Criterii · Guvernul

Criteriile din 23 ianuarie 2003

a organizațiilor neguvernamentale sau a altor persoane juridice care pot participa la realizarea, în comun cu ministerele și instituțiile publice, a unor activități sau programe în domeniul sănătății publice și protecției familiei, precum și modul de finanțare a acestora

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 127 din 27 februarie 2003
Citează
4 acte
Structură
26 de articole, 8 anexe · 50.553 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

În înțelesul prezentei hotărâri, termenii de mai jos se definesc astfel:

a) organizații neguvernamentale - persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial care desfășoară activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale, constituite de către persoane fizice sau juridice, în conformitate cu prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații;

b) alte persoane juridice - persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică și protecția familiei;

c) activitate - intervenție care se realizează pentru atingerea unui obiectiv specific, bine definit, în care se utilizează resurse bine precizate pe o anumită durata;

d) program - set coerent de activități care utilizează resurse existente reunite pentru oferirea către o populație definită a unor servicii organizate într-o maniera coerenta, în timpul și în locul necesar pentru atingerea obiectivelor elaborate pentru rezolvarea unei probleme concrete;

e) instituție finanțatoare - Ministerul Sănătății și Familiei, ministerele cu rețea sanitară proprie, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, organele administrației publice locale și alte instituții publice cu atribuții în domeniul finanțării sănătății și unitățile subordonate acestora.

Articolul 2

(1)

Organizațiile neguvernamentale sau alte persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică și protecția familiei pot participa în comun cu ministerele și instituțiile publice prevăzute la art. 1 lit. e) la realizarea unor programe de sănătate publică și protecția familiei.

(2)

Finanțarea programelor de sănătate publică și protecția familiei se asigura, în condițiile legii, din bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetele locale, în sistem de parteneriat financiar.

Articolul 3

(1)

Finanțarea organizațiilor neguvernamentale sau a altor persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică și protecția familiei se face în urma unei proceduri de selecție, pe baza criteriilor de selectare și în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinație.

(2)

Parteneriatul financiar se stabilește prin convenție de finanțare încheiată între părțile care trebuie să realizeze programele în domeniul sănătății publice și protecției familiei.

Capitolul 2 Procedura de selectare a organizațiilor neguvernamentale sau a altor persoane juridice

Secțiunea 1 Criteriile de admitere la selecție

Articolul 4

Pot participa la procedura de selectare organizațiile neguvernamentale, filialele organizațiilor neguvernamentale având cont bancar propriu sau alte persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au mai desfășurat programe anterioare în domeniul sănătății publice și protecției familiei;

b) nu au scop lucrativ și sunt legal constituite.

Articolul 5

Nu pot participa la procedura de selectare organizațiile neguvernamentale sau alte persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică și protecția familiei, aflate în următoarele situații:

a) organizațiile interne ale partidelor politice;

b) filialele organizațiilor neguvernamentale străine care nu sunt constituite ca persoane juridice române, potrivit legii;

c) autoritățile administrației publice centrale sau locale și instituțiile publice și serviciile publice descentralizate ale acestora;

d) agenții economici;

e) au conturile bancare blocate ca urmare a unei hotărâri judecătorești;

f) nu au respectat o convenție de finanțare anterioară sau au prezentat declarații inexacte la o participare anterioară la procedura de selectare.

Secțiunea 2 Anunțul public al organizării selecției de programe

Articolul 6

(1)

Selecția programelor propuse de organizațiile neguvernamentale sau de alte persoane juridice care îndeplinesc condițiile de participare la selecție, prevăzute la art. 4, se organizează, în limita fondurilor disponibile, în termen de maximum 60 de zile de la aprobarea bugetului pe anul în curs.

(2)

Selecția de programe se face publică cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului de depunere a documentației de prezentare.

(3)

Anunțul public privind data, ora și locul de desfășurare a selecției de programe se face prin intermediul unui ziar central, precum și al paginii de Internet a instituției finanțatoare și, suplimentar, după caz, la dorința instituției finanțatoare, într-un cotidian local.

(4)

Conținutul minim al anunțului publicitar trebuie să cuprindă:

a) denumirea și sediul instituției finanțatoare;

b) denumirea programelor de sănătate publică și protecția familiei, promovate de instituția finanțatoare, în domeniul cărora se vor desfășura activitățile sau programele finanțate;

c) locul de unde se pot obține informațiile necesare referitoare la condițiile de participare la selecție;

d) locul și data limita de depunere a documentației;

e) locul și data de anuntare a rezultatelor selecției.

(5)

Domeniul programelor finanțate, anuntat conform alin. (4), va fi același cu cel anuntat în mod obligatoriu în mass-media cu cel puțin 6 luni înainte de aprobarea bugetului pe anul în curs.

Secțiunea 3 Conținutul documentației de prezentare

Articolul 7

(1)

Cererea de participare la selecția de programe, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, precum și celelalte modele de formulare prevăzute în anexele nr. 1a), 1b) și 2 se obțin, la cerere, de la sediul instituției finanțatoare.

(2)

La cererea de participare se anexează în mod obligatoriu următoarele documente, în plic sigilat, care se deschide în ziua selecției:

a) rezumatul programului, prezentat conform anexei nr. 1a), în maximum o pagina;

b) programul descris în detaliu, în maximum 10 pagini, cuprinzând justificarea programului și obiectivele, indicatorii de performanță, perioada de derulare, modul de realizare a obiectivelor, termenele intermediare de finalizare a unor acțiuni la care se pot face raportări intermediare sau se pot acorda tranșele de finanțare, descrierea subprogramelor din structura programului, în cazul programelor complexe și etapizate, resursele necesare și planificarea colectării și/sau utilizării acestora, precum și posibilitățile de continuare a programului după încetarea finanțării, conform anexei nr. 1b);

c) documentele de constituire a organizației neguvernamentale sau a altei persoane juridice prevăzute la art. 2 alin. (1), precum actul constitutiv, statutul și actele adiționale, hotărârea judecătorească definitivă, în copii legalizate;

d) scrisoarea, respectiv scrisorile de intenție a partenerului, respectiv partenerilor declarați în program, prin care aceștia confirma participarea la program, în cazul celor de cooperare; scrisoarea de intenție se redactează pe hârtie cu antetul organizației neguvernamentale sau al altei persoane juridice prevăzute la art. 2 alin. (1), cu o dată de cel mult 30 de zile în urma, și conține numele, adresa și funcția persoanei responsabile, legal autorizata sa reprezinte organizația partenera, numele persoanei de contact, denumirea organizației, confirmarea participării la program, locul și perioada de desfășurare, conform anexei nr. 2;

e) raportul de activitate al organizației neguvernamentale sau al altei persoane juridice prevăzute la art. 2 alin. (1) pe anul precedent în domeniul sănătății publice și protecției familiei;

f) curriculum vitae al responsabilului de program, precum și curriculum vitae al conducătorului organizației neguvernamentale sau al altei persoane juridice prevăzute la art. 2 alin. (1);

g) ultimul extras de cont;

h) situațiile financiare anuale la data de 31 decembrie a anului precedent, înregistrate la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv la administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București;

i) date privind situația juridică a sediului, autorizația sanitară, de acreditare și alte avize sau aprobări prevăzute de lege, care să ateste posibilitatea acordării serviciilor de sănătate publică, conform obiectului de activitate al solicitantului.

Articolul 8

Cererile de solicitare a participării la selecție se arhiveaza la sediul instituției finanțatoare.

Capitolul 3 Evaluarea și finanțarea programelor în domeniul sănătății publice și protecției familiei

Secțiunea 1 Evaluarea cererilor

Articolul 9

Criteriile de evaluare pe baza cărora se acordă finanțarea sunt următoarele:

a) încadrarea programului în contextul programelor din domeniul sănătății publice și protecției familiei, promovate de Ministerul Sănătății și Familiei, ministerele cu rețea sanitară proprie, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, organele administrației publice locale și de alte instituții publice cu atribuții în domeniul finanțării sănătății;

b) înscrierea programului în cadrul prioritatilor de sănătate publică și protecția familiei ale comunității locale;

c) conceptia programului:

- obiective clar definite;

- concordanta între scop-obiective-mod de realizare;

d) buget realist, în concordanta cu capacitatea organizației neguvernamentale sau a persoanei juridice de a asigura desfășurarea activităților sau programelor în domeniul sănătății publice și protecției familiei, pe perioada finanțării, la standardele propuse;

e) impactul social al programului, caracterul de noutate, gradul de adresabilitate al programului, grupul-ținta bine definit și mărimea acestuia, capacitatea informativa și educativă a programului, mărimea coeficientului de multiplicare a rezultatelor programului, modalitățile de mediatizare;

f) capacitatea organizației neguvernamentale sau a persoanei juridice de a asigura contribuția financiară, resursele umane ori materiale ale acestora, posibilitatea de atragere în program a altor surse de finanțare, precum sponsorizări, donații, necesare desfășurării activităților sau programelor conform obiectivelor programului;

g) realizarea programelor în parteneriat cu structuri guvernamentale sau neguvernamentale;

h) experienta organizației neguvernamentale sau a persoanei juridice în domeniul sănătății publice și protecției familiei.

Articolul 10

(1)

Pe baza criteriilor de evaluare se acordă următorul punctaj:

a) pentru înscrierea programului în prioritățile de sănătate publică și protecția familiei ale comunității locale maximum 5 puncte;

b) pentru obiective clar definite, masurabile și capacitatea programului de a asigura atingerea lor - maximum 10 puncte;

c) pentru concordanta între scop-obiective-mod de realizare - maximum 10 puncte;

d) pentru realizarea programului în parteneriat cu alte structuri guvernamentale sau neguvernamentale interne maximum 15 puncte sau internaționale - maximum 20 de puncte;

e) pentru contribuția programului la integrarea europeană - maximum 20 de puncte;

f) pentru capacitatea educativ-formativa a programului maximum 10 puncte;

g) pentru capacitatea de continuare a programului după încetarea finanțării - maximum 20 de puncte;

h) pentru raportul cost/eficienta prognozat - maximum 10 puncte;

i) pentru nivelul implicarii materiale a organizației maximum 10 puncte;

j) pentru concordanta dintre implicarea resurselor umane și activitățile propuse - maximum 10 puncte;

k) pentru capacitatea organizației de a atrage și alte surse de finanțare, precum sponsorizări, donații și altele maximum 10 puncte;

l) pentru caracterul inovator al programului - maximum 15 puncte;

m) pentru complexitatea programului - maximum 10 puncte;

n) pentru promovarea imaginii instituției finanțatoare maximum 10 puncte.

(2)

Pot primi finanțare doar programele care realizează minimum 90 de puncte.

(3)

Selecția pentru finanțare a programelor care realizează 90 de puncte se va face în limita bugetului existent, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.

Articolul 11

Criteriile de respingere a dosarelor conținând programul propus sunt următoarele:

a) propunerea de alte activități decât cele din domeniul sănătății publice și protecției familiei;

b) depunerea incompleta a documentației;

c) solicitarea remunerării personalului propriu care nu este implicat în desfășurarea programului respectiv;

d) propunerea de activități care nu concorda cu scopurile și obiectivele declarate în statutul organizației neguvernamentale;

e) solicitarea achiziționării de echipamente de birotica și informatizare, precum și alte bunuri care nu sunt legate de activitățile programului;

f) propunerea de călătorii individuale, schimburi în cadrul formării profesionale;

g) propunerea de activități generatoare de profit;

h) acordarea unui punctaj sub cel minim de 90 de puncte de către comisia de evaluare și selecție;

i) solicitarea finanțării unor activități care au fost demarate înainte de depunerea cererii de finanțare.

Articolul 12

(1)

Evaluarea cererilor de finanțare pentru programele depuse de organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul sănătății publice și protecției familiei se face de o comisie de evaluare și selecție, având următoarea componenta:

a) directorul/directorul adjunct al instituției cu atribuții în domeniul finanțării sănătății;

b) reprezentantul Ministerului Sănătății și Familiei, al ministerului cu rețea sanitară proprie, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, al Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, al organelor administrației publice locale sau al altor instituții publice cu atribuții în domeniul finanțării sănătății, după caz, în funcție de instituția care organizează selecția de programe;

c) un medic având specialitatea în sănătate publică și management sau competența în managementul serviciilor de sănătate din cadrul instituției finanțatoare;

d) un medic având specialitatea în sănătate publică și management sau competența în managementul serviciilor de sănătate din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Sănătății și Familiei, în cazul în care în instituția finanțatoare nu exista personal cu aceasta calificare profesională;

e) un reprezentant al unei organizații neguvernamentale care nu se regaseste în lista de solicitanți, selectat în mod aleatoriu, cu statut de observator.

(2)

Comunicarea rezultatului selecției programelor se face în scris, prin întocmirea unui proces-verbal în 3 exemplare, în termen de cel mult 7 zile de la data întrunirii comisiei.

(3)

Procesul-verbal de evaluare prin care se validează rezultatele comisiei se semnează în mod obligatoriu de reprezentantul instituției prevăzute la alin. (1) lit. b).

(4)

Rezultatul selecției programelor este informație publică și apare pe pagina de Internet a instituției finanțatoare, precum și în ziarul central care a publicat anunțul referitor la selecția de programe, în maximum 3 zile de la selecție.

(5)

Cererea de finanțare se poate aproba și condiționat, organizația neguvernamentala solicitanta având obligația ca în termen de 7 zile de la comunicarea rezultatului sa confirme în scris acceptarea sau neacceptarea convenției de finanțare, termen după care se considera ca aceasta nu a fost acceptată, iar programele se elimina de la finanțare, locurile lor fiind preluate de programele eliminate, în ordinea descrescătoare a punctajului.

Articolul 13

Contestațiile la rezultatul final al selecției se depun la instituția finanțatoare, în termen de maximum 7 zile de la publicarea rezultatului selecției.

Articolul 14

Instituția finanțatoare are obligația de a reanaliza programele organizațiilor neguvernamentale contestatare, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a contestației, în cadrul comisiei de evaluare și selecție, cu condiția ca reprezentantul instituției finanțatoare prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b) să fie înlocuit de o altă persoană cu competente similare.

Articolul 15

Comunicarea răspunsului la contestație se efectuează în scris la organizația neguvernamentala contestatara, în termen de 3 zile de la întrunirea comisiei.

Secțiunea 2 Acordarea finanțării

Articolul 16

Organizația neguvernamentala sau persoana juridică încheie convenție de finanțare, în forma scrisă, cu instituția finanțatoare, conform modelului prezentat în anexa nr. 4, cu maximum 14 zile înainte de demararea programului.

Articolul 17

(1)

Contribuția minima a organizației neguvernamentale sau a persoanei juridice la realizarea programului este de 20% din bugetul total al programului.

