Ordinul nr. 1908/2002
pentru aprobarea Metodologiei de eliberare a carnetelor de lucru în port și de înregistrare a muncitorilor portuari
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile
art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999
privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe cai navigabile, aprobată cu modificări și completări prin
în temeiul prevederilor
art. 18 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 528/2002 , ale
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia de eliberare a carnetelor de lucru în port și de înregistrare a muncitorilor portuari, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Capitaniile de port din cadrul Autorității Navale Române vor preda, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin, administrațiilor portuare și/sau de cai navigabile documentația și evidentele privind carnetele de lucru în port eliberate de acestea în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului transporturilor nr. 507/1999
pentru aprobarea Metodologiei de înregistrare și de ținere a evidentei unor categorii de muncitori portuari și de personal care lucrează în porturi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 21 ianuarie 2000.
Articolul 3
Carnetele de lucru în port eliberate de Inspectoratul Navigației Civile în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului transporturilor nr. 507/1999
rămân valabile până la data expirării ultimei vize anuale acordate de Inspectoratul Navigației Civile.
Preschimbarea de către administrațiile portuare și/sau de cai navigabile a carnetelor de lucru în port, prevăzute la alin. (1), se face gratuit, la solicitarea agenților economici care au angajați muncitori portuari.
Articolul 4
Consiliile de administrație ale administrațiilor portuare și/sau de cai navigabile vor stabili și vor aproba tarife pentru eliberarea carnetelor de lucru în port, precum și pentru acordarea vizei anuale, care vor fi aduse la cunoștința agenților economici interesați și agentiilor de ocupare și formare profesională a muncitorilor portuari.
Articolul 5
Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la
art. 44 lit. l) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999
privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe cai navigabile, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 528/2002 , se fac de către persoane din cadrul Autorității Navale Române, cu atribuții de control al agenților economici autorizați, special împuternicite de către ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
Persoanele autorizate prevăzute la alin. (1) pot solicita muncitorilor portuari prezentarea la control a carnetelor de lucru în port și le pot retine pentru verificări dacă constata nerespectarea prevederilor prezentului ordin în modul de completare a oricărei rubrici din acestea.
Articolul 6
Administrațiile portuare și/sau de cai navigabile vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga
Ordinul ministrului transporturilor nr. 507/1999
pentru aprobarea Metodologiei de înregistrare și de ținere a evidentei unor categorii de muncitori portuari și de personal care lucrează în porturi.
Articolul 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare după 30 de zile de la publicare.
p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Ileana Tureanu, secretar de stat București, 28 noiembrie 2002. Nr. 1.908.
Anexa METODOLOGIE 28/11/2002
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.