Decizia nr. 273/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Columbia Impex" - S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund părțile Petre Racuteanu și Constantin Popescu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Petre Racuteanu solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, considerând ca societatea debitoare nu trebuia sa ajungă în stare de faliment.

Constantin Popescu arata ca prin punerea în mișcare a procedurii falimentului și reorganizării societății debitoare a fost pagubit, impunandu-se admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata. Se arata ca

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

permite judecătorului-sindic sa suspende procedura judiciară a falimentului. Aceasta măsura este temporară, fiind luată până la privatizarea societății sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate. În consecința, nu sunt incalcate prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 aprilie 2002, Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Columbia Impex" - S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca, potrivit

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , "exercițiul acțiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

se suspenda, la cererea instituției publice implicate, față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni". Autorul excepției considera ca aceste dispoziții legale sunt în contradictie cu scopul

Legii nr. 64/1995

și afectează interesele societăților private creditoare în cadrul procedurii falimentului, prin amânarea sine die a recuperării de către acestea a creanțelor. În felul acesta, posibilitatea prevăzută pentru instituțiile publice de a solicita suspendarea procedurii falimentului constituie, practic, pentru ceilalți creditori "o ingradire a accesului la justiție pentru apărarea unui drept", fiind incalcate dispozițiile art. 21 din Constituție.

O alta critica formulată de autorul excepției privește neconstituționalitatea prevederilor legale criticate cu raportare la dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție privind garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, precum și ocrotirea egala a proprietății private indiferent de titular. În realitate, arata autorul excepției, a fost instituită o protecție specială a asa-zisei "proprietăți de stat".

Autorul excepției considera, totodată, ca restrangerea dreptului creditorilor de a-și realiza creanțele în cadrul procedurii falimentului este neconstitutionala, fiind în contradictie cu dispozițiile art. 49 din Constituție, întrucât cazurile privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, prevăzute în acest text, nu sunt întrunite în situația reglementată de textul ordonanței criticate.

În finalul motivarii excepției de neconstituționalitate se susține ca "redactarea art. III este confuza, nu prevede soluții concrete de redresare, în schimb se referă la scrisori de intenție care se pot concretiza sau nu în maximizarea atractivității activității societății. Despre modalitatea în care alți creditori, cu excepția statului, își pot acoperi creanțele nu se face nici o referire".

Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "dispozițiile art. III ale Ordonanței Guvernului nu vin în contradictie cu nici unul din articolele invocate [...], respectiv art. 21, art. 41 alin. (1) și (2) și art. 49 din Constituție".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Conform punctului sau de vedere, măsura prevăzută de textul criticat pentru neconstituționalitate este "temporară, fiind luată până la privatizarea societății sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate". În felul acesta, "restrangerea drepturilor creditorilor se face pentru o perioadă limitată și nu poate duce la stingerea dreptului însuși". De asemenea, Guvernul precizează ca, "în cazul în care societatea comercială este privatizata, prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, judecătorul-sindic va dispune închiderea procedurii care are ca efect descărcarea debitorului de obligațiile pe care le avea înainte de deschiderea acesteia". Potrivit punctului de vedere al Guvernului, textul alin. (4) al art. III prevede că judecătorul-sindic "va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor", ceea ce presupune ca "judecătorul va pronunța închiderea procedurii, dar este condiționat de prevederile contractului de privatizare care cuprinde de regula clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societății comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati, deoarece societatea în cauza poate fi scutită de la plata obligațiilor bugetare". Ca atare, "nu se poate vorbi de îngrădirea accesului la justiție, iar excepția de neconstituționalitate a

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , față de art. 21, raportat la art. 49 din Constituția României, apare ca neîntemeiată".

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, Guvernul considera ca " art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

nu aduce atingere dreptului de proprietate al creditorilor și nici nu face o discriminare între titularii dreptului de proprietate în ceea ce privește protecția juridică a acestui drept real. Creditorii se pot adresa instanței judecătorești pentru satisfacerea creanțelor lor imediat ce suspendarea procedurii a încetat".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, dispoziții având următorul conținut:

"(1) Exercițiul acțiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

se suspenda, la cererea instituției publice implicate, față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni.

(2) Suspendarea va fi pronunțată de instanța competența pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.

(3) În termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituției publice implicate un raport cu privire la ansamblul operațiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară.

(4) În urma privatizării societății prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, judecătorul-sindic va pronunța, la cererea instituției publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor."

Critica de neconstituționalitate a textelor de lege menționate se bazează, în esenta, pe susținerea potrivit căreia instituirea acestui motiv de suspendare a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 al Constituției, protecția proprietății private și principiul ocrotirii egale a proprietății, indiferent de titular, prevăzute de art. 41 alin. (1) și (2) teza întâi din Constituție, precum și dispozițiile art. 49 din Constituție, privind restrangerea exercițiului unor drepturi (cu referire la dreptul de acces liber la justiție).

Textele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate au următoarea redactare:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 41 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Analizând prevederile legale criticate, Curtea retine ca prin aceste dispoziții a fost instituită o cauza de suspendare a exercitării acțiunilor sau a efectuării procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , la cererea "instituției publice implicate", față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social. Textul prevede pentru aceasta îndeplinirea cumulativa și a celorlalte condiții - existenta unor obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, societățile comerciale respective să se afle în proces de privatizare, să fie cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni. Suspendarea va fi dispusă de instanța competența pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.

Ratiunea introducerii acestui caz de suspendare o constituie, în mod evident, favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, care, în același timp, au și mari datorii față de bugetul statului.

Aplicarea măsurii prevăzute de textul de lege criticat poate să ducă, totodată, la întârzieri în realizarea creanțelor de către ceilalți eventuali creditori, urmărite prin declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și faliment, prevăzută de

Legea nr. 64/1995 , cu modificările ulterioare. În aceasta privinta, Curtea constata ca aceste posibile întârzieri în realizarea creanțelor, datorate suspendării procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , eventual declansate de alți creditori decât "instituția publică implicata", nu au valoarea unei îngrădiri a exercitării dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. Art. 21 din Constituție, fără sa instituie vreo interdicție cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze, prevede posibilitatea sesizării justiției, reglementare pe care

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

nu o încalcă.

În ceea ce privește incompatibilitatea textului legal criticat cu dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constata ca, în cauza, textele constituționale invocate nu au incidența, dispozițiile

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

vizând exclusiv procedurile prevăzute de

Legea nr. 64/1995

în caz de insolventa a debitorilor comercianți aflați în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele disponibile.

În consecința, suspendarea acestor proceduri nu aduce vreo atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanțe. Asa cum s-a arătat mai sus, cel mult se poate discuta despre o anumită întârziere a realizării drepturilor de creanta ale acestora. De asemenea, pentru considerentele arătate, nu poate fi reținută încălcarea principiului ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular.

Susținerile autorului excepției potrivit cărora sunt incalcate dispozițiile art. 49 din Constituție, privind restrangerea exercițiului unor drepturi, prin raportare la dreptul prevăzut de art. 21 din Constituție, sunt, de asemenea, neintemeiate întrucât, asa cum s-a arătat, accesul la justiție nu este încălcat prin instituirea unui caz de suspendare legală a exercițiului acțiunilor sau a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 . De altfel, Codul de procedură civilă prevede, la art. 243, și situații când judecarea cauzelor se suspenda de drept.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu pot fi primite susținerile autorului excepției în legătură cu modalitatea de redactare a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , întrucât în atribuțiile sale intra doar examinarea prevederilor legale criticate în raport cu dispozițiile și principiile constituționale.

În jurisprudenta sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , prin raportare la art. 21 și 49 din Constituție. Prin Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a constatat ca "Suspendarea exercitării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

nu încalcă principiul liberului acces la justiție dat fiind ca, prin însăși natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată, potrivit

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiași articol [...]". Totodată, s-a arătat ca "procedura suspendată pe cale judiciară urmează a se închide tot pe cale judiciară fie în condițiile prevăzute de

art. 117 și următoarele din Legea nr. 64/1995

- dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condițiile prevăzute de art. III alin. (4) din ordonanța criticata, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni". De asemenea, Curtea a reținut în decizia sa ca "titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea comercială ajunsă în stare de incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , să-și recupereze creanțele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condițiile dreptului comun, de la succesorii societății privatizate".

În legătură cu invocarea art. 49 din Constituție, prin decizia pronunțată Curtea a reținut ca "Textul criticat este un text de procedura - deci fără efect cu privire la dreptul substanțial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, reglementarea procedurilor judiciare este de competența legiuitorului".

Întrucât nu au fost aduse în dezbatere elemente noi, de natura să justifice schimbarea soluției anterior pronunțate, cele statuate prin Decizia nr. 211/2002 își mențin valabilitatea și în aceasta cauza.

În consecința, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Columbia Impex" - S.R.L. Craiova în Dosarul nr. 57/F/89/2000 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2002.