(2)

Contribuția minima a organizației poate fi parțial sau integral reprezentată de resursele umane sau materiale ale programului, precum munca voluntarilor, munca personalului implicat în program, dar neremunerat din suma solicitată de la instituția finanțatoare, utilizarea sediului, echipamente puse la dispoziție pentru realizarea programului.

Articolul 18

În cazul existenței și a altor surse de finanțare decât cele ale organizației neguvernamentale, respectiv ale persoanei juridice sau instituției finanțatoare, acestea au obligația de a menționa explicit existenta surselor de finanțare, destinația fondurilor, cuantumul resurselor atrase, precum și cotele de contribuție ale fiecărei părți la finanțarea programului după acoperirea unei părți a costului programului din celelalte surse.

Articolul 19

(1)

Instituțiile finanțatoare, după caz, analizează lunar nivelul sumelor solicitate de organizația neguvernamentala sau de persoana juridică și stabilesc creditele bugetare necesare, conform documentelor justificative.

(2)

Plata către beneficiar a sumei aprobate se face în transe, după cum urmează:

a) prima transa, de cel mult 25% din suma aprobată, în termen de 7 zile de la încheierea convenției de finanțare;

b) diferența până la totalul sumei acordate se plătește fie prin decontări parțiale, până la încheierea acțiunilor circumscrise programului, fie integral, la sfârșitul acestora.

(3)

Cu excepția primei transe, celelalte transe de finanțare se acordă numai după prezentarea documentelor de justificare a cheltuielilor din transa precedenta.

(4)

Organizația neguvernamentala sau persoana juridică are obligația sa transmită instituției finanțatoare, la termenele și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale în vigoare, contul de execuție privind modul de utilizare a sumelor primite drept finanțare.

(5)

Din sumele ce urmează a se acordă nu se pot efectua cheltuieli de personal, pentru personalul care nu este implicat în desfășurarea programului respectiv, iar cheltuielile materiale și de servicii de natura cheltuielilor cu întreținerea și reparațiile mijloacelor fixe, cheltuieli administrative sau cheltuieli de capital de natura investițiilor se pot efectua în limita a 10% din bugetul programului, calculat pe categorii de cheltuieli.

(6)

Disponibilitățile provenite din alocațiile bugetare destinate finanțării programelor, rămase la finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor pentru a fi folosite pentru finanțarea în continuare a programelor.

Articolul 20

Programele se monitorizează și se evalueaza de către reprezentantul instituției finanțatoare, inclusiv prin participarea directa la acțiunile programului.

Capitolul 4 Decontarea cheltuielilor

Articolul 21

(1)

Organizația neguvernamentala sau persoana juridică va evidenția și va raporta separat cheltuielile legate de suma primită drept finanțare, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, și va păstra în arhiva proprie originalele chitantelor și ale celorlalte documente financiarcontabile, potrivit

Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată.

(2)

Organizația neguvernamentala sau persoana juridică are obligația să prezinte instituției finanțatoare rapoarte intermediare și conturi de execuție pentru sumele primite, la termenele stabilite în convenția de finanțare, precum și raportul final întocmit potrivit modelului prezentat în anexa nr. 5.

Articolul 22

Persoanele abilitate, prin împuternicire scrisă semnată de conducătorul organizației neguvernamentale, depun documentele privind decontarea cheltuielilor, în termen de 30 de zile de la terminarea acțiunii.

Capitolul 5 Dispoziții finale

Articolul 23

Materialele de lucru sau cele promotionale care sunt elaborate de organizația neguvernamentala în vederea sustinerii programului aprobat pentru finanțare conțin, alături de sigla organizației sau a partenerilor care sunt implicați în desfășurarea programelor, și sigla instituției finanțatoare.

Articolul 24

Controlul asupra activităților desfășurate de organizațiile neguvernamentale sau de persoanele juridice care au beneficiat de finanțare din bugetul de stat, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din bugetele locale se exercită, după caz, de serviciile specializate ale autorităților și instituțiilor prevăzute la

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 54/2000

privind finanțarea din bugetul de stat, din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate și din bugetele locale a unor activități și programe în domeniul sănătății publice și protecției familiei, desfășurate de organizații neguvernamentale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 423/2002 , precum și de alte instituții de control abilitate de lege.

Articolul 25

Unitatea subordonata care acorda finanțarea din bugetul de stat, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetele locale, după caz, prezintă anual, până la sfârșitul trimestrului I, un raport de activitate instituției ierarhic superioare, pe baza proceselor-verbale întocmite de comisia de evaluare și selecție și de comunicare a rezultatului selectării.

Articolul 26

Anexele nr. 1, 1a), 1b), 2, 3, 4 și 5 fac parte integrantă din prezentele criterii de selectare.

Anexa 1 ────────

la criteriile de selectare
──────────────────────────
Organizația neguvernamentala/Persoana juridică ...............
Localitatea ...., str. .... nr. ...., județul ................
Telefon ....................., fax ...........................
Numărul și data înscrierii legale: Dosar nr. .................
Sentinta civilă nr. ..................... din data de ......., pronunțată de ..........
Instituția care a acordat avizul în vederea obținerii personalității juridice ...........................................
Codul fiscal ..................................................
Numărul contului bancar .......................................
Banca ......./(denumirea și sediul)............................
Numele și prenumele președintelui și al directorului economic
(sau al contabilului-șef) .....................................
CERERE
În numele organizației neguvernamentale/persoanei juridice ..., în deplina cunoștința a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 54/2000
privind finanțarea din bugetul de stat, din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate și din bugetele locale a unor activități și programe în domeniul sănătății publice și protecției familiei, desfășurate de organizații neguvernamentale, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 423/2002 , va rog sa aprobați participarea organizației neguvernamentale/persoanei juridice ..... prin programul ......... la selecția de programe care se va organiza în data de .......... .
Declar că subsemnatul și organizația pe care o reprezint vom respecta prevederile legale în vigoare și vom coopera cu instituția finanțatoare. Declar, de asemenea, pe propria răspundere ca datele, informațiile și documentele prezentate corespund realității.
Președintele organizației
neguvernamentale/persoanei juridice,
.......................................
(numele, prenumele și semnatura)
Data ..................... Localitatea ....................
Ștampila .....................

Anexa 1 a)

──────────
la criteriile de selectare
──────────────────────────
REZUMATUL PROGRAMULUI
(maximum 1 pagina)
1. Organizația neguvernamentala/Persoana juridică ............
2. Denumirea programului .....................................
3. Perioada de desfășurare a programului .....................
4. Scopul programului ........................................
5. Grupurile-ținta ...........................................
6. Activitățile principale ...................................
7. Rezultate asteptate .......................................

Anexa 1 b)

──────────
la criteriile de selectare
──────────────────────────
DESCRIEREA PROGRAMULUI
(maximum 10 pagini)
1. Organizația neguvernamentala/Persoana juridică .............
2. Denumirea programului ......................................
3. Perioada de desfășurare a programului ......................
4. Introducere ................................................
5. Justificarea programului ................./(contextul național/internațional al problematicii de sănătate publică abordate în cadrul programului, relevanta programului pentru comunitatea locală, pentru grupurile-ținta, relevanta programului pentru obiectivele sale, motivele alegerii grupurilor-ținta și a activităților etc.) ..............................................
6. Scopul programului ........................................
7. Obiective .................................................
8. Metodologie ............./(tip de studiu, tipul programului, grupuri-ținta) ...................................................
9. Abilitați și competente ale personalului implicat .........
10. Activități ............./(enunțarea fiecărei activități, specificarea responsabilului activității respective, specificarea resurselor personal, echipament, timp etc.-, precum și planificarea colectării și/sau utilizării acestora, desfășurarea activităților în timp și modul cum se interfereaza folosindu-se Diagrama Gant, termenele intermediare de finalizare a unor acțiuni la care se pot face raportări intermediare sau se pot acorda tranșele de finanțare, descrierea subprogramelor din structura programului în cazul programelor complexe și etapizate) ..........................
Diagrama Gant
Activități-
Luna
I
Luna
II
Luna
III
Luna
IV
Luna
V
Luna
VI
Luna
VII
Luna
VIII
Luna
IX
Luna
X
Luna
XI
Luna
XIII
11. Asigurarea continuității programului ......................
a) din punct de vedere financiar (cum vor fi finanțate activitățile după încetarea finanțării de la Guvern), dacă este cazul;
b) din punct de vedere instituțional (posibilitatea de funcționare a structurilor care susțin implementarea activităților la sfârșitul prezentului program), dacă este cazul;
c) din punct de vedere al continuității la nivelul politicilor (impactul structural al programului, dacă va conduce la îmbunătățirea legislației, a codurilor de conduita, a metodelor etc.), dacă este cazul.
12. Indicatorii de performanță/evaluare .......................
13. Buget ....../(explicitarea bugetului pe activități)........
14. Rezultate asteptate .........../(cum va îmbunătăți programul situația grupurilor-ținta; cum va îmbunătăți programul capacitatile manageriale și tehnice ale grupurilor-ținta și/sau ale partenerilor, dacă este cazul; impactul la nivelul comunității; descrierea posibilităților de replicare și extindere a rezultatelor programului).......................................................

Anexa 2 ────────

la criteriile de selectare
──────────────────────────
Organizația neguvernamentala/Persoana juridică ...............
Localitatea ...., str. ..... nr. ...., județul ..............,
telefon ............, fax ................
SCRISOARE DE INTENȚIE
Titlul programului:............"................" ............. care se va desfășura ........../(locul și perioada)................
Subsemnatul, ......./(numele, prenumele și adresa) ............ în calitate de ........./(funcția și organizația).................. declar că voi participa activ la implementarea programului mai sus menționat, în situația în care acesta va fi aprobat pentru finanțare din bugetul ........ în urma selecției de programe din data de .........................
Data ...........................
Semnatura ......................
Ștampila .......................

