Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 46/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, , și ale art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea și funcționarea Presedintiei României

prezumat în vigoare republicat

Data actului
4 februarie 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 180 din 21 martie 2003 (republicare)
Citează
6 acte
Structură
2 articole · 10.414 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 47/1994 7 iulie 1994 (prevederi anume) privind serviciile din subordinea Președintelui României
  • OUG nr. 1/2001 4 ianuarie 2001 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1994 privind organizarea și funcționarea Pr…

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 47/1994 , republicată, și ale

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1994

privind organizarea și funcționarea Presedintiei României, excepție ridicată de Toma Ioan Seghedi în Dosarul nr. 3.218/2001 al Curții Supreme de Justiție Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 288/2002 Curtea Constituțională a respins, ca nefondata, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 47/1994 , republicată, și ale

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 , prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.218/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 47/1994 , republicată, și ale

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1994

privind organizarea și funcționarea Presedintiei României, excepție ridicată de Toma Ioan Seghedi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile criticate încalcă principiul neretroactivitatii legii, prevăzut de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În esenta, se susține, în argumentarea acestui punct de vedere, ca art. II din ordonanța de urgență criticata prevede expres ca dispozițiile

art. 4^1 din Legea nr. 47/1994

se aplică în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, astfel încât "problema retroactivitatii dispozițiilor legale criticate iese din discuție".

Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât prevederile

art. 4^1 din Legea nr. 47/1994

se aplică unor situații reglementate prin

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, Guvernul considera ca excepția este inadmisibila, deoarece se referă la necorelarea unor dispoziții legale, ceea ce excede controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și a celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 47/1994

privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, precum și dispozițiile

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1 din 4 ianuarie 2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1994

privind organizarea și funcționarea Presedintiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2001, aprobată prin

Legea nr. 124/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 4 aprilie 2001.

Articolul 5

: "(1) Personalul Administrației prezidențiale este alcătuit din persoane detasate, la cererea Președintelui României, din ministere și alte autorități publice, precum și din persoane încadrate direct pe funcțiile sau posturile pe care urmează să le îndeplinească.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Președintele României și cu condiția semnării unui angajament de loialitate stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 2. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum și încetarea detașării, eliberarea sau destituirea din funcție ori desfacerea contractului de muncă, după caz.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și personalului de ordine și paza afectat Administrației prezidențiale."

În esenta, critica de neconstituționalitate vizează încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care au următorul cuprins: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile."

Dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curte.

Astfel, prin Decizia nr. 288 din 5 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 20 noiembrie 2002, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 47/1994

privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată, și ale

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1994

privind organizarea și funcționarea Presedintiei României, prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

În considerentele deciziei s-a reținut ca

art. 5 din Legea nr. 47/1994 , republicată, prevede, cu privire la personalul ce alcătuiește Administrația prezidentiala, ca "acesta poate fi încadrat, numai pe baza încrederii acordate de Președintele României" și "cu condiția semnării unui angajament de loialitate", precum și efectele retragerii încrederii. Din analiza conținutului acestui articol nu rezultă existenta unor dispoziții care retroactiveaza.

De asemenea, prin aceeași decizie s-a stabilit că nu retroactiveaza nici prevederile

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001 , potrivit cărora dispozițiile art. 5 din lege "se aplică personalului existent la Administrația prezidentiala în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza unui examen de atestare pe post". Dimpotriva, textul dispune ca prevederile de lege criticate se aplică personalului existent, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

În considerentele deciziei, s-a reținut ca în jurisprudenta sa "Curtea Constituțională a statuat ca o lege nu este retroactivă atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi și sa reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". (De exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002.)

În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 47/1994 , republicată, sunt neconstituționale și prin raportare la

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, Curtea a stabilit ca "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea lui cu prevederile Constituției, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele".

În prezenta cauza nu au fost invederate elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 47/1994

privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată, și ale

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2001

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1994

privind organizarea și funcționarea Presedintiei României, excepție ridicată de Toma Ioan Seghedi în Dosarul nr. 3.218/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.