele tehnice adecvate de minerit și de preparare, într-o manieră conformă cu cerințele de radioprotecție, astfel încât proiectarea instalației de gospodărire a deșeurilor să asigure: a) maximizarea utilizării materialelor naturale la construcția structurilor de reținere a deșeurilor; b) maximizarea amplasării deșeurilor sub pământ sau sub apă; c) minimizarea impactului asupra mediului în timpul operării și după închidere; d) minimizarea necesității de modelare sau relocare a deșeurilor la închidere și dezafectare; e) minimizarea necesității de supraveghere și întreținere în etapa de funcționare și de control instituțional după închidere.

Articolul 61

(1)

Planul detaliat de gospodărire a deșeurilor trebuie să cuprindă prevederi privind gospodărirea tuturor tipurilor de deșeuri, respectiv a deșeurilor de la preparare, a deșeurilor reprezentate de rocile sterile și de rocile mineralizate, precum și modul de tratare a efluenților lichizi și gazoși, a scurgerilor și deversărilor.

(2)

Planul detaliat de gospodărire a deșeurilor va include și un program preliminar cu modul în care se va monitoriza funcționarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive.

Articolul 62

Planul revizuit de dezafectare a instalațiilor de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu, inclusiv a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente, trebuie elaborat pe baza actualizării și dezvoltării conceptelor din planul preliminar de dezafectare prevăzut la alin. (5) al art. 58, conform soluției optime de realizare a lucrărilor miniere, a preparării și gospodăririi deșeurilor, stabilită în etapa de proiectare și elaborare a proiectului tehnic detaliat de construcție.

Articolul 63

(1)

Proiectul tehnic detaliat de construcție, planul detaliat de gospodărire a deșeurilor și planul revizuit de dezafectare a instalațiilor de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu, inclusiv a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente, se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a fazei de construcție.

(2)

Evaluarea detaliată de securitate radiologică, prevăzută la alin. (3) al art. 59 se avizează de Autoritate în procesul de autorizare a fazei de construcție.

Etapa de funcționare

Articolul 64

(1)

La încheierea lucrărilor de construcție persoana legal constituită, care deține instalația de minerit și/sau de preparare, are obligația să solicite autorizația de funcționare în domeniul mineritului și/sau preparării minereurilor de uraniu și de toriu.

(2)

În autorizația de funcționare prevăzută la alin. (1) trebuie să fie inclusă funcționarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive asociate activităților de minerit și/sau de preparare a minereurilor de uraniu și toriu. (3) Cererea de eliberare a autorizației prevăzute la alineatul precedent va fi însoțită de documente din care să rezulte că instalația a fost realizată integral conform prevederilor proiectului tehnic detaliat de construcție și că a fost elaborat programul de radioprotecție prevăzut de Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu. Art. 65. - (1) Exploatarea instalației de gospodărire a deșeurilor trebuie să se desfășoare conform cu: (i) prevederile strategiei de gospodărire a deșeurilor; (ii) concluziile evaluărilor detaliate de securitate radiologică; (iii) planul detaliat de gospodărire a deșeurilor; (iv) planul revizuit de dezafectare; (v) condițiile din autorizația de desfășurare a activității din domeniul mineritului și/sau preparării minereurilor de uraniu și toriu.

(2) În condițiile de funcționare normală a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor de la minerit și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, evaluarea detaliată de securitate radiologică, planul detaliat de gospodărire a deșeurilor și planul revizuit de dezafectare, împreună cu mecanismele financiare ce garantează fondurile care asigură îndeplinirea cerințelor de dezafectare și de reconstrucție ecologică a mediului înconjurător afectat, precum și cerințele de control și monitorizare în etapa postdezafectare trebuie reactualizate periodic de titularul autorizației de funcționare pentru a reflecta schimbările din etapa de funcționare, noile tehnologii și noile cerințe legislative. (3) Perioada dintre două reactualizări succesive ale documentațiilor prevăzute la alineatul precedent, în condiții normale de funcționare a instalațiilor, este de 5 ani. (4) Planurile detaliate de gospodărire a deșeurilor, reactualizate în etapa de funcționare, trebuie să conțină descrierea detaliată a tuturor activităților de gospodărire a deșeurilor radioactive, să fie în concordanță cu programul de asigurare a calității și să includă prevederi care să asigure: a) desfășurarea activităților numai în condițiile respectării procedurilor detaliate și documentate de funcționare, întreținere, monitorizare, asigurarea calității și securității radiologice; b) pregătirea persoanelor expuse profesional în vederea aplicării procedurilor; c) supravegherea și întreținerea adecvată a tuturor componentelor instalației de gospodărire a deșeului; d) un sistem de control și supraveghere a zonei, care să includă proceduri privind modul de mișcare a materialelor din locație; e) transmiterea periodică la Autoritate a rapoartelor de inspecție, a rezultatelor monitorizării și a rapoartelor privind evenimentele neobișnuite; f) obligativitatea întocmirii de analize privind probabilitatea producerii diverselor tipuri de avarii la instalațiile de gospodărire a deșeurilor radioactive, care pot afecta semnificativ nivelul de protecție a stării de sănătate a populației și de protecție radiologică a mediului; g) obligativitatea întocmirii de planuri de intervenție adecvate tipurilor de avarii analizate, conform prevederilor lit. f).

Articolul 66

În timpul funcționării trebuie luate, după caz, măsuri suplimentare pentru:

a) reducerea la minimum a ratelor de eliberare în mediu a contaminanților prezenți în efluenții lichizi și gazoși; b) asigurarea că deșeurile solide sunt controlate adecvat și că este exclusă manipularea greșită a deșeurilor provenite de la preparare; c) reducerea la minimum a eliberărilor de radon sau de pulberi radioactive în atmosferă și a eliberărilor de radiu ori de alți radionuclizi prin intermediul scurgerilor provenite de la leșierea deșeurilor.

Articolul 67

(1)

Titularul de autorizație trebuie să pregătească, încă din faza de funcționare, documentația unică de dezafectare a instalației de minerit și/sau de preparare a minereurilor de uraniu și toriu, care trebuie să includă dezafectarea tuturor instalațiilor aferente de gospodărire a deșeurilor radioactive, cu cel puțin 5 ani înainte de data planificată pentru începerea activității de dezafectare propriu-zise.

(2)

Documentația unică de dezafectare prevăzută la alineatul precedent trebuie să conțină evaluarea detaliată de securitate radiologică actualizată conform parametrilor radiologici și altor parametri neradiologici estimați a fi semnificativi la data planificată pentru începerea activității de dezafectare și proiectul tehnic detaliat de dezafectare conceput pe baza acestei evaluări de securitate radiologică.

Articolul 68

(1)

Proiectul tehnic detaliat de dezafectare prevăzut la alin. (2) al art. 67 va conține și planurile de dezafectare a tuturor construcțiilor și a echipamentelor de la suprafață utilizate în faza de funcționare a instalației de gospodărire a deșeurilor, pentru care nu se mai întrevăd utilizări în etapa postdezafectare.

(2)

Proiectul tehnic detaliat de dezafectare trebuie să asigure că la terminarea dezafectării instalațiile de gospodărire a deșeurilor rămân într-o stare ce va asigura îndeplinirea cerințelor pentru protejarea stării de sănătate a populației și a mediului, așa cum sunt detaliate acestea în normele specifice de securitate radiologică privind condițiile ce trebuie îndeplinite la dezafectarea instalațiilor de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu. (3) Gospodărirea deșeurilor rezultate de la dezafectarea construcțiilor și echipamentelor de la suprafață, prevăzute la alin. (1), trebuie să fie combinată cu activitatea globală de dezafectare a instalației de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, dar trebuie astfel depuse încât să nu creeze goluri în masa deșeurilor depozitate în halde, în cazul mineritului, sau depozitate în structuri de reținere amplasate la suprafață ori în subteran, în cazul activității de preparare. (4) În proiectul tehnic detaliat de dezafectare trebuie prevăzut că dezafectarea construcțiilor și a echipamentelor de la suprafață precizate la alin. (1) se realizează concomitent cu dezafectarea integrală a instalației de gospodărire a deșeurilor. Art. 69. - (1) Termenele în care titularii de autorizații de funcționare trebuie să solicite autorizație de dezafectare sunt următoarele: a) cu cel puțin un an înainte de data planificată pentru încetarea funcționării instalației de minerit și/sau preparare a minereurilor de uraniu și toriu și a instalațiilor aferente de gospodărire a deșeurilor radioactive, puse în funcțiune după intrarea în vigoare a prezentelor norme; b) cu cel puțin 6 luni înainte de data planificată pentru încetarea funcționării instalației de minerit și/sau preparare a minereurilor de uraniu și toriu și a instalațiilor aferente de gospodărire a deșeurilor radioactive, aflate în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

(2) Documentația tehnică-suport care trebuie transmisă Autorității în susținerea cererii de autorizare a dezafectării este documentația unică de dezafectare prevăzută la art. 67. Art. 70. - Dacă în etapa de funcționare a instalațiilor de minerit și/sau de preparare a minereurilor de uraniu și toriu anumite secțiuni ale instalațiilor aferente de gospodărire a deșeurilor radioactive, cum sunt o haldă sau un compartiment al unui iaz de depozitare a deșeurilor de la preparare, nu se mai utilizează deoarece s-a epuizat capacitatea de depozitare proiectată sau din alte motive, acestea trebuie dezafectate în următoarele condiții: a) titularul autorizației de funcționare are obligația să solicite autorizația de dezafectare a acelei secțiuni cu cel puțin 6 luni înainte de a înceta activitatea în acea secțiune; b) în sprijinul cererii de autorizare a dezafectării prevăzute la lit. a), titularul de autorizație de funcționare trebuie să întocmească și să transmită Autorității documentația parțială de dezafectare, alcătuită din proiectul tehnic de dezafectare a acelei secțiuni, și evaluarea detaliată de securitate radiologică în baza căreia s-a elaborat proiectul tehnic; c) documentația parțială de dezafectare prevăzută la lit. b) se transmite Autorității concomitent cu cererea prevăzută la lit. a).

Etapa de conservare

Articolul 71

Titularii de autorizații pentru desfășurarea de activități din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu, care, la data intrării în vigoare a prezentelor norme, dețin instalații de gospodărire a deșeurilor radioactive a căror activitate a fost sistată fără a se pregăti documentațiile de dezafectare prevăzute la alin. (1) al art. 67 și la lit. b) a art. 70 și fără a se solicita autorizație de dezafectare, au următoarele obligații:

a) în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentelor norme să solicite autorizații de conservare a tuturor instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la minerit și prepararea minereurilor de uraniu și toriu aflate în situația descrisă la paragraful precedent; b) în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor norme să pregătească și să transmită Autorității, după caz, cererile de eliberare a autorizațiilor de dezafectare și documentațiile tehnice-suport prevăzute la art. 67 sau la lit. b) a art. 70, pentru toate instalațiile de gospodărire a deșeurilor radioactive aflate în situația descrisă în prezentul articol.

Articolul 72

(1)

Documentația tehnică-suport care trebuie transmisă Autorității în susținerea cererii de autorizare a conservării, prevăzută la lit. a) a art. 71, este evaluarea detaliată de securitate radiologică actualizată conform parametrilor radiologici și altor parametri neradiologici estimați a fi semnificativi pentru perioada de conservare a instalațiilor și programul de radioprotecție prevăzut de Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

(2)

Numărul maxim de autorizații succesive de conservare cu durata de valabilitate de 2 ani, care poate fi solicitat pentru o instalație de gospodărire a deșeurilor radioactive care, la data intrării în vigoare a prezentelor norme, se găsește în starea descrisă la art. 71, este de 3.

Etapa de dezafectare

Articolul 73

(1)

Titularii autorizațiilor de desfășurare a activităților de minerit și/sau preparare au obligația să solicite la terminarea activității autorizația de dezafectare a instalațiilor de minerit și/sau prepararea minereurilor de uraniu și toriu, inclusiv a tuturor instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aferente, în condițiile menționate la art. 69.

(2)

Titularii autorizațiilor de conservare prevăzute la art. 72 au obligația ca cel târziu până la terminarea perioadei acoperite de acestea să solicite autorizațiile de dezafectare în condițiile menționate la lit. b) a art. 71. (3) Documentația tehnică-suport de susținere a cererii de dezafectare va conține și programul de radioprotecție prevăzut de Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, adaptat activității de dezafectare.

Articolul 74

(1)

Proiectul tehnic detaliat de dezafectare prevăzut la alin. (2) al art. 67 se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării.

(2)

Evaluarea detaliată de securitate radiologică actualizată conform condițiilor de la data planificată pentru începerea activității de dezafectare, prevăzută la alin. (2) al art. 67, se avizează de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. (3) Lucrările efective de dezafectare se vor efectua numai după ce Autoritatea eliberează autorizația de dezafectare. Art. 75. - La terminarea lucrărilor de dezafectare titularul autorizației de dezafectare are următoarele obligații: a) să reactualizeze evaluarea de securitate radiologică în conformitate cu situația radiologică existentă la terminarea lucrărilor de dezafectare; b) să solicite, la terminarea lucrărilor de dezafectare, scoaterea de sub incidența prevederilor privind autorizarea și transferarea responsabilităților privind controlul tehnic și instituțional în etapa postdezafectare către organismul legal, desemnat special să efectueze această activitate.

Articolul 76

(1)

Toate evaluările de securitate radiologică referitoare la gospodărirea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu vor conține în mod obligatoriu analize de securitate radiologică și vor descrie și toate riscurile specifice de natură neradiologică, reprezentate de aceste deșeuri.

(2)

În conformitate cu prevederile art. 105 din Normele fundamentale de protecție radiologică, titularul oricărei autorizații din domeniul mineritului și preparării minereurilor de uraniu și toriu trebuie să facă apel la serviciile experților acreditați sau ale organismelor acreditate de protecție radiologică pentru a elabora evaluările de securitate radiologică prevăzute de prezentele norme.

Articolul 77

(1)

Dacă în orice stadiu din existența instalației de gospodărire a deșeurilor se intenționează să se efectueze schimbări semnificative față de proiectul tehnic detaliat de construcție, este obligatoriu să se refacă evaluarea de securitate radiologică, incluzând optimizarea radioprotecției în conformitate cu schimbările produse și să se solicite autorizație de modificare.

(2)

Documentațiile tehnice-suport de solicitare a autorizației de modificare sunt: (i) proiectul tehnic cu modificările semnificative; (ii) evaluarea de securitate radiologică reactualizată conform modificărilor semnificative; (iii) planul detaliat de gospodărire a deșeurilor și planul revizuit de dezafectare, actualizate conform modificărilor semnificative. (3) Documentațiile tehnice-suport de solicitare a autorizației de modificare se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a modificării, cu excepția evaluării de securitate radiologică care se avizează de Autoritate.

Eliberarea de sub regimul de autorizare

Articolul 78

(1)

Materialele și echipamentele pot fi scoase din zonele controlate și supravegheate ale instalațiilor de gospodărire a deșeurilor și eliberate de sub regimul de autorizare numai dacă sunt îndeplinite în totalitate prevederile art. 119-121 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

(2)

Amplasamentele pe care au funcționat și au fost dezafectate instalații de gospodărire a deșeurilor de la minerit și preparare se eliberează de sub regimul de autorizare la încheierea activității de dezafectare numai dacă îndeplinesc criteriile de eliberare și utilizare de către public, în mod nerestricționat sau restricționat, stabilite de Autoritate prin reglementări specifice. (3) La încheierea activității de dezafectare titularul de autorizație are obligația să transmită Autorității evaluarea reactualizată de securitate radiologică prevăzută la lit. a) a art. 75 care trebuie să demonstreze pe bază de măsurători, analize fizico-chimice și scenarii realiste de expunere că sunt îndeplinite criteriile de eliberare și să solicite Autorității acordul scris de eliberare a amplasamentului de sub regimul de autorizare. (4) Evaluarea de securitate radiologică reactualizată conform situației radiologice existente la terminarea lucrărilor de dezafectare, prevăzută la lit. a) a art. 75, se avizează de Autoritate în procesul de eliberare de sub regimul de autorizare.

Capitolul VIII

Evaluarea securității radiologice a instalațiilor

de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

Generalități

Articolul 79

(1)

Evaluarea de securitate radiologică a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu trebuie să includă analiza de securitate radiologică și trebuie să indice cum trebuie proiectată instalația de gospodărire a deșeului pentru a asigura securitatea optimă a persoanelor expuse profesional, a populației și a mediului.

(2)

Evaluările de securitate radiologică se utilizează ca documentații tehnice-suport în sprijinirea cererilor transmise Autorității în vederea eliberării autorizațiilor de amplasare, de construcție, de funcționare, de conservare și de dezafectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor. (3) Pentru instalațiile de gospodărire a deșeurilor provenite de la minerit și/sau de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu aflate în stare de funcționare sau în fază de conservare la data intrării în vigoare a prezentelor norme, se vor elabora evaluări de securitate radiologică care se vor transmite Autorității ca documentații-suport de reînnoire a autorizațiilor de funcționare sau de conservare a activității conexe de minerit ori de preparare a minereurilor de uraniu și de toriu.

Articolul 80

(1)

Concluziile evaluărilor preliminare de securitate radiologică trebuie să se regăsească în alegerea amplasamentului și în proiectul tehnic detaliat de construcție a instalației de minerit și/sau de prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

(2)

Evaluarea de securitate radiologică trebuie să analizeze toate posibilitățile și toate căile prin care persoanele expuse profesional, populația și mediul pot fi expuse la riscurile radiologice și de natură neradiologică reprezentate de deșeurile provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu. (3) Evaluarea de securitate radiologică trebuie să fie suficient de comprehensivă pentru identificarea și evaluarea cantitativă a tuturor riscurilor semnificative, pentru o perioadă de timp prestabilită din viața instalației.

Articolul 81

(1)

La întocmirea evaluării de securitate radiologică trebuie avute în vedere, ca un întreg, toate instalațiile de gospodărire a deșeurilor de pe amplasament, împreună cu toate elementele instalației de minerit și/sau de preparare a minereurilor de uraniu și toriu și orice alte instalații din vecinătate ce pot influența opțiunea analizată de gospodărire a deșeurilor.

(2)

Evaluarea de securitate radiologică trebuie să fie iterativă, astfel încât să permită perfecționarea modelelor de analiză și introducere a informațiilor actualizate, pornindu-se de la conceptul că evaluarea trebuie să fie un proces care se va dezvolta pe parcursul etapelor de proiectare, construire, funcționare și dezafectare. Art. 82. - La întocmirea evaluării de securitate radiologică și implicit la stabilirea opțiunii de gospodărire a deșeurilor trebuie incluse următoarele etape: a) identificarea și caracterizarea opțiunilor pe care le oferă amplasamentul analizat; b) definirea criteriilor ce trebuie îndeplinite pentru a se proteja starea de sănătate a persoanelor expuse profesional și a populației și pentru protecția mediului; c) caracterizarea deșeurilor; d) identificarea și caracterizarea opțiunilor de gospodărire a deșeurilor, incluzând descrierea necesităților de control tehnic pentru fiecare opțiune; e) identificarea și descrierea opțiunilor de control instituțional; f) identificarea și descrierea eșecurilor potențiale ale controlului instituțional și ale controlului tehnic; g) definirea și caracterizarea grupului critic de populație; h) estimarea consecințelor radiologice și neradiologice pentru fiecare combinație de opțiuni avute în vedere, incluzând scenariile de expunere potențială pentru fiecare opțiune; i) compararea dozelor și riscurilor estimate cu limitele de doză efectivă pentru persoanele expuse profesional și pentru populație sau cu alte constrângeri de doză stabilite de Autoritate; j) optimizarea radioprotecției pentru varianta selectată de gospodărire a deșeurilor.

Articolul 83

(1)

În evaluarea de securitate radiologică se vor lua în calcul erorile create de:

a) aproximările inerente în modelarea sistemelor complexe; b) înțelegerea limitată a proceselor actuale și viitoare care caracterizează comportamentul amplasamentului și al structurilor de reținere a deșeurilor, precum și incertitudinile legate de stabilirea parametrilor semnificativi; c) incertitudinile legate de stabilirea parametrilor semnificativi din viitor, pentru perioade lungi de timp, cum sunt: evoluția demografică, eficacitatea controlului instituțional, evoluția condițiilor climatice; d) incertitudinile privind probabilitatea și magnitudinea evenimentelor externe cum ar fi cutremurele și inundațiile care pot afecta integritatea sistemelor de gospodărire a deșeurilor.

