Decizia nr. 279/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund avocat Tiberiu Csaki, pentru autorul excepției, și avocat Majai Laszlo, pentru Societatea Comercială "Praktikum Com" - S.R.L. din Miercurea-Ciuc. Procedura este legal îndeplinită.

Autorul excepției, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia și constatarea ca "prevederile

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

sunt constituționale numai în măsura în care se aplică marcilor înregistrate sub imperiul acestei legi, oricând în cursul duratei de protecție a acestora, iar în ceea ce privește mărcile înregistrate potrivit vechii legi, decăderea din drepturile conferite de marca poate fi cerută, de asemenea, oricând în cursul duratei de protecție a acestora, însă termenul de decădere nu va începe să curgă mai devreme de momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 84/1998 ".

Reprezentantul Societății Comerciale "Praktikum Com" S.R.L. din Miercurea-Ciuc arata ca excepția invocată este inadmisibila, întrucât aceasta privește aplicarea dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 , iar nu constituționalitatea lor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, considerând ca prin dispozițiile legale criticate se instituie o sancțiune noua, și anume decăderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de către Tribunalul București, la cererea oricărei persoane interesate, facuta oricând în cursul duratei de protecție a marcii. Reglementarea în cauza își extinde aplicarea și asupra perioadei anterioare datei intrării sale în vigoare, având deci caracter retroactiv. Faptul ca sancțiunea instituită de textul dedus controlului își găsește aplicarea atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior, cat și în cazul celor înregistrate ulterior intrării în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementării în cauza, care consacra un regim juridic identic pentru situații diferite.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.786/2000, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, excepție invocată de The Gillette Company U.S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca textul legal criticat contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 41 alin. (2) din Constituție, deoarece, pe de o parte, "instanța de judecată nu poate aplica legea noua unei situații juridice petrecute sub imperiul vechii legi", iar pe de altă parte, tratamentul sanctionatoriu prevăzut de

Legea nr. 84/1998

pentru nefolosirea efectivă, pe teritoriul României - timp de 5 ani a marcii înregistrate - "este de natura a discrimina pe deținătorii marcilor înregistrate sub vechea lege prin îngrădirea și limitarea în mod diferit a dreptului de proprietate asupra marcii, ceea ce ar crea un privilegiu în favoarea deținătorilor marcilor înregistrate sub noua lege, în detrimentul deținătorilor marcilor înregistrate sub legea veche".

Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ apreciază ca dispozițiile

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

nu contravin art. 15 alin. (2) și art. 41 alin. (2) din Constituție.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca "norma legală criticata nu cuprinde dispoziții din care să rezulte aplicarea retroactivă a legii" și nici nu instituie "discriminări cu privire la proprietatea privată".

Guvernul apreciază ca excepția invocată este inadmisibila, întrucât aceasta privește aplicarea dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 , iar nu constituționalitatea lor.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998), dispoziții al căror conținut este următorul: "Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București, oricând în cursul duratei de protecție a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marca, dacă:

a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;".

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții de lege încalcă prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, prin dispozițiile sale,

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

nu aduce atingere principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, și nici principiului privind ocrotirea proprietății private în mod egal, indiferent de titular, consacrat prin art. 41 alin. (2) din Constituție, aceste dispoziții neavând incidența asupra excepției.

Curtea observa ca, în realitate, excepția de neconstituționalitate, asa cum a fost ridicată în fața instanței, nu vizează constituționalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispozițiilor acestuia, adică stabilirea, în baza interpretării, dacă sunt sau nu aplicabile și marcilor înregistrate anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuție. Or, aceasta excede competentei Curții Constituționale, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției. Sub acest aspect jurisprudenta Curții Constituționale a statuat în mod constant că nu intră în competența Curții interpretarea unui text de lege, ci numai constatarea dacă aceste dispoziții sunt în concordanta cu Constituția (spre exemplu, Decizia nr. 144 din 7 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000, și Decizia nr. 213 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 4 februarie 2000).

Astfel fiind, excepția urmează a fi respinsă, ca fiind inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002

Confruntata cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, potrivit cărora "orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București, oricând în cursul duratei de protecție a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marca, dacă:

a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată", dispoziții considerate a contraveni art. 15 alin. (2) și art. 41 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională a respins-o, cu majoritate de voturi, ca inadmisibila.

În argumentarea soluției s-a reținut ca "excepția de neconstituționalitate [...] nu vizează constituționalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispozițiilor acestuia, adică stabilirea, în baza interpretării, dacă sunt sau nu aplicabile și marcilor înregistrate anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuție", ceea ce excede competentei Curții, care nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției.

Fără a o spune in terminis, motivarea reprodusa pleacă de la premisa ca textul dedus controlului nu conține nici o dispoziție expresă care să consacre aplicarea sa și cat privește situațiile juridice deja constituite la data intrării sale în vigoare. Asa fiind, a retine ca acesta produce efecte și pentru trecut este, exclusiv, consecința unei interpretări și aplicari deficitare, prin aceea că nu a ținut seama de principiul constituțional al neretroactivitatii legii.

Nu putem sa nu remarcam ca, acceptând acest punct de vedere, nici o excepție, referitoare la caracterul retroactiv al unei reglementări legale, nu ar fi admisibilă, fiind evident ca, în cuprinsul nici uneia, nu se menționează in terminis ca urmează a-și găsi aplicare și pentru trecut.

Retroactivitatea unei reglementări este desprinsa din formula redactionala utilizata, potrivit căreia aceasta este susceptibilă a-și găsi aplicare și cu privire la situațiile juridice deja constituite la data intrării sale în vigoare, în absenta unei prevederi exprese care să interzică o asemenea interpretare.

Menționăm în acest sens Decizia nr. 98 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.

Textul legal potrivit căruia, "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolută, buna-credința neputând fi invocată în aceste cazuri", a fost considerat ca încalcă principiul neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Or, potrivit punctului de vedere adoptat în decizia care ne-a impus opinia separată de fața, soluția ar fi trebuit să fie de respingere ca inadmisibila a excepției, întrucât textul dedus controlului nu menționează că urmează a-și găsi aplicare și pentru trecut, instanțele ordinare fiind ținute, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a lui, să-i limiteze efectele doar cu privire la actele încheiate după intrarea sa în vigoare.

Ca și textul menționat, declarat ca neconstitutional de Curte, și

art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998

instituie o sancțiune noua, neprevăzută în cuprinsul reglementării anterioare, și anume decăderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de către Tribunalul București, la cererea oricărei persoane interesate, facuta oricând, în cursul duratei de protecție a marcii.

Pentru aplicarea sancțiunii este necesar - potrivit textului - ca titularul, a cărui decădere se solicita, sa nu fi folosit efectiv marca, pe teritoriul României, fără motive justificate, o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

Dacă în cuprinsul articolului dedus controlului s-ar fi prevăzut ca termenul de 5 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a reglementării, incontestabil, aceasta s-ar fi circumscris principiului constituțional al neretroactivitatii legii.

În absenta unei atare prevederi, reglementarea în cauza își extinde domeniul temporal de incidența și asupra perioadei anterioare datei intrării sale în vigoare, având deci caracter retroactiv.

O atare concluzie este indreptatita a fortiori de formula redactionala a

art. 45 alin. 1 din Legea nr. 84/1998 , potrivit căreia decăderea titularului din drepturile conferite de marca poate fi solicitată oricând în cursul duratei de protecție a marcii, urmând a fi dispusă dacă marca a fost lăsată în nelucrare, fără motive justificate, o perioadă neîntreruptă de 5 ani.

Acestea fiind exigențele de ordin temporal prevăzute de text, a considera ca perioada de 5 ani, care impune și justifica sancțiunea, începe să curgă de la data intrării în vigoare a noii reglementări, înseamnă a adauga la text, ceea ce instanța ordinară nu este abilitata să facă nici măcar în considerarea unui principiu constituțional.

În realitate, necesitatea unei asemenea modalități de interpretare, nerecomandabile în principiu, având ca finalitate evitarea aplicării retroactive a reglementării, demonstreaza tocmai ceea ce se contesta, în opinia cu care ne exprimam dezacordul, și anume, neconstituționalitatea respectivei reglementări.

Astfel, este de conceput ca termenul de 5 ani, în care titularul a lăsat marca în nelucrare, să se fi împlinit chiar sub imperiul vechii reglementări, care, nota bene, nu prevedea nici o sancțiune pentru o asemenea lipsa de diligenta. Instituind aceasta sancțiune, a carei aplicare o condiționeaza de împlinirea respectivului termen, deja împlinit, noua reglementare modifica în chip esențial regimul juridic aplicabil, potrivit principiului tempus regit actum, la data nașterii situației juridice, respectiv la data înregistrării marcii, ceea ce nu putea face însă fără a retroactivă.

În egala măsura de indreptatita consideram și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție.

Faptul ca sancțiunea instituită de textul dedus controlului își găsește aplicare atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior - asa cum am demonstrat -, cat și în cazul celor înregistrate ulterior intrării în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementării în cauza care consacra un regim juridic identic pentru situații diferite.

Altfel spus, sancționarea lipsei de diligenta a titularului, indiferent dacă sancțiunea a fost instituită ulterior înregistrării marcii - sau chiar ulterior expirării termenului de 5 ani - ori era prevăzută la acea data, se converteste într-o inegalitate, pe planul ocrotirii dreptului la marca, ca varietate a dreptului de proprietate, între mărcile înregistrate anterior și cele înregistrate ulterior intrării în vigoare a actualei reglementări în materie.

Consideram ca argumentele înfățișate constituie o ratiune suficienta în explicitarea și susținerea punctului nostru de vedere, diferit de cel al majorității membrilor Curții, astfel cum acesta și-a găsit expresie în soluția adoptată prin Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002.