Anexa 3 ────────

la criteriile de selectare
──────────────────────────
ADRESA DE INAINTARE
Organizația neguvernamentala/Persoana juridică . .............
localitatea ....., str. .... nr. ..., județul ................
telefon ..............., fax ................................,
număr (de înregistrare de la organizație) ....................
Către
.................................................
(denumirea instituției finanțatoare)
Va inaintam alăturat decontul de cheltuieli al acțiunii .... care a avut loc în ........./(localitatea) ......... în perioada ..../(data)......, în valoare de ........ lei, conform documentelor justificative anexate:
┌────┬────────────────────────────┬───────┬─────────────┬─────────────┐
│Nr. │
│Emitent│
Denumirea
│
Valoarea
│
│crt.│
Felul, numărul și data │
│cheltuielilor│cheltuielilor│
│
│
documentului justificativ │
│
│
│
├────┼────────────────────────────┼───────┼─────────────┼─────────────┤
└────┴────────────────────────────┴───────┴─────────────┴─────────────┘
Decontul mai cuprinde următoarele documente:
a) lista de participanți;
b) bonul de consum pentru materialele consumabile - copie și nota de intrare-recepție - copie (dacă este cazul);
c) tabel nominal referitor la transport (dacă este cazul);
d) contract de colaborare, ordin de plată (dacă este cazul);
e) nota de evaluare.
Semnatura președintelui
........................
Semnatura contabilului (director economic)
............................................
Ștampila organizației

Anexa 4 ────────

la criteriile de selectare
──────────────────────────
Instituția finanțatoare
Organizația neguvernamentala/
Persoana juridică .......................................
Reprezentant legal .....................................
(numele, prenumele, adresa, B.I./C.I., seria, nr.)
În baza prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 54/2000
privind finanțarea din bugetul de stat, din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate și din bugetele locale a unor activități și programe în domeniul sănătății publice și protecției familiei, desfășurate de organizații neguvernamentale, aprobată cu modificări și completari prin
Legea nr. 423/2002 , se încheie astăzi ...................... prezenta
CONVENȚIE DE FINANȚARE
Între
instituția finanțatoare ....., cu sediul în ...., telefon ...., cod fiscal ......, cont de virament nr. ...., deschis la ...., reprezentată de ...../(se precizează funcția)........,
și
organizația neguvernamentala/persoana juridică ......, cu sediul în ....., telefon ....., cod fiscal ....., cont de virament nr. ....., deschis la ......, reprezentată de ...../(numele și prenumele)......, președintele/directorul organizației neguvernamentale/persoanei juridice.
CAPITOLUL. I
Obiectul convenției
Art. 1. - Instituția finanțatoare asigura în anul ....... o finanțare în limita sumei de ....... lei, de la bugetul ......, organizației neguvernamentale/persoanei juridice ...... pentru desfășurarea programelor în domeniul sănătății publice și protecției familiei.
CAPITOLUL. II
Obligațiile organizației neguvernamentale/persoanei juridice
Art. 2. - Organizația neguvernamentala/persoana juridică, în calitate de beneficiar al finanțării, are următoarele obligații:
a) sa folosească finanțarea în mod exclusiv pentru activitățile sau programele în domeniul sănătății publice și protecției familiei pentru care a depus documentația de prezentare;
b) în momentul solicitării decontărilor parțiale din tranșele de finanțare, să prezinte instituției finanțatoare rapoarte intermediare de activitate și financiare;
c) să prezinte instituției finanțatoare, în termen de 15 zile de la data încetării convenției, un raport final de activitate;
d) sa accepte controlul și verificările structurii de control a instituției finanțatoare și ale altor instituții de control abilitate de lege în legătură cu modul de utilizare a fondurilor ce constituie finanțarea primită;
e) în cazul nerespectării prevederilor legale în vigoare, sa ramburseze, în termen de 15 zile de la data comunicării somației din partea structurii de control, sumele primite, precum și penalitățile aferente acestora, calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare care se aplică impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
CAPITOLUL. III
Obligațiile instituției finanțatoare
Art. 3. - Instituția finanțatoare are, în raport cu obiectul convenției, următoarele obligații:
a) să asigure fondurile reprezentând finanțarea stabilită;
b) sa acorde asistența de specialitate în desfășurarea activităților și programelor în domeniul sănătății publice și protecției familiei.
Art. 4. - Plata fondurilor se realizează prin virament în contul nr. ....., deschis de organizația neguvernamentala/persoana juridică ....... la Banca ........, cu sediul în .............. .
Art. 5. - Bugetul de venituri și cheltuieli al programului este redat în anexa nr. 4a) la prezenta convenție, care constituie parte integrantă a acesteia.
Art. 6. - Eliberarea sumelor către primitor se va face în ..... transe, pe baza documentelor justificative. Prima transa este considerată avans.
Art. 7. - Nivelul avansului, precum și al celorlalte transe este stabilit după cum urmează:
a) transa I (avans) .............;
b) transa a II-a ................;
c) transa a III-a ...............;
d) transa a IV-a ............... .
Art. 8. - (1) La solicitarea următoarei transe primitorul trebuie să prezinte finanțatorului un raport privind stadiul implementarii programului din punct de vedere fizic, financiar și al contribuției organizației neguvernamentale/persoanei juridice și documentele adecvate, justificând utilizarea a cel puțin 75 % din transa anterioară. Restul de cel mult 25 % se justifica cu ocazia formulării solicitării pentru următoarea transa.
(2) Cuantumul ultimei transe va fi rectificat, după caz, în funcție de nevoile reale identificate, în vederea finalizarii programului. Justificarea utilizării ultimei transe se va efectua înainte de momentul închiderii programului.
(3) Sumele alocate, rămase necheltuite după finalizarea programului, vor fi returnate instituției finanțatoare, în termen de maximum 30 de zile.
CAPITOLUL. IV
Proceduri de încetare a convenției
Art. 9. - Fiecare dintre părți poate revoca prezenta convenție, cu condiția notificării deciziei celeilalte părți. Revocarea produce efecte după 30 de zile de la data notificării.
Art. 10. - (1) În cazul în care organizația neguvernamentala/persoana juridică nu respecta condițiile prezentei convenții, prin neutilizarea finanțării în scopul activităților pentru care a fost alocata, neprezentarea rapoartelor intermediare și finale la termenul stabilit sau împiedicarea structurii de control sa verifice actele financiar-contabile, instituția finanțatoare are dreptul de a decide oricând încetarea aplicării convenției, notificând organizației neguvernamentale/persoanei juridice anularea plăților și solicitând restituirea sumelor acordate cu titlu de finanțare.
(2) Dacă organizația neguvernamentala/persoana juridică nu este de acord cu restituirea sumelor, partea vătămată se poate adresa instanței de judecată.
CAPITOLUL. V
Clauze speciale
Art. 11. - (1) Dacă o cauza de forta majoră provoacă imposibilitatea totală sau parțială, temporară ori definitivă de executare a convenției, partea afectată de cauza de forta majoră va fi exonerată de răspundere privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care aceasta îndeplinire este împiedicată sau intarziata de cauza de forta majoră.
(2) Partea care invoca forta majoră este obligată sa comunice celeilalte părți, în termen de 30 de zile de la apariția cauzei de forta majoră, existenta acesteia, prin notificare scrisă însoțită de acte doveditoare.
Art. 12. - Nerespectarea obligațiilor asumate de către organizația neguvernamentala/persoana juridică da dreptul celeilalte părți sa dispună suspendarea plății fondurilor care constituie finanțarea până la reglementarea situației.
Art. 13. - În cazul în care organizația neguvernamentala/persoana juridică încetează activitatea sau programul în domeniul sănătății publice și protecției familiei, bunurile dobândite prin finanțare se pun la dispoziție instituției finanțatoare pentru a fi distribuite, cu titlu gratuit, unei instituții publice cu profil similar sau pentru a fi valorificate în condițiile legii.
Art. 14. - Organizația neguvernamentala/persoana juridică va evidenția și va raporta separat sumele primite drept finanțare și cheltuielile efectuate din acestea.
Art. 15. - (1) Modificarea prezentei convenții se poate face numai cu acordul părților, prin act adițional.
(2) Partea care are inițiativa modificării va notifica în scris celeilalte părți propria propunere. Partea care primește notificarea respectiva se obliga sa răspundă în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia.
(3) În cazul în care părțile convin modificarea prezentei convenții, aceasta se va realiza prin încheierea unui act adițional.
Art. 16. - (1) Orice neînțelegere care decurge din interpretarea și aplicarea prezentei convenții va fi soluționată de părți, pe cale amiabila, în termen de 30 de zile calendaristice de la notificarea acesteia.
(2) În cazul în care părțile nu ajung la un consens pe cale amiabila, neînțelegerile vor fi soluționate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Art. 17. - (1) În măsura în care nu vin în contradictie cu prevederile acestei convenții, la executarea și interpretarea ei se vor aplica prevederile Codului civil și alte reglementări în vigoare.
(2) Prezenta convenție, inclusiv anexa la aceasta, a fost încheiată în doua exemplare, ambele având valoare de original și constituind împreună un singur act juridic.
Art. 18. - (1) Prezenta convenție intră în vigoare la data semnării ei de către ambele părți și este valabilă până la închiderea programului.
(2) Perioada de implementare a programului este de ........... luni.
(3) Utilizarea alocațiilor bugetare în alte scopuri decât cele prevăzute în prezenta convenție este interzisă și atrage desființarea ei, fără intervenția instanței judecătorești sau a celei de arbitraj, după caz.
(4) În cazul în care primitorului i s-a notificat desființarea prezentei convenții din vina sa, acesta este obligat ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării sa restituie finanțatorului toate sumele primite.
(5) În cazul restituirii sumelor primite, primitorul datorează penalități calculate la nivelul și potrivit prevederilor legale referitoare la penalitățile datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare.
Instituția finanțatoare
Semnatura
L.S.
Organizația neguvernamentala/
Persoana juridică .....................
Semnatura
L.S.

Anexa 4 a)

──────────
la convenția de finanțare
──────────────────────────
Organizația neguvernamentala/Persoana juridică ..............
Programul ...................................................
BUGETUL
de venituri și cheltuieli al programului
- mii lei -
VENITURI - TOTAL,
din care:
1. Contribuția organizațiilor neguvernamentale/persoane juridice (a+b+..........),
constând din:
a) contribuție proprie ..................................
b) donații (dacă este cazul) ............................
c) sponsorizări (dacă este cazul) .......................
d) alte surse (se vor nominaliza) .......................
2. Sume primite de la buget (a+b+c) .....................
a) de la bugetul de stat ................................
b) de la bugetul local ..................................
c) de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate ....................................................
3. CHELTUIELI - TOTAL,
din care:
a) cheltuieli de personal
................................... .......................
b) cheltuieli materiale și servicii
................................... .......................
c) cheltuieli de capital
................................... .......................

Anexa 5 ────────

la convenția de finanțare
──────────────────────────
RAPORT FINAL
Convenția nr. ..........................................
Data încheierii convenției .............................
Organizația neguvernamentala/
Persoana juridică ......................................
Adresa .................................................
Telefon/fax ............................................
Data inaintarii raportului .............................
Instituția, numele, prenumele și funcția persoanei care a primit raportul .............................
I. Raport de activitate
1. Descrierea pe scurt a activităților desfășurate până la data întocmirii raportului:
(Descrierea va cuprinde: grupul-ținta, activitățile desfășurate, bugetul, resursele umane, colaborarea cu alte organizații.)
2. Realizarea activităților propuse:
Au putut fi desfășurate aceste activități în timpul planificat? DA/NU
(Dacă NU, explicați și propuneti măsurile ce pot fi luate pentru realizarea activităților prevăzute în convenție.)
3. Rezultate obținute și rezultate asteptate:
(Rezultatele obținute și rezultatele asteptate vor fi consemnate în raport cu fiecare activitate desfășurată, în concepte masurabile, indicatori de eficienta. Anexati documente relevante, după caz.)
4. Propuneri pentru continuarea sau dezvoltarea activităților și programelor în domeniul sănătății publice și protecției familiei:
(Explicați de ce aveti nevoie pentru continuarea sau dezvoltarea activităților ori programelor.)
5. Alte comentarii (după caz):
II. Raport financiar
1. Date despre organizația neguvernamentala/persoana juridică finanțată:
- cont bancar nr. ......, deschis la Banca ....../(denumirea și sediul)............
- persoana cu drept de semnatura ................/(numele și prenumele)....... .
2. Date despre finanțare:
- valoarea finanțării de la bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau de la bugetul local, în conformitate cu convenția ..............................;
- valoarea finanțării la data întocmirii raportului ..........;
- dobânzile bancare (cumulate pentru perioada respectiva) ....;
- soldul în lei la sfârșitul perioadei de raportare, conform extrasului de cont .......................... .
3. Se anexează actele justificative, în copie, în conformitate cu prevederile
Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată.
4. Se anexează contul de execuție, în copie.
5. Execuția bugetului de venituri și cheltuieli al programului ........... este prezentată în anexa la prezentul raport final [conform modelului din anexa nr. 5a)].
Președintele/directorul organizației
neguvernamentale/
persoanei juridice,
........................................
(numele, prenumele și semnatura)
Responsabilul de program/activități,
......................................
(numele, prenumele și semnatura)
Responsabilul financiar al organizației
neguvernamentale/persoanei juridice,
........................................
(numele, prenumele și semnatura)
Data .................................
Ștampila
ANEXA 5a)
──────────
la raportul final
──────────────────
Organizația neguvernamentala/Persoana juridică ...............
Programul ....................................................
EXECUȚIA
bugetului de venituri și cheltuieli
Categorii de venituri și cheltuieli
Buget aprobat
Execuție
%
col. 2
col. 1
A
1
2
3
VENITURI - TOTAL
1. contribuție proprie
2. donații
3. sponsorizări
4. alte surse
a) ............................
b) ............................
5. sume primite de la bugetul de stat
6. sume primite de la bugetul local
7. sume primite de la bugetul
Fondului național unic de
asigurări sociale de sănătate
CHELTUIELI - TOTAL .................,
din care:
de la bugetul .....................
1. Cheltuieli de personal (inclusiv
deplasări în țara),
din care:
de la bugetul .....................
2. Cheltuieli materiale și servicii,
din care:
de la bugetul .....................
din acestea:
2.1. Medicamente și materiale
sanitare
2.2. Întreținere și gospodărire
(posta, telefon etc.; furnituri
de birou etc.)
2.3. Materiale și prestări de
servicii cu caracter funcțional
2.4. Obiecte de inventar de mica
valoare
2.5. Cărți și publicații
2.6. Alte cheltuieli
3. Cheltuieli de capital, din care:
de la bugetul .....................
Președinte (director),
..........................
Responsabil de program,
Responsabil financiar,
.......................
........................
───────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.