(2)

Erorile vor fi analizate, iar rezultatele analizei vor fi integrate în evaluarea de securitate radiologică, astfel încât concluziile evaluării să fie bine fundamentate și clare. Criterii de securitate Art. 84. - (1) Pentru perioada de funcționare trebuie îndeplinite cel puțin următoarele criterii de securitate radiologică și neradiologică: a) criterii de securitate radiologică: (i) expunerea totală a persoanelor expuse profesional, obținută prin însumarea expunerilor pe toate căile și de la toate elementele activității de minerit și/sau de preparare, inclusiv de la gospodărirea deșeurilor asociate, nu trebuie să depășească limitele dozei efective specificate la art. 22, 27, 28 și 29 din Normele fundamentale de securitate radiologică; (ii) expunerea persoanelor din grupul critic, rezultată din însumarea expunerilor pe toate căile și de la toate elementele activității de minerit sau de prepararea minereurilor de uraniu și toriu, inclusiv de la gospodărirea deșeurilor asociate, să nu depășească o limită a dozei efective, constrânsă la 0,3 mSv/an; (iii) dacă doza colectivă încasată de grupul critic depășește limita de 0,2 Sv-om/an, limita dozei efective pentru populația din grupul critic se va reduce corespunzător, până la îndeplinirea criteriului privind doza colectivă; (iv) să se elimine sau să se reducă la minimum posibilitățile de poluare a factorilor de mediu prin infiltrarea efluenților radioactivi în mediul geologic sau prin antrenarea, prin scurgeri de suprafață ori pe cale eoliană, a pulberilor sau materialelor cu granulație fină; b) criterii de securitate neradiologică: (i) instalațiile de gospodărire a deșeurilor trebuie să fie stabile, inclusiv în condiții deosebite, cum sunt precipitațiile excepționale, topirile bruște ale zăpezilor, incendiile și cutremurele; (ii) la eliberarea în mediu efluenții lichizi și gazoși trebuie să îndeplinească condițiile și limitele de conținut prevăzute de legislația în vigoare pentru alți parametri fizici, substanțe sau elemente cu toxicitate chimică, cum sunt: turbiditatea, pH-ul, metalele grele, arsenul.

(2) În etapa postdezafectare, pe lângă criteriile generale menționate la pct. (ii), (iii), (iv) de la lit. a) și la pct. (i) și (ii) de la lit. b) a alin. (1), trebuie îndeplinite și următoarele criterii: (i) doza efectivă încasată pe toate căile de persoanele din populație care în viitor ar putea să se instaleze pe amplasamentele pe care au funcționat și au fost dezafectate instalații de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și/sau de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu să nu depășească limita dozei efective pentru populație de 1 mSv/an; (ii) să reducă la minimum riscul de intruziune umană și necesitățile de control tehnic și instituțional.

Caracterizarea deșeurilor

Articolul 85

(1)

Deșeurile ce vor fi generate de activitatea de minerit și/sau de preparare trebuie să fie bine caracterizate, avându-se în vedere particularitățile amplasamentului și natura activităților de minerit și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

(2)

Caracterizarea deșeurilor trebuie, de asemenea, să precizeze starea fizică a deșeurilor rezultate, volumele așteptate, chimia, radiochimia și mineralogia acestora.

Identificarea și caracterizarea opțiunilor de amplasare

Articolul 86

(1)

Locațiile potențiale pentru amplasarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor se selectează conform prevederilor cap. VI.

(2)

Particularitățile fiecărei locații potențiale trebuie să fie cunoscute, deoarece acestea determină modul de generare și de transport al contaminanților din locație. (3) Valorile medii și valorile de fond ale parametrilor radioactivi și neradioactivi, care caracterizează locația și zona adiacentă pe care se propune să se amplaseze instalația de gospodărire a deșeurilor radioactive, se vor determina prin măsurători efectuate de un expert acreditat sau de un organism dozimetric acreditat ori de un organism acreditat de radioprotecție, înainte de amplasarea instalației. (4) Datele obținute prin măsurători conform alin. (3) se vor utiliza, după caz, pentru calibrarea și validarea algoritmilor de calcul care modelează migrarea de pe amplasament în mediul înconjurător a contaminanților radioactivi și neradioactivi, precum și ca niveluri de referință în activitatea de monitorizare în toate etapele din existența instalației de gospodărire a deșeurilor.

Articolul 87

În cazul instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive aflate în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentelor norme, caracterizarea amplasamentului și a factorilor de mediu din împrejurimile acestuia se va realiza conform programului de monitorizare și supraveghere prevăzut la art. 105.

Identificarea și caracterizarea opțiunilor de gospodărire a deșeurilor, incluzând controalele tehnice

Articolul 88

(1)

Opțiunile potențiale de gospodărire a deșeurilor trebuie identificate conform prevederilor cap. VII.

(2)

În evaluarea preliminară de securitate radiologică se va evalua un domeniu cât mai larg de opțiuni de gospodărire a deșeurilor radioactive. (3) Trebuie evaluat comportamentul în timp al fiecărei opțiuni de gospodărire a deșeurilor prin utilizarea unei modelări adecvate a migrației contaminanților și prin utilizarea unor parametri de lucru adecvați modelului. Identificarea și descrierea opțiunilor de control instituțional Art. 89. - În evaluările de securitate radiologică trebuie să se stabilească, pentru fiecare opțiune de gospodărire, tipul de control instituțional care se aplică la închiderea instalației de gospodărire a deșeurilor, cu precizarea principalelor caracteristici ale controlului și estimarea perioadei pentru care se presupune că acesta își păstrează eficacitatea. Identificarea și descrierea eșecurilor potențiale ale controalelor tehnice și ale controalelor instituționale Art. 90. - La estimarea expunerilor potențiale trebuie avute în vedere următoarele evenimente viitoare care pot genera riscuri de creștere a expunerilor prin eșecul potențial al controalelor tehnice și instituționale: a) activitățile umane (intruziuni, activități agricole, construirea unor locuințe pe amplasamentul pe care a funcționat instalația de gospodărire a deșeurilor, împrăștierea și uzul neautorizat al deșeului radioactiv); b) procese și evenimente naturale ce pot afecta integritatea structurilor în care sunt reținute deșeurile (eroziunea, inundațiile, cutremurele); c) procesele interne produse în masa deșeurilor (generarea de acid, dezagregarea, amplasamentul diferențial).

Articolul 91

(1)

Toate evaluările de securitate radiologică la care se fac referiri în prezentele norme vor conține propuneri privind perioadele de timp în care controalele tehnice rămân eficiente și perioadele de timp pentru care sunt necesare diferite tipuri de control instituțional, cum sunt:

a) prevenirea intruziunii umane; b) obligativitatea informării viitorului proprietar, în cazul înstrăinării terenurilor, asupra restricțiilor de utilizare a acestora; c) prevenirea folosirii inadecvate a terenurilor.

(2)

În cazul controalelor tehnice perioadele propuse pe care se consideră că acestea rămân eficiente se vor stabili pe baza unei evaluări tehnice, avându-se în vedere principalii factori ce pot afecta integritatea structurilor tehnice și eliberarea radionuclizilor din deșeu în mediu, cum sunt: a) eroziunea; b) seismologia; c) hidrologia; d) hidrogeologia; e) generarea de acid; f) orice alte interacțiuni fizice și chimice. (3) Eșecurile controalelor tehnice și instituționale trebuie definite, modelate și incluse în analizele de securitate radiologică.

Analize de securitate radiologică

Articolul 92

(1)

Analizele de securitate radiologică vor estima expunerile profesionale, expunerile populației și impactul asupra mediului înconjurător.

