Decizia nr. 29/2003

Partea prezenta depune note scrise prin care se solicita admiterea excepției de neconstituționalitate

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate ca fiind incalcate, iar cu privire la conținutul notelor scrise depuse în ședința, apreciază ca prin acestea se anticipeaza eventuale interpretări ale instanței de judecată asupra dispozițiilor

art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 , ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.336/2002, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 167-177 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, excepție ridicată de Societatea Comercială "ROMSIT" - S.A. din București într-o cauza având ca obiect cererea formulată de Industrial Development Corporation of Zimbabwe Limited de recunoaștere, cu efecte depline pe teritoriul României, a Deciziei finale din 15 februarie 1999 a Camerei Internaționale de Arbitraj de la Paris, cerere intemeiata pe aceste dispoziții din lege.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține ca dispozițiile

art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 , cuprinse în cap. XII secțiunea a IV-a, intitulata "Efectele hotărârilor străine", încalcă, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 și art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituție, precum și art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 și 54, se arata ca, din ansamblul reglementării criticate, ar rezultă ca "hotărârile judecătorești pronunțate în străinătate, inclusiv cele arbitrale beneficiază de un regim mai favorabil decât cel al hotărârilor naționale, creând un regim discriminatoriu în detrimentul acestora din urma", întrucât în interpretarea instanțelor de judecată române, "în cazul hotărârilor străine, dreptul de a cere executarea silită nu se naște la momentul în care acestea rămân definitive și devin executorii conform legii statului unde au fost pronunțate, ci la momentul în care hotărârile respective au fost recunoscute pe teritoriul României printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată de instanța română sesizată cu cererea de recunoaștere". Potrivit acestei interpretări, "cel interesat poate cere executarea silită a unei hotărâri străine într-un termen foarte îndelungat, sau chiar sine die", pe când punerea în executare a unei hotărâri române este supusă termenului de prescripție de trei ani, care curge de la dobândirea caracterului definitiv și executoriu. Admiterea unei asemenea interpretări generează îngrădirea dreptului la apărare și "o discriminare în favoarea unui național care poate să se apere în fața unei hotărâri române prin invocarea cu succes a excepției prescripției extinctive", incalcandu-se art. 24 și 49 din Constituție. În sfârșit, în opinia autorului excepției, procedura prevăzută de art. 167-177 din legea criticata lasă nereglementata problema termenului de prescripție aplicabil cererilor privind recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârilor străine pe teritoriul României, astfel că nu se asigura un termen rezonabil în soluționarea cauzelor, ceea ce este contrar art. 11 și 20 din Constituție coroborate cu art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata. În acest sens, se arata ca, față de prevederile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctiva, dispozițiile

Legii nr. 105/1992

"par a crea un regim discriminatoriu", întrucât "lasă posibilitatea creditoarei - subiect de drept străin în majoritatea situațiilor - de a proceda la executarea silită a debitoarei - subiect de drept român - ad infinitum", incalcandu-se astfel art. 16, 11 și 20 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 167-177 din Legea nr. 105/1992

este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: criticile formulate privesc aspecte referitoare la aplicarea legii, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale; pe de o parte, principiul egalității în fața legii îi privește pe cetățenii români, iar pe de altă parte, acesta nu se opune existenței unor regimuri juridice diferite pentru situații diferite; dreptul la apărare, în sens larg, cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale oferite persoanei pentru valorificarea pretențiilor sale sau pentru a dovedi netemeinicia pretențiilor adversarului, iar prescripția extinctiva este o instituție de drept material care excede sferei drepturilor și regulilor procedurale.

Avocatul Poporului apreciază ca textele de lege criticate nu încalcă nici dispozițiile constituționale invocate, nici art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece pe teritoriul României, pentru a putea executa silit o hotărâre străină, trebuie îndeplinite, cumulativ, condițiile referitoare la recunoașterea valabilității hotărârii străine și încuviințarea executării silite a acesteia, precum și existenta caracterului executoriu al hotărârii, potrivit legii instanței care a pronunțat-o.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 167-177 din Legea nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, potrivit cărora:

- Art. 167: "Hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența sa judece procesul;

c) exista reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să constate, de asemenea, ca i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri în fond, cat și actul de sesizare a instanței și ca i s-a dat posibilitatea de a se apara și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoana." ;

- Art. 168: "Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri:

1. hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;

2. hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoașterii încălcarea dispozițiilor art. 151 privitoare la competența exclusiva a jurisdicției române;

3. procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitiva, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine.

Recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv ca instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o alta lege decât cea determinata de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.";

- Art. 169: "Sub rezerva verificării condițiilor prevăzute de art. 167 și 168, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei.";

- Art. 170: "Cererea de recunoaștere se rezolva pe cale principala de tribunalul județean în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidența, de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridica excepția puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotărârea străină.";

- Art. 171: "Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurala română și va fi însoțită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de inmanare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsa în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste ca citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea;

d) orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute de art. 167.

Actele prevăzute în alin. 1 vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părțile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.";

- Art. 172: "Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se soluționează pe cale principala prin hotărâre, iar pe cale incidența prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părților.

Cererea poate fi soluționată fără citarea părților dacă, din hotărârea străină rezultă ca pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii.";

- Art. 173: "Hotărârile străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligați a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviințării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul județean în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea.

Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii și cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.";

- Art. 174: "Executarea hotărârii străine se încuviințează cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 167, cat și a celor ce urmează:

a) hotărârea este executorie potrivit legii instanței care a pronunțat-o;

b) dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române.

Dispozițiile art. 168 și 169 sunt aplicabile în mod corespunzător și cererii de încuviințare a executării.";

- Art. 175: "Cererea de încuviințare a executării, întocmită în condițiile prevăzute de art. 171, va fi însoțită și de dovada caracterului executor al hotărârii străine, eliberata de instanța care a pronunțat-o.";

- Art. 176: "Cererea de încuviințare a executării se soluționează prin hotărâre, după citarea părților.

În cazul în care hotărârea străină conține soluții asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviințarea poate fi acordată separat.";

- Art. 177: "Pe baza hotărârii definitive de încuviințare a executării se emite titlul executoriu, în condițiile legii române, menționându-se în titlu și hotărârea de încuviințare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 și art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituție, care prevăd:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țara.";

- Art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepției invoca și încălcarea art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea retine următoarele: