OUG nr. 19/2003
privind organizarea și funcționarea Corpului consilierilor de integrare
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 272/2003 23 iunie 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 19/2003 privind organizarea și fun…
Modificat prin 1
- OUG nr. 106/2006 13 decembrie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2003 privind o…
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 1236/2009 6 octombrie 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordo…
Stă la baza 4
- HG nr. 1537/2003 18 decembrie 2003 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 745/2003 privind organizarea și…
- HG nr. 402/2004 23 martie 2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene
- HG nr. 2000/2004 16 noiembrie 2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 402/2004 privind organizarea și funcționarea M…
- HG nr. 243/2006 16 februarie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
În cadrul Ministerului Integrării Europene se organizează Corpul consilierilor de integrare, în coordonarea directa a ministrului integrării europene, cu atribuții în domeniul realizării programelor și reformelor necesare în procesul pregătirii aderării României la Uniunea Europeană.
Corpul consilierilor de integrare prevăzut la alin. (1) se organizează în limita unui număr total de 500 de posturi.
Articolul 2
În Corpul consilierilor de integrare pot fi încadrați specialiști în afaceri europene care au absolvit universități de prestigiu din țara și/sau din străinătate, cu experienta și specializări postuniversitare și/sau titlu științific de doctor, cu diplome echivalate în condițiile legii, în domeniile care fac obiectul procesului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, specifice ministerului în care se organizează colectivul.
Încadrarea specialiștilor se realizează pe bază de concurs sau examen, în condițiile legii, de către Ministerul Integrării Europene, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și cu participarea ministerului interesat.
Repartizarea numărului de consilieri de integrare pe ministere se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Integrării Europene.
Consilierii de integrare își desfășoară efectiv activitatea în cadrul unor colective organizate pe lângă miniștri. Atribuțiile consilierilor de integrare se stabilesc prin ordin comun al ministrului integrării europene și ministrului pe lângă care sunt repartizați.
Articolul 3
Consilierii de integrare sunt salariați cu contract individual de muncă. Salariile de baza și celelalte drepturi salariale sunt cele stabilite, potrivit legii, pentru funcția de consilier diplomatic. Salariile de baza pot fi majorate cu până la 50% pe baza unor criterii aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Cuantumul drepturilor salariale ale persoanelor încadrate în Corpul consilierilor de integrare prevăzut la art. 1 se stabilește prin ordin al ministrului integrării europene, fără a depăși nivelul salariului de baza prevăzut de lege pentru secretarul general din minister.
Drepturile de delegare în țara și în străinătate, stabilite în condițiile legii, pentru consilierii de integrare se suporta din bugetele instituțiilor publice în cadrul cărora aceștia își desfășoară efectiv activitatea.
Articolul 4
Pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se suplimenteaza cu 500 numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Integrării Europene.
În anul 2003 cheltuielile de personal aprobate Ministerului Integrării Europene se completează cu sume alocate cu aceasta destinație din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit legii.
Articolul 5
Se autorizeaza Ministerul Integrării Europene sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile pe alineate, aprobate pentru anul 2003, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul muncii și solidarității sociale, Marian Sarbu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu București, 2 aprilie 2003. Nr. 19.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.