(2)

Analizele de securitate radiologică trebuie să cuantifice expunerile suplimentare față de fondul natural de radiații specific amplasamentului, pentru toate căile relevante de expunere a populației la radiațiile generate de deșeurile de la minerit și/sau de la preparare. Art. 93. - Analizele de securitate radiologică trebuie astfel elaborate încât să asigure: a) luarea în calcul a tuturor radionuclizilor relevanți, a particularităților chimice și fizice de interes, a tuturor căilor de expunere și a scenariilor de expunere, pentru a se crea baza de comparație cu constrângerile de doză și risc și cu criteriile de protecție a mediului înconjurător; b) luarea în calcul a evenimentelor incluzând probabilitățile de producere a lor, ce ar putea conduce la eliberarea radionuclizilor sau a altor contaminanți ori care ar putea afecta ratele la care aceștia sunt eliberați sau transportați în mediu; c) estimarea cu o precizie cât mai mare a dozelor ce vor fi încasate de persoanele expuse profesional în toate etapele din existența instalației de gospodărire a deșeurilor; d) estimarea dozelor efective pentru populație în general și pentru grupul critic, generate pe toate căile de expunere, precum și a riscurilor radiologice pentru mediu atât pentru etapa de funcționare a instalației de gospodărire a deșeurilor, cât și pentru etapa ce urmează după dezafectarea acesteia.

Articolul 94

La estimarea expunerilor populației și grupului critic, pentru etapa de funcționare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor și pentru etapa postînchidere, se vor utiliza scenarii bazate pe stilul și condițiile de viață ale persoanelor care trăiesc în zona în care este amplasată instalația.

Compararea dozelor și a riscurilor radiologice estimate cu constrângerile impuse de Autoritate

Articolul 95

(1)

Dozele calculate pentru fiecare combinație dintre opțiunile de gospodărire a deșeurilor, tipurile de controale tehnice și instituționale și căile specifice prin ca acestea pot eșua trebuie să fie comparate cu constrângerile de doză stabilite de Autoritate pentru etapa de funcționare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor și pentru etapa postînchidere.

(2)

Toate combinațiile de opțiuni de gospodărire, de tipuri de controale tehnice și instituționale și de eșecuri specifice ce conduc la depășirea limitelor și/sau a constrângerilor de doză trebuie excluse. (3) Combinațiile de opțiuni, de tipuri de controale tehnice și instituționale și de căi specifice de eșec ce se încadrează în limitele de constrângere se vor analiza din punct de vedere al optimizării radioprotecției. (4) În general, opțiunea de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și/sau de la prepararea minereurilor de uraniu și/sau de toriu trebuie stabilită conform procedurii descrise în anexa nr. 2 la prezentele norme.

Articolul 96

(1)

În cazul unor instalații de gospodărire a deșeurilor, care sunt în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentelor norme, una sau mai multe dintre constrângerile de doză pot fi depășite de toate combinațiile posibile de opțiuni de gospodărire.

(2)

Pentru instalațiile de gospodărire a deșeurilor aflate în situația descrisă la alin. (1) se vor analiza din punct de vedere al optimizării radioprotecției numai acele combinații de opțiuni pentru care s-a avut în vedere eșecul controalelor tehnice și instituționale și care îndeplinesc cât mai multe dintre constrângerile de doză și de riscuri asociate.

Optimizarea radioprotecției

Articolul 97

(1)

Se va considera că radioprotecția este optimizată atunci când orice efort suplimentar de reducere a dozelor nu conduce la scăderea suplimentară a acestora.

(2)

Analiza de optimizare a radioprotecției se reduce la o analiză cantitativă cost-beneficiu dacă costul asociat diferitelor combinații de opțiuni este singurul factor luat în calcul. (3) În funcție de complexitatea combinației de opțiuni de gospodărire a deșeurilor, Autoritatea poate solicita ca în analiza de optimizare a radioprotecției să fie luați în calcul și alți factori. Art. 98. - În cazul în care singurul factor luat în calcul la optimizarea radioprotecției este costul, este obligatoriu să se precizeze și să se țină seama de următoarele: a) perioada pentru care se face estimarea dozelor și a altor riscuri, ținându-se totodată seama de mărimea perioadei pentru care este posibil să fie făcute previziuni; b) punctele limită ale spațiului pentru care se evaluează dozele și alte riscuri; c) valoarea monetară a reducerii riscurilor pentru sănătatea umană și mediu (valoarea monetară a reducerii unei unități de doză colectivă).

Capitolul IX

Asigurarea calității

Articolul 99

În scopul de a asigura că securitatea radiologică și riscurile de natură neradiologică sunt menținute la nivelul cerințelor Autorității atât în etapa de funcționare, cât și după dezafectare, este obligatoriu ca în fazele de proiectare, construcție, funcționare și dezafectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor de la mineritul și/sau de la prepararea minereurilor de uraniu și/sau de toriu să fie aplicat un program de asigurare a calității.

Articolul 100

Programul de asigurare a calității trebuie să includă prevederi care să asigure că:

a) responsabilitățile persoanei legal constituite, care amplasează, proiectează, construiește, operează, conservă și dezafectează instalații de gospodărire a deșeurilor radioactive, sunt bine definite și înțelese; b) proiectarea și construcția sunt efectuate cu tehnologie aprobată, conformă cu codurile și standardele naționale; c) proiectele tehnice detaliate de construcție și de dezafectare, implementarea proiectelor și modul de operare a instalațiilor sunt verificate periodic pentru a se constata dacă sunt conforme cu opțiunea stabilită inițial, cu standardele și procedurile aprobate și că deficiențele pot fi corectate; d) la elaborarea evaluărilor de securitate radiologică trebuie utilizate numai modele și coduri validate în prealabil de Autoritate, pentru: (i) evaluarea dozelor pentru diferite căi de expunere; (ii) evaluarea migrării radionuclizilor și contaminanților în mediu; (iii) evaluarea comportării în timp a structurilor construite pentru reținerea deșeurilor; e) este stabilit un proces de retroacțiune asupra rezultatelor evaluării de securitate radiologică astfel ca acestea să fie corect utilizate la proiectare; f) există o cooperare strânsă între părțile implicate în dezvoltarea instalației de gospodărire a deșeului, astfel încât să poată fi găsite soluțiile optime; g) orice persoană implicată în proiectarea, construirea, punerea în funcțiune, operarea și dezafectarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor, a căror activitate ar putea afecta siguranța acestora, are o pregătire corespunzătoare în domeniul securității radiologice și este reciclată și verificată din punct de vedere al pregătirii cel puțin o dată la 5 ani printr-un sistem de pregătire și de verificare recunoscut de Autoritate; h) este conceput și funcționează un sistem de păstrare a înregistrărilor și de mișcare a documentelor, astfel încât detaliile de construcție și detaliile de funcționare, incluzând monitorizarea datelor, sunt reținute și schimbările în funcționare pot fi controlate; i) se evaluează periodic securitatea instalațiilor operaționale și a instalațiilor aflate în conservare și dezafectare.

Articolul 101

Orice persoană legal constituită, care are responsabilități în etapele de funcționare, conservare și dezafectare a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor sau care este responsabilă de efectuarea controlului tehnic și instituțional în etapa postdezafectare, trebuie să stabilească și să aplice programe relevante de asigurare a calității.

Capitolul X

Monitorizarea și supravegherea mediului și a instalațiilor de gospodărire a deșeurilor

Articolul 102

(1)

Programul de monitorizare și supraveghere trebuie conceput și dezvoltat conform prevederilor art. 149-152 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu încă din faza de proiectare a fiecărei instalații de gospodărire a deșeurilor și trebuie aplicat în toate stadiile de existență ale instalației de gospodărire a deșeului.

(2)

Programul de monitorizare și supraveghere este parte a programului de radioprotecție prevăzut la cap. V din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu și se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare. (3) Programul trebuie astfel conceput, condus și aplicat încât să fie conform cu elementele programului de asigurare a calității descris la art. 100. (4) Toate înregistrările de date privind monitorizarea și supravegherea trebuie păstrate în forme ușor de consultat cel puțin o perioadă de 30 de ani de la finalizarea activității de dezafectare a instalației de gospodărire a deșeurilor radioactive. (5) Programul de monitorizare și supraveghere trebuie revizuit periodic, precum și la orice modificare majoră în operarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor și la orice modificare a cerințelor legale. (6) Orice modificare a programului de monitorizare și supraveghere trebuie aprobată de Autoritate. Art. 103. - Programul de monitorizare și supraveghere trebuie astfel conceput încât să asigure realizarea următoarelor obiective: a) stabilirea fondului natural de radiații și a altor parametri fizici ai factorilor de mediu înainte de amplasarea noilor instalații de gospodărire a deșeurilor; b) stabilirea fondului natural de radiații și a altor parametri fizici ai factorilor de mediu în zonele limitrofe ale locațiilor pe care sunt amplasate instalații aflate în stare de funcționare la data intrării în vigoare a prezentelor norme, dacă în etapa preoperațională a instalației respective nu au fost efectuate măsurători sau dacă rezultatele măsurătorilor nu mai sunt disponibile; c) obținerea de date specifice amplasamentului, necesare evaluării de securitate în cadrul proiectelor propuse; d) verificarea concordanței cu legislația în vigoare, limitele autorizate de eliberare și procedurile aprobate; e) furnizarea de date pe baza cărora să se poată evalua dozele generate de instalația de gospodărire a deșeurilor, pentru persoanele expuse profesional și pentru populație; f) furnizarea de date care să facă posibilă cunoașterea structurii rezultatelor analizelor și determinărilor, avându-se în vedere că acestea reprezintă suma contribuției fondului natural și contribuției eliberărilor de radionuclizi din instalație; g) verificarea eficacității proiectelor tehnice; h) calibrarea, validarea și verificarea predicțiilor modelelor; i) furnizarea de date pentru posibile revizuiri ale nivelurilor de eliberare autorizate anterior; j) crearea condițiilor pentru inspecții sau investigații neanunțate ori neplanificate și pregătirea pentru astfel de evenimente; k) detectarea impactului asupra mediului; l) verificarea stării fizice și a integrității instalațiilor de gospodărire a deșeurilor.

Articolul 104

Programul de monitorizare și supraveghere trebuie să fie conceput pe baza unei evaluări de securitate și să ia în considerare cel puțin următorii factori specifici ai amplasamentului:

a) climatul; b) localizarea amplasamentului; c) condițiile geologice; d) proiectul instalației de gospodărire a deșeurilor; e) particularitățile mediului înconjurător din zona adiacentă amplasamentului; f) distribuția populației din zona adiacentă amplasamentului.

Articolul 105

(1)

Programul de monitorizare și supraveghere trebuie să precizeze următoarele:

a) care sunt parametrii monitorizați; b) localizarea și frecvența de prelevare a probelor; c) modul de stocare și păstrare a datelor; d) procedurile de raportare; e) procedurile de analiză a informațiilor; f) nivelurile de investigație și/sau de declanșare a unor acțiuni de remediere atunci când monitorizarea anumitor parametri-cheie dezvăluie neconcordanțe semnificative față de nivelurile așteptate sau acceptate.

(2)

Programul trebuie să prevadă obligativitatea măsurării următoarelor elemente: a) parametrii care caracterizează mărimea impactului asupra mediului înconjurător, respectiv concentrațiile contaminanților radiologici și neradiologici în apă, aer, sol, vegetație și sedimente; b) integritatea fizică a structurilor tehnice (construcțiilor) în care sunt reținute deșeurile; c) parametrii care pot facilita interpretarea datelor, cum sunt: datele meteorologice, datele privind activitățile din instalație și datele privind mișcarea deșeurilor.

Articolul 106

(1)

Programul de monitorizare conceput și aplicat în etapa de funcționare a instalației de gospodărire a deșeurilor, în scopul măsurării dozelor și verificării eficienței măsurilor tehnice de radioprotecție, trebuie să fie parte a programului general de radioprotecție, conceput și aplicat de titularul de autorizație în instalația de minerit și/sau de preparare.

(2)

Titularul de autorizație trebuie să conceapă un program special de monitorizare în scopul măsurării dozelor și verificării eficienței proiectului tehnic detaliat de dezafectare, care se va aplica în etapele de dezafectare și postdezafectare ale instalației de gospodărire a deșeurilor. (3) Titularul de autorizație are obligația să aplice programele de monitorizare și supraveghere, inclusiv cel prevăzut la alin. (2), numai după ce sunt aprobate de Autoritate în procesul de autorizare a fiecărei etape din existența instalației de gospodărire a deșeurilor radioactive. Art. 107. - Informațiile obținute din aplicarea programe-

lor aprobate de monitorizare și supraveghere trebuie transmise Autorității semestrial, în formatul solicitat de aceasta. Art. 108. - (1) Programul de monitorizare și supraveghere ce se aplică imediat după finalizarea activității de dezafectare trebuie să demonstreze că instalația se comportă conform cerințelor stabilite prin proiect, cel puțin pen-

tru perioada utilizată ca cerință de bază la proiectare.

(2) Rezultatele obținute prin monitorizarea efectuată la finalizarea activității de dezafectare trebuie comparate cu nivelul fondului natural de radiații existent în zonă înainte de amplasarea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor. (3) Fondul natural de radiații prevăzut la alin. (2) trebuie determinat conform prevederilor art. 103 lit. a) și b). Art. 109. - (1) La finalizarea activității de dezafectare a instalației de gospodărire a deșeurilor titularul de autorizație are obligația să înainteze Autorității următoarele documente: a) un raport detaliat privind modul în care s-a desfășurat activitatea de dezafectare; b) evaluarea de securitate radiologică actualizată în conformitate cu rezultatele finale ale monitorizării radiologice și supravegherii mediului, efectuate la încheierea activității de dezafectare.

(2) Responsabilitatea titularului de autorizație față de instalația închisă de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu va înceta numai după ce Autoritatea va aproba documentațiile prevăzute la alin. (1) și va transmite titularului acordul său scris de eliberare a instalației de sub regimul de autorizare.

Capitolul XI

Controlul instituțional în faza postînchidere

Articolul 110

(1)

Controlul instituțional în faza postînchidere este alcătuit din acele acțiuni, mecanisme și aranjamente stabilite pentru a menține controlul amplasamentului de gospodărire a deșeurilor după închidere.

(2)

Controlul instituțional poate fi: a) activ (de exemplu: monitorizare, supraveghere, lucrări de remediere); b) pasiv (de exemplu: controlul proprietății și utilizării terenului).

Articolul 111

(1)

Cerințele controlului instituțional în faza postînchidere se stabilesc prin proiectul tehnic detaliat de dezafectare, în funcție de particularitățile fiecărui amplasament de gospodărire a deșeurilor, ca parte a optimizării radioprotecției în faza de dezafectare.

(2)

Dezafectarea trebuie astfel proiectată încât să minimizeze necesitatea și dependența de controale instituționale active.

Articolul 112

(1)

Proiectul programului care stabilește cerințele de control instituțional în faza postînchidere trebuie să se bazeze pe evaluarea de securitate radiologică, care are în vedere scenariile ce cuprind intruziunea umană, cedarea structurilor tehnice, evoluția mediului și impactul acestor evenimente asupra stării de sănătate a populației și asupra mediului, pe o perioadă previzibilă.

(2)

La elaborarea proiectului programului care stabilește cerințele de control instituțional se va pleca de la premisa că perioada pentru care controlul instituțional trebuie să rămână eficient este de minimum 300 de ani. (3) Oricare evaluare de securitate radiologică la care se face referire în prezentele norme trebuie să conțină un program care stabilește cerințe de control instituțional și să precizeze perioada pentru care se presupune că acesta rămâne eficient. CAPITOLUL XII Alte dispoziții, evidențe, raportări și anunțări Art. 113. - (1) Toate documentele cu înregistrări referitoare la: a) caracteristicile amplasamentului; b) caracteristicile instalației închise de gospodărire a deșeurilor; c) controlul proprietății terenului; d) restricțiile de utilizare a terenului; e) cerințele de monitorizare/supraveghere continuă, trebuie păstrate de titularul de autorizație până la încetarea responsabilității acestuia față de instalația dezafectată de gospodărire a deșeurilor, în condițiile art. 78.

(2) Titularul de autorizație are obligația ca, în termen de 60 de zile de la încetarea responsabilității sale față de instalația dezafectată de gospodărire a deșeurilor, să transfere întreaga documentație prevăzută la alin. (1) instituției abilitate să exercite controlul instituțional sau unui alt organism indicat de Autoritate. (3) Titularul de autorizație are obligația să transmită Autorității o notificare cu data exactă a transferului documentației prevăzute la alin. (1) , cu cel puțin 10 zile înainte de efectuarea acestuia. Art. 114. - Titularul de autorizație care utilizează instalații de gospodărire a deșeurilor trebuie: a) să asigure protecția fizică a deșeurilor radioactive conform prevederilor Normelor de asigurare a protecției fizice în domeniul nuclear; b) să îndeplinească în totalitate prevederile specifice din Normele de control de garanții în domeniul nuclear; c) să țină în formatele aprobate de Autoritate în procesul de autorizare evidența strictă și la zi, pe tipuri și categorii de activitate, a deșeurilor gospodărite, rezultate de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și de toriu, a deșeurilor tratate și depozitate definitiv de el însuși, a deșeurilor radioactive transferate persoanelor legal constituite, autorizate să le trateze, să le condiționeze și să le depoziteze final, precum și a efluenților radioactivi eliminați în mediu; d) să transmită periodic Autorității rapoartele de securitate radiologică prevăzute la art. 162 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, pentru fiecare amplasament în care desfășoară activități de gospodărire a deșeurilor; e) să notifice de îndată Autorității producerea oricăruia dintre evenimentele prevăzute la art. 163 din Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu.

Capitolul XIII

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 115

Până la constituirea legală a organismului desemnat să realizeze controlul instituțional persoana legal constituită care a utilizat și a închis instalația de gospodărire a deșeurilor are obligația să asigure realizarea tuturor cerințelor de control instituțional și de păstrare a documentelor cu înregistrări prevăzute la art. 110, 112 și 113.

Articolul 116

La data intrării în vigoare a prezentelor norme se abrogă dispozițiile cuprinse la cap. IX (II) și XII din Normele republicane de securitate nucleară pentru activitățile de cercetare geologică, extracție și prelucrare a materiilor prime nucleare, aprobate prin Ordinul președintelui Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară nr. 320/1975.

Articolul 117

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme.

Definiții

În scopul aplicării prezentelor norme, pe lângă termenii și expresiile definite în Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în Normele fundamentale de securitate radiologică și în Normele de securitate radiologică privind radioprotecția operațională în mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, expresiile următoare sunt definite astfel:

Anexa 1

la norme

1. Autoritate - Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control; 2. căi de expunere - căile prin care radiația și/sau radionuclizii ajung sau pătrund în organismul uman, producând iradierea acestuia; 3. contaminare superficială - prezența nedorită a unor radionuclizi naturali pe suprafața materialelor solide, cu o activitate ce depășește 0,4 Bq/cm 2 , pentru emițătorii beta, emițătorii gama și emițătorii alfa de toxicitate scăzută, sau 0,04 Bq/cm 2 pentru toți ceilalți emițători alfa; 4. control instituțional - activitatea desfășurată de un organism împuternicit legal să urmărească circulația (din punct de vedere al deținătorului legal) și modul de îndeplinire a restricțiilor de utilizare a terenurilor pe care au funcționat și au fost dezafectate instalații de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu, dar la eliberarea acestora de sub regimul de autorizare au fost impuse restricții de utilizare; 5. control tehnic - activitatea desfășurată de un organism împuternicit legal să urmărească periodic comportamentul unor structuri de reținere și de acoperire a deșeurilor și a instalațiilor dezafectate de gospodărire a acestora după eliberarea de sub regimul de autorizare, cum sunt: integritatea fizică și stabilitatea digurilor și a haldelor, stabilitatea terenurilor care acoperă depozitele subterane de deșeuri, monitorizarea efluenților care continuă să deverseze în mediu și după dezafectare, monitorizarea factorilor de mediu; 6. deșeuri radioactive rezultate de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu - orice efluenți gazoși și lichizi proveniți de la activități autorizate de minerit și de preparare, care au volume și activități pe unitatea de volum superioare limitelor derivate de eliberare în mediu, aprobate de Autoritate în cadrul procesului de autorizare, conform prevederilor Normelor fundamentale de securitate radiologică, și pentru care nu se întrevede o altă utilizare în cadrul activității respective; - orice materiale solide provenite de la activități autorizate de minerit și de preparare, care în mod obișnuit nu sunt considerate ca radioactive, dar care au un nivel al contaminării superficiale superior nivelului de eliberare prevăzut la lit. c) a art. 7 și pentru care nu se întrevede o altă utilizare în cadrul activității respective; - orice materiale solide provenite de la activități autorizate de minerit și de preparare, inclusiv minereuri de uraniu și toriu și roci mineralizate cu uraniu și toriu, excavate și scoase la suprafață, care conțin cel puțin un radionuclid natural din seriile uraniului și toriului cu o concentrație a activității pe unitatea de masă mai mare decât nivelul de eliberare în scopul utilizării fără restricții, respectiv mai mare de 0,2 Bq/g, și pentru care nu se întrevăd alte utilizări în cadrul activității respective; 7. echilibru radioactiv - stare a unei serii naturale de dezintegrare radioactivă (sau parte a acesteia), caracterizată de faptul că toți radionuclizii seriei (sau ai părții de interes din serie) au aceeași activitate; 8. grup critic - un grup de persoane rezonabil de omogen cu privire la expunerea sa la o anumită sursă de radiații și o anumită cale de expunere și care primește cea mai mare doză efectivă (sau doză echivalentă, după caz) pe această cale de expunere și de la această sursă; 9. instalație de gospodărire a deșeurilor radioactive provenite de la mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu - totalitatea construcțiilor, echipamentelor și instalațiilor prin care se asigură colectarea, transportul, procesarea, condiționarea și depozitarea finală a deșeurilor radioactive, inclusiv următoarele: - halda sau grupul de halde aparținând unei mine sau mai multor mine aferente unui sector minier de cercetare geologică ori unei exploatări miniere; - instalația de depoluare radioactivă a efluenților lichizi; - iazurile de depozitare finală sau o altă incintă special destinată și amenajată pentru depozitarea finală a deșeurilor; 10. instalație de minerit - totalitatea lucrărilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran, prin care se asigură extracția și transportul minereului și sterilului, aerajul și evacuarea apelor, inclusiv totalitatea instalațiilor de gospodărire a deșeurilor radioactive asociate care împreună alcătuiesc o mină sau o carieră; 11. instalație de preparare - totalitatea construcțiilor, echipamentelor și instalațiilor existente pe fluxul tehnologic care contribuie la realizarea concentratelor finale, inclusiv instalațiile de gospodărire a deșeurilor asociate; 12. intruziune - pătrundere neautorizată a unor persoane din rândul populației în interiorul structurilor dezafectate în care sunt depozitate deșeuri radioactive de la mineritul și/sau prepararea minereurilor de uraniu și/sau toriu; 13. minereu de uraniu șiisau toriu - substanță minerală în zăcământ sau extrasă prin metode miniere în scopul procesării radionuclizilor, în vederea folosiri proprietăților lor de substanțe radioactive, fisionabile sau fertile, și care are un conținut de uraniu și/sau toriu de minimum 0,004%; 14. mineritul uraniului și toriului - prospectarea, explorarea, deschiderea, pregătirea și exploatarea minereurilor de uraniu și/sau de toriu, conservarea și dezafectarea minelor de uraniu și/sau toriu, inclusiv restaurarea mediului contaminat de mineritul uraniului și/sau toriului; 15. monitorizare - măsurarea dozelor sau concentrațiilor activității radionuclizilor și interpretarea rezultatelor în vederea evaluării sau controlului expunerii la radiații ionizante; 16. organism legal, special desemnat să efectueze controlul tehnic și instituțional În etapa postdezafectare - o instituție împuternicită să efectueze controlul instituțional, ce urmează să fie înființată printr-un act normativ emis de Guvern; 17. persoană expusă profesional - o persoană (un lucrător) angajată la o persoană (entitate) legal constituită sau un lucrător extern care este supus la expuneri ce apar datorită lucrului în cadrul unei activități aflate sub incidența prezentelor norme, expuneri ce însumate pe un an, pot depăși limitele de doză prevăzute pentru persoanele din populație; 18. persoană legal constituită - entitate cu sau fără personalitate juridică constituită în baza unei legi, ordonanțe sau hotărâri a Guvernului; 19. risc radiologic - un parametru complex, exprimând neprevăzutul, pericolul sau posibilitatea de apariție a unor consecințe dăunătoare asociate expunerilor actuale ori potențiale; se referă la probabilitatea apariției anumitor consecințe asupra stării de sănătate și la caracterul și severitatea acestor consecințe; 20. supraveghere - activitate complexă constând în: - stabilirea nivelurilor de investigație și de declanșare a măsurilor de remediere; - măsurarea indicatorilor de impact, radioactivi și neradioactivi; - investigarea altor parametri fizici de interes; - verificarea vizuală și prin măsurători a integrității fizice a structurilor construite etc.; 21. titular de autorizație - orice persoană legal constituită care a obținut din partea Autorității o autorizație pentru a desfășura o activitate reglementată de prezentele norme.

Anexa 2 ")

la norme

S C H E M A

cu succesiunea etapelor ce trebuie parcurse în vederea stabilirii modului optim de gospodărire a deșeurilor provenite de la mineritul și de la prepararea minereurilor de uraniu și toriu

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

P R E Ț U R I L E

publicațiilor legislative pentru anul 2003

- pe suport tradițional -

Nr. Nr. crt. Denumirea publicației anual de apariții Valoarea abonamentului anual - lei - Trim. I Valoarea abonamentului trimestrial - lei - Trim. II Trim. III Trim. IV 1. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română 710 7.900.000 1.975.000 2.172.500 2.389.750 2.628.750 2. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română, numere bis*) 50 1.480.000 - - - - 3. Monitorul Oficial, Partea I, în limba maghiară 250 6.585.000 1.646.250 1.646.250 1.646.250 1.646.250 4. Monitorul Oficial, Partea a II-a 300 10.380.000 2.595.000 2.595.000 2.595.000 2.595.000 5. Monitorul Oficial, Partea a III-a 700 2.105.000 526.250 526.250 526.250 526.250 6. Monitorul Oficial, Partea a IV-a 2.100 8.900.000 2.225.000 2.225.000 2.225.000 2.225.000 7. Monitorul Oficial, Partea a VI-a 250 8.195.000 2.048.750 2.048.750 2.048.750 2.048.750 8. Colecția Legislația României 4 2.070.000 517.500 569.250 626.150 688.750 9. Colecția de hotărâri ale Guvernului și alte acte normative 12 3.450.000 862.500 948.750 1.043.600 1.147.950 10. Repertoriul actelor normative 1 520.000 - - - - 11. Decizii ale Curții Constituționale 1 390.000 - - - - 12. Ediții trilingve 12 2.075.000 - - - -

*) Cu excepția numerelor bis în care se publică acte cu un volum extins și care interesează doar un număr restrâns de utilizatori.

Publicațiile Regiei Autonome „Monitorul Oficial" menționate la punctele 1-7 sunt purtătoare de T.V.A. în cotă de 19%, iar cele menționate la punctele 8-12 sunt scutite de T.V.A.

Pentru siguranța clienților, abonamentele la publicațiile Regiei Autonome „Monitorul Oficial" se pot efectua prin următorii difuzori:

◆ COMPANIA NAȚIONALĂ ,,POȘTA ROMÂNĂ" - S.A. - prin oficiile sale poștale ◆ RODIPET - S.A. - prin toate filialele ◆ INTERPRESS SPORT - S.R.L. - București, str. Hristo Botev nr. 6 (telefon/fax: 313.85.07; 313.85.08; 313.85.09) ◆ PRESS EXPRES - S.R.L. - Otopeni, str. Flori de Câmp nr. 9 (telefon/fax: 772.66.87; 0745.133.712) ◆ M.T. PRESS IMPEX - S.R.L. - București, bd. Basarabia nr. 256 (telefon/fax: 255.48.15; 255.48.16) ◆ INFO EUROTRADING - S.A. - București, Splaiul Independenței nr.202A (telefon/fax: 212.73.54) ◆ ZIRKON MEDIA - S.R.L. - București, bd. Nicolae Grigorescu nr. 29A, bl. N22, ap. 38 (telefon/fax: 340.31.09) ◆ ACTA LEGIS - S.R.L. - București, str. Banul Udrea nr. 10, (telefon/fax: 411.91.79) ◆ CURIER PRESS - S.R.L. - Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 (telefon/fax: 0268/47.05.96) ◆ ELIDA - S.R.L. - Brașov, str. Bisericii Române nr. 92 (telefon/fax: 0268/47.74.64) ◆ MIMPEX - S.R.L. - Hunedoara, str. Ion Creangă nr. 2, bl. 2, ap. 1 (telefon/fax: 0254/71.92.43) ◆ CALLIOPE - S.R.L. - Ploiești, str. Candiano Popescu nr. 36 (telefon/fax: 0244/51.40.52, 0244/51.48.01